Gazeta Transilvaniei, octombrie 1902 (Anul 65, nr. 215-239)

1902-10-26 / nr. 236

REDACŢIUîIEA , ? Aâiaistra îin B8i si Tipoirafla Sratov, piaţa mare nr. SO. Seria ori nefrancate nu se prisaeae.— Manuscript« nu sa retrimit. INSERATE sg primesc la Administraţîuna în Hraşov şi la urmatorele BIROURI de ANUNŢTRÎ . în Viena la N. Dukes Nachf., Snx. Augenfeld & Emeric Leaner. Heinrich Schalek. A. Oppelik Nachf. Anton Oppolik. II Sudapesta: la A. V. Goldberger. Ekstein Bernat. Iuliu Leopold (VII Erzecbet-körut). PREȚUL INSERȚIUNILOR: o seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina da o seria 20 bani. Nr. 236.—Anul LX?. Brașov, Sâmbătă 28 Octomvrie (8 Moemvrie), 1902. (Numér de Duminecă 43). „eu Zeta“ jess în Sleire ii. iisosmais psstn Austro-Ungaria. Pe un an 24 cor., pe tjéso luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii da Duminecă 2 fi. pe an Peatru Sombră și atranatate. Pe un an 40 frsncî, pe 20S6 luni 20 fr., pa trei lunî 10 fr. N-rii de Duminecă îl frsncî. 66 prenumeră la toate oftciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. AiKiiaratiţi tsBîri Brassi! Administraftunea. Piaţa si foie. Târgul Inului Nr.50, etagiu I.: Pe un an 20 cor., pe seee luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă . Pe uo an 24 cor., pe d lunilâ o., pe trei luni 6 corone. — Un stimplar 10 bani. — Atât abinamentele cât. şi ins©rtiTiniIc runt a se plăti Înainte. Din causa sfintei sărbători de mâne, Sâmbătă, Sf. Dumitru, tiaiul nu va apără până Buni săra. Semne îngrijitore. (6) S’a întâmplat ceva, care este cunoscut deja cetitorilor noștri de toate cjiele, dar care nu poate remâne ascuns nie! înaintea cetitorilor numărului de Duminecă. In numărul de iji în mai multe rânduri ne-am ocupat cu ceea ce s’a întâmplat, sub diferite titluri, ca: „A perit ruşinea !“ „Lipsă de demnitate naţională! şi „Un cas simptomatic“. Ce s’a întâmplat, va întreba fiecare dintre cetitor! şi de bună seama i se va strînge inima de durere, temându-se să nu fi dat vr’o pacoste mare peste capul nostru. Din păcate nu putem tăinui, că în adevăr mare pacoste a dat poete capul nostru. Vestea tristă ne vine din Sălagiu şi o vom cuprinde în puţine cuvinte, precum urmazâ : învăţătorul din Periceiu, Vasilie Olteanu, a fost tras în cercetare disciplinară de cătră mai marii lui bisericesci din Gherla, de bună samă pentru-că o fi fost la mijloc vr’o pricină, căci numai aşa din senin nu se lângă nici vlădicia de învăţător. Ce să veciî însă? Când vine lucrul la cercetare, nu stim cum şi prin ce împrejurare, solgabirăul Tarpai Miklós din Şimleu, vine şi el, să se amestece în daraverile persoanelor bisericesci şi să sară în ajutorul lui Olteanu. Se crice, că în urma intervenţiei solgăbirăului a şi scăpat de pedepsă. Olteanu fiind şi vice-preşedinte al reuniunei învăţătorilor, se apucă se convoce la adunare pe mai mulţi învăţători şi adunându-se aşa laolaltă, propune să se voteze solgăbirăului mulţumită, pentru că a sărit în ajutorul lui Olteanu şi mulţumită acesta să se facă în limba ungurâscă, să se publice în gazeta ungurâscă din Zelau, care este foia oficială a comitatului şi se fie subscrisă de toţi învăţătorii, cât erau de faţă. Şi au scris mulţumită, şi au iscălit’o 21 de învăţător!. Acuma, să vedeţi ce scriu numiţii învăţător! în mulţumită aceea. Ei îşi esprimă înainte de toate adînca recunoscinţă faţă cu solgăbirăul, pentru că cu energie şi curagiu a sărit în apărarea colegului lor şi din gratitudine pentru acăsta nobilă apărare, făgâduesc din partea lor multe şi mărunte. Ei făgăduesc în faţa lumei şi a ţării, că vor lua parte în primul rînd de bătaie „la răsboiul acela crâncen cultural, care s’a pornit acuma pentru recucerirea Ungariei“ (adecă la campania de maghiarisare) şi că vor îndemna şi pe alţi colegi ai lor să facă tot aşa, căci ei au deja destulă minte, „ca să cunoscă şi să vadă, care sunt adevăraţii lor binefăcători.“ Dar şi până se vor încinge şi sufuba bine pentru acest răsboin, îşi esprimă încă odată mulţumită lor adâncă faţă cu apărătorul învăţătorilor, d-l solgăbirău, şi îşi încheie manifestul cu cuvintele: Să trăescă toţi aceia, cari îşi dau silinţa a ne libera din cătuşile conaţionalilor noştri! Iscăliţi erau pe acest document, ne mai pomenit următorii: Barna din Doba, Pop din Giumeliş, Pengye din Recea, Kovács din Cehalul român, Pop, Pokola, Maroşan, cari nu spun de unde sunt, Ciupe din Stârciu, Oros din Marin, Galgó din Halmoşd, Graur Dănilă, betrânul, din S. Giurtelec şi Graur Dănilă tinerul, din Maladia, Plonta din Bădăcin, Gliile din Pria, Bruckental din Marca, Bogdan care nu spune de unde e, Cordiş din Chinese, Oegariu, din Cehia, Talpoş din Giorocuţa Paşca din Siriu şi Gozmen din Fetindea. Aceştia sunt aşadar cei douăzeci şi unu de învăţători, care nu s’au ruşinat a-şî scrie numele sub un manifest, în care se obligă, că vor lupta în primul rînd pentru „recucerirea Ungariei“ şi care se sfîrşesce cu o urare de „Să trăiască!“ la adresa tuturor acelora, care îi vor scăpa din jugul, în care, ei cjic, că i-a băgat — Biserica românescă şi neamul românesc. Mare amărăciune ne-a cuprins sufletul, când am veflat aceasta resvrătire faţă cu biserica şi neamul nostru din partea acelora, cari ar fi chemaţi se lumineze poporul şi se-l conducă pe calea cea adevărată la isvorul culturei naţionale! Nu e destul, că poporul nostru aduce atâtea jertfe pentru întreţinerea şcolei şi a învăţătorilor, nu e destul, că după toate greutăţile şi birurile, câte le plătesc Românii faţă cu statul, comitatul şi comuna, ei îşi trag bucătura de la gură, ca se poata plăti salaie învăţătorilor, pentru ca se le lumineze ţinerile odrasle ! Acuma trebue să vedem, cum fiii neamului şi ai Bisericei române se întorc în potriva mamei lor şi se declară gata a o vinde. Admitem, că şi învăţătorii vor fi având greutăţile lor şi că poate le-ar plăce mai bine, să aibă plată mai mare, pe care să o plătescă statul, mai regulat, decât o poate plăti bietul popor. Dar care dintre Români nu are a se lupta cu greutăţi? Ore preoţii nu se năcăjesc şi ei cum pot, ţinând adeseori şi ei de cornele plugului şi răbdând neajunsuri nenumărate? Urmăză de aici, ca ei să părăsescă sfântul altariu şi să-l vîndă străinului, dacă acela îi ofere mijloace materiale mai îmbelşugate? învăţătorii vorbesc de luptă. Forte bine! Adevărata şi nobila luptă nu poate să fie, decât aceea, pe care ar face-o spre binele neamului şi al Bisericei românesc!, căci or! unde s’ar înrola ei în altă parte, n’ar fi, decât nisce nemernic! simbriaşî, dar nici decum luptător! adevăraţi. Or! care ar fi fost motivele faptei nesocotite a celor 21 de învăţător! sălăgenî, noi aşteptăm, ca recunosceneu-ş! greşăla, să se pocnesca şi să se întorcă la cele bune, or!—să arate cu date concrete în foile românesc!, car! anume au fost motivele resvrătirei lor contra Bisericei L ! — — ~ ~ blicul românesc causa în merit Noi seim, că tocmai în Sălagiu inteligenţa atât cea bisericeasca, cât şi cea mirena întotdeauna a sprijinit din totă inima atât materialicesce, cât şi moralicesce interesele învăţătorilor şi ne mirăm din cale afară, că tocmai de acolo ne vin acum veştî aşa de triste. Deci numiţii învăţători, nici nu vor arăta date concrete bine dovedite de prigonire din partea preoţilor său a inteligenţei mirene, nici nu se vor întorce cu pocăinţă la sînul mamei lor, ocărite pe nedreptul, — nici un minut să nu mai stea la îndoială şi să-şi ia catrafusele, lăpădându-se cu desăvârşire de noi şi trecând în alte tabere, unde cred, că serviciile lor vor fi mai bine apreciate. Uscături nu ne trebue! FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Frumoasa lumii. De M. Eminescu. Apoi poveste, poveste, Dumneczeu la noi sosesce, că înainte mult mai este. Era odată un vânător şi avea trei copii şi era sărac-sărac, cât avea, cu atât se ţinea, că împuşca câte-o păsărnică, o vindea, şi atât era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe acolo pe aproape, de-i trecea pădurea nagră. Ş’o apucat omenii din satul acela adice, că nu pote să se apropie nime de pădurea ceea. Ş’aşa era (de) părăsită, că cjiceau că la miedul nopţii vin dracii. Acu bietul omist sărac a cjis într’o cji cătră femeia lui: Măi femeie, tot o morte am să mor, ca să mă duc în pădurea ceea, să văd ce-oi găsi acolo. Aşai-a făcut nevasta o turtă în traistă şi s’o pornit d’o luat puşca în spate. Ajungând , el acolo, lui îi era forte frică... dar pe omul sărac săracia îl împinge a se duce ori unde, ca să câştige. E că mergând el aşa ajunge de un copac înalt şi stufos straşnic, nu sein cum s’o fi chemat, şi vedea o pasăre aşa de frumosă, — era de aur. Acu el ce să facă ca să n’o împușce, s’o potă prinde, că vendendu-o vie, mai multe papale ar fi luat. Alungând el prin copac, ea se vîrî într’o bortă... ş’o prinde. El n’o mai stătut cătră noapte, că s’o temut de draci, ci o luat pasărea ş’o venit acasă și-o făcut o cușcă bună și puse pasărea în cușcă. Acu în cjiua ceea, în care a prins’o, era Sâmbăta şi Duminecă diminaţa s’a ouat un ou. Da el cjice: Ei măi femeie, eu n’oi vinde pasărea asta, că ea să ouă şi eu voiu avè câte un ou şi m’oi hrăni din oi în cji- E! ia oul şi se duce în târg şi-l întrabă negustorul: ce ai de vândut şi cât ceri? — Am un ou și cer o miie de lei. Dar un jidan elice — tot ei îs mai ii-i tregi! — ia să văd oul. Când vede oul cel de aur — făcea mai mult decât o miie de lei — îi dă miia de lei. Cumpără cele trebuincioase pentru copii şi femeie şi se duce acasă. Da pe guşa pasării era ceva scris, da omul nu seia carte. Când în a doua Duminecă el s’a ouat un ou de aur. Şi el s’o dus şi el a cerut o miie de lei. De să iai seama d ta, că tot jidanul cela i-a eşit înainte! In a treia Duminecă, când s’o dus, omul o pus pe gânduri pe jidan. Şi s’o gândit aşa jidanu, l’o întrebat unde şade, să se ducă să vadă de unde are el ouă de aur. Vine jidanul, dar el ţinea cușca în colțul casei Cum o intrat jidanul în casă — el seia carte — odată îşi aruncă ochii în fundul casei. Pe guşa pasării aşa scria: „Cine ’mi mănâncă inima, are să fie împărat, care o mânca rânza, de câte-ori s’o trezi pe nóapte de-atâtea ori are să gasesc câte-o pungă de bani sub cap. Cine-o mânca maiurile, are să fie om cu noroc în lume, ori unde-o merge el, ori ce pas ar face el tot cu noroc are să fie“. Acu jidanul — tot cu duşmănie asupra creştinului. — „Vinde-mî mie pasărea“. — „N’o pot jupâne. Asta-i pentru mine și pentru copiii mei“. In sfirşit cât s'o pus jidanul, n’o vrut bietul om s’o venită Vânătorul a doua cji s’o sculat de diminaţă şi s’o dus cu puşca după vânat. Da jidanul şiret — şi femeia d’a nostre, prostă, — cjice aşa femeii: „Nevastă, ce să trăesci cu un om aşa de sărman, vin’ să te iau eu, că eu te-oi ţinea bine şi ţi-oi ţine şi copiii“. Da femeia dice: „Dacă te-i boteza“! Apoi, dice, cum la noi nu se pote să se despărţăscă. Da jidanul elice: „Lasă-l pe mâna mea, că eu îl omor pănă mâne“ Ii dă nu sciu ce, să omoare omul. Da-acolo dice aşa: „Femeie, te-oi lua, dar mai intaia taie-mi pasărea şi mi-o frige. Ca să nu lipsescă nimica din pasăre, s’o mâncăm acu“. Şi femeia, dobitocă, ea s’a potrivit. A tăiat şi a fript pasărea ş’a pus’o pe vatră, o strîns’o şi ea ese din casă cu treba Proiecte militare nouă. Se scie, că guvernul a retras proiectele privitore la chemarea reserviştilor de întregire şi înrolarea lor pentru serviciu activ de 2 respecive 3 ani. In locul acestor proiecte guvernul a presentat era dietei alte proiecte nouă prin care se stabilesce înmulţirea contingentului armatei cu cel puţin 20.000. Diarele oposiţionale maghiare agită viu în contra acestor proiecte şi ameninţă cu obstrucţiunea, or una din foile guvernamentale răspunde cu ameninţarea, că pentru caşul când s’ar face obstrucţiune în dietă, guvernul va disolva camera. — Noi credem, că ameninţările acestea sunt un simplu foc de artificiu, şi că nici din pretinsa obstrucţie, nici din disolvarea camerei, nu se va alege nimic. Alte proiecte de legi. Ministrul president Szell a presentat dietei 5 proiecte de legi noue: regularea afacerei paşaportelor, organizarea poliţiei de stat la graniţe, înfiinţarea a trei cercuri noue gendarmeresce, despre emigrare și imigrare și despre stabilirea și petrecerea străinilor în tora.