Gazeta Transilvaniei, octombrie 1893 (Anul 56, nr. 217-241)

1893-10-26 / nr. 237

i­ndactiunea, Juinimistratiiusa I Tlpctiala: 3RA80VU, plat mare, Tirgulu Inului Nr. 30. fcvutort tt*francatt nu se primeseis. Manuscripte nu te retrimite. Birourile ii aradul:­­tratovu, piata mare, TArgula Inului Nr. 30. Znaerate mai primescu In Viena 72. Mouse, Hausenstein & Vogler (Otto Maas), H. Schalk, Alois Hemdel, M. Dukes, A. Oppelik, J.Donneberg; In Budapesta: A. V. Goldberger, Eck­stein Bernat; In Frankfurt: G. L. Daube ; In Hamburg: A. Steiner. Prețul­ inserţiumb­ră: o seria farmend pe o coloana 6 or. și 30 or. timbra pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă şi Învoială. Reclame pe pagina a IH-a o seria 10 cr. v. a. sau 30 bani. Nr. 237. Braşovui, Luni-Marţî, 26 Octomvre (7 Noemvre) AUTILTJ LVI. s „Gazeta“ ese în fie­care 4i Abonamente pentru Austro-Dinaria. Pe un ană 12 fl., pe şase luni 6 fl.,pe trei luni 3 N­. N-rii de Duminecă 2 fr. pe ană. Pentru România și străinătate. Pe ană ană 40 franci,pe sese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afara și la doi. colectori. Abonamentul­ pentru Brasovi a administration«, piața mare, Tergula. Inului Nr. 30 etagiulă pe ună ana 10 fl., pe sose lan! 5 fl., pe trei lanî 2 fl. 50 or. Cu dubula în casă. Pe ună ană 12 fl., pe 8 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Ună esemplară 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atfttă abonamen­tele câtă și inserțiunile suntă _____a se plăti înainte. 1893. Din causa sfintei sărbători de mâne, dia­­rula nu va apără pănă Mercur! săra. O nouă pagină din suferinţele NascudenilortL. ii. Ca se se înţelâgă mai bine lu­­crulu aflamă de lipsa a face o re­­privire asupra creării fondului de stipendii încă sub graniţă, în înţe­lesului regulamentului de graniţă Ro­mânii din cele 44 de comunităţi şi înscrişi în condica militară erau da­tori să servescă împărăţia cu hai­nele lerii proprii, cu încălţămintea lerii proprii, în schimbă erariulă avea să dea la fie­care omu o des­­daunare oare­care pentru caşurile când grăniţerii erau comandaţi afară de confinii. Grăniţerii însă au renunţată la despăgubirile aceste declarându, ca din tóte reluiţiunile de haine şi în­călţăminte ,să se creeze unu fondi­ pentru fiii de grăniţeri sub numirea de fondulu de monturii. Fondulu monturului, care în sensulă pt. II ala Invoirei purta nu­mirea de fonduri de stipendii, pe la an. 1862 a avutu unii capitală de peste 75.000 fl. parte în obliga­ţiuni de stată, parte în sume elo­­cate la privaţi. Ca averea acesta se se aşeci.­ mai sigură şi să aducă ună venită mai bună de cum apromită hârtiile de stată, şi de altfelă supuse la felă de felă de schimbări, comitetulă grăniţărescă, la iniţiativa valorosului său membru Ioachimă Mureşană, a hotărîtă să cumpere cu capitcalulă din obligaţiuni ună domeniu. Oca­­siune bună s’a dată în Noemvre a. 1877, când s’a făcută de venerare domeniulă lui Torma dela Ciceu- Cristură, cam două ore departe de Năsăudă, şi s’a şi cumpărată în li­­citaţiune publică. Domeniulă are o întindere de peste 800 jugere, e comassată încă înainte de a. 1848, pămentă arătată de clasa I vre-o 500 jugăre, pădure vre-o 250 jugăre, restulu păşune, viă, cu superedifi­­cate economice şi casă foarte fru­­măsă, mără cu 5 petri, şi pe lângă aceea are şi o mulţime de curialişti ş. a. Domeniulă a fostă preţuită ju­­decătoresce sub Nr. cărţii funduare 3814 din 1877 cu 157.704 fl. cum se vede din organul­ oficiosa „Bu­dapesti Közlöny“ dela 1877, 22 Au­gustă Nr. 23,236. De atunci şi pănă astăzi dome­­niulă s’a administrată parte în re­­giă propriă, parte în arendă, tot­­dăuna a adusă procente frumose. Veni­­tură aproape îndoită de mare şi sigură a făcută cu putinţă, că dela cumpă­rare şi pănă astăfiî s’au împărţită ani de ani stipendii la o mulţime de tineri, aşa că astăzi e plină lumea de preoţi, medici, profesori, jurişti, farmacişti, meseriaşi, industriaşi, pic­tori, forestieri, agronomi crescuţi cu ajutoriulă acestui fondă, şi din cari mare parte au trecută peste munţi, căci la noi acasă bagă să mă n’au fără caldă. Nu e bine! şi-au cuisă rău voi­torii ; valahii dela Năsăudă au prea multe stipendii, căci pămentulă aduce venită prea bună şi prea sigură, mai bine să se veneră şi banii să-i punemă în hărţii de stată, cari aducă numai pe jumătate atâta ve­nită. Hai să vindecămă răulă aşa precum noi scimă, când e vorba de-o cultură străină de cultura ma­ghiară. Dăcă la fondulă centrală a mersă lucrulă aşa de netedă încâtă noi înşi­ne ne-amă mirată, apoi şi mai lesne vomă „regula“ noi causa fondului de stipendii, or pe celă ce ne va ajuta şi aci ’lă vomă răsplăti după a sa vredniciă. După statutul­ impusă (punc­­tulă f. articulul­ 22.) dreptulă de a vinde realităţile fondurilor, este de competinţa esclusivă a comite­tului. In a. 1892 luna lui Marte o anumită Hye Adrienne, care are pro­prietate lângă domeniul­ fondului, cere să i se vândă câte­va jugăre. Comitetulă în şedinţa dela 9 Aprilie 1892 pt. 12 resolvă negativă, că domeniulă nu e de vândută şi nu e aplecată ală vinde, decâtu dăcă i s’ară oferi ună preţă mare. Cu acesta cestiunea s’a socotită resolvată. Ce să vezii însă, 7 luni mai târejiu co­­misiunea fonduriloră se trezesce ca din senină cu­ o însciinţare dela pre­şedintele său Ioană, Ciocană, cumcă dânsulă pe cale presidială şi cu oco­lirea organului competentă a făcută la ministru representaţiune, în care arătându câtă costă domeniulă şi că ar fi, au(ji acolo! spre dauna fon­dului, şi că ar fi greu de adminis­trată, s’a rugată de concesiune de ală pută vinde. Bine e de însem­nată, când comisiunea a ajunsă la cunoscinţa lucrului poate că minis­­teriulu a şi fostă hotărîtă în meri­­tulă representaţiunei. Consternaţiune­a cuprinsă pănă chiar şi pe cei mai adicţi ai săi, cr­elă c’ună cinismă revoltătoră a declarată, că a înţe­­lesu rău hotărîrea comitetului din 9 Aprilie 1892. Ce era de făcută? S’a aşteptată convocarea comitetului fondurilor­, ca acesta după dreptulă său să se pronunţe în meritulă vânzărei. Acestă comitetă în adunările sale generale din Aprile şi Maiu 1893 s’a pronun­­ciată cu totă hotărîrea în contra vânzării din motivă, că pământulă totdeuna este mai sigură şi aduce venită mai mare decâtă hârtiile de stată. Membrii comitetului au luată acea hotărîre cu tote că fispanulă Paulă Bethlen, organulă guvernului în cause fundaționale, a amenințată cu aplicare de mijloace silnice (kény­szer eszköz) de cumva membrii Co­mitetului nu voră vota pentru vin­dere. Vot­ulu de protestare ală comi­tetului se declară de cassatu, fispa nulă recurge la ministru, or acesta cu rescriptură din 30 Iulie 1893 Nr. 31.280 comunicată comisiunei de fis­­oană sub Nr. 590 şi d. 5/VIII, or­donă, ca domeniulă se se vândă fără de nici o întârejiare pe cale de li­­citaţiune, stabilindă totodată şi pre­­ţulă de strigare cu 80.000 fl., adecă numai jumetate câtă a fostă preţuită judecă­toresce. Adevărată groza a cuprinsă pe toţi proprietarii, adecă se ţi se vendă ave­rea fără ca se voiesci, să fi ameninţaţii cu fere de temniţă decâ cutezi a te căi contra siluirei şi contra nedreptăţii şi nici atâtă se nu-ţî ierte ca tu se hotărescî preţulu de vîneţare alu averei tale câş­tigate cu muncă, de dreptu. Cu greu credemă, că se mai poate găsi parecliiă în statele Euro­pei la o monstruositate ca acésta, dera numai în ţara selbaticiloru. Şi apoi în „fericita“ Ungariă totă se mai plânge stăpânirea, că Românii nu arată dragoste cătră administraţia ungureasca, — că nu alergă la Pesta se-și aducă cu carulă dreptatea acasă, — că nu se indulcescă și nu credă în cavalerescile făgăduințe de drep­tate, egalitate și frățietate!? Oamenii și-au trasă pe semă, au vătută, că se atenteazâ fără ge­­nare la cele mai fundamentale drep­turi ale grănițeriloru. La aceasta s’a mai adausă, că totă domnulă Cio­cană se ocupă seriosă cu gândulă de-a vinde şi realităţile fondului află­­tore în Naseudă, ba le­a şi parce­lată şi preţuită remânendă numai, ca bieţii Năseudeni se fiă surprinşi într’o bună dimineţă cu o coloniă de Ciangăi. Intr’o Duminecă 10 Sept., ca şi la ună semnă dată în 4A comune gră­­niţeresci proprietarii fondului de stipendii ţină adunări de protestare contra vinderei şi din adunare trimită totă în acea zi ministrului - preşedinte Wekerle totă atâtea telegrame cam FOILETONULO „GAZ .TRANS.“ Mérula. De Jules Lermina. Jacques nu era tocmai băiată rău, avea naturela puţină sanoviuica, care cu greu putea să se opună primelor­ impre­­siuni. Era juristă, diligentă, deplină ade­rentă ală filosofiei lui Schoppenhauer şi, în lipsa baniloră, trăia din pacea amară a lecţiiloră. Intr’adevără, nu era băiată rău. Dar sartea grea l’a amărâtă şi avea momente, când credea, că provedinţa merge prea departe în încercările, ce trimite asupra a­­leşilor­ săi. Intr’o cai de vară — era Sâmbătă — se treeji, câ stomaculă şi portofelulă îi suntă de­opotrivă lipiţi pământului. Gân­­dindu-se la escursiunea de mâne, ce avea s’o facă în societatea amicelor­ și amiciloră săi, la care, neavândă nici o para, nu putea lua parte — elă începu să bată, rău dis­pusă, stradele Parisului. Privindă rece îna­intea lui și traversândă ună suburbiu, se treeji cătrâ orele 8 cera în câmpia, ce îm­­prejmues pe Parisul­, înaintea lui se des­chidea o oale de câm­pie lungă, nefrecven­­tată, pustiă, ce se pierdea în întunerecul­ ceţii. Atunci începură să cadă cei dintâi pipuri ai unei ploi mari și ună tuneta tim­­pită prevesti furtuna, ce se apropia. Jac­ques nu era omă frioasă, elă nu cunoscea prejudiţiile şi puţină îşi bătea capulă cu fulgerile, dar cu atâtă mai multă se temea de ploia; şi acesta nu pentru-că dâra s’ar fi înfiorata de pielea udă, ci pentru-că nu voia să sî prăpădescă vestmintele de dra­­gulă unei plimbări. Nicăiri nici ună asilă , de-a drepta şi de-a stânga drumului câmpiă părăsită. In sfîrșită, spre noroculă lui, dede de ună arbore; era ună­mără singuratică, cu po­­rana sa de crengi plecate spre pămentă. Jacques fugindă grăbi spre pomă și de sub asilul șt erengiloră lui privia cum creste puterea furtunei. Sub influința furiei vân­tului şi a căderii ploii, sa răsvrăti puţină contra sorţii sale. Şi acesta încă numai cu elă se poate întâmpla. Chiar şi natura îi este duşmană!... Mâhnit se trase lângă trunchiură umeda ala pomului, pănă când de­asupra sa printre crengi ventură şi povoială aran­­geau ună adevărată concertă. — Brr, brr, pe vreme pânâscă! — și et­, că o altă figură se sprijini de trun­­chiură pomului, murmurândă și întorcândă spatele lui Jacques, pe care nu l’a obser­vată. Era ună omă năcăjită, care morăindă vorbia printre dinți: — Minunată petrecere! Dobitoacele a­­cele îmi beu totă vinulă și, dreptă pupăză pe colacă, îmi mai folosescă și birja. Tre­­bue să mă reîntorcă pedestra, pe așa o vreme... pe lângă acesta cu banii în buzu­­nară! Draca... Jacques nu era băiată rău. E de lipsă să repeţi că acesta, căci începândă dela a­­cestă momentă, ar pute să ni­ se deștepte unele bănueli asupra caracterului său. Aucjindă monologulă necunoscutului și fiindă convinsă, că nici pe lângă cea mai mare urbanitate nu poate conta la uină îm­prumută dela elă, Jacques se lipi frumu­­selă de dânsulă, își prinse omulă de gâtă și cu mână de gimnastică forte —­l’a su­grumată. După acestă introducere îi lua portofelulă, puse conţinutulă acestuia în buzunarulă său, aruncă portofelulă golă deoparte şi, ca şi când ar fi întârejiată prea multă, pleca in direcţia Parisului. Măruift însă îlă urma. Merii, peste totă, nu se prea obicinuescă a păşi în urma ostora felii de omeni, cari au gâtuită pe alţii, tocmai de aceea ar fi greşulit de-a învinovăţi cu laşitate pe Jacques, deşi era puţină surprinsă de acestă impregiurare ca­racteristică. Aucjindă foşnetulă crengiloră şi frun­­cteloră cum vine după elă, se’ntoarse şi vega în dosulă său negru, pomulă negru. — Frumosă, își gândi în sine,­âtă puțină mi-a turburată modulă neobici­­nuită de-a câștiga bani. Asta e naturală, dacă acușl trece acestă visiune... Merse mai departe și pomulă îlă urma mereu. — Ori eu am nebunită, terse Jacques gândulă său mai departe, ori că și aceasta este o dovadă a aparițiunilor­ naturale încă neexplicate. Se afla deja pe stradele Parisului. Trecătorii nu observară de loc o pomulă. — Se’nțelege, se’nțelege, că acum sunt sigură despre esistența ispiteloră; așa i­ s’a putută arăta și lui Machbeth spiritulă lui Banquo, seu lui Don Juan frumoasa vedentă Halucinaţiune, şi cu atâtă mai caracteristi­că, cu câtă nu simtă nici o mustrare de

Next