Gazeta Transilvaniei, iulie 1902 (Anul 65, nr. 143-167)
1902-07-02 / nr. 143
Pagina 2, cu 1—2 decenii populaţia a fost în parte covîrşitore germană“.... Eră încă un plan ingenios de maghiarisare. Pe şoviniştî i-au apucat năbădăile şi n’au nici somn de grija maghiarisării. Sforţările lor desperate nu vor isbuti însă, oricât de temerară este politica lor. Cardinalul Lorenz Schlauch. In seara de 10 Iulie c. a repausat în Oradea mare cardinalul episcop Laurențiu Schlauch în etate de 78 anî. Cardinalul Schlauch s’a născut la 1824 în Aradul nou. Tatăl său era măestru anteprenor de zidiri și în familia sa nu se vorbia, decât limba germană. In etate de 10 ani fii trimis la Seghedin să înveţe unguresce. După absolvarea studiilor secundare, fii primit în diecesa Cianadului şi trimis la facultatea teologică din Budapesta ca intern al seminarului central. Aici şi-a terminat studiile teologice, fără să fi făcut vr’un examen de doctorat, în schimb însă a făcut drecare lucrări la societatea literară a teologilor. După terminarea studiilor teologice, a funcţionat în mai multe localităţi din Bănat, ca cooperator, şi în cele din urmă ca paroch. Fusese scurt timp şi profesor la seminarul din Timişora. Neavând titlul de doctor în teologie, şi fiindu-i forte greu a se pregăti la esamenele rigorose, patru la număr, dintre cari cel din limbile semitice şi cele două testamente forte greu, a preferat a face doctoratul din dreptul canonic, la care se cere numai un singur esamen. Acest esamen l’a făcut ca paroch în etatea înaintată de 48 anî, la 1867. In anii 70 a urmat mișcarea pentru autonomia catolică, în care a luat parte activă, distingendu-se ca orator. Prin Oratoria sa atrăgendu-şî atenția cercurilor diriguitoare, la 1872 fu numit canonic la Timișora, er la 1873, devenind vacant scaunul episcopesc din Sătmariu prin moartea episcopului Biró, Schlauch fii numit la Sătmariu, unde a stat până la 1887, când fu transferat la episcopia mult mai proventuasă a Orădii. După moartea lui Simor fusese în combinaţie la scaunul primaţial, candidatura lui însă cădi faţă cu aceea a benedectinului Vaszary. In schimb însă Schlauch fu părtaş unei distincţii forte rare, acordată de scaunul apostolic, anume la 1893 fu numit cardinal, care distincţie numai în casuri escepţionale se acordă unui episcop. Deşi stăpân pe nisce domenii, ale căror venite întrec venitele multor domnitori din ţările mai micî... pe urma lui semnele de filantropie sunt destul de sporadice, avere după densul n’a rămas nimica, ba după cât resultă din testament, au rămas datorii, pe cari, se rogă de capitul, să le aranjeze aşa, ca în palatul episcopesc să nu se facă licitaţie. Cariera lui Schlauch s’a început, ce e drept târdiu, căcî era aproape de 50 de anî când ajunse episcop, în schimb însă a fost cu atât mai strălucită. Secretul înaintării lui residă în fiinţa lui dotată cu calităţi de diplomat, care îl făcea agreat mai ales în cercurile mai înalte. Exteriorul lui sec şi faţa lui inteligentă, privirea adâncă a ochilor şi o sumă de cunoscinţe enciclopedice, pe cari le sciea utilisa cu mare măestrie în discursurile sale, îi dădeau aparenţa unui prelat savant, care sciea să se impună. După Haynald, prelatul de salon al cercurilor aristocratice şi chiar al cercurilor financiare jidovescî, era Schlauch. Dintre baronii plutocraţî, mulţî se simţiau fericiţi a saluta câte la o serată de a lor pe cardinalul Schlauch. Avea relaţiunî intime cu Max Falk, şi din contactul lui cu aceste cercuri resulta din când în când câte o „achiziţie“ pentru biserica catolică prin botezarea vreunui nou născut evreu, ai căror părinţi se simţiau mândri de a fi avut ca preot botezător pe un■* cardinal. Preotul-deputat Hock János, în nisce aprecieri ale sale publicate într’un diar maghiar, spune, că în timpul cât a stat în Sătmariu, a îndeplinit o adevărată misiune de maghiarizare în acele ţinuturi locuite de naţionalităţi şi că el a fost în corpul episcopilor „representantul extrem al şovinismului de rassă“. Ca preşedinte al societăţii Sf. Ladislau, care are de scop „ajutorarea catolicilor în Orient“, a avut ocasiune a se ocupa în discursurile sale cu cestiunea „ Ciangăilor din Bucovina şi Moldova“, cărora stăruia, să li se dea tot sprijinul, pentru a putea fi păstraţi pentru maghiarism. Nu putem lăsa neamintit, că o visitaţie canonică a lui, făcută la 1888 în Beiuş, a fost causa indirectă a maghiarisării gimnastului, în care afacere răposatul cardinal a observat o atitudine echivocă, deşi l’ar fi costat numai un cuvânt şi nourii ameninţători, ce se îngrămădiseră asupra acelui institut românesc, s’ar fi împrăşciat. Cum putea să se aştepte însă colegul său strîmtorat dela Oradea să pună un cuvânt pentru densul, când, după cum ne asigură Hock, Schlauch era rrepresentantul extrem al şovinismului de rassă în corpul episcopesc ?“... când se cărtă Ungurii cu Nemţii noi o păţim, când nemţii cu Ungurii tot noi o păţim. Un Român bun, mai bun ca mulţî cei ce se bucură de atributul acesta, făcând reflexiunî asupra faptului, a zis, că ar fi tare bine şi poate unicul remediu, deci Asociaţiunea ar lua în mână cestiunea acésta. Anume, comunele acelea de pe sub munte cari au proprietăţi acolo, să se constitue într’o societate sub protecţia Asociaţiunei, care să aibă acelaşî scop şi misiune pentru noi, ce are Kárpátegyesületul pentru „magyar állam“ şi „Karpatenverein“, pentru „Sachsenland“. Acesta a fost numai aşa o idee, pe care numai de aceea o am amintit, fiindcă prima, e ideea altuia, secunda fiindcă e realisabilă. Intre glume şi rîsete veni şi sora- Ne-am adunat să privim apusul soarelui. Satele şi văile se vedeau departe şi răsleţe şi numai câte-un turn acoperit cu tinichea mai strălucea în radele gălbui ale soarelui. Oltul era ca o sîrmă de argint. (Va urma.) GAZETA TRANSILVANIEI. Din Sibiiu. (Corespondenţă part.a „(Jaz. Trans.“( Sibiiu, 13 Iulie n. 1902. Comitetul „Asociaţiunei“ a ţinut erî. Sâmbătă, o şedinţă, în care dimisia secretarului Dr. Diaconovich n’a fost primită din partea comitetului. Astădî la orele 11/21, a ţinut comitetul Societăţii fondului de teatru, sub presidiul d-lui Dr. Al Mocsonyi, preşedintele de onoare al societăţii, o conferinţă în afacerile societăţii. La 3 ore după amîadî s’au întrunit secţiunile scienţifice. S’au completat secţiunile cu membrii ordinari şi corespondenţi. S’au ales ordinari. a) în Secţia scienţifică: Dr. Ambrosiu Cheţianu, prof. în Blaşiîi, şi Aurel Ciortea prof. în Braşov. — Corespondenţi: Dr. Ioan Raciu, prof. Brad, Victor Borlan, prof. Beiuş. b) ordinari în s. economică: Dr. C. Diaconovich, Romul Simu, învăţător. Corespondenţi : N. Petru-Petrescu, J. de Preda, adv. Sibiiu, Dr. N. Vecerdea Sibiiu. Corespondenţi: c) s. literară: Nicol. Sulică, prof. Braşov, Dr. Sextil Puşcariu, Enea Hodoş, prof. Caransebeş, Dr. Val. Branisce, redactor, Lugoş. d) s. istorică tot corespondenţi: Dr. loan Mihályi (premiatul Academiei.., Silv. Moldovan,redactor la „Tribuna“, Nic. Togan, bibliotecarul „Asoc.“ e). Corespondenţi în secţia şcolară : D. Lăptăcu şi Dum. Mosoră, ambii învăţători în Selişte. Asupra proiectului de ortografie a fost discuţie interesantă, care nu s’a terminat astădî. Coresp. Pentru limba romaneasca in Bucovina. (Doue propuneri) Dl deputat bar. G. Vasilco a presentat în şedinţa IV a dietei din Cernăuţi, următorele două propuneri în favorul limbei române: „Deşi majoritatea populaţiei din Bucovina este de naţionalitate română, respective rutena, toate tablele oficiale şi inscripţiile de pe frontispiciile localităţilor de oficiu ale diregetoriilor şi oficiilor i. r. sunt esclusiv în limba germană. După ce înlăturarea acestui neajuns ar corespunde numai principiului egalei îndreptăţiri a ambelor naţionalităţi, care constituie marea majoritate a populaţiei bucovinene faţă de minoritatea germană, subsemnaţii fac următorea propunere: „Guvernul i. r. este recercat a purta de grije, că la tote edificiile şi localităţile oficiale folosite de i. r. diregătoriile şi oficiile din Bucovina, se se pună table oficiale şi inscripţii germano-romăno-rutene.“ A doua propunere este: „Fiind Bucovina unica ţară în monarchie, în care din partea guvernului i. r. se numesc funcţionari, cari nu cunosc limba majorităţii populaţiei din Bucovina; fiindcă acest neajuns se resimte atât la oficiile politice, cât şi la ale justiţiei deosebit de tare; fiindcă în fine acesta stare contrastază cu legile fundamentale de stat, este adânc ticnitoare pentru sentimentele naţionale ale fiecărui popor de cultură şi nu este mai departe tolerabilă, subsemnaţii fac următorea propunere : „Guvernul i. r. este urgent recercat a considera la numirea funcţionarilor pentru Bucovina numai pe acei aspiranţi, care cunosc oral şi în scris limba română, resp. rutână, şi pot documenta sciinţa aceasta prin un testimoniu de examen de stat. Mai este guvernul i. r. recercat a ordona tuturor funcţionarilor actual activi în Bucovina, care nu cunosc limba română, resp. rutină, a documenta cunoscinţa unei din aceste două limbi până în trei anî, prin un examen înaintea unei comisii esaminătore de stat“, ploi îmbelşugate, care vine după o secetă îndelungată peste sămănăturile de jumătate uscate. Omenii începură a-şî plăti datoriile, a-şî răscumpăra pământurile zălogite şi a-şî cumpăra altele, a-şî regula raporturile financiare; salarul muncei se urcă, valoarea pământului de asemenea. Poporul fu prin acesta aşa decând salvat de sapă de lemn. Cum că anume clase sociale, ca de pildă proprietarii şi în parte şi unii fabricanţi, nu erau mulţumiţi cu mersul lucrurilor şi că s’au împăcat cam greu cu împrejurările nouă, când trebuiau să plătască mai mult de 50 cr. bărbaţilor şi mai mult de 20 cr. femeilor, este de sine înţeles. Insă interesul — poate rău înţeles— al unei clase încă nu este destul de tare, pentru ca să pună zăgaz curentului de emigrare. Va urma. Emigrarea Slovacilor în America. (Continuare). Am vedut pănă acuma, că căuşele emigrărilor din Slovăcime, este sărăcia. Era nevoie numai de un imbold, pentru ca mişcarea să se încapă. La 1877, după mai mulţî ani de recoltă prostă şi tocmai pe un timp, când se iviră primii agenţî americani, carî căutau lucrători pentru minele din Pensilvania, mai mulţî proprietari au resiliat contractul de arendă cu jelerii lor. Aceşti oameni rămaseră fără pane şi se aruncară în braţele agenţilor. Când emigrarea începu a se face în masse, guvernul nostru recurse la obicinuitul mijloc, la baionetă. Insă degeaba. Emigranţii, în potriva cărora se începu acum o gonă, găsiau mijloace şi căi spre a se furişa din ţară. Numai încetul cu încetul îşî croi drum în opinia publică concepţia, că nu poţi opri pe nimeni de a-şî căuta condiţiunile esistenţei sale, unde le găsesce mai lesne, şi că emigrările nu trebuesc împedecate, ci regulate, şi părerea,acesta, şi-o însuşi în cele din urmă şi guvernul. Motivele,care l’au îndemnat la acesta erau, că efectele binefăcătore ale emigrărilor în curând se observară — înainte de toate în privinţa materială — atât asupra emigranţilor, cât şi a acelor, cari au rămas aicî. Am amintit mai sus, că într’un singur an, şi anume la 1896, au sosit în Ungaria 7.290.620 fr. din America, din care sumă cea mai mare parte se revine comitatelor din nord-est. Asemenea sume au sosit atât în anii precedenţi, cât şi în cei succedenţî. Esistă în comitatul Zemplin o localitate cu numele Butka, cu 1156 locuitori slovacî, în care în timp de 10 anî au sosit din America 351.435 6. 28 cr. Comuna numără 1156 locuitori slovacî. Efectul banilor trimişî din America s’ar pute mai bine asemăna cu efectul unei Nr. 143.—1902. Căletoria regelui Italiei. Regele Victor Emanuel 111 a sosit alaltăerî în Posen. La gară îl aștepta o companie de onoare. După sosirea trenului în gară, regele s’a dat jos din cupeu pentru a primi onorurile companiei. Plecând din Posen a sosit la orele 9 45 în Wirballe. In gara pavoazată cu stindarde italiene, l’au primit prinţul Dolgorucki şi prinţul Trubetzkoy. Regele s’a dat jos şi aicî din cupeu, spre a primi onorurile companiei de onoare. Musica a intonat imnul italian. După 12 oră regele a plecat spre Petersburg. In Peterhof s’au adunat toţi membrii familiei imperiale. A fost invitat şi prinţul Victor Napoleon să fie de faţă la primirea nepotului său. La Peterhof a sosit şi contele Nelidow, ambasadorul rus din Roma. A produs sensaţie, că br. Aerenthal, ambasadorul Austro-Ungariei în Petersburg, a plecat de aicî săptămâna trecută, fapt ce se comenteaza ca un semn de recola între dinastiile de Habsburg și Savoia. Se speră însă, că ambasadorul se va reîntorce pentru a participa la onorurile, ce le va da diplomația. Victor Emanuel a sosit erî după amiadî în Peterhof. Pentru primirea lui s’au făcut pregătiri grandioase. Consiliul municipal din Petersburg a decis să împodobească orașul. La podul Nicolae, und va debarca regele, s’a ridicat un cort imperial. Din toate orașele Rusiei unde se află colonii italiene, au sosit la Petersburg delegaţiune pentru a participa la ospăţul, ce se va da în onoarea Regelui. Foile rusesci salută forte călduros pe regele Italiei „Moskowskija Wiedomosti“ scrie, că călătoria aceasta a lui Victor Emanuel e o strălucită dovadă despre aceea, că tripla alianţă nu e îndreptată în contra Rusiei. Prinetti, anteluptătorul apropierii italiano-francese, va confirma în Petersburg amiciţia dintre Rusia şi Italia. * Victor Emanuel a luat cu sine în călătoria din Rusia între alţii: pe Porcia- Voglia, ministrul casei regale, Gianoti, suprem mareşal de curte, Brusati, adjutant suprem, Prinetti ministru de externe, Crinetli secretar de ambasadă, și pe alte persoane. Un Engles In Ardeal. Se scie, că profesorul engles Macarday George Trevelyan a fostadus de Unguri în Ardeal, ca, rogu-ve, să cunoscă și să studieze cestiunea română. Englesul a sosit pe la finele lui Iunie în Budapesta, de unde a venit în Ardeal. In Deva a fost primit de fişpanul Barcsay şi de Hollaky şi condus de aceştia a umblat prin Haţeg, Abrud şi Brad, venind în contact şi cu Români. „Bud. Hírlap“ raportând despre călătoria Englesului, îi pune în gură următorele păreri, ce şi le-ar fi dat despre cestiunea română: „Toţi Românii cu cari am vorbit — dice profesorul din Cambridge prin rostul corespondentului chiarului maghiar — au recunoscut, că nu este aicî (în Ardeal) vorba despre pământ şi cestiune socială