Gazeta Transilvaniei, decembrie 1910 (Anul 73, nr. 264-287)

1910-12-01 / nr. 264

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 264—1910­ mani asemenea se pot considera de eşuare, guvernul nu are majoritate in cameră. Din aceasta situaţie guvernul şi-a tras consecvenţele şi şi-a prezentat demisia. Italia şi tripla alianţă. Săptămâna tre­cută ministrul de externe al Italiei, mar­chizul di San Giuliano, a rostit in camera italiană un discurs foarte călduros pentru tripla alianţă şi a atins şi chestiunea de­­zarmării. Presa austro-ungară şi germană a pri­mit cu satisfacţie acest discurs al minis­trului San Giuliano, asupra Triplei­ Alianţe. Intr’adevăr, de multă vreme nu s’a mai vorbit la Roma cu atâta căldură despre ne­cesitatea şi despre sinceritatea legăturilor cari unesc Italia cu alianţele ei. Ultimele Întrevederi ale diplomaţilor Triplicei au dat rezultatele cele mai bune şi este foarte ex­plicabilă bucuria presei din Berlin şi Viena. Ziarele italiene, la rândul lor, păstrează aceiaşi notă optimistă. Numai adversarii declaraţi ai Triplei­ Alienţe persistă a sus­ţine, că poporul italian nu se împacă de loc cu politica miniştrilor de externe din Roma. „ Ar fi, totuşi, o eroare să se creadă, că Italia nu şi ar fi impus punctul său de vedere in raporturile cu aliaţii şi că aă­ fi renunţat la pretenţiunile ei în ches­tiunea conflictului de la graniţa austro-ita­­liană sau în chestiunea intereselor,­­Italiei in Balcani. Din contră, Marchizul Di San Giuliano a declarat cu mare satisfacţie, că tratativele pentru înlăturarea conflictelor de la hotar se vor termina spre deplina mulţumire a opiniei publice din Italia, iar interesele italiene în Balcani sunt ţinute în seamă de Germania şi Austro- Ungaria. Pentru situaţia generală europeană, este caracteristică declaraţia Marchizului Di San Giuliano cu privire la dezarmarea statelor. Diplomatul italian a constatat, că toate încercările in acest sens au fost za­darnice. De câte ori s’au făcut astfel de încer­cări, din partea guvernelor, raporturile în­tre state s’au răcit. Prin urmare, este mult mai bine să se renunţe la visul dezarmăr­ii şi să se îndulcească legăturile dintre state pe calea bunei înţelegeri şi a respectului pentru interesele fiecăruia. Esterne. Nouă revoltă în Brazilia. Despre noua revoltă din Brazilia, semnalată ori, să scriu mai pe larg urmă­toarele din Rio de Janeiro: Un batalion de marină din golful de Rio, s-a răsvrătit, împreună cu un bata­lion de »scouts« din Rio grande del Sud. După o vie canonadă, începută la ora 5 dim., de către vasele de război în contra Insulei Cobras, răsvrătiţii au oferit să se predea. De la 11 dim., liniştea cea mai de­săvârşită domneşte în oraş. In insula Cobras, unde sunt răsvră­tiţii, numărul victimelor e considerabil. Răsvrătirea din Rio Grande del Sud, a fost repede înăbuşită; totuşi a făcut mai moulte victime, printre cari un ofiţer care a fost ucis. Duelul de artilerie a continuat până la para­­­­ura, seara. Şrapnelele răsvrăti­­ţilor au făcut numeroase victime pe ţărm. Senatul discută mesajul. Liniştea e desăvârşită în capitală. Cu toată propune­rea d-lui Barbarosa, Senatul a votat sta­rea de asediu pentru 30 de zile. Mişcarea de răsvrătire n-a fost cu totul înăbuşită, iar batalioanele revoltate au fost în parte nimicite, sunt mai mult de 200 de morţi şi răniţi. * Lupte şi ciocniri în Arabia. Ziarul­­08manischer Loyd« a anun­ţat, că nişte triburi de Arabi au atacat oraşul Kerak la est de Marea moartă, unde au măcelărit întreaga garnizoană şi mai bine de o sută de creştini. Beduinii au distrus staţia Katrane de pe linia ferată din Hedjaz, unde au omo­rât pe toţi funcţionarii şi familiile lor. Trupe au fost trimise spre a restabili or­dinea. După ultimele ştiri autentice o bandă de 5000 de beduini a omorât la Kerak pe mutesarii şi pe toţi funcţionarii împreună cu familiile lor, precum şi întreaga garni­zoană şi mulţi creştini. Oraşul mai resistă încă beduinilor. După un comunicat făcut la Poartă, beduinii au atacat de asemenea toate sta­ţiunile de pe calea ferată din Hedjaz, de la Katrane până la Saifie; ei au omorât în­tregul personal al staţiunei Katrane. Tre­nul poştal, care mergea spre Katrane a fost silit să se reîntoarcă, apoi a deraiat: beduinii l-au Înconjurat. Comandantul ex­pediţiei în contra durzilor a fost Însărci­nat să pedepsească în mod sever pe be­duini , s-au trimis 4 baterii de artilerie. Din Rusia. Pe biroul Camerei se diepusese un proect de lege, prin care se treceau In rândul ofiţerilor, toţi medicii militari din Rusia. Fracţiunea din dreapta s’a opus cu energie acestui proect, sub motiv că, in cazul acesta, ar fi avansaţi ofiţeri toţi evreii medici. Proectul a fost retras. Bud­getul instrucţiunei publice ruseşti esste de 10 milioane ruble. Anul acesta cerându-se mărirea lui, Ministrul Casso, a declarat, că d­e nici un preţ nu se admite noui cre­dite pentru acest departament. Madeba , ce i-se cuviue Scaunul protop­opesc gr-catolic din Murăş-Oşorhei. — Decemvre 1910. ftjj it 0" V;*t • J •!«, v.*Î)U Ky­.. După o vacanţă de un an de zile, în decursul acestei luni se va face completa­rea definitivă a oficiului de protopop gr. cat. în M.-Oşorhei. La noi, la gr.-catolici, nu e obiceiul, ca asupra altor fel de com­pletări să se discute în ziaristică, dovadă completarea scaunelor p protopopeşti Re­ghin, Pogăceaua, Iernut, Teaca, Andoi, Că­tina şi Sebeşul săsesc, întâmplate în de­cursul acestor 5 ani din urmă, cu toate că s-ar fi putut spune multe de toate. Cu Murăş-Oşorheiul însă se face escepţiune Lucrul e foarte explicabil. Deoparte pentru că Oşorheiul e un centru mult mai însemnat, decât celelalte centre protopo­­peşti completate, iar de altă parte pentru că completările făcute deja s-ar părea ca şi cum ar fi stârnit uneie valuri de ne­mulţămire in sânul preoţimii arhidiecesane. Deşi acestei nemulţămiri nu i­ se dă espresie în publicitate, ea însă se afirmă cu toată hotărârea de câte ori se discută astfel de lucruri în cercuri preoţeşti. Pen­tru noi, M.­Oşorheiul e un centru de mare însemnătate nu atât din punct de vedere confesional, cât mai vârtos din punct de vedere naţional, căci din punct de vedere confesional o bună înţelegere între şefii tractuali, văzându-şi fiecare de afacerile sale în cercul său bisericesc, ar însemna încheierea unei legături frăţeşti plină de dragoste între preoţimea de ambele con­fesiuni din tractul Oşorheiului, şi astăzi nu cred să se mai găsească protopopi, de ori­care confesiune, cari să nutrească în inima lor ura confesională, ori cel puţin să promoveze această ură. Ar fi o tactică de reprobat cu toată puterea. Cu totul altcum stă lucrul din punct de vedere na­ţional. Se ştie, că marea săcuiască în mijlo­cul căreia stă poporul românesc din Oşor­­hei şi împrejurimile sale, îşi dă toată si­linţa de a amalganiza acest popor. Prin urmare unei astfel de acţiuni de nimicire, e necesitate să i­ se opună o luptă de rezistenţă tot atât de hotărâtă. La această luptă sunt chemaţi conducăto­rii naturali ai poporului, preoţii şi între aceştia în primul rând protopopii, căci ţi­nuta lor in luptă va fi şi este busola de îndreptare a preoţimii tractuale. Preoţimea noastră în general e pătrunsă de cel mai ideal sentiment naţional românesc, faptele ei însă adeseori nu cadrează cu aceste sentimente şi asta de sigur în urma de­selor şi grelelor neplăceri, la cari e ex­pusă, atunci când in lupta pentru binele de obşte românesc n-are conducătorul adevărat, ba se vede chiar părăsită de su­perioritatea sa. Asta stă şi referitor la preoţimea tructului gr. cat. M.­Oşerhei. Să ne dăm numai seama de luptele noastre naţionale din ultimul timp, şi nu vom găsi nici ba­rem o acţiune mai serioasă, in care preo­­ţimea din acest tract să-şi fi luat partea asta de siguri pentru că Înainte cu un an avea un conducător, care azi poate dormi liniştit somnul vecinic, având la creştet inscripţia : „itt nyugszik*... Dar *De mortuis nihil nisi bene*, ne pu­tem şi avem dreptul să ne reîmprospătăm insă în memorie, meritele, pentru cam­ la vre­mea sa, conzistoriul metropolitan din Blaj găsit, că la acest scaun protopopesc,­ostul protopop Voincea, a fost cel mai po­trivit. Acestea merite au fost şi sunt şi azi de o vrednicie foarte dubioasă, cu toate că şi acum e aproape evident, că pe astfel de merite se pune pond mai mare. Ba ce e mai mult, astăzi, când avem în arhidieceză preoţi cu vrednicii incontesta­bile ; astăzi, când avem preoţi, cari au dat şi dau zilnic probele cele mai puternice de sentimente atât de altruiste; astăzi, când avem în preoţime bărbaţi absolut devotaţi, cauzelor româneşti, pătrunşi de adevărat dor de muncă, cari atât ca preoţi cât şi ca Români neînfricaţi fac cinste tagmei căreia aparţin, cu toate acestea meritele de o vrednicie foarte dubioasă trag mai mult în cumpănă. Şi asta e du­reros, căci n-are să ducă la crearea de caractere solide, ci o să omoare încă în germen orice avânt nobil, de care adese­ori sunt cuprinşi mulţi dintre preoţii noştri. Deci e vremea ca să se înceteze odată cu ridicarea la platformă a oameni­lor de un caracter acomodabil; e vremea să se ţină cont de ceea ce spune un frate în Nr. 200 a. c. al »Gazetei«, că : »ceafa favoriţilor am dori să rămână deocam­dată pe jos, să triumfeze dreptatea şi me­ritul, bine­înţeles“. Un preot arhidiecezan. O nouă însoţire de credit. Din jurul Ciachigârboului, Dec. c. La iniţiativa advocatului tânăr Dr Victor Gael cu concursul dirigentului, Iu­­liu Pop, de la filiala din Gherla al­e Econo­mului­, un mare prieten al însoţirilor şi cu ajutorul altor fruntaşi din jur, se înfi­inţează cu sediul în Giachigârbou, o înso­ţire nouă de credit sistem Raiffeisen. Intr’adevăr a fost timpul ca jurul Ciachigârboului, un jur curat românesc, să aibă o bancă românească. — In acest ţinut a fost numai o bancă streină și a­­ceasta in lipsa altor bănci, a lucrat cu percente de tot mari. Ce lipsă mare este de un astfel de institut, dovadă eclatantă este, că la adu­narea constituantă, s’au subscris citote a 25 cor. în valoare de peste 40.000 cor. cu 2000 membrii, mare parte tot din popor. Poporul nostru începe a înţelege ros­tul însoţirilor. Ne trebuiesc numai bărbaţi probaţi şi cunoscători de-ale însoţirilor. Aceştia să ia iniţiativa, să pornească po­porul la muncă, şi el urmează bucuros sfatuile bune venite dela cei cu tragere de inimă cătră ei. Noua însoţire va purta numele do­pinca*. Ii s’a dat acest nume frumos şi original pentru că membrii ei sunt mai toţi ţărani, economi de-ai noştri. De un timp încoace jurul Ciachigâr­boului, mai ales de când avem în Ciachi­­gârbou un advocat tînăr, pe Dr. Victor Gael, — dă semne de viaţă, începe a se pune pe muncă. Munca începută pe teren economic, e un bun augur, că ne vom pune pe mun­că şi pe teren cultural. Deja se şi vorbeş­te de înfiinţarea unui despărţământ al »Asociaţiunii». Avem în mijlocul nostru un bărbat de muncă şi inimă, şi azi­ mâne jurul Ciachigârboului va putea sta alături cu alte ţinuturi româneşti. începutul e bun, să ne întărim pe terenul economic mai întâiu şi numai aşa ne putem întări şi pe terenul cultural - politic. Dorim, ca cei puşi în fruntea însoţi­rii »Opinca« să-şi cunoască chemarea, ş chemarea lor este, să întărească »Opinca« însoţirea şi opinca, adecă ţărănimea, care ne-au păstrat individualitatea ca popor, limba, datinele obiceiurile noastre stră­moşeşti. i. s. Despre Cu­fea-Voda. Conferenţa d-lui lorga la Ateneu. Vineri a ţinut la e­ste­ d-nul Iorga noul din Bucureşti o frumoasă conferenţă despre Administraţia lui Cuza-Vodă, în care a spulberat din nou calomniile scor­nite despre marele Coran. Conferenţa a fost ţinută în profitul statuei, ce să ridică lui Cuza-Vodă în Iaşi. Conferenţa d-lui Iorga a fost de o rară şi scânteetoare vioiciune de spirit, presărându-o cu o sumă de observaţii sarcastice. D. N. Iorga spulberă mai întâiu toate acuzaţiile ce s’au adus marelui domnitor. Alexandra Cuza a fost acuzat de trădare. La detronare cea mai mare parte din actele lui Cuza au rămas în palatul din Bucureşti. Aceste acte au intrat şi au rămas în păstrarea unui adversar neîmpăcat a lui Cuza, om cunoscut prin mi­nuţiozitatea şi tenacitatea lui de cercetare. Dacă s’ar fi găsit un s’ngur rând, din care să reiasă vre-o trădare a lui Cuza, fiţi siguri că s’ar fi publicat cu mare gălăgie. ....­­Dar viaţa lui Cuza, care s’a scurs de la detronarea sa, până la moarte, ne arată din nou marele lui patriotism, in­capacitatea lui morală de a com­ite un act de trădare. Ambasadorul Franţei la Viena i-a propus să-l aducă cu forţe streine în ţară şi să-l întroneze. Cuza a refuzat categoric. ........ Ţăranii din judeţul Muscel l-au ales deputat, dar Cuza, a refuzat să vină în ţară pentru a nu tulbura noua stare de lucruri. Cea mai mare şi mai nedreaptă a­­cuzaţie ce i s-a adus lui Alexandru Cuza a fost aceia, că a avut o administraţie financiară destrăbălată, sub care s’au co­mis favoritisme şi malversaţii. Aceasta este o mare calomnie. Şi astăzi trăim sub instituţiile rea­lizate şi sub cele pregătite de Cuza Vodă. Pentru a dovedi acest lucru, d-nul N. Iorga citează primul mesaj al lui Cuza — 1857 şi ultimul mesaj — 1866. In primul mesaj Cuza Vodă cere echilibrarea serioasă a budgetului, şi vine cu un budget autentic, care să corăs­­pundă nevoilor reale ale ţarei, vine cu ideea căilor ferate, se ocupă de drumuri înfiinţează ministerul public. Afară de aceasta sub Cuza Vodă rămas-au vre­odată funcţionarii neplătiţi ? S’au redus oare vre-odată lefurile slujba­şilor? Fost’au finanţele în proastă stare? Fost’ani ameninţaţi de controlul finanţei streine? La toate acestea, faptele răs­pund nu. In ultimul mesaj—1866 — Cuza-Vodă este plin de vioiciune şi veselie: constată că ţăranii au plătit pământul înainte de termenul fixat de lege, constată foloasele consiliului de stat, anunţă înfiinţarea unei bănci de scont, înfiinţarea de drumuri de fier etc. etc. In rezumat, d-nul N. Iorga dove­deşte, că sub Vodă Cuza a funcţionat în ţara românească o administraţie exce­lentă, care a pornit din iniţiativa marelui domnitor şi care era sub severul şi con­tinuul său control. ŞTIRI. — 30 Noemvrie v. Ziua Sf. obiceiu, aşa şi Andraiu In Braşov­ Ca­de în anul acesta, ziua S-tului Andreiu s’a serbat şi în Braşov cu toată solemnitatea. D-l catechet Dr. N. Stinghe a vorbit şi în sala festivă a gimnaziului român din loc, în faţa elevilor şcoalelor noastre, despre faptele şi meritele nemu­ritorului Metropolit Andreiu, iar în bise­rica Sf. Nicolae a fost oficiat un parastas de către adm. prof. I. Hamzea şi preoţii­­­ V. Saftu, V. Sfetea şi I. Prişcu. Cântările funebrale au fost artistic esecutate de co­rul bisericesc, sub dirigenţa d-lui G. Dima. Asemenea s-a serbat câte un parastas în toate bisericile româneşti din Braşov.

Next