Gazeta Transilvaniei, decembrie 1908 (Anul 71, nr. 266-287)

1908-12-04 / nr. 268

REDICŢIUNEA: Alministratini sa­ţi TiDomna Bram, piaţa mar® nr. 30. TELEFON Nr. 228. Scrisori nefrancate nu s o primesc. Manuscripte nu se retrimit. Insera Ta se primesc la Adviin latratţîuîio Braţov şi la xmnătoarald BIROURI de ANUNŢURI: în Vlonm la M. Dukes Nacht., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner. Heinrich Schalek. A. Op­­pelîk Nachf.. Anton Oppelik. In Bud­apesta la A. V. Riolber­­ger. Kkatein Bernat. luliu Le­opold (VII Erzsebet-körut). Prețul Interţiunilor: o sene gom­ând pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări raai dese după tarifă și învo­ială. — RECLAME pe pagina 8-a o serie 20 bani. fiAZETA apare îd fnncare -t, Aisoseraie psalm Atustro-asassi Pe un an 14 cor., r-~ s9k* ltr* i 12 cor., pe trei 1 .id t» coi*. N-rll dH Dui­ilneca 4 sor pe st Peatra Româaia si striliiin*. Pe un an 40 franci, pe sasa luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. K-rll do Dumineca 8 fr. pe an. Se primnmera la toate co­­piile poştale din Intra şi din afară şi la d-nii colectori. Aboolua­ntul ventru Braşov. Administraţiunea. Piaţa mare târgul Inului Nr. 90, ptagra I. Pe un an 20 colo, pe şase luni 10 cor., pe trei lunî 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24. cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cos. — Un esem­­plar 10 bani.­­ Atât, abona­­mnentele, cât şi inserţiunile pont a se plăti Voainte. Nr. 268. Braşov, Joi 4 (17) Decemvrie 1908. Impărecheri in sânul coaliţiei. La sfârşitul anului acestuia este ultimul termin până la care banca austro-ungară trebue să-şi ceară pre­lungirea privilegiului ei. Până la 31 Decemvrie a. c. trebue dar să fie re­zolvată cestiunea băncii, căci a de­venit acuma actuală, de unde urmează că şi aderenţii băncii independente un­gare trebue să ia poziţiune decisivă în parlament. întrebarea cea mare este aşa­dară : are şanse de învingere cauza băncei independente ungare, ori nu? şi dacă independiştii cari vo­­iesc bancă independentă vor avea pe partea lor majoritatea şi vor isbuti în dietă, ce urmări va avea aceasta pen­tru coaliţie şi în genere pentru vii­toarea constelaţie parlamentară? Pănă acum s’a tot amânat deci­­ziunea în cestiunea băncii. Ba că una, ba că alta. Adevărul este, că cei mai capabili bărbaţi unguri, cari cunosc bine şi temeinic adevărata stare fi­nanciară şi economică a ţării sau con­vins, că nu e încă în interesul ei de a avea o bancă independentă. Şi con­vingerea aceasta o are şi guvernul, dar n’a cutezat să iasă pe faţă până acuma cu opiniunea lui din mai multe cauze. Cea mai de căpetenie este că cestiunea băncii a devenit în urma eşecului ce l’au suferit pe toată linia nizuinţele independiste un fel de ven­til pentru massele 48-iste pe cari la în­cheierea învoielii economice cu Austria le-au fost mângâiat cu aceea că se vor alege cel puţin cu o bancă independentă S’a stabilit adecă în decursul nego­cierilor pentru pactul economic cu Austriacii, drept recompenză pentru concesiunile ce le-a făcut guvernul coaliţiei prin urcarea cvotei etc., ca pactul să nu se estinda şi asupra cestiunii băncei şi la rezolvarea a­­cestei cestiuni să i­ se rezerveze Un­gariei mână liberă de a se pronunţa într’un fel sau altul până la terminul când după lege va urma să fie re­­înoit privilegiul băncii. Acuma se a­­propie acest termin şi cu ce să se a­­leagă independiştii în vinele cărora mai curge o picătură de sânge de „Kurucz“, dacă şi această mână liberă o vor întrebuinţa aşa ca să între din nou în horă cu Austriacii, susţiind comuniunea băncei? In situaţia aceasta se explică în parte cele ce s’au petrecut ori şi alal­­tăeri în camera ungară, discuţiunea înfocată şi pasionată între Polonyi şi Wekerle precum şi speciala salevare a cestiunii băncii, care a aprins paiele în capul partidului independist făcând pe contele Apponyi să sară de a le stinge, ceea ce însă i-a succes numai pentru moment, deoarece este încă mult foc adunat sub spuză Ştim că Polonyi cu destăinuirile lui a sgândărit focul, iar cei ce de mult aşteptau ocaziunea să-şi verse oftul faţă cu atitudinea şovăitoare a băncii independente, au adus în discu­­ţiune întrebarea dacă guvernul armo­­niază, ori nu, cu partidul independist în cauza băncii? Wekerle, care s’a silit să zădărni­cească scopul ascuns al destăinuirilor lui Polonyi, a criticat morala politică a acestuia, iar Polonyi i-a răspuns a­­firmând că Wekerle de mult şi-a pierdut dreptul de a fi păzitorul a-­­cestei morale. In cestiunea băncii Po-­­­­onyi a destăinuit că cu ocaziunea­­ încheierii pactului guvernul coaliţiei­­ a plătit mai mult chiar decât au ce­rut Austriacii ca procente de urcare ale crotei numai pentru­ ca Ungaria să-şi păstreze mână liberă de a se decide fie pentru continuarea băncii comune, fie pentru banca Indepen­dentă. Văzând gradul de iritaţie în care au ajuns spiritele în sânul partidului independist, contele Apponyi a ţinut iarăşi una din vorbirile sale lungi spre a convinge pe partizanii săi, vorbind şi în numele lui Kossuth care e bol­nav, că guvernul e sincer şi nu vrea să amâne deciziunea în cestiunea băn­cii. In decursul discursului său s’a auzit o întrerupere a preşedintelui Justh, care nu prezida şi se afla pe banca de deputat, cu cuvintele : „Avem răspunderea şi nu renunţăm la banca independentă“. Dovadă vină că­­ curentul pentru banca independentă este aşa de mare la independişti în­cât cu anevoie se va putea rezolva această cestiune fără ca să urmeze o,­ez­iză guvernamentală şi parlamen­tară. Se şi vorbeşte de demisiunea apro­piată a ministrului Andrassy care e contrar hotărât al băncii independente. Cu greu se va mai putea incunjura spargerea coaliţiei, necum să mai poată fi vorba de o fuziune a parti­delor ce o compun. Wekerle despre cestiunea băncii, in şedinţa de alaltăeri a dietei prim-ministrul Wekerle a rostit un discurs mai lung, în care s-a ocupat mai întâi cu observările făcute resortului financiar şi economic apoi a dat în general desluşiri asupra întregei situaţiuni politice. După ce declară că bud­getul statului e real, Wekerle a răspuns la obiecţiunile şi »destăinuirile« făcute de dep. Polonyi, căutând să apere guvernul in contra atacurilor aduse. Cu privire la mult achitata bancă autonomă ungară We­kerle a declarat următoarele: »Privilegiul băncii austro-ungare ţine pănă la finea anului 1910 şi cererea pentru reînoirea privilegiului se va face cel târziu la sfâr­şitul acestui an. Pe baza acestei cereri se va decide asupra cestiunii reînoirei privi­legiului. Ambele guverne au consimţit, că din cauza situaţiunei generale financiare e recomandabil şi e în interesul ambelor state, ca să între cu banca, pe baza unei ♦vieri statutare, în tratări. Deşi noi am declarat, că prin acest acord nu ne-am legat mânile în ce priveşte susţinerea băncii comune, ci ne-am rezervat deplina noastră libertate de acţiune, totuşi am­ luat, asupra noastră o îndatorire, şi anu­me că vom lua parte la tratări. »Aceasta este îndatorirea noastră, pe care trebue s’o împlinim înainte de ce guvernul ungar va aduce la cunoştinţa dietei punctul său de vedere definitiv. Aceste tratări nu vor fi fără folos. O con­­diţiune sine qua non pentru înfiinţarea propriei noastre bănci este să creăm o situaţiune clară. Fără a cunoaşte situa­­ţiunea, nu pot fi evitate zguduirile stadiu­lui de tranziţie. Aceasta nu înseamnă trăgănarea cestiunei ci e o condi­­ţiune primă inomisă — nu numai din cauza obligămintelor luate ci şi în urma stărei lucrurilor, ca cestiunea să fie cla­rificată în toate direcţiunile şi ca hotărârea definitivă să poată fi prezentată legislaţiunei. Dep. Polonyi să fie convins, că nu voim să amânăm deslegarea ces­tiunei. Bizuinţa noastră este de-a desbate FOILETONUL »GAZ. TRANS.« „Krampampuli“, de Maria Ebner—Eschenbach. — Urmare. — Pe timpul ăsta pustia nu numai în pădurile contelui, ci în întreg ţinutul o ceată de lotrii, într’un mod adevărat cu­tezător. Conducătorul era probabil vre-un nemernic destrăbălat. Tăietorii de lemne, cari l’au văzut într’o colibă lângă vinars, păzitorii, cari când şi când i-au fost pe urmă, dar n’au isbutit să-l prindă și în fine spionii lui, de cari se găsesc în tot satul unul doi din şirele adunăturii făţarnice, îl numiau »galbinul«. Era cel mai obraznic, dintre acei­ cu cari a avut de lucru un vânător cinstit; el însuşi trebue să fi fost membru al bres­lei, altmintrelea n’ar fi putut să afle cu atâta siguranţă vânatul, şi să scape din toate cursele, ce i­ s’au întins. Era pagubă ne mai auzit de mare în pădure şi în vânat, pădurarii erau mâniaţi foc. De aceea se şi întâmpla adeseori, că oamenii săraci, dacă erau prinşi în vre-o transgresie neînsemnată erau pedepsiţi mai aspru decât altădată şi decât cum ar fi fost pe drept. In toate comunele era mare amărăciunea din cauza asta. Prim­­pădurarul—în contra căruia era îndrep­ată ura în primul rând — a primit o grămadă de avisuri binevoitoare. Se vorbia, că lo­trii s’au jurat de ’ndată ce vor pune mâni, pe el, să se răsbune. Dar primpădurar ca om de natură vioaie şi curagios, nu şi batea capul cu fleacuri, şi s’a îngrijit mai bine ca altădată, să se ştie preste tot, că a ordonat subalternilor săi cea mai necru­ţătoare stricteţă, şi că pentru eventualele urmări rele, el însuşi ia responsabilitatea. Mai deseori avertisa pe Hopp să-şi înde­plinească cu rigoare datoria, şi-i împuta de multe­ ori, că nu-i destul de riguros, la ceea ce bătrânul zâmbia numai, iar Kram­­pampuli, la care îşi­­arunca privirea în astfel de cazuri, căsca cu glas şi dispreţu­itor. Pentru nimic nu le părea lor rău de la pădurar. Doară acesta era fiul neuita­tului om, la care Hopp a învăţat meşteşu­gul vânatului, iar Hopp la rândul său ase­menea l-a introdus pe el (primpădurarul) încă de copil mic în elementele carierei sale. Şi acum se bucura, când se cugeta câtă osteneală a depus pentru ucenicul lui mândru de odinioară, şi-l iubia cu tot modul dur de tractare, de care îl împăr­­tăşa primpădurarul, ca pe ori­ care altul. Intr’o dimineaţă din luna iunie iarăşi a găsit la esecuţie pe prim-pădurarul. In umbrarul de teiu s’a întâmplat, la capătul parcului domnesc, care era ho­­tarnic cu pădurea contelui şi aproape de plantaţii, pe cari mai mare preţ punea prim-pădurarul şi ar fi dorit să le încon­jure cu şanţuri de praf de puşcă. Teii erau tocmai in floare, şi tocmai asupră-le s’a aruncat o mână de mişei. Ca veveriţele se urcau pe ramurile arborilor minunaţi ; toate crengile pe cari le au putut ajunge, le-au rupt şi aruncat la pământ. Două fe­mei adunau în grabă ramurile şi le mo­­totoliau în coşuri, cari erau mai mult de jumătate pline cu prada de un miros ame­ţitor. Prim-pădurarul era turbat de năcaz. A pus pe păzitori să scuture jos pe tâ­nă­­raşii, nici gândidu se dela ce înălţime pi­cau la pământ. Cât timp aceştia strigând şi văietându-se îi zăceau la picioare, unul cu faţa vulnerată, celălalt cu braţul scrin­­tit, al treilea cu braţul rupt, el însuşi cu mâna sa proprie a imblătit pe cele două femei. Intr’una din ele Hopp a recunoscut cu groază pe ceea, despre care umbla ves­tea, că-i iubita »galbinului«. Iar când au luat de amanet coşurile şi cârpele femeilor şi pălăriile băieţilor şi Hopp a primit mi­siunea să-i ducă în faţa judecătoriei, n’a fost în stare să se scape de gândurile rele. Porunca asta, pe care i-a strigat’o prim-pădurarul, sălbatec, ca un drac al iadului, înconjurat de acuzaţii ce se plân­geau şi bociau, a fost ultima ce a primit’o dela el pădurarul districtului. Peste o săp­tămână l’a văzut din nou în păduricea de tei—mort. S’a putut vedea după starea ca­davrului, că a fost tărât prin locuri mo­cirloase și lutoase, pănă l’a adus aici. Prim­pădurarul zăcea pe crengi rupte, fruntea-i era încununată cu flori de teiu, asemenea peptul împodobit cu cunună. Lângă ei îi era pălăria, plină de flori de tei, l-a lăsat şi traista de vânătoare ucigaşul, numai pa­troanele le-a luat şi în locu-le a pus flori de teiu. Lipsia însă puşca frumoasă, nouă a pădurarului, şi în locu-i se vedea o ca­rabină veche stricată. Când au aflat în urmă glonţul, ce i-a pricinuit moartea, s’a constatat, că se potrivea acurat în ţara carabinei, care asemenea din răutate, i-a fost pusă pe umeri. Hopp a îngheţat de spaimă la vederea cadavrului mutilat. Nici un deget nu şi-ar fi putut mişca iar cree­­rul par’că-i era încremenit; sta mirat, nu­ în mod amănunţit şi cu cea mai mare urgenţă această cestiune.« Răspunsul ministrului Wekerle n’a prea satisfăcut pe koşutişti. Desfiinţarea statariului in Praga. Gu­vernatorul Boemiei, contele Koudenhove face cunoscut printr’o comunicaţiune da­tată 14 Decemvrie 1908 desfiinţarea sta­­tariului decretat asupra oraşului Praga şi a districtelor lui din jur. Dispoziţiunea lo­­cotenenţei a întrat în vigoare Marţi în 15 Decemvrie 1908 la 6 oare dimineaţa. La sfârşitul publicaţiei se zice: »Sperez că liniştea şi ordinea în oraş va fi de acum durabilă, dacă însă peste aşteptare s’ar ivi din nou stări ilegale, guvernul nu va întârzia de a se folosi de mijloacele ex­traordinare ce i­ le dă legea pentru susţi­nerea ordinei publice­. Concediarea ofiţerilor din jandarmeria macedoneană. Poarta a adresat în ziua de 27 Noemvrie ambasadorului Rusiei o notă declarând că aderă la propunerea făcută în comun de către ambasadori în ziua de 20 Noemvrie cu privire la concedierea si­ne die a ofiţerilor din jandarmeria macedo­neană. Poarta îşi rezervă de a regula in­demnitatea ofiţerilor rechiemaţi şi exprimă satisfacţiunea sa şi mulţumiri pentru ser­viciile aduse numiţilor ofiţeri. Noul parlament al Turciei se va des­chide joi în 4/17 Decemvrie. Sultanul vrea să deschidă în persoană parlamentul. Dis­cursul tronului se crede că va fi cetit de primul secretar al Sultanului. Preşedintele de etate va răspunde la mesagiu. La so­lemnitatea deschidere i s’au trimis 150 de învitaţiuni. Au fost invitaţi toţi şefii misi­unilor streine şi 28 de representanţi ai pressei. Deputaţii se vor presenta în ghe­­roc şi cu fes în cap. După cetirea mesa­­giului se vor da la 6 puncte ale stradei principale 120 saluturi de tun şi pănă seara se vor da saluturi de tun la fie­care jumătate oră şi în celelalte oraşe ale imperiului otoman va fi salutat marele e­­veniment prin puşcături de tun. Se zice că s-au vorbit deputaţii între ei ca să în­­cunjure ori­ce atacuri contra Sultanului pentru atitudinea lui din trecut. Se crede că comitetul pentru unitate şi progres (al junilor Turci) nu va dispune de o majo­ritate sigură în parlament. Pănă acuma sunt 65 deputaţi cunoscuţi ca aderenţi necondiţionali ai comitetului.

Next