Gazeta Transilvaniei, septembrie 1915 (Anul 78, nr. 187-210)

1915-09-26 / nr. 207

Scumpirea mijloacelor de trai şi Înlăturarea ei. Nu e zi, în care să nu primim plângeri asupra scumpetei traiului de toate zilele, scumpete, care, în loc să contenească, devine tot mai insuportabilă. Faptul acesta, care preocupă cu deosebire populaţia de la oraşe, a făcut pe primarul oraşului nostru Dr. Schnell să publice zilele aceste un important articol în ziarul local german, în care tratează cu multă competenţă chestia scumpetei, dând consumenţilor preţioase lămuriri şi Îndrumări cu privire la scumpirea alimentelor de trai precum şi la combaterea acestei scumpiri. In următoarele lăsăm să urmeze In traducere românească articolul d-lui Dr. Schnell, asupra căruia atragem deosebita atenţiune a publicului nostru. Rolul cel mai important în administraţia comunală 11 are azi chestia scumplrei mijloacelor de trai, adecă mauinţa de a afla mijloacele şi căile, prin cari aceasta ar putea fi cu succes Înlăturată. Din şirul fără sfârşit al multelor sfaturi binevoitoare, ca: »Autorităţile ar trebui.»«, »ar fi bine...«, »ar putea...« N remarci, ca o chestiune mai mult discutată cu deosebire cererea după preţuri maximale. In teorie chestia preţurilor maximale şi a măsurilor poliţieneşti cari urmează a fi statolite, sunt până In ziua de azi mult discutate. In Germania chiar şi acum Încă durează fapta latre pretinii şi contrarii preţurilor maximale. In praxă Insă durere, preţurile maximale, cari au fost puse In aplicare de câteva comune, escepţionând câteva rezultate momentane, nu au ajuns efectele dorite. Şirele cari urmează vor tracta pe iaurt chestia preţurilor maximale. Mai Întâi şi Înainte de toate ţin să subliniez, — că o Axare a preţurilor maximale e posibilă numai la ce priveşte o serie extrem de restrânsă de mijloace de trai şi articole de prima necesitate. Sunt adecă mărfurile, cari fiind de egală calitate sau neprezentând deosebiri esenţiale, fac posibil un tratament egal şi unitar, înainte de toate ar fi potrivite aici pereaiele, cucuruzul, cartofii şi zaharul. Pentru aceste mărfuri se pot fixa preţuri maximale unitara. Micile diferinţe de cualitate cari obvin, pot fi uşor egalate. Cu totului altcum şi mai anevoie ată afacerea cu mărfurile de cualitate. In Braşov In timpul mai din urmă s au făcut de multe ori plângeri din cauza preţurilor urcate ale poamelor. Un remediu în privinţa aceasta pare esclus, deoarece având în vedere scala cea mare a diferinţelor de calitate, nici nu te poţi cugeta la un preţ unitar. Nu poţi zice că un kilogram de pere de ex. nu e permis să coste mai mult de 60 filer), sau un kilogram de mere mai mult de 40 fileri şi aşa mai departe, căci e mare diferinţa între peară şi peară şi între măr şi măr. Iar dacă, pentru a ţinea seamă de diferinţele de cualitate, s-ar zice, că un kilogram de pere nu ar fi permis să fie mai scump de 40—80 fileri, atunci cu siguranţă s-ar întâmpla, că la perele de o sortă mai inferioară s-ar manifesta o foarte mare aplicare de a ajunge in linia preţului celui mai mare. Şi acum să trecem la chestia, pentru ce preţurile maximale, după cum am amintit mai înainte, nu au ajuns la prată la rezultate favorabile? La un rezultat favorabil s’a ajuns numai cu acele mărfuri, pentru cari pe întreg teritoriul statului s’a fixat un preţ în realitate egal, aşadară în Ungaria la bucatele pentru pâine, cucuruz, ovăs şi zahar. S’ar putea pune acum întrebarea: pentru ce nu s’ar putea fixa pe întreg teritoriul statului preţuri maximala şi pentru celelalte articole de trai şi de prima necesitate? Această întrebare a fost tratată şi iar tratată cu daamănuntul atât de guvernul nostru cât şi de cel din Austria şi Germania şi cumpănirea obiectivă a tuturor intereselor şi relaţiilor atât la noi cât şi in Germania şi Austria a fost pentru neacceptarea preţurilor maximale rescepţionâind, după cum am amintit, cerealele, cucuruzul şi zaharul (în Germania şi petrolul). Trebue că motive ponderoase au adus cu sine, ca guvernele puterilor centrale să nu accepteze preţurile maximale mult cerute, pentru carne, ouă, lapte, galiţe şi legume. Aşadar, pentru mijloacele de trai amintite mai în urmă Axarea restrânsă a preţurilor maximale e posibilă numai teritorial, pentru unele municipii singuratice. Guvernul nostru adecă prin o ordinaţiune a conces municipiilor singuratice posibilitatea, ca în cazuri bine întemeiate şi cari bine trebue cumpănite, să se fixeze preţuri maximale şi pentru astfel de mijloace de trai şi de prima necesitate, pe cari guvernul nu e dispus a le expune pentru întreagă ţara unei astfel de restrângeri. Guvernul însă totodată avertizează cu multă inzistenţă ca de dreptul acesta să nu se folosească cu uşurinţă, arătând, că preţurile maximale pot avea ca urmare faptul, că produceaţi şi vânzătorii parţial sau în general se retrag din piaţa respectivă, ceea ce în cele din urmă ar putea duce la o situaţie grea pentru consumenţi. .Vei zace de fapt miezul chestiunei şi motivul principal al nesuccesului preţurilor maximale restrânse teritorial. Fixarea de preţuri maximale pentru carnea de vită, ouă, galiţa etc. şi urmărirea strictă poliţienească a tuturor acelora, cari nu ţin aceste preţuri maximale, are acea urmare inomisă, că mărfurile amintite vor părăsi piaţa în chestiune şi se vor scurge în an loc, unde nu sunt expuse nici preţurilor maximale şi nici măsurilor poliţieneşti. Şi aceasta merge foarte uşor, căci toate aceste mijloace de trai au o trecere colosală. Se va obiecta, că aceasta poate fi reprimată prin o oprelişte da export, care să se patradă asupra întregului comitat. La aceasta însă guvernul nu-şi dă învoirea. Şi tocmai noi am ieşi cu deosebire rău din aceasta, când o astfel de restrângere pentru comitate ar fi posibilă. Noi primim doar s făina noastră de pâac din comitatele ungureşti şi o parte mare a altor fel de articole de trai ale noastre din comitatul Treiscaune şi Făgăraş. De preţuri maximale şi măsuri poliţieneşti trebue aşadară, să ne ferim serios, excepţie făcând cu acele mărfuri, cari au o piaţă curat locală şi cari din acest motiv nu se scurg în măsură considerabilă. Din acest punct de vedere pornind, fixarea preţurilor cărnii de oaie va fi în Întregime aprobată de către Magistrat. Poate va fi însă posibil, ca în urma acestui fapt aceste preţuri să mai şi scadă cu ceva. Fixarea de preţurimaximale însă pentru mărfuri, cam uşor îşi pot afla o altă piaţă, var avea ca urmare despoierea pieţii şi plângerile consumenţilor. Să fim aşadară daţi pradă fără de nici un ajutor scumpetei care creşte a articolelor de trai ? De fapt, puţine sunt căile potrivite, cari pe acest teren anevois duc la un adevărat succes. Poate că s-ar fi putut ajuta şi poate că am fi fost cruţaţi de grija cea mare a lipsei, dacă toate guvernele puterilor centrale ar fi enunţat prin lege încă în August 1914, că toate preţurile, plăţile etc. pentru întreagă durata răsboiului au să rămână neschimbate, aşa cum au fost la 1 August 1914. Atunci ar fi fost posibile şi diferenţierile locale, ideea nu e nouă, dar nu e nici fără greş, şi înainta de toate ea azi nu mai poate fi esecutată sub nici o Împrejurare. Poate că ar fi posibil un remediu, dacă noi pe de o parte oferim totul, pentru că se eschidem orice negoţ intermediar nefolositor şi de altă parte dacă ne dăm toată silinţa ca piaţa noastră de articole de trai să o facem cât se poate de plăcută producenţilor şi vânzătorilor, aşa ca el în grupuri vasele să între pa porţile oraşului nostru şi să ne pună la dispoziţie cantităţi cât mai mari de mijloace de trai. Mai bine s-ar putea ajuta însă, şi după cum cred eu, numai şi numai prin înşişi cumpărătorii, prin consumanţi. Dacă noi am fi stăpâniţi de înfrânarea noastră proprie şi de disciplină, dacă am fi gatasă abţinem şi să ne restrângem la un ,trai cât mai modest, dacă apoi am înceta de a ne mai îngrămădi intr-o groază nervoasă toţi artifolii da trai posibili în cantităţi prea mari, ca şi când am sta în faţa unei foamete şi dacă ne-am învoi să încetăm de a mai urca noi înşine preţurile alimentelor prin supraoferte reciproce — sunt convins, că atunci întru câtva ar fi mai boine. Ar fi da dorit, ca cumpărătorii, aşi după cum se face cu făina, să se restrângă şi în ce prveşte toate celelalte mijloace de trai, la un maximum de cumpărături normat lunar. Eu cunosc o familie de aici, care şi-a aprovizionat făină şi zahar în bucăţele în o cantitate atât da mare, care le-ar putea ajunge cu prisos cinci ani de zile întregi. Şi de doritori fi, ca cumpărătorii, cam de multe ori de-a dreptul îmbulzesc pe vânzători cu preturi mai mari, să poată fi pedepsiți, şi încă în mod simțitor. Atunci cu siguranţă ar fi mai bine de noi. Durere însă, legea existentă nu ne ofere nici o bază pentru luarea acestor măsuri. I Slovă românească — coltură românească. IL a articolul precedent am arătat tibreia noastră în cărţi originale bune şi ieftine. Dar să nu se creadă că, suntem săraci numai la cărţi propriu zise, ci tot aşa de puţin bogaţi suntem in general in tot ce produce mintea omenească prin intermediul artelor grafice. Câmpul de activitate al minţii omeneşti e atât de vast şi hotarele lui cad la o distanţă atât de extremă. Încât nici popoarele cele mai culte nu le-au putut ajunge până acum şi cu cât progresul omenirii va fi mai mare, ca atât aceste hotare se Îndepărtează tot mai mult, fără a putea fi ajunse vreodată; eie vor rămânea pentru totdeauna visul nerealizabil al tuturor ’‘atridulterior spre progresul suprem, vor fi un veci un fermecător miragiu, cu o putere de atracţie infinită şi vor Servi de Îndemn moral muncitorilor spirituali pe toate terenele progresului şi culturii. Fiind deci calea progresului infinit de lungă este natural ca, munca săvârşită lutru ajungerea lui să fie pe li ce trece tot mai intensă şi mai complicată. Ajungerea acestei ţinte implică rezolvirea a numeroase probleme, cărora le a dat naştere şi a căror importanţă este hotărâtoare, iar căile ce trebue străbătute sunt numeroase şi cu multe obstacole. Multă trudă, răbdare, o voinţă nestrămutată şi dorinţa de-a vedea idealuri realizate, vor conduce Insă la ajungerea scopului dorit. Insă toate căile ducătoare spre progres ne vor rămânea Închise, dacă nu ne vom îndrepta paşii mai întâi pe nnica cărare care duce spre toate celelalte şi care este îndrumătoarea principală în toate direcţiile. Călăuza aceasta principală este slova tipărită, care transmite milioanelor de oameni, idei noui şi de valoare, le pune înaintea ochior trupeşti şi sufleteşti produsul minţilor celor mai luminate, îi pune în curent cu mişcarea şi evoluţia ştiinţei universale şi naţionale şi produce desfăşurarea unei activităţi febrile în toate celelalte direcţii. Mai întâi trebue dar deschis drum larg şi lung slovei tipărite, trebue răspândită în cercuri cât mai largi, pentru a oferi tuturora posibilitatea de a-şi cultiva şi nobilita mintea şi inima şi pentru a putea străbate mai uşor celelalte căi. Numai popoarele cari au înţeles pe deplin acest lucru şi cari au persistat în înfăptuirea lui, au ajuns un grad superior de cultură; iar cele cari n’au Înţeles marea însemnătate a acestuia, sunt bineînţeles inferioare în cultură. Cu cât slova tipărită cucereşte mai mult teren, cu atât mai vastă e cultura unui popor. Dar cultura nu se răspândeşte numai prin cărţi propriu zise, ci în măsură foarte mare şi prin ziare şi reviste de tot soiul, dar mai ales prin reviste. Pe când ziarele servesc mai ales scopuri politice şi personale, mai având şi rolul da informatoare despre anumite întâmplări din lumea mare, cari n’au chemarea da-a desvolta o direcţie culturală, sau daa producă anumite curente culturale, revistele, neavând nimic a face cu politica, ci având UE înalt rost literar-cultural, prin cuprinsul lor variat, prin felul cum douvoaltă şi îmbrâţoşiză cele mai diferite chestiuni culturale, literare şi artistice, ele au chemarea nu numai a unor simpli informatori, ci a unor importanţi factori de propagandă a acestor chestiuni. Pe când o carte tratează de cele mai multe ori o singură temă, revistele se ocupă pe larg cu tot ce priveşte cultura in genere, literatura, aria plastică, muzica ş. a, şi prin aceasta nu numai că piară cititorilor o lectură interesantă, sănătoasă şi variată, ci contribue cu o putere imensă la cultivarea cititorilor în diferita direcţiuni. Noi, Românii, pare că nici odată nu ne-am dat bine seama da importanţa revistelor şi nici când n’am tins într’acolo să avem şi noi reviste la înălţime şi după modelul revistelor din spus, de unde Insă cu şi fără alegere am importat în bună parte cultura noastră. Noi n’am ajuns încă la convingerea că, avutul propriu, fia şi mai modest, e mai însemnat decât bogăţia străină importată. Puţine reviste au putut cucerii la noi torsa larg asigurându şi o existenţă lungă. Cele mai multe au fost, ca e drept, pornite cu mult, ba poate cu prea mult entuziasm, fără a avea însă o organizaţie literară şi administrativă corăspunzătoare şi din acesta motiva după scurtă vreme au dispărut. Zic că, după soartă vreme au dispărut, căci adecă o revistă a trăit doi, trei, cinci sau chiar zace ani, ce este această durată în raport cu axistenţa de sus sau de mii de ani a Unui neam? E aproape tot atât ca un strop de apă îa Infinitul mărilor. O revistă care a trăit numai atâta vreme, chiar dacă a fost bună şi foarte răspândită, nu poate ava», pratanţia de-a fi dat naştere unui curant literar sănătos, care să dăinuiască decenii de-a rândul, care să regenereze direcţii literare greşite şi în jurul căruia să fie unită majoritatea scriitorilor mai da seamă. O asemenea revistă poate cel mult spune că, timpul cât a apărut a dat cetitorilor ei multe pagini de lectură frumoasă, distractivă şi variată, un număr oarecare de ilustraţiuni, mai mult sau mai puţin reuşite, dar n’a lăsat decât puţine urme folositoare în mintea cititorilor. Pentru ele putem avea o dreaptă recunoştinţă şi nimic mai mult. Dispariţia lor a lăsat cel mult un gol, care în aceleaşi condiţiuni se poate uşor umplea. Din puţinele reviste româneşti ce apar astăzi, numai 2 3 pot fi meaţionante ca nacis ce au caracter serios, o direcţie bias hotărâtă şi folositoare celelalte au prea puţină vise arătate, deşi publică material destul de variat, dar nu destul de select şi de aceea nici opera care vreau s-o săvârşască nu va ajunge nici când la înălţimea dorită şi nici când nu vor avea o influenţă hotărâtoare în progresul culturii noastre. Timpul încă au spârdut şi ceeac® am întârziat să tacem până acum, va trebui cu siguranţă să săvârşim după răsboiu, când pacea binefăcătoare se va sălăşlui iar în ţările bătrânei Europă. Iar noi eşi, din acest măcel funest cu sufletul schimbat, cu aita vederi şi cu alte condpţii da viaţă şi cultură, vom înţelege altfel rostul nostru pe pământ şi vom Începe ca adevărată dragoste de neam, uriaşa muncă pentru înălţarea şi progresul poporului nostru. R. Barcianu 3 mm Hr. 207 818 Braşov, Sâmbătă 26 Septemvrie (9 octomvrie no 1915 AauKLXMB. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cer.; pe V1 an 12 ctr.; pe 3 luni 6 cor.; pentru România şi streinătate pe un an 40 lei; pe V2 an 20 lei. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Apare seara, în fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada Frundulii n nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învelpt. Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226. Germanii se întăresc înelgia. Din Roma se anunţă: Satilă din Londra, după telegramele din Rotterdam, că Germania a lucrat cu mare zor la întărirea oraşelor Namur, Liege şi Gand. Memoria prepositului în Cluj. — Fondul I. M. Moldovanu, pentru încurajarea scrierilor menite poporului — Fondul bisericii pentru parastas şi pentru ajutorarea la carte a băieţilor din popor. Cluj, 5 Oct. 1915. Moartea venerabilului preposit de la Blaj Ion M. Moldovanu a stârnit pretutindeni regrete unanime. Repausatul era întruparea unor vechi şi mari credinţe ale noastre, ale tuturora, un stâlp pe care se sprijinea mărirea trecutului nostru de redeşteptare, de aceea e firească durerea obştească, ce ne cuprinde. In vremea din urmă bătrâneţele şi mai ales o boală grea îi cruntaseră orice activitate, dar gândul ne era împăcat că-l ştiam totuşi viu, un simbol al vechilor tradiţii părinteşti. Acum după ce s a stins, se cuvine să căutăm a-i cinsti amintirea mai ales urmând îndemnurile bogatei şi laborioasei lui vieţi. De acest gând frumos au fost îndemnaţi clujenii, când au pus temeiul la două fonduri, ale căror scopuri cadrează atât de perfect cu rosturile vieţii mult regretatului preposit. Primul fond a fost întemeiat de Institutul »Economul«, cu scopul ca din venitele lui să se încurajeze literatura pentru poporul din care a răsărit de Dumnezeu binecuvântatul Moldovanu. Banca „Economul“ a păstrat totdeauna şi păstrează faţă de memoria acestui mare repausat o caldă şi duioasă veneraţiune. Mai mult chiar , un sentiment de gratitudine faţă de aceia, care ca trimis al capitlului din Blaj—mare acţionar al institutului—şi ca însuşi acţionar a luat parte la întemeierea »Economului« precum şi la însemnate acte de consolidare de mai târziu. De aceea direcţiunea „Economului“ a ţinut să-i perpetueze memoria în cadrele cercului său de activitate culturală. In scopul acesta s-au pus bazele unui fond cu numele repausatului, din care se vor premia lucrări poporale bune, potrivite să promoveze bunăstarea şi înaintarea culturală a sătenilor noștri. Al doilea fond a fost întemeiata biserica noastră gr. cat., cu scotpul ca din sursele lui să caute a se ajutora la învăţătură băeţi de săteni, cu aptitudini, cari din lipsa de mir-