Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1914 (Anul 77, nr. 1-22)

1914-01-15 / nr. 10

Pagina 2, consiliul de miniştri, să pună următoarea întrebare ambasadorului austro ungar la Bucureşti : »Nu ne sprijiniţi mai departe, dar spuneţi-ne: doriţi d-voastră să consideraţi pretenziunile noastre, reduse la minim, de asemenea ca o astfel de conditie sine qua non, ca acele chestiuni cari vă interesează direct?* De fapt această întrebare s’a şi făcut şi care a fost răspunsul? Iată-l: »Reprezentantul d-voastră diplomatic ne-a adus la cunoştinţă, că în Sofia s’a mai fixat un termin pentru un ultim pas*. Şi aceasta a fost totul. Despre această afacere n-am mai auzit după aceea vorbindu-se nimic. In nici un singur caz n am putut obţine un succes pipăibil cu ajutorul Austro Ungariei. Aşa de pildă ni s’a adus la cunoştinţă din Viena, că vor pretinde ca România să fie reprezentată în reuniunea ambasadorilor dela Londra. Rezultatul a fst, că dorinţa aceasta n’a fost împlinită şi am mai avut şi neplăcerea să ni se închidă o uşe, le care nici n’am bătut. Ne-am plâns şi de acele avantagii, cari s’au acordat Bulgarilor, în timpul conflictului nostru cu ei, în chestii de transporturi de arme, ba chiar de arme şi muniţii vândute din fabrici austriace. Desigur că nici cererea de revizuire a t păcii de la Bucureşti nu se poate califica drept o atitudine prietinească ... Dar cred, că ajunge. Consideraţi pe Romînii din Ardeal de patrioţi buni unguri, precum şi trebuie să fie şi să nu mai auzim în viitor plângerile lor zilnice. Atunci relaţiuniie noastre cu Austro- Ungaria vor deveni iarăşi, precum au fost. In cas contrar, când vom fi condamnaţi să auzim aceleaşi plângeri, cari ne pătrund la suflet, şi când într’o viitoare complicaţiune nu vom putea conta la un sprijin mai eficace decât până acum din partea Austro-Ungariei, atunci te pot asigura — şi aceasta este părerea generală la noi că nu va exista guvern român, care va mai urma acea politică, pe care au urmat-o până acum toate guvernele faţă de Austro- Ungaria. N’avem dreptul să ne amestecăm In afacerie d-voastra interne, dar avem dreptul să ne croim politica noastră externă aşa, precum ne convine. De încheiere vreau însă să dau expresie speranţei mele, că faptele vor confirma telegramele despre un rezultat favorabil al tratativelor şi cred, că nu greşesc când te asigur în mod loial, că această Înţelegere va produce numai satisfacţie şi în nici un caz greutăţi, împărţireacercurilor electorale. »Neues P. Jurnal« este informat, că ministrul de interne Sándor va depune în şedinţa de cercuri sau joi pe biroul camerei proiectul de lege privitor la împărţirea cercurilor electorale. Acest proiect, spune amintitul ziar, ar fi fost prealabil sancţionat de Maj. Sa. Contra pactului româno- maghiar. Independiştii orbiţi de patimi lucrează din răsputeri contra oricărei înţelegeri între Români şi Unguri. Partidul independist după cum am dat ştirea, aranjează mai multe adunări de protestare contra pactului Zilele aceste Sa ţine o astfel de adunare în Orosháza, urmează a doua în Aiud şi apoi o mare adunare în Canija, pe care am semnalat-o. La aceasta adunare vor lua parte mulţi deputaţi opoziţionali, In frunte cu Lovászy Marton, deputatul şovinist al Danijei. Şi vor fi sbierete patriotice şi mtricaldămaşuri.« Din Croaţi«. Zilele aceste în camera din Zagreb s’a discutat proiectul de indemnitate. In şedinţa de 1 Sâmbătă a vorbit deputatul Budisavlie- Iviei pentru proiect. Accentuiază că Sârbii cu Croaţii trebue să lucre In înţelegere, căci numai aşa pot asigura drepturile Croaţiei. A vorbit apoi hanul Skerlez, care răspunzând la o interpelaţie, arată deosăbitea citre oficialii comuni şi autonomi. In şedinţa de după ameazi s’a votat proiectul de indemnitate in general şi s’a început discuţia specială. Şedinţa votoare se va ţinea Vineri, în 30. ianuarie c. n le lor. Numai de proşti aţi iscodit o leg®, ca asta. Muncesc oare oamenii numai cu mânile? Ce gândeşti, cu ce muncesc oamenii cuminte ?« »De unde să ştim noi asta, z’se Ivan. Noi întrebuinţăm la lucru totdeauna numai mânile şi spatele.« »Da, pentru că sunteţi proşti. Dar eu am să vă învăț, cum lucră omul cu capul. Atunci veţi găsi, că este mai folositor sa lucri cu capul, decât cu mânile.« Ivan se miră. »Ei, peste putinţa ! zise el. Pe dreptul ne zic nouă proşti.* SS diavolul în Luga : »Numai cât, nu es’e uşor ,u lucri cu capul. Voi nu vreţi aii—!«Şi daţi de mâncare, pentrucă nu alt» bătături la mâni, tu ştiţi însă, că este pe de o sută de ori mai greu, să lucri cu cepul Câte odată stă să ţi crepe capul de lucru.« Ivan se puse pe gânduri. »Dar, tu, iubitule, de ce te năcăjeşti astfel? Întrebă el. »E lucru uşor, când stă să crepe cepul cuiva . Tot ar fi mai bine, să lucri ceva nud uşor — cu capul şi cu spatele.« »De aceea mă năcăjesc aşa, raspunse diavolul, pentru că mi-s milă de voi, prostii. Dacă nu m’aş năcăji eu, voi aţi rămânea în veci proşti. Eu insă am muncit cu capul, şi vreau să vă învăţ să munciţi şi voi aşa». Ivan s® minună. »Invaţă-ne dară, zise el, că de multe ori se obosesc mapele, atunci ar fi bine să te înlocuim cu capul». »Diavolul făgădui ,să-l înveţe. Ivan dete poruncă în ţară, că a venit un domn ales, care vrea să înveţe oamenii a lucra cu capul, spunând, că omul poate lucra mai mult cu capul decât cu mâniie. Să vină cu toţii şi să înveţe. In împărăţia lui Ivan era un turn da veghe, înait, cu trepte preţioise, deasupra cu un pod. Acolo sus duse Ivan pa domnul elegant, ca să’l poată vedea toţi. Domnul şedea pe turn, deasupra, şi începu să vorbească de acolo. Proştii se adunaseră, ca să vadă. Ei gândeau că domnii le va arăta in fapt*, cum poate lucra erau cu capul, fără mâni. Diavolul bătrân însă îi învăţa numai cu graiul, cum poate omul trăi, fără să lucre. Proştii nu pricepură nimic. 11 ascultară câtva timp, apoi se imprăştiară toţi pe la lucruri.. 'or. D’avodl cel mare a stat pe turn ziua întreagă, a stat şi a doua. z!„. a vorbit şi iar a vorbit. începu să-i vie foame. Proştilor însă nu le plesni în minte să-l ducă pâne acolo sus. Ei ziceau, că dacă el se pricepe să lucre mai bine cu capu', decât cu mânii®, atunci jucând îşi poate câştiga pânea cu capul. A doua zi Încă stătu diavolul pe pod şi vorbi fără întrerupere. Oamenii veneau, se uitau niţel la el şi iară se despărţiau. Şi Ivan li Întrebă: »Ei, ce i acum? a început domnul să lucre cu capul?» .Nu, încă n’a Început, ziseră ei‘ tot mai hodorogeşte încă*. A mai stat diavolul o zi pe pod, până au Început să-i slăbească puterile ..ameţi şi se lovi cu capul de stâlp. Când a văzut asta unul dintre proşti se duse să spună nevestei lul Ivan, şi femeia se duse la bărbatul ei la câmp. »Să mergem, să-l vedem zise ea. Spun că domnul a început să lucre cu capul». Ivan se miră de asta. »Să fie cu putinţă?», zise Ivan, întoarse calul şi se duse la turn. Când ajunse diavolul era cu totul sfârşit de putere, îl prinse ameţeli, şi se bătea cu capul de stâlp. Cum se apropie Ivan mai tare diavolul se Impiedică și se răsturnă cu sgomot pe scări In jos, cu capul înainte, numărând toate treptele. ..Da, zise Ivan domnul elegant a avut dreptate, că uneori, omului stă să-i crep® capul. Asta este mai rău ca bătăturile.» Diavolul căzu până jos, şi se înfipse cu capul în pământ. Ivan voia să se apropie de el, să vadă dacă a isprăvit multe... Atunci deodată se crepă pământu' şi diavolul se cufundă ’n pământ, numai o gaură rămase în urma lui. Ivan se scărpină în ceifă: «vezi’l spurcăciunea grețoasă! Iată-i el!» De bună seamă, ăsta-i tatăl celor de mai înainte — »Sdravăn ştrengar»! * Ivan trăeşte până’n ziua de astăzi şi tot popor'u! aleargă în ţara lui.. .. au venit şi fraţii lui la el, şi pe aceia-i hrăneşte el. Oricine merge la el şi-l sica: »Hrăneşte-ne şi pe noi.» Ivan le răspunde: »Ei, de pe partea mea veniţi voi şi aşa avem din belşug» Numai un obiceia este în ţara lui. Cine are bătătuit la mâni, acela şade la masă, cine nu are, capătă rămăşiţele. N. Petru Petrescu. GAZETA TRANSILVANIEI. Un nou guvern în România Paris, Ianuarie 1914 In România s-a constituit un guvern nou. Conservatorii s au retras pur şi simplu şi în locul lor au venit liberalii. Această liniştită schimbare de guvern a pus în discuţie drepturile constituţionale ale parlamentului şi chiar în sânul Camerei s-au ridicat glasuri de protestare contra ignorărei suveranitaţei naţionale proclamată de constituţie, şi a cărei expresie este parlamentul. După teoriile constituţionale parlamentul trebuind să fie expresia adevărată a dorinţelor poporului şi guvernul expresia majorităţei parlamentului, un guvern poate guverna atât timp cât se bucură de încrederea parlamentului şi acesta de a ţărei. Nici o argu- I rentare, oricât de sofistică n-ar putea dovedi contrariul. In România, după aproape cincizeci de ani de viaţă constituţională, mentalitatea şi moravurile politice n-au evoluat de loc. Orice român care iubeşte ţara şi pământul românesc şi se îngrijeşte în adevăr de soarta milioanelor de plugari români, va fi iubit de acest contrarism între constituţia ţarei şi moravurile politice. Cei cari au cercetat istoria politică a României în cele din urmă decenii şi cei cari au trăit ultimele evenimente politice, nu pot să nu mărturisească, cel puţin în faţa propriei lor conştiinţe, că marele principiu constituţional al suveranităţii poporului, care-şi deleagă drepturile cale parlamentului, a fost şi continuă să fie nesocotit. Adunarea constituantă din 1866, care a alcătuit actuala constituţie a României, ca şi adunările constituante din 1879 şi 1884, care au modificat-o, proclamând marele principiu al suveranităţei poporului — care pentru prima oară fusese proclamat în 1848 la Islaz de Popa Şapcă şi Heliade Rădulescu ca şi pe câmpia Blajului — au îngrădit imediat acest principiu, nedând drumul In cetatea poitică decât reprezentanţilor clasei conducătoare. împărţirea în colegii şi censul electoral au fost menţinute în toate legile electorale dela 1866 până az’, cari n au făcut decât să consolideze situaţia statornicită în 1866 An după an, principiul suveranităţei naţionale a căzut In desuetudine şi şi-a făcut drum un alt principiu, care dacă n-a fost Introdus în constituţie, este totuşi crezul politic al oamenilor politici români. Poporul este ignorant, noi fiind clasa dominantă, trebuie să-l conducem. Aşa gândesc şi chiar mărturisesc câteodată oamenii noştri politici Astfel poporul român de 6 milioane este privit şi tratat ca un minor pus sub tutelă. Fără a fi cineva democrat poate recunoaşte aceasta. Aşa fiind lucrurile se înţelege, de ce imensa obşte a poporului român n-are cuvântul în conducerea ţarei. Libertăţile constituţionale au rămas numai la suprafaţă şi nimic nu s a făcut pentru a pătrunde în păturile adânci ale poporului. Efectele acestui regim politic au fost dureroase pentru ţara întreagă şi mai ales pentru poporul de la ţară. Ţărănimea română lipsită de putinţa manifestărei legale, neavând în parlamentul ţarei nici un adevărat reprezentant — care să fie ecoul durerilor şi dorinţelor lor — adeseor a luat drumul revoltei. George Coşbuc şi Octavian Goga au sintetizat în versuri de o măestre artistică şi de un realism tragic, toată frământarea sufletească a ţărănimei noastre revoltată pentru pământ şi dreptate .. Noul guvern prezidat de dl Ionel Brătianu a anunţat un nou program agrar.. Nici o mare reformă adevărată nu se va putea însă statornici în ţara românească, până când ţărănimea română — imensa obşte a populaţiei prin munca căreia trăeşte întregul stat -nu va primită prin poarta cea mare în cetatea politică, până când nu va înfăptui marea reformă a votului universal, reforma reformelor. Un prim punct al douui program liberal este colegiu unic. Insă dacă trebuie să recunoaştem ca colegiul unic este un regim electoral superior celui de azi, car® împărţea p® cetăţeni după cens, stabilind Insă censul ştiinţei de carte, lasă în afară nu numai massa imensă ţărănească, ci chiar pe alegătorii de astăzi fără ştiinţă de carte şi cari votează prin delegaţi. S-a spus că cu timpul -- prin dezvoltarea instrucţiei se va ajunge la votul universal. De ce să nu fim sinceri. A trecut o jumătate de secol de la proclamarea obligativităţei învăţământului primar şi totuşi , cu toată extraordinara activitate şcolară şi extraşcolară a lui Spiru Ilaret - numărul analfabeţilor după cei mai pessimişti este de 80%! iar după cei mai optimişti de 60%. Şi oare sensul ştiinţei de carte nu este ceva relativ ? Intru cât va vota mai bine cei care abia mai ştie să se iscălească, decât aceia care nu ştie de loc? Şi acordându-se votul universal, când sat®e nu vor mai fi îngrădite ca azi, ca între ziduri chinezeşti şi când adevăraţi iubitori ai ţărănimei vor pătrunde în mijlocul ţăranilor, ei nu vor putea cumpăni unde e adevăr şi unde e demagogie? Din sânul ţărănimii nu vor răsări oare oameni, cari să aducă în parlamentul ţarei glasul suferinţelor şi aspiraţiilor unui popor de plugari ? Desbaterile divanului ad-hoc sunt cea mai bună dovadă. Acolo ţăranii, cari abia lăsase coarnele plugului, au ştiut, cu sfiiciune poate, dar cu multă pricepere şi hotărâre so arate boerilor că ei nu voesc nici o nedreptate, dar nici lor să nu li se încalce drepturile seculare. Şi deputaţii ţărani au fost aceia cari au expus cu mai multă limpezime vechiul drept ţărănesc asupra pământului muncit şi cum secol după secol au fost »expropiaţi« din drepturile lor. Der oare din mulţimea învăţătorilor săteşti, aceşti modeşti eroi, cari cu o răbdare şi abnegaţie de apostoli împrăştie ignoranţa din întunecatele noastre sate — cari cunosc atât de bine vieaţa şi nevoile ţăranilor noştri, nu vor putea fi demni reprezentanţi ai lor ?. Când întreaga ţărănime ar avea dreptul de vot şi când va trimite în parlament deputaţi ţărani şi adevăraţi cunoscători ai nevoilor ţărăneşti, ce departe am fi da timpurile de azi când chiar colegiul al III era reprezentant prin târgoveţi, cari adesea habar n-aveau de vieaţa ţărănească. Ce perspectivă s-ar deschide nu numai pentru ţărănime, dar chiar pentru viitorul ţărei şi al întregului neam românesc ! Atunci s ar putea înfăptui marele reforme pentru ridicarea morală şi intelectuală a ţărănimei, care ar aduce desvoltarea şi înălţarea ţărei. Atunci s-ar putea spune în adevăr că în Bucureşti »răsare soarele pentru toţi Românii « Să fie siguri cei cari cu atâta îndărătnicie se opun votului universal că în sânul poporului român împrăştiat prin văgăunile munţilor Carpaţi ca şi prin văile şi sesurile Moldovei şi Munteniei trăesc forţe necunoscute, forţe a căror valoare azi e ignorată şi care nu aşteaptă decât ocazia pentru a se putea desvolta şi a da exacta măsură a putinţei lor de creiare. Votul universal este condiţia sine qua non a desvoltărei României. După cum acordarea Votului universal In Ungaria este singura condiţie a liberei desvoltări a Românilor de sub coroana Sf. Ştefan, tot astfel înfăptuirea aceleiaşi reforme în România este singura condiţie a liberei desvoltări a ţărănimei româneşti şi a democratizări întregei ţări. Sandu Gălăhioară, ignorarea sărbătorilor româneşti de câtră autorităţile statului. Braşov, 26 Ian. 1913. De ani de zile sărbătorile noastre româneşti sunt tot mai sistematic şi mai îndrăzneţ ignorate de autorităţile statului, cari hind esclusiv maghiare par a ţinea şi ele imnul sistemului, care sfidează tot ce-i românesc. Sărmanul om de la sate, în loc ca să meargă, la biserică in ziua de Crăciun, ori de Anul nou, ori de Bobotează, trebuia să meargă la tribunal ca acuzat, ca martor, ori trebuia să asiste la un act de execuţie ori de licitaţie, ce se făcea asupra averii sale. Se vedea lipsit de această avere când văzduhul tresărea de refrenul: „Pe pământ pace şi latre oameni bună 'nvoire !« Acest fapt a revoltat într’atâta pe advocaţii români din Braşov, cari şi ei se văzură siliţi să meargă — erau citaţi — la judecată şi in cele mai de seamă sărbători ale noastre (mărturisim sincer , chiar în ziua de Crăciun), încât trebuirâ să facă, paşii necesari pentru sistarea acestor abuzuri nemaipomenite. Pe cât ni se comunică, ei ar fi înaintat o jalbă la preşedintele tri Mr. 10—1614, banalului din loc, care în urma acestei jalbe ar fi dat o circuleră câtră Inferiorii lui, prin care-indrumă na g respecteze sărbătorile româneşti. Vom vedea hino cât vor „respecta mărunţii hazbâznei această circulară. Şi dar fiind cu faptul, ca aceştia adeseori pun ad acta ordinele superiorilor, facem atenţi pe advocaţii noştri, ca totdeauna și oriunde să se întrepună pentru respectarea sărbătorilor noastre. Externe. Prim-ministrul Venizelos a sosit ori la Berlin, venind din Paris. In decursul zilei de eri a avut o convorbire mai lungă cu secretarul la exerne, Jagow. Venizelos va sta la Berin o săptămână. Albania. Ziarele franceze primesc din Roma ştiri, că numeroase trupe italiene aşteaptă în Brindisi să fie îmbarcate pentru Albania. Bulgaria. Eri a sosit la Sofia reprezentantul Bulgariei la Constantinopol, Tesev. In cercurile politice bulgare se spune, că e vorba de a se stabili atitudinea Bulgariei în cazul unui războiu greco-turc. In Bulgaria s-a început campania electorală. In vorbirile rostite de miniştrii în câteva adunări publice, miniştrii au declarat, că nu voiesc să arunce ţara într’un nou războiu şi că actualul cabinet va continua să desvolte o muncă de pace şi de consolidare internă. Procesul Rutenilor. Din fasiunile de până aci ale Rutenilor acuzaţi se para a se adeveri tot mai mult faptul, că agitaţia politică, ce se atribue acuzaţilor, e forţată. Unii din acuzaţi au făcut propagandă pentru religiunea pravoslavă. Credeau, că vor ajunge a avea preoţi mai buni, de cât cei greco-catolic de azi şi vor căpăta ajutoare religioase de la fraţii lor pravoslavnici, fie şi din Rusia. In acest cadru s’a desvoltat interogatorul acuzaţilor. Dacă s’a vorbit ici-colea de politică c’a fost altceva decât cuvinte superficiale, uneori spuse din glumă, fără scopuri sau tendenţe serioase. Un exemplu e cazul lui Pirciac. Unii acuzaţi au fasionat, că Pirciac ar fi zis, că Rutenii numai atunci vor fi fericiţi, când se vor ivi Căzacii în creasta Carpaţilor Acuzatul Nedzbailo, confruntat cu Pirciac, a confirmat cuvintele acestuia, dar s’a grăbit să adauge, că Pirciac a vorbit numai in gluma, interogatorul. Sâmbătă au fost ascultaţi acuzaţii din comuna taborfalva. Aceleaş scene. Unii recunosc, că au răspândit broşurile cu trei cruci, alţii nu recunosc, din cauză ca nu ştiu ce ei. Cei mai mulţi sunt economi şi ziieri, cari nu ştiu carte şi cu greu să poate crede, că ei au fost agenţi penitici, de agitaţie. Dar ies la iveală şi ?U Unele momente abuziv?. Acuzatul Panthemon Brodi neagă, că ar fi făcut convertiri şi agitaţii. — La judele de instrucţie ai recunoscut aceste — zice prezidentul. Brodi răspunde: — Nu-mi aduc aminte, ce am zis la instrucţie, pentru-că miau bătut jandarmii atât de rău, încât m’au udat cu apă, ca să-mi viu în simţire... iar la perchiziţia domiciliară m’au bătut din nou, încât nici azi na sart capabil de muncă... Tablou ! Un aitu! povesteşte isprăvile unui preot rutean. E acuzatul Cuţina care spune că preotul lor Alexandru Kimak a lăsat pe unii oameni sa jure fals, deşi ştiia aceasta. — De altcum — a zis Cuţina — preotul ne tratează ca pe neşte câni. Taxa mea de parohia« a urcat-o ,la 45 cor. deşi sunt sărac lipit. Eu sunt siămân pravoslav... Acuzatul Roman nu recunoaşte, că ar fi făcut agitaţii politice dar când a fost vorba de intrarea în reuniunea catolică şi de unirea călindarului, cum voiau preoţii, el a strigat: — Noi suntem uniţi cu Domnul nostru Christos, cu alţii nu ne unim.