Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1895 (Anul 58, nr. 1-23)
1895-01-15 / nr. 11
Pagina 2, e aplecată a pune în vigorelegea de naţionalitate, însă cu susţinerea tuturora legilor nedrepte de maghiarisare, ce s’au adusu dela 1868 începe, şi cari facu tabula rassa şi din acele puţine drepturi, ce se dedeau la 1868 folosirei limbei naţionalităţilor şi în viaţa publică a statului. Spune mai departe Bánffy, că el, în privinţa politicei bisericesce va urma pe înaintaşul său şi se va sili, ca acele proiecte de reformă bisericescă încă nevotate şi nesancţionate, să devină lege. A mai promisă apoi îmbunătăţiri pe terenur, culturală, financiară, economică etc. Acesta este programulă noului guvernă. E totă cânteculă vechiu despre ideia de stată maghiară şi despre totala ignorare a drepturilor naţionalităţilor. încă dela începută noi nu ne-am pusă nici o nădejde în schimbările din urmă cu crisa, şi zimbeamă cu durere, când unii dintre noi îşi făceau speranţe, că de susit o să vină mântuirea. Crisa s’a sfîrşită cum păcatele s’a sfirşită, dar de îmbunătăţiri şi de bine nici vorbă. Cum să şi aştepte Românulă vre-ună bine dela ocârmuirea unui Banffy, care în istoria paşaliculilor unguresc! nu are păreche în ceea ce privesce nedreptăţirea, brutalisarea şi tiranisarea Românilor. Faţă de guvernulă acestui despotă şi tirană, noi Românii vomă avè aceeaşi atitudine politică, ca şi faţă de nedrepţii şi violenţii lui înaintaşi, vomă susţine şi trebue să susţinemă faţă de elă lupta sfântă a apărărei legei şi limbei străbune şi nu se voră găsi între noi omeni atâtă de mici la suflată, cari să dea mâna cu celă mai mare duşmană ală limbei şi naţionalităţii nóstre — cu guvernulă de sub conducerea unui fostă paşă ungurescă, violentă şi brutală. * Al doilea lucru mai de însemnătate în politica internă este fără îndoială capitularea din nou a Saşilor. Bardeleni faţă de noulă guvernă. încă înainte de a se forma noulă cabinetă sub conducerea lui Bánffy, se făcuse mare sfavă în ţară, că deputaţii saşi nu vor sprijini noulă guvernă. Două dintre comitetele de cercă au şi hotărîtă a provoca pe deputaţii saşi să usă din partida guvernului. Celelalte comitete însă au decisă, ca deputaţii loră să rămână în partidă şi să sprijinască pe Bânffy, dacă acesta va făgădui, că recunosce programul, poporala săsescă dela 1890. Banffy, ajunsă în strîmtore şi avândă nevoiă mare de cele 13 voturi ale deputaţilor Saşi, s’a făgăduită, că recunosce „corectitatea tuturora disposiţiunilor” principiare şi esenţiale ale programului poporalii săsescă, dar nu admite gruparea de partide după naţionalităţi. Astfel, Saşii suntă asiguraţi şi pe mai departe pentru partida guvernului, în schimbul unoră concesiuni, cari se reducă la macsima ungurâscă: „nesze semmit, fodg meg rólu. Ce să-i faci, dacă „a szász testvérei“ umblă după ose de raşă ? Femeile române câtră pressa streina. Pilele trecute femeile române din Transilvania şi Ungaria au trimisă — la iniţiativa domnelor române din Braşovu — o adressă de recunoscinţă câtră pressa francesă, italiană şi belgiană. Adresa trimisă preşedinţiloru Associaţiuniloru pressei din Parisu, Roma şi Bruxella, în limba francesă şi italiană, este de următorula cuprinsă : Ilustre Domnule Preşedinte! In greua luptă, ce o portă poporală română din Transilvania şi Ungaria în contra opresiunei maghiare, amă fostă fericire de-a constata vială interesă, ce’lă manifestă pressa europână pentru causa nostră. Pressa, care a fostă totdeuna antegarda mariloră idei de civilisaţiune şi de progresă, şi care are o înrîurire atâtă de determinată asupra spiritului publică, ori de câte ori şî-a ridicată glasulă ei în favoarea celoră neîndreptăţiţi şi asupriţi, a aflată resunetă şi ascultare la toţi oamenii mari ai ţerilor civilisate. Causa nostră, fiindă o causă a dreptăţii şi a umanităţii celei mai elementare, reclamă îndoită sprijinul m areopagului opiniunei publice europene. Credinciosă înaltei sale chiămărî, pressa — francesă, italiană, belgiană — n’a pregetată a da preţiosulă şi valorosulă ei concursă Românilor, din Transilvania şi Ungaria, luândă în apărare, prin scrieri eminente, datorite penei unui numără însemnată de distinşi publicişti, omeni politici şi de stată ai — Franciei, Italiei, Belgiei — dreptulu nostru de esistenţă naţională şi inştiinţele noastre de libertate faţă cu actele brutale ale unui sistem de opresiune ne mai pomenită în analele lumei civilisate. Românii, caid în cursulă secu-eloră au purtată cele mai crâncepe, lupte spre a-şi apăra limba, latinitatea originei loră şi pămentală loră strămoşescă în contra năvăliriloră barbare asiatice, se vedă şi astăciî din nou nevoiţi a susţină lupta contra descendenţiloră lui Arpad, cari în numele ideii de stată naţională unitară maghiară asuprescă celelalte elemente nemaghiare ale Transilvaniei şi Ungariei. Grațiă vise prețiosului concursă, ce ni-’lă dă pressa din afară şi în specială pressa — francesă, italiană, belgiană — nouă Româniloră, dreapta noastra causă a obținută ună mare succesă morală în opiniunea Europei culte. Acesta ne incurajeaza, ne mângâie în suferinţele noastre, şi ne umple de cele maifrumoase speranţe, că vom deşi triumfători din luptă, expressa va putea înscrie la activul ei mulți din cele mai frumoase resultate ale nobilelor şi marinimoaselor ei stăruinţe. Victoria Românilor asupriţi va fi victoria principiului libertăţii şi a progresului, care tinde, ca fiă care popor, se potă contribui cu talentele şi cu însuşirile sale presei la marea operă a păcii şi a civilisaţiunei. Femeile române din Transilvania şi Ungaria, cari în tóate timpurile au fostu céla mai credincioşii ratjimu alii bărbaţilor şi alţi ailora lor, în luptele pentru libertate, consideră ca o sântă datoriă de-a aduce, prin noi, pressei — francese, italiane, belgiane, — omagii de profundă recunoscinţă pentru elocinţa şi puternica voce, ce-o ridică în susţinerea Românilor, în momentele difeile şi critice, ce le străbată. BRAŞOVTI în 31 Decemvre 1894. (Urmeză 978 subscrieri,nale, pe care Românii din Ungaria o aperă cu preţuia atâtor persecuţiuni. „Adresa redactată în limba italiană, conţine 978 subscrieri manu proprii de ale femeilor române, subscrieri colectate în diverse oraşe ale Transilvaniei. E legată în mătasă albă. Va fi păstrată din partea societăţii pressei, ca ună plăcută suveniră de la acelă admirabilă poporă, cu care avem o origine comună şi a cărui causă merită toate simpatiile nostre“. Eră acum şi o telegramă originală. Este aceea aziarului „Gazetta Fremontescu din Turină: Lei donne rumene alV Associazione della Stampa. Ci telegrafano da Roma, 15, ore 22 25: Le donne rumene mandarono all’ Associazione îella Stampa un elegante indirizzo in lingua italiana, in cui ringraziano la Stampa italiana propugnatrice della causa nazionale dei rumeni d’Ungberia. Lyubica, căci frumseţea Lyubicei n’are păreche peste ţări şi mări. Adevărată, că încă nime nu s’a cutezată în sată să cera mâna Lyubicei. Dar totuşi se audi de-odată șoptindu-să în sată, că Cvetko s’a întâmplată să caute adâncă în ochii Lyubisei, că Lyubica tot-deauna își află ceva de lucru, care s’o ducă pe lângă arătură tocmai atunci, cândă și Cvetko este acolo, că la holo Lyubica totdeauna se întâmplă să fiă lângă Cvetko.... Aceasta o băgară de samă și Ninko și nevasta lui, dar se făceau, că nu vădă nimică. Femeile din sală adeseori îşi dau întâlnire la Zivka la poveşti. Una sau alta începe a lăuda pe Cvetko, câtă este de sârguinciosă, ce fecioră bună şi drăguţă e, şi aşa mai cu jumătate gura observă: „dar bine-i va merge aceluia, cine-l va lua“. Şi când Lyubişa nu-i de faţă, Zivka se face, că n’au de vorbă, or când e de faţă se pronunţă şi ea, că într’adevără Cvetko e băiată sîrguinciosă şi bună, însă — e săracă, şi multă trebue să se ostenască în jurulă casei; apoi începe să laude ori pe neguţătorulă din sată Neşko, ori pe scriitorulă căpitanului de cercă. Dar şi Ninko adisă odată mai demultă, că de-ar ave dece fete, totuşi n’ar da nici pe una după ţărână. Şi pe când în sală vorbeau despre Cvetko şi Ljubica, ei amândoi şi-au dată făgăduinţă, sperândă că în sfârşită Ninko totuşi îşi va da învoirea la unirea loră. Cu o zi mai înainte de Stulă Ilie Cvetko se sculă desă de diminață sâ margă într’o afacere la orașulă din vecinătate. De bună-samă avea ceva urgentă, căci se grăbi forte tare. Când ajunse dinaintea casei lui Ninko se întâlni cu Lyubica. — Unde, unde, Lyubica mea, întrebă Cvetko oprindu-se puțină. — Mă ducă la vie, răspunse Lyubisa zimbindă. Şi tu? — Eu grăbescă la oraşă.... Ce facă bătrânii ?... Audă, că-ţi facă mustrări... — Tata tace, numai mama începe câte-odată.... Şi er, sora te-a amintită. — Ei, şi ce-a disă? — Mă apăsa nițelă somnulă.... de-odată însă audă, că se dă încă lângă focă povestindă. Am începută să ascultă și am chiar înțelesă singuratice cuvinte : „O, lasă nici nu aminti“, cjise mama. „Adevărată, că Cvetko e fecioră cinstită și de omeniă, de asta nici că să mai poate vorbi....“ cise tata. Și multă au mai vorbită ei amândoi, dar ce-au vorbită ’n’am putută înțelege. — Și tu acuma ce gândesc!? întrebă Cvetko după o scurtă tăcere. — Eu credă, că tata nu să va prea înstreina, dacă însuși vorbesce astfelă.... Mama mea poate se va înstrăina la începută, deră în sfârșită se va împăca și dânsa. Cvetko și Lyubisa mai vorbiră apoi câtva timpă despre ei şi fericirea loră. Aceste câteva cuvinte ale lui Ninko le-a făcută atâta bucurie, încâtă Cvetko a făgăduită, că mâne poimâne va cere mâna Lyubei. Ei se despărţiră cu inima plină de bucurie şi speranţă. Lyubica merse mai departe, cântândă încetă. Cvetko grăbi la oraşă.... De multă n’a mai fostă o furtună așa de mare, ca în presura dilei Stului Ilie. Celulă e întunecată, nu se pote vedea nici la ună pasă. Vântulă vuesce sălbatică isbindă picurii fini şi reci dă plată în faţa călătorului. Din când în când fulgeră, şi peună momenta se nasce lumină orbitoare. Era deja târdliu noaptea, când Cvetko se reîntorse din orașă. Furtuna îl îndemna să grabesca tată mai tare. Dinaintea cârciumei de lângă dramă i se păru, că aude ună strigătă. Se opresce și ascultă. Nicăiri nimică. Cârciuma se înalță, ca o stafiă nagră din fundulă negru, şi nu se vede nici o lumină în ea. Deja e târdliu, pote că în lăuntrulă ei nu se află nime. Strigătură văetătoră s’aude arăşi, e gemetulă unui bărbată, care more. Cvetko, ajungândă în sală, îşi iuţesce paşii... Vântulă vuesce totă mai sălbatică.... Nu se mai pote audi nimică. Dar totuși i se pare, că cine-a fuge îndărătură lui. Se dă puțină la o parte şi în clipa aceasta cineva îl atinge... Fulgeră, și Cvetko recunoasce pe neguțătorulă Vesko, care fuge cu capulă golă.... Bătrâna Smilja a ațipită de multă, se trecli mai târdioră și puse două, trei despicături pe focă, care primindă nou intremântă, se aprinse. In clipa aceasta s’aude o detunătură de pușcă, mai târdiu încă una, ș’-apoi două una după alta. S’aude și sgomotă, s’adună lume. — Ce s’a întâmplata, copile, întreba Smilia mirată puțină. — Nu stiu, mamă, dar la nici o întâmplare nu e ceva bine. Apoi spuse cea audită şi cea văcjută. Bătrâna Smilja îşi clătină capulă şi dice: mi-ar fi plăcută GAZETA TRANSIVANIEI Cele 978 subscrieri suntui dela femeile române din toate ţinuturile Transilvaniei şi Ungariei locuite de Români. Adresele suntu legate elegantă în metasă albă. La Roma a fostă primită adressa cu multă căldură și simpatiă. ziarulă „II. Dirittori ojice, că albumuli femeilor române va ai păstrată de „Associazione della stampa“ „ca ună suveniră plăcută dela aceia admirabilii poporu, cu care avemă origine comună și care e demnit de simpatiile noastreu. Impresiunea ce-a făcut’o în Roma adresa dameloră române a fostă atâtă de mare, încâtn mai la toate chiatele mari italiane s’a raportată despre acestă faptă, pe cale telegratica. Eră două telegrame, ce anunțară sosirea adresei în Roma, telegrame datate din 15 Ianuarie sora Piarului „Corriere del Matino“ din Milano ’i se telegrameaza : „A sosită la domnulă Bonghi, ca presidentă ală societății „Associazione della stampa periodica italiana“ o adresă a doamnelor române din Transilvania, compusă în Decemvre, pentru a arăta recunoscinţă loră faţă de ceea ce pressa italiană a făcută în favorură causei naţionale, pe care o susţină Românii din Ungaria“. ţiarală „11 Secolo“, tată din Milano, primesce următorea telegramă: „La associaţiunea presei a sosită o adresă a domnelor române din Transilvania, adresă făcută în luna trecută, spre a dovedi recunoscinţă loră pentru ceea ce presa italiană a făcută în favorulă causei naţio Nr. 11 — 1895 Adresa damelor române şi foile maghiare, „Magyar Hírlap“, chiaruliî d-lui Iuliu Horvath, publică sub titlulu „dame române politisante“ textulu adresei de mai susu, în traducere ungurescu, şi la tine face următorea observare: „Cavalerismulă faţă cu damele — care în genere este obligătoră — ne reţine să răspundemă la acestă pamfletă aşa cum trebue bine maghiaresce (amolyan jo magyaroson feleljünk). Atâta însă totuşi poate ne va fi permisă să ceremă dela dame, chiar şi în mânia marei adversităţi, să binevoiască a-i spune acelui domnă, care a scrisă infecţiunea de mai susă, că este celă mai mincinosă omă dintre toţi Valahii. Şi acesta e ceva!“ E în adevăr ceva, dar ceva forte prostii din partea „cavaleriiorii“ dela „Magyar Hirlap“. Programa noului ministru alt instrucţiunei publice. In şedinţa dela 24 Ianuarie a dietei, noulă ministru ungurescă de culte şi instrucţiune publică şi-a desfăşurata programa. Punendu-se în discuţiune bugetulă ministeriului de culte, vorbi mai întâi raportorul Fenyvessy Ferencz, care fără de a mai ascunde mâţa’n sacă, declara scurtă şi cuprinătoră, că „scopul, acestui buget ii este de-a se crea cultură maghiară unitară“. Lua după acesta cuventură noulă ministru ■ Julia Wlassics. Toţi erau curioşi să l audă, deorece în publică eră niciodată nu s’a ocupată pănă acum cu politica culturală, şi pentru prima oră avea acum să păşască pe acestă terenă. Pe faţa lui se vedea, că e foarte agitată. înainte de a lua cuvântulă, îşi uda mereu gâtulă cu