Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1913 (Anul 76, nr. 1-24)

1913-01-24 / nr. 19

Nr. 19. Braşov, Joi în 24 Ianuarie (6 Februarie) 1913. Anul LXXYI, REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. X. ABONAMENTUL: Pi ui au . . . ‘24 tar. Pe o jam­. de an 12 „ Pe trei iuai. . . 6 „ n Pentru România şi străinătate. Pe un ari . . . 4® l»i. Pe o j«m. de an 2# r lNSAIATMILE »• primeic la »dimi« ti­tra fi*. Preţul după tarif şi iard­aiâ. TELEFON Nr. 06. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Ifanaioritate nu la­napaiââft. In jurul proiectului nostru electoral. De Dr. Vaier Moldovan. E explicabilă impacienţa şi su­rescitarea nervoasă a publicului nostru cetitor. Până când la Ceatargea şi Adrianopol stau faţă în faţă două oştiri duşmănoase, şi până când ne culcăm vi­­toată seara cu frica în sin ca nu cumva tunurile din Bal­cani să aibă un ecou şi la graniţa Austro-Rusă, e natural să nu aibă nimeni liniştea sufletească de-a ceti cu atenţiune până la sfârşit un proiect de lege cu paragrafii lui rigizi şi monotoni. Şi dacă totuşi curiositatea va fi îndemnat pe unul sau pe altul ca să treacă în fugă peste cei 81 de paragrafi, de­sigur, că nu i-a mai rămas timp, nici voe, ca să şi mediteze asupra principiilor, cari se cuprind în acest proiect şi com­parând­u-l cu proiectele de legi, fie al lui Lukács, al lui Andrássy sau al lui Kristóffy, să afle, că în ce stă bineţea și eventuala superio­ritate a proiectului partidului nos­tru. In ori­ce lege electorală sunt trei întrebări mai principale, de la a căror fericită rezolvire atârnă bu­nătatea ei. Despre cele două dintâi, adecă despre condiţiile dreptului de ale­gător şi de-a fi ales, apoi despre principiile arondării cercurilor electorale am vorbit în articolul „Muzica viitorului“. Chestiunea a treia de-o im­portanţă tot aşa de mare e felul cum are să se întâmple alegerea însăşi, adecă procedura de alegere în înţelesul restrâns al cuvântului. Statele culte ale Europei şi în linia primă Austria, a cărei lege mai modernă a servit ca model şi la pro­ectul partidului nostru, au chibzuit şi aflat mijloacele şi dis­­poziţiile acele, prin cari nu numai că se înlesneşte fiecărui cetăţean exerc­area acestui drept, ci i­ se asi­gură şi scutirea de ori­ce nep­ăceri şi persecuţii ce ar rezulta in urma manifestării independente a convin­geril­or sale politice. Trei mijloace servesc acestui scop. Unul e decentralizarea actului de alegere, ca fiecare cetăţean să-şi poată exercia dreptul său acasă în satul lui şi să nu fie si­lit a face spre scopul acesta dru­muri de sute de chilometri. Al doilea e secretul votului, sau votarea secretă prin buletine. Iar garanţia a treia e, ca în­deplinirea actului alegerii să fie depusă în mânile însuşi ale alegă­torilor. O am putea numi deci: auto­nomia electorală­ Pe când despre cele două din­tâi s’a vorbit mult la noi, chestia autonomiei electorale e mai puţin cunoscută la publicul nostru. Spre a lămuri şi mai bine ches­tia aflu de lipsă o mică reprivire în spre trecut. Ideea fundamentală a legii în vigoare azi, din 1874, e ca întreg actul alegerii, adecă atât conducerea cât şi efectuarea lui să fie pusă în mânile unui singur om înzestrat cu îndreptăţiri şi putere extraordinară, a prezidentului de alegere. Cunoaştem cu toţii figurile triste ale prezidenţilor de alegere din Ungaria. Numiţi din sinul partidului de la putere, dintre uneltele cele mai isteţe şi de multe ori fără scrupule, de cari dispune din belşug orice partid guvernamental, aceşti prezi­­denţi — onoare excepţiilor — prin brutalitatea, voinicia şi apucăturile ingenioase cu cari au ţinut să asi­gure cu orice preţ reuşita candida­tului oficios, au compromis şi fă­cut de râs în faţa lumei alegerile parlamentare din ţara noastră. E numai natural, dacă toţi fă­uritorii de proecte electorale de până acum, nu s’au putut deter­mina să se lipsească de sprijinul însemnat al prezidenţilor de alegere, a acestor prea credincioşi agenţi ai partidelor dela putere. E însă un năcaz la mijloc. Atât Andrássy, cât şi Lukács au trebuit să facă o oa­recare concesiune spiritului tim­pului şi dorinţei impetuoase a ţârii, admiţând o decentralizare a actu­lui de alegere, fie şi numai până la calea jumătate. Proiectele aceste anume nu se pun pe baza cinstită a alegerii după comune ci numai după cercuri notariale. Ba Lukács face cercuri de votare şi mai mari. Decentralizarea actului de cu­legere însă a avut în toată lumea drept urmare dispariţia de pe a­­renă a preşidentulu de alegere, ca ceva de prisos, încredinţarea efectuării actului în fiecare comună unei comisii alese din mijlocul a­­legătorilor respectivi. Proiectele lui Andrássy şi Lu­kács în loc să accepteze aceasta prea cuminte şi logică instituţie fac un pas tocmai în direcţie re­acţionară. De unde până acum aveam numai un singur prezident de a­­legere pentru întreg cercul elec­toral, pe viitor vor fi de aceştia mai mulţi. Căci pentru fiecare cerc de votare se va esmite din centru câte­ o comisie de votare în frunte d­e un prezident. Iar prezidenţii a­­ceştia vor avea aceleaşi îndreptă­ţiri, pe care le are prezidentul după legea de azi. Ba precum spun cei ce cunosc temeinic proiectul lui Lukács, atribuţiile de putere ale acestor prezidenţi vor fi în raport cu starea de azi şi mai complete, chiar despotice. Totul va atârna de la arbitriul acestor uneite, iar alegătorii nu vor avea nici un re­mediu nici un drept faţă de ei. Ce nobilă, cinstită şi demo­cratică e legea austriacă şi ia consecinţă şi proiectul partidului nostru, care s-a inspirat din con­cepţia înaltă a legislatorilor aus­­triaci! Ia sensul §§ 58—61 al pro­iectului partidului nostru naţional actul alegerii îl conduce în fiecare comună o comisie de 7, aleasă es­­clusiv din sinul alegătorilor ace­lei comune. Din centru e trimes un singur comisar, a cărui competinţă con­form­­ lui 64 se mărgineşte la susţinerea ordinei şi a liniştei. Toate celelalte agende le îndepli­neşte comisia de 7, care se com­pune în felul următor : Reprezentata comunală a co­munei respective alege trei mem­brii din sinul alegătorilor acelei c­mune, iar comisarul designează alţi trei membrii tot dintre ale­gători. Aceşti şase apoi îşi aleg cu votare secretă un al şaptelea mem­bru. Astfel întregită comisia, îşi a­­lege din sinul său un prezident, dar nu prezident de alegere, ci simplu prezident al comisiei de şapte care conduce alegerea şi decide cu majoritate de voturi în toate chestiunile de controversă ce se ivesc în decursul alegerii. Tot comisia și nu prezidentul constată la urmă rezultatul votării, iar scrutiniul fiinal al alegerii, a­­decă constatarea definitivă a rezul­tatelor din toate cercurile de votare ale respectivului cerc electoral, o efectueşte deasemeni o comisiune de 7, constituită la fel ca comisiile din cercurile de votare. Vedem deci că prezidentul de alegere, faimoasa şi odioasa figură a alegerilor ungureşti de azi, dis­pare ca totul şi agendele lui trec în mâna unei comisii alese din partea alegătorilor interesaţi şi exclusiv din sinul lor. Durere, avantagiile unui astfel de sistem sunt cu mult mai clare, mai drepte decât să sperăm, ca cei ce-şi tem privilegiile de clasă de-o evoluţie democratică, să se deter­mine a-i accepta şi a-l introduce şi la noi. Faptul acesta însă nu detrage nimic din valoarea proiectului par­tidului naţional. Poate tocmai din potrivă e un titlu de glorie a lui. Contra proiectului electoral. Du­minecă s’au ţinut iarăşi câteva adunări de protestare contra proiectului elec­toral al guvernului şi contra sistemu­lui Lukács-Tisza. Astfel de adunări au fost în Kiskörös, Hódmezővásárhely şi Kiskunfélegyháza, aranjate de partidul social-democrat, împreună cu partidele opoziţionale.­­ Pentru congresul regnicolar al comunelor, despre care am făcut amintire, şi-au înştiinţat participarea până acum 491 de comune. Comi­tetul de pregătire a decis, că la or­dinea zilei va pune exclusiv chestia dreptului electoral. Un nou gest Ziarului mondial francez Independance Belge din Bruc­­sela îi s’a detras debitul postal în Un­garia. Cauza este, că nu numitul ziar Activitatea istorică a lui Nicolae Densuşianui (1846—1911) de Alex­ Lăpădatu. Primim la redacţia volumul sub titlul de ■tai sus, m­­oare d-l Al. Lăpădatu ne înfăţişează personalitatea mult regretatului istoric Nicolae Densuşianu, de la a cărui moarte se împlinesc la 25 Martie c. doi ani. Această lucrare era să facă parte dintr’o conferenţă pe care autorul avea s’o rostească cu prilejul adunării gene­rale din anul trecut ,a „Asociaţiunei“ la Si­­biiu. Din anumite împrejurări conferenţa însă nu a putut avea loc. Din cele 20 capitole ale acestei valoroase lucrări, care se extinde pe 62 pagini, reţinem următoarele 3 capitole: Misiunea sa istorică în Transilvania şi Ungaria. Am spus că, aşezându se în ţară, N. D. se consacră exclusiv cercetărilor şi studiilor istorice, din care şi făcuse deja o statornică Îndeletnicire. In acest timp, negreşit cu însemnată muncă an­terioară, dânsul săvârşi o întinsă şi preţioasă lucrare istorică : scrisese, numai pe baza materialului publicat, dar cu rară conştienţiozitate adunat, acea istorie a revoluţiunii lui Horia, care, augmentată şi refăcută în urmă, este şi va rămâne, pentru noi, opera capitală a mult regretatului istoric. Fap­tul e înregistrat în Analele Societăţii Academice. Cu toate acestea, puţini, mai ales din cei ce ştiu, că lucrarea s’a publicat mult mai târziu, îl vor fi cu­noscând. In adevăr, în primăvara a. 1878, » N. D. înainta Societăţii Academice ms. acestei scrieri, împreună cu o­ petiţie, prin care solicita un ajutor pentru cer­­cetări arhivalice în Transilvania şi Un­garia asupra epocii lui Horia şi tipări­rea lucrării pe spesele Societăţii. Scrierea fiu era numai, cum s’ar putea presupune, o lucrare provizorie, ci o întreagă şi, în convingerea autoru­lui, atunci cel puţin, aproape definitivă reconstituire de total a revoluţiunii lui Horia, — o scrier® destul de întinsă (vre-o 2000 ,­de pp), care, cetită, în parte, chiar în­ plenul academic şi cer­cetată, în întregime de fericitul Gh. Bariţ raportorul ei, deşteptă mult in­teres printre membrii Societăţii Aca­demice. Fireşte dlar, că autorului i se acordă ajutorul solicitat pentru cerce­tările arhivarice necesare completării operei sale, care, adausă şi poate, chiar refăcută, avea să­­fie prezentată din nou Societăţii Academice pentru­­ti­părire. Misiunea istorică pe care această învăţată societate o încredinţă la 1878 lui N. D. şi în care, pe lângă documen­tele hom­ane, dânsul avea să «culeagă orice alte documente cu interes pentru istoria Românilor în genere» din arhi­vele ce va explora, cu un prilej­­bine venit pentru tânărul scriitor abia sta­bilit în ţară de a-şi pune în evidenţă faţă de membrii viitoarei Academii Ro­mâne serioasa sa pregătire şi deosebitul său interes pentru studiile istorice în genere şi pentru epoca lui Horia în special. Cu ajutorul ce i l-a putut a­­corda modesta Societate Academică de atunci, cu o mie cinci sute de lei, la cari se mai adause ulterior, la începu­tul a. 1879, încă o mie lei, N. D. cer­cetă cu mare râvnă, în timp de 15 luni 16 arhive şi 12 biblioteci din Ungaria şi Transilvania, şi anume din Pesta, Oradea-mara, Cluj, Alba-Iulia, Sibiiu, Braşov, Deva Târgul Mureşului, Abrud şi Câmpeni, apoi vizită localităţile unde a fost teatrul evenimentelor mai în­semnate din 1784—5, Zlatna, Cărpeni­­şul, Câmpenii, Albacul, Buceşul, Mi­­hălenii, Cristiorul, Bradul, Mesteacănul şi Valea Caianului culegând cu scumpă­­tate, din graiul bătrânilor şi consânge­nilor urmaşi ai fruntaşilor revoluţionari, tradiţiile şi ştirile cu privire la ei şi la evenimentele petrecute odinioară în a­ceste localităţi, devenite istorice. Raportul general ce N. D. înaintă Academiei Române la sfârşitul misiunii sale o dovadă a bogatei şi preţioasei recolte documentare ce el făcu pe urma neobositelor sale investigaţiuni. In pri­mul loc, peste 700 documente horlene, acte oficiale, necunoscute până aci, de cea mai mare însemnătate pentru lu­minarea epocii la care se referiau, scoase mai cu seamă din arhiva Can­celariei Aulice şi din acea a Comisiunii Iankoviciane, arhive cari, pentru cei bătrâni, după expresia lui Bariţ, fuse­seră închise cu şapte lăcate apocalip­tice ; în al doilea loc, o sumă de pre­ţioase mss. de vechi cronice româneşti şi de interesante expuneri istorice cu privire la trecutul Ţărilor Române; în sfârşit, în al treilea loc, zeci de mss. necunoscute, rămase pe urma activităţii de benedictini a marilor scriitori de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, Clain, Şincai şi Maior, mai ales a celor doi dintâi, dimpreună cu o sumedenie de tot felul de documente şi scrieri is­torice şi literare de importanţă, cu privire la trecutul politic, bisericesc şi cultural al Românilor de dincoace şi de dincolo de munţi întreg acest material documentar fu strâns în 38 de voi. mss. şi depus în biblioteca Academiei Române care, apreciind după merit această întinsă şi destoinică lucrare, alese pe N. D., în primăvara anului mrmător (15 Aprilie 1881), membru corespondent al său, iar mai apoi, când Societatea istorică din Berlin ceru Academiei din Bucu­reşti să­­ recomande o persoană com­petentă, care să-i înainteze rapoarte a­­nuale asupra producţiei noastre isto­­riografice pentru «Jahresberichte der Geschichtswissenschaft», ea recomandă tot pe N. D. care rămase până la sfâr­şitul vieţii referentul istoric român al marei publicaţii germane, Istoria Revoluţiunii lui Horia. Deşi, de felul său, puţin sensibil la orice distincţiune, totuşi, în plină activitate fiind, încrederea ce i-o acordă Academia Română cu acest prilej trebui să­­ fie de îndemn pentru lucrările sale viitoare, între cari, în cel dintâiu joc, era Istoria revoluţiunii lui Horia, care, acum, după descoperirea actelor ei ofi­ciale, avea să fie, nu numai considera­bil adausă, ci şi, în mare parte, refăcută. Patru ani ţinu N. D. în ms. a­­ceastă operă, până ce o date publici­tăţii, la sfârşitul anului 1884, deci tocmai când neamul românesc amintia a suta aniversare dela frângerea pe roată a capilor-eroi ai mişcării revolu­ţionare dela 1784 — 5. N’o spune nică­­eri, dar, de bună seamă, în sufletul discret al autorului opera sa a trebuit să fie un pios prinos adus acelei mult asuprite şi nefericite iobăgimi, care cu preţul vieţii sale, se ridicase, spre a-şi reclama şi afirma, pe calea cea mai disperată, vechile sale drepturi naţio­nale şi justele sale pretenţiuni,sigla o vieaţă socială mai bună, mai ome­nească Şi, in adevăr, ce prinos mai ales se putea aduce revoluţiunii dela 1784—5 şi conducătorilor ei, decât o carte d® lumină, de dreptate, de adevăr şi de dragoste, pentru o epocă istorică cu­fundată încă în întuneric şi uitare şi defăimată de mai toţi cei ce o cerce­taseră până atunci, nu numai cu ten­denţioasă pornire, dar chiar şi cu vă­dită ură. Cel mai de seamă istoric al generaţiunii trecute, marele Haşdeu, nu prea generos în aprecieri favorabile, când era vorba a judeca opere de şti­inţă, zicea în s­ânul Academiei Române şi scria despre «Revoluţiunea lui Horia» a lui N. D.: «Iată cea dintâiu şi sin­gura până acum lucrare pe deplin se­rioasă asupra istoriei moderne a Ro­mânilor, adică nepărtenitoare, scrisă cu spirit rece, combinând elementele sale într’un mod critic şi, mai presus de toate, lucrare întemeiată pe cunoaşte­rea directă a tuturor fântânilor». awiaiwJBatMmuMftat^aBwmnngniaaaBBTrrauniiii i—iTm­rT^Tr" *—‘TJW s’a criticat în merit regimul­­oligarhic­­feudal al stăpânitorilor noştri. Cu un gest­ de civilizaţie maghiară mai mult I O scrisoare a Împăratului Wilhelm cătră M. S. Regele Carol. A. S. R. şi I. Principele Eitel a înmânat M. S. Rege­lui Carol următoarea scrisoare auto­grafă a împăratului Wilhelm: Frea ilustre şi puternice Principe, iubite vere şi frate. Legăturile strânse şi cordiale de familie ce unesc Casele Noastre, mă fac să dau din inimă o deosebită însemnă­tate sincerei părţi ce iau la sfânta ce­remonie ce se va săvârşi Dumineca vii­toare. Am însărcinat dar, în acest scop, pe fiul Meu A. S. R. Principele Eitel- Frederic, de a înmâna Maiestăţii Voas­tre „Steaua de Mare Comandor a Or­dinului Casei Mele de llohenaollem”. Rog pe Maiestatea Voastră a primi aceste imemne cu prilejul jubileului Meu de 25 ani de Domnie, ce se va sărbă­tori în cursul anului acesta, ca o do­vadă a celei mai înalte stime şi sincere prietenii cu care sunt în­totdeauna, Al Maiestăţii Voastre bun Văr şi Frate, Wilhelm. Prim-m­inistrul Greciei Venizelos, care a sositeri la Viena, a­ avut în decur­­sul zilei convorbiri cu miniştrii Berch­­told şi Stürgkh. Prezidenţia Statelor-unite. Sena­tul din Washington a primit o rezo­luţie, în sensul căreia durata oficiului de prezident al Statelor-unite se pre­lungeşte la 6 ani, dar realegerea unui fost prezident este eschisă. Rezoluţia s-a transpus camerei deputaţilor. Înăsprirea conflictului româno-Tralgar. Diferendul bulgaro-român, în loc să se apropie de­ o aplanare pe cale diplomatică, pare a se ascuţi din ce în ce mai mult. La această concluziun® cel puţin trebue să ajungem, când ve­dem cum din zi ce merge guralivii po­liticiani bulgari, aţîţaţi de presa bul­gară şi de presa venală rusă, franceză şi engleză, devin tot mai încrezuţi re­fuzând cu gesturi de grandomani­sm-

Next