Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1895 (Anul 58, nr. 242-265)

1895-11-26 / nr. 262

Pagina 2 „Foia Poporului“ şi „Foia de Dumineca“. Toate aceste foi poporale ale noastre ne aduc sfaturi şi poveţe folositoare, ne înbărbătază la luptă, şi ne fac multă plăcere şi bucurie cu împărtăşirile lor despre starea şi înaintarea fraţilor noştri din totă ţara şi cu istorisirile şi povestirile lor cele frumoase. E un păcat neertat de ra se nu avem în totă casa măcar una din aceste foi ieftine şi folositoare. Poporul nostru cheltuesce mult pentru susţinerea şcolilor sale, în cari copiii ni se luminează şi se înţelepţesc; acestea înse încă nu sunt de-ajuns pentru ca se ne putem ajunge scopul nostru de a fi omeni luminaţi, cari cu toţii împreună se seim lupta pentru drepturile egali politice, şi se fim un popor în bunăstare materială. Cari ar fi dor mijloacele şi cum am pute noi mai repede şi mai uşor se înaintăm în bunăstare şi se ne oţelim în lupta pentru apărarea limbei şi a drepturilor noastre naționale? După ce primavera, vera şi tomna, plugarii noștri lucreaza din greu în holdă şi acasă pentru traiul vieții, oare ce fac ei în serile cele lungi de ierna ? Durere, că nu prea multe lucruri folositoare fac, măcar că, Doamne, ce bine s’ar putea folosi acest timp şi ce pagubă este pentru sătenii noştri a-l pierde aşa, mai fără nici un folos! „Nu numai cu pâne va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul, care vine dela Dumnezeu“, ne învaţă Mântuitorul nostru Isus Christos. Datorinţa nostră de căpetenie este deci să ne luminăm mintea, ca se putem cunoste pe Părintele nostru, pe bunul Dumneczeu şi prea-măritul în faptă şi cuvânt, şi se vieţuim după poruncile lui. In acest scop ar fi de cel mai mare folos pentru noi toţi a învăţa frumoasele şi armonioasele cântări bisericesce, cari ne mângăe sufletul, ne întărim în credinţă, şi ne abatem de la căile păcătuirei. Timpul cel mai potrivit pentru însuşirea acestui lucru frumos ar fi mai ales serile cele lungi de crna, când adunându-se tinerimea nostra la şcolă, ori în alt loc potrivit sub conducerea preoţimei şi a învăţătorilor, ori a altora fruntaşi pricepători, aceştia cu bucurie vor asculta rugarea poporului şi vor împlini cu plăcere dorinţa lui de a-l lumina. După cântările bisericesce ori şi naţionali, acum în post, după corinete, am avea destul timp pentru a ne îndeletnici şi în cetire, scriere, şi socotală. Cu puţinei bani ni-am putèa forma şi niste biblioteci cu cărţi bune, din cari tinerimea noastră dela sate să înveţe a cunoasce virtuţile străbunilor noştri, să se înţelepţască în purtarea mai iscusită a economiei, să înveţe a fi cu cumpăt. Să cetesc, apoi şi cărţi de petrecere, poveşti frumoase, poesii şa. Adunându-se cu toţii în aceste seri, ar pute împreună să se sfatuescâ despre modul şi mijloacele, prin cari s’ar înainta binele comun al tuturor, cum ar fi înfiinţarea de magazinurî bisericesc!, degbucate pentru lipsele cari adese orî se ivesc în fiă-care sat, despre sporirea averii bisericescî, care ca o mană bună, decă o ajutorăm, împarte din al său tuturor fiilor săi etc. M’aţi înţeles, iubiţi tineri şi popor român, că eu aţi afla de mare folos pentru viitorul nostru, decâ voi în tot satul v’aţi constitui în societate de cor vocal, unde toate lucrurile bune să le îmbrăţişaţi. Puneţi-vă deci pe lucru fără amânare, constituiţi-vă în societăţi de cor vocal, unde să petreceţî timpul lungiir seri de ierna cu cântări, cari nobiliteaza inima, cu cetire, cu sfâtuiri frăţesce şi folositoare, şi veţi vedea, că făcând voi astfel, roadele cele bune se vor revărsa asupra vostră, şi voi veţi deveni vrednici şi mândri fii ai neamului nostru cel iubit românesc. Un Român bihoron. Şcolele române din Macedonia. Fraţii noştri din Macedonia, doritori de a înainta şi ei în cultura lor naţională, au hotârît încă astă-primăvără să înfiinţeze o Eforiă, alcătuită din cei mai buni şi mai învăpăiaţi Români. Acastă Eforiă se ridice apoi şi să susţină scele românesc din Macedonia, cu învăţători buni, cari pe fiii poporului român macedonean să ieresea în lumina sciinţei şi învăţăturei românesci. Stăpânirea turcescă li-a şi dat Românilor macedoneni voia de a-şi înfiinţa Eforia dorită, care astăzi, spre bucuria generală a tuturor Românilor, este fapt împlinit. Ea se numeşce „Eforia centrală română“ şi-şi are residenţa în Bitolia. Membrii ei sunt aleşi dintre cei mai de frunte cetăţeni români, cari au mare trecere la guvernul turcesc şi se bucură de o stare materială strălucită. Eforia aceasta este o instituţiune oficiosă pentru toate şcoalele române de sub stăpânirea turcescă. După statutele recunoscute şi întărite de guvernul turcesc, ea este „singura conducătoare în drept a şcolelor române din Turcia“, „poate deschide şcoli nouă şi poate închide şcoli vechi“, „toţi înveţătorii recunoscuţi de Eforiă sunt recunoscuţi şi de cătră guvern“. In fine într’un alt punct din statute se cjice: „Şcolele românesc“ se declară de scele naţionale (pe turcesce: milli makteb) ale poporului român*. Bunăvoinţa, cu care guvernul turcesc a grăbit se recunoscă Românilor macedoneni aceste drepturi, a umplut de însufleţire inimele tuturor fraţilor noştri de sub stăpânirea turcască. Ei s’au pus acum din răsputeri pe lucru. Pe lângă Eforia centrală din Bitolia, au înfiinţat încă alte 12 Eforii filiale prin diferitele orăşele ale Macedoniei, caritate sunt întărite şi recunoscute de guvern. Mai sunt apoi alte vreo 5 oraşe, cari au dat Mescrie, că vorse înfiinţeze asemenea eforii filiale. Cu un cuvânt, Românii din întregă Macedonia sunt în mişcare. Toate scolele lor de pănă acum, cari pănă aci erau recunoscute de autorităţi numai ca şcoli particulare, au trecut sub conducerea Eforiei centrale, devenind şcoli naţionale româneşci. Eforia din Bitolia, abia înfiinţată, a şi ridicat o scela românescă în Bitolia, care e cercetată de 150 băeţî şi 130 fetiţe, afară de scólele normale (primare) de băeţî şi fetiţe, cari sunt cercetate de un număr tot atât de frumos de copii. însufleţirea poporului român macedonean cresce pe caie merge. In cele mai multe oraşe ei au început a aduna fonduri pentru scule şi a lua măsuri pentru întemeiarea unui învăţământ naţional românesc mult promiţător. Dumnezreu să le ajute! GAZETA TRANSILVANIEI Reuniunea femeilor române din Mediaş şi jur. (Coresp. part. a „Gaz. Trans.“) Ternara mare, 5 Decemvre. In 28 Noemvre st. n. s’a ţinut îni. Mediaş o adunare estra-ordinară a „Reuniunei femeilor române“, înfiinţată la 1870 cu nobilul scop de-a cresce şi ajutera fetiţe române sărace, respective „întemeiarea de scele de învăţământ şi lucru“ — cum se efice în § 1 al Statutelor. Adunarea de la 28 Noemvre a fost convocată în urma strămutării din Mediaş a d-nei presidente Sofia Puşcariu; între agende era dor şi alegerea unei nouă presidente. Foarte bine cercetată, ea a decurs în ordine exemplară, şi prin spiritul de corectitate şi conscienţiositate comitetul şi membrii din consiliu au soitit să însufleţască şi’ să ridice aşa de mult interesul faţă de Reuniune, încât nu mai puţin ca 32 de membri noi s’au înscris. Peste punctul cel mai delicat şi cardinal dela ordinea zilei, adecă alegerea presidenţei, s’a trecut cu cel mai bun succes şi cea mai sănătosă chibzuire. Alesă a fost stimabila domnă Maria Moldovan, soţia vrednicului domn protopop al tractatului gr. cat. al Mediaşului, Ioan Moldovan. Prin acestă nimerită alegere, Reuniunei îi este garantat un avânt şi mai frumos şi mai înveselitor, dat fiind, că noua presidentă se bucură în tot jurul acesta de stima şi respectul tuturor oamenilor de bine. Comitetul Reuniunei constă din 12 membre ordinare şi 6 suplente, ce se alege tot la 3 ani de adunarea generală; or ca parte constitutivă a comitetului se aleg şi 5 bărbaţi cu vot consultativ. Aceştia sunt acei d-nii: I. Moldovan protopop; Dr. I. Ivan advocat; Ioan Chendi; Romul Mircea şi Filon Neoşa. Mai însămn, că capitalul Reuniunei era la 1 Iulie 6156 fl. 79 cr. Membră a Reuniunei poate fi orice femeiă română cu caracter nepătat; de asemenea orî-ce bărbat român căsătorit şi a cărei soţia se află în vieţă. Taxa pentru membrele ori membri fundatori e 20 fl., ordinari 1 fl. pe an. Statutele prevăd şi a treia categoriă de membri, adecă onorari, pe cari îi numesce adunarea, deca află că s’au distins întru sporirea fondului Reuniunei cu sume mai însămnate. Sfîrşesc, dorind acestei Reuniuni cea mai bogată prosperare, or nouăi presidente succese în stăruinţele ce i le reclamă greul, dar onorificul post, la care a ales’o stima şi încrederea, de care se bucură. Corr.sp. SC3R1L' — 25 Noemvre. Curs de limba română în Viena. Cetim în „Gaz. Buc.“ următorele: înaltul ministeriu de culte şi instrucţiune austriac a decis ca să se înfiinţeze la şcola pentru limbile orientale din Viena şi un curs elementar pentru limba română. Cursul va începe cu 1 Decemvre v. c., şi se va preda , învăţământul limbei române de 3 ori pe săptămână. înscrierile se fac în şcola pentru limbile orientale în fiecare an dela 25 pănă la. 30 Noemvre. Ca profesor este denumit compatriotul nostru (bucovinan) d-l George Dan, oficial în ministerul de finanţe. Primim ispirea, că s’au încris deja aucjitori în număr considerabil şi ne bucurăm, că s’a satisfăcut în urmă unei dorinţe ferbinte a Româniilor, cari studiază în Viena. Sperăm cum că s’a înfiinţa în curând la universitatea vieheză şi un seminar român. Remarcabilşi ciudat este faptul, că în capitala Austtriei lipsesce un institut aşa de trebuincios, pe când în Germania şi Rusia se află deja seminarii române. Chiar şi la stiinţă suntem noi Românii vitreg trataţi.o— Nr. 262—1895 După ce mai stătură ce mai stătură, îl duse într’altă casă, ca să se culce. Sosind seara, se aude prin curte o voce puternică : „Stînge-te luminare și potolesce-te focule!“ Acesta era vocea bărbatu-s’o, care sosise acasă. Acesta, cum intră în casă, îi dice nevestei: „Pe cine ai aci, nevastă, căci prea mirosă a om pământen ?u — „A venit frate-meu cel mai mare, bărbate, și l’am dus într’altă casă de l’am culcat“. — „Du-te, draga mea, de-l scolă şi-l chiema, ca să vorbesc şi eu cu el“. Femeia s’a dus şi l’a adus la bărbatul ei. Acesta a început a-l întreba despre cei de acasă ai lor, deci sunt bine ori nu, şi după ce mai povestiră cât mai povestiră, îi dice: „Du-te, cumnate, şi te odihnesce, ol mâne dimineţă, după ce te vei scula, intră în grajdurile mele şi vedi acolo, că e un cal înşelat şi înfrânat, îl ia, încalecă-l şi te du de te preumblă cu el şi apoi pe seră se-mi spui pe unde ai fost şi ce ai vedut; dar să nu uiţi a-mi aduce orbă din care a mâncat şi apă din care a beut calul meu!* Voinicul s’a dus de s’a culcat, er a doua cfi, îndată ce s’a sculat, a mâncat şi apoi s’a dus la grajd, şi aflând calul înşelat şi înfrânat, a încălecat pe el şi a pornit la drum. Calul era năzdrăvan şi l’a dus pe unde scia el. După un timp dă peste o câtă de tineri, cari jucau. Aceştia îl rugară să rămână cu ei şi să joace. Voinicul nostru n’a aşteptat mult rugat, şi iute descăleca, lega calul d’un copac şi se aruncă în joc, unde juca până sera aproape de sfinţitul soarelui, fără de a fi avut grije de cal ca să-i dea mâncare şi beutură. Pe înserate ajunge acasă, unde sosise şi cumnatu-sa. Acesta îl întrebă: că unde a fost şi ce a vădut pe unde a umblat, ol voinicul i-a îndrugat la minciuni câte a soitit să-i spună. Cumnatul său îl întrebă: că unde este apa din care a beut calul şi orba, din care a mâncat ? Aci era aci. Dă-i de unde n’ai. Atunci cumnatu-său mâniându-se îi elice : „Să te cari dela mine, om de nimica ce eşti, căci mi-ai omorît calul cu foamea şi cu setea!“ Voinicul nostru a eşit să se ducă, dar ajungând la portă, s’a prefăcut în stâlp de petru, de unde nu s’a mai putut mişca. III. La un an după plecarea feciorului celui mai mare, elice fiiul al doilea cătră tatăl său: „Tată, văd că e un an trecut de când a plecat frate-meu cel mai mare în lume, ca să caute pe soru-mea, și n’a mai venit nici cu vestea dela ea, nici fără veste. Pe mine încă m’a ajuns dorul s’o văd, dă-mi voie să mă duc și eu în largul lumei ca s’o caut!“ — „Să te duci, dragul tatii, dar de o vei afla“. Feciorul a doua di şi-a făcut opinci de fer şi un băţ de oţel şi a plecat la drum. S’a dus şi acesta di şi nóapte tot întrebând şi ispitind prin lume, fără s’o vadă undeva şi fără să audă de numele ei. După multi umble totul că vine şi el în acea păduremare şi pustiă şi vede copacul cel înalt pănă la cer. Cum se apropie de copac şi ved® drumul, ce duce pănă aci, se suie şi elpe copac în sus şi se duce şi se duce, până obosesce. Atunci îşi împlântă băţul încopac şi se odihnesce, căci copacul n’aviza nici o crengă pe trunchiul său. De aci porneşte mai departe şi în sfârşit iată-l ajuns în vârful copacului, unde afla nişte case frumoase. El, umblând pe la portă, îl simte soru-sa, care strigă: „Cine este la portă? Decă eşti om bun să te apropii, altcun nu, căci am o căţea cu dinţii de fer şi din măselele de oţel şi, prindându-te, praf şi fărîme te face! “ — „Sunt om bun, dragă; sunt chiar frăţiorul tău cel al doilea! (căci o cunoscu după vorbă). Vinta şi-mi deschide!“ Sora încă-i cunoscu. Sare iute din casă şi-i deschide jearta. Marele fu bucuria la amândoi fiorii, când se vădură după atâta vreme îndelungată. Ea îl duse în casă și-l ospăta ca pe un frate și după ce mai vorbi multe toate, îl duse în