Gazeta Transilvaniei, octombrie 1912 (Anul 75, nr. 216-240)
1912-10-14 / nr. 227
Pagina 2 Retragerea Turcilor din Kirkiliae pare a o confirma și o telegramă a ministrului de războiu tare, în care ni se spune, că Turcii pentru a, evita deocamdată o luptă decisivă, a cărei rezultat era îndoelnic, s-au retras în ordine perfectă, împedecând cu succes urmărirea din partea dușmanului. Iată ştirile mai nouă: Sofia, 25 Octomvrie. Kirkilise a fost luat ori la ora 11 din dineaţa de Bulgari, trupele turceşti s-au retras in dezordine în spre Bunarhissar, la 25 km. spre sudest, pe linia Constantinopole, lăsând intacte o baterie cu tragere repede, 16 chesoane şi mari cantităţi de muniţiuni şi merinde. Bulgarii au făcut mulţi prizonieri (Agenţia bulgară). Sofia, 25 Octomvrie. Corespondentul agenţiei Reuter află, că Bulgarii au luat, cu prilejul cucerirei cetăţei Kirkilise, 50 de mii turci (?) cu doi paşă prizonieri. Sofia, 25 Octomvrie. Fortăreaţa turcă Kirkilise a căzut în mâna Bulgarilor după lupte înspăimântătoare, cari au durat 4 zile în şir Bulgarii au trebuit să cucerească 18 fortificaţiuni, dintre cari unele noaptea la lumina proedoarelor electrice. Fortăreaţa Adrianopol se găseşte astfel complect izolată de restul armatei turceşti. Primul mare succes al armatei bulgare produce aci o senzaţie enormă. Pierderile simt însă incalculabile. Sofia, 25 octomvrie. Eşirea făcută de trupele turceşti de Adrianopole spre nord-est, a fost respinsă cu mari perderi pentru Turci, cari au lăsat pe teren 12 tunuri şi 18 chesoane. Giurgiu 25 Oct. Aici sosesc zilnic trenuri pline cu răniţi de pe câmpul de luptă. Jalea in oraş este de nedescris. Cazărmile, spitalele şi şcolile sunt pline. Până azi au au sosit 3000 de răniţi dintre cari trei sferturi sunt romăi. Răniţii povestesc, că în jurul Adrianopolului a fost un adevărat carnat. Numărul morţilor nu se cunoaşte încă. De asemenea nimeni nu poate să spună de partea cui a rămas victoria. Lupta durează de patru zile fără întrerupere. Mai multe fortificaţiuni ar fi căzut în mâna Bulgarilor. Turcii au însă o mulţime de terenuri minate, care exploadănd au decimat regimentele bulgare. Constantinopol 25 l’Oct. Cercurile oficiale sunt foarte laconice în ce priveşte ştirile de pe câmpul de războiu. Publicul e foarte impacient şi pus pe gânduri. Un comunicat al ministerului de războiu spune următoarele: Armata noastră de est (la Adrianopol-Kirkilise) a atacat avantgardele coloanelor bulgare, încât bulgarii au fost nevoiţi, să-şi oprească înaintarea. După ce i-a succes armatei de est, să oprească înaintarea duşmanului, ea s’a retras în ordine, pentru a evita o luptă decisivă, a cărei rezultat era îndoelnic. Constantinopol 25 Oct. Ministrul de războiu a plecat la Constantinopol. S’a hotărât reactivarea ofiţerilor pensionaţi. Ştiri contradictorii. Belgrad, 25 Oct. Ştiri oficiale sosite până acum spun, că trupele sârbeşti au luat Novibazar, Priştina, Kumanovo, Stracin, Kratovo şi Coceana. Belgrad, 25 Oct. Se anunţă oficial, că după lupte îndărătnice Turcii s’au retras din Kumanovo fugind spre Ueskub. Armata sârbească se află actualmente între Kumanovo şi Ueskub. Kumanovo este în marile Sârbilor. Salonic, 25 Oct. Bulgarii şi Sârbii au fost alungaţi din Kratova şi Cocoana cu mari perderi. La Kumanovo Turcii au respins trupele sârbe şi bulgare. Cetinje, 25 Oct. Muntenegrinii au ocupat dealul Stopoc, care dominează dealul Taraboş. Trupele Muntenegrino stau la o distanţă de 10 chilom. de Scutari. Constantinopol, 25 Oct. Sosind număroase detaşamente turceşti pericolul ocupărei oraşului Scutari e delăturat. Atena, 25 Oct. Trupele greceşti au înconjurat 30,000 turci în valea Aliakno. Rusia pentru Bulgaria. Petersburg, 25 Oct. Duma municipală a hotărât în umanitate să acorde 100 de mii de ruble ca ajutoare sanitare statelor Balcanice. Duma a trimis depeşi de simpatie consiliilor municipale din Sofia, Belgrad, Atena şi Cetinje. Bucureşti, 25 Oct. Zilnic se primesc la ministerul de războiu, telegrame de la posturile de grăniceri de pe malul Dunăre, prin care se arată, că mereu trec spre porturile bulgare şlepuri încărcate de voluntari ruşi. Brăila, 25 Oct. Şlepurile ruseşti, cari vin de la Reni transportă multe arme, cai şi voluntari ruşi. Timp de 6— 7 zile au trecut prin faţa Brăilei pe vase mai bine de 11.000 oameni, — o mică parte rezervişti bulgari, aflaţi în Rusia, şi cea mai mare parte voluntari ruşi — ce par soldaţi regulaţi de elită. Ieri, au trecut patru şlepuri mari, cu un furnicar de oameni pe ele. Ioturi au mai fost transportate şi două aeroplane. Azi dimineaţă un alt vapor rusesc având la remorcă 2 şlepuri a trecut in susul Dunărei, cu destinaţia pentru porturile bulgare. Examinate cu binoclu s’a putut observa pe puntea vasului şi a şlepurilor un mare număr die oameni. Vasul a trecut cu viteză iară a saluta portul după regulele de navigaţiune. Problemele „Asociaţiunei“. — Repriviri şi prospecte din mijlocul unui veac. — Dăm în cele următoare esposeul făcut in adunarea de la Sibiiu, de protopopul Dr. Elie Dăianu, referentul comisiunei pentru «raportul general», aşa cum s-a putut reconstrui. Onorată adunare generală ! Comisiunea, ce aţi binevoit a alege pentru examinarea raportului general al comitetului, s’a constituit sub prezidenţia d-lui Dr. Amos Frâncu alegând de notar pe d-l Dr. Nicolae Bălan, profesor la seminarul teologic din Sibiiu. După desbateri amănunţite de mai multe oare, în cursul cărora s’au cernut toate chestiunile cuprinse în raport, şi unele dintre ele au fost discutate foarte amănunţit, în mod contradictoriu, ceasuri întregi, mi-a revenit mie sarcina, ca să vă prezint raportul comisiunei şi concluzele, la care a ajuns, concluze formulate în mai multe propuneri. înainte de a se face acest lucru, socot că este oportun, să ne oprim un moment cu gândul asupra problemelor principale ale «Asociaţiunei» noastre, care se găseşte tocmai la jumătatea veacului esistenţei sale, împlinind cincizeci de ani «Asociaţiunea» a serbat anul trecut la Blaj, iubileul său demicenteDar şi într’o manifestaţie grandioasă, ca şi care de mult n’a noai arătat poporul nostru şi-a încununat ca într’o aureolă ţinta frumoasă, pe care a urmărit-o «Asociaţiunea» dintr’u începutul esistenţei sale. Iar acum, în pragul unei a doua jumătăţi de veac, iarăşi ne-a întrunit «Asociaţiunea» la o serbare, unică în felul ei la noi, cum a fost serbarea desvălirii monumentului închinat lui George Bariţ. Orice instituţiune se ţine şi menţine, se întăreşte şi prosperează, prin principiile cari i-au dat naştere, cari au presidat la întemeierea ei. A ne da deci seamă de aceste principii, în ce priveşte «Asociaţiunea» înseamnă a contribui la întărirea şi înflorirea ei. Iată de ce cred, că se cuvine, şi e bine, să ne oprim o clipă mai mult asupra problemelor principale ale «Asociaţiunei» din acest prilej, când încheind prima, trecem la a doua jumătate de veac a vieţii şi activităţii «Asociaţiunei» noastre. „Pe ceriul nostru înnourat Stea mândră s-a ivit: La raza ei s-a luminit Apus şi răsărit“ .... In aceste poetice cuvinte cântate ieri aşa de frumos în faţa monumentului lui Bariţiu, a cuprins unul dintre bărbaţii noştri cei mai înţelegători ai rosturilor culturale, vrednicul nostru preşedinte, idea regină a «Asociaţiunei» noastre. Şi când eri în bătaia soarelui de toamnă, am gustat plăcerea acestui imn alcătuit de d-1 Bârseanu, şi interpretat în muzică de unul dintre cei mai buni compositori ai noştri, — ne-a luminat ca intr-o icoană intreagă fiinţa a Asociaţiunei pentru literatura şi cultura poporului român din această ţeară. Aşa ea fost ca contemplată de bunii noştri părinţi, cari au înfiinţat-o şi aşa a luminat ea în tot decursul celor 50 ani, ce i-a per urs cu ajutorul lui D-zeu. 1Pe ceriul nostru totdeauna îndurat şi posomorât, ea s-a ivit ca o stea a unităţii noastre culturale, a unităţii noastre sufleteşti, — problema principală a culturei româneşti, care ne-a luminat deopotrivă pe toţi fraţii, din Apus şi din Răsărit. Aşezaţi noi Românii aici în pragul alor două lumi: între Rărăşit şi Apus, înclinând noi necontenit când intr’o parte când întralta după vremuri, era o problemă grea şi permanentă pentru noi să ne menţinem echilibrul sufletesc şi armonie cu noi înşine. Legaţi prin originea noastră istorică şi prin limbă şi aspiraţiunile noastre cu apusul, noi suntem cu toate legăturile puternice ale vieţii, ale evoluţiunii istorice şi ale interiorului nostru legaţi şi de orientul cel plin de vrere şi poezie, şi este deci o problemă continuă pentru noi, ca să ne stabilim echilibrul între aceste două mari zone ale civilizaţiunei omeneşti şi să ne marcăm individualitatea noastră culturală, ca popor deosebit, ca o personalitate bine harmonizată, între aceste două lumi, la aparenţă atât de deosebite. Precum nu ar fi cuminte ca cineva să se lase aşa de mult răpit şi aşa de copleşit de frumuseţile încântătoare ale unui răsărit de soare, sau de dulcea melancolie adâncitoare a unui apus care încununează în amurg creştetele munţilor încât să-şi uite de datorinţa sa de a munci şi a osteni, chiar şi în plina lumină a umezii dogoritoare, care rodeşte pânea vieţii,— tot astfel n-ar fi fost cu minte ca noi să ne fi lăsat de tot în braţele orientului, fermecător prin coloritul poesiei sale, sau să ne fi desbrăcat de tot de poesia lui şi să ne fi aruncat în sombrul vieţii gânditoare şi muncitoare din apus, care aşa de uşor ne-ar fi înghiţit în valurile ei, şi care din atâtea alte popoare a făcut cu vremea tot o apă şi un pământ. In situaţia foarte grea ce am avut, norocul nostru a fost, că am ştiut să ne echilibrăm bine intre aceste două lumi, şi săi ne susţinem ca o individualitate proprie între ele, căutând a întruni în noi înmuririle bune primite şi dintr-o parte şi dintralta. La lucrarea aceasta de echilibrare sufletească, de harmonisare a sufletelor, s-a angajat dintru început şi „Asociaţiunea“ creând pentru noi acel teren comun de întâlnire, care este absolut de lipsă, faţă de multele ispitiri de diferenţiare şi de deosebire, pe cari ni le aruncă chiar firă de voie intr-un mod fatal, valurile acestei vieţi. Faţă de deosebirile pe cari le provoacă interesele particulare, provinciale politice sau confesionale. „Asociaţiunea* a fost areopagul comun al culturei noastre unitare, în care s-au întâlnit totdeauna cei mai buni, cei mai superiori ai noştrii, în vederea idealului comun, care ne luminează viitorul mai bun ce-l aşteptăm. în privinţa aceasta „Asociaţiunea“ a produs prin sire însăşi, prin simplă fiinţa sa aşa de mult, încât nu se poate spune, nu se poate preciza, dar se poate închipui ... Ce ar fi fost de noi oare dacă nu era ea, ca să ne adune în fiecare an la adunările ei generale, prin diferite părţi ale ţării, ca să ne vedeţi, să ne cunoaştem şi să ne înţelegem ? Ce ar fi fost oare de noi, dacii n-am avea-o chiar acum, când simţim câte deosebiri ne sfăşie, în toate părţile, câte patimi mici ne pasc şi câte miserii mari ne copleşesc pretutindenea? Să ne gândin numai la adunarea jubilară din anul trecut. Ce înălţătoare de suflete privelişte a oferit ea tuturor Românilor! Să vezi adunaţi pe terenul istoric al Blajului atâtea zeci de mii de oameni animaţi de acelaşi dor, umbriţi de acalaş stindard, având în mijlocul lor, in faţa aceluiaşi sfânt aitar, pe toţi arhiereii de legea românească, ca tot atâţi Părinţi şi fraţi! — Şi deasupra întregului tablou — adevărat tablou viu al unităţii noastre culturale — să admiri sborul avântat spre zările senine ale geniului poporului nostru ... ce plana deasupra »câmpiei libertăţii ...« Şi totuşi, cum au urmat aşa de curând toate hărţuelile obicinuite între fraţi, cum s’au pornit toate năpăstuirile nenorocite ale acestui fatal an, care mai mult decât toate potopurile din primăvară, din vară şi toamnă, au potopit şi a nimicit roadele muncei noasstre de decenii şi de veacuri chiar! S’ar părea ca şi când manifestaţia cea grandioasă n’ar fi fost reală, n’ar fi fost frăţească, n’ar fi fost faptică, ci numai o ceaţă a unui vis, care a dispărut în faţa realităţii vii fără de nici o urmă. Dar nu este aşa. Noi inşine simţim în momente luminoase ca acestea, simţim că astfel de manifestaţii răspund firei sufletului nostru, răspund ca şi unei necesităţi a vieţei noastre sufleteşti, şi oricât vieaţa de toate zilele, cu umbrele hărţuelelor ei, alungă curând icoanele acestea curate şi lunginoase, care trec, ele totuşi nu trec lară a lăsa impresiuni şi îndemnuri roditoare în sufletele simţitoare, cari se hrănesc cu idealul. In astfel de momente mari şi înălţătoare simţim pe deplin şi cu adevărat, că, ori cât de multe deosebiri a pus printre noi trecutul, evoluţia istorică şi valurile ei, şi ori cât de multe deosebiri ar încerca a produce vieaţa sbuciumată a zilelor ce percurgem, — noi suntem şi rămânem un popor de fraţi, cari urmărim aceeaşi ţintă pentru viitor, cari avem acalaşi suflet, cu aceleaşi doruri şi aceleaşi dureri, şi departe de a fi neşte »prigonitori« şi »prigoniţi«, suntem unu şi acelaşi neam, prigoniţi poate de aceeaş rea soarte, dar urmărind intr’un gând şi într’o simţire, prin muncă şi pace roditoare, aceeaşi ţintă din viitor: unitatea, noastră culturală, unitatea noiţsutf tru morală şi materială. Chiar dacă ţi'1 privim unii mai mult spre trăsărit, iar alţii mai mult spre Apus, noi privim in totdeauna şi toţi spre acelaşi Soare, care im încălzeşte vieaţa, una şi aceeaşi vieaţa, spre acelaşi Soare, care ne luminieaza viitorul, unul şi acelaşi viitor pentru toţi ! (Va unei). Icoane şi chipuri. Dela târgul Braşovului. Par’că e făcătură — îl aud zicând pe unul — „întodeauna trebue să fie vreme rea pe „târgul mare“, aşa că nici nu cutezi să-ţi scoţi capul afară din casă“. Prind fraza în treacăt şi încep să zâmbesc. Că »e făcătură,« admiteam. De când sunt eu nu ştiu să fi avut la »târgul mare« vreme frumoasă, dar cu partea a doua a afirmaţiunii pesimistului trecător nu mă puteam împăca de loc Vreţi să ştiţi de ele ? * Pe Corso. Peisagiurile cele mai bizare se perindează intr’o ordine cinematografică. Privirea-ţi lunecă de pe luciul de toate colorile ale fastului luxos iscodit de fantazia nervoasă a mentalităţii femenine la coviltirile şatrelor, ce-ţi amintesc de gustul prozaic în coloratură al negustorilor de diferite nimicuri. Ca uni memento“ ţi se îmbie spre scrutare subul murdar al ţundrei provinciale săseşti, spre deosebire de albul pretensiv, morocănos al b abba«ei băştinaşilor noştri concetăţeni... Şi iar negru, şi iar suriu şi iar coloarea murdară a coviltirelor toate ţi se repetează într’o perfectă ordine până la un moment dat, când ochii încep a ţi se înpăiengeni atacaţi brusc din toate părţile de multiplul colonilor perindate din ce în ce mai confuz în acest caleidoscop uriaş, bizar ca nişte vedenii ale unui halucinator bolnav... Înaintând pe Corso prin această scenărie mută şi luând de far conducător un sgomot tumultuos,nedesluşit ajungi în »centrul« târgului. Aici... oh, aici — să-ţi astupi urechile... * Să mergem puţin cu urechile destupate, ca — dacă n-am avut norocul să primim dela cineva nelipsitul»pui al târgului«, suvenir de târgul mare să ne alegem cel puţin cu un suvenir din partea tuturora, un suvenir se înţelege de natură... acustică. Prima dată te izbeşte strigătul desperat, ca şbierătul caprei în faţa lupului, al unui bulgaroi internaţional, cu ceafa de bou, care nu te mai slăbeşte din invitările sale drăgăstoase esecutate într’un tempo de fortissimo : »Hai la Miron, hai la Miron... braga recea, braga buna, numai doi creiţari, patru helleri,... Hai la Miron, numai doi creiţari, patru helleri,... hai la Miron, hai la Miron. Fiori de ghiaţă iţi furnică şira spinării simţind bătaia rece a picurului des şi mărunt şi gândindu-te la »braga recea« a Mironoffilor ambulanţi... Dincolo, la un bazar cu pretenţiosul nume de »Regele diamantelor din Paris«, un »principe“ din numita „casă domnitoare“ te asurzeşte cu strigătele sale proclamatoare executate în toate limbile posibile şi imposibile... Unul mai şmecher, dotat se vede şi cu puţin talent de poezie modernă cosmopolită, începe să cânte pe nas o melodie, frivolă obscenă, al cărei text şi-l creiază însuşi: „Hai la mine trei creiţari „Ieder Stüch ist nur drei kreutzer „Hozzám gyertek három krajcár etc. etc.“ Şi grupurile se împărţesc manifestându-şi gusturile escentrice, extraordinare. . * Oara 4 după amiazi. Ca la on semn dat începe unul să sufle într’un »piscoiu« cam jumătate metru lungime.. Ca ia comandă încap după el o sumedenie de instrumente vibratoare Tineri de toate vârstele şi sexele înarmaţi cu toate speciile de instrumente ale artei nenorocitului Orfeu te asurzesc formal. Gama groasă, adâncă a piscoaelor se îmbină straniu cu tonul inait piţigăiat al sirenelor şi trimbiţelor mici urmate de secundul rar şi apăsat al bătăilor de tobă... Cine a avut noroc să asiste la înfiriparea acestui balamuc uriaş, sunt sigur, că n-are să-şi regrete absenţa de la deschiderea sesiunii parlamentare din toamnă... De aceea vă asigur, că nu m-am simţit nicidecum rău între aceşti nobili imitatori ai parlamentarismului modern. Din contră simţiam un adânc dispreţ suveran faţă de cei ce treceau liniştiţi şi cuminte în treaba lor... In fiecare personagiu înarmat vedeam Întruparea gravităţii unui părinte al patriei, demn de titlul de »magnificenţă«... * Oara 7 seara, O companie perfect organizată se formează pe stradele dintre sătbii. Părea întruchiparea unei voinţe puternice, care nu cunoaşte nici slugă mei stăpân şi pe toţi de-a rândul îi atrage în curentul ameţitor. Am avut câteva clipe de visare... Mi se părea că sunt în forul roman de pe ultimite vremuri aie republicai... Sărbătoarea saturnaliilor... Rând pe rând îmi treceau pe dinaintea ochilor senatorii cu feţele puhave şi istovite la braţ cu frumoasele sclave cu sânul durduliu... Dincolo un sclav cu braţele vânjoase şi cu pieptul de tauri înşira stăpânului sau o intreagă istorie de imputări şi ameninţări pentru delicatul tratament de peste an. Totul era liber... şi sclavii se știu folosi de libertate... Mă apropiu încet de o sclavă cu obrajii de trandafir... Mariana... o agrăiesc eu... —„Marha« îmi răspunde un echou cu mult mai tare la tonul original și ca urmare simt un ghiont, ca o lovitură de pumn a unui scravan gladiator... Mă trezesc din buimăceală... Grav şi autoritar sta înaintea mea un reprezentant al forţei publice împutându-mi cu privirea, cu vorba şi cu gestul (ah, cu gestul), că m-am lăsat ameţit de... mai ştiu şi eu de ce? Mulţumii frumos gravului meu interlocutor pentru atenţiunea politicoasă şi complectăndu-mi impresariul cu această ultimă impresie — plecat cătră casă. X. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 227—1912 ȘTIR 1. — 13 Octomvrie v. 1912. Domnișoara română medic- Din Budapesta ni sa scrie: D-șoara Laura Senium Năsăud a fost promovată la universitatea aia Budapesta. Sâmbătă în 26 c. de doctor in ştiinţele medicale, după ce şi-a isprăvit studiile cu succes strălucit. Felicitând-o cordial, îi dorim ca talentul şi sarguinţa o sare recunoscută, ca aieu rezultate tot atât de frumoase şi ia a mnarea suferinţelor omeneşti. Cununie. Sâmbătă in 19 Oct. n. a avut loc în Bobâlna, lângă Orăştie, cununia doamnei Victorian. Vlad cu d-1 căpitan Florian. Din acest prilej d-1 căpitan Florian a dăruit fondului ziariştilor 10 cor. ca răscumpărare a anunţurilor de logodnă. Adresăm d-nei şi d-lui Florian sincere felicitări. Biblioteca Societăţii «Petru Maior» din Budapesta, s-a îmbogăţit cu 53 volume, şi anume : d. Dr. Elie Dianu protop. în Cluj ne-a dăruit 11 volume ; d. Mihail Strajanu, directorul liceului «Carol» din Craiova, 9 volume; d. Dumitru Lupan, profesor în Braşov, 13 volume ; d. Dr. Teofil Bogdan, şeful sanatorului din IPerchtolsu i bei Wien, 24 volume ; d. Dr. George Maior, profesor la şcoala de agronomie dela Herestrău, 7 ro Pentru comoditatea cumpărătorilor din Transilvania, am deschis o Filială în stil mare în Braşov, strada porţii Nr. 60, înainte de a vă procura mobile, visitaţi depositul nostru, deoarece firma noastră în toată Transilvania este cea mai capabilă de concurenţă, având cel mai mare deposit Fabrică de mobile Székely şi Réti marosvásárhely, Széchenyi-ter 47. ISraşov, Strada Porţii 60. ...........................Se creditează iară urcarea preţului şi plată în rate............................... .