Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1902 (Anul 65, nr. 240-263)

1902-11-26 / nr. 259

REDACŢIUNEA, Adm­inistraţiea şi Tipotrafia Braşov, piaţa mare nr. 30, Serisori nefrancate nu se pri­mesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administrative în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURÎ: în Viena la N. Dukes Nachf., Sax. Augenfeld & Emeric Lea­ner, Heinrich Bchalek, A. Op­­pelik Nachf, Anton Oppelik. in Budapesta: la A. V. Vold­­berger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-komt). PREŢUL INSERȚIU­NILOR: o seria garmond pe o coloana 10 bani X-)entru o publicare. — Publicări mai dese după tari­fă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seriă 20 bani. Nr. 259. ANUL LXV. „GAZETA“ ÎRE8 în flăcire Ih­iteauien­te pentru Austro-Cuzaria: Pe un an 24 por., pe şese luni 12 por., pe trei luni 6 por. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an­ Pentru Ioan­a si străinătăţi?: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fr&noî. Se prenumerâ la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonameanul neutri­ Braşca Coministraţiunea, Piaţa ixme. Târgul Imului Nr. 30, Staţia I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni* 10 cor., pe trei lari 5 cor. Cu dusul în casă . Pe un an 24 cor., pe 3 luni 12 p., pa trai luni 6 corone. -- Un extern p­ar i0 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiuniie sunt a se plăti înainte. Braşov, Luni-Marţi 2B Moemvrie (9 Decemvrie), 1902. Br. loan Raţiu, f­iua de erî a fost o di de doliu pentru to­ti Românii binesimtitori. In acesta di s’au dat în Sibiiu ultimele onoruri remăşiţelor păm­entesci ale marelui naţionalist român Dr. Ioan Raţiu. Ele au fost astrucate în ace­­laş cimiteriu unde zac osemintele neuitaţilor Papiu Ilarianu, George Ba­­riţiu şi br. Urs. Cu acesta ocasiune Românii au dat dovedi înălţătore despre aceea, că adversitatea timpurilor n’a putut se clatine in inima lor iubirea de neam şi recunoscinţa faţă cu bărba­tul mult prigonit şi duşmănit, care în totă viaţa sa a fost un luptător zelos şi curagios pentru drepturile şi pentru binele naţiunei sale. Despre decursul ceremoniei în­mormântării primim de la Sibiiu ur­mătorul raport special: înmormântarea lui loan Raţiu. Sibiiu, 7 Decemvrie n. 1902. Dr. Ioan Raţiu a avut o înmormân­­tare frumoasă şi demnă. Conductul a fost mare şi împuitor. Public forte mult din Sibiiu şi satele de prin prejur,­­şi nume­roşi asistenţi sosiţi anume din diferite ţi­nuturi, oraşe şi sate. Cei mai din apropiere sosiseră încă de Sâmbătă după amîadî în Sibiiu. In presera­­filei de înmormântare se lăţise spirea, că însuşi Escelenţa Sa Me­­tropolitul Dr. Victor Mihályi, va pontifica serviciul funebral. Aşa a şi fost. Acel cu trenul de la orele 1 d. a. înalt Prea Sân­­ţia Sa a sosit dimpreună cu o numerosă suită în Sibiiu şi încă înainte de orele 2 d. a. merse la casa mortuară, locuinţa fa­miliei răposatului din strada Şeviz, înaltul prelat fu­ întâmpinat de mem­brii familiei, cărora le-a adresat cuvinte de consolare. Curând după acesta Metro­­tropolitul s’a îmbrăcat în ornat cu mitra şi toiagul, asemena au îmbrăcat vestmin­tele bisericesc­ preoţii şi diaconii asistenţi, după care a urmat binecuvântarea mortului. Cadavrul era aşedat pe un catafarc, într’un salon tapetat în negru. Jur împre­jurul coştiugului, în care zăcea mortul, erau aşedate cununele, ce s’au dedicat memoriei răposatului din apropiere şi de­părtare. Am remarcat între aceste pe ale familiei, trei cununi din Turda, de la „Arieşana“, Eforia seclelor şi inteligenţă, o cunună de la comitetul partidului na­ţional, de la clubul electoral român din comitatul Cojocnei, de la Românii din munţii apuseni, Românii din Lugoş, Tine­rimea română din Clusin, Tache Ionescu, Tinerimea română din Braşov, Reuniunea femeilor române din Abrud, Redacţiunea­­Tribunei“, clubul român din Arad, fraţii Cassiu şi Iuliu Maniu, Dr. Oct. Russu ş. a. Pe la orele 21­, a pornit conductul. Strada spaţiosă era îndesuită de public. In fruntea onoraţiorilor, cari au asistat la înmormântare, am vedut pe nn. Prea Sânţia­­Sa Metropolitul Ioan Meţianu, însoţit de d­l Arhimandrit şi vicar Dr. Ilarion Puş­­cariu şi de mai mulţi membrii din consis­toriu. Conductul formându-se în mare or­dine, era impuitor. După carul funebru, tras de patru cai şi acoperit de cununele, dintre cari mare parte erau cu pantliei în culorile române, mergeau membrii familiei. In conduct am remarcat o deputăţie din Turda şi numeroşi asistenţi de la Clusin, Blaşiu, Deva, Orăştie, Alba-Iulie etc. a căror nume îmi reserv­a vi-l comunica mai târdiu. Din partea Românilor din Braşov erau de faţă d-nii: Dr. A. Mureşianu şi N. Petru- Petrescu. Au luat parte în conduct şi nu­meroşi ţărani din jurul Sibiiului. De la Să­­lişte au fost vre-o 20, de la Orlat vre-o 10 etc. In număr mare au fost representate şi femeile române din Sibiiu şi jur. Con­ductul, care era încheiat de un şir lung de trăsuri, a traversat strada Şeviz, strada Cisnădiei, piaţa mare, strada Ocnei, strada Turnului, trecând Cibinul şi ajungând pe la orele 3­/4 la biserica română unită. Aici s’a început îndată prohodul pontificând I. P. S. Sa metropolitul Mihályi cu asistenţa canonicului Dr. Isidor Marcu­, a protop. Dr. Elie Daianu, a preoţilor Ni­­colae Togan şi Arsenie Bunea şi a diaco­nilor Iacob Popa şi Iuniu Brut Micu. Cân­tările funebrale le-a esecutat corul teolo­gilor din Blasia. După­ ce înaltul Archiereu pontificant a cetit sf. Evanghelie, păşi înaintea coş­ciugului d-l canonic Dr. A. Punea spre a rosti vorbirea funebrală. Discurs funebru, rostit de Dr. A. Iiunea la înmormântarea lui Dr. Ioan Raţiu în Sibiiu la 7 Decemvrie 1902. „Drept eşti Doamne şi toate lucrurile tale şi toate căile tale sunt milă şi adevăr şi judecată adevărată, şi drept judeci în veac“. Cartea lui Tobia c. 3 v. 2. Mai toţi trecem în viaţă prin încer­cări atât de grele, încât în faţa lor mintea stă în loc zăpăcită şi inima este atât de cumplit isbită de valurile simţămintelor dureroase, încât stă să se rupă. Deci situaţiunile acestea să repetesc mai vârtos atunci, când după muncă ne­întreruptă şi după sbuciumărî şi lupte mari şi îndelungate pentru binele şi fericirea neamului, în loc de odihnă şi mulţămire, de dragoste şi de recunoscinţă avem parte numai de amărăciune adâncă, inima nostră în sfârşit se rupe. Aşa s’a rupt şi inima mare şi nobilă a fericitului în Domnul Dr. Ioan Raţiu, căruia astăzi îi dăm sdrobiţî de întristare ultimul onor. Acesta inimă n’a mai putut purta loviturile, cari cu atâta u­rgie s’au descărcat asupră-i în anii din urmă şi mai vîrtos ra­­nele ce i­ le-au înfipt cei din neamul său, dela cari a aşteptat stimă şi recunoscinţă. Când a văd­ut cum pisma, răutatea, egois­mul şi laşitatea pustiesce atât de înfioră­tor câmpul odinioră aşa de verde şi înflo­rit al vieţii noastre naţionale, stejarul pu­ternic şi măiestos, podoba cea mai alesă şi mai înaltă din acest câmp a început a se usca şi a se clătina, şi di­nună n’a mai avut. Aripile vântului ’i aduc de-odată ac­centele melodiilor triste de prohod, care răsunau jalnic într’o casă depărtată, dar lui foarte iubită, ’i aduc vaietele nepoţilor săi rămaşi orfani de tată, suspinele sfăşie­­tore ale soţiei şi ficei sale îndurerate, şi când i­ se păru că aude bruşii sunând si­nistru pe coşciugul ginerelui seu, atunci Dr. Ioan Raţiu, falnicul stejar, se frânge şi se răsturnă repede şi pe neaşteptate. In clipa când astupă mormântul unui harnic fiu al bisericii şi naţiunei noastre, a ingineriului Onoriu Tilea, ocrotitoriul in­tereselor ţărănimei române, se deschide alt mormânt, care aşteptă să primescă în sînul seu rece pe cel ce poporul român şi-l pusese şi-l avea în fruntea sa. In faţa acestei privelişti sguduitoare, pare că mai bucuros aşi înghenunchia şi ridicându-mî ochii şi manile spre ceriu, aşi cere mângăere de la părintele îndurărilor, decât să tulbur cu cuvintele mele sfinţe­nia durerii, care cuprinde inimile vostre, trişti ascultători. Cu atât mai vîrtos ar trebui să mă rog şi să plâng în tăcere, că ceea ce am putut face la mormântul lui George Bariţiu şi a Baronului David Ursu­, pretinii şi îm­preună lucrătorii şi luptătorii lui Dr. Ioan Raţiu, starea sănătăţii nu-mi îngădue să o fac, cum să cuvine la mormântul aces­tui din urmă. Şi dacă totuşi mă încumăt a rosti câte­va cuvinte, o fac cedând rugării, ce nu se putea refuza unei familii atât de distinse şi amar încercată, şi pentru ca după ch­emarea mea preoţescă, să vă arăt şi din caşul de faţă, că mai presus de ju­decata oamenilor sau opiniunei publice, de multe ori greşită, nemilosă şi neadevărată şi chiar nedreptă, trebue să fie o altă ju­decată, a lui Dumnezeu, o judecată, care să aibă toate însuşirile, ce le-aţi audit din cuvintele lui Tobia: „Drept eşti Domne etc...“ Nu este de lipsă să vă schiţez viaţa lui Dr. Ioan Raţiu, pentru­ ca dintr’însa să vă convingeţi despre adevărul enunţat acuma. Ar fi şi foarte greu, ba chiar cu neputinţă, a arăta fie şi numai în linia­­mente generale, trecutul unui bărbat, a cărui viaţă este istoria poporului român din Transilvania şi Ungaria de la 1848 pănă în ziua de astăzi. Ar trebui să vă duc pe „Câmpul libertăţii“ ca să ascultaţi cum ş- a proclamat şi reclamat naţiunea română drepturile sale. Ar trebui să vă înfăţişez toate furiile răsboiului civil din 1848 şi 49. Ar trebui să vă descriu toţi fiorii şi toate speranţele, de care era cu­prins poporul român în timpul absolutis­mului, să vă conduc prin cabinetele ce­lor puternici, ca să vedeţi stăruinţele lui Dr. Ioan Raţiu pentru convocarea dietei ardelenesce; să intrăm în acestă dietă şi să ascultăm odată legiferându-se şi în limba română la 1863 şi 1864 ; să însoţim pe Dr. Ioan Raţiu cu petiţia celor 1493 din 1866 la tronul Maiestăţii Sale; să vă povestesc toate conferenţele naţionale de la 1881 încoce, petiţia şi de­putăţia celor 300 la tronul domnitorului în 1892, şi toate scenele dramatice, cari s’au desfăşurat în sînul poporului româ­nesc de la memorand pănă astăzi. Aşi trece însă departe peste margi­nile unei cuvântări, când m’aşî încerca a espune evenimentele legate de numele lui Dr. loan Rațiu, dar accentuez din nou, nici nu este de lipsă să­ o fac acesta. In scopul, ce mi­ l’am pus înainte cu aceasta ocasiune, este destul, deca voi­ ilustra cu câte­va pilde adevărul, că judecata oame­nilor,­sau așa numitei opiniunî publice, nu este în stare a aprecia totdeauna faptele noastre după valoarea lor, adecă după vred­nicia ori nevrednicia lor, şi că prin ur­mare pentru susţinerea ordinei sociale şi morale trebue să fie, trebue să admitem judecata cea dreptă şi milosă a lui Dum­nedeu. Vedeţi cum e judecata oamenilor, sau aşa numitei opiniunî publice! Fiii aceleeaşî patrii, supuşii aceleeaşî coroane aprecieză faptele şi acţiunile unuia şi aceluiaşi băr­bat în chipul cel mai contrazicător. Unii admiră şi laudă curagiul şi statornicia, cu care Dr. Ioan Raţiu a continuat lupta pentru realizarea acelui ideal, pentru care Micul Clain muri în exil, Petru Pavel Aron se topi ca o făclie în rugăciuni, posturi, milostenii şi în înfiinţări de şcoli şi mănăstiri, Gregorie Maior se scoboră de pe tronul archieresc, şi mulţi sânge­rară pe câmpul de resboiu şi îndurară grele prigoniri. Alţii nemulţămiţî cu pa­triotismul acela, care e gata să-şî deie şi avutul şi sângele pentru tronul regesc şi pentru intregitatea teritorială a statului şi gloria sfintei coroane. Infiereza pe acelaşi bărbat cu semnul trădării de patrie, îl consideră de duşman nu numai al statului, ci şi al poporului românesc, fiind­că aduce pe acest popor în conflict cu tendinţele moderne ale statului, şi prin acesta îl lip­­sesce de avantagiile materiale, ce i­ le poate oferi contopirea lui în alt popor mai pu­ternic, ca şi când aceste avantage ar fi mai de mare preţ, decât limba străveche, dulce şi frumoasă a poporului român, de­cât obiceiurile lui seculare, aspiraţiunile lui înalte şi fericirea de a trăi şi el ală­turea cu cele­lalte popoare din patria sa şi din lumea mare. In consequenţă cu vederile opuse con­tradictorii, acum desfăşurate, fie­care par­tidă se încarcă a-şî esecuta sentinţa. Unii întâmpină cu manifestaţiunî grandioase de stimă, veneraţiune şi alipire pe cel­ ce a avut curagiul a înfrunta orî­ ce urgie şi a le duce plânsurile la înaltul tron. Alţii strigă trădare, ’i asediez­ şi sparg casa, ’i risipesc vatra, lângă care s’a născut, a trăit şi îmbătrânit în fericire, şi-l fac să părăsască pe toţi pe cari i-a cunoscut şi iubit şi cari l’au cunoscut şi iubit din fra­gedele lui tinereţe, şi să-şî caute alt adă­post, alt lăcaş, unde este greu a încopcia nouă legături şi preteniî şi unde, după slă­biciunea firii omenesc­, unii mai bucuros se depărteză, decât se apropie de cel lovit de soarte. Şi să nu credeţi, că aceste stări de­plorabile şi îngrijitoare trebue să se ivescă în mod necesar acolo, unde locuesc mai multe popoare împreună şi că între popoare deosebite nu ar pute­asista dragostea şi buna înţelegere. Noi am vădut lucruri şi mai îngriji­toare săvârşite de omeni, cari erau conce­tăţenii lui Dr. Ioan Raţiu şi după calita­tea lor de supuşi unguri şi după limbă şi naţionalitate. Aceştia ca astăzi îl sărbăto­riră ca pe sublimul virtuţilor cetăţenesc­ şi românesc!, ca pe falnicul şi nebiruitul stegar al poporului românesc, ca pe ve­nerabilul president al partidului naţional românesc, oi ca mâne l’au ocărit şi l’au tîrăit prin noroiu şi înjosindu-l pe el, au înjosit neamul, ce el a representat. După aceste esperienţe triste, mai este cine­va între voi, trişti ascultători, care să mai îndrásnească a susține, că ju­decata oamenilor sau aşa numita opiniune publică, este capabilă a aprecia faptele

Next