Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1911 (Anul 74, nr. 1-23)

1911-01-28 / nr. 21

I.­­ Biblioteci şi case de cetire la sate. De câte ori e vorba de progre­sul cultural la Români, trebue să mă gândesc la două anecdote nemţeşti: povestea Şvabului, care deabia la 40 ani capătă mintea necesară, şi poezia „Der Wilde“, în care e vorba despre „Europa’s übertünchte Höf­lichkeit“, împrejurări nefavorabile, o isto­rie plină de mizera, o economie ne­dezvoltată, şi astăzi, volnici­a ciocoi­­mii, nu ne permit să ne desvoltăm după cum ar trebui. Instituţiuni cul­turale, can în Apus există poate de veacuri, la noi sau nu se află de loc, sau numai în germeni. Pătura cultă, sau mai bine zis, semidoctă (laudă escepţ­ionilor!), care a ieşit doară es­­clusiv din opincă, n’are tragere de inimă cătră ţărani. In ignoranţa sa nu înţelege, că o zidire fără funda­ment bun, adecă o naţie fără ţără­nime cultă şi bogată, nu poate exis­ta azi, când lupta pentru existenţă e atât de mare. Iar ţăranul, lipsit de conducători fireşti, nu ştie şi nu poa­te să se ridice. Un mic pas spre bine este in­teresul ce-l poar­ta pentru­­poporul nostru oropsit unele societăţi, în frunte cu oameni luminaţi şi iubitori de neam. Şi oamenii aceştia au vă­zut, că două cauze principale, strâns legate între ele, ne împiedecă în dez­voltarea noastră firească: lipsa unei culturi trainice şi a unei economii raţionale la popor. Şi au căutat să înveţe de la alte neamuri, mari, bo­gate şi culte. Au observat, că pe lângă multe instituţiuni culturale, factorii principali la lăţirea luminii sunt bibliotecile şi prelegerile popo­rale. Mulţămită „Asociaţiunii“ la noi şi „Ligii“ dincolo, am început şi noi Românii să avem aceea, ce France­zii, Germanii, Englezii şi Scandina­vii posed de multe biblioteci popo­rale, „Asociaţiunea“ înfiinţează des­părţitminte cu biblioteci, întrucât în­gădue slaba-i stare materială. In! „Neamul Românesc j­eltesc zilnic, că în cutare loc, mulţumită ostene­­lelor d-lui Iorga, s’a înfiinţat biblio­teca „Ligii“. Pe scurt. Un oaro şi care progres îmbucurător se poate observa. Folosul, ce se poate trage din aceste instituţiuni, nu se poate tă­gădui. Ţăranul ceteşte în primul rând o limba bună, frumoasă, românească pe care şi-o şi însuşeşte. Ceteşte is­toria neamului, ceteşte despre vite­jia, starea sa bună de odinioară, şi capătă speranţe într’un viitor mai bun. Vede, că alte popoară s’au ri­dicat prin putere proprie la o treap­tă mai înaltă; el va căuta să le i­­mite. Cărţi bune economice, juridice îl vor învăţa să şi mărească averea şi sâ şi o poată apăra faţă de mul­tele atacuri, ce se ivesc atât de des Iar traiul nesănătos şi-l va schimba, cetind cărţi de igienă poporală. Un nonsens este aceea ce am auzit de la unii, că cetitul prea mult il va reţinea pe ţăran de la muncă, că teoriile multe îl vor încurca. Nu, aşa ceva nu poate să facă o biblio­tecă. Se înţelege, că toate aceste fo­loase nu le va putea trage dintr’u­­na rău alcătuită. Bibliotecari să fie oameni, cari cunosc bine mentalita­tea ţăranului, care ştie ce să-i dea în mână. Sigur, că literatura senzaţională îl va zăpăci. Ţăranului trebue să i­ se dea în primul rând cărţi economice, igienice şi juridice, scrise de oameni competenţi astfel, ca ei să le înţeleagă. Să i se dea proză bună uşoară, în care literatura noastră poporanistă e atât de bogată. Să i se dea cărţi folositoare, în cari să-şi afle sufletul său propriu, fanta­zia sa proprie. Durere! astfel de biblioteci n’a­­vem. La noi nu-s parale pentru cum­pararea cărţilor. Bibliotecile s­e■ al­­câtuesc din donaţiuni. Şi ca să do­nează: Cărţi, cari stau în drum, cari umplu dulapurile degeaba. Şi dona­­y-jjru nu­ se gândesc, că în loc să Ticsească, strică obştei. Bibliotecarii le primesc, chiar cu mulţumită, căci de regulă nici ei nu ştiu bine ros­tul blibliotecilor. O altă daună este indiferenţa directorilor şi biblioteca­rilor, cari cred, că dacă ai un post onorific fără leafă grasă, nu trebue să lucri nimic, şi deci nu pun cu aui­ piciorul în localul bibliotecii. Stări triste, cum au fost zugrăvite deunăzi într-un articol în „Gazetă“, se provoacă numai prin indiferenţă. Dar să nu facem socteală fără birtaş. Sa vedem cum să poartă poporul! Am urmărit mai multe ra­poarte ale despărţămintelor „Asoe.” şi am văzut, că numai în puţine comune cercetează poporul localu­rile de cetire. Cei ce mergeau, ce ceteau însă? Mai mult basme, puţin istorie şi aproape de loc igienă, tu­­ristică şi economie. De ceea, ce­­ ar trebui mai mult, ceteşte mai puţin. Aici trebue sa intervină luminătorii poporului, şi de pe amvon, calredă şi de la masă de conferinţă să’i în­­drumeze să citească şi ce să citească. Vedem deci, că începutul e fă­cuţ. cea mai mare stavilă e învinsă. Dară de aceea mult ne mai trebue, ca să ajungem culmea. Trebue să jertfim, să învăţăm, să propovăduim cel­e bune între popor, ca să-l intă-­ rim în cultură şi bogăţie. Şi atunci să vedeţi pe Românaşii noştri sănă­toşi şi viguroşi, cum întăriţi în cul­tură şi bogaţi, vor învinge orice stavilă şi nu se vor teme nici de porţile iadului! Mocu Delabrau. Ministrul de externe Aehrenthal a răspuns următoarele: D-nii Ságy, Laszkary şi Majiat, tra­tând despre raporturile Austro-Ungariei cu România, au constatat cu mulţumire, că aceste raporturi sunt bune şi precum este de dorit, că există relaţiuni amicale între Austro-Ungaria şi România, dar cu toate aceste se fac agitaţii. Sunt în pozi­­ţiune, a zis ministrul, de a putea vorbi astfel din­­ cauza carierei mele, căci acum 16 ani am avut onoarea de a re­prezenta pe Austro-Ungaria la Bucureşti, să contribuesc într-o oarecare măsură la desvoltarea amicală a raporturilor noastre şi să constat astfel, că guvernele române, aparţinând oricărui partid, au fost întot­deauna corecte în atitudinea lor faţă de monarchia noastră şi în particular faţă de Ungaria. Nu poate a contestat, că s-au produs şi unele excepţii, când eram mi­nistru la Bucureşti şi că acelea s-au repe­tat în mod sporadic de atunci, însă tre­bue să relevăm, că dacă atari simptome au apărut, atitudinea guvernului român— şi aceasta vreau s-o repet — a fost în­totdeauna absolut fără de reproş. Constat cu mulţumire, că in ultimul timp presa atât din Ungaria cât şi din România, se serveşte de un ton împăciuitor. Voesc să sper, că aceste diapoziţiuni vor fi menţi­nute de ambele părţi, lucru, care se înţe­lege de la sine, va fi spre uşurarea sarci­­nei cercurilor oficiale. 1 FOILETONUL «GAZ. TRANS.» Marele Gheran, împăratul şoarecilor. Demult, când au fost oamenii mai buni la inimă şi mai neclintiţi în lege, că nu erau aşa de firoscoşi ca acum şi se plimba Dumnezeu printre ei, de le da bel­şuguri dese, au fost trăind mult mai multe lighioane pe pământ şi erau mai mari şi mai frumoase ca cele de azi. Ba ci­că pe vremile acelea au fost având împărăţii mari şi puternice, de în­­drăsneau să stee la contră cu omul, care nu ştia să dea moartea cu multe şi felu­rite meşteşuguri şi aşa de lesne ca acum Intr’un munte mare şi înalt, că se propteau norii pe vârful lui, trăia odată mulţime mare de şoareci şi chiţorani, care nu mai aveau astâmpăr, ci scobeau mereu la somini, de­şi făceau mişine şi fel de fel de întortochiături şi frumuseţuri, că mândreţe de împărăţie ca a lor, rar se găsea la alte joavile. Dar şi între alte jigănii, ca şi între oameni, se găsesc câte unele mai colţate şi mai şirete, de i-au minţile prostimii cu­­ şosele şi cu momele ş-apoi o joacă cum i­li­e placul. Aşa printre şorecime s’a fost găsind unul mai mare şi mai frumos care pe lângă că era bun de gură nevoe mare, mai avea şi o coadă lungă, de se ţâra du­pă el ca un şerpe şi nişte mustăţi mari şi sucite, de jurai că-s de nemeş Pe ăsta văzându-l şoarecii aşa, hotă­­râră să-l aleagă împărat. Se adunară cu toţii şi cum gândiseră, aşa au făptuit ’ . Se strânseră apoi cei mai meşteri chiţorani din toată împărăţia şi se apuca­ră se scobească palate pentru Luminaţ­a Sa, sub un steiu, de lângă care pornea un şipot limpede ca cleştarul. Lucrară ei multă vreme şi schimbară mulţi saracii, care trebuind să roadă su­­meden­e de mesteacăn şi de alte lemne, li se toceau colţii şi nu ma erau buni de nimic. In sf­rşit, după multă casnă, fură gata şi palaturile cu mişinile lu­r pline de nuci, de alune, de fir şi de tot felul de grăunţe şi de poame şi atunci se aşeză împăratul cu toată curtea în noua lui lo­cuinţă şi fu mare sărbătoare în toată şo­­rec mea, de jucară toţi, cu mic cu mare şi chiţcuiră ca toate felurile de muzici timp de trei zile. După ce-şi făcură seama cu cheful, se risipiră pe la somniile lor şi începură iar să lucreze, fiecare pe cum îl împingeau nevoile şi cum îl tăia capul ; iar împăra­tul rămase cu mai marii împărăţiei să chibzuiască cele ce avea de făcut. Aşa, du-te vreme, vino vremea se lă­ţi veşte la toate împărăţiile joavieilor des­pre Marele Gheran, împăratul şoarecilor — c’aşa îi puseseră numele când alesese­ră împărat— şi toţi megieşii, auzind de frumseţea şi puterea lui, veniră de i se închinară şi-i aduseră fel de fel de plo­coane. Acum nimeni nu era mai puternic şi mai temut în împrejurimi ca el. Şi adese­ori, după­ ce Luminăţia Sa se scula de la masă, se aşeza pe un cio­­tac în marginea părăului, de mai rodea câte-un simbure de nucă ori vr’o alună şi prăjindu-se la soare şi mângăindu-şi nos­­teţile, îşi privea chipul în apa cea limpe-­­­de­şi i­ se părea că e şi mai mare şi de multe ori întreba pe cei trei şorecuţi cu blana roşie, care îl apărau de ţânţari, cu câte un fulg de curpene, cine e mai mare şi mai puternic pe lumea asta decât el ? »Păi, de, Măria Ta, răspunseră într’o zi, după ce chibzuiseră şi socotiseră multă vreme şi după ce întrebaseră şi pe sobo­rul cel orbi­, — care ci­că ar fi ştiind şi unde-i buricul pământului, — după cum ne dăm noi cu socoteala, în prostia noastră, am zice că soarele să fie mai mare«. »Tot cam aşa gândeam şi eu«, răs­punse Înălţimea Sa, după ce îşi netezise un pic musteţile, apoi se sculă şi dete poruncă belciului2), care era mai marele pristav, să strige, ca să s’adune sfatul pe dată. Când fură toţi de faţă, împăratul le grăi: »După ale noastre lungi socotele, dat-am cu gândul, că cel mai mare şi mai puternic decât noi pe lume, e singur soa­rele«. »Şi, voind noi să facem bucurie no­rodului nostru şi nouă, hotărât-am în a noastră înţelepciune, de a cere pe fiica soarelui ca să ne fie soţie, iar Dobitociilor Voastre stăpână«. »Trăiască Marele­ Gheran, puternicul împărat al şorecimii­, chiţcuiră ei cât pu­tură, izbindu-se cu labele de dinainte pes­te bot; apoi, după ce mai roaseră câte-un simbure de fir şi mai petrecură, sărind unul peste altul şi lovindu-se cu coadele: 1) Cârtiţă, despre care poporul crede, că-i oarbă. 2) Un fel de șobolan. REDACȚIUNEA: _ Tipografii și Admin­stra­­^ —— tianea_____ BRAŞOT, PUta­man M. IMml ufhnat­e na m pimut. — Maauacrint* na m ratrimtt — INSERATE: «•primesc la Administra­tions Brașov și la birsa­rile următoare: la M. Dnkea Nachf..______ Bakaiak, Rudolf Mom. - In Bsla-X la BckaUiu Bemat, Ialina Na­pold, Bloekner I. & fflETUL­­«SERATELOH . “ Un sir petit 30 bani pen­tru o publicare. Publicări aud ^ data dnpi tariA si hrroialâ. Basil mne pe pag. a 3-a 1 , llr 20 bani. a. Ni% 21—Anul LXIV, (Număr de Duminecă 5.) Telefon: Nr. 226 „GAZETA- apar« ZlLNIC. Abonament« «antra Auatro-Untar. - Z - pe un an : 24 ui. pe 6 luni 12 cor. p* trat luni 6 oor__«-rit 4« Duminecă patra cor. pe an. ' Piatra Bomlaia ii străinătate; an an 4« franci, pe fate lac*. M franci, pe trei Ioni 10 franci. N-ril de Dumineca 8 fir. an. *e spnt« prenumăr© la toata oficiila poftile precum tji la ai­nii colectori. Abotam­eatul neutru Braşov: Le Adminletretle „GAZETEI*, pe 1 an 20 C.Pe 6 luni IOC. pe trei luni 6 O. Cu dusul ©cm© . Pe an an 34 Cor. Pe 6 luni 19 Cor. P© trei Ioni 8 Cor. Dai exem­plar 10 banL — At&t abonaman*ala cât ai Imteritaria ea plitaac fe Hraso? Vineri, 23 Ianuarie (10 Februarie) 1911. Despre România In delegaţiuni. in şe­dinţa comisiunei pentru esterne a delega­­ţiunii ungare, ţinută Luni în Budapesta, s-a votat budgetul ministerului de esterne. Cu acest prilej au făcut interpelaţii dele­gaţii unguri Ságyi, Laszkáry, Szüllő şi con­tele Majláth, z când că in România se fac agitaţii (aţâţăr) contra Ungariei. De preste săptămână, Guvernul turcesc închiriază vapoare româneşti. Turcia are multă bătaie de cap cu răsculaţii de la Yemen, în Arabia. A trimis zeci de mii de trupe ca să potolească răscoala. Şi mai trebuia să trimită, dar n’avea vapoare de a­­juns la îndemână. A închiriat mai întâi trei vapoare ruseşti şi acum de curând se scrie din Constanţa: guvernul otoman tratează cu direcţia serviciu­lui maritim român, pentru a închiria

Next