Gazeta Transilvaniei, iulie 1914 (Anul 77, nr. 142-168)

1914-07-24 / nr. 162

b ABONAMENTUL Pe uc sn . . . 24 Cor ( Pe o jnm. de an 12 w Pe trei Iuni. . . 6 „ Pentru Rombnli ţi străinătate, Pa un «a ... 40 le i, Pe o jnm. de an 20 „ ISLSF3H N­. 226 ZIAR POLITIC NAŢIONAL, REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30 INSERATELE se primesc la adminis­traţie. Preţul după tarit ţi luvolan­L **»pvr« Manuscrisele nu se ln­­napoiasă. L Ceeace de mult s’a profeţit şi aşteptat, războiul european a sosit încă înainte de vreme. înarmările înfrigurate ale tuturor popoarelor din Europa au umplut întreagă atmos­fera cu praf de puşcă. Toată lumea simţea căldura scânteii care avea să aprindă acest uriaş magazin de praf aducător de moarte. Numai teoretice se vorbea de marea răfuială. Şi’n rândurile scrise şi’n vorbele spuse frumos unii lăsau să se înţeleagă un anumit optimism, care va desrobi, care va împărţi dreptate, care va realiza anumite visuri. Nimenea nu frisa aievea ta­­­­bloul, înfricoşătoarea scenă a răz­boiului aşa cum e el cu flăcările lui, cu chinurile lui, cu urletele şi ge­metele cari se desprind din lumea lui. Era tot ce se spunea înainte un joc macabru care nu putea fi potrivit sub raportul realităţii. Iar astăzi când fără de veste s’a încins înfricoşatul joc al morţii, con­deiul a încremenit în mână şi vorba, sburătoarea şi mult frumoasa vorbă a amuţit, a rămas spânzurată pe buza de ghiaţă a vorbitorului. Nimenea nu şi-a putut închipui că fantasticul dans care se învârtea printre trăsăturile nevinovatului con- i,­dei şi care sălta inofenziv pe ari­pele cuvântului va deveni deodată un joc demonic, un vârtej înfricoşat care prinde şi tară după sine tot ce întâlneşte în cale. Lucrătorul nebănuitor ticluia pe îndelete, mecanic bomba şi nici­ o importanţă nu-i da. El o pregătea încet ca să-şi câştige pânea cea de toate zilele. Se obicinuise cu ea, nici nu-şi mai da seamă că el pregătea un sol al morţii. Când deodată bomba a esplodat, solul şi a spus înfricoşa­tul cuvânt. Măiestrul a rămas cu privirile încremenite, în jurul lui i s’au ridicat limbi de foc şi deodată a înţeles rostul enigmatic al ma­­şinei pe care el sărmanul o ticluia înainte cu atâta inconştienţă. II profeţiau toţi şi-l aşteptau unii. Astăzi e aci. Răsboiul euro­pean a izbucnit. Dar nimenea nu spune că l’ar fi vrut, toţi se tem de el. E prea înfricoşat, e prea pus­tiitor, sunt prea uriaşe proporţiile lui, prea are înfăţişarea infernului, prea e iadul în tot aspectul lui, ca să-l poată dori cineva, ca să se simtă cineva atras de el. Fără sâ-l fi dorit, fără să-l fi provocat, acest război va deveni o încăerare, o luptă înfricoşată a po­poarelor. Milioane, zeci de milioane se vor înşirui în rânduri de bătaie şi vor începe năprasnica luptă. Pă­mântul întreg se va mişca şi graiul tunurilor va despica văzduhul şi acest, grai se va asemăna cu bu­buitul prelung şi nesfârşit al tune­tului. In mijlocul acestui svon asur­zitor în care singurul stăpân e tunul, noi stăm resemnaţi. Ştim că nu noi am provocat aceasta încăierare nu noi suntem pricinuitorii acestui belum omnium contra omnes şi deci asupra noastră nu cade nici o răs­pundere şi conştiinţa noastră nu va avea nici o remuşcare. Vinovaţi sunt numai aceia, cari stăpâniţi fiind de însuşiri şi porniri barbare n’au ajuns încă să respecteze civilizaţia câştigată cu atâta trudă. Această civilizaţie se va surpa de astădată din vina lor. Dar avem nădejdea că după această furtună ea se va ridica din nou la supra­faţă, se va reface şi poate va fi mai strălucitoare După vânt şi vreme aspră soarele pare totdeauna mai frumos, mai atrăgător, mai cald, mai strălucitor. Noi avem o patrie şi un mo­narh. Pentru una şi pentru celălalt ne vom face datoria. Vom strădui ca bi­ruinţa să fie de partea noastră, pentru ca deodată cu această biruinţă să refa­cem civilizaţia serios ameninţată, să instituim domnia dreptăţii, a liber­tăţii şi egalităţii umane. Răzbelul european. După consiliul de coroană din Sinaia. — Impresia în cercurile române şi diplomatice. — Suntem astăzi din nou în plăcuta poziţie de-a putea da cetitorilor noş­tri unele amănunte autentice despre impresia ce-a făcut-o hotărârea consi­liului în cercurile diplomatice din Sinaia. Aceste amănunte le primim dela un personagiu marcant politic din Sinaia, care e în măsură de-a avea informaţiuni autentice. Sinaia 4 August n. Hotărârea consiliului de coroană, care a fost aşteptată cu o deosebită nerăbdare, a produs pretutindeni satisfacţie. Sunt satisfăcuţi nu nu­mai membrii guvernului şi ai opo­ziţiei, ci şi reprezentanţii diplomatici de­ aici. In cercurile diplomatice din Si­naia ale Triplei înţelegeri se spunea, că rezultatul consiliului de coroană nu va putea tocmai satisface pe re­prezentanţii Triplei Alianţe, iar în cercurile diplomatice ale Triplei Ali­anţe se afirma din contră că hotă­rârea consiliului de coroană nu con­ţine nimic ce ar displace Triplei Alianţe. Rezultă din aceste, ceea ce se relevează cu mulţumire, că repre­­prezentanţii ambelor grupări di­plomatice nu au nimic de obiectat faţă de hotărârile României. * In ce priveşte măsurile militare pentru paza graniţelor ţării, aceste nu înseamnă o mobilizare generală, ci numai convocarea câtorva con­tingente. Atitudinea politică a Ro­mâniei rămâne expectativă ceea­ ce in fond înseamnă neutralitatea Ro­mâniei. * Ideia de­ a se constitui un guvern naţional nu a fost ventilată deocamdată, tocmai pentru ca acesta să nu fie considerat ca o manifes­taţie din partea României, cum­ că ar voi să iasă din atitudinea ei de până acum. Numai în cazul când Ro­mânia ar fi silită să între într’o ac­ţiune militară, guvernul naţional ar fi cea dintâi măsură politică care s’ar lua.: * Ştirea despre refacerea blocului balcanic la inzistenţele Rusiei, nu se adevereşte.­­ Situaţia internă a României faţă cu evenimentele din afară. Nevoile economice şi financiare. Pe eri s’a întrunit camera de comerciu din Bucureşti într’o adu­nare extraordinară, ca să discute a­­supra starei economice şi financiare a ţării în faţa evenimentelor de la ordinea zilei. Din acest prilej ziarul „Minerva“ publică părerile unor bărbaţi finan­ciari şi economici ai României asu­pra situaţiunei ţării. Iată unele din aceste păreri. Starea agricolă. Starea agricolă a anului în curs nu se poate spune că este proastă, ci mediocră. Dacă recolta grâului este com­promisă, aceea a porumbului promite a fi excelentă. Nutreţul şi productele de tot felul, mai ales legumele au crescut din belşug şi pot îndestula orice nevoi. Starea financiară. Starea financiară a ţării este bună. Băncile noastre dispun de mult, aur şi împreună cu Banca Naţională pot să facă faţa pe un termen îndelungat ne­voilor ce se vor naşte în comerţul ţării. Creditul va­­ redus, dar, în astfel de condiţii în­cât întreprinderile seri­oase şi solide să nu fie derulate. La nevoie, guvernul va fi solicitat să intervie pe lângă Franca Naţională spre a o determina să facă toate în­lesnirile acelor comercianţi, cari au ne­voie de încurajare. Moratoriu ? Cu toată desorientarea ce există în politica externă şi disordinile produse de ea în viaţa noastră economică şi fi­nanciară, nu este timpul să ne gândim încă la o stare de moratoriu în Ro­mânia. Armata noastră nu a fost încă mobilizată. Şi chiar dacă s’ar lua şi a­­ceastă gravă măsură nu ar trebui să ne gândim la părăsirea unor îndatoriri ce fiecare le avem cătră creditorii noştri. In cazul când evenimentele vor merge tot spre o mai mare agravare, este natural să ne gândim la o măsură ce­ ar trebui luată pentru uşurarea si­tuaţii creditorului. Mai ales, atunci, când România va trece pe picior de război, moratoriul va fi un posibil de înlăturat. Dar, înainte de a recurge la acest a­­dăpost, guvernul trebue să ia toate măsurile pentru ca starea de morato­riu să ne proclamată cât mai târziu posibil. In primul rând vor trebui să se dea amânări de plăţi de foarte scurtă durată, în al doilea rând să se vină cu legi speciale prin care să se decreteze anumite măsuri pentru creditorul de rea credinţă şi numai după aceia, gu­vernul nostru să recurgă la moratoriu. Vaticanul şi conflictul austro-sâr­b. Ştiri din Roma confirmă că Papa, în faţa agravării conflictului între Austria şi Serbia se hotărâse să intervină pentru a se da o soluţie pa­cifică diferendului fie pe lângă guver­nul din Viena în baza marii influenţe de care se bucură Vaticanul la curtea din Viena, fie pe lângă guvernul din Belgrad, date fiind bunele relaţii şi simpatii ce a câştigat, Vaticanul în urma încheerei favorabile a concorda­tului între Serbia şi Vatican pentru protecţiunea sârbilor catolici. Erau chiar redactate punctele principale cari formau argumentele in­­tervenţiunei pe lângă cele două gu­verne, când prezentarea notei austriaca la Belgrad şi atitudinea energică a Austriei a făcut Vaticanul să renunţe la demersul proectat, ne mai având speranţă de a fi de folos. Prelungirea moratorului în Ungaria. Din Budapesta se a­­nunţă, că în clubul partidului muncii s’a discutat ori şi alaltaeri chestiunea prelungirii moratorului. In urma unui schimb de păreri factorii competenţi au liniştit pe deputaţi asigurându-i, că se vor lua la timp măsuri pentru o eventuală prelungire a moratoriului, dacă aceasta s’ar impune. Actualul ter­min de 14 zile a trebuit să fie fixat din considerante deosebit de impor­tante. Generalul Putnik spre Nls. Gene­ralul Putnik, șeful statului major al Serbiei, care înbolnăvindu-se a trebuit să stea câteva zile în Turnu-Severin, a părăsit alaltăeri oraşul. D-l general Văleanu, comandantul diviziei I, a luat cu un automobil pe voevod, şi pe fiica lui de la locuinţa dlui avocat Franaso­­vici, ducându-i în port. Ad­ dl Putnik a fost întâmpinat de autorităţi. La despărţire generalul Putnik a mulţumit încă odată pentru ospitali­tatea ce i s’a acordat şi s’a îmbarcat pe remorcherul »Dospina Doamna» cu care a plecat până la Prahova, îndrep­­tându se da acolo spre cartierul gene­ral la Niş. Prim-ministrul Sârbiei Pasiei despre nota austro­­l ungară. La discuţia mesajului în Scupcina întrunită la Niş prim-minis­trul Pasid a spus între altele: ...In nota noastră am mers până la ultima limită şi am făcut totul spre a evita un conflict, spre a dovedi că suntem pacifici, totuşi Austria ne-a declarat răsboiul. Uniţi cu toţii vom a­­păn cauza noastră, care este dreaptă şi cou­ptăm pe simpatia şi pe sprijinul mare şi frăţesc al Rusiei, care ştie prea bine ce se plănueşte împotriva independenţei noastre şi viitorului nostru şi care nu va îngădui ca dem­nitatea noastră să fie înjosită. Alături de Rusia avem şi alţi prietini. (Stri­găte de: Trăiască­ Rusia. Trăiască Fran­ţa. Trăiască Anglia). Mulţumesc opoziţiei că se solida­rizează cu noi în clipele aceste grele şi că vi­­aţa pericolului Uită divergin­­ţele cari ne despart. Importanţa României. Cu o adevărată înfrigurare s-a aşteptat de toată lumea hotărârea Consiliului de Coroană român. Nici odată mai mult ca în a­­ceste vremuri nu s’a colportat mai serios numele României de toţi ci nici-odată n’a fost scoasă la lumină importanţa mare a vigurosului stat dela gurile Dunării. De unde până nu de mult România era tratată ca o ţărişoară de minimală valoare astăzi ea e considerată nu numai de amicii şi chiar şi de duşmanii ei — şi în deosebi de aceştia — ca centrul echi­librului celor două uriaşe gru­pări de forţe. La noi în Braşov de pildă eri toţi întrebau de hotărârea României şi mai ales Maghiarii şi Saşii. Tele­fonul suna agitat. Confraţii de la foile locale maghiare în deosebi­t cam­ în vremea din urmă şi-au fă­cut o adevărată meserie din a ne calomnia şi denunţa, ne solicita mereu comunicatul Consiliului de Coroană dela Sinaia. Şi acestei enervări intense o foaie locală îi dă chiar cuvenita ex­presie spunând „că noi Braşovenii îndeosebi aveam dreptul din cauze uşor de înţeles să aşteptăm cu o iritaţie pe deplin justificată hotărâ­rea României“. A trebuit să vie această vreme de primejdie generală, ca să se re­cunoască în sfârşit importanţa Ro­mâniei şi să amuţească toate ca­­latoniile şi insinuările îndreptate împotriva ei. Se va trage oare o pildă din toate acestea? Se va coborî oare duhul cuminţeniei şi peste capetele orbite de prejudecăţi ale oamenilor cari ne au fost duşmani ? Vor înţe­lege oare aceştia că românismul e o putere, o forţă indestructibilă care are o reală misiune istorică? Iată a sosit timpul ca să se ia într’o cuminte apreciare toate acestea. România stă ca o pavăză pu­ternică la porţile Rusismului. Cele 5 corpuri de armată română vor opri puvoiul slavic în calea lui şi vor apăra astfel de cutropirea rusă oc­cidentul şi în prima linie Austro­­ungaria. E deci în interesul bine price­put al grupărilor de puteri centrale şi în special a Austro-Ungariei, ca România să fie cât mai efectiv în­tărită. Şi cum va fi întărită această Românie cu mai mult succes? Noi am spus o de mult şi ţinem s’o repetăm cu atât mai vârtos în aceste vremuri de cumpănă având credinţa că glasul nostru trebue să fie ascultat. Tăria şi valoarea României atârnă de la tăria şi valoarea Ro­mânismului de pretutindenea. O Românie care se va şti în­­cunjurată de elemente române tra­tate cu dreptate se va simţi cu mult mai liniştită şi mai tare şi-şi va face datoria cu îndoit entuziasm şi succes. Românismul să fie pus pe o treaptă egală cu Germanismul şi Maghiarismul. Unite astfel, înfrăţite prin spiritul dreptăţii, egalităţii şi li­bertăţii aceste neamuri vor forma un brâu de forţe inexpugnabile, peste care duşmanul comun nici­odată nu va mai putea trece. Pentru apărarea Tronului, a Patriei şi a neamurilor cu cari stăm în legătură, noi ne jertfim tot ce avem mai scump: viaţa, alţii, ve­cinii noştri nu jertfesc nimic real pentru noi; nu le cerem, decât să se lapede de ambiţia şi vanitatea de până acum şi să rupă zăgazul care ne desparte, să ne privească ca e­­gali şi să admită fără nici­ o rezervă şi pe de-antregul o viaţă naţională şi pe seama noastră. E aproape nimic ce cerem, e tot ce se poate mai firesc, sunt nu­mai drepturile, pe cari ni­ le dă na­tura, sunt drepturi pe cari le-am a­­vut şi pe cari le reclamăm ca pe un avut care ne aparţine, care în realitate e proprietatea noastră. Nu cerşim nimic ci cerem nu­mai o dreaptă răsplată pentru jert­fele mari, reale pe cari le facem. Sute de mii de Români stau străjeri în calea vrăşmaşului şi alte sute de mii au pornit împotriva lui ca să se bată, să se jertfească, să-şi verse sângele pentru Tron şi Ţară. Şi pen­tru toate acestea nu merităm noi o răsplată, cea mai dreaptă şi cea mai firească, care ni­ se cuvine ? Căci trebue să se ştie că pri­mejdia e continuă, ea e perpetuă, colosul dela nord chiar dacă ar fi bătut de astădată, nu va peri, nu poate fi sdrobit, el se va re-

Next