Gazeta Transilvaniei, octombrie 1913 (Anul 76, nr. 214-238)
1913-10-01 / nr. 214
Pagina 2 Viena, în lupta ei cu oligarhii din Ungaria, a promovat cultura Românilor, ca să câştige simpatia acestora. Aşa a fost, până la 1867, de atunci încoace in opinia publică românească a prins tot mai multă putere credinţa, că politica ungurească a zădărnicit intenţiunile bune ale coroanei. E o greşală a guvernelor maghiare că au înconjurat a încadra românismul în mod organic în corpul Ungariei. Atitudinea guvernelor maghiare a mărit însă amărăciunea. Interpretarea artificială a legei de naţionalitate a întărit numai bănuielile poporului român, şi avizul dintre el şi guvernul ungar a devenit tot mai mare. Situaţia astfel croiată a provocat încordări şi orice validitare a simţământului naţional român e declarată de iredentism. Simţământul naţional al Românilor din Ardeal nu e un import, ci e un product propriu şi a existat cu mult înainte de înfiinţarea regatului român. Politica perversă a guvernelor ungare a potenţat mereu nemulţămirea Românilor, aşa căaceasta a trebuit să isbucnească la 1892 cu o violenţă elementară. Conducătorii români de atuncia, au dus la Viena, cunoscutul memorand. Dl Vaida desminte ştirea, că acest pas s ar fi făcut la îndemnuri, venite din România, ci conducătorii de atunci l-au făcut mai mult presionaţide opinia publică românească de aici. Cercurile politice româneşti nu doresc în privinţa naţională stări similare cu cele din Austria, ci ele doresc numai atitudinea imparţială a statului şi a puterii de stat faţă cu problema de naţionalitate. Intr’un stat cu mai multe naţionalităţi nu se poate ca puterea de stat să fie numai în mâna unei naţionalităţi, desconsiderând intereselecelorlalte popoare. In ce priveşte tratativele de acum, cari s-ar fi iniţiat între conducătorii Românilor şi guvern, dacă ele au eşuat, cauza este atitudinea guvernului, care n-a putut inspira încredere cu intenţiile ce le are. Nicolae Ivan. D-l asesor Nicolae Ivan declară de la început, că nu va discuta partea politică a chestiunii, lăsându-o aceasta în sarcina acelor membrii ai partidului, cari se ocupă ex professo cu chestia aceasta. Un lucru însă voesc să-l clarific — continuă d-l asesor. Noi nu aspirăm la avantagii personale de la nimenea. Noi suntem mulţumiţi dacă guvernul va aplica faţă de conaţionalii noştri în privinţa culturală şi economică măsura dreaptă şi se va îngriji de prosperitatea noastră, ca cetăţeni loiali ai patriei întocmai aşa cum o face aceasta faţă de ceialalţi cetăţeni de stat. Ar fi timpul suprem, ca să se execute legea de naţionalităţi, dacă şi nu în întregime, dar cel puţin în parte şi să se validiteze îndreptăţirea limbei române în comune şi municipii. Ca o urmare a executării acestei legi, va trebui să se dea posibilitatea elevilor români, de a fi instruiţi în limba lor maternă nu numai în şcoalele poporale, ci în mod corespunzător şi în licee şi la universitate, aplicându-se la aceste institute astfel de profesori, cari cunosc temeinic limba şi literatura română şi nu de aceia, cari au prestat servicii politice. Să scoatem politica din şcoala, căci altcum instrucţia se degradează a ajunge în serviciul politicei. D-l Ivan cere mai ’nainte de toate, ca şcoala poporală să he eliberată de cătuşele legii lui Apponyi şi să se introducă din nou legea dela 1868 a baronului Eötvös. In special pretinde, că instrucţia religiunii să se facă exclusiv în limba română. Arată apoi gravaminele, ce le avem faţă de legea şcolară a lui Apponyi, cari s’au înşirat de atâtea ori. Aduce exemple, unde au fost închise şcoale de-ale noastre, — în comitatul Hunedoarei 80 de şcoale — findcă statul nu a voit să le dea ajutor. Cere ajutor dela stat pentru susţinerea de gimnazii româneşti. Pe terenul economic — zice dl Ivan — stă şi mai rău poporul român. E fapt şi nu se poate nega, că în cursul timpului Românii au cumpărat pământ de la domnii de unguri, dar mijloacele spre acest scop şi le-au câştigat în mare parte prin o muncă grea în America şi prin împrumuturi, cari nu sunt încă achitate. Aceste stări se referă numai la populaţiunea dela ţară. Locuitorii din munţi sunt aşa de strâmtoraţi de cătră erar şi marii proprietari, cât aproape n’au ce mânca. In privinţa aceasta organele administrative ar putea produce date grozave, dacă ar voi şi dacă ar avea interes faţă de chestiune. Locuitorii sunt păgubiţi prin segregaţiuni. Sunt lipsiţi de dreptul de păşunat şi de dreptul de lemnării, care-l aveau mai nainte şi se afla în o stare desperată, aproape de-a lua toiagul de cerşitor sau a emigra. Cum să împlinească ei in chipul acesta o misiune culturală, de unde să plătească dările cătră stat, şi cele recerute pentru comună şi municipiu ? Este imposibil. Dl Ivan aduce drept dovadă stările din comunele de munte Vidra, Albac, Mogoş, Ponor, din ţinutul Zlatnei până la Mada şi Baia de Criş, apoi din Măgura şi Mărişel. Pe aici să meargă domnii, dar nu în cupee de clasa primă ci din comună în comună şi să vază mizeria. La colonizări ar fi mai bine să se îngrijească de soarta acestor oameni, decât de Ciangăi, cărora le merge desigur mai bine în Bucovina. Dacă contele Tisza vrea să creeze o nouă eră, trebue să ţină seamă de toate aceste, să le saneze. Atunci pacea vine de sine. Noi dorim pacea, am dorit-o de mult, dar guvernul trebue să dea şi el dovezi că o doreşte. Cu prefecţi şi deputaţi, cum se află azi în partidul guvernului, nu suntem ajutaţi. Prăpastia se face tot mai adâncă, patimile tot mai mari şi apropierea e tot mai grea In fine dl Ivan accentuiază pericolul slav, ce ne ameninţă şi pe noi şi pe Unguri. Dr. Al. Vaida. D-l Dr. Alexandru Vaida-Voevod accentuiază, că Românii au căutat întotdauna baza unei posibilităţi necesare atât pentru stat în întregime, cât şi pentru singuraticele popoare, de a trăi şi a conlucra pacinic împreună, apoi continuă : Alternativa este atât de simplă , sau o înţelegere cu Maghiarii sau iredentism. Dacă am fi avut o altă mentalitate ca popor, iredentismul ar fi pătruns de mult în păturile largi ale românismului. Ca Români însă avem o judecată cu mult mai trezvie şi cumpănim cu sânge rene şansele viitoare ale poporului nostru, decâtsă fim iredentişti. Elementul român, considerat ca un element etnic în întregime, nu poate exista decât singur cu presupunerea şi nu poate spera în susţinerea existenţei sale decât cu încrederea, că monarhia austro-ungară are în destul forţa necesară, pentru a se opune tendenţelor interne de dismembrare, întocmai ca şi pericolelor ce o ameninţă din afară cu nimicire. Cât timp noi, cei cari purtăm responsabilitatea pentru soarta poporului nostru, avem încă o influenţă politică şi cât timp elementele mai bune ale poporului nostru dau ceva pe cuvântul nostru, ne vom ridica întotdeauna contra naşterii unei mişcări iredentiste în sinul românismului. Noi speram încă, că cu timpul chiar în urma luptei noastre împotriva politicei şovine imposibile şi a corescenţelor ei, se vor ivi şi între Maghiari bărbaţi cuminţi şi energici, cari singuri vor căuta posibilităţile de împăcare cu naţonalităţile nemaghiare şi în primul rând cu Românii. Părerea deputatului Schuller e greşită. La Saşi lucrurile stau cu totul altcum, şi astfel politica Saşilor nu pot s’o urmeze Românii. Contele Tisza e un om integru şi poate are convingerea că pentru binele naţiunii lui e necesară pacea cu Românii, dar nici el nu are curajul de lipsă pentru rezolvirea cinstită a problemei de naţionalitate. Chiar din cauza aceasta preferă să compromită total ideia împăciuirii în faţa opiniei publice româneşti, câştigându-şi oameni, pe care nu voiesc să-i caracterizez aici. Cel mai tare trebuie să facă începutul ca cel mai slab să nu se simtă înjosit în caz de nesucces. Dr. Iuliu Maniu. • D 1 Dr. Maniu se scuză, că nu poate să se ocupe mai pe larg cu chestiunea pusă în discuție. De aceea răspunsul lui e mai scurt. Regretă că factorii puterii de stat nici acum nu vor să recunoască că rezolvirea problemei româneşti, nu numai că e actuală, dar e chiar ardentă ! Fiecare act al guvernului dovedeşte că nu vrea pacea. Din contră, din fiecare act al guvernului răsare nu numai tendinţa ca prin un tratament şovinist şi energic al chestiei de naţionalitate să-şi poată repara popularitatea ce şi-a pierdut-o prin chipul în care a tratat celelalte chesti. Faţă cu acest fapt declaraţiile generale referitoare la regularea chestiei de naţionalităţi au o importanţă aproape de tot minimă şi ele nu pot să ne seducă pe noi, cam în privinţa aceasta avem oarecare experienţă. Interesele generale vor suferi din cauza, că Ungaria se află încă în timpul luptelor interne. E de regretat, dar se pare totuşi că pentru guvern e o necesitate ca problema de naţionalităţi să rămână nerezolvită, sau poate el nu are puterea şi hotărârea pentru o soluţie justă şi acceptabilă şi din punctul nostru de vedere. Intre astfel de împrejurări, când pe noi ne aşteaptă lupte grele şi mari, nu ne aflăm în situaţia de a atinge acorduri lirice, contemplând asupra condiţiunilor de pace. Preţuieşte personalitatea şi capabilitatea contelui Tisza, dar trage la îndoială bunăvoinţa lui pentru remediarea doleanţelor noastre şi că ar exista posibilitatea politică pentru aceasta. Aceasta însă nu va să zică, că articolul lui Schuller nu-şi are însemnătatea sa. Cele cuprinse în el clarifică mult situaţia, deşi faţă de acestea ! Dr. I. Maniu îşi exprimă regretul, că referitor la rezolvirea chestiunii române nu poate aproba principiile şi modalităţile depuse în el. Dr. Teodor Mihali. D-l Mihali cerându-şi scuze pentru întârzierea răspunsului, fiind dus în străinătate, îşi spune convingerea, că politicii naţionalităţilor oricât de obiectivi ar fi. ru vor fi în stare să aducă la o cale reală opinia publică maghiară, atât de cuprinsă este ea de curentul şovinist. Ea rămâne surdă la orice argumentaţii, fie cât de clare. Şovinismul aleargă pe un drum periculos pentru ţară, având un scop utopic, care e contopirea naţionalităţilor în rasa maghiară. O dovedesc aceasta lămurit declaraţiile zilnice ale bărbaţilor maghiari şi cele ale presei maghiare. Cei mai mulţi dintre bărbaţii politici, cari se schimbă la guvern, recunosc între patru ochi îndreptăţirea doleanţelor naţiunilor nemaghiare, dar nici unul nu cearcă să le remedieze, căci se tem de opinia publică. Dar se ştie şi aceea că opinia publică maghiară e condusă direct sau indirect de bărbaţii de la putere. Cu opinia publică maghiară şovinistă stă în faţă opinia publică a naţionalităţilor care s’a desvoltat pe cale naturală şi e atât de clară. Şi noi suntem locuitorii băştinaşi ai acestei ţări, şi noi voim aici să trăim şi să murim, dar naţionalitatea noastră şi rasa noastră moştenită dela străbunii noştri, limba noastră, credinţa noastră, individualitatea noastră naţională nu ni le dăm şi aceste bunuri le apărăm chiar şi cu viaţa noastră. E clar că contrastul între aceste două opinii publice e enorm. Dacă considerăm că binele şi tăria acestei ţări, desvoltarea materială şi spirituală a cetăţenilor atârnă de la împăcarea acestor două puncte de vedere, vom putea înţelege cât de mare e datoria şi răspunderea guvernului ungar, a cărui cea dintâi şi cea mai importantă datorie ar fi să ducă ţara şi popoarele ei pe drumul progresului şi în acest scop ar trebui să creieze bunaînţelegere şi o colaborare armonică între toate popoarele acestei patrii. Dar eu întreb, că în situaţia politică de azi unde sunt bărbaţii politici ungari, cari să rezolve această chestiune atât de însemnată şi care va avea o influenţă hotărâtoare pentru viitorul ţării ? Pentru rezolvirea problemelor mari şi istorice se nasc şi bărbaţii de stat chemaţi. Dacă există astfel de bărbaţi şi va fi posibil să ne convingem despre existenţa lor, despre puterea de voinţă şi capabilitatea lor, sunt sigur că toate naţionaliţile din această ţară vor saluta cu bucurie steagul desfăşurat pentru libertatea, egalitatea şi frăţietatea adevărată. Dacă nu există astfel de bărbaţi de stat şi nu vor exista nici în apropiatul viitor, atunci ţara va trebui să tânjească mai departe în această stare nenorocită şi desperată. Fiere possumus, sed juvare non. ______ Cartea verde a României Din Bucureşti ni se scrie: Prim-ministrul Maiorescu pregăteşte o »carte verde« a României asupra războaielor din Balcani în legătură cu atitudinea României. Această scriere oficială, va conţine toate actele diplomatice primite şi trimise de ministerul de externe al României, statelor aliate, Turciei şi celor şase mari puteri. La ea vam anexat protocolil păcei de la Bucureşti şi patru hărţi privitoare la noua situaţiune politico-geografică din Peninsula Balcanică. Toate actele vor fi comentate şi explicate de d. Maiorescu, iar hărţile au fost lucrate la institutul geografic român, după indicaţiile stat-majorului general al armatei. Preţioasa lucrare va fi tipărită în trei mii exemplare şi va fi trimeasă guvernelor străine, miniştrilor români din ţară şi străinătate, membrilor corpurilor legiuitoare şi pressei. D. Titu Maiorescu pleacă Luni (azi) în concediu de 25 zile la München şi Heidelberg şi va pregăti în acest timp materialul diplomatic pentru „ Cartea verde«. D. Al. Marghiloman, ministru de finanţe, a fost însărcinat cu interimatul preşedenţiei consiliului de miniştri şi interimatul ministrului de externe. Cor. Interne. S’a constatat în mod oficial că muntenegrenii nu au trecut graniţa Albaniei autonomă. Poziţiunile ocupate de trupele muntenegrene se găsesc dincoace de această graniţă. — Ministrul de război al Turciei a dispus ca deocamdată să si demobilizeze numai trupele dela graniţa Bulgariei. Celelalte trupe vor fi demobilizate mai târziu și in mod succesiv, aceasta din cauza conflictului cu Grecia. — Așa i-i dat femeii., zice al treilea. — Bine, urmează Ieruncă, eu îi zic așa: Măi fumeie, eu încă n’am pierit. De ce mă boceşti ? Ea începe şi mai tare. Cât mi-i ea de dragă, şi cât mi-era de jale, da’tuncea tot m’am supărat. Ii zic aşa: Ia ascultă, mai soţie ‘ de ce mă jeleşti ca la moarte şi-mi strici tu mie inima me? Că eu ţie de toate ţi-aui lăsat. Vacă şi făină ai. Copchii ţi-am făcut. Lasă-mă să mă duc eu la treaba me, că altfel te cârpăsc. — Aşa, am sărutat eu copii, am sărutat-o şi pe dânsa ş’am încălecat pe cal. Deacu m’am dus. Apoi, măi fraţilor, să ne vedem cu bine. Căutaţi şi câştigaţi şi voi nişte cocorăţii, ca boerii...« Râzând, Ieruncă îşi porneşte calul in trap şi se departeazâ prin intensiune. Ceilalţi doi rămân în urmă şi-şi urmează mai domol sfatul. Trec alţii. Sunt patru ori cinci. Au cisme grele şi răsunătoare. Sunt cam cu chef şi grăesc tare. Unul strigă c’un glas neobişnuit la sătenii noştri. «Măi dac’ora cădea într’o campanie, cum am mai fost să ne ţinem tare, ca să nu ne facem satul de râs !...» Drept răspuns, ceilalţi chiuie ca nişte nebuni. «Măi! strigă iar cel întâi, noi suntem infanteri. La noi e puterea! Cel cu tunul bate de pe dealuri cel cu calul fuge pe şesuri. Numai noi, sireacii, mergem cu puterea pământului şi răzbim. — Pe cine? pe Bulgari ? întrebă cineva. — Cum? răspunde cu dispreţ oratorul. Pe om şi care ! Parcă ce ne pasă nouă? Noi îi fărmăm şi pace !... Trec ş’aceştia. Vine apoi un cârd foarte vesel, cu femei care suspină pe de lături şi’n urmă. Apoi trec alţii, şi alţii, tot mai mulţi, prin întuneric. Numărul lor creşte necontenit; se amestecă tropote de cai cu huruiri de căruţe. Mă simt din ce în ce mai aţâţat şi mai mişcat. lini iau pelerina in spate, îmi îndes chipiul pe frunte şi ies pe uliţă. Umblu încet şi rătăcesc printr’o mişcare ce creşte necontenit. Clopotele iar au prins să sune, şi flăcăii răspund de pe toate porţile târgului cu chiote. Incet-incet întunericul scade şi se înflăcărează zarea răsăritului. Oraşul forfoteşte. Un călăreţ trece pe lângă mine şi-mi aruncă două vorba cu o prietenie deosebită: «Vin Muntenii!» Mă îndrept spre marginea târgului, pe drumul muntelui. Şi când ajung în deal la marginea oraşului, lângă ţintirimul cel vechiu şi lângă biserica cea singuratică, mă opresc înfricoşat. Căruţe multe, într’o îmbulzeală enormă s’au oprit în lungul şoselei. Femei cu catrinţe şi cămăşi înflorite, copii, bătrâni umplu căruţele. Iar bărbaţii oşteni grămădiţi pe muchea dealului, deasupra târgului, deodată dau drumul dintre ei preoţilor; şi buciumaşii întind surle lungi spre răsărit şi ’ncep a suna prelung... S’a înfăţişat la datorie tot plaiul Muntelui, cu preoţii şi cu buciumele, ca pe vremea Voevozilor celor vechi. Când am văzut icoană aceasta, cu îmbulzeala oamenilor, a cailor, cu murmurul greu al vocilor şi tunetul buciumului , am simţit că se desăvârşeşte în mine simţirea aceea grozavă şi furtunoasă care trebuia să mă deslege de toate. Răsărea soarele în straturi sângeroase de nouri şi mulţimea se revărsa de pa toate dealurile. Atunci, în cea dintâiu lumină a zilei, par’că mi s’au deschis ochii, s’am văzut cu uimire că trăiam de ani în mijlocul unui popor pe care nu-l cunoşteam în deajuns. Venea ca talazurile nebiruite ale mării. Aşa, că în marginea oraşului meu, curgea pe toate drumurile ţării. Erau oştenii cei vechi, tari şi nebiruiţi ai lui Ştefan-Vodă, — erau ţăranii noştri cei năcăjiţi, cari veneau la jertfă, având înaintea ochilor lumina unei soarte mai bune. GAZETA TRAI« SILVANII I. Nr. 214—1913. .Proiectul legii «le pressA. Ziarele din Budapesta sunt informate, că proiectul nonei legi de pressă e înnaintat M. Sale spre aprobare prealabilă. ^îndată ce M. Sa îl va aproba, va fi depus pe biroul camerei, spre rezolvire. Nona politică balcanică. Se pare că pericolul unui nou războiu balcanic a dispărut— deocamdată. Statele balcanice sunt cu mult prea mult preocupate de mizeriile pricinuite de războaiele anterioare și de organizarea nouilor teritorii cucerite, încât să se mai arunce într-o noua aventură. Statelor le trebuie bani, iar popoarelor linişte, pentru ca să se poată reculege după atâtea rasboiri crâncene. Din toate părţile sosesc ştiri despre ameliorarea situaţiunei balcanice. „Revanşele“ s-au amânat deocamdată pe timp nedeterminat. Declaraţiile lui Pasid. Primul ministru Passici a rostit Vineri seara la întrunirea partidului radical un expozeu asupra situaţiei externe, spunând că Serbia nu vrea să se isoleze cu nici un preţ de statele vecine. Tendinţa Serbiei este de a încheia strânse relaţii de prietenie şi speră că în curând vor fi restabilite relaţiile normale şi cu Bulgaria. Pasici se sileşte să aranjeze cât mai grabnic şi chestiunile pendinte cu Austro-Ungaria, în aşa fel ca să satisfacă interesele amândurora. Conflictul cu Albania va fi tranşat conform intenţiilor manifestate de albanezi, dar cu condiţia ca Serbia să ramâie în stăpânirea câtorva puncte strategice importante de la graniţă. Serbia priveşte cu mult optimism conflictul între Grecia şi Turcia, care nu va lua în nici un caz o formă gravă. Repet — a încheiat d-l Passici — că vom căuta să fim în cele mai amicale relaţii cu România, păstrând alianţa cu Grecia şi Muntenegru. Declaraţiunile lui Passici, că Serbia va ocupa câteva puncte de mare importanţă strategică pe teritoriul albanez, au produs în cercurile vieneze mari nedumeriri. „Neue Freie Presse“ de eri constată că declaraţiunile lui Passici sunt în contrazicere cu acelea făcute de dânsul la Viena, când a avut întrevederea cu contele Berchtold. Aceste declaraţiuni sunt în contrazicere şi cu acelea făcute de Spalakovici in faţa corpului diplomatic de la Belgrad. Cercurile diplomatice din Viena speră totuşi, că Serbia nu-şi va pune planul în aplicare.