Gazeta Transilvaniei, octombrie 1913 (Anul 76, nr. 214-238)

1913-10-26 / nr. 235

Nr 235 Brasov, Sâmbătă in 26 Octomvrie­­8 No­em­vrie­ 1913 Anul LXXVI ABOMENANTUL: Pa an an . . . 24 Cor. Pa o jnm. da an 12 „ Pe trei luni. . . 8 „ Pentru Romania si strain&isto. Pe un an ... 40 lei. Pe o rom. de an 20 „ TELEFON N­. 836. ZIAR. POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Tirgul Inului Nr. 8# INSERATELE ce primesc la adminis­traţie. Preţul după tarif şi Învoială. Manuscrisele nu se In­­napoiau­. Adunarea de la Caransebeş. Poate nici­odată nu s-a vorbit şi nu s-a scris la noi aşa de mult despre menirea societăţii noastre pentru fond de teatru român, ca tocmai in acest an şi cu deosebire în ajunul adunării generale a aces­tei societăţi teatrale, care se va ţinea mâne şi poimâne în Caran­­sebeş, mândra cetăţuie de odini­oară a neuitatului general Dodi. Este aceasta un semn al vre­­murilor sbuciumate, prin cari tre­cem d­espre limnea unei dorinţe ge­nerale a poporului nostru, setos după lumină şi artă de a-şi vedea odată întrupată o veche dorinţă : să-şi aibă odată din puterile sale proprii un teatru românesc, o tru­pă ambulantă românească, care să-i satisfacă o necesitate ardentă, rămasă atâta timp neîndeplinită din lipsă de mijloace suficiente şi din cauza totalei lipse de ajutor din par­tea guvernelor maştere, cari s-au perindat zeci de ani la cârma ţării. Şi nu greşim, când facem cons­tatarea că la frământările, cărora s­e dat expresiune prin ziaristica noastră, a contribuit în mare mă­sură şi turneul triumfal al trupei Antonescu, care ne-a reliefat în mod cum nu se poate mai eloc­vent importanţa naţional-culturală a unei trupe teatrale, care au de an să cutriere ţinuturile româneşti potenţând dragostea faţă de a ta românească şi faţă de graiul dulce şi frumos strămoşesc. Aşa cum s-a pornit însă la noi în unele ziare şi reviste discuţii asupra înf­inţării cât mai grabnice a mult doritei trupe ambulante teatrale, ea nu e de loc menită să promoveze această chestiune arzătoare ei să producă numai ne­dumeriri în publicul nostru, de­­cepţiuni şi jigniri in sânul acelora cari sunt pătrunşi in măsură cel puţin tot atât de mare, ca şi s­ei­torii amintitelor articole, de im­portanţa unei trupe ambulante tea­trale, care să fie chemată la vi­­eaţă în timp cât mai apropiat. A­­vem absoluta convingere, că actu­alul comitet al societăţii noastre teatrale este p­e deplin convins de necesitatea înfiinţării acestei trupe şi că a făcut totul ce s-a putut face în cadrele statutelor societă­ţii. Că trupa proiectată nu s-a putut înfăptui nu este vina lui ci a împrejurărilor. A aprecia necesitatea unui co­mitet şi a da espresiune unor do­­riniţ’, este un an era permis şi chiar de dorit, căci din o discuţie pu­blică, bazată pe lucruri reale şi ţinându-se cont de împrejurările extraordinare în cari ne aflăm m­­ Românii, ne putem alege cu foloase şi îndemnuri prielnice Suntem însă în contra unei discuţii publice, care s a urmat acum de curând în legătură cu turneul trupei Anto­­nescu şi care a pornit din premise false, aducându se imputări ne­drepte comitetului actual şi secre­tarului său literar. Turneul trupei Antonescu s-a pregătit înainte, încă din vară, după sfatul şi după con­­diţiunile stabilite de comitetul so­cietăţii pentru fond de teatru ro­mân, pe care d-l V. Antonescu le-a primit şi le-a urmat cu o desă­vârşită corectitate. Sprijinul moral (cel material îl opresc in cazul dat statutele societăţii expresses ver­bis) al societăţii teatrale s-a făc­ut chiar pendent de primirea şi ur­marea acelor sfaturi şi condiţii formulate de comitetul socie­taţii­­ teatrale. Demersurile sale precum şi apeluri e trimise comitatelor fi­nale în ajunul turneului, societatea nu le-a trimbiţat însă in lume, ci le-a fă­cut în tăcere, împlinindu-şi o sfântă datorit­­ă. Să ne ferim deci de exagerări şi intervertiri, cari­eru promovează scopurile societăţii ci dau numai naştere la bănueli şi jign­iri. Comitetul societăţii teatrale şi se­cretarul literar al soc­ietăţii au dat zilele aceste pub­ieităţii ra­poartele lor Din ele publicul ro­mânesc se va convinge de ce a făcut şi lucrat comitetul societă­ţii care până astăzi în urma dispozi­­ţiunilor r­etrictive ale statutelor şi a madatului primit din partea diferitelor adunari generale, ar mai mult rolul unor chivernisitori de avere. Şi se va mai convinge publicul românesc, că nu secretarul literar, angajat în acest an în mod provizor, avem un tinar harnic, însufleţit şi­­ooric de muncă. Că propunerile formulate şi ideile lansate de d-sa pot fi discu­tate, nu mai încape îndoială. Am dori chiar, ca la adunarea din Ca­ransebeş, are are să aleagă noul co­mitet şi are să-şi rostească cu­vântul la noua angajare a direc­torului artistic şi a secretarului lite­rar, să se facă o discuţie cât mai largă. Vedem cu bucurie, că în ra­port­­ comitatului se dă expresiune speranţei, că nu mai e aşa departe vremea când cu concursul artiş­tilor ajutoraţi din fondul societâţii se va putea îndeplini ţinta finală a unei munci de zeci de ani: înjghe­barea primei trupe ambulante a societăţii pentru fond de teatru. Suntem chiar informaţi, că un fost bursier al societăţii a prezentat în privinţa aceasta un plan real, a cărui realizare este iminentă. Adunarea de la Caransebeş are prin urmare o deosebită impor­tanţă. Ţinută la in­elul recerut, şi lăsând la o parte bânnelile şi p­i­­căturile neîndreptăţite, discuţia ce se va urma la Caransebeş î­n jurul problemelor societăţii teatra­e şi în primul rând în jurul înfiinţării cât mai grab­nice a trupei ambu­lante, — suntem siguri — va aduce roade nespus de preţioase. Dacă comitetul, al cărui mandat espiră, n-a fost în plăcuta poziţie din cauza statutelor şi a altor piedeci de ordin material şi personal, de a putea constitui trupa teat­ala, deşi ar fi dorit din tot sufle­tul s’o facă aceasta, adunarea dela Caransebeş să dea n­ului comitet posibilitatea să se aproprie cu un pas însemnat de dealegarea acestei probleme, care ne frământă sufletul. In această dorinţă şi speranţă salutăm adunarea de mâne şi poi­­mâne din Caransebeş, dorindu-i ceie mai mănoase succese, mare şi o pedeapsă în bani, câte 20. cor. de zi. A urmat la ordinea zilei conţi­nu­rea discuţiei asupra proiectului re­formei curţii cu juraţi. Vorbeşte la B­abffy, pentru proiect, apoi ia cuvântul deputatul nostru Dr. St­­. Pop şi într’o fuurioasă vorbire arată retro­ gradismul proiectului accentuând, că ciuntirea instituţiei curiilor cu juraţi, pro­iectată de guvern, e în contrazicere cu spiritul lui Deák Ferencz. Cu aceste se închide­­ scufia ge­nerală şi ia cuvântul ministrul Balogi, care refl­ecteezâ la antevorbitori, de­clarând că la discuţia specială va pro­pune, ca în procesele de presă pornite de procurori să se menţină praxa veche La discutia specială Balogh pro­pune sebarbări la secţia 2 apoi se închide şedinta la orele 2. d­a. in şedinţa de azi continuă di gra­ţia specială si proiectul probabil va fi votat în întregime Camera* Pentru camera de ori a fost o surprindere, că opoziţia a absentat de la şedinţă. După deschi­derea şedinţei a făcut raport Szász Pál, referentul secţiei de imunitate, propunând că Eitner pentru scena cu cărţile de joc din şedinţa anterioară să fie exi­bili de la 30 de şedinţe Propunerea s’a primit. S’au mai e scr­is pentru întreruperi etc. Pakovsky pe 20­ de zile, Huszár pe 15 zile, Sümegi pe 10 zile etc Eschiderea are ca ur­ ­ teroarea din Ţara Oltului Un cuvânt cătră fruntaşii Făgărăşeni. Până în momentul de faţă nu cunoaştem rezu­matul alegerilor pentru congregaţia "comitatului Făgăraş. N­u greşim însă, când , ţinâ­d cont, de teroare­» desfăşu­rată în ajunul zilei de alegere şi cu deosebire de căzui întâmplat d­lui deputat Şerban în t­rimmna Recea, când, voind să protesteze in contra furiei administraţiei, gen­­darmii au îndreptat spre el suli­ţele iar surgabiraul Bokros l-a bruscat — când, zicem, presupu­nem, că voturile dace pemru can­didaţii naţionalişti au fost majo­­rizate de voturi e celor slabi de înger şi a celor ameninţaţi de fu­ria organelor adm­­istraţiei. In unele com­une bărbaţi noştri de încredere, văzând teroarea celor atotputer­ici, a­­ retras chiar list­a candidaţi or naţionali c dani for ţ i biu ate. In­ astfel de împrejurări lupta bărbătească a frumu­şilor din Ţara­ Oltului n a putut aduce roadele dorite. Aceasta însă să nu ne des­cu­raj­ez­e, căci în contra forţei bru­tale nu există la noi în Ungaria remediu, iar de băi sângeroase suntem sătui în Ţara Oltului. Volnicia dfila Viştea de jos. Ni­ se scrie : In 4 Nov. a. c. s’a săvârşit In Viştea de jos, cu prilejul alegerii pen­tru Congregaţie, un act de nemaipome­nită fărădelege. Alegerea a fost con­dusă, de Emil Bota ca preşedinte, şi de cel mai şovinist notar loan Şiandru ca vicepreşedinte. La constituirea biroului deja, no­­tarul loan Şiandru a luat sub stăpâni­rea sa 3 jandarmi cu baioneta pe puşcă, cari cu o voinicie de neînchi­puit escortau pe cine voiau. Membrii de încredere au fost denumiţi, cu încălca­rea tuturor drepturilor şi legilor de către acest notar trădător, desconside­rând toate protestele preoţilor, pe cari cu cea mai uimitoare neruşinare, i-a scos dintre alegători cu baionetele. Preoţii Pavel Borzea şi Ioan Stanciu din Viştea de jos au cerut să vor­bească cu preşedintele. Intrând pe poarta primăriei, de-odată le a sărit în cale, neruşinatul şi unealta oarbă a stăpâniri, Also Vişti Sándor János, no­­tarăş, cu­­ apui gol, cu ochii injectaţi în sângele urii, şi al răutăţii şi stri­gând din băeriie inimii, pe limba un­gurească „afară cu ei“, a poruncit jan­darmilor, cari punăndu-le baioneta în coaste la cei 2 preoţi, i-a scos afară şi le-au închis poarta în faţă, în timp ce pe alegători, cu toate protestările lor, îi băga în curtea primăriei şi îi înfrica, ameninţându-i cu tot felul de pedepse, şi momindu-i cu bani şi cu promi­siuni. Experienţele aceste noui fă­cute în era „împăcării“ să ne fie însă nouă tuturora şi cu deoseb­re pentru Făgărăşeni un nou îndemn pentru solidaritate şi pentru o luptă unitară în contra duşmanu­lui, a cărui brutalitate şi obrăzni­cie creşte pe zi ce merge. Neînţe­legerile dintre fruntaşii noştri tă­­gârăşeni, cari în momente mari şi-au întins în­totdeauna mâna frăţeşte, trebuie să dispară odată pentru totdeauna. Uitând supără­rile lor din trecut, ei trebuie să formeze un zid puternic de apă­rare, care să inspire respectul cu­venit duşmanului, căci numai vă­zând­u-se în faţa unei falange pu­ternice de barbaţi conştienţi, duş­manul îşi va reveni în fire. Din teroarea zilelor trecute desfăşurată de organele fişpanului Szell în comunele Ţării Oltului să se desprindă în acelaşi timp lo­zinca prev­etitoare de zile mai bune: solidaritate pe întreaga linie şi dracoste frăţească intre toţi fii neamului românesc! ! Comemorarea lui Creangă Iaşi 1913. Ieşenii se pregătesc să comemore­ze cei 25 de ani de la moartea povesti­torului (1889 — 1914 Decemvrie 31) ridicându-i un bust artistic în grădina publică de la Copou. Comitetul alcătuit din d-nii: A. D. Xenopol, C. Meissner, A. C. Cuza, Gh. Ghimbănescu, institutorul Grigorescu prietinul şi colaboratorul lui Creangă la cărţile didactice, împreună cu sub­scrisul, a hotărât ca acest monument să reprezinte bustul lui Creangă în mărime naturală făcut din bronz, care va fi aşezat pe un soclu de mar­moră roşie, iar jos, pe trepte, un copil de ţăran şezând, cu plete, Îmbrăcat cu bondiţa, iţari şi brâu, dar cu picioarele goale. Acest copil se uită într’un abece­dar pe care l-a scos dintr’un ghiozdan care se află lângă dânsul. Banii necesari pentru acest bust au fost adunaţi prin subscripţie pu­blică. Cu prilejul sărbătorirei, comitetul va alcătui o mică expoziţie din obiec­tele şi manuscrisele rămase dela Creangă. Prinţul Carol va fi invitat la des­­vălirea monumentului, care se va face în luna Maiu a anului 1914. Se va interveni la minister, pen­tru a se obliga toţi profesorii şi învă­ţătorii să fie conferinţi publice asupra valoarei literare a operei lui Creangă. Se va tipări un volum de artă, care va cuprinde un studiu complect biografic. Lucrarea va fi ilustrată cu deseranurile pictorului Teodor Buiucliu, şi cu o serie nouă de fotografii inedite luate din Humuleşti şi Iaşi. Doi conferenţiari, vor fi trimişi să fie prelegeri asupra vieţei şi operei lui Creangă în Transilvania şi Bucovina. Conferenţele vor fi însoţite de admira­bile proiecţiuni colorate. Acolo se va distribui în mod gratuit un tablou, cuprinzând toate portretele lui Crean­gă, casa din Humuleşti, bojdeuca din Iaşi, panoul „Junimei» şi alte fotografii, iar în mijlocul acestor ilustraţiuni se va tipări un portret literar despre Creangă. Acestea sunt dispoziţiunile pe care comitetul le va lua în vederea sărbăto­rirei lui Creangă la Iaşi. Acum să vă povestesc un episod înedit din viaţa acestui mare literat. In bojdeuca de la Iaşi, Creangă şi-a trăit ultimii ani din viaţa sa, în­grijit de fosta lui manageră Ţinea Vart­ic, o femee fără cultură, ştiind nu­mai a scrie şi a ceti. Acest fapt di­vers n’ar fi îndeajuns de a pune nume­le său alături de al marelui povestitor moldovean, dacă pe lângă gospodărie, Ţinea Vartic n’ar fi sfătuit, corectat şi îndrumat pe Creangă în creaţiile sale literare, chiar înainte de a fi dus de Eminescu la »Junimea». Cum — se vor întreba cei mai mulţi — o femee incultă, ştiind numai a ceti nu a scrie, a putut da îndrumări litera­re lui Creangă? Foarte simplu, te voiu răspunde eu, care am cunoscut de aproape pe această femee, moartă acum câteva luni în cea mai neagră mizerie. Tinea Vartic a fost o fină observatoare, ana­lizând cu o putere critică oamenii şi lucrurile pe care îi întâlnise în sbuciu­mata sa viaţă. Crescută la ţară adusese la oraş un bagaj bogat de povestiri populare, auzite de la bătrânii statului, unde îşi petrecuse copilăria. Având o memorie extraordinară, Ţinea Vartic i le spunea lui Creangă aşa cum le auzise. Din a­­cest material folcloristic, povestitorul a scos părţile utilizabile povestirilor sale. Ţinea Vartic a cunoscut pe toţi scriitorii de la «Junimea», cari veneau la Creangă îa vizită. Lua parte chiar la convorbirile lor, discutând şi făcând întotdeauna obser­vaţii pline de bun simţ neuitând să fie ironică şi spirituală. „Era o plăcere, — scrie V. Pogor lui Vasile Conta, — să asculţi pe Tinea lui moş Ioan Creangă, când vorbea şi mai ales când povestea dintr’o lume a­­proape de a noastră, dar care prin graiul ei, părea ecoul unor vremuri în­depărtate. Văzând talentul şi darul de a povesti cu atâta uşurinţă fapte intere­sante din viaţa noastră literară, am rugat-o în anul 1910 pe Tinca Vartic să-şi scrie memoriile, după un plan propus de nune, având să răspundă numai la anumite întrebări. Deja această femee mai posed co­respondenţa lui Greangă şi mica sa bibliotecă, cu volume adnotate de dân­sul, material ce-mi va servi la alcă­tuirea unei biografii şi la editarea unui volum cu scrierile complecte, căci rel al „Minervel“ este încompiect. Doi prieteni a avut Eminescu în scurta şi aventuroasa sa viaţă: pe Creangă şi pe Veronica Miele. Ce apropiere sufletească a putut să unească pe aceste două talente, cu mentalităţi şi apucături diferite ? La această întrebare răspunde în­suşi Creangă, într’o scrisoare pe care o trimite lui Eminescu, care devenise redactor la­­Timpul* . .Bădie Mihai, ai plecat şi mata din Ieşi, lăsând în sufletul meu multă scârbă şi amăreală. Să deie D-zeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr’un pol el face doi; ş’apoi, dă, poate nu-s cu inima curată când grăesc de fratele nostru că-i cu dracul în loc să fie cu D-zeu. Par, iartă şi mata, căci o priete­nie care ne-a legat aşa de strâns, nu poate să fie ruptă fără de ciudă, din partea aceluia care rămâne singur Această epistolie ţi-o scriu în cer­dacul, unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin de minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase­, frumoase... Dar, coşcogemi-te om ca mine, gândindu se la acele vremuri, a înce­put să plângă... Bădie Mihai, nu pot­ să uit acele nopţi albe, când hoinăream prin Ciric şi Aroreanu, (dealuri din împrejuri­mile laşilor; not. aut.) fără pic de gân­duri rele, dar din dragostea cea mare pentru leşul nostru uitat şi părăsit de toţi.

Next