Gazeta Transilvaniei, aprilie 1893 (Anul 56, nr. 70-94)
1893-04-01 / nr. 70
Istoricii români Claiiu, Şincai, Bărnuțiu, Laurianu, Ilarianu și Hurmuzachi despre unirea cu Biserica Romei, și despre foloasele unirei. „Dar pentru ce să se ingroape mitropolia (Bălgradului)? Au nu pentru aceea, ca Românii să fiă, supuși neamuritor, acelora, pe cari ei le-au intorsu la creştinătate? Şincai, Cronica An. 1721. Unirea cu Biserica Romei, aşa cum o făcuse episcopulu Atanasie, s’a părută tuturora bărbaţilor ei noştri luminaţi din secululă trecută şi din secululă presentă unu pasă forte greşită in ce privesce viitorulă acestei biserici şi viitorulă naţiunei române din Transilvania. Decă unirea nóastra cu Biserica Romei, chiar aşa cum o făcuse episcopulă Atanasie, ne-a adusă în timpă de 200 de ani biserica română de Alba-Iulia în situaţiunî atâtă de grele, totădeuna în periculă de a fi contopită în biserica unguresca, totădeuna ună focariu viu de desbinărî între Românii Transilvaniei, cu atâtă mai periculoasa este catolisarea sau schimbarea totală a credinţei noastre, ce o făcu mitropolitulu Oancea la anii 1872 şi 1882. Spre a ne pute da bine seama despre adâncimea abisului, în care este aruncată biserica şi naţiunea română din Transilvania prin decisiunile celor două concilii ale mitropolitului Vancea, este datorinţa nostra se cercetămă şi se cunosce de părerile şi vederile neinteresate ale celor mai mari bărbaţi ai noştri naţionali asupra unirei şi asupra periculelor, ce conţine acesta legătură cu catolicii, pentru biserica şi pentru naţionalitatea noastra. Era ce ne spune Părintele Samilila Claviu În privinţa unirei, cum fu înşelată mitropolitulă Teofilă cu mărturisirea credinţei în limba latinescă,pe care dânsulă nu o pricepea ; cum despoiară Iesuiţii pe episcopii noştri de titlură şi de prerogativele de mitropoliţă; cum suprimară vechiul titlu de Mitropolie a Belgradului; cum falsificară aceşti Iesuiţî, misionarii Propagandei din Roma, o diplomă împărătască, prin care puseră în capul episcopului ună teologă iesuită; cum fabricară alte doue instrucţii în numele Papei şi în numele archiepiscopului din Strigonă; cum persecutară Iesuiţii pe episcopul Inocenţiu Claviu, care voia se scape de ei; cum cereau Iesuiţii încă de atunci, ca de aci înainte se fia dânşii episcopî ai Românilor de Alba-Iulia. „Făcu paterula Barani, frice Samuilă Claină, mărturisirea unirei cu biserica Romei în limba latinâscă, care limbă Teofilă nu o înţelegea, în care nu se scie din ce pricină n’au dată Barani episcopului titula de Mitropoliţă şi de Archiepiscopii“ „Pe lângă acésta pater Hevenesi, provincialulă Iesuiţiloră, a lucrată, de s’au pusă pe lângă episcopă ună theologu (catolică) . . . . Se mai află în archivulă dela Blasiu încă doue instrucţii, una dela Papa, alta dela archiepiscopulu Strigonului Colonis, prin care autoritatea episcopului românesc ei férte se contă, cr puterea teologului (catolică) într’atâta se lățesce, câtă Episcopulă se pote flice a fi numai vicariulă teologului. Multă au stătută Iesuiţii de episcopulă Atanasie, ca se iscălescă acele instrucții, ci Episcopulă nicidecum n’a vrută a le iscăli, că au cunoscută măestria Iesuițiloră. Toate aceste trele (diploma a doua leopoldină și instrucțiile) se socotă a fi numai scorniturile (falsificările) Iesuițiloră, cari în totă chipulă voiau să stapânesca peste dlerulă românescă. Așa Românii mai de multă într’ună chipă, acuma altmintrelea au fostă asupriţi.“ „Pricina, că titula Mitropoliei mai în urmă s’au adusă supt îndoială, au fostă, că Barani în cartea Mărturisirei Unirei şi în protestaţia, ce au dată dlerulă, care au fostă latinesce, pre Episcopii nu l’au întitulată Archi-episcopă, şi sminta acesta n’au putută Atanasie se o bage în sémn, fiind-că n’au seiu tu latinesce“. Ear despre intrigile Iesuiţilor, în timpulă episcopului Inocenţiu Claină, se esprimă Samuilă Claină astfelă: „Theologulă Ianosă era omă trufaşă şi voia pe episcopă se-lă supună de tată, ci episcopulă nu se lăsă .... Deci Balog (Iesuitulă) au dată spate episcopului cu alţi iesuiţî .... şi cu Petru Aronă vicarulă şi cu alţi străini şi aşa cu toţii pârâră pe episcopulă la Maria Theresia, băgându-i de vină, cumcă în săboru ar fiţisi, au legea vă veţi muta, au de mijlociri ve veţi gândi, cumcă lasă se se citeascu în biserică cărţî neunite . . . cumcă de va remâné elă episcopă, unirea nu va păşi mai departe, cumcă naţia româneasca . . . nice nu-şi aduce aminte de privilegiile, cari episcopală în numele naţiei şi ală clerului le cere dela împeratură.“ Iar după eşirea episcopului Claină din Ardelu „în poporu se auiţiau aşa cuvinte, cumcă Claină pentru aceea au eşită din ţară, pentru că au văfiută, că unirea nu e bună, şi i-au părută rău, că au unită atâta mulţime de suflete, din care causă se întorceau la neunire.“ „ (Episcopulă) Kranu aducându-şi aminte de răutăţile, ce le-au făcută Iesuiţii episcopului, în an. 1746 în 10 Sept. au slobodă asupra teologului (catolică) o anatemă înscrisă, şi o au trimisă la Aronă să o publice prin diecesă şi pe teologă se lă gonescă afară din curte.“ Iar de altă parte Iesuiţii cercau încă de pe atunci se se facă denşii episcopî în mitropolia de Alba-Iulia. Samuilă Claină scrie în acesta privinţă: „Episcopulă unită „Aronă“, după alegerea sa ca episcopă, „s’au dusă la Viena unde multă împedecare a avută dela teologula iesuită Pater Salbek, care voia se fiă episcopă, sau măcaru vicară. “*) Se vedemu acum, cari erau părerile despre unire ale unui bărbată atâtă de luminată, cum a fostă Şincai, care nu înceta se ne rechieme în continuu la consciinţa drepturilor nóastre politice şi bisericesci. Se vedemu, ce ne spune densulă, despre recunoscerea Papei ca capă ală bisericei creştine şi despre folosele, ce le au avută Românii din unire. Vorbindă despre unirea, ce o făcuse cu biserica Romei Ioaniţiu, domnulă şi împeratură Româniloră şi ală Bulgarilor , pe la a. 1202, Şincai se esprimă astfelă: „ca Românii şi Bulgarii prin chrisovulu lui Ioanichie (prin care se unesce cu biserica Romei) nu şi-au lăsatu legea şi obiceiurile cele mai dinainte, ci numai aşa s’au supusă bisericei Romei, ca se ţie pe Papa celă mai întâiu între patriarşî şi se nn hulescu pe latini şi obiceiurile loră, cum au făcută şi cei din Ardelu, când s’au unită.“ „Eară Ruşii din Polonii şi Ungaria nu bine au lucrată, când au adăugată în simbolulă credinţei cuvintele: „şi din Fială“, căci legea şi o bi c e iul a celă vechiu au trebuită ţinută. Aşa ar fi fostă unirea adevărată, ca apusenii se ţie obiceiurile sale şi resăritenii era ale sale şi unii pe alţii se nu se hulésc.“ (Chronica, an. 1202.) Ear despre unirea Româniloră din Ardealu cu biserica Romei, Şincai se esprimă astfelă : „care unire n’au stată nici nu stă într’alta, decâtă se nu elevetimu pe cei ce se ţinu de biserica Romei pentru obiceiurile loră, or noi Românii se ne ţinemă obiceiurile bisericei răsăritului, şi latinii încă să nu ne clevetésca pe noi, căci celea patru punturi, care suntu între uniţi şi neuniţi (cu iertare să fiă de mine) ne cum să le scie românii cei proşti şi neînvăţaţî, dar dintre cărturarii românesci, încă mulţi nu le înţelegu, ci numai pleve vorbescă, neînţelegândă unulă pe altulă. “ „Unirea acesta, cum se va arăta la loculă său, mai pre urmă numai popitoru au folositu, că aceştia au dobândită puţină *) Samuila Claviu, Inceputulu Unirei la Cipariu Acte şi Fragmente pag. 83—104. scutinţa cam anevoiă, dar nobilii au rămasă şi rămână cu buzele drâmboiate până astăzi, căci latiniloră destulă le este, că înşelându pe Români în partea loră, au putută învinge cu numărulu pe calvini, cari în sine erau cei mai tari în timpulă acela. „Românii cei proşti au gemută sub tirăniă pănă la a. 1785, când s’au milostivită augustulă împăratu Iosifă II a strica iobăgia, precum se va arăta la anulă acela. Baremde ar fi trăită împăratulu Iosifă, pănă când ar fi uşurată şi jugulă bieţiloră proşti, carii nu multă s’au uşurată prin stricarea iobăgiei“ (Chronica, An. 1514). Tată Şincai aduce mărturia istoricului Bod Peter, că preoţii români dela 1698 nu aveau dirc o sciinţă despre punctele dogmatice: „Strîngându-se soboră mare, cjice Bod Peter, la Belgradă sub globa de 64 florinţî, carele dintre preoţii românesc! n’ar veni, şi acolo s’au cetită poruncile împărătesei, cari puţini înţelegându-le dintre preoţii românesc!gândea, că ei fără de scirea loră toţi s’au boierită. Ci după ce au vădită cu vreme, că totă întru acelaşî stată au rămasă, au începută a se lăpăda de unire şi a pofti preoţi neuniţî, carii să le slujéscá“ (Chronica An. 1698). Tată Şincai ne spune, că pe vremile aceste Românii persistau cu tărie în credinţa loră strămoşască: „Românii din Ardeală pe acelea... turburate vremi se nevoia să ţină credinţa, care dela începută o au luată şi carea biserica, sfintele săboră a tota lumea şi SS. Părinţi au învăţată. Se sfădea grecii cu latinii pentru credinţă, eră Românii nu scia de acele prici ale loră, ci cum am di să petrecea întru credinţa şi învăţătura creştinască, care moşii şi strămoşii loră dela începutulă bisericei creştinesc o au luată.“ (Chronica An. 1696). Aşa dar de schimbarea religiunei, cum ni o înfăţişază manifestulă iesuiţiloră, şi anume, că noi „primimă, mărturisimă şi credemă tóate, câte le primesce, mărturisesce şi crede Biserica catolică“ potă să vorbesca astăzi numai omenii fără de studii, şi fără de iubire de biserica nóstra naţională. Despre Vlădica Atanasie, care făcuse unirea, Şincai relateză urmatorele după Cserei: „Şi mergându la Viena dela cardinalulă Coloniei cu mare cinste s’au primită şi i-au aruncată mnă lanţă de aură în grumaeji, acésta i-au fostă totă mergerea înainte, că tocma pre cum lucră draculu, de caută voia omului, p£nă ce-lă aduce la păcată, apoi ’lă porta pe unde vrea, aşa au făcută şi cu Vlădiculă, pănă când l’au apucată în cursă, pentru că popistaşii cu totă sfiala ’lă cinstea pănă atunci, or după aceea i-au luată toata o- ,^2îTTT‘ HL»"Cr ILT7*I. „Gfaaeta“ ese tn fiacare4i Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un ană 12 fl., pe yese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe ană. Pentru România și străinătate. Pe ună ană 40 franci, pe șăse luni 20 fl., pe trei luni 10 fir. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din Intru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul pentru Brasovi: a administrațiune, piața mare, Tergula Inului Nr. 80 etagială I., pe ună ană 10 fl., pe sase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 fl. Cu ciusulă în casă. Pe ună ană 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Ună esemplară 6 cr. v. a. sau 15 bani. Atâtu abonamentele câtă şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Mactisnea, Atanlstraţimea şi Tiwrala: BRAŞOVU, piaţa mara, Târgula Inului Nr. 30. fericr*ne francate nu te primenii. Manuscripte nu se retrimită. Birourile de macină: Iragova, piața mare, Târgula Inului Nr. 30. Inserate mai primeaoa in Viena fiilosse, Hausensteife Vogler (Otto Maas), H. Schalek, Alois Hemder, M. Dukes, A. Oppelik, J. Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt : G. L. Daube ; în Humburg: A. Steiner. Preţuiţi inserţiunilora: o serin a armond pe e colona 0 cr. şi 30 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifa şi Învoială. Reclame pe pagina a III-a o senă 10 cr. v. a. sau 80 bani. Nr. 70. Braşovă, Mercur!-Joi, 1 (13) Aprilie 1893.