Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1914 (Anul 77, nr. 242-264)

1914-11-26 / nr. 260

Anul LXXVII. Nr 260. iereuri 26 Noemvrie (91 Decemvrie n.) 1914 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 1N8ERATELX •e primeia la adminis­traţie. Pretai dupâ tarif ţi învoială. TXLSPOK­ H­. 226. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Manuncrisele na *e In­­uapoiaxă. ABONAMENTUL ?« an an . . . 24 Oor P» o jam. de an 12 „ °* trei Iomi. 6 • Pentru Românie ţl etrMnfttete­­r‘­* au »« 40 tei o jam.­­de an 80 Documente de rassa Noi desrădăcinaţii dela oraşe nu prea avem prilejul, iar cei­ ce trăiesc la sate nu au timp sau in­teres faţă de sutele şi miile de ma­nifestări ale sufletului poporului nostru. Deşi acestea observate cu pri­cepere, adunate şi sortate ne-ar da un preţios material pentru cel ce va scrie odată o carte asupra însuşirilor de rasse a neamului nostru. Contrar celor cetite despre o amalgamizare a rasselor diferite în decursul veacurilor de convieţuire politică şi socială, cutez să afirm că neamul nostru se deosebeşte esen­ţial de toate celelalte neamuri con­locuitoare nu numai prin limba, sport, ţoatini etc. ci mai vârtos prin felul său deosebit de-a fi, de-a cu­geta şi simţi chiar şi în faţa întâm­plărilor celor mai neînsemnate din vieaţa de toate zilele. Cu cât mai puternic trebuie să se­ reliefeze aceste însuşiri de rassă în momente extraordinare în vremi de volbură universală şi de univer­sală catastrofă. Voi povesti câte­va întâmplări cărora am fost martor. Am ales anume de acelea cari pot servi drept preţioase documente de rassă fără de-a fi în acelaşi timp documente omeneşti. I. „Rămâi cu bine Domnule!“ Sunt mai bine de patru luni de a­­tunci. Mie mi se pare însă, că a fost de mult, foarte de mult. Peste atâtea am trecut unul fie­care în aceste câte­va luni din urmă, atâtea am trăit încât nu-i de mirat dacă vremea ni­ se pare mai lungă ca­m de alte dăţi. A fost în ziua aceea, de care îşi­­vor aduce aminte cu cutremur toţi cei cari vor scăpa baremi cu vieaţa­­din cataclismul European prin care tre­cem. A fost în ziua­­pe care o vor po­­­­meni intre lacrimi şi suspine atâtea mame, soţii văduve şi copii orfani. In noaptea premergătoare au fost afişate în toate satele noastre pacinice plecatele acele fatale chemătoare la arme sub steagul împăratului, ţara Bind Im primejdie. Şi din zori de zi au început să se ivească cete-cete de flăcăi şi bărbaţi în vârsta mijlocie spre oraşul cel mai apropiat pent­ru ca să’fle învagonaţi şi transportaţi la­­trupa lor. îmi aranjasem in pripă afacerile fi­i împachetasem toate cele trebuin­cioase pentru ca în dimineaţa următoare t să plec şi eu la regiment. In clipe de grea cumpănă nimenui nu-i place să rămână singur, pradă gân­durilor negre. Stăm la geamul deschis ca se văd cum trece lumea intr’un codvor nesfârşit spre aceiaşi ţintă necunoscută şi in iJiflet cu aceiaşi îngrijorare. •Oamenii­­treceau mereu. Util­­âtisândfAlţii cu capul în piept. Iar in urma'i bărbaţiior veneau mame gâr­­bovite­­şi femei cu ochii roşi de plâns. Deodată­­din ceata de bărbaţi vre-o câţiva îşi ridică pălăria, mă salută cu em­oţe Îşi se duc câţi­va paşi mai departe­,apoi Intr’o hotărîre subită se desprind din mulţime şi se imn­eaptă spre poarta mei. Le-am înţeles gândul. Şi le-am ieşit înainte U în curte. —­­»Rămâi cu bine Domnule !« a zis unul dintre ei. Iar ceilalţi au plecat capu In pământ. — »Cine ştie de ne-om mai în­toarce Ia [ vetrele noastre. Şi am gândit să ne luăm rămas bun şi de la d-ta«. Şi mi-au întins cu toţii mâna, pe care o am strâns-o cu căldură de frate, pe când din ochi îmi curgeau două şi­roaie de lacrimi. — »Nu vă temeţi fraţilor că D-zeu e cu noi. Şi eu mă duc cu voi­mâne dimineaţă«. Atât a fost ce le-am putut spune, apoi ma am întors în altă parte ca să-mi ascund emoţia puternică a sufletului. In viaţă am avut parte de multe decepţii, dar am dat şi de semne de recunoştinţă a năsuinţelor mele dacă acele au fost curate şi bune. Dar nici-o recunoaştere din par­tea ori­cui nu mi-a căzut aşa de bine ca cea venită într’un mod atât de spon­tan şi de nemăiestrit din partea aces­tor ţărani români. Nu! Pentru că ori­cât mi-ar cârti cine­va asupra nerecunoştinţei din par­tea unuia sau altuia dintre ţăranii noştri­ luaţi ca indivizi, un lucru e mai presus de orice îndoială: recunoştinţa e o însuşire de rassă a neamului nostru luat ca un întreg. II. Vezi rândunelele se duc.. Am plecat şi eu unde mă chiema datoria de soldat. Intr’o gară am zăbovit mai multe oare.Se rupsese asta la un vagon al unui tren încărcat cu soldaţi ce pleca­se înaintea noastră. Până să dereagă linia şi să înde­părteze din cale vagonul avariat s’au aglomerat în gară o mulţime de tre­nuri archipline toate de rezervişti şi grotaşi de toate neamurile şi de toată starea socială. Intr’un compartiment de cl. II ne-am grupat o ceată de ofiţeri da re­zervă şi un distins profesor de teo­logie. De pe fereastra vagonului ne ui­tam uimiţi la învălmăşagul acela de mai pomenit de oameni care roia pe lângă vagoanele de marfă pe peron şi între trenurile oprite in loc Era natural să se pornească dis­cuţia tocmai asupra felului atât de de­osebit de manifestare al aceloraşi sen­timente omeneşti din partea grupurilor aparţinătoare unor naţionalităţi deose­bite. — »Să ne ferim să tragem con­­cluziuni riscate şi poate false din pur­tarea unor oameni agitaţi de alcohol — a zis unul dintre noi. — Efectele alco­­holului asupra oamenilor sunt aceleaşi. Ele oferă documente preţioase cel mult pe seama medicilor, dar nici­decum pe seama etnografilor. — »Dar nu-i vorbă acu de pur­tarea oamenilor beţi — zise celălalt — căci e exagerat a afirma că miile de oameni cari mişună pe peronul a­­cesta estins ar fi toţi otrăviţi de alco­hol. Observă numai bine şi vei vedea că între împrejurări egale de trezvie altfel Îşi dă vânt durerei, dorului după cei rămaşi acasă Românul şi cu totul altfel bună­oară Secuiul sau Sa­sul.« Discuţia care începea să devie tot mai aprinsă şi mai interesantă a fost curmată de­odată de nişte acorduri aşa de cunoscute şi totuşi aşa de du­ioase şi de intime. Cântarea venea dintr’un vagon de marfă din faţa noastră. Era plin plinuţ de feciori şi bărbaţi din scumpii noştri munţi apuseni. Cioareci albi vârâţi în cisme înalte, surtuc deasemeni alb. Numai pălăria neagră cu beteală de aur pe ea. Semn că erau baleşi din Offenbaia sau din Buciumani. O seninătate mândră şi o şi mai mândră linişte se reoglindea de pe fe­ţele lor supte de muncă grea. Iar cântarea! Nu o voi uita nici­odată, îmi sună mereu şi azi la ureche. Era celebra şi în­deobşite cunos­cuta romanţă a lui Eminescu: »Vezi rândunelele duce. Nu m-am mai putut stăpâni. — »Cântarea aceasta simplă în gura unor bieţi muncitori români nu­ e în sine un document de rassă ? »Europa s’a cutremurat din teme­liile ei. In clipa asta milioane de pă­rinţi şi soţi rupţi dela sinul iubiţiior lor de-acasă aleargă in toate direcţiile lumii ca peste câteva zile să se arunce setoşi de ură şi de sânge unii asupra altora între bubuituri de tunuri şi ro­pote de puşti şi mitraileze. SITUAŢIA pe câmpul de răsboiu. Azi dimineaţă am primit de la bi­roul de presă al primo-ministrului urmă­toarele comunicate oficiale telegrafice: Luptele din nordul Monarhiei. Budapesta 7 Dec. n. Luarea Lodz-ului, marele succes al ofensivei armatelor aliate, a produs o adâncă bucurie. Comunicatul de zi al mare­lui cartier general spune următoa­rele cu privire la luptele din jurul oraşului Lodz: De pe câmpul de operaţii dela vest precum şi de pe teri­torul din estul lacurilor mazuri­­ene n’am primit nici o ştire mai în­­semnată. Respingând pe Ruşi în luptele îndelungate date în Polonia de nord precum şi în jurul oraşului Lodz am înfăptuit un mare succes. Ora­şul Lodz e în mânile noastre­ încă nu s’a putut face o revistă asupra rezultatelor acestor lupte din cauza vastului front. Pierderile Ruşilor sunt fără îndoială foarte mari. încercările Ruşilor de a sări în ajutorul trupe­lor lor strâmtorate în Polonia de sud le-au zădărnicit atacurile trupe­lor austro-ungare şi germane, ata­curi cari au fost îndreptate contra inamicului spre sud-vest de la Pietr­kov. Budapesta 7 Dec. n. „Buda­pesti Tudósító” anunţă: Inamicul, care năvălise în comitatele Sáros şi Zemplén e pretutindenea în re­tragere respins fiind de trupele noa­­tre. Aceste din urmă au pătruns prin mai multe locuri pe teritoriul galiţian, iar în patrie numai puţine comune se mai află în mânile Ru­şilor. Apariţia unei coloane mai mici de Ruşi la Toronya în comi­tatul Marmaros nu prezintă nici o însemnătate mai mare. Budapesta 7 Dec. n. Luptele pen­tru sorţii hotărâtori confirm­ă încă pe câmpul de operaţii rusesc. Trupele a­­liate — germano-ungare — cari au a­­tacat puterile ruseşti, ce Înaintau spre nord-vest peste Novoradomsk le-au bătut pe aceste din urmă pe teritorul, ce se întinde spre sudvest dela Kotr­kow, în timp ce trupele nemţeşti i-au silit pe Ruşi să se retragi. In Galiţia de vest încă se desfă­şură lupte naai mari,, a căror sorţi,­­de izbândă nu s’au hotărât însă până* a­­cum. Trupele noastre şi cele germane au prins iarăş pe acest front cam 1500 de Ruşi. In Carpaţi continuă luptele. Pe unele locuri inamicul şi-a retras iarăş trupe mai însemnate înspre piscurile munţilor. General Höfer­ locţiitorul şefului de stat major. — »Şi în toiul acestei nemai­po­menite migraţiuni de popoare, un grup de ţărani români, atât de obidiţi, cântă cu o linişte şi seninătate stoică: »Vezi rândunelele se duc !« — „Mai spuneţi mi un al doilea neam, care între nişte împrejurări sufle­teşti atât de estraordinare se dee do­­vadă de atâta putere de •­stăpânire şi de duioasă resemnare în voia celui de Sus ?* N’a mai obiectat nime nimic. Am plecat cu toţii capul şi ne perdeam în reveria versurilor genialului Eminescu, care de sigur nu S’a gândit, că ele vor , odată cântecul de război şi de îngro­pare al unor trudiţi ţărani români din Ardeal porniţi să şi apere ţara şi pe împăratul lor. v. m Patriotismul Românilor bucovineni. Biroul telegrafic Ungar comunică din Bucureşti: In urma hotărârilor luate în a­­dunarea ţăranilor români din Su­ceava (Bucovina) s’a pornit în în­treaga ţară o viuă mişcare încoro­nată de succes pentru înfiinţarea unui corp de ţărani români volun­tari. Intr’un singur district românesc s’au anunţat 3000 ţărani de bună voie la serviciul de arme. Rezultatul final al acestei mişcări este formarea unui corp de 12.000 ţărani români. Eri voluntarii români au depus jură­mântul în Vatra-Dornei. * «Viaţa Nouă», organul partidului naţional român din Suceava Nr. 150, care ne soseşte publică în legătură cu adunarea ţărănească de la Suceava un articol, al cărui titlu şi sfârşit a fost confiscat de cenzura bucovineană. Partea neconfiscată din ziarul bucovi­nean este următoarea: „Duminecă, acum o săptămână şi-au dat întâlnire la Suceava fruntaşii ţărănimii din toate unghiurile ţărişoa­rei noastre, câtă a mai rămas neco­tropită de neamuri străine. Au venit cu sutele harnicii muncitori din valea Sucevei, chipeşii Români de pe întinsele câmpii ale Rădăuţului şi mândrii mun­teni din adâncurile Câmpulungului şi ale Dornei, au venit cu inimă curată şi cu dorul in suflet să trimită, în a­­ceste vremi bântuite de urgia răsboiu­­lui, o vorbă deschisă şi frăţească la fraţii de peste hotare. Am întâlnit în desdimineaţa ace­lei zile de Duminecă o ceată de mun­teni în drumul spre Suceava.­­„Incotro vă este calea“, i-am întrebat, văzându-i cu feţele înviorate de o neobicinuită seninătate? „Ne ducem la Suceava“, răspunseră Intr’un glas, „ca să aducem prinos de închinăciune şi credinţă bu­nului nostru Împărat şi să ne rugăm de ajutorul frăţesc la regele Ferdinand, despre care merge vestea că este bun Român şi vrednic urmaş al Marelui Vodă Carol“. S’au adunat la Suceava un număr de preste trei mii. Locul de întâlnire era prea mic decât să poată cuprinde această mulţime. Atunci cu toţi, mânaţi de acelaş gând, au pornit spre vechea Mitropolie, cel mai strălucit foc de în­­chinare al pământului românesc, izvor de mângâiere şi alinare pentru lumea credincioasă. In curtea frumoasă şi în­căpătoare a Mănăstirii sta mulţimea cu capetele descoperite ca la rugăciune. Pe faţa fiecăruia se oglindia o adâncă mişcare sufletească, ca , şi când din pă­mântul sfânt şi binecuvântat al stră­­­­moşilor ar fi străbătut o nouă şi tai­­nică­ putere, spre a fi stăpâni pentru o clipă inima şi sufletul. Vorbitorii au fost numai ţărani, dintre cei mai de fructe. Ei au aflat cuvinte simple şi amăsurate, însufleţite de căldura sentimentului, cât a fost vorba să desfăşoare năcazurile grele ale ţări­i şi ale ţăranului în această vreme de­ nemaipomenită cumpănă, însufleţirea îşi sănase culmea când se votă tele­grama omagială cătră împăratul şi se făcu retopirea jurământului de neclin­tită credinţă cătră tron şi împărăţie. Acesta a fost momentul cel mai înălţător al întregei adunări.“ (Continuarea articolului, precum am a­­nunţat, a fost confiscată, rămânând coloanele ziarului „Viaţa Nouă“ albe.) Prelungirea mandatelor corporaţiunilor bisericeşti­­con­stituţionale române gr. or. In n-rul de Joi al »Telegr. Rom.« discută P. O. Domn protopresbiter Dr. Ioan Lupaş, cu multă competenţă, o chestie de mare actualitate în vieaţa constituţională a bisericei române gr. or. E vorba cum s’ar putea prelungi mandatele corporaţiunilor bisericeşti cari expiră acum cu 31 Decemvrie 1914 după ce nici nu s’au luat până acum măsuri pentru­­alegerile noui şi nici­ nu este cu putinţă a face alegeri în sta­rea de răsboiu. La începutul anului 1915 — zice între altele d-l Lupaş — ar fi să-şi exercite toţi credincioşii bisericii noas­tre din întreagă mitropolia dreptul de a alege comitet parohial şi deputaţi sinodali pe un nou ciclu de 3 ani, iar în toamna aceasta ar fi trebuit să se facă alegerea deputaţilor congresuali. Aceleaşi motive socotim, că vor da mult de gândit şi Consistoriilor noastre eparhiale, cari până la începu­tul anului viitor (1915) vor trebui să dea organelor subalterne îndrumări mai precise, decum a dat Consistorul mitropolitan, în privinţa aranjamentu­lui de făcut în împrejurările actuale, ca să-şi poată continua corporaţiunile bisericeşti activitatea lor şi fără a trece prin sdruncinatura obicinuită a noilor alegeri. Ce ar fi deci de făcut ? Există însă un remediu, cu care se ajută adeseori, în ţările luminate, cei chemaţi a interpreta sau a executa legile, in lipsa unei dispoziţii legale sau reglementare a timpului de faţă ei aplică dispoziţii ale unor legi mai vechi, ori caută vre­un punct de spri­jin în activitatea şi în intenţiunile, măr­turisite cu graiul sau în scris, ale le­gislatorului. Atât în »Regulamentul organic« prezentat de Şaguna sinodului din 1864 şi aprobat de acesta cu însufleţire, precum şi în proiectul de »Statut or­ganic« din 1868, se cuprind dispozi­­ţiuni, în sensul cărora membrii comi­tetului parohial, ai sinodului protopres­­biterul şi eparhial precum şi al con­gresului, se aleg pe câte un ciclu de 6 ani. Comisiunea congresului din 1868 a modificat însă proiectul lui Şaguna, punând în loc de ciclul de 6 ani, pre­tutindeni câte un ciclu de 3 ani. Acum se oferă conducătorilor bi­sericii noastre un prilej potrivit de a se folosi, ca de un excelent remediu, de dispoziţia contemplată de Şaguna la 1864 şi 1868 prelungind, sub nece­sitatea poruncitoare a împrejurărilor excepţionale, ciclul anilor 1912—1914 şi transformându-l într’un ciclu de 6 ani: 1912-1917. Consistoarele eparhiale vor găsi motive de ajuns spre a putea face evi­dent înaintea tuturor membrilor cole­giilor preoţeşti şi ai sinoadelor paro­hiale, că soluţia aceasta este cea mai corespunzătoare în actualele împre­jurări. Un caz analog din domeniul administraţiei civile : prelungirea man­datului pentru funcţionarii dela comi­tat, pe calea unei ordinaţiuni minis­teriale, încă poate fi invocat ca ar­gument. Guvern naţional în Portu­galia. După ştirile cari sosesc din Lisabona, se pare, că şi Portugalia se pregăteşte cu o mare înfrigurare de râzboiu. Astfel guvernul de până acum s’a retras dând locul unui guvern na­ţional, în care să fie reprezentate toate partidele. Dispoziţiile în Portugalia sunt foarte agitate. Din clipă în clipă se aş­teaptă o lămurire a situaţiei dublă, ce domneşte azi în republica portugheză.

Next