Gazeta Transilvaniei, septembrie 1896 (Anul 59, nr. 192-215)

1896-09-26 / nr. 212

f Arlsin­Tistrationes, si Timnji Brasov. piaţa mars Nr. 30. Sorjsoxi nets&hb­»6» an a? pxlmeflo.M«APjteri?s« *s ratriiDet. INSERATE se primesc la Atiml­­«istraţiune in­ Braşov şi la ar­­mata dele Birouri de financiuri: în Viena: if. Duke3, Heinrich Schaiek, tiwdolf J5rosse, A. Oppen­ks Nachfolger, Anton O­ppen­k, J. Darmeber, în Budaposta: A. V. Goldbergerg, Eckstein Bernat, în Bucurescî: Agence Havas, Suc­­cursaie de R­eumanie, în Ham­­borjL.: Karolyi­ne Liebmann. Preţul Snaarţivnilor: o seria garmond pe o colonii 6 cr. şi 30cr. timb­ru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pa pagina a 3-a o seria 10 cr. acu 90 bani. Nr. ZN­ Braşov, Joi 26 Septemvre (8 Octomvre) idSasrat«IîTTTXj liz, „Sazeta”' iese în l-care di. AMamis neutru Autstro-ungaria. Pe un an 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecâ 2 fr. pe an, Peatm Koiâuia şi străinătate. Pe un an 40 francî, pe şase luni 20 fr., pe trei lun! 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumera la toate oficieie poştale din. întru şi din afară şi la doi. go lectori.­iMamami îsntru Brasco administratiunea, piaţa -oare. Târgul Inului Nr. 30­0 et.agiu f., pe un an 10 fl., pe şese luni 10 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă. Pe un an 12 fl., pe 11 luni 0 fi., pe troi luni 3 fl. Dn exemplar 5 cr. v. a. gep. la bani. Atât abo.vara.on­­teie cât şi inserţiunile aunt a ae plăti ‘in­ ar.’te. România, noi şi Maghiarii. iii. După ce la 1883 ministrul-pre­­şedinte Ioan Brătianu s’a fost întors dela Gastein la Viena trimis de Bis­marck ca se se întelega cu suvera­nul nostru şi cu consilierii sei, Kal­­noky şi Tisza, asupra alăturărei Ro­mâniei la tripla alianţă, organul ministrului-preşedinte unguresc de atunci, „Nemzet“, scria la adresa noastra, a Românilor de dincoace, chip ca se ne dovedască, că n’avem da-a spera nimic dela România relativ la realisarea postulatelor noastre de egală îndreptăţire naţională, urmă­­toarele: „Tocmai acum politica româ­­­neasca se află într’un stadiu, care „apropia România de noi şi mai ales „cu privire la agitaţiunile române s’au „făcut promisiuni obligatore, aşa că acea „direcţiune, care place Daco-Româ­­­nilor, cu greu va pute conta pe po­litica română“. Aşa vorbiau foile guvernului un­guresc la început, în tomna anului 1883, er mai târcjiu, după ce s’a dat, prin arderea foilor nóastre na­ţionale în piaţa Cluşiului, ochiul unei potenţate persecuţiunî pe toata linia a Românilor noştri naţionalişti, numiţi p’atuncî încă „Daco-Românî“, er mai târc­iu „irredentiştî“, şi după ce, din nenorocire pentru causa noas­­tră, în tomna anului 1885 guvernul român a luat cunoscuta mesură de espulsare a celor şase ardeleni, — aceleaşi foi unguresci ne strigau în cor: Lasciate ogni speranza! Aţi ajuns între doue focuri, nu mai e aici o scăpare pentru voi şi nu ve remâne deci, decât se capitulaţi şi se ve­îm­­prietiniţi cu starea de lucruri ce vi s’a creat de guvernele noastre! Atunci, fiind interpelat Ioan Brătianu asupra măsurilor riguroase luate de guvernul român, care nu erau justificate nici prin starea reală a lucrurilor, nici prin posiţia neu­trală ce trebuia s’o ocupe guvernul regatului român faţă cu luptele in­teriore dela noi, răposatul bărbat de stat român, căutând se iasă din im­pas, s’a adresat cătră Ardeleni­­ţi­­cendu-le: „V’am spus de-atâtea­ ori se nu voiţi se daţi direcţiune poli­ticei noastre, căci nici noi nu ne amestecăm în luptele D-vostere“... Imputarea aceasta nu era înte­meiată, pentru­ că în realitate nici­odată nu li-a trăsnit prin gând Ar­delenilor se dea ei direcţiune poli­ticei statului român. Nu s’a găsit atunci nici un Ardelean, care se protesteze, de pildă, în contra căle­­toriei d-lui Brătianu la Gastein, toc­mai aşa, cum nici acuma între miile de Ardeleni din România nu s’au aflat de aceia, cari, precum lăţiseră faima loile ungurescî, se turbure li­­niştea serbărilor iniţiate de guvern în onoarea monarchului nostru. Principiul de neamestec şi de neingerinţă a fost păstrat aşa­dară de Ardeleni poate încă mai riguros, decât era indicat de interesele lor. Nu a fost respectat însă acest principiu întotdeauna de cătră fraţii noştri de dincolo şi de acesta ne am plâns noi la 1885, ca şi mai târcjiu, căci chiar în momentul, când Ioan Brătianu asigura, că Românii de dincolo nu se amestecă în luptele noastre, guvernul severşise, prin mă­surile estravagant de riguroase, ce le luase faţă cu Ardelenii, un fel de amestec indirect în luptele noastre interne. Guvernul unguresc a pretins şi pretinde, ca guvernul român se-l sprijinesca în suprimarea „agitaţiu­nilor“ Românilor de dincoace. Şi în privinţa asta a fost solicitat el de la guvernul român „promisiunile obli­­gatoare“, de cari vorbea organul d-lui Tisza. Nu mai voim se întrăm în amă­nuntele celor petrecute în anii din urmă. Trebue să relevăm însă, că s au făcut încercări destul de înve­derate de-a domicilia politica nostră în Bucurescî, la ceea ce, trebue să mărturisim, au contribuit în mare parte şi slăbiciunile unor oameni ai noştri, cari nu erau la locul lor în ce privesce încrederea, ce li­ s'a dat. Asupra naturei direcţiunei, ce vrea se ni-o dea aceasta politică do­miciliată la Bucurescî, ne deslu­şesc nu numai faptele petrecute de­ un an şi mai bine încoace, cam de pe la întrevederea dela Ischl, ci şi modul de apreciare a situaţiunei din partea bărbaţilor de stat austro­­ungari şi a foilor, cari stau în legă­tură cu ei, despre care vom vorbi într’un articol final. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Ile la teatru. (2) (Urmare). Despre Charlotta Birseb-Pfeiffer, care a scris vre­ o 70 de drame, dintre cari pu­blicul braşovean a avut ocasiune să vadă acum 2 ani „Orfana dela Lowood“, să stie, că bărbatul său citea romane, îi istorisia conţinutul şi pe acesta apoi ea îl dra­matiza. Carl Lindau, faimosul regizor al tea­trului din Frankfurt, autorul piesei „Armes Mädchen“ (Margareta), are alt metod. El ceteste regulat tote crimele, omorurile şi asasinatele din gazete, mai leagă de ele câte ceva din fantasia sa, şi face drame din ele. Pilda lui o urmeză şi H. Haas, auto­rul piesei noastre. Deosebirea dintre ei zace însă în alegerea subiectului, şi mai ales în prelucrarea lui. Căci pe când Lindau po­sede o technică, cum poate aezi numai Ibsen şi Sudermann o mai are, Haas e în pri­vinţa asta încă un începător. A-şi alege pentru o dramă un subiect cunoscut, nu e nicî o scădere, din contră tragediile cele mai măreţe, precum dramele lui Shakespeare, cari au fost scoase din cro­nici vechî, sau de prin novele (Othello) etc. precum dramele istorice ale lui Schiller, cap d’opera Faust de Göthe, chiar şi alte multe tractăză obiecte deja cunoscute ; în a le prelucra însă, în a soi scote esenţa din lucru, în a crea caractere şi în alegerea materialului constă dibăcia autorului. Să vedem mai întâi îl potrivesce­să pentru o dramă subiectul ales de Haas? Cestiunea nu-i uşoră de resolvat. Un estetician bătrân ar spune momentan un „nu“ puternic, un admirator al direcţiunei moderne, sau mai bine cris a esorescenţelor moderne ale acestei direcţiuni, ar cjica DU „da“ şi mai puternic. Stăm deci între două răspunsuri, cari să ciocnesc in capete, şi deşi ne aplecăm mai mult a da în genere drept modernilor, nu e permis a desconsi­dera părerile bătrânilor, şi mai ales în cazul de faţă. Drama a trecut prin multe studii, mai ales în timpul de faţă este forte des discutată, în desvoltarea ei s’a specialisat. După a mea părere adî avem să facem deosebire intre dramă și poesie dramatică. Prin acesta deschilinire cea mai mare dramă esistentă , Faust, încă ar trebui să primescă, abstrăgând dela unele episoade (scena amo­rului lui Faust cu Greta), numele de poe­sie dramatică. Ceea ce esteticianii bătrâni numesc „degenerare“, eu a-şi numi „spe­­cialisare“ în dramă. Direcţiunea realistă, care a pătruns în toate artele frumoase, şi-a tăiat drum şi în dramaturgie, mai ales prin genialul nor­vegian Ibsen. Odinioara să cerea, pe lângă condiţiunile esenţiale, cari carateriseză o dramă, mai ales să conţină idei măreţe , astăci­ să cere­ma lângă aceste condiţiuni, ca ea să fie verosimilă. In vreme ce din dramele clasice putem să scotem sute de citate, fie-care esprimând câte o ideie spe­­cială, acel în dramele moderna putem ur­mări una, sau două idei numai, cami apoi sunt prelucrate şi analisate prin prizma psihologiei. Acu! cerem să vedem pe scenă viaţa arătată într’un mod artistic, fără însă a suferi verosimilitatea. Precum în pictură direcţiunea „mo­dernă“, ara şi ecresceaţele ei (a să vedea revistele din München: „Jugend“ şi „Sim­­plicissimus“, sau mai bine tablourile lui Lilienfort din Upsala) şi poate în curând va avea şi în musică (opera : „Secerişul“ de Buongiorno), aşa şi în dramă s’au ivit şi exagerâri şi deviuri ale direcţiunei moderne. Acestea sunt mai ales 2. Unii 4'du­pă ceea ce să arată pe scenă trebue să fie în­tocmai ca în viaţă ; alţii (ji°) că ori­ce episod din viaţă să poate dramatisa. La apa­renţă aceste cuvinte spun tot acelaşi lu­cru, în realitate însă ele arată deosebirea dintre „naturalişti“ şi „novelişti“ în dramă. Direcţiunea primă e representată mai bine prin energicul sved August Strindberg („Tatăl“, „Domnişora Iulia“ etc.) şi chiar şi genialul dramaturg german Gerhard Hauptmann cada câte­odată in ea; direc­­ţiunea a doua e representată prin cei mai dramaticiani tineri, precum: V. Sardou, Lindau, Philippi, adeseori chiar şi Suder­­mann. Mai frumos întrunesce amândouă di­recţiunile în sine Richard Voss. Le-am numit „ecrescenţe“ şi „de­­vieri“ pe aceste două direcţiuni şi vorbind despre „dramă“ cu drept cuvânt, căci nici una dintre ele, cu toate protestările unor critici tineri de aci­, nu întrunesce chiar cele mai esenţiale note ce să recer de la o Scrisoare a Regelui Carol către d-l Sturdza. M. S. Regele a adresat d-lui Dimitrie Sturdza, preşedintele con­siliului de miniştri, urmatoarea scri­­soare : „Silinţele depuse de poporul român „în aşezământul unui Stat papinic, vigu­­­ros şi muncitor, nu puteau să capete o „recunoscere mai onorătore decât prin „visita Majestăţei Sale împăratului şi „Regelui Francisc Iosif I. „Primirea dom­na şi căldurosă făcută „de ţara întregă Augustului Meu Ospe „şi Amic, ordinea perfectă, care a dom­­­nit pretutindeni, sprijinul adus autori­tăţilor Statului de toţi cetăţenii fără „osebire, pentru a da acestei sărbători „o mai mare strălucire, bărbătăsca înfă­ţişare a iubitei Mele armate, toate aceste „au umplut inima Mea de bucană şi „M’au făcut să resimt o adevărată mân­­­drie. „Constatând cu o vie mulţămire su­­­fletescă avântul patriotic, care a dom­­­nit în tot timpul acestei sărbători, îl „primesc ca o fericită dovadă de dra­gostea şi încrederea ce poporul român „Mi-a arătat cu dărnicie în toate împre­jurările. „Mulţămesc dor tuturor şi fie­căruia „în parte pentru concursul ce au dat „guvernului Meu şi autorităţilor mam­ei­­„pale în acesta solemnă omisiune, şi te „rog, d-le preşedinte, să fii interpretul „acestor simţăminte, aducându-te la cu­­­noscinţa ţărei întregi. „Primesce, te rog, cu acestă oca­­­siune, încredinţarea stimei şi afecţiunei „ce-ţi păstrez. „Castelul Feleş, în 22 Septemvre 1896. Carol“, Romania şi Austro-Ungaria. Deub acest titlu chiarul german „Die Zeit“ din Berlin publică un articol caracteristic, în care, după­ ce accentueza, că bucuria şi aprecierile pressei germane privitor la visita împăratului austriac în România ar putea se ducă în erore pe publicul german, deoarece realitatea nu cores­punde descrierilor frumoase şi bom­bastice ale chiatelor, continuă astfel: Chiar şi dacă domnitorii Austro-Un­­gariei şi României au încheiat o legătură de prietinie, totuşi e încă departe, ca să se stabilească o amiciţia între naţiunile din cele două state. Nu trebue uitat, că la judecarea celor întâmplate trebue să se pună mai puţin pond pe faptul, în ce raport stă Austria cu România, decât pe faptul, că cum stă Ungaria faţă cu România, Austria zace daparte de România, pănă când Un­garia e mărginaşă cu ea pa un lung teren. Că între Austria şi România ar fi posibilă o alianţă, aceea e sigur; din potrivă o alianţă între Ungaria şi România poate esista numai pe hârtiă, deoarece între naţiunea maghiară şi cea română locuitoare în Un­garia esistă o ură de rassă atât de înrădăci­nată, încât pentru un lung timp e curat imposibilă o înţelegere intre ele. O alianţă între guvernul austro-ungar şi cel român are pentru ambele state şi pentru tripla alianţă o însemnătate numai ilusoriă, de­

Next