Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1892 (Anul 55, nr. 241-264)
1892-11-25 / nr. 260
Respunsu foaiei din Blasiu, vii. Braşovu, 24 Noemvre v. Svârcolirile teologilor dela „Unirea“, cari, în fața serioasei și puternicei noastre argumentări, și-au pierdută tota cumpetula și tóata răbdarea, suntu o dovadă mai multă, că se semtă slabi de totu pe teremuru, pe care i-amu invitată la luptă dreptă. Crescuţi în alte idei, străine desvoltării noastre bisericesci-naţionale, conduşi de principiulă, că mai întâiu trebue se fiă catolici şi apoi Români, dresaţi prin institutele iesuitice anume pentru ca se lupte în contra caracterului particulară ală bisericei române unite în favoarea catolicismului universală, doctorii în teologie dela Joia din Blasiu nu mai au seinţă şi înţelegere pentru luptele noastre, ba sunt lipsiţi chiar de consciinţa acelor drepturi şi aşezăminte străvechi ale bisericii noastre răsăritene, în a căroră apărare ne-amă ridicată glasulu. Din nou ne dau probe, pe alte 13 colone în nr. 49 ală „Unirei“, tinerii doctori în teologiă, că nu cunoscă istoria bisericei nóastre, că nu cunoscă nici măcară trecutulă ei celă mai apropiată, dela 1848 Incoce. Ei ne spună, cu o ciudată naivitate, că de geaba ne-amă provoca la decisiunile sinodului dela 1868, căci atunci, când s’a ţinută acestă sinodă, răposatulă Vancea nu era încă Metropolită, or denșii „erau încă în clasele elementare.“ Bine! Dar în Aprilie 1869 Dr. Ioană Vancea, pănă atunci Episcopu la Gherla, s’a urcată pe scaunulă de Archiepiscopă și Metropolită, și déea cei ce au crescută sub ocârmuirea s’a, pe carieră ia ocrotită și trimisă la institutele teologice catolice din străinătate, ei întorcendu-se în Blasiu au intrată în serviciulă bisericei guvernate de densulți, deca acești discipuli ai Metropolitului Vancea, după 24 de ani de ocârmuire a lui, vină şi denotă atâta dispreţă pentru marile postulate stabilite de părinţii Sinodului dela 1868 vrendă se le slabésca şi să le nege valoarea, decă totodată, cu ignorarea şi desconsiderarea adevărului istorică, ei documenteza atâta aversiune faţă cu luptele noastre bisericesc naţionale, pe cari le timbrăză de „sismatice“ — atunci Zău, trebue să recunoscă ori şi ce omă nepreocupată, că stăruinţele şi inştiinţele acestor tineri doctori în teologie, nu mărturisescă nicidecum pentru aceea, că spiritulă, în care i-a crescută răposatură Metropolită, a fostă acelaşă spirită de jertfă şi de abnegare de sine, cea condusă pe nemuritorii Sava, Claină şi Maioră, a cărora fapte mari au însufleţită pe părinţii Sinodului dela 1868. Şi nimică nu caracteriseza mai bine pe aceşti noi „apostoli“, decâtă faptului că, pe când se străduescă astfel, de a se lăpăda de orice solidaritate cu instiinţele „sismatice“ ale pârinţiloră Sinodului dela 1868 şi ale pârinţiloră Sinodului dela 1850, cari au cerută neştirbita susţinere a dreptului şi a datinei răsăritene a bisericei, îşi dau aerulu, că mişcarea pentru sinodalitate din timpulă mai nou în sînulă bisericei române unite s’a făcută tocmai sub înrîurinţa erei regimului bisericescă a lui Vancea, sub care s’a mărită în modă atâtă de însemnată contingentură doctoriloră în teologiă. Fiindcă însă domnii doctori numai amicii sinodalităţii nu suntu, s’a ferită „Unirea“ de a le atribui loră meritulă acelei mişcări, şi se mărginesce a se provoca la împrejurarea, că sub Metropolitulă Vancea s’a ţinută la 1875 chiar ună sinodă mixtă de preoţi şi mireni în Blasiu, spre a arăta câtă de mare nedreptate amă fi făcută noi sistemului de guvernare ală răposatului Metropolită, când l’amă numită fatală. Multe susţină şi afirmă cei dela „Unirea“, dar pănă acuma încă n’au dovedită decâtă numai completa necunoscinţă a faptelor petrecute şi a motiveloră şi împrejurăriloră, cari au dată nascere unoră slabe încercări, ce s’au făcută în anii şapte-Zecî pentru realisarea dorinţeloră şi postulateloră „sismatice“ ale Sinodelor, din 1850, 1868 şi 1869. După tonulă şi direcţia, ce a luat’o faia bisericesca din Blaşiu în apreciarea luptei nóastre pentru drepturile şi aşedămintele străvechi ale bisericei, amă trebui se curmămă ori ce discusiune seriosă şi sinceră cu densa, care se pune pe ună teremă cu totulă contrară dorinţeloră, aspiraţiuniloră şi dreptelor postulate ale clerului şi poporului bisericei române unite, pe care teremă o discusiune obiectivă şi roditoare este cu neputinţă. Cu toate aceste datori suntemă chiar causei mari şi sfinte ce o aperămă, de a documenta teologiloră dela „Unirea“, cari mergă în trufia loră pănă a voi se dăscălescu pe părinţii Sinodelor, trecute ca pe nisce „moralişti“ fără pricepere, că mişcarea în favoarea sinodalităţii, ce s’a începută la 1848 şi care, după o întrerupere de doisspre-Zece ani, a reîncepută la 1861 şi s’a continuată apoi cu totă mai mare putere pănă la 1875 când a începută se stagneze sub era regimului Vanceană, din ce înce mai multă — nu a fostă iniţiată nici de doctorii în teologiă, nici de cutare Archiereu, ci a eşită din sînulă poporului îngrijată de sortea bisericei sale, a căruia voinţă nestrămutată a fostă şi este păzirea neştirbită a drepturiloru şi aşezămintelor străvechi ale bisericei, fiului Weckerle. La banchetul acesta au participat foarte mulţi deputaţi nu numai guvernamentali, ci şi oposiţionali. Cela dintâiu toasta l’a ţinuta Tomna Pechy pentru Majestatea Sa, apoi Ambrosiu Reviczky pentru Weckerle. Ministrul St Weckerle respunse printr’o vorbire, în care a accentuate, că ideile lui au fostă totdeauna cinstea şi respectul, împrumutata, protegiarea sentimentelor cavaleresci şi neegoiste, servirea intereselor patriei şi „naţiunei“. Cu acesta paşaport", s’a presentat St Weckerle în percula acelora, care au puso basa casinei. Asigură apoi pe cei presenţi, că el totdeauna va lucra pentru realizarea frumoaselor scopuri naţionale şi pentru desvoltarea sentimentului naţionala. Se ridică apoi conte Karolyi Pista, care ţinu una toasta mai lungă politica. Salutânda pe Weckerle, contele Karolyi Zise între altele: „Bărbatule de stata este tocmai, ca cârmaciula unui balonu; când se pregâtesce să se înalțe, plecă la drumu provoctuta cu de toate. Dar se întâmplă, că fiindu deja în înălțime, elu bagă de sémfi, că duce cu elu și astfelă de greutăţi, cari sunt morte. Şi când observă acesta, cârmaciula balonului nu se mai gândesce să se mântuescă pe sine, ci să mântuască pe aceia, pe cari îi duce cu sine“. Vorbele lui Karolyi Pista au provocata aplause furtunoase. Unele foi oposiţionale maghiare, comentândă cuvintele aceste, (jici, că contele maghiara a înţeles şi sub acele „greutăţi mórtea pe Szilagyi şi Tisza, de cari mântuindu-se Weckerle, partida naţională a lui Apponyi ar fusions cu partida liberală. Toastă apoi contele Apponyi totu pentru Weckerle, salutându-O, cum a eli, din tote sufletulu şi inima, ca pe mulți, care a representatu şi representă idei măreţe pe terémuru politicei. Cuvintele lui Apponyi au făcută o adâncă impresia în publicu. * Etă proiectulă de lege, ce s’a depusu la Camera română din iniţiativă parlamentară, pentru dotaţiunea A. S. R. Principelui moștenitoru românii cu ocasiunea căsătoriei sale: — „Fericita căsătoriă a Principelui Ferdinande, moştenitorulu tronului, cu Principesa Maria de Marea Britaniă şi Irlanda, garantându „FILETONULU GAZ. TRANS.“ Amintiri din resboiulu austro-german de la 1366. Românii din oştirea austriacă, de Gavriila Andreiasu fostu sub-locotenentu. Recensiune de loana Iiussu Abrudeanulu. „Spre Ziuă, încă cu întunerecula în capu, plecamu cu întrega brigadă înainte, ca nu cumva se fimu din nou atacaţi pe unii terenți aşa impropriu pentru apărare, totu de acea cavaleriă, însă poate mai multă la numero şi însoţită şi de artilerie. Când se făcuse bine Ziuă, eram deja departe de Pisoubitz şi când soarele era binişorit înălţata pe cera, trecusemu râula March şi continuamu drumulu pe malul stânga ala acestui rîu. „Soldaţii din divisia nostra a 2 erau obiectul ovaţiunilor şi de tote părţile. Mai toţi din ei aveau câte o trofee dela inimica, mai alesu chirase şi oasce, pe cari le atârnase la raniţele lor. Prin esposiţia acestora obiecte, la cele dintâiu repaosii, ce facusem în marşii, soldaţii noştri atraseră o mulţime de curioşi: ofiţeri, soldaţi din tote armele, cari admirau acele trofee. Mai alesă o chirasă, găurită de unii glonţii de puşcă, era obiectul admiraţiunei tuturor, fiind că înainte se credea, că glonţele de puşcă n’ar pute pătrunde prin asemenea chirase şi acum s’a pututu vedea contrarila acestei suposițiuni. „Generaluia nostru de brigadă, în aceeași diminața, trecendu palare pe dinaintea regimentului nostru, ca să-și ia locuia în fruntea brigadei, ca semnă de stimă, ne salută descoperindu și capulă și ia celă dintâi repausu în mâna comandantului regimentului unu ordina de Zi cu multa mai magulitora ca cela după Königrätz, lăudându tutregula regimenta și în speciala batalionulu al 3-lea, care se luptase cu atâta bravură contra cavaleriei inamice. „îndată dela primula rapaosti punându-ne în mișcare, au uimit la spatele nóastre, într’o depărtare mare, o canonadă puternică, a cărei intensitate crescea din ce în ce. Ne oprimă din marş. Credeamu, că ne vomu întorce spre loculu de luptă, dar canonada nu târâm in urmă încetânde, continuămu marşulu în direcţiune spre oraşului Kremsier. „Peste vr’o două ore de marş, dela auzirea canonadei, sosescă la noi niște fugari dela unu regimenta de infanterie unguresca, care ne povestiră, că trupa din care făceau parte, a fostă surprinsă în marş, de cavaleria inamică şi împrăştiată de ea fără a se putea apăra. Ei fiindu mai la o parte şi în apropierea unei păduri, s’au refugiatu în ea şi de acolo au apucatu înainte într’unu sufletu fără a se opri nicăiri pănă ce au ajunsu la noi. „Mai târzu de totu aflasem, că în acea Zi în urma nóstra era în marşă unu altn corpu de armată, care plecase din Olmütz a doua zi după noi. Cavaleria inimică încă din sara trecută, fiindu bine informată de presenţa nostră în apropierea ei şi unde ne este tabăra, a doua zi desa de dimineţă, însoţită de artileriă s’a pusă în mişcare după noi. Noi însă pieeându înainte de a sosi ea, nu na-a mai aflata, şi s’a pusu la pândă la una loce adăpostită. A lăsată infanteria, ce venea înainte, să treca şi atacă numai artileria din corpul de reservă, când trecea pe acolo fără nici o grijă. Şi în vre-o câteva minute cavaleria armatei nóastre cu omeni, cai şi totu equipamentului lorit, fără a se fi de.tit o singură descărcare de tună sau puşcă. Fiăcine poate judeca acum, câtă confusiune n’a produsa în rândurile armatei noastre acesta Îndrăsniţă surprindere! Trupele se opresc din marşă şi începă lupta cu cavaleria şi artileria inimică. Ca aici să încinge o luptă în tóata regula. Acesta a fost o lupta pe care noi o au seamă în acea Zi în uiară. In fine, în cele din urmă, cavaleria este învinsă şi tunurile noastre spusa din mânile ei.l După acestă descriere frumoasa, don Andreiaşă trece la povestirea luptei de la Blumenau, lângă Pojona, la armistiţiu şi lucrările făcute în timpul lui, la tratarea părintescă a cavalerului de Schmerling, fostă prim ministru al imperiului austriac, făcută reserviştilor români sosiţi la Viena după Ziua de 4 Iulie 1866 etc. etc. şi apoi ajunge la prea interesantul capitolu al recompenselor. (Va urma.) «AJLUm/cr Tsrr. „Gazeta“ ese în fiecare zi. Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un anu 12 fl., pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe anu. Pentru România şi străinătate. Pe unu anu 40 franci, pe şăse luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afară și la doi. colectori. Arnamentuli pentru BrașovÎa administrațiune, piața mare, Târgula Inului Nr. 30 etagiula I., pe unu anü 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusula în casă. Pe unu anü 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâtu abonamentele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Macţiunea, Atofinistraţiunea şi Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare, Târgulu Inului Nr. 30. Struori nefrancate nu se primescu. Manuscripte nu se retrimită. Birourile de anunciuri: Bratova, piața mare, Târgulu Inului Nr. 30. Inserate mai primesc în Vlena R. Mosse, Hausenstein & Vogler (Otto Maas), H. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J. Donneberg; în Budapesta: A. F. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube; în Hamburg: A. Steiner. Preţuri inserţiuniloru: o seria carmond pe o colona 6 cr. şi 80 cr. timbra pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a III-a o seriă 10 cr. v. a. sau 30 bani, Mr. 260. Braşovt, Mercuri, 25 Noemvre 17 Decemvre) 1892. CHONICA POLITICA. — 24 Noemvre. In seara de 1 Decemvre casina din Budapesta a date una bancheta minis