Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1910 (Anul 73, nr. 240-263)

1910-11-26 / nr. 260

hi ar şi până în celălalt şanţ nu se mai opresc, unde apoi răstoarnă bostanii şi rup inima carului. Atunci rabiatul de bărbat să repede la muierea căzută în ţărână, nu ca să o ridice, ci cu vorbele: „Da de ce n’ai avut grije... asta şi cealaltă... de tată de mamă... de sfinţi şi da sărbători,... şi începe a o îmbiaţi sub ochii lumei ce aştepta tramvaiul, cu biciul şi a o lovi cu piciorul, fără milă, deşi biata femeie era în altă stare. Lumea privitoare se scandalizează de această adevărată sălbătăcie ; damele ţipă, ba chiar leşină; domnii înjură de „wilde Walach“ şi de „vad oláh“... iar eu, fără a-mi lua adio de la familia cunoscută, o am şters prin cucuruze, să ies la promenadă şi să nu mai dau ochi, cu oamenii, cari ştiau că-s Român şi erau martori la cea mai dejositoare faptă de sălbătăcie a unor casnici români. Repetez, că prima dată în viaţa mea mi-a fost ruşine să ştie lumea, că-s român. Şi cred că ori şi cui i s’ar fi întâmplat ca mie. Scene de acestea ruşinoase şi dejositoare, durere, vin adeseori înaintea acelora, cari trăiesc în nemijlocită atingere cu poporul nostru. Sunt încă mulţi Români între ţăranii noştri, cari, cu nici un pic nu-s mai buni ca ţiganii, ca corturarii în privinţa cinstei ce o dau soţiilor lor. Bătaia femeii, ori şi când şi ori şi unde, fie chiar şi în ascunsul oamenilor, ca şi sub ochii publicului, este una din ticăloşiile cele mai mari. O ruşine şi o barbarie, care degradează pe fiecare om mai pe jos decât animalele, mai pe jos decât laieţii şi cărturarii. Este drept, că şi intre femeile noastre, între românce, se afla câte-o gură slabă, pe care înţelepciunea poporului nostru o numeşte „cicala“, „potaie“, „javră“, care cu gura ei sparte, nu pe bietul bărbat numai, ci o vecinătate, un sat întreg. In „cinstea“ acestora apoi a născocit poporul nostru proverbele pişpătoare ca: „Muierea nebătută, moară neferecată“, „Dacă te mâncă coasta, trebuie să te scarpini“, „Muierea a îmbătrânit pe dracul*... şi celelalte multe. Pe astfel de femei, dacă le mai argăseşte cineva, aşa din păşcele ’n păşcele, să bucură nunumai vecinătatea, dar chiar şi bărbatul, dacă cumva, altcineva i-a tras săpuneala. A bate însă, numai aşa din bun senin, din obiceiu, din arţag o femeie, fie chiar mai mult sau mai puţin vinovată, este o barbarie, este o ruşine nu numai pentru păcătosul care o face ci şi pentru întreg neamul nostru, faţă cu străinii. De acest rău trebue să se desbare oamenii noştri. Preoţimea, învăţătorimea, conducătorii şi fruntaşii satelor trebue să intervie, cu pilda şi cu autoritatea lor, ca pe bătăuşii ce să necinstesc pe sine,soţul de căsătorie şi neamul din care face parte, să-i îndrepte la calea cea bună, îndeosebi, preoţimea noastră să nu privească chestia aceasta aşa de uşuratic. Ci să o combată chiar de la înălţimea amvonului. Să surmeze în privinţa aceasta exemplul colegilor preoţi saşi, cari în predicile lor educative, pentru creşterea poporului se ocupă cu cestiuni, la părere cu mult mai bogatele. De pildă, de multe ori ni se poate da ocaziune să auzim preoţi săseşti, foşti renumiţi profesori, cum de pe amvonul sătesc îşi instruiază credincioşii; cum să se îmbrace şi cureţe când merg la oraş. Cum să-şi cureţe încălţămintea, la scară şi să bată cuviincios la uşe, când întră în cancelariile oficiilor şi în casele privaţilor. Cum să fie vasele, merindariţele, în cari duc la oraş pentru vinderea laptelui şi produsele sale şi altele, precum am zis, la părere lucruri mici, dar de mare însemnătate pentru numele bun al unui popor, ce ţine să fie numărat alăturea cu neamurile culte şi civilizate. Referitor la obiectul, de care ne ocupăm în aceste rânduri, la bătaia femeilor, lăsăm să urmeze, ca încheiere aşa pe sărite, înţeleptele vorbe ce se pot ceti în revista „Albina“, cari ne-au îndemnat a ne ocupa şi noi de această chestie: „Multe gospodării nu dau înainte numai din pricina purtărei neghioabe a bărbatului. „Bine, măi băiete! Tu, când ţi-ai luat muiere în casă, ai luat-o din drum? N-ai luat-o de la casă de om gospodar? Oare ai de socru-tău, de-ar fi ştiut că tu ai să-ţi baţi joc de fata lor, aşa... numai pentru năzârituri şi năluciri pustii, ţi ar fi dat-o ei după tine, ticălosule? Viaţa şi fără asta îi plină de greutăţi şi amărăciuni; apoi, crezi tu că dacă dai cu piciorul în dragostea şi ajutorul socrilor tăi, pe cari îi necinsteşti, căci le baţi fiica, poţi înlocui iubirea lor cu altceva? Voioşia pe care o aduce dragostea nevestei şi a bărbatului într’o gospodărie este mai de preţ decât toate comorile de pe lume. Tu nu-ţi dai seama, că atunci, când îţi baţi muierea, îi rfisvrăteşti inima ei şi-o îndrumi, tu singur, să-şi caute mângâiere în altă parte. Eu nu glumesc, de-ţi spun lucrul acesta. Orice durere, are nevoe de alinare. Ruşinea pe care i-o faci muierei când o baţi, e mai ruşinoasă decât chiar loviturile. Când tu îţi baţi muierea, nu i vorbă numai de durerea trupească, ci este o altă durere mai mare. Este durerea sufletească. Este vorba de umilirea portei aceleia din fiinţa omenească, pe care Dumnezeu a pus-o în om din suflarea sa, după chipul şi asemănarea Lui. Aici e păcatul cel mare! Vezi, tu? Nu poţi avea dragoste şi ţi se închide sufletul faţă de cel ce-ţi copleşeşte sufletul de durere. Să zicem că muierea ta n’o să-şi caute ostoirea durerei sufleteşti în altă parte; că adecă o să rabde umilirea în tăcere, să ştii însă dela mine. Sufletul ei se va închide faţă de tine, iar în locul iubirei se aşează ura. Ura aduce după dânsa duşmănia Iţi vine la socoteală să trăieşti în casa ta cu un duşman? Cum vrei tu ca să-ţi ajute Dumnezeu şi să-ţi meargă bine, dacă-i umileşti suflarea Lui, pusă în sufletul muierei tale?!...“ „Ai văzut batae de cocoşi, de cai bărbaţi, de boi, de câni bărbaţi, de berbeci, de tauri şi de toate dobitoacele parte femeiască între dânsele, fiecare în neamul lor; dar n’ai văzut parte bărbătească a dobitoacelor luând la bătaie partea femeiască a neamului lor. Vezi tu, nemernicule, că atunci când îţi baţi nevasta, ori ţi-o batjocoreşti, te pui mai jos decât dobitoacele tale? Nu înţelegi tu că chiar şi în lumea dobitoacelor se bat numai bărbaţii între dânşii, ori numai femeile între dânsele şi că niciodată bărbatul nu-şi arată voinicia faţă de partea lui femeiască? Te gândeşti tu că dobitoacele sunt necuvântătoare şi au mai multă chibzuială în purtarea lor cu partea femeiască?! Pentru ce a lăsat Dumnezeu omului darul cuvântului? Au doară a împodobit Dumnezeu pe om cu minte şi a cu cuvânt, ca să le arunce la o parte şi să-şi dea drumul pornirilor de fiară sălbatică? Ce zic eu de fiară sălbatică?... Chiar şi dânsele îşi cinstesc partea femeiască a neamului lor! Mintea îi dată omului ca să judece cu ea şi să-şi pue frâu pornirilor, cari pun pe om mai jos decât pe dobitoace. Dacă judecata omenească, dreaptă, cumpănită, poate să înlăture ciocnirile bărbaţilor între dânşii, şi a femeilor între dânsele, cu atât mai vârtos se cuvine ca această podoabă dumnezeească să fie întrebuinţată pentru pacea, liniştea, înbărbătarea şi îndemnul la bine a bărbatului cu nevasta sa!...“ Nr. 260.—1910 GAZETA TRANSILVANIEI. Pagina 3. Apel — Pentru pomul de Crăciun al întemniţaţilor noştri. — Să vedem că nouă Românilor nu ne este dat să avem sărbători mari, fără durere. Nu avem Crăciun sau Paşti fără de întemniţaţi politici, cari smulşi din sânul familiei şi din cercul prietinilor şi cunoscuţilor, îşi petrec sărbătorile sub lacăt şi zăbrele în temniţele de stat din Seghedin şi Văcz. Aceşti martiri sufer pentru noi şi pentru cauza noastră naţională şi astfel datorinţa noastră este, să le uşurăm încât să poate suferinţele şi să le înseninăm zilele sfintelor sărbători. De aceea, apropiindu-se serbătorile Naşterii Domnului, avizăm pe onori noştri cetitori, că primim oferte în bani, pentru a pregăti iubiţilor noştri întemniţaţi un pom de Crăciun. Spre acest scop au întrat până acum la redacţia noastră următoarele oferte benevole de la d-nii: Dr. V. Saftu, par.în Braşov C.10.— Petru Popoviciu „ „ 5.— N. C. „ „ 2.— Un anonim din Braşov „ 5.— In total Cor. 22.— Mulţumind acestor d-ni cu inimă darnică, atragem atenţia publicului nostru asupra acestui apel ^ Redacţia „Gas. Trans.“ ŞT IEI. î— 25 Noemvrie v. Pentru Românii din Blaj. Onoratul public românesc din Blaj şi împrejurime este avizat, că „Gazeta Transilvaniei“ se află de vânzare silnic cu numărul în Blaj, la librăria seminarului teologic gr. cat. Preţul unui număr 10 fii, închiderea şcoalelor din Braşov. Bântuind în mare măsură scarlatina, la intervenirea autorităţilor s’au închis pe timp nedeterminat, toate şcoalele elementare de băieţi şi fetiţe de pe teritorul Braşovului. Probabil că şi şcoalele superioare vor fi închise. Preoţii în vreme de holera. Purcezând dintr’un caz întâmplat de curând, ministru de interne, a exmis o ordinaţiune referitoare la vizita ce o fac preoţii, în exerciţiul funcţiunei, bolnavilor de coleră. Principiul fundamental al acestei ordinaţiuni, este că preoţii nu pot fi opriţi nici împiedecaţi pe vremuri de coleră, de la exercitarea funcţiunilor duhovniceşti. Numai preotul trebue să observe strict regulele sanitare igienice. Opreliştea nici n’ar fi de lipsă, pentru că prin observarea coştienţioasă a regulelor de precauţiune, infectarea, se poate ocoli cu siguranţă îndestulitoare. Condiţiunea principală este numai că preotul să cunoască regulile de precauţiune şi să le aplice cu punctualitate. De la preot necondiţionat să pot pretinde următoarele : După îndeplinirea serviciului, recinsitele rituale să le desinfecteze încă acolo prin spălarea în apă ferbinte, în lisiform sau alte mijloace de desinfectare. Iar vata folosită la curăţit, să o nimicească arzându-o. De asemenea să-şi desinfecteze şi vestmintele şi învăţămintea — talpele ghetelor — înaintea uşei bolnavului, cu mijloacele impuse. Şi primejdia va fi înlăturată. Rectora în armată- împăratul Germaniei Wilhelm II, vorbind nu de mult în faţa oştirei sale, a zis că cea mai mare primejdie pentru oaste şi împărăţie este beutura. Soldatul, care bea, nu plăteşte nici o ceapă degerată, nici ca ostaş, dar nici ca om. Căci ca ostaş într’un război, cel deprins cu beutura e cea mai mare belea pe capul comandanţilor, iar ca om ostaşul ce bea după anii săi de serviciu, întorcându-se iarăş acasă, ajunge o nenorocire pentru casă, nevastă şi copii. »Intr’un război viitor«, a zis împăratul Wilhelm, »învingerea va fi pe partea acelui neam, care va fi băut mai puţin alcohol«. Potriveala vorbelor împărăteşti a dovedit-o rezbelul României de la 1877, când bravii dorobanţi, în ajunul luptei din ziua cea mare 30 August, au refuzat beutura, zicând că vreau să lupte în trezvie, lăsând holerca pe sama ruşilor. Tot aceasta o dovedeşte şi ultimul război ruso-japonez , ruşii beutori de vutchi, au fost învinşi de temperanţii japonezi. Bravii noştri »feciori« din armatele ţării noastre încă să se ferească de veninul beuturei, ca să fie soldaţi buni şi întorşi acasă gospodari cinstiţi. 100.000 cor, pentru binefaceri. Se anunţă din Timişoara că bogătaşul Artur Palikucsevny din Boldur a lăsat prin testament 100.000 coroane pentru scopuri de binefaceri. Jumătate din această sumă este destinată pentru ajutorarea nobililor gr. ort. deveniţi săraci, iar cealaltă jumătate pentru agricultorii săraci. Holera. Pe insula Madeira aparţinătoare a Portugaliei, s’au îmbolnăvit de holeră 560 persoane. — Dintre aceştia au murit 200. Streinii părăsesc insula şi se întorc în patria lor. Sălbătăcie Din comuna Caţa (i. Cobai,n) primim următoarele: Tânărul’Ioan Flinţ, stând de vorbă în mijlocul stradei, cu fata Elena Păloşan, au năvălit asupra lui sălbaticii fârtaţi, Costică Păloşan şi Cornel Urs (fecior de dascăl) şi bătândul grav, Todor Paloşan l-a înjunghiat la cap în 5 locuri, apoi l’au prins şi l’au aruncat preste un gard. Acolo a fost găsit şi dus la medicul în stare gravă, iar criminalii au fost arestaţi — George Gavrilă. Furtună pe marea Caspică. Din Astrahan se anunţă: Pe marea Caspică s’a deslănţuit o furtună înspăimântătoare. S’au scufudat 25 vase şi 314 oameni s’au înecat printre cari 184 lucrători persani. Pomana lui Tata-Kossuth, i-a mâncat-a patrioţii de mult, dar acum, după atâţia ani, au început a se certa, că cine a mâncat pomana. Vorba e, că Kossuth-tatăl, era bolnav de moarte în Torino din Italia, şi maghiarii neîndrăsnind să-i înmormânteze pe spesele statului, căci se temiau de Viena, au pus la cale o colectă publică. In fruntea trebi s’a pus contele G. Karolyi, Eötvös, Hentaller, Pazmăudş şi alţii. Şi în câte va zile s’au adunat, pentru »Sfântul dela Turin« multe subscrieri. Apoi autorizatul Eötvös, a luat, aconto subscrierilor, 82.000 fiorini dela o bancă, şi cu ei la chimir a plecat la Torino, ca să pornească mortul spre casă, cu alaiul potrivit. Ajuns la Torino, contele Eötvös, a primit vestea, că primăria Budapestei a decis, să supoarte ea spesele de înmormântare. Deci nu mai era lipsă de banii din chimirul lui. Când s’a întors Bpesta, cei interesaţi i-a cerut lui Eötvös socoteala despre cele 82 mii de fiorini. Şi, ba că teacă, ba că pungă, ba — că precum scriu ziarele maghiare, — cu banii s’ar fi plătit datoriile copiilor lui Kossuth, ba că chiar rămăşiţele marelui mort, au trebuit oare cum răscumpărate dela unii creditori, şi alte lucruri gingaş »pe cari nu trebuie să le ştie tot prostul«. Şi de-atunci şi până acum chestiunea s’a lăsat încurcată. In zilele acestea, un membru al comisiunei, a dat de chestiune pe fundul sacului, şi a scos-o din nou la lumină. Cere să se facă socoteala. Eötvös însă absentează din Budapesta — chiar acuma! — iar Kossuth — fiul, desminte de-i trec sudorile, că în ce priveşte plătirea datoriilor tatălui său, ori ale fiilor, toate sunt numai »minciună și calomnie«. — Dar vine membrul respectivei comisiuni Pazmandy şi,— precum se telegrafiază din B.-Pesta — zice: »Să se gândească numai bine Kossuth Ferencz, căci sigur îşi va aduce aminte de toate. Eu nu-s Habar să-i răspund cu procese de presă, ci cu lucruri cari nu-i vor plăcea. Eu răspund de tot ce spun«. — Şi aşa am ajuns cu pomana lui Tata-Kossuth la plinerea proverbului românesc: „Scuipă lupe ce-ai mâncat*. Inundaţii în Anglia. Din Londra se anunţă: Ploi torenţiale au provocat inundaţiuni în diferite regiuni ale Angliei. Mahalaua locuită de lucrători din Nottingham a fost înnecată. Pagubele sunt mari dar până aci nu se semnalează victime.