Gazeta Transilvaniei, iulie 1915 (Anul 78, nr. 141-164)

1915-07-24 / nr. 159

Anul LXXVffl, Nr. 159-X^w_!Srasov Vineri 24 Iulie (6 August n.) 1915 R E a A O T I A &I ADMINISTRATIA Str. Prundului Nr. 15 ABONAMENTUL,, Pe un an ... 24 Cr»?. Pi? o mnm. de szt 18 „ Fs trai inni. . . 6 n Pentru România sl sSralMfitat« ‘ Pe Kit sa . . . 40 lei. Pe o fffiHB. da a:a 30 „ M3SEATAUI M pîisnoue la administraţi». Preţal după tarii şi îndoială. ifarijssresf i. 22®. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Msimecriaaia nw cm innap clasă. „Idealul unui popor“.*) Idealul unui popor nu poate fi aşezat decât pe drept şi pe dreptate. Dacă-i lipseşte temelia aceasta idealul îşi pierde numele şi nu va apărea decât ca un calcul meschin, lipsit de orice grandoare şi de orice prestigiu. Numai dreptul şi dreptatea pot suscita entusiasmul unui popor, pot să treziască în mulţime marile şi nobilele pasiuni, cari sunt adesea semnele precursorii ale evenimentelor de cari va depinde poate viitorul unei naţiuni ori al unei rase. Pentru că la temelia oricărei schimbări mari e necesară forţa morală, unica forţă morală inexpugnabilă, imuabilă şi eternă. Aceasta este stânca, pe care se poate clădi şi construi în siguranţă. Astfel idealul unui popor tinde la început să facă să dispară nedreptăţile de orice fel de cari sufere. Prin un sentiment pur omenesc întâia spre ai săi, spre consângeni se îndreaptă cugetarea sa, la binele lor se cugetă. Insă în acelaş timp el se simte solidar cu popoarele, cari luptă pentru o cauză analogă cu a sa şi voinţa sa este alături de cei cari luptă pentru drept şi civilizaţie, împotriva număroaselor vicisitudini, pe cari soartea le aduce peste naţiuni, trebue ca zilnic să căutăm calea ce duce spre o eră când va domni mai multă dreptate în lume. Toate popoarele Europei şi-au eluptat mai mult ori mai puţin complet libertatea, emanciparea, prin revoluţiuni; astăzi rasele aspiră la unitate şi speranţa generală este că râsboiul actual va aduce triumful naţionalităţilor. Desigur, nici un popor în ore grave ca cele pe cari le trăim, nu va uita nici o clipă, că are datorie sfântă de a transmite generaţiei următoare patrimoniul strămoşesc neatins şi dacă poate să-l sporiască. Vor fi culpabili aceia cari, pentru realizarea aspiraţiilor naţionale, oricât de scumpe ar fi ele inimii tuturor, s’ar arunca orbeşte într’o aventură, riscând uşuratic însăş soarta statului. Că nerăbdătorii fără responsabilitate preconizează acţiuni nesocotite, fie prin vreo convicţiune neîntemeiată, fie prin calcul, pentru *) Articol tradus din oficiosul guvernului român „L’Independance Roumaine.“ a-şi crea o popularitate falsă, este regretabil. Insă a încercă în orice chip să-şi impuie voinţa — este excesiv. Idealul unui popor pretinde pentru a fi realizat un concurs al împrejurărilor favorabile, cari vin atât de rar. Trebuie să ştii aştepta. Răbdarea este astfel virtutea necesară. A compromite rezultatul prin o acţiune necugetată sau precipitată este o greşală neiertată şi poate ireparabilă. In ce priveşte idealul poporului românesc unitatea de vedere este completă. Toţi îl văd în acelaş chip. Părerile nu sunt împărţite decât asupra mijloacelor de a-l realiza şi clipei potrivite pentru această realizare. Acestui punct de vedere fiecare îşi dă părerea sa, pe care o declară de cea mai bună şi stăpânit de pasiunile deslănţuite şi discuţiile regretabile iscă aluriile certelor oţioase. Da, toţi Românii fără escepţie doresc din toată inima realizarea aspiraţiilor lor, idealului lor. Şi toţi vreau să vadă România champion al dreptului şi dreptăţii crezând, că victoria lor este necesară, pentru triumful propriei lor cauze. Insă este necesar ca să ai privire limpede în situaţia complicată unde ne aflăm astăzi, este necesar să lucrăm cu bun simţ, pentru că acţiunea noastră să dea sprijin maxim cauzei sfinte, pe care o dorim să triumfe. Ilderim. Poveste In umbră şi lumină. — PROLOG — de M. S. Regina Maria. i. Uşi ce se’nchid, aud la urmă Acei ce nu mai aud... nu mai aud ! Durerea mea!.. Nu mai aud ! Fiona Macleci. Larg deschise stau ușile bătrânei biserici normande. Umbrele serii, năvălitori cenușii, se furişau dealungul zidurilor, urcându-se tot mai sus, ca năluca unui puroiu cotropitor. Veste de frunze de toamnă se năpusteau, purtate de vânt, prin portalurile date pe spate, peste treptele de granit, peste pragul părăsit, şi, cu un foşnet uscat şi mâhnit, ajungeau jucând, până In amvonul întunecos şi singuratec. In ăst ceas al amurgului, părea ştearsă orice coloare din bogatele ferestre de cristal felurit. Ca şerpi mlădioşi, abia zăriţi, încremeniţi într’o sartadă nemişcare, pervazurile de plumb îşi desluşiau groasele conture, printre luciul neregulat al geamurilor. Tăcerea desăvârşită domnea peste tot. Singur se auzea foşnetul uşor şi fugar al foilor veştede, peste netedele lespezi întuneric Înăuntru, întuneric afară, şi peste toate, şoapta vântului, trecând, cu tânguioase suspinuri, ca glasuri depărtate din lumea celor dus . Undeva, deasupra unui altar, o candelă pălpăia, mică şi strălucitoare, ca şi când vreun ochiu neadormit ar fi stat de strajă, fără odihnă, de-a lungul nesfârşitelor nopţi, izvorâte dia noianul uitat al nemăsuratului întuneric. Singur acest ochiu de lumină părea că viesză, şi priveşte cu necatită încordare, spre un punct unde ceva şi naşi negru decât, umbra deasă a amurgului, sta ghemuit la picioarele unei lespezi n mormântide Frunzele veştede se lavârtiau într’un joc demonic, suflate încoace şi încolo de neastâmpărul vântului. Acel ceva întunecat, ce se lipa de mormânt, se mişcă puţin, şi o adiere mânioasă a vântului apucă marginea unui zăbranic p& par a ii sufl in toate părţile, ca fumul de pe un rug funerar. Era o femee, acea fiinţă ghemuită pa leaptdea îngheţată ; şi când vântul îi smânci vălul de pe faţă, sa desluşi deodată, în agheţea ei, prin întunericul ce-o împresura, ca rhopul de ceară al unui mort. Ochii ei erau închişi, şi şubreda aruncarea micului trup lipit de pietera săpată avea ceva din sgribulirea unui animal rănit care căuta adăpost. Tot mai tare vâjăia vântul , tot mai repede suna danţul nebun al frunzelor ce sa fugări îu dealungul lespezilor, ca gonite din urină. Alergau în cercuri, şi păreau nişte mici demoni din lumea infernală, învârtind hore diabolice în jurul femeei care plângea. Şoptiau, tremurau, şi păreau pline de un dureros neastâmpăr, ca şi când ar fi dorit să scape da duşmanul care ie mâna fără încetare. Cusva se prinseseră de zăbranicul festei, şi rămaseră acolo, freamătând ca fluturii speriaţi, prinşi într’o mreajă, care îşi abat neputicioasele aripi, încercând zadarnic să scape. In sfârşit, femeia se ridică în picioare, şi rămasa locului, privind la chipul, săpat pe lespede. Toate în junul ei erau nedesluşite, şterse, şi se topiu în întunecimea nopţii. Era mică, puţintică, şi Întunecat era portul care-i îi învăluia trupul şubred, ca în rasa unei monahe. Era prea târzie ora ca să se poată desluşi trăsurile feţei ei, dar prin umbra tot mai deasă, se contura uşor linia curată a profilului ei; ochii ei erau deschişi ca de spaimă, şi semănau cu două găuri negre, din cari o nespusă durere, sau poate o groază din altă lume, părea că pironeşte noaptea, cu o privire neclintită. Deodată, femeia se aplecă aproape de tot peste resale chip săpat, şi, cu o mişcare înceată şi unduioasă, îl atinse de mai maulte ori cu degetele, oprindu-se foarte uşurel deasupra buzelor strâns închise, ca în dorul de a simţi vreo adiere caldă sub mângâierea mânii ei. Istovită, şubredă, şi vrednică de milă era acea femeie; şi buzele ei şoptiau tremurând nişte nuri tăcute, cari n’aveau aici început nici sfârşit. Apoi, adunându-şi mantia împrejurul ei, cu o mişcare de râchnire fără nădejde şi fără mângâiere, se şterse, ca o stafie, la noaptea de afară. Nouri de plumb treceau necontenit peste faţa lunei, şi aruncau spăimântătoare umbre peste tristul templu, care sa înălţa puternic şi greoiu, aseseenea cu o namilă adormită, înlănţuită de pământ. Ca departe, se auzia sgomotul surd al valurilor, lovindu-se de ţărmul pustiu; sunete cari amintiau glasul unei mulţimi depărtate, repetând o nesfârşită tânguire fără de răspuns, înălţată din suflete sfâşiate spre tronul vreunui zeu fără de milă, încet se scurgeau ceasurile nopţii. Tot mai potolit se făcea glasul vântului, pe când luna se ridica mai sus în cerul furtunos. Miezul nopţii trecea ca o nălucă peste pământ, când razele lunei, luptând cu umbrela cotropitoare, le pătrunseră în sfârşit, şi ca nişte cercetători streini, începură să alunece de-alungul treptelor de piatră, şovăind în prag, apoi se furişară în dungi argintii până la sfânt locaşul adormit. In navea bisericii, odihnea, in părăsită măreţie, marea lespede mormântală. Foile veşteda, ostenite, se adunaseră acum într’un morman mititel la picioarele ei, scăpate de duşmanul care la ajungasa până în ăst loc adăpostit. Treptat, alba lumină luă la stăpânire tainica bucată de granit, şi desluşi un mormânt de o falnică mândreţe, în inima căruia părea că se ascunde povestea unei dureri tăinuite. Greoi, da-sirapiu era monumentul, aşa cum se potrivea cu acele vremuri de demult. Totuşi, cu o gre aşa de duiioasă fusese săpat obrazul, încât numai Politica Elveţiei. Din Berlin se anunţă: Cu ocaziunea aniversării fundaţiuniî confederaţiunei elvetice, preşedintele federal a pronunţat un discurs în care a declarat că politica Elveţiei este şi n’a fost niciodată decât politica de neutralitate real declarată şi real salvgardată. Elveţia a fost şi va fi întotdeauna gata să facă jertfele cele mai grele spre a menţine această neutralitate Apărări a frontierei elveţiene nu este un act de neîncredere faţă de nimeni, dar asta e necesitate naţională şi răspunde unei datorii internaţionale lămurite şi categorica şi arată mai mut decât oricum, că menţinerea Elveţiei este o necesitate europeană. Discutând despre stuţiua a Tessiuului, preşedintele a zis că Evaţia şi Tessiuul îşi aparţi în mod nedespărţit unul altuia. Din ciuma rusească. Expozeul ministrului de externe Sasonov. In anii trecuţi am semnalat unele părţi din expozeul ministrului de externe al Rusiei. Astăzi, având la dispoziţie un resumat complet al acestui expozeu, reproducem ca următoarele părţile mai esenţiale ale expozeului după ziarul »Neue Freie Presse«: Amicii şi aliaţii Rusiei. Puţine schimbări s’au produs în domeniul raporturilor internaţionale de la ultimul meu discurs. Ca şi mai înainte, Rusia este strâns legată de vitezele ei aliate şi opera complicată a acţiunii combinate a statelor separate este bine organizată, deoarece forţele fiecărui stat sunt folosite în cel mai bun mod spre a se ajunge la singurul scop comun (Bravo!) Familia amică a aliaţilor s-a îmbogăţit cu un nou participant, adecă cu Italia (vii şi îndelungate aplauze), al cărei popor tindea de multă vreme să libereze de sub jugul strein pe concetăţenii ei. (Duma salută pe ambasadorul Italiei). Numele de Trieste şi de Trentin au fost de îndelungată vreme cuvântul de ordine a descendenţilor acelora, cari au luptat pentru regenerarea italiană. Guvernul Salandra în cursul primelor luni de războu a pregătit cu grijă intrarea lui în acţiune, iar când ora a venit el s’a raliat la Rusia, Franţa şi Anglia in numele realizărei idealurilor poporului italian. Sunt foarte fericit că am ocaziunea de a saluta împreună cu dv. pe Italia aliată I (Bravo 1) Neutralii. Dacă pilda Italia ar fi fost urmată și de alte state, aceasta ar fi contribuit la finele repede al războiului* 1& încetarea vărsării de sânge, apropiind astfel ceasul în care popoarele beligerante ar fi în poziţîune de a relua mutica paşnică şi creatoare Cu tode aasten era rezoluţiunilor supreme nu a trecut; se poate spera că vor profita de ea acei neutri, cari nu vor putea altfel să dea o daslegare problemelor lor naţionale. In vremea din afară s’a vorbit mult despre starea de spirit a vecinilor noştri suedezi dela Nord. S’au tras concluziuni nepotrivite din cuvintele spuse de bărbaţii lor de stat. Raporturile noastre amicale cu Suedia, dorinţa nosstră sinceră de a întreţine cu ea cele mai bune relaţiunî de bună vecinătate, sunt prea cunoscute pentru ca să am nevoe să te confirm. In acelaş timp ne dăm perfect socoteala de inevitabila împiedicare creată pentru comerţul suedez din cauza poziţiunii ei de ţară situată în mijlocul beligeranţilor , dar sunt mulţumit a releva corectitudinea cu care guvernul suedez salvgardează neutralitatea sa veghiând la interfela lui naţionale. Negocierile anglo-suedeze urmata acum la Stockholm, deşi rămânând pe terenul afacerilor, au manifestat de ambele părţi tendinţa neîndoioasă de a găsi un teren de înţelegere şi urăm în mod sincer să se ajungă în curând la un rezultat fericit. Metodei© monstruoas, de războiu întrebuinţate de Germania, care nu se opreşte nici în faţa otrăvirii în masă a soldaţilor noştri, nici la exterminarea femeilor, copiilor şi cetăţenilor paşnici (Se strigă : Ruşine!) n’au putut să nu facă a se naşte în ţările neutre simţiminte de justă revoltă. Tot aşa peste ocean populaţiunea Statelor Unite este pătrunsă de simţiminte umanitare şi nu poate să nu reacţioneze energic faţă de asemenea procedări. Teribila scufundare a „Lueitaniei“ a costat viaţa atâtor cetăţeni americani. Acest atentat fără seamăn prin cruzimea lui absurdă este o pată pe numele Germaniei. Este greu a spune dacă măsuri mai energica vor urma riposta severă a Preşedintelui Wilson cătră guvernul german, dar este deja evident că opiniunea publică americană este revoltată contra actelor germane, cu toate sforţările ce aceştia fac spre a câştiga bunăvoinţa Americei. Calomniarea Turciei. Vitejia fără exemplu a trupelor aliate cari se luptă la Galipoli, provoacă admirațiunea noastră unanimă. (Bravo, aplauze) Suferind grave pierderi, forţând obstacolele aproape de neînvins ridicate de natură chiar şi folosite de germani, vitejii noştri afiaţi cu tenacitate nesdruncinată ne apropie de momentul dorit când o legătură apropiată şi directă sa va stabili „între noi şi ei. Turcii, prevăzând furtuna care se apropie, s’au năpustit cu o cruzime excepțională asupra popoarelor creștine cari se află încă sub puterea lor. Armenii sufer persecution! neauzite cari n’au sfărâimt încă spiritul lor, de oarece voluntarii armeni se luptă cu curagiu cu noi contra asupritorilor lor. (Bravo aplauze.) Ca probă oraşul Van unde au rezistat aproape o lună presiunii turceşti până la liberarea oraşului de cătra trupeie noastre. Persecuţiuni nu mai teribile suferă populaţiunea locală greacă din partea turcilor, asupra femeilor şi copiilor, ceea ce nu poate să nu provoace compătimirea şi revolta poporului elenic şi a guvernului lui. Acesta din urmă va avea să daslege chestiunea dacă este în stare să vie în ajutorul coreligionarilor săi din Asia Mică, fără a se uni cu puterile cari se luptă pentru drept şi dreptate. România advertizată. Nu mă îndoesc, că şi în celelalte ţări încă neutre, guvernele se găsesc în deplin acord cu aspiraţiunile popoarelor lor, deşi nu se decid pentru moment a urma calea pe care le o arată interesele lor vitale şi trecutul lor întreg. Cu această ocaziune trebue să relevez presiunea, pe care a suferit-o România din partea agenţilor austro-germani (?) Cu toate acestea cu toate sforţările lor, guvernul român rezistă ispitei şi noi continuăm a menţine cu el relaţiuni de amiciţie, a cărei întărire şi desvoltare face obiectul grijilor noastre reciproce: Sârbia şi Muntenegru. Socotesc de prisos să semnalez participarea Serbiei la lupta noastră contra inamicilor noştri. După minunile de bravură şi de devotament de care a făcut probă armata sârbă, cu forţe noui şi sprijinindu-se pe ajutorul Franţei şi Angliei, ea e gata a se uni cu aliaţii. Sunt convins că poporul sârb în conştiinţă de datoria lui patriotică va trage curagiu pentru celelalte jertfe necesitate de evenimentele extraordinare actuale, care incumbă în măsură egală tuturor aliaţilor. (Aplauze). Ocuparea oraşului Scutari de către Muntenegru a fost cauzată, precum a declarat guvernul din Cetinje, prin necesitatea urgentă, de-a reprima prădările de cătră bandele albaneze, cari au îngreunat aproviantarea regulată a Muntenegrului, Persia, Japonia și China. De încheiere Sasonov a vorbit da tulburările din interiorul Persiei, cari sunt hrănite daă propaganda extinsă secretă şi publică« pentru a aţîţa opinia publică din Persia în contra aliaţilor. Sasonov aduce apoi elogii Japoniei şi Chinei, relevând atmosfera prielnică ententes, creată şi propagată de press a acestei ţări. Evacuarea olan lui Reims. Ziarul »Tribune« din Geneva anunță, că guvernul francez, din cauza bombardării violente a Reims-ului, a dat ordinul de a se evacua oraşul.