Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1901 (Anul 64, nr. 1-23)

1901-01-14 / nr. 10

Pagina 2, de acest reu. Apoi adause: „Ce va fi cu naţionalităţile? Eu nici de dragul Valahilor, nici de al Şerbilor şi Sa­şilor nu vreau se fiu slugău. Şi: „Gre­şesc aceia, cari cred, că ei vor da dreptul de alegere cetăţenilor. Acest drept l’a dat Dumnecreu şi el nu tre­­bue se fiu răpit şi restrîns. De nu vom reforma parlamentul, primul vifor va mătura ţara aceasta, fiind­că nu mai poate se conteze pe însufleţirea locui­torilor săi“. Cuvintele lui Ugran sunt spuse pe înţelesul tuturor. # * La finea septemânei trecute s’au terminat alegerile în Austria. Au fost aleşi 425 deputaţi, cari aparţin la nu mai puţin de vreo 20 de grupuri de partide. Intre deputaţii aceştia se găsesc şi 5 Români din Bucovina, aşa dint oportunişti. Din alegeri au eşit întăriţi Polonii, apoi cei din par­tida lui Schönerer-Wolf. O înfrângere mult simţită a suferit partida popo­rală catolică și Cehii tineri, cari vor avea în noul parlament numai 53 de representanțî, de unde pănă acum aveau 61. „Reichsrath“-ul se va întruni la 31 Ianuarie­­. După toate câte s’au scris pănă acum prin foile din Viena, guvernul Koerber nu va isbuti se-șî formeze o majoritate, pe care se se pota bizui în toate împrejurările. Ba e vorba, ca „Reichsrath“-ul se n’aibă de ioc o majoritate. Totul atârnă dela încercările, ce le va face gu­vernul în direcţiunea înşghebării unei majorităţi prin coaliţiune de partide. Intr’aceea se vestesce din Viena, că Cehii vor pune şi în noul parla­ment cestiunea de limbă, acesta înse nu o vor face de­ocamdată Cehii ti­neri, ci Cehii radicali. Intr’o confe­­renţă, ce au avut’o crute trecute, Cehii radicali au decis, ca deja în prima şedinţă a „Reichsrath“ ului se pretindă, ca ministru-preşedinte Koer­ber se-şî rostescă vorbirea-program nu numai în limba germană, ci şi în limba cehticâ şi ca vorbirile celtice din parlament se fie alăturate la procesul verbal. Mai interesant e, că Koerber nu scie o boltă cehesce. Schimbare de tron în Anglia. Moartea Reginei Victoria — Noul Rege. Marţi în 22 Ianuarie la orele 6­/2 seara a răposat în Osborne Re­gina Angliei și Imperatesa Indiilor Victoria Alexandrina, în vârstă de a­­proape 82 de ani și în al 64-lea an al domniei sale. Anglia și națiunea engleză are mari și numeroase motive de-a plânge și jeli pe răposata Regină, pentru­ că Gelaire. — Fine. — Din lupta aceasta, încinsă între Me­xicani şi Spanioli, puţini dintre Mexicanii, cari nu putură fugi, scăpară cu viața. Şi între grămecjile de răniți, cari se vedeau în toate părțile, se găsea şi Cvetlacava îm­preună cu fiul său. Fiul său, Antimotin, era rănit de morte. După­ ce se retraseră Spaniolii, ei amândoi se târîră cum putură prin toate părțile, căutând și strigând neîncetat pe Gelaire. După­ ce o căutară multă vreme, amendoi tresăriră la gândul, că de sigur urășî e răpită de Cortez. Cu cea mai de­săvârșită ură și promițând cea mai crudă răsbunare, începură amândoi să plănuiască tot felul de mijloace, cu ajutorul cărora se potă lua Inderet pe Gelaire. întâmplarea făcu, să dea peste ca­davrul unui ofițer spaniol. Cvetlacava în­dată îi lua haina, își încinse centura lui așa, ca să potă pătrunde cu mai mare ușurință în tabăra spaniolă și să-șî ia In­deret pe fiica lui. Dar durerile pe cari le suferea Anti­motin, îi zădărniciră pentru moment pla­nurile lui. El trebui să stea lângă fiul său, să-i lege rănile și să-i oprescă curgerea sângelui. Antimotin era rănit greu, ge­mete înăbușite îi eșeau din pept și neîn­cetat isvorau șiroie de sânge din rănile lui. Intr’un târdiu, cu vocea surdă, slă­bită, începu să vorbâscă, uitându-se în ochii tatălui său. — „Tată, zise el, simt, că în curând am să me sfârșesc. Și deca­deii Mexicului n’au voit, ca să-mi răzbun eu asupra lui Cortez, nu uita nici­odată să-ți răsbuni tu, nu uita nici­odată, că din causa lui a tre­buit să înduri moartea fiului tău!“ Cvetlacova îi promise cea mai crudă răsbunare și căzând la pământ, cu mânile împreunate ruga pe ceri să-i ajute să-șî potă îndeplini răsbunarea. Curând după aceasta, cu un gemet surd şi pronunţând numele lui Cortez, îşi dete Antimotin sufletul. Cvetlacava se aruncă pe corpul lui şi plânse multă vreme. Pe urmă îl ridică, îl lua pe umeri şi pleca să caute un loc potrivit, unde să-1 potă înmormânta. In apropiere găsi o peşteră. Acolo aşeza cadavrul lui Antimotin, puse armele lui și după­ ce aşeza o petru mare de­asupra intrării peşterii, cu lacrimele în ochi şi turbat de mânie, pleca singur spre tabăra spaniolă. Cătră sără ajunse aproape de tabără. Stătu în loc și ruga încă­ odată pe 46, să-i ajute. Pe urmă, privind toate corturile aşe- zate în şiruri lungi, zări unul mai înalt, de­asupra cu un steag. El îl cunoscu. Era cortul lui Cortez. El știa, că cortul Ge­­lairei e aşezat lângă al generalului. O rază de bucurie îi străbătu faţa, brăzdată de suferințe și cu espresia mâniei și a răs­­bunării. îndată pleca într’acolo, cu ochii fulgerători, ținându-și mâna pe sabie. Ajunse lângă cortul Gelairei, neîn­tâmpinând nici o pedecă în cale-i. Era noapte și toate sentinelele dormeau. El se aplecă să asculte, ce se petrece în inte­riorul cortului. De­odată auzi pe Gelaire, cântând încet o arie jalnică. Un fior îi străbătu prin întreg corpul și începu s’o strige încet. In cort se auzi un sgomot mic și ușa se deschise. Gelaire stetea în ușe spe­riată, uitându-se în toate părțile. Când zări pe tatăl ei, cu un strigăt de mirare îl îm­brățișa și-l sărută de nenumărate ori. — „Cum tată, zise ea. ai°i e ori?u — „Da, răspunse aspru Cvetlacova. Am venit să te cert pentru faptele tale. Cum poți tu sta aici, cu un barbar, care a hotărît să nimicască namul și patria ta, care a omorît pe fratele tău și, care aș­­tepta momentul să mă omoare și pe mine? Nu ți-e frică de ceb că au pedep­seascu, nu ți-e frică de fulgerile şi de trăs­netele cerului? Vino fiica mea cu mine, părăsesce pe acest barbar, căci nu merită să fiu iubit de tine!“ Cu aceste cuvinte o lua de mână, fără s’o lase să mai răspundă ceva şi-o sili să meargă cu el. Trecură în linişte pe lângă celelalte corturi, eşiră din tabără şi obosiţi amândoi, sosiră într’un târziu la peştera, unde se afla cadavrul lui Anti­motin. GAZETA TRANSILVANIEI, sub domnia ei ţara şi poporul s’au înălţat la o trăptă forte înaltă de progres şi mărire pe toate terenele. Pe uscat şi pe mare, în Europa şi în colonii, Anglia a ajuns sub dom­nia Reginei Victoria la cea mai mare vac­ă, la putere şi bogăţie colosală. Numeroase şi mari râsbote a purtat ea în cele cinci continente ale lu­mii şi le-a purtat cu isbândă şi no­roc. Dar i-a fost însă de sarte Re­ginei Victoria, ca acum pe sfîrşitul vieţii sale, sfetnicii ei şi bărbaţii de stat englezi să se ridice în potriva republicelor din Africa-de-sud şi să pună la cale un rasboiu crud şi ne­drept cu ţînta de-a stîrpi un popor mic, dar brav, pe Buri. Nici­odată Regina Victoria n’a fost învoită cu acest răsboiu, însă miniştrii şi par­lamentul ţării fiind de altă părere, Regina nu li­ s’a putut pune împo­trivă şi a avut trista durere de a-şî vede sfîrşindu-i-se cifrele în mijlocul vaetelor şi suspinelor celor căduţî pe câmpul de luptă. * In urma morţii Reginei Victoria, pe tronul Angliei s’a suit fiiul său principele de coronă Albert Eduard. E om înaintat şi el în verstă, căci n’are mai puţin de 60 de ani şi­ deja a ajuns să fie chiar şi bunic. El a luat în moştenire tronul sub nu­mele de Eduard VII. Ocupând tro­nul mamei sale, el a scis: „___Sunt film decis de-a fi domnitor consti­tuţional în cel mai strict înţeles al cuvântului şi pănă la cea din urmă a mea suflare voia lucra pentru bi­nele şi desvoltarea naţiunei“. Sunt frumoase cuvintele acestea şi esprimă mult făgăduinţa, ce o face noul Rege al Angliei. Lumea însă se întreba, de ca şi cum va cei el să împlinescă făgăduinţele, ce le face. Tot timpul tinereţii şi a băr­băţiei sale l’a petrecut în nelucrare şi pe teatrul politicei lumii persoana lui n’a jucat pănă acum nici un rol. Trupele au format un careu. Herolcii­ şi demnitarii s’a urcat, în balconul palatu­lui St. James. Herolcfii au sunat cu trom­petele, unul din ei a cetit apoi textul pro­clamaţiei, pe care l’a sfârşit intonând im­nul „God save the King”. (Doamne protege pe Rege), pe care mulţimea l’a repetat după dânsul cu cel mai mare entusiasm. Aceeaşi ceremonia a fost repetată la Royal Exchange în presenţa lordului maior (primarul Londrei) O mulţime imensă a cântat imnul naţional şi a aclamat cu en­tusiasm pe noul rege. Membrii familiei regale s’au întors apoi la Osborne. * Regele Eduard a sosit în 23 ianuarie la Londra împreună cu principii. El s’a dus la Marlboroughouse salutat respectuos şi în linişte de mulţime. S’a dus apoi la palatul Saint James, unde a adresat un mic discurs membrilor consiliului secret. A anunţat, că va lua titlul de Eduard al Vll-lea, a prestat apoi jurământ legilor şi Constituţiunei. Consilierii au prestat apoi jurământ de supunere şi credinţă şi au să­rutat mâna regelui. Intorcându-se la Marl­­boroughouse, Regele a fost aclamat. Vorbirea, ce a ținut-o Regele în 23 i. c. în ședința consiliului secret este următore: „Nici­odată nu vă voi­ adresa o vor­­­bire în împrejurări mai dureroase. Mai îna­­­inte de toate împlinesc trista datorie se vo „anunț moartea iubitei mele mame, a Re­­„ginei. Spiu cât de mult luați parte D.­­„Voastre, națiunea Intreagá, ba cred, că nu „esagerez, când 4'° lumea Intreagá, la pier­derea mea ireparabilă, ce pe toți ne-a „ajuns. Poate e de prisos să spun, că tot­­„deauna voia insui a păși pe urmele repo­­„satei Regine. Când iau grava problemă, „ce-mi revine, sunt film decis de a fi dom­­­nitor constituţional în cel mai strîns înţe­­­les al cuvântului şi pănă la ultima-mi su­dare voiu lucra pentru binele şi desvol­­„tarea naţiunei noastre. M’am decis sâ iau „numele de Eduard, pe care l’au purtat „deja 6 antecesori ai mei. Pe lângă acesta „nu voia ignora numele de Albert, ce l’am „moştenit dela pururea jelitul, marele şi în­­„țeleptul meu tată, care, cred, e cunoscut „peste tot sub numale de Albert cel Bun şi „al cărui nume doresc să stea singur. Mă „încred în sprijinul parlamentului şi al na­­­ţiunei în împlinirea datorinţelor grele ca „moştenitor al tronului şi cărora voesc „a-mi dedica tot“ viaţa, ce mi-a mai ră­­­mas“. * Pănă acum nu se scie cu sigu­ranţă când va fi înmormântarea Re­ginei Victoria. Se asigură înse, că va fi o în­mormântare din cele mai pompoase și strălucite, la care vor fi represen­­tate toate capetele încoronate din Europa și toate națiunile. * Eduard Wil a fost proclamat alaltăerî de Rege al Marei­ Britanii și Irlandei și de imperat al Indiilor. Pro­clamarea s-a făcut cu deosebită ce­­remonie dinaintea palatului St.­James în Londra. Eră, ce se telegrafeaza în privința aceasta din Londra cu data de 24 Ianuarie, Eduard al VII a fost proclamat în 24 Ianuarie­­. dimineaţa Rege în mod sărbă­­­­toresc, conform tradițiunei, în fața palatu­lui St. James şi Royal Exchange, în mij­­locul ovațiunilor entusiaste ale unei mul­ţimi imense. Regele n’a fost de faţa la pro­­clamaţiune. înalţii funcţionari ai Curţei şi demnitarii satului erau presenţi, toţi pur­tau doliul. Nr. 10.—1901. Toţi domnitorii şi toate parla­mentele au adresat condolenţele lor. Majestatea Sa monarchul nostru a trimis noului Rege urmatorea tele­gramă : „Sunt adânc Imişcat de moartea bunei tale mame. Iţi esprim sincerile mele con­­dolenţe pentru aceasta pierdere irreparabilă. Răposata a fost pentru mine mulţi ani o prietenă credincioasa şi bine-voitoare şi aceste sentimente de simpatii amicală reciprocă au fost totdeauna şi basa relaţiunilor noastre politice. „Am speranţa nestrămutată, că m­ora neuitatei tale mame nu va schimba nimic şi că amândoi, menţinând tradiţia, vom face în viitor şi pe popoarele noastre se se bucura de bine­facerile escelentelor noastre relaţiuni reciproce.“ Cum se „înmulţesc“ Maghiarii. Marginea Câmpiei, Ian. 1901. Stimate D-le Redactor! Rar, de tot rar primiţi veşti din părţile noastre, din marginea Câmpiei, ca şi când nu s’ar în­tâmpla nimic vrednic de notat şi de dat publicităţii şi ca şi când pe la noi n’ar fi destui omeni cu carte, ca se culege și se dea publicității atari lucruri, nu odată de mare moment și interes general pentru noi. Se întâmplă di­vine și atari fapte şi — har Domnului — avem și cărturari, dar cu toate acestea, aproape tot ce se întâmplă pe la noi rămâne îngropat și acoperit de vălul uitărei. Causa? Să nu die chiar indiferen­tismul, dar cu totă consciința pot afirma, că răul zace în lipsa de însuflețire și de interes față de tot ce trece peste interesul privat și individual. Eră deci, D-le Redactor, ce m’a făcut să iau pena — deși poate necompetent — ca să vă comunic ceva din părţile noastre, ce cred, că nici­decum nu va fi de puţin in­teres, mai ales în timpul de faţă, când fie­­care fiu al neamului românesc, fie­care om în pieptul căruia bate o inimă românescă, dator este a fi la postul său, a-şi apăra cu sfinţenie şi devotament suvenirile-i scumpe. In o comună din marginea Câmpiei, care — afară de 5—6 familii străine — e curat românască, se presenta în zilele tre­cute sub notarul — jidan de origine — ca să conscrie poporul. Acesta în mânia ordi­nului de a umbla însuşi din casă ’n casă, adună poporul la casa comunală,, prin ce re­ţine pe omeni de la lucru dina­­ntrega, ba pe unii chiar şi a doua ori trebuind să aş­tepte fie­care după rândul său. Un rău de tot neînsemnat era­­acesta faţă de altul, ce a urmat din procederea sirită a respectivului scriitoraş. El adecă, fără a întreba, care ce limbă vorbesce şi fără nici un scrupul îi face pe toţi Maghiari, scriind în rubrica limbei materne la toţi limba maghiară. Să înţelege, poporul nefiind în­trebat de limbă, n’a avut nici ideiă, că fără a sti cel puţin un cuvânt unguresce

Next