Gazeta Transilvaniei, iulie 1914 (Anul 77, nr. 142-168)

1914-07-31 / nr. 168

r fi sări floarea care va aduce mângâ­­ere şi uşurare peste satele noastre. Cu inima înduioşată îi privim cum merge. Noi cei rămaşi îi petre­cem cu toată inima şi sufletul nostru. „Cu bine mergeţi dragi os­taşi şi să veniţi cu bine!“ ABONAMENTUL Pe un an . . .24 Cor Pe o m­m. de an 12 „ Pa trei ioni. . . 6 „ Pentru Românie fl străinftiate. Pe an an ... 40 lei. Pe o ram. de an 20 „ SSLEFON N­. 228 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 80 INSERATELE se primeee la adminis­traţie. Preţul dup! tarii fi Învoială. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Manuiorisele na ae In­­napoiată. Ei pleacă... La cea dintâi chemare ei au venit. Au venit chiar înainte de vreme. Şi-au sărutat înlăcrimaţi părinţii şi nevestele, şi-au strâns la piept cutre­muraţi copiii şi au stropit pragul ca­sh cu lacrimi ş’au alergat sub stea­gurile ţării. Nici unul n’a ezitat, nici unul nu s’a opus poruncii, nici unul n’a fugit. Ş’acum vor pleca. Merg în rân­duri închegate. In privirile lor ne­gre ceteşti fatalismul rece al străbu­nilor lor. Vor merge în linie de bătaie ş’acolo se vor lupta dârji, vor privi reci moartea în faţă. Vor înainta prin ploaia de gloanţe. Nici unul nu se va retrage, nici unul nu va fugi. Aşa au fost părinţii lor. Aşa s’au luptat moşii şi strămoşii lor. La Königrätz, la Solferino şi pretutindeni ei erau cei dintâi în foc,, cei mai dârji, cei mai neînfri­caţi şi se retrăgeau numai la po­runcă. Napoleon le-a zis legiune in­fernală. Căci ei luptau tăcuţi şi reci în mijlocul fumului înăbuşitor, în potopul pustiitor de gloanţe şi numai ei au rămas neînfricaţi de mânia marelui împărat. Ostaşul român e cel mai pre­ţios material de luptă. Un lucru numai să nu se uite. Astăzi trăim alte vremuri. Trăim într’o epocă când anumite senti­mente s’au aşternut şi peste sufletul Românului. Pentru plată cere şi Românul răsplată, înţeleg cârmuitorii monarhiei acest adevăr? Vie această răsplată. Cei ce o vor da se vor convinge de cât ero­ism e capabil ostaşul român. Când va şti el că cei lăsaţi în urmă vor trăi altfel, că dreptatea se va sălăşlui şi’n satele noastre, atunci o piedecă, cea mai mare va dispărea din ca­lea avântului celor ce pleacă şi nu va mai fi putere care să poată re­zista vitejiei lor. Ei vor muri liniştiţi căci jertfa lor va răscumpăra du­rerile şi suferinţele celor rămaşi iar din ţărâna mormântului lor va­ră­Tăria nopţi ’n faşe­l te cuprinde, înfiorând adâncurile tale. Tovarăş drag al visurilor noastre, Tu azi ne umpli inima de jale. E mută astăzi limba ta măiastră, Căci valul tău nădejdea ne-o înfrânge din murmurul duios al undei line Mărirea noastră ’ngenunchiată plânge. A veacului nedreapta cumpănire O tăinueşti tremurătoarei spume, Căci ursitoare fără suflet ţie ţi-au dat menirea cea mai tristă ’n lumei Şi duhuri rele pasul tău 7 îndreaptă Să scurmi în pieptul nostru-adâncă rană. Te-au pus străjer al dorurilor noastre Şi-al visărilor fără de prihană. Durerea ta in suflet ne pătrunde Cu focul ei ce nu are cuvinte, Când, pribegind, pe cele două maluri Auzi suspinul doinei noastre sfinte. Şi te cutremură ’nţelesul tainic Al visurilor moarte fără vreme, Căci, Prutule, noi n’avem pentru tine Decât amarul negrelor blesteme. *) D-l I. V. Soricu, apreciatul nostru colaborator ne pune la dispoziţie această poe­zia a sa ca potrivită pentru vremurile de as­tăzi. E o poezie care s’a publicat acum câţi­va ani şi care prin puterea evocativă ce prezintă, poate fi considerată ca una dint­re cele mai preţioase creaţiuni ale tânărului poet. Purtând pe umeri alba lor cofiţă, Pe malul tău şi astăzi vin fecioare Dar ochii lor pierdut-au bucuria Şi viersul lor e cânt de’nmormântare. Şi viersul lor te turbură, te doare, Că’n mintea ta răsare toată slava: Cum peste unda roşie de sânge Treceau în sbor voinicii din Suceava. Cum se 'ntorceau biruitori din luptă In pas semeţ, în sunet de fanfare... Povestea cea mai sfântă de pe lume O ştii, dar n’o poţi spune, căci te doare! Chilia noastră tremură sub cnuturi Şi Nistrul sugrumatul-a streinul, Orheiu­l mort, Sor­oca ’ngenunchiată Şi’n ghiara morţei plânge azi Hotiwil Cetatea Albă ’şi-a cernit veştmântul, Căci jalea ei n’o poate scrie slova. Cum ne-au ciuntit hainii fără suflet Moldova noastră, Prutule, Moldova... Al nostru eşti, aşa legat în lanţuri, Al visurilor noastre drag tovarăşi Desleagă glasul valurilor tale Comoara ta bogată dăne-o iarăş. Şi din adâncul negurilor nopței Hecijiamă al vierei dulce soare, Sa te cuprindem iar la pieptul nostru Trebuni, in ceasul cel de sărbătoare. I. V. Sirb­u, Espectativa României, Dl profesor universitar S. Mehedinţi publică în ziarul „Epoca“ un remarcabil articol de actualitate, din care reproducem şi noi partea ce urmează . Voesc înţelepţii cafenelelor de azi să expună din nou România la umiliri şi primejdii? Iată de ce, regretăm din suflet că la hotărârea cuminte şi demnă a consiliului de Coroană de a păstra o atitudine espectativă şi de a ne pre­găti pentru interesele noastre, o seamă de oameni fără răspundere (or unii de bună seamă inspiraţi — sunt ştiute mijloacele de inspiraţie în astfel de timpuri) răspândesc prin ziare ştiri şi împing la manifestări care sunt necon­forme cu lealitatea unui popor în »ex­pectativă­. »Cât suntem încă pe pacet vorba bătrânului dela Rovine, o singură pur­tare este folositoare şi demnă : să fim nepărtinitori şi să ne pregătim. Căci de când e pământul pământ, n’a fost nici un eveniment mai plin de urmări istorice, decât acela ce se des­făşoară acuma înaintea ochilor noştri. Marele război al lui Napoleon în Rusia e abia un episod, faţă de uriaşa dramă ce a început şi care va inaugura o nouă eră în viaţa politică şi econo­mică a planetei. Orcare ar fi însă sentimentele noastre, nu noi, Românii vom fi fac­torul hotărâtor pentru aceste relaţii mondiale. Noi, în măsura puterilor, suntem datori să fim factorul decisiv în sfera geografică a intereselor noastre. Dar pentru aceasta ne trebue o reală seninătate, şi cea mai concentrată atenţie asupra faptelor. Regretăm, fireşte, din suflat că In grozava încâerare de azi stau unele împotriva altora naţiunile cele mai alese ale omenirei. Dela vechii Eleni şi până azi, nici un neam n’a fost mai fin şi mai artist decât cel francez; dela strămoşii noştri Români şi până azi nici un popor n’a fost mai matur şi mai plin de simţ etic, decât minunatul popor englez. Cât despre neamul care a văzut nu de mult răsărind în sânul său in acelaş timp pe Kant, Beethoven şi Goethe, ar mai trebui să fii tro­glodit la minte, ca să nu-i recunoşti măreaţa sa menire în Istoria lumei. Noi care ne-am petrecut anii tinereţei, ascultând la Paris pe Renan, la Berlin pe Dubois Reymond, (ca să citez numai două nume mai apropiate), noi suferim în adâncul inimei şi pentru unii şi pentru alţii. Ori care va fi biruitorul, jalea noastră sinceră va fi pentru cel învins. Şi mi s-ar părea un adevărat îndemn la crimă să strig eu însumi : la Berlin ori la Paris, căci ar fi o lipsă de recunoştinţă şi o adevărată pângărire a culturei omeneşti. Mai e apoi şi o primejdie pentru ziua de mâine... De aceea, până vom vedea ce va fi la Berlin şi la Paris noi să ne vedem de ale noastre. Noi nu suntem vecinii Germa­niei şi ai Franţei, ci ai altora. Din fericire, avem prilegiul moral că n’am nedreptăţit pe alţii, ci am fost noi nedreptăţiţi şi împilaţi de alţii. Şi fiindcă veacul îş face acum socotelile, cei drepţi, să fie puternici, şi suntem siguri, vor isbândi. Să aşteptăm deci şi să ne pregă­tim. In locul zarvei de cafenele, tăcere. In locul ştirilor de vinovată senzaţie, să întărim spiritul public, Întorcând ochii poporului nostru spre ceia ce este înălţător de suflet. Din nou, trenurile încep a fi pline de uniforme albastre. Din nou, cei ce au isprăvit secarea şi prăşi­tul se în­dreaptă unde-i chiamă ţara. Din nou fruntaşii tineri ai satelor, cu traista de gât, vin călări pe deşărate la ca­zarma regimentelor de cavalerie. Slavă ţie, oştire a României. Ai fost fala noastră anul trecut; eşti toată nădej­dea noastră acum. Eşti cu atât mai­ mult speranţa noastră, cu cât ştim că rândurile tale au sporit şi a sporit şi sufletul tău. Cunoaştem adânca pregătire pe care tineretul adunat la şcoala din Dealul Spirei sub inimosul colonel Sturza, precum şi In alte şcoli militare, a că­­pătat-o In anul acesta. Ştim din văzute şi auzite ce se petrece acum la Roman, Constanţa, Ploeşti, Craiova şi Bucureşti, unde floarea tânără a învăţătorimei s’a adunat pentru pregătirea militară. In curând, vom avea cu o mie şi mai bine de ofiţeri. — In afară de cei aduşi de promoţiile regulate. Sub povara grijelor noastre, avem deci şi de ce să fim mulţumiţi. Ofiţer român şi învăţător-ofiţer, ţara vă pri­veşte şi vă aşteaptă la fapte,­­pentru neam şi pentru Reget. Nu uitaţi că în Istoria poporului românesc voi aţi sosit în momentul cel mai solemn. Tot tre­cutul nostru zadarnic a fost... de­geaba au trăit şi au murit părinţii şi strămoşii voştri, dacă voi nu daţi Ro­mâniei ceea ce întregul neam aşteaptă de la voi. In vârful spadei voastre stă deci tot viitorul României. De aceia, toţi cei ce suntem oa­meni de cultură şi cu reală grijă pen­tru ziua de mâine, să ne gândim numai la noi, şi la ale noastre. E o mişelie, faţă de ţară, să ne risipim puterile pentru altceva decât pentru întărirea Statului. De aceia fiindcă vârtejul se apro­­pie, datoria noastră e să fim tari, cât se poate tari, şi să ne gândim numai la ale noastre. Iar când va bate ceasul, un singur cuvânt să iasă din piepturile noastre: Trăiască armata României, temelia neclintită a idealului nostru cinstit şi drept. S. Mehedinţi. De pe câmpul de răsboiu european. — Ştirile de ori seara şi azi dimineaţa. — Trupele noastre duc lupta cu însufleţire. Atacurile vehemente ale Sârbilor îndârjiţi sunt respinse cu şi mai multă îndârjire. Dintre eroii de până azi ai războiului la graniţele Sârbiei cea mai mare parte sunt Români. Aceştia au dat o dovadă mai mult de legendara forţă morală şi reală ce rezidă în puternicul ostaş român. Ne ocupăm în altă parte a ziarului cu expunerea faptelor glorioase duse la îndeplinire de vitejia regimen­­tului 61 de Timişoara, cea mai mare parte Români. La hotarele ruso-germane şi franco­­germane luptele continuă tot mai ve­hement. Lupta de la Basel, ce se aşteaptă pentru azi seara promite a fi din cele mai sângeroase. Atât Francezii cât şi Germanii şi-au concentrat numeroase trupe în apropierea acestui orăşel. Se crede, că acolo va avea loc adevărata probă de foc pentru soldaţii ambelor naţiuni gata să se încaere nu peste mult în marea luptă decizivă, care va avea loc probabil pe pământ belgian. Mai bine suntem situaţi însă la gra­niţele împresurate de Slavi. Acolo ra­portează trupele noastre învingeri după învingeri. Din partea Ruşilor nu se semnalează, decât necontenite re­trageri. Ştirile mai nouă sosite de pe tea­trul războiului sunt următoarele: Atacuri ruseşti respinse. VIENA 11 August (noaptea.) O telegramă oficială anunţă din Cernăuţi: Trei companii de cavalerie rusească cu mitrailleuse au încercat un atac vehe­ment în contra trupelor noastre de gra­niţă. S’a dat o luptă desperată lângă Broul. Ruşii au fost respinşi cu mari perderi. Budapesta 11 August, (seara). O telegramă cenzurată anunţă din Lemberg: Patrule de cavalerie rusă au încercat să pătrundă pe teritorul nostru pe valea râului San spre est de la Vistula. Au fost însă res­pinse de trupele noastre. Franţa decorează Liége-ul (Lüttich). PARIS Îl August. Guvernul francez a decorat oraşul Liége cu crucea ordinului „Legiunea de onoare11. Mediaţiunea Statelor Unite respinsă. BUCUREŞTI Îl August. O telegramă, anunţă din Paris: Am­­basadorul Statelor­ Unite din Paris a trasmis ministerului de externe oferta Preşedintelui Wilson de a interveni în conflictul actual. D. Doumergue a răspuns că Franţa preţuia în modul cel mai înalt demersul Preşedintelui Wil­son, adăugând că Franţa, în dra­gostea sa pentru pace făcuse toate sacrificiile compatibile cu demnita­­tea şi onoarea ei. Cu toate provocaţiunile repe­tate şi violaţiunile ele graniţe Franţa a refuzat să fie ea agre­sivă, dar cu toată răbdarea Franţei şi celelalte ţări, nu s’a putut men­ţine această pace atât de dorită. D. Doumergue a terminat mul­­ţămind marei naţiuni americane care a arătat solicitudinea ei pen­tru destinele Franţei.­ ­ In prejma răsboiului. — Momente din Londra. — De Sil-Bara. (Fine). In alţi ani pe timpul acesta cre­ma societăţii din Londra iese la alei. Muzica de bal a încetat de mult şi s’au terminat şi cursele în cadrele verzi ale Goodwodului. O parte a so­cietăţii pleacă spre nord, pe plaiurile recoroase ale Scoţiei, unde se aranjează mari espediţii de vânătoare. Partea mai numeroasă a elitei trece pe conti­nent şi să resfiră pe la diferitele băi şi staţiuni aeriane de renume din Eu­ropa. Cine urmăreşte ziarele mari află uşor unde vor petrece în desfătări câ­teva săptămâni lorzii, viconţii şi mar­­hionesele, în Hamburg sau în Kopen­­haga, în Tirol, în Karlsbad, în Gastein sau în Vichy. Acum e altfel. Cei iniţiaţi ştiu, că Rotschild se întoarce cu grabă la Lon­dra şi Arthur Balfour nu va cerceta în vara aceasta băile de la Gasteio. Zilele trecute o contesă Dowager, voind să aranjeze un »Hauze Partyt, a făcut cunoscut celor invitaţi, că la se­rată va participa, ca oaspe de onoare prinţul Henric de Prusia, la curând însă a trebuit se anunţe în ziare, că în urma crizei politice prinţul nu poate absenta din Germ­ania. De altcum în fiecare an, prin August, o mulţime mare de Englezi pleacă în voiaj. Aceştia sunt din clasa de mijloc, ei fac pregătiri de cu vreme şi părăsesc, cel puţin pe un timp scurt, Londra, care pe timpul verii e un oraş foarte neplăcut. In restaurante nu găseşti aproape nicăeri beuturi reci. Cine are poftă să guste bere rece, trebue să meargă în partea Westend a oraşului, unde i se serveşte bere bună de München şi be­rea­­Pilsnert, fabricată in Hamburg. (Englezii nu pot suferi flota germană, dar le place berea din Germania). De aceea să nu ne mirăm, dacă an de an creşte numărul acelora, cari pleacă vara în ţările unde se află adevăratul isvor al berii. La birourile de voiaj s’a înştiinţat şi anul acesta o mare mulţime de doritori pentru a trece pe continent. Cum însă se prezentau ne­contenit semne de tulburări, mai ales in Orient, se făceau multe întrebări la birouri în privinţa voiajurilor. Birou­rile, după informaţiile, ce le aveau ga­rantau voiajorilor deplină siguranţă până prin Germania, anume în Franţa, Belgia, Olanda, Italia, Germania şi El­veţia. Natural, că prin evenimentele de acum s’au zădărnicit toate planurile de voiaj, făcute încă în Main şi iubitorii de voiajuri trebue să-şi pună pofta în cui de-a putea admira anul acesta frumseţile naturale ale Europei. Socie­tatea »Association polytechnic Touring», care aranjează de obiceiu excursiuni mari în Austria, aştepta să sosească la Londra un număr mare de studenţi austriaci, cari apoi aveau să plece în Scoţia. Se înţelege, că acum excursiu­­nea a rămas baltă. Cercurile oficiale, îndată ce a is­­bucnit conflictul între Austro-Ungaria şi Serbia, au luat măsuri de siguranţă, intre altele au detras concediile acor­date poliţiştilor orăşăneşti. Poliţia, nu­mită »Metropolitan Policet numără 21—23 mii de oameni şi întreagă a­­ceastă armată se află acum concen­trată aici. Petiţiile date pentru acor­­darea de concedii noi au fost respinse şi petiţionarii îndrumaţi să rămână în oraş. Măsurile aceste extraordinare nu stau în legătură cu situaţia politică internă. Căci contingentul principal al poliţiştilor e comandat să facă servicii extraordinare la dockuri. Aici se des­­voaltă o activitate febrilă şi posturile de poliţişti s-au duplicat Afară de a­­ceata poliţia la ordinul ministerului de răsboiu are să ia asupra sa o parte a serviciului militar de pază, care până acum l-au prestat soldaţii 25—30 grupuri de poliţişti, alcătuite fiecare din câte 50 de oameni, au fost împăr­ţite în diferite puncte ale vastului o­­raş, spre a face paza edificiilor de stat. In Londra s’a înstăpânit o serio­zitate, cum poate n’a fost nici când. Daca Redmond şi Carson, deputaţii Ir­landei, lasă la o parte şi voiesc să-şi uite în parlament de cuvântul »Ulster» până vor veni timpuri mai favorabile pentru un răsboiu civil — aceasta în­­seamă că Anglia simte însemnătatea momentului. Şi dacă Asquit, acest bărbat politic de cea mai mare valoare, reprezentantul veritabil al culturei engleze, nu poate vorbi în camera co­munelor decât cu glas tremurător şi cuprins de lacrămi — aceasta ne a­­rată iarăş importanța istorică a tim­pului prin care trecem. (Din N. Fr. Presse.)

Next