Gazeta Transilvaniei, octombrie 1900 (Anul 63, nr. 218-241)
1900-10-01 / nr. 218
Pagina 2, acolo, că bietul moşier nu va putea scoate din păment atâta cât se-şî plăteasca datoria catră stat. In multe ţinuturi ale ţerii lucrurile au ajuns deja aici, dovadă de zile de mii de emigranţi la America şi ’n alte părţi ale lumei. * Şi fiindcă e vorba de budget, merită se amintim aici, că chiar după constatările ministrului de finanţe atât în anul trecut, cât şi în anul curent budgetul ministeriului de culte şi instrucţiune publică s’a urcat mai mult. Anul curet s'au cheltuit 6,250,000 coroane pentru înveţămentul poporal maghiar şi s’au dat 560,000 cor. pentru înfiinţarea de şcole poporale de stat. Ministrul Wlassics a mai plănuit afara de acesta înfiinţarea altor 200 şcole poporale de stat. Rapoartele foilor unguresci spun, că cetind ministrul de finanţe cifrele acestea, dieta a isbucnit în aplauze. Bucuros li-o credem, vorba fiind aici exclusiv de „cultura maghiară“. Noi am mai arătat odată, că de când Wlassics are în mâna sa conducerea instrucţiunei publice, an de an se urcă cheltuelile pentru „cultura maghiară“. Numai anul acesta Wlassics a cheltuit milioane pentru clădiri menite a adăposti „cultura“ acesta. De când e ministru, Wlassics a cheltuit numai pentru clădiri şi cumpărări de terenuri pentru a se zidi şcole de stat suma colosală de 30,800,500 coroane. Toţi aceşti bani au eşit din pungile cetăţenilor fără deosebire de naţionalitate şi toţi au fost folosiţi exclusiv pentru institute de „cultură maghiară“. Nici o para frântă nu s’a dat pentru înveţămentul nemaghiar, ba s’au făurit şi se făuresc mereu planuri, cum se se împiedece naţionalităţile nemaghiare în calea progresului şi desvoltării lor naţionale. Aşa stăm cu budgetele şi cu dreptatea în ţara ocârmuită de omenit la Wlassics. * In Austria continuă din greu pregătirile pentru nouele alegeri parlamentare. Toate partidele sunt viu preocupate de cestiunea viitoarei campanii electorale. In vederea acestor alegeri s’a pornit o viuă mişcare şi în sînul Românilor din Bucovina aderenţi ai noului partid poporal naţional. Nu de mult s’a ţinut în Cernăuţi o conferenţă a bărbaţilor de încredere ai acestui partid, în care s’a constatat, că alegerea d-lor Dr. Gr. Popovici şi baron Eudoxiu Hormuzachi e dorită de toţi Românii. Tocmai acum a început se se organisere partidul poporal naţional în toate districtele din ţară, ţinendu-se adunări de alegetori. O adunare de felul acesta s’a ţinut Luni în Suceava. Marţi în districtul Humorului şi Miercuri în Câmpulung Adunarea electorală a bărbaţilor de încredere ai numitului partid ţinută în districtul Storojineţului, a proclamat unanim candidatura baronului E. Hormuzachi, or adunarea din districtul Sucevei a proclamat candidatura d-lui Dr. G. Popovici. „Deşteptarea“ din Cernăuţi pune mari speranţe în noua organisare şi vede în ea garanţa isbândei viitoare a partidului poporal naţional. * In 8 Octomvrie n. s’a deschis în Bucurescî sesiunea extra-ordinară a corpurilor legiuitoare române printr’un Mesagiu regal cetit de primul ministru P. P. Carp. In Mesagiu se cjice, că sesiunea acesta a fost convocată cu scop, de a se desbate proiectele de legi financiare şi economice. * Iubesc, draga mea pe toţi, Oricât de greu îţi vine, Dar dintre toţi, mai drept, mai sfânt Se mă iubescî pe mine. Braşov, 13 Octomvrie 1900. Aurel data. Obiceiurile la logodne şi nunţi în Dobrogea. Sub titlul acesta cfiarul „Patriotul“ din Bucuresci publică un tratat interesant de următorul cuprins : „ . . . Vin a vă da aici câteva note asupra obiceiurilor Românilor din provincia nostră de dincolo de Dunăre la logodne şi nunţi, aşa cum le practică din vechime, încă de pe când Dobrogea era sub stăpânirea turcescă. „Datele le-am cules pe la 1889 de la un bătrân Marin Drăguşin, care apucase acolo încă vremurile geapanalelor de belea (îndatorirea creştinilor din satele de pe malurile Dunărei de a trage cu frânghii corăbiile turcesc, când nu era vânt) şi, care scia multe din chinurile îndurate de creştini din partea Turcilor. „Să nu credî, că-ţi îndrug aci palavre, îmi spunea bătrânul, când se mai încăldia la un păhărel de la Stanciov şi-mi vorbia de ale chinuri deja uitate, că eu am apucat încă pe Moineasa, care a fugit de aci de răul Turcilor şi a fundat un nou sat Aliman mai lângă pădure, în dreptul lui Vlach-Chioi (sat locuit de Vlach), că atunci nu era chip altfel, trebuia să ne strângem mai la un loc şi mai la adăpost de păgâni“. Şi n’aşi isprăvi, dacă aşi începe să povestesc toate câte mi le-a vorbit bătrânul Marin Drăguşin, dar aci vreau să vorbesc numai de obiceiurile de la logodne şi nunţi şi spaţiul e prea mărginit, ca să-mi pot îngădui o introducere mai lungă. Voia întră deci numaidecât în materie şi voia începe cu Logodna. De obicei, logodna se făcea prin bună înţelegere între părinţii tinerilor, forte de multe ori se întâmpla însă, ca părinţii fetei să nu se învoască şi atunci tinerii căutau să le forţeze mâna şi se hotărau să fugă. Fata îşi strîngea cât putea mai mult din zestre şi în noaptea hotărîtă dinainte de flăcău, ea eşia încet din casă şi fugea cu dânsul. De notat e spiritul cavaleresc, de care erau animaţi flăcăii pe atunci. Ei nu fugeau să se ascundă, ca părinţii fetei să nu le potă da de urmă, ci câţiva prieteni de ai flăcăului, care-i însoţeau în acestă espediţiă, serbau logodna prin câteva focuri de puşcă şi anunţau astfel şi pe părinţii fetei de fuga acesteia. Părinţii se puneau atunci în urmărirea fugarilor, dar ajungeau tot dăuna prea târziu. . . Flăcăul ducea atunci fata drept acasă la părinţii lui, întrau în casă cu sgomot şi veseli îmbrâncind uşa şi fata săruta mâna cuscrilor. Deci părinţii fetei se învoiau, ceea ce se întâmpla de obiceiu, după aceasta se făcea nunta, ei de nu trimeteau fata după câteva zile acasă, ca să se silescă mâna părinţilor. Nostime lucruri se întâmplau, când un flăcău se îndrăgea de mai multe fete de-odată şi ciupea câte-o arvună de la fiecare şi în cele din urmă se hotăria se fugă cu una din ele; atunci toate celelalte veneau şi-i cădeau în unghiu — adecă veneau de se aşedau la vatra lui, şi nu mai era chip să scape de densele. Le lua flăcăul la prăsilă, le punea să facă treburile cele mai grele la câmp şi pe lângă casă şi, dacă nici aşa nu scăpa de ele, apoi fugea cu fata lui în alt sat de se cununa cu dânsa şi numai atunci celelalte plecau dela dânsul. Deşi acesta le crea fetelor un prejudiciu, că rămâneau cu nume rău şi se măritau cu greu, totuşi obiceiul a persistat multă vreme. Cam acestea se întâmplau cu logodnele. Mai varii şi mai interesante sunt obiceiurile la GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 218.—1900. Dintre evenimentele petrecute în lumea mare, amintim aici despre alegerile pentru parlamentul engles. Guvernul conservativilor englesi a pășit cu multă încredere în noua campanie electorală, rezimat pe succesul, ce l’a dobândit politica sa de cucerire în Africa de miază cji. Deja din resultatul votărilor de pănă acum se vede, că lordul Salisbury n’a nimerit’o reu, când a disolvat camera. Lista guvernamentală a eşit victoriosă pănă acum în 370 cercuri electorale. Oposiţia liberală a dobândit şi ea 143 mandate, or naţionaliştii irlandezî au câştigat 79 mandate. Se vede clar, că din nouele alegeri guvernul iese mai întărit, graţie spiritului resboinic de care e predominată şi acum opiniunea publică engleză. * încurcăturile din China continuă, şi cu tot schimbul de telegrame pacînice între împeratul chines şi împeratul german, cu toate asigurările diplomaţiei, că neînţelegerile se vor aplana, totuşi starea de faţă a lucrurilor pare acjî mult mai nefavorabilă pentru încheierea păcii. Idilele din urmă Boxerii s’au pus grăşi în mişcare în câteva provincii, ba autorităţile din Hongkong fac cunoscut, că pe luna Noemvrie se aşteptă o reşcolă generală în provinciile sudice, unde situaţiunea va deveni tot aşa de ameninţătore ca la nordul imperiului. — Comandantul suprem al trupelor aliate mareşalul Waldersee a luat comanda peste trupele din Pe „Broos!“ Orăştie, 12 Oct. n. 1900. D-le Redactor! Acel a fost rândul Orăştiei, între oraşele întemeiate de Saşi, având sâ se esprime acest oraş prin adunarea representanţei sale asupra numelui oficios, pe care să-l poarte oraşul în viitor, în sensul legii numelor de localităţi. Cum aci avem trei naţionalităţi, interesul faţă de afacere a fost poate mai mare şi mai încordat, ca aiurea. Atât Românii cât şi Saşii şi Ungurii s’au adunat în număr aproape complet. Firesce, din capul locului şansele de reuşită le aveau Saşii, ei având mai mulţi membri în representanţă, căcî ei au mai mulţi „virilişti“. Erau de faţă 45 membri, între cari 23 Saşi, vre-o 12 Unguri şi vre-o 10 Români. S’ar părî, că Saşii trebuiau să se simtă siguri de reuşită din capul locului, dar acastă siguranţă le lipsea absolut, căcî o parte din ei fiind funcţionari fiă la oraş, fiă la comitat ori la stat, se presupunea dela început, că aceştia vor părăsi pe cei din calea draptă şi volens-nolens vor ceda presiunei, votând cu Ungurii şi sporind numărul lor. Dintre Români câţiva în aceleaşi calităţi, erau sub aceeaşi presiune. Astfel de fapt învingerea Saşilor era tare problematică. Cei 12 Unguri, cu Saşii şi Românii dependenţi, puteau uşor eşi deasupra. In fapt totul atârna dela ţinuta Românilor celor independenţi. S’a încins discuţia. Spre onoarea representanţilor tuturor naţionalităţilor, discuţia a decurs serios, academic, fără aprinderi pătimaşe. Comitetul permanent al oraşului propusese rămânerea la „Szászváros“. In representanţă Ungurii, prin rostul directorului gimnasial Simon, prin a profesorului Dosa şi alţii, sprijineau numirea ungurescă, oare cum puteau. Preotul săsesc dela Romos, Dr. Amlacher, în urma unei vorbiri cu argumente şi însufleţire naţională, a făcut o contrapropunere, ca din considerare la elementul ce a fundat oraşul şi l’a susţinut şi ridicat, şi care formază şi acul o însemnată parte a populaţiunii lui, să se susţină numirea germană de „Broos“. D-l Dr. Ioan Mihu declară apoi în numele Românilor cam următoarele: Fiindcă ministrul şi-a reservat prin lege cuvântul din urmă sieşi, şi fiindcă representanţelor oraşelor afacerea e trimisă numai pentru ca să-şi arate şi ele dorinţa lor în ce priveşte numele oficios, — noi aici acii nu hotărîm definitiv, ci ne arătăm dorinţa numai. Arătându-şi Ungurii dorinţa pentru „Szászváros“ - ul unguresc, Saşii pentru „Broos“-ul german, noi Românii nu ne putem arăta dorinţa decât pentru numele nostru românesc de „Orâştie*, şi eu acesta îl propun din partea Românilor. S’a mai discutat câtva pro şi contra şi a venit lucrul la votare. Primarul a pus la vot Intâiu propunerea d-lui Dr. Mihu, ca cea mai îndepărtată. Ea a fost sprijinită de Români şi a rămas în minoritate. Prin asta Românii îşi salvaseră datorinţa lor de luptători în jurul numelui român, dar cărând , îi interesa acum de-aproape, oare din cele două nume rămase încă nehotărîte va eşi biruitor? Şi era numai firesc, să nu privăscă pasivi lupta între celelalte două grupări, între cari Saşii, independenţi lăsaţi singuri, uşor puteau cădă faţă de grupul unguresc sporit prin Saşii şi Românii dependenţi, — şi atunci ne pomeniam cu „Szâszváros“-ul votat in numele comunităţii, deci şi în al Românilor, şi „patrioţii“ nu şi-ar mai fi încăput în piele de bucurie, că deşi în număr disparent faţă cu ceilalţi, au eşit învingători asupra unei representanţe constituite în covârşitare majoritate din nemaghiari. Şi în impasul acesta au aflat calea mai potrivită şi au mântuit situaţia. Fiind pusă la vot la locul al doilea, propunerea d-lui Dr. Amlacher, ca representanţă să dea votul său pentru „Broos“, ca nume oficios. Românii s’au alăturat aproape toţi la acesta propunere, şi prin votare nominală au sprijinit’o făţiş ! Au fost între Saşi şi Români câteva abstinenţe, oi încolo voturile s’au grupat astfel: 23 Saşi şi Români, au votat pentru „Broos“, 15 Unguri cu „achiziţiile“ dintre Saşi şi Români, au fost contra lui Broos, (deci pentru Szászváros), — şi aşa s’a declarat: votul representanţei Orăştiei e dat per majoritatem pentru „Broos.“ „Patrioţii“ s’au dus tare plouaţi, că deşi răzimaţi pe argumente „tari“, ca „magyar állam“, „magyar kenyér“ şi „magyar levegő“, n’au putut atrage pe „ingratele“ de neamuri cu „buze străine“ la aceste de-ale mâncării. — Românii au făcut bine sprijinind pe Saşi, căci altfel prea s’ar fi umflat în penele lor de curcani „patrioţii“. Priercili. Adresându-se trupelor, el c zise, că are firma convingere despre succesul întreprinderii sale. Metropolitul Meţianu la Gurarîului. Comuna Gurarîului e una din cele mai înfloritore şi bine conduse între comunele noastre românesc. După ce abia cu vre-o 12 ani înainte Românii acestei comune îşi edificară o biserică pomposă, acum şî-au ridicat şi o şcolă minunată, care a costat la vre-o 20.000 fl. Inaugurarea acestei şcole s’a făcut Dumineca trecută cu frumosă pompă. Eră pe scurt cum a decurs ea. Credincioşii comunei încă dinainte s’au pregătit şi au stăruit, ca la serbarea înaugurărei să ia parte şi I. P. S. Sa Metropolitul loan Meţianu. A şi urmat înalt Preasânţia Sa dorinţei poporului şi încă Sâmbătă a plecat la Gura rîului însoţit de-o Nunţi. # * In regulă nunta ţinea aproape o săptămână. De obicei, începeau Joi şi se isprăvia tocmai Marţi. Joi începea pregătirile, făceau niste colaci mari — colaci de braț — cari se dedeau mirelui. Vineri veneau toate rudele de ajutau nuntașilor să pregătească toate pentru nuntă și sora întindeau horă mare și jucau și trepâdătorii. Sâmbăta făceau mâncările, găteau bulgărul — o mâncare făcută din grâu nemăcinat, ci numai sfărâmat gros şi din carne, — şi cuşcuşul — o ciorbă făcută din colorezi (foie de