Gazeta Transilvaniei, iunie 1911 (Anul 74, nr. 118-141)

1911-06-11 / nr. 127

T Pacea cu naţionalităţile. * .­ i. La rubrica cu acest titlu din zia­rul „Világ" au apărut în nr. de la 15 iunie c. iarăşi doi articoli, al căror cuprins este de interes pentru noi. Unul este un articol mai scurt, scris de Karl Thiering, german, iar altul mai lung este o scrisoare a lui Poli­. Thiering, probabil un şvab din Bănat, accentuiază, că precum Ma­ghiarul îşi iubeşte fierbinte naţiunea şi limba sa, acelaşi drept îl au şi alte popoare, Românul, Slovacul ş. a. pentru a-şi iubi şi a ţinea la naţio­nalitatea lor. Arată apoi, că este axiomă a nu vătăma pe nime în convingerile sale religioase, tot astfel ar trebui să fie şi faţă de naţionalitate, apoi încheie astfel: „Ar trebui să ne împăcăm cu gândul, că în partea orientală a Eu­ropei, în Austro-Ungaria, în Turcia, dar şi în Rusia locuim în teritorii poliglote şi că pe aici statul naţional este o utopie. Francia n-a putut în res­­timp de preste 200 de ani să asimileze păturile inferioare ale poporaţiunii ger­mane în Alsaţia, iar în patria noastră forţarea maghiarizării în ţinuturile cu poporaţiune mixtă a făcut mai mare prăpastia între inteligenţă şi m­assele de popor şi deşteaptă înstreinare şi la elementul german, atât de aplicat spre acomodare. Aceste sunt fapte mai grave, decât sporul de câteva percente ce probabil îl vor arăta din nou lucrările statistice în favorul m­a­­ghiarimii. Cine declară chestia de na­ţionalitate de chestiune de putere, să privească la Posen, unde marea cultură germană sufere înfrângeri continue“. Mai pe larg îşi desvoartă păre­rile fruntaşul Sârbilor, d-l Dr. Polit în scrisoarea ce am amintit-o mai sus. Fiind de interes întreg cuprin­sul ei, o dăm aci în traducere. Iată părerile d-lui Polit: Cetesc cu mare interes şi mare bucurie articolii stimatului domn Jăszi Oszkár, scrişi în chestiunea păcii cu­­ naţionalităţile. Admirabili articoli, cari ar fi în stare să înfrâne şovinismul fără margini în interesul patriei co­mune. Dar pe lângă tot cuprinsul co­rect al acestor articoli, este imposi­bilă discuţia chestiunii de naţionali­tate, până ce nu vom fi în clar cu întrebarea, că este Ungaria stat omo­gen sau eterogen. Politicianii ma­ghiari consideră azi Ungaria de stat naţional. Ştim însă că stat naţional este numai acela, unde sunt identice graniţele geografice şi cele etnogra­fice, cum este Francia, Italia, Spania etc., iar nu acela, în cari aceste ho­tare divergează, cum e în Elveţia, Belgia, Austria, Turcia şi­­ Ungaria. Natural, că nu există ţară, unde în un stat naţional să nu fie împrăş­tiaţi sporadic şi oameni de altă na­ţiune, dar numărul acesta e dispa­­rent faţă de massa statului naţional. Astfel nu numără în Germania două milioane şi jumătate de Poloni faţă de 65 milioane germane. Asemenea trag puţin la cumpănă cele vre-o 30 milioane de cele mai diverse po­poare faţă de colosul de peste 100 milioane de Ruşi. Din cauza aceasta nu are nici un înţeles — deşi s’a făcut de multe­ ori în cameră — a se asemăna Maghiarii locuitori în România, respective Ciangăii cu na­ţionalităţile din Ungaria, pentru­ că în România sunt 61­ 2 milioane de Ro­mâni şi abia 100 mii Maghiari. De aceea până nu suntem în clar cu întrebarea, că oare Ungaria este stat omogen sau eterogen, până când se ignorează sistematic progra­mele de naţionalitate, alcătuite în anii 1868, 1895 şi 1906 după păre­rea mea abia mai poate încape dis­cuţie asupra chestiunii de naţiona­litate. Ce se ţine de alte vederi de-ale mele, vin să repet, că eu nu sunt pentru desmembrare teritorială, cum s’a zis, ci pentru concentrare. Eu nu consider chestiunea de naţionalitate , de o chestiune de stat, de drept pu­blic, ci de­ o chestiune administrativă. Raportul, cu naţionalităţile nu poate fi decât o chestiune administrativă. Chestiunea de naţionalitate în Unga­ria nu este o chestiune de limbă nu­mai, căci participarea la vieaţa de stat a popoarelor nemaghiare nu este posibilă decât aşa, dacă se aranjează prin concentrare conform rapoartelor etnice, astfel ca majoritatea etnică să imprime caracterul respectivului comitat. Astfel de concentrări sau mai întâmplat în Ungaria, dar fireşte din punct de vedere administrativ. Astăzi, în era democratică, popoarele nema­ghiare, pe baza principiului, că »na­ţiunea trăieşte prin limba sa« sunt în drept să pretindă, că acolo unde se află în majoritate, limba lor să fie limba oficioasă. Fără concen­trare naţionalistă popoarele nemaghiare nu pot participa la vieaţa de stat şi în general este imposibilă o adminis­­traţie democratică în comitatele de acum, unde sunt stăpâni Maghiarii şi gentry-i maghiarizaţi. Demisia d-lui Oncu. Intre hotărârile comitetului naţional, întrunit în Lugoj, pe cari le-am publicat în un număr anterior, se aminteşte şi chestiunea abzicerii dlui Dr. Nicolae Oncu din comitetul naţional. Comitetul a acceptat în chestiunea aceasta următorul concluz: «Comitetul central executiv al parti­dului naţional român din Ungaria şi Tran­silvania în şedinţa sa ţinută la Lugoj în 15 Iunie n. 1911 luând la desbatere demi­­siunea d-lui Dr. Nicolae Oncu din acest comitet, care demisiune s’a dat şi publici­tăţii in ziarul „Tribuna" din Arad, aduce în unanimitate următorul concluz: «Comitetul naţional susţinându-şi ne­schimbat concluzul său din 20 Decemvrie 1910, adus în chestia ziarului „Tribuna“ din Arad, aprobând pe deplin atitudinea . Apare în fiecare zi de lucru. Abonam­ntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe ’/2 an 12 cor., pe­­« a n 6 cor. Pentru România şi streinătate pe an 40 franci, pe */2 an 20 franci., pe '/2 an 10 franci. Număr de Duminecă 8 franci pe an. 11 Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Braşov, Sâmbătă în il (24) Iunie 1911 Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe */­ an 20 cor., pe ’/­ an 6 cor. Un număr 10 bani. In­serate : un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Discursul d-lui Duiliu Zamfirescu. »Viaţa Românească« din Iaşi scrie următoarele despre faimosul discurs de la Academie a­ d-lui Zamfirescu: D-l Iuliu Zamfirescu şi-a publicat acum doi ani autobiografia. Sărind peste o sumă respectabilă de generaţii, care nu-i conveneau, amintind numai doi colaterali, mai prezentabili pentru­ că şi-au cheltuit paralele în străinătate, se oprea puţin la un arhimandrit grec din veacul al XVIII- lea, pentru a ajunge la strămoşul care-i trebuia, nu mai ştim ce împărat bizantin. Aceste fantastice excursiuni în isto­ria bizantină ne dovedesc un lucru: că d-sa, odraslă a burgheziei româneşti, vrea să fie cu ori­ce preţ aristocrat şi încă un aristocrat de provenienţă levantină! Dar semnul cel mai distinctiv al aris­tocraţiei noastre fiind ura împotriva ţără­nimii, această ură va fi şi mai puternică, atunci când această aristocraţie nici nu va vrea să fie românească,­­ în cosmopolitis­mul nostru românismul fiind aproape iden­tic cu ţărănismul. Şi cum se ştie, d-l Zamfirescu a ne­gat ţăranului chiar însuşirile omeneşti. Sufletul ţăranului e neant, fără evenimen­te, spunea d-sa acum doi ani. Mai mult, în Convorbiri Literare, oaspetele d-lui Me­hedinţi numea pe ţărani maimuţe. Şi când a început, să cultive şi cri­tica literară, primul lucru pe care l-a fă­cut, a fost să injure pe scriitorii născuţi din popor şi care scriu despre popor. Şi cum Ardelenii, popor ţărănesc, sunt şi mai »ţărani« şi mai români, pe ei i-a urât şi i-a terfelit mai mult, acela care se laudă, că se trage din acel Byzanţ, care a chinuit ţărănimea română vreme de 200 de ani. Dar ura aceasta, manifestată de mult, de pe când insulta pe d-1 Slavici, s’a exas­perat dela răscoale încoace, de-atunci de când s’au exasperat şi mai mult antago­nismele de clasă şi de când »poporaniştii«, pe care d-1 Zamfirescu ii urăşte atâta, au pus chestia agrară. De-atunci, acest »aristocrat«, care ţine cu ori­ce preţ să fie urmaş al arhi­mandritului grec şi al împăratului bizan- I­tin, nu-şi mai poate stăpâni spasmurile urii. Această ură l-a făcut să bârfească şi împotriva lui Alexandri, vinovat, că a vă­zut în ţărani oameni cu sentimente o­­meneşti. Dar locul, pe care şi - a ales de un timp încoace d-l Zamfirescu ca să-şi verse focul, e Academia română... Ne mirăm numai cum preşedintele Academiei permite unui om, pe ’cât se vede puţin stăpân pe gură-i, să inzulte oameni care nu se pot apăra acolo. Dacă »oratorul« n’a învăţat cea mai elementară bună cuviinţă în Marile Capitale, în care se laudă, că s’a civilizat, ci a rămas tot cu acel suflet injurios al strămoșilor săi adoptivi din Fanar, ar trebui să-l cheme la realitate cineva de acolo din Acade­mie. ... N’am cetit încă logosul d-lui Zamfi­­rescu în extenso. Am văzut însă din re­zumatele publicate de ziare, că ne-a în­jurat în cel mai academic stil — pe noi şi pe scriitorii ardeleni. Pe Coşbuc, cum se ştie, îl asasinează regulat. Nu numai ţărănismul neaoş al poetului ardelean îl horipilează pe d-nul Zamfirescu, dar mai are încă o durere de­licatul aristocrat. Pe când Coşbuc începea abia să scrie, d-l Zamfirescu se făcuse de mult răspunzător de-o mulţime de opere ,fără titlu« şi fără nume, pe care acum le-a îndosit... şi, de-atunci, a mai scris d-sa multe »romane« — şi totuşi în za­dar. Publicul l-a îngropat într’o tăcere, poate nemeritată, căci nu scrie mai rău decât mulţi alţii care au mult mai mult noroc, pe când ţăranul de la Năsăud (în­­chipuiţi-vă, doamnelor, un simplu ţăran­­) a intrat în toate conştiinţele româneşti. Şi dacă sentimentele d-lui Zamfirescu sunt ale unui »aristocrat«, apoi scandalul enorm ce face e trucul unui reclamagiu îngrozit de indiferenţa publicului. Poate, că după ce-şi va publica dis­cursul, îi vom face şi noi niţică reclamă, dacă vom avea vreme. P. Nicanor & Co. observată de organul oficial al partidului „Românul“ şi exprimându-şi deplina sa încredere faţă de directorul acestui organ d. Vasile Goldiş, ia la cunoştinţă demisia din acest comitet a d-lui Dr. Nicolae Oncu. «Comitetul naţional nu poate lua însă în considerare, motivele aduse de d. Dr. Nicolae Oncu pentru justificarea demi­­siunei sale, de­oarece acele motive nu sunt decât reeditarea invectivelor fără nici un temeiu ale ziarului „Tribuna“ din Arad, cari invective au determinat comitetul naţional şi pe fruntaşii adunaţi la 20 Dec. 1910 în Budapesta, ca să aducă concluzul cunoscut în chestiunea „Tribunei“. «Comitetul este necesitat să releveze falsitatea respingătoare şi contrazicerea ce se cuprinde în afirmaţiunea d-lui Dr. Nicolae Oncu, că dânsul, — după ce insultă şi calomniază toată organizaţiunea parti­dului nostru naţional — totuşi se declară şi pentru mai departe aderentul acestui partid.» Lugoj, în 15 iunie 1911. George Pop de Băseşti preşedinte. Dr. Vasilie Lucaciu, secretar. Din camera ungară. Comisiunea pen­tru proiectele reformelor militare a ter­minat ori desbaterea acestor proiecte, ac­ceptând toţi paragrafui. Astăzi proiectele au fost luate in desbatere de către comi­siunea financiară a camerei. In cameră se continuă desbaterea budgetului ministerului de justiţie. înainte de­ a se intra în ordinea zilei s’a dat ce­tire petiţiunii oraşului Arad în chestiunea votului universal. Adresa a fost primită cu vii aplauze şi aclamaţiuni. Cătră sfâr­şitul şedinţei a luat cuvântul ministrul de justiţie. A spus între altele, că în curând va depune pe biroul camerei proiectul privitor la procedura civilă. A vorbit şi despre reformele, cari privesc chestiunile advocaţiale, spunând că se va uizui a îm­­pedeca sporirea prea mare a numărului advocaţilor. Expunerile ministrului au fost primite cu aplauze. S’a votat apoi în ge­neral budgetul resortului de justiţie. La o scrisoare a baronului Urs. — O rectificare. — Şinca, în 12 Iunie 1911. Onorată redacţiune! In Nr. 109 al preţuitei «Gazeta Tran­­silvaniei» a. c. la rubrica foiletonului în­văţătorul I. Cocişiu publică o scrisoare a răposatului baron Urs, de la anul 1882, adresată locotenentului Boeriu din Vad in care numitul învăţător cu tot dreptul

Next