Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1895 (Anul 58, nr. 1-23)

1895-01-15 / nr. 11

Pagina 2, e aplecată a pune în vigore­­legea de na­ţionalitate, însă cu susţinerea tuturora le­­gilor­ nedrepte de maghiarisare, ce s’au a­­dusu dela 1868 începe, şi cari facu tabula rassa şi din acele puţine drepturi, ce se dedeau la 1868 folosirei limbei naţionalită­­ţilor şi în viaţa publică a statului. Spune mai departe Bánffy, că el, în privinţa politicei bisericesce va urma pe înaintaşul­ său şi se va sili, ca acele pro­iecte de reformă bisericescă încă nevotate şi nesancţionate, să devină lege. A mai promisă apoi îmbunătăţiri pe terenur, cul­turală, financiară, economică etc. Acesta este programulă noului gu­vernă. E totă cânteculă vechiu despre ideia de stată maghiară şi despre totala igno­rare a drepturilor­ naţionalităţilor­. încă dela începută noi nu ne-am­ pusă nici o nădejde în schimbările din urmă cu crisa, şi zimbeamă cu durere, când unii dintre noi îşi făceau speranţe, că de susit o să vină mântuirea. Crisa s’a sfîrşită cum pă­catele s’a sfirşită, dar de îmbunătăţiri şi de bine nici vorbă. Cum să şi aştepte Ro­­mânulă vre-ună bine dela ocârmuirea unui Banffy, care în istoria paşaliculilor­ ungu­resc! nu are păreche în ceea ce privesce nedreptăţirea, brutalisarea şi tiranisarea Ro­­mânilor­. Faţă de guvernulă acestui des­­potă şi tirană, noi Românii vomă avè a­­ceeaşi atitudine politică, ca şi faţă de ne­drepţii şi violenţii lui înaintaşi, vomă sus­ţine şi trebue să susţinemă faţă de elă lupta sfântă a apărărei legei şi limbei străbune şi nu se voră găsi între noi omeni atâtă de mici la suflată, cari să dea mâna cu celă mai mare duşmană ală limbei şi na­ţionalităţii nóstre — cu guvernulă de sub conducerea unui fostă paşă ungurescă, vio­lentă şi brutală. * Al­ doilea lucru mai de însemnătate în politica internă este fără îndoială capi­tularea din nou a Saşilor. Bardeleni faţă de noulă guvernă. încă înainte de a se forma noulă cabinetă sub conducerea lui Bánffy, se făcuse mare sfavă în ţară, că deputaţii saşi nu vor­ sprijini noulă guvernă. Două dintre comitetele de cercă au şi hotărîtă a provoca pe deputaţii saşi să usă din par­tida guvernului. Celelalte comitete însă au decisă, ca deputaţii loră să rămână în par­tidă şi să sprijinască pe Bânffy, dacă acesta va făgădui, că recunosce programul, po­porala săsescă dela 1890. Banffy, ajunsă în strîmtore şi avândă nevoiă mare de cele 13 voturi ale deputaţilor­ Saşi, s’a făgă­duită, că recunosce „corectitatea tuturora dis­­posiţiunilor” principiare şi esenţiale ale pro­gramului poporalii săsescă, dar nu admite gruparea de partide după naţionalităţi. Ast­­fel, Saşii suntă asiguraţi şi pe mai departe pentru partida guvernului, în schimbul­ unoră concesiuni, cari se reducă la mac­­sima ungurâscă: „nesze semmit, fodg meg rólu. Ce să-i faci, dacă „a szász testvérei­“ umblă după ose de raşă ? Femeile române câtră pressa streina. Pilele trecute femeile române din Transilvania şi Ungaria au trimisă — la iniţiativa domnelor­ române din Bra­­şovu — o adressă de recunoscinţă câtră pressa francesă, italiană şi bel­giană. Adresa trimisă preşedinţiloru Associaţiuniloru pressei din Parisu, Roma şi Bruxella, în limba francesă şi italiană, este de următorula cu­prinsă : Ilustre Domnule Preşedinte! In greua luptă, ce o portă po­porală română din Transilvania şi Ungaria în contra opresiunei ma­ghiare, amă fostă fericire de-a cons­tata vială interesă, ce’lă manifestă pressa europână pentru causa nostră. Pressa, care a fostă totdeuna antegarda mariloră idei de civilisa­­ţiune şi de progresă, şi care are o înrîurire atâtă de determinată asu­pra spiritului publică, ori de câte ori şî-a ridicată glasulă ei în favoarea celoră neîndreptăţiţi şi asupriţi, a aflată resunetă şi ascultare la toţi oamenii mari ai ţerilor­ civilisate. Causa nostră, fiindă o causă a dreptăţii şi a umanităţii celei mai elementare, reclamă îndoită spriji­­nul m areopagului opiniunei publice europene. Credinciosă înaltei sale chiă­­mărî, pressa — france­să, italiană, belgiană — n’a pregetată a da pre­­ţiosulă şi valorosulă ei concursă Românilor, din Transilvania şi Un­garia, luândă în apărare, prin scrieri eminente, datorite penei unui nu­mără însemnată de distinşi publi­cişti, omeni politici şi de stată ai — Franciei, Italiei, Belgiei — dreptulu nostru de esistenţă naţională şi in­­ştiinţele noastre de libertate faţă cu actele brutale ale unui sistem­ de opresiune ne mai pomenită în ana­lele lumei civilisate. Românii, caid în cursulă secu-­­­el­oră au purtată cele mai crâncepe, lupte spre a-­şi apăra limba, latini­tatea originei loră şi pămentală loră strămoşescă în contra năvăliriloră barbare asiatice, se vedă şi astăciî din nou nevoiţi a susţină lupta con­tra descendenţiloră lui Arpad, cari în numele ideii de stată naţională unitară maghiară asuprescă celelalte elemente nemaghiare ale Transil­vaniei şi Ungariei. Grațiă vise prețiosului concursă, ce ni-’lă dă pressa din afară şi în specială pressa — francesă, italiană, belgiană — nouă Româniloră, dreapta noastra causă a obținută ună mare succesă morală în opiniunea Euro­pei culte. Acesta ne incurajeaza, ne mân­gâie în suferinţele noastre, şi ne um­ple de cele mai­­frumoase speranţe, că vom d­eşi triumfători din luptă, ex­pressa va putea înscrie la activul­ ei m­ulți din cele mai frumoase re­­sultate ale nobilelor­ şi marinimoase­­lor­ ei stăruinţe. Victoria Românilor­ asupriţi va fi victoria principiului libertăţii şi a progresului, care tinde, ca fiă­ care popor, se potă contribui cu talen­tele şi cu însuşirile sale presei la marea operă a păcii şi a civilisaţiunei. Femeile române din Transilvania şi Ungaria, cari în tóate timpurile au fostu céla mai credincioşii ratjimu alii bărbaţilor­ şi alţi ailora lor, în luptele pentru libertate, consideră ca o sântă datoriă de-a aduce, prin noi, pressei — francese, italiane, belgiane, — omagii de profundă recunoscinţă pentru elocinţa şi puternica voce, ce-o ridică în susţinerea Românilor­, în momentele difeile şi critice, ce le străbată. BRAŞOVTI în 31 Decemvre 1894. (Urmeză 978 subscrieri,­­nale, pe care Românii din Ungaria o aperă cu preţuia atâtor­ persecuţiuni. „Adresa redactată în limba italiană, conţine 978 subscrieri manu proprii de ale femeilor­ române, subscrieri colectate în diverse oraşe ale Transilvaniei. E legată în mătasă albă. Va fi păstrată din partea so­cietăţii pressei, ca ună plăcută suveniră de la acelă admirabilă poporă, cu care avem o origine comună şi a cărui causă merită toate simpatiile nostre“. Eră acum şi o telegramă ori­­ginală. Este aceea a­­ziarului „Ga­­zetta Fremontescu din Turină: Le­i donne­ rumene alV Associazione della Stampa. Ci telegrafano da Roma, 15, ore 22 25: Le donne rumene mandarono all’ As­sociazione îella Stampa un elegante indi­­rizzo in lingua italiana, in cui ringraziano la Stampa italiana propugnatrice della causa nazionale dei rumeni d’Ungberia. Lyubica, căci frumseţea Lyubicei n’are pă­reche peste ţări şi mări. Adevărată, că încă nime nu s’a cute­zată în sată să cera mâna Lyubicei. Dar totuşi se audi de-odată șoptindu-să în sată, că Cvetko s’a întâmplată să caute adâncă în ochii Lyubisei, că Lyubica tot-deauna își află ceva de lucru, care s’o ducă pe lângă arătură tocmai atunci, cândă și Cvet­ko este acolo, că la holo Lyubica totdeauna se întâmplă să fiă lângă Cvetko.... Aceasta o băgară de samă și Ninko și nevasta lui, dar se făceau, că nu vădă nimică. Femeile din sală adeseori îşi dau în­tâlnire la Zivka la poveşti. Una sau alta începe a lăuda pe Cvetko, câtă este de sârguinciosă, ce fecioră bună şi drăguţă e, şi aşa mai cu jumătate gura observă: „dar bine-i va merge aceluia, cine-l­ va lua“. Şi când Lyubişa nu-i de faţă, Zivka se face, că n’au de vorbă, or când e de faţă se pro­nunţă şi ea, că într’adevără Cvetko e bă­­iată sîrguinciosă şi bună, însă — e săracă, şi multă trebue să se ostenască în jurulă casei; apoi începe să laude ori pe neguţă­­torulă din sată Neşko, ori pe scriitorulă căpitanului de cercă. Dar şi Ninko a­disă odată mai de­multă, că de-ar ave dece fete, totuşi n’ar da nici pe una după ţărână. Şi pe când în sală vorbeau despre Cvetko şi Ljubica, ei amândoi şi-au dată făgăduinţă, sperândă că în sfârşită Ninko totuşi îşi va da învoirea la unirea loră. Cu o zi mai înainte de S­tulă Ilie Cvetko se sculă desă de diminață sâ margă într’o afacere la orașulă din vecinătate. De bună-samă avea ceva urgentă, căci se grăbi forte tare. Când ajunse dinaintea ca­sei lui Ninko se întâlni cu Lyubica. — Unde, unde, Lyubica mea, întrebă Cvetko oprindu-se puțină. — Mă ducă la vie, răspunse Lyubisa zimbindă. Şi tu? — Eu grăbescă la oraşă.... Ce facă bătrânii ?... Audă, că-ţi facă mustrări... — Tata tace, numai mama începe câte-odată.... Şi er, sora te-a amintită. — Ei, şi ce-a disă? — Mă apăsa nițelă somnulă.... de-o­­dată însă audă, că se dă încă lângă focă povestindă. Am începută să ascultă și am chiar înțelesă singuratice cuvinte : „O, lasă nici nu aminti“, cjise mama. „Adevărată, că Cvetko e fecioră cinstită și de omeniă, de asta nici că să mai poate vorbi....“ c­ise tata. Și multă au mai vorbită ei amândoi, dar ce-au vorbită ’n’am­ putută înțelege. — Și tu acuma ce gândesc!? întrebă Cvetko după o scurtă tăcere. — Eu credă, că tata nu să va prea înstreina, dacă însu­și vorbesce astfelă.... Mama mea poate se va înstrăina la înce­pută, deră în sfârșită se va împăca și dânsa. Cvetko și Lyubisa mai vorbiră apoi cât­va timpă despre ei şi fericirea loră. Aceste câte­va cuvinte ale lui Ninko le-a făcută atâta bucurie, încâtă Cvetko a fă­găduită, că mâne poimâne va cere mâna Lyubei. Ei se despărţiră cu inima plină de bucurie şi speranţă. Lyubica merse mai departe, cântândă încetă. Cvetko grăbi la oraşă.... De multă n’a mai fostă o furtună așa de mare, ca în presura dilei S­tului Ilie. Celulă e întunecată, nu se pote vedea nici la ună pasă. Vântulă vuesce sălbatică is­­bindă picurii fini şi reci dă plată în faţa călătorului. Din când în când fulgeră, şi pe­ună momenta se nasce lumină orbitoare. Era deja târdliu noaptea, când Cvetko se reîntorse din orașă. Furtuna îl­ îndemna să grabesca tată mai tare. D­inaintea câr­ciumei de lângă dramă i­ se păru, că aude ună strigătă. Se opresce și ascultă. Nicăiri nimică. Cârciuma se înalță, ca o stafiă na­­gră din fundulă negru, şi nu se vede nici o lumină în ea. Deja e târdliu, pote că în lăuntrulă ei nu se află nime. Strigătură văetătoră s’aude arăşi, e gemetulă unui bărbată, care more. Cvetko, ajungândă în sală, îşi iuţesce paşii... Vântulă vuesce totă mai sălbatică.... Nu se mai pote audi ni­mică. Dar totuși i­ se pare, că cine-a fuge îndărătură lui. Se dă puțină la o parte şi în clipa aceasta cine­va îl­ atinge... Ful­geră, și Cvetko recunoasce pe neguțătorulă Vesko, care fuge cu capulă golă.... Bătrâna Smilja a ațipită de multă, se trecli mai târ­­dioră și puse două, trei despicături pe focă, care primindă nou intremântă, se aprinse. In clipa aceasta s’aude o detună­tură de pușcă, mai târdiu încă una, ș’-apoi două una după alta. S’aude și sgomotă, s’adună lume. — Ce s’a întâmplata, copile, întreba Smilia mirată puțină. — Nu stiu, mamă, dar la nici o în­tâmplare nu e ceva bine. Apoi spuse ce­a aud­ită şi ce­a văcjută. Bătrâna Smilja îşi clătină capulă şi dice: mi-ar fi plăcută GAZETA TRAN­SIV­ANIEI Cele 978 subscrieri suntui dela femeile române din toate ţinuturile Transilvaniei şi Ungariei locuite de Români. Adresele suntu legate ele­gantă în metasă albă. La Roma a fostă primită adressa cu multă căldură și simpatiă. z­ia­­rulă „II. Dirittori ojice, că albumuli femeilor­ române va ai păstrată de „Associazione della stampa“ „ca ună suveniră plăcută dela aceia admirabilii poporu, cu care avemă origine comună și care e demnit de simpatiile noastreu. Impresiunea ce-a făcut’o în Ro­ma adresa dameloră române a fostă atâtă de mare, încâtn mai la toate chiatele mari italiane s’a raportată despre acestă faptă, pe cale telegra­­tica. Eră două telegrame, ce anun­țară sosirea adresei în Roma, tele­grame datate din 15 Ianuarie sora­ Piarului „Corriere del Matino“ din Milano ’i se telegrameaza : „A sosită la domnulă Bonghi, ca pre­­sidentă ală societății „Associazione della stampa periodica italiana“ o adresă a doam­­nelor­ române din Transilvania, compusă în Decemvre, pentru a arăta recunoscinţă loră faţă de ceea ce pressa italiană a făcută în favorură causei naţionale, pe care o sus­ţină Românii din Ungaria“. ţ­iarală „11 Secolo“, tată din Mi­lano, primesce următorea telegramă: „La associaţiunea presei a sosită o a­­dresă a domnelor­ române din Transilvania, adresă făcută în luna trecută, spre a do­vedi recunoscinţă loră pentru ceea ce presa italiană a făcută în favorulă causei naţio­ Nr. 11 — 1895 Adresa damelor­ române şi foile maghiare, „Magyar Hírlap“, chiaruliî d-lui Iuliu Horvath, publică sub titlulu „dame române politisante“ textulu adresei de mai susu, în traducere un­­gurescu, şi la tine face următorea observare: „Cavalerismulă faţă cu damele — care în genere este obligătoră — ne re­ţine să răspundemă la acestă pamfletă aşa cum trebue bine maghiaresce (amolyan jo magyaroson feleljünk). Atâta însă totuşi poate ne va fi permisă să ceremă dela da­me, chiar şi în mânia marei adversităţi, să binevoiască a-i spune acelui domnă, care a scrisă infecţiunea de mai susă, că este celă mai mincinosă omă dintre toţi Valahii. Şi acesta e ceva!“ E în adevăr ceva, dar ceva forte prostii din partea „cavaleriiorii“ dela „Magyar Hirlap“. Programa noului ministru alt ins­­trucţiunei publice. In şedinţa dela 24 Ianuarie a dietei, noulă ministru ungurescă de culte şi ins­trucţiune publică şi-a desfăşurata programa. Punendu-se în discuţiune bugetulă minis­­teriului de culte, vorbi mai întâi raporto­­rul­ Fenyvessy Ferencz, care fără de a mai ascunde mâţa’n sacă, declara scurtă şi cu­­prin­­ătoră, că „scopul­, acestui buget ii este de-a se crea cultură maghiară unitară“. Lua după acesta cuventură noulă mi­nistru ■ Julia Wlassics. Toţi erau curioşi să­ l­ audă, deorece în publică eră nici­odată nu s’a ocupată pănă acum cu poli­tica culturală, şi pentru prima­ oră avea acum să păşască pe acestă terenă. Pe faţa lui se vedea, că e foarte agitată. înainte de a lua cuvântulă, îşi uda mereu gâtulă cu

Next