Gazeta Transilvaniei, octombrie 1894 (Anul 57, nr. 215-238)

1894-10-28 / nr. 236

şi Tipornia, Braşovă, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancitfce nu se primesc. — Manuscripte nu se retrimeta, INSERATE se primesc la Admi­nistraţi­u­ne In Braşovu şi la ur­­mătorele Birouri de anunciuri: în Viena: M. Dukes, Heinrich Se­balek, Rudolf Mos­se, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Damneberg, în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; In Bucuresci: Agence Havas, Suc­­cursale de Roumanie; ín Ham­burg: Karoliff & Liebmann. Preţul» Inserţiunilor» : o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 80 cr. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a 8-a o seria 10 cr. sau 80 bani. „Gazeta'* iese îd i-care iji, Aconamente neutru Austro-ungaria: Pe un anu 12 fl., pe șese loni 6 fl., pe trei lunî 3 fl. N-rii de Dumbnnnj 2 «, pe «nS, Pentru România și străinătati. Pe unu anu 40 franci,pe ?ese luni 20 fl., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficieie poștale din întru și din afară și la doi. colectori. n­ouamentală nentru Brasuri a administrațiune, piața twaare, Tergula Inului Nr. 30 etaglulu I., pe unu onu 10 fl., pe șase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Gu dusuiu în casă. Pe unu anu 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu asemplam 5 cr. v. a. acu 15 bani. Atâtu abonamen­tele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 236. Braşovii, Joi-Vineri, 28 Octomvre (9 Noemvre) 1894. SnTTXX-iTX lvh. 0 datoria, ce ni­ se impune. Braşovii, 27 Octomvre v. Nicî­odată nu s’a simţită mai tare între noi Românii dorinţa, de a se face deplină lumină asupra si­tuaţiei poporului nostru, ca se scimu cum stămu, ce voimă, ce trebue se întreprindemu şi cum trebue se lup­­tămă pentru realisarea postulateloru şi aspiraţiuniloru nóstre naţionale. Voră dice unii, cari suntu de­daţi a lua lucrurile mai uşoru, că nu este necesitate a ne bate capulă aşa de mulţii asupra situaţiei, căci cu Ungurii scimu cum stămu, ceea ce vremu este cuprinsă în progra­­mulu nostru naţională şi prin ur­mare n’avemu decâtu se continuămu lupta. Se continuămu lupta! Credemu că nu esistâ una singură Română bine-simţitoră, care se nu fiă con­vinsă, că aşa trebue se se întâmple, că lupta pentru limbă, naţionalitate şi drepturile nóstre trebue se-o pur­tăm­­ mai departe cu resoluţiune bărbătâscă. Acestă postulată este chiar inherenta desvoltarii noastre, este o cerință fireasca a organismu­lui nostru națională, care după tote legile naturei cu necesitate va cresce și se va desvolta într’ună chipa sau altulă, pe câtă vreme va avea în sine putere de viață. Nici că se poate admite măcară posibilitatea, că ună poporu, plină de viaţă şi de viitoră ca ală nostru, ar fi în stare, în totalitatea sa sau în par­te, se renunţe la continuarea luptei pentru esistenţa sa şi se se dea legată în prada celoră ce voră se-lă esploateze pentru scopurile loră. Nu poate fi adi prin urmare vorbă de aceea, deca se continuămu lupta ori nu, ci grava întrebare este cum se-o continuămă, ca se ne potă duce la ună bună sfârşitu? Adevărată, că cu adversarii noş­tri naţionali scimu cum stămu, scimu ce voiescă şi unde ţintescă. Dar oare este destulă cu atâta? N’avemu noi Românii datoria, ca, odată cunos­­cendu planurile adversare, se cău­­tămă mijloacele cele mai potrivite şi sigure pentru a le putea combate şi zădărnici, întru câtă potă fi strică­­cioase intereselor­ nóastre de viaţă? Adevărată, că ceea ce vremu şi pretindemă e cuprinsă în progra­­mul­ nostru naţională, dar dela voinţa şi pretensiune pănă la realisarea loră este încă ună drumă lungă şi anevoiosă, ce trebue să-lă percurgă fiă­care poporu, care se luptă în con­­diţiuni atâtă de grele ca poporulă nostru. Cum suntemă noi pregătiţi pentru acestă drumă, studiat’am în de­ajunsă terenulă, ce trebue să­ lă străbatem fi, ca să putemă învinge marile şi nenumăratele piedeci şi greutăţi, ce ne stau în cale şi cum suntemă conduşi? Etă întrebările, ce ni­ se impună adi cu toata vigoarea. Cestiunea nu este şi nu poate fi continuarea luptei, căci acesta, cum amu­disti? este o necesitate absolută şi neîncungiurabilă, inherentă desvol­­tării organismului nostru naţională, ci cestiunea, care trebue să ne pre­ocupe adi pe toţi, este şi trebue să fiă organisarea luptei noastre naţionale. Uisu­s’a şi confirmatu-s’a acuma de ajunsă şi din partea areopagului opiniunei publice europene, că sco­­pulă de căpetenia ală adversarilor­ neamului nostru este de a ne desor­­ganisa şi desfiinţa ca naţiune, pentru ca apoi să ne potă cu atâtă mai uşoră contopi în statură naţională unitară maghiară, la care aspiră ei. Lucrării ce ţintesce la desorga­­nisarea şi destrămarea organismului nostru naţională, trebue prin urmare să-i opunemă o lucrare energică, cu­­ragiosă şi perseverantă pentru sus­ţinerea şi întărirea acestui organism­. Cu alte cuvinte, e neapărată de lipsă să organisămă lupta nostru naţională pe baze mai solide şi mai tari. Asupra acestui punctă, credem­, că în generală vom­ fi cu toţii de aceeaşi părere, şi numai asupra mo­dalităţii cum se se facă acesta or­­ganisare a luptei noastre, se vor­ de­osebi vederile unora şi altora.­­ Situaţiunea gravă, ca nicî­odată pănă acuma, ne impune dâră înainte de tote de a ne lămuri asupra mo­dalităţii şi de-a afla astă-felă calea cea mai bună şi mai potrivită pen­tru ajungerea ţintei nóastre. Poporulă vrea lumină pe căra­rea întunecoasa a tristei încurcături, în care o sarie vitregă l’a băgată fără voia lui. Se ne facemă datoria, şi pe câtă ne stă în puteri se-i dămă acesta lumină. FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Beneficiura lui Bosco. Din englezesce. Dintre toţi artiştii, cari străluceau în renumita arenă a circului Gallaxys, nici unul­ nu era în grada aşa de mare popu­lară şi agreată, ca Signor Alfredo Bosco şi Aulă său de opta ani Alfonso. Dacă acesta aveau să­ o mulţămască isteţimei sau păşirei loră cu deosebire plăcute, nu voimă să cercetămă. Sigură este însă, că tata şi fiulă, dela prima zi a apariţiunei loră, au fostă primiţi cu entusiasmă şi au serută să-şi conserve rara favoare a publi­cului pănă la finitulă stagiunei. Gând s’a făcută cunoscută, că să va da ultima representaţiă la circă, în bene­­ficiulă acestoră doi agreaţi artişti, era în totă oraşulă numai o părere, că circulă în sara acesta va fi literalmente înţesată de publică. Directorulă a fostă de părere, că acestă ultimă representaţie din stagiune să aibă o deosibită strălucire printr’ună nu­mără specială, şi aşa nisce placate mari roşii anunţau, spre suprinderea şi cea mai mare curiositate a orăşenilor­, cu litere mari, că Alfredo Bosco, renumitulă artistă, îşi va lua adio deja publică că m­ă numără strălucita încă nevăzută, cu aşa numita „împuşcătură à la Teil“. Tocmai ca în drama cunoscută, mărulă avea să fie aşezată pe capul ei copilului său, numai că pentru a puşca mărulă, artistulă avea să se folo­­sască nu de arcă, ci de ună pistolă. In viaţa privată, Alfredo Bosco purta numele simplu de Alfred Gran;­elă era totă aşa de puţină de origine italiană, precum ori­care altulă cu numele Grău. Dibăcia sa estra-ordinară în totă felulă de bravuri de călărită şi scamatoriă, îlă făcură să-şi alegă încă de cu vreme cariera circului, care îi oferea ună câmpă bogată pentru talentele sale. El­ se amoresa de-o tînără şi frumosă cântărâţă de la operă şi se căsători cu ea. Dar fericirea căsătoriei sale a fostă de-o scurtă durată; căci la naşterea primului său copilă, tînăra mamă, spre nespusa mâhnire a soţului său, şi-a pierdută viaţa. Copilulă a devenită idolală bărbatului văduvă. Totă esistenţa sa se ră­fima în acestă copilă. Numai pentru elă se străduia şi muncea, şi pentru copilă renunţa la tată ce putea să facă plăcută vieţa unui bărbată. Numai pentru a avea pe copilă toto­dauna în apropierea sa, elă îl­ pregătise şi­ l­ in­­struise pentru propria sa carieră, şi respinse chiar şi cela mai strălucite propuneri de angajamente, îndată ce Alfonso nu era cu­prinsă în ele. A fost, dar numai lucru firescă, că Bosco numai cu mare greu şi după forţe lungi şi vehemente desbateri o dată ună răspunsă afirmativă la propunerea lui Gal­laxys, de-a surprinde publiculă cu­ o „îm­puşcătură â la Teil“. Şi acesta nu din causă că n’ar fi avută încredere în dibăcia sa, căci era ună escelentă şi sigură trăgătură la senină şi era esercitată în esperimentele cele mai admirabile. Dar o târnă adâncă nu voia să­’lă părăsască nici de cum, nu cum­va copilulă, printr’o mişcare involuntară, să ’şi pună viaţa în pericolă, şi acesta târnă nu se putu micşora, când elă în diua de­cisivă observa, că copilulă nu se află de tată bine. „N’am nimică, tată, numai puţină durere de capă“, răspunse copilulă la între­barea lui plină de grijă. „Pănă desară o să-mi fie mai bine“. Şi când se făcu­soră, îngrijatulă tată lega de gâtulă copilului ună medalionă cu ună lanţă de aură. Medalio­­nul­, fără de care lui Alfonso nu-i era ier­tată a păşi pe arenă la esperimente deo­sebită de periculoase, cuprindea ună chipă ală mamei sale. Directorul­ se convinse îndată, că toate aşteptările sale vor­ fi întrecute şi că pă­­reţii de ină voră cuprinde astăzi o mul­ţime, cum nu se mai văcluse nici­odată în circulă, care de altfelă şi de altădată era bine cercetată, încă cu multă înainte de timpul­ fri­­sată, asedia o mare mulţime de publică in­trările circului, împingându-se şi îmbulfin­­du-se, ca să cuprindă locurile cele mai bune, şi cu o oră înainte de începerea represen­­taţiunei, circulă era plină pănă în colţurile cele mai depărtate de o mulţime curiosă, gata de a-­şi areta plăcerea şi admiraţiunea sa prin numeroase aplause. Representaţiunea în fine începu. (Va urma.) O declarare a preşedintelui Ligei. In chilele din urmă se lăţise în pressa oposiţională de dincolo spirea sensaţională şi alarmătore, că d-lă Iona Lahovan­, ministrulă României la Parisă, ar fi întrevenită pe lângă­­fiarele francese, ca se nu mai pu­blice informaţiuni de ale Ligei, cu privire la cestiunea ardelena, căci în Ardeală ar fi linişte etc. Unele­­fiare spuneau, că în privinţa aceasta ar fi sosită anumite informaţiuni la Ligă, directă dela iisce­nţiaristi fran­­cesî, împrejurarea acesta a îndem­nată pe preşedintele Ligei a pu­blica următorea declarare în „Voinţa Naţională“: Domnule directoră ! Unele ziare din Bucureşcî arată, că preşedintele Ligei ar fi primită dela Parisă dela trei directori de­­fiare francese, ba şi dela un soiu care domnii, — acesta nu mai puţină decâtă impiegată la ministerul­ de estenne fran­­cesă, — informaţiunile, de cari se ocupă acele­­fiare române, cu referinţă la un soiu ce înţelegere ar căuta să ia Legaţiunea română din Parisă cu unele jurnale pari­­siene. Ună jurnală de eri soră mă şi pro­vocă directă să spună, ce este adevărată din aceste afirmări ale diarelor­ române. Vă rog, dar, domnule directoră, să bine­voiţi a lua cunoscinţă de declararea mea, că la preşedinta Ligei n’au venită scrisori dela nici una domnii Delaunay ori Delaunay şi nici dela „trei redactori fran­­cesi“. Primiţi etc.... V. A. Urechiă. Parlamentul­ austriaci şi mortea Ţarului. In şedinţa dela B­loemvre­n, a par­lamentului austriaco, s’a întâmplată o scenă forte penibilă din incidentul­ propune­­rei preşedintelui Chlumecky, ca parlamen­tul­ să-şi esprime condolenţele din inci­­dentulă morţii Ţarului. In motivarea propunerei sale, dr. Chlu­­mecky c­ise, că Ţarulă Alexandra III a fostă ună amicii probată ală monarchului Francisca Iosifa I şi ală casei domnitore, care simte adâncă pierderea lui dintre cei vii; alături de casa domnitore împărtăşescă acestă durere tóate popoarele Austriei, şi dimpreună cu ele şi membrii parlamentului, cu atâtă mai vârtosi, că decedatulă Ţară a fostu celă dintâiu ocrotitoru ală păcei lumei, şi pentru susţinerea acesteia şi-a pusă în cumpănă totdeauna influinţa puter­nicei sale personalităţi. Europa îi datoresce recunoscinţă pentru acesta. Noi încă ono­­rămă memoria răposatului, ca a unei în­trupări a păcii, şi recunoscem, cu bucurie, că moştenirea cea mai scumpă, ce­a lăsată după dânsulă, suntă binefacerile păcii pen­tru toate popoarele civilisate ale pămân­tului. Președintele­­zise apoi, că după ce membri și-au manifestată aprobarea cu­­vintelor­ lui prin ridicare, acesta în­semnă tot­odată introducerea în protocolă a cuvintelor­ esprimate de elă. (Vii apro­­. x —V \ UttU.) Levakovszki (deputată polonă): Ceră cuvântă!---- Protesteză (Contradiceri în totă camera, mai alesă pe băncile Cehi­­loră). Preşed. Chlumecky: Nu-ţi potă da d-tale cuvântă. Levakovszki (într’ună sgomotă uriaşă): Protesteză contra acestei espresiuni de condo­­lenţă, în numele Polonilor, asupriţi de dece­

Next