Gazeta Transilvaniei, octombrie 1907 (Anul 70, nr. 216-240)
1907-10-26 / nr. 237
REDACŢIUNEA, iMitittylua şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori nefrancate rm se primesc. Manuscripte rm se retrimit. Inserate te primesc la Admmnlstraţiune Braşov şi ia următoarele BIROURI de ANUNŢURI: In Vlena la M. Dukes Nacht.. Nux. Angent'eld & Kmeric Loaner, Heinrich Schalek, A. Oppelik JSTachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Glolberger, Ekstein Beraat, Iuliu Leopold (VII Erssébet-körut). Prețul Inserțiunilor: o scrie garmond pe o coloană 10 r ani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina ?la o serie 20 bani. GAZETA apare în fiecare zi Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un an alt cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rli de Duminecă 4 cor. pe en. Pentru România şi străinătata: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-ril de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 10, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un eseraplar 10 bani. — Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 237.—Anul LXX. Braşov, Vineri 26 Octomrie8 foemvrie 1007. (Număr de Duminecă 43.) Din causa sfintei sărbători de mâne, Vineri, ziarul nu va apărea până Sâmbătă sara. Temeri de obstrucţiune. Au făcut tot ce-au putut cei dela cârmă pentru a se împăca, cumva cu Croaţii, dar n’au reuşit. Păcatele vechi se răsbună acuma şi îi găsesc pe cei din coaliţia maghiară tocmai în strâmtoarea cea mai mare. Peste şeapte săptămâni se încheie anul, şi până la 1 ianuarie 1908 pactul economic cu Austria trebue să fie votat şi să între ia vigoare ca lege, căci altfel pot să se nască încurcături cari se aducă pagube de tot mari Ungariei în privinţa economică ca şi politică. Prevăzând că aproape tot timpul până la anul nou trebue să fie întrebuinţat pentru desbaterea şi votarea proiectelor de lege relative la pact, guvernul nici nu s’a mai gândit să pună la ordinea zilei dezbaterea budgetului, ci s’a grăbit a veni cu un proiect de indemnitate pentru a se putea amâna astfel discusiunea asupra budgetului. De mai multe zile durează deja desbaterea proiectului asupra prelungirei provizorie a budgetului, dar încă nu se poate prevedea când se va sfârşi. Croaţii şi naţionaliştii ţin discursuri combătând proiectul guvernului şi mai ales Croaţii pare că ar vrea cu ocaziunea aceasta să-şi verse tot focul mâniei lor asupra guvernului, care nu vrea să ţină samă de postulatele naţionale croate. Trece o zi după alta şi coaliţia se întreabă ce vor aceştia ? Nu cumva au de gând să facă obstrucţie ? Care să se fi înţeles pe sub mână Croaţii cu clubul naţionalist ca să trăgănească desbaterile poate chiar cu intenţiunea de-a face obstrucţie şi de-a o întinde şi asupra pactului economic, înpiedecând astfel ca legea pactului să fie votată şi adusă la timp ? O pot face Croaţii şi naţionaliştii, căci sunt destul de numeroşi laolaltă şi pot să ţină în loc camera să nu fie în stare a lucra nimic. Aşa au făcut kossuthişti în anii trecuţi, de ce n’ar face asemenea astăzi deputaţii croaţi şi naţionalişti, cari au de zece ori mai multă cauză de-a fi nemulţumiţi şi de-a face să se resimtă aceasta de parlament şi de coroană? S’a şi vorbit mult de obstrucţia, ce eventual o vor face deputaţii naţionalişti şi croaţi, iar în zilele din urmă foilecoaliţiuneimaghiare, publicau articole despre pretinse sfatuiri şi înţelegeri dintre croaţi şi naţionalişti, ca şi cănd ar fi voit cu tot adinsul să dovedească, că aceia se conjură în contra guvernului şi a ţărei, şi pregătesc cea mai înverşunată obstrucţiune. De la naţionalişti n’a transpirat până acuma nimic despre o înţelegere a lor cu Croaţii în privinţa aceasta. De aceea nu putem şti cu siguritate, dacă în adevăr sunt bazate temerile ce le dau pe faţă oamenii coaliţiei în foile lor, ori că îngrijirea lor e mai mult prefăcută şi doresc să li se dea numai prilegiu de-a veni cu proiectul ce de mult il pregătesc în secret, având de scop să revizuiască regulamentul camerei, ca să facă cu neputinţă o obstrucţiune a deputaţilor nemaghiari. Fiindcă, să vedeţi, nu-i tot atâta, dacă Maghiari şi kossuthişti dela roată fac obstrucţie, ori dacă o fac nişte amărâţi de Croaţi, Români şi Slovaci. Dacă e vorba să se folosească şi aceştia din urmă de mijloacele de cari s’au folosit cei dintâiu, ca să facă să fie respectate pretensiunile lor, atunci trebue să li se pună drugul la poartă, căci aşa ceva nu se poate suferi decât numai dela nişte patrioţi, cari sunt stăpâni în casa lor. Şi ştim că, după părerea lui Apponyi şi soţi, în Ungaria poate fi stăpân numai Maghiarul. In şedinţa de ori a camerei, s’au şi zărit ghiarele pisicii eşind din sac. Căci după ce au vorbit vreo trei deputaţi croaţi, fiind mereu întrerupţi de prezidiu, s’a ridicat deputatul Visontai şi isbucnind cu turbare asupra Croaţilor, pe cari îi acuză, că conspiră cu membrii Rechstatului din Viena în contra Maghiarilor, întreabă pe preşedintele dacă nu crede, că a sosit momentul ca Ungaria să asigure parlamentului său funcţionarea regulată faţă cu Croaţii şi cu naţionaliştii? Croaţii văzând cum jidano-maghiarul se năpusteşte asupra lor, pus de sigur de guvern, au strigat : „Visont ai vrea să apere pe Maghiari? Ducă-se îndărăt în Palestina“. Totuşi s’a dat întru câtva în glas porodiţei semite de cătră prezidiu. Semn că opoziţia croată şi naţionalistă trebue să fie pe pază, ca să nu i se zădărnicească acţiunea, dacă în adevăr are în vedere o acţiune serioasă comună şi nu preferă a face treburile adversarilor ei. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Sonet. Au aburit ferestrele la vilă, Şi nu mai vin în cete musafirii; Pe-alee’şi scutur frunza trandafirii Ş’un om bătrân o mătură, în silă. Pierdută’n vraja dulce-a amintirii Pe o bancă ’n pace şade o copilă; Se uită ’n jur cu jale şi cu milă Cum s’a topit podoaba mândră-a firii. O, cât ar da pe-o floare aruncată Aşa uşor din mână astă-vară! Şi cât ar da să mai răsară-odată In taina sfântă a clipelor de seară Privirea caldă, dulce şi curată A unor ochi ce atunci o fermecară. Braşov. Ecaterina Pitiş, intre parochienii părintelui Radu. Mi se obicinuise urechea cu ritmul bătăii roţilor — şi dacă nu stăm de vorbă cu vreun călător din compartiment fredonam vreun cântec pe tactul lor! Mulţi se lungiseră pe canapele. in celălalt colţ se auzi până In cele din urmă vorba şi rîsul unui bătrân, care petrecea cu o copilă ca de 12 ani. El povestea, privind oarecum devale în ochii mici şi lacomi ai copilei, care -i ţinea o mână. Se părea că îi vorbeşte de poeziile şi cântecele populare, din cari auzisem cântându-i unul în taină. Multă vreme apoi, şi-o petrecură cu glume şi ghicitori, pe cari fata trebuia să le deslege, ca, la rându-i, să caute şi ea una să-l înfunde pe bătrân. Se auzi apoi mai mult şoapta ei, iar, când muă mai uitai odată, amuţiseră — bătrânul rezemat în colţ, iar fetiţa, de umărul său. Afară noaptea era întunecoasă, cerul senin şi plin de stele. Călătoream spre capitala judeţului meu. Lăsasem afacerile pentru câteva zile în seama altora, iar a doua zi de dimineaţă, dintr’o gară, aveam să iau o nepoată, s’o duc, s’o aşez la un internat, în oraş. Mă facem însă să plec cu o zi înainte, un fost coleg de şcoală, preotul dintr’un sat, care mă jurase, cu câţiva ani înainte, că nu voi trece de gara L, înainte de a mă opri la dânsul“. — Bine Răducule. — Scrie-mi şi viu să te iau. Să nu faci cumva!... — Bine Răducule, dragă. 11 anunţasem. Prin fereastră se zărea în noapte fuga copacilor pădurii sau arborilor câmpului — și, în singurătatea aceea, te cuprindea dorul de a auzi freamătul de afară. In valea, prin care străbateam erau gări neînsemnate, şi, pentru trenul accelerat, nu aștepta nici să se urce nici să se coboare cineva mai cu seamă noaptea. Conductorul trecea rar arătându-şi şapca la geam şi iar dispărea. Zarea începuse a miji; pe urmă se desluşiră contururile dealurilor de la răsărit, apoi cerul începu a se rumeni. Conductorul trecea din nou, deschisei: — Mai e mult pănă la staţia L ? —■ A doua... Când şueră a doua oară era aproape lumină. Eşti încet. Doar copila îşi ridicase * capul; mă privi o clipă, somnuroasă şi iar el rezircă de bătrân. Mă dau jos — pustiu. Doi impiegaţi umblau de colo pănă colo. Conductorul coborîse şi el — trei, cu patru. O uşă se deschise şi se repezi al cincilea pe peron, un ţăran voinic, cu biciul în mână. Voi să spună ceva șefului de gară. După ce mă zări însă, se stăpâni și rămase locului. Eu înaintai spre el; el, abia, spre mine. — Ce-i?... Cam încurcat și voind par’că a se trage înapoi, mai aruncă ochii spre trenul care se urnea. Nu mai coborîse nimeni... Zîmbii. — Nu mergeţi la părintele Radu? întrebă zîmbind şi el nesigur. — Dacă ţîi aşa de mult... Omul rise şi mă ruga să-l urmez. Peste câteva clipe eram la drum, într’o brişcă cu doi cai mărunţi, dar iuţi ca piperul. Vizitiul purta cămaşă albă, de sărbătoare. Pe tot drumul a stat de vorbă cu caii. Mergeau tot spre răsărit, pe lângă poalele dealului dealungul şi când soarele fu doi stânjeni deasupra pădurii, noi eram în sat. * fievista politică. Săptămâna aceasta a fost a naţionalităţilor şi a Croaţilor. Vorbirea lui Dr. V. Lucaciu a fost un punct de plecare pentru multe discuţii şi combinaţii. Ziarele maghiare şi oamenii cari se ţin de cunoscători ai mişcărilor naţionaliste, au aflat cu toţii creanga de măslin a păcii în acea vorbire, spusă cu mult foc şi cu multă siguranţă şi ţinută într’un ton care dacă nu poate chiar potoli în parlamentul maghiar orbit de patimi, dar cel puţin nu aţâţă furiile — cum s’a Întâmplat pănă acum cu toate vorbirile deputaţilor români, necruţători în spunerea adevărului — Iată în câteva cuvinte vorbirea lui Dr. V. Lucaciu. Românii au drept să aibă un partid al lor, şi oricât vor tăgădui asta cei de la putere, acel partid există, oricine îl poate vedea. Acest partid, şi toţi Românii doresc din inimă pacea, traiul în bună înţelegere cu toate neamurile din aceasta ţeară, căci ne iubim cu toţii patria. Trebue însă a da înţeles adevărat patriei. Ea nu poate însemna binele unuia în paguba altuia. Maghiarii stăpânitori nu măsură la toţi cu aceiaşi măsură, nu dau aceleaş drepturi la toate neamurile. Nu este un scop în adevăr spre binele patriei acela care încearcă înghiţirea naţionalităţilor prin naţionalitatea maghiară. Dacă aşa este înţeleasă unitatea patriei, acestui înţeles noi nu ne putem pleca, ci pretindem întru toate aceleaşi drepturi cu Maghiarii Astfel nu este o măsură dreapta nici ceia ce face ministrul de instrucţie, silindu-ne a învăţa limba maghiară. Este bine să o ştim, dar să ne lase s’o înveţe de bună voe acela care are lipsă de ea. — Pressa şi acei conducători maghiari sunt de vină şi sunt pedeca înţelegerii, cari răspândesc faime şi păreri greşite şi mincinoase despre naţionalităţi. Să se stârpească acestea, să se lămurească lucrurile, să se recunoască că statul acesta e poliglot, adecă locuit de mai multe popoare — şi pacea e gata. — A mai arătat câte volnicii se fac la noi pentru a zădărnici alegerile deputaţilor, cari nu sunt pe placul guvernului. Dr. Vasile Lucaciu a mai avut câteva vorbe cu vestitul Ugran, în coridoarele dietei, pe urma căreia în sufletul multora a încolţit nădejdea unei împăciuiri mai trainice. Ugran s’a arătat gata a cere executarea legei naţionalităţilor, dacă toţi Românii vor gândi aşa ca Lucaciu, şi dacă Maghiarii vor căpăta în armată limba de comandă maghiară, aşa ca prin asta ei să poată stăpâni fără temeri. A mai zis apoi, că Românii şi Maghiarii trebue să ţină laolalta faţă de Germani şi Slavi, cari caută să-i înghită. Aceasta din urmă a primit-o şi Dr. V. Lucaciu din toată inima, dar asupra celei dintâi, care pentru noi înseamnă o maghiarizare în armată, nu a zis nimica. A doua zi a vorbit fostul prim ministru D. Banffy, şi a cerut dela guvern să urmeze politica asupritoare şi volnică ce a urmat el faţă de naţionalităţi Adusese mai multe acuze grele lui Lucaciu. Acesta luă cuvântul numaidecât şi dovedi, că la alegerile din Lăpuş şi Beiuş n’a avut steaguri streine ; dimpotrivă a avut mai multe steaguri maghiare. Pe şcoalele noastre asemenea vom pune steagul şi pajura statului, îndată ce ni le va trimite ministrul de instrucţie. Pentru iertarea pedepsei în cauza memorandului, a spus hotărât că nu lui Bánffy îi este dator cu mulţumită, ci Majestâţii Sale Monarchului !