Gazeta Transilvaniei, septembrie 1906 (Anul 69, nr. 193-216)

1906-09-19 / nr. 206

SEDAO'IIOTEA,. Ai Miiitrul Titei si Tipornia Brztsov,piata mare ar. SO. Ifertoori notirancat© nu 8© primea©. H£a»aac3fxpte ou *« vuttxlmfA* INSERATE tf» !»nxa©Bo la Admsnis:r«1lun« te Mrasov ni la urmatoarel« gtRQURI an ANUNTURI: îa View®: la M. Duke» Naehi.. 2fwx. Auffonield & jKm©ric Lm> aas?.. Hoinrioli Sohaiek, A. Oppeiik Naekf., Anton Öppöiik« in Budapesta la A. Y. Öoldbor$?ar. &k8tem Benaat, luira Leopold <VH Xteaaöbet-köra.t*. PREȚUL ISISERȚIUNILOR : o 8®» nc sariaonăpe o colon» 10 I bani pentru o publicare. Publicări mai doao după tarifă și învoială. — KlSGXiAM® pe pag-m» 3-a. o #«râ 20 bani „sazetă“ iese la Secare di AĂBUfflii, pentru Ansni*uit8ria 1*9 im an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-fit ile Dumineci 4 cor. pe an. fern România și străinătate. Pe un an 40 franci, pe saae Ital 20 fir., pe trei luni 10 fr. M-rlI de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Atomom] ponim Braşov Adminstraţiunea, Piaţa mare, Tftişul Inului Nr. 30, Stagiu I«: Pe un an 20 cor., pe şese lun! 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 20 cor.,pe acao luni 12 cor., pa trei luni ti cor.«— Un esemptox 10 bani. — Atât abona- I menteie cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. I Braşov, Limi-larul 19 Septemvrie ,2 Octomvrie). 1906. p .1 JJL L X. Mare serbare in Caransebeş. O mare şi estraordinară solemnitate se va săvârşi în mijlocul poporului român Dumineca viitoare. In aceasta ,jiudecă se va inaugura în Caransebeş, vechia capitală a graniţei militare bănăţene, monumentul Domnitorului nostru, al împăratului şi Regelui Francisc Iosif I, ce l-a ridicat prin contribuiri publice poporul român din fostul regiment de graniţă românbănăţean Nr. 13, în semn de omagiu şi drept mulţumire pentru binefacerile de cari a fost împărtăşit din partea monarchului. Este acesta cum am acis un eveniment extraordinar, căci pentru prima oară i se aduce Majestăţii Sale din sânul poporului român de sub sceptrul său un astfel de omagiu. Pentru toţi cei ce cunosc raporturile e ştiut, că Românii din fosta graniţă militară au fost recompensaţi pentru serviciile lor militare prestate cu devotament şi credinţă în apărarea tronului şi a monarchiei timp de peste o sută de ani, atunci când au trecut din vechia organisaţie militară ce le crease o stare deosebită politică şi de drept public, sub instituţiunile şi guvernul Ungariei, — ce se numia „reîncorporare a graniţei militare la ţara-mamă“, — au fost recompensaţi, asigurându-li-se spre folosire pentru veci o însemnată avere cunoscută sub numirea „Comunitatea de avere“ a foştilor grăniţeri. Românul a fost totdeauna recunoscător şi foştii grăniţeri nu puteau deci, spre a-şi dovedi recunoştinţa cătră Domnitor şi supremul benduce, să aleagă un mijloc mai potrivit decât acela al ridicării monumentului amintit. Aşa este, şi toate ar fi trebuit să se desfăşure aşa cum o indica ceea ce s’a făcut şi orânduit din imboldul inimei Domnitorului, care s’a apropiat de inima poporului. Dar între Domnitori şi popor de când e istoria s’au vîrît în totdeauna la asemeni ocaziuni intrigele sfetnicilor sus puşi, a oamenilor cârmuirei, ajutate de slugărnicia sufletelor mici şi egoiste din sferele de jos ale poporului. Şi resultatul a fost aproape tot-deauna, că s’a intervertit scopul şi s’a dat alt spirit şi altă direcţiune manifestaţiilor menite a cimenta legătura de iubire dintre Domnitor şi poporul său credincios. Altfel a fost introdusă şi continuată lucrarea, ce avea de scop a face ca poporul graniţei1, după reîncorporare, în adevăr se beneficieze de averea destinată spre progresul lui moral şi material, şi altfel s’au întors lucrurile mai târdiu, după ce neuitatul apostol al progresului acestui popor, Românul cel cu inima mare, generalul Traian Dona a închis ochii şi n’a mai fost cine să veghieze, ca intrigele străinului să nu turbure pacea şi liniştea grăniţerilor români în mersul desvoltării lor. A urmat un period de stagnare, când direcţia opusă adevăratului spirit românesc, de care aveau să fie conduşi grăniţerii, a zădărnicit în mare parte foloasele, dela cari s’aştepta cu drept poporul din partea administraţiei comunităţii de avere. Numai astfel a putut s’ajungâ lucrul aşa departe ca manifestaţiei de omagiu şi de recunoştinţă faţă cu Domnitorul să i se dea caracterul unei manifestaţii de bucurie şi de mulţumire pentru bunătăţile ce le revarsă de treizeci de ani regimul politic asupra grăniţerilor scăpaţi din ghiarele organizaţiei militare şi redaţi „patriei mame". Pressa română încă n’a primit nici o invitare la solemnitatea de Duminecă de la comitetul executiv al monumentului, al căruia preşedinte este d. Constantin Burdea, cel ce de 20 de ani nu face alta decât a serbina stăpânirei căutând ai da dovedi de acel „patriotism“, pe care poporul nostru nu-l înţelege, fiindcă se contrariază cu cele mai vitale interese de viaţă ale lui şi în fond nu este decât linguşirea faţă cu cei puternici, supunerea oarbă şi servilă la volniciile şi dictatul lor. Duminecă se va inaugura cu mare pompă monumentul în prezenţa archiducelui Iosif, a representanţilor dietei, a miniştrilor ş. a. Dăm mai jos programul serbării. El ne indică în deajuns în ce spirit e pregătită a se desfăşura această măreaţă manifestaţiune şi că ea numai a poporului român nu va fi. Adevărat că cu discursul festiv a fost însărcinat însuşi preşedintele Comunităţii de avere Constantin Burdia. Dar ce să aşteptăm de la acest om, care numai de curând ni-a dat de scrie cu mare sgomot prin foile străine, că a trecut şi va rămânea în tabăra adversarilor existenţei noastre naţionale. Totuşi poporul grăniţer va fi de faţă şi prezenţa lui va fi de ajuns spre a face se strălucească credinţa şi virtutea lui strămoşească eclipsând toate imnurile vorbite şi cântate spre lauda sistemului de guvernare unguresc asupritor. Ministrul preşedinte Wekerle le Maiestatea S3- Sâmbătă la orele 11, ministrul preşedinte Wekerle a fost primit în audienţă de cătră Monarchul la Schonbrunn. In această audienţă s’a discutat chestiunea budgetului comun, aceeaşi chestiune, care a fost pertractată şi în conditiul comun de miniştri ţinut tot. Sâmbătă, după amiazî, înființarea artileriei la trupele nonve-Zești, se svonește că s’a amânat. Cauza amânării este că această nouă institutiune FOILETONUL »GAZ. TRANS.« WJ/M/Merjn/MMM'/y^yyM/yM/yfyyM/x^yyăryy^yy^yy^y^y^yyM/yMyy^yy^yy^yyjryy^yy^'yy^yy^/. Cetatea orbilor^ De Carmen Syîva. Sub modestul aspect al unui servitor un tînăr care abia îşi făcuse serviciul militar, sosi la mine acum câţiva ani. Cunoştea stenografia şi, ca comerciant instruit, vorbia mai multe limbi. L’am angajat pentru a-mi uşura puţin munca mânilor, să-mi copieze manuscriptele de tipărit şi mai ales fiindcă putea să-mi fie de mare ajutor în multe chestiuni de afaceri. Atunci el voia să se însoare şi de aceea primise această slujbă ce părea mai pe jos de aptitudinile saie; o primise şi din cauză că era pe lângă mine; aflase, că pe lângă mine, un om putea să muncească mult și tot odată putea să facă mult pentru aproapele. In curând crude lovituri ale soartei căzură asupra lui, una după alta. Pierderea primului său copil, a nevestei și a mamei s’au succedat în scurt *) Articolul acesta s’a scris de cătră regina României cu prilejul întemeierii azilului pentru orbi din Bucureşti, numit „Vatra luminoasă“ şi care este destinat a deveni cu timpul un „oraş al orbitor“, timp, astfel că tînărul ajunsese a fi copleşit de durere şi într’o nenorocire adâncă. In toate durerile mari n’am găsit alt sprijin decât munca pentru a suferi ceea ce ti-e scris să suferi. • Mă gândii, că pentru a-1 face să poată răbda greutatea oribilei singurătăți, nu era alt mijloc mai bun decât de a-1 încărca cu lucru. El lucra deja pentru orbi. In timpul acela auziam vorbindu-se despre invenția lui Novak pentru orbi. Adusei îndată maşini, căci de mult mă ocupam de a veni într’ajutor orbilor din ţara mea şi din afară, în alt mod de cât s’a făcut până acum. Găsiam mai ales, că nu se cere destul dela creeri, ci se cerea prea mult dela mânile lor, cari, din aceasta cau să amorţesc şi nu mai pot sluji cu siguranţă ca ochi, când sunt uzate prin- t tr’o muncă brutală. Maşina nu răspunse aşteptărilor mele nici reputaţiei ei, adusei alta din America. O maşină de tipărit, greoaie şi scumpă, I care costa 3000 de lei adusă la destinaţie, I era atât de ostenitoare, în cât voinicul I tînăr nu putea să lucreze cu dânsa mai mult decât trei ceasuri pe zi, căci trebuia să tipărească cu picioarele pe plăci de zinc, ceea ce apucase cu mânile. De altmintrelea tot era mai bine decât cu unealta de fier, cu care nu poţi produce decât o singură carte de-odată. Monske a scris lucrarea mea, Les pensées d’une Reine (Gândurile unei regine) pentru o amică a mea, care este surdă şi oarbă, şi multe alte cărţi germane. Găsiam că resultatul era insuficient faţă de enorma sumă de muncă ce se cheltuia, dar eram fericită că tipărirea înlesnia reproducţia mai multor exemplare. Astfel , Monske a tipărit o serie întreagă de cărţi , cari merseră în toate părţile lumei. Dar nu eram satisfăcută; totuşi priveam munca ca fiind prea mare faţă cu rezultatul. In acel moment ajutorul lmi sosi într’un mod minunat. Inauguram un azil în care erau internaţi o sută de bătrâni. Tot umblând urmând gangurile, pe când cei din spital erau deja instalaţi în camerele lor, câte doi în micile lor camere, trecui pe lângă un tînăr, care purta ochelari negri şi umbla ca un orb. întrebai ce face acest tînăr acolo. Mi se răspunse: e orb. »Da, îmi zisei eu, dar e tînăr« S’au interpretat cuvintele mele în sensul că trebue să muncească şi mi s’a spus, că fusese lucrător tipograf la un director de ziar plin de I inimă, care a urmat să-i plătească 200 iei pe lună, când vederea începuse să-i scadă , şi chiar după ce orbise. Dar ziaristul murise şi nefericitul tînăr, care pe lângă ne■ norocirea lui, era şi însurat, devenise cerşetor. Doamnele binefăcătoare nu sunt totdeauna agere şi nu se pricep totdeauna la dare de ajutor. Despărţiseră pe bietul tînăr de nevastă şi îl puseseră cu un bujtrân strein; astfel ele credeau că au venit în ajutor. Dar, dacă am vederea scurtă, D-zeu mi-a pus ochi în inimă pentru a vedea îndată când o fiinţă omenească are nevoie de un ajutor grabnic. Chemai pe Monske, îi spusei să alerge cât de repede şi să închirieze o căsuţă în care să instaleze pe nevasta lui Theodorescu şi să scoată imediat pe Theodorescu din azil. »Dar, îi zisei, să le faci toate fără întârziere, căci altfel mâne va fi mort. Am văzut pe faţa lui că se stinge, că nu mai poate să şi rabde nenorocirea. Lucrurile s’au petrecut tocmai cum prorocisem şi când Monske merse la Theodorescu, acesta îi zise: »Mâne nu m’aţi mai fi găsit, căci m’aş fi sinucis«. îndată Theodorescu începu să facă corecturile paginelor, pe cari le tipărea Monske; astfel lucrau liniştit într’o mică mansardă a locuinţei mele. Theodorescu îşi câştiga din nou pânea zilnică, avea locuinţă împreună cu drăgălaşa lui nevastă şi mulţumea zilnic lui Dumnezeu, căci era om cu frica lui Dumnezeu. Vara ne-am dus la Sinaia. Theodorescu fu trimis la băi, căci suferea de o atrofie musculară,negreşit în urma intoxicaţiei cu plumb, boală ce loveşte adeseori pe lucrătorii tipografii reclamă un plus de recruţi, iar în timpul tranziţiei, guvernul Wekerle nu vrea să ceară sporirea recruţilor nici chiar pentru honvezime. Ziarul »Alkotmány« zice, că aceasta nu se poate face mai ales, că înfiinţarea artileriei de honvezi nu este decât un cal troian, prin care se intenţionează prin contrabandă a prevedea armata comună cu mai multe tunuri. Noul institut financiar „Aurora“ din Baia mare, care îşi va începe activitatea cu ziua de 1 ianuarie 1907, a pricinuit nopţi nedormite conducătorilor populaţiei maghiare din acel oraş. Dr. Ajtay Gabor publică în ziarul „Nagybánya“ sub titlul „Un nou institut financiar“ un articol în care îşi exprimă scrupulele sugerate prin înfiiinţarea „Aurorei“ şi în acelaşi timp critică gestiunea greoaie a băncei maghiare din acel oraş. Reproducem din numitul articol câteva pasage: „Şi-a dat cineva cont de faptul şi consecinţele înfiinţării unui nou institut financiar în Baia mare?... Lucrul acesta interesează foarte mult oraşul nostru, deoarece banca ce se înfiinţează este de colorit naţional român, ceea ce are importanţă atât politică cât şi socială... Dacă acest institut are drept de existenţă şi împrejurările îi vor fi favorabile, el va face concurenţă institutelor existente şi nu va face economie cu forţa fanatică inherentă devizelor naţionaliste, căutând a-şi întinde cercul de activitate al afacerilor cât mai mult. El va fi un cultivator permanent al îmbogăţirei şi întârirei naţionalităţii române, un centru al tuturor tendinţelor naţionaliste şi rezervor public al tuturor mişcărilor ce poartă masca culturală. Regretăm că la acest loc nu putem să discutăm cu deplină sinceritate şi francheţă importanţa cea mare a chestiunei, deoarece ar trebui să întrăm pe terenul politic (ziarul din Baia Mare neavând cauţiune, nu poate trata chestiuni politice. — Red.) Dar tocmai de aceea cu atât mai insistent trebue să atragem atenţiunea cercurilor noastre conducătoare asupra faptului înființării noului institut....«