Gazeta Transilvaniei, iulie 1916 (Anul 79, nr. 139-164)
1916-07-24 / nr. 158
Amil LXXIX Nr. 158 Braşov, Duminecă 24 Iulie (6 August n.) 1910. TRANS LV ZI A B_ FOL IT I_C_ N A TI ON AI Abonamentul : pentru Austro-Ungaia pe un an 24 cor.; pe */ an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., pentru România şi streinătate pe un an 40 lei; pe an 20 lei Apare seara, In fiecare zi de lucru, Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15, inseratara sa primase la administraţi®. Preţul după tarif şi Învoială inSapserissi» nu s® inapoiată TELEFON Nr. 228. Doi ani de râsboiu... Doi ani de râsboiu s’au împlinit. Doi ani de când a răsunat goarna pe sate, s’au lipit afişe pe zidurile oraşelor, la răstimpuri apropiate, ca atâtea generaţiuni să-şi părăsească lucrul, profesiunea şi tihna casei, să între sub arme. Doi ani de când armate de milioane se întremăcelăresc, şi vai, încă nu se ivesc zorile zilei de pace. Doi ani sunt de când potenţaţii statelor au încrezut armei ucigătoare misiunea de a pune capăt conflictelor diplomatice, de a aşeza rosturi nouă în viaţa internă prin imprimarea unui caracter definitiv situaţiunei externe nelămurite, controversate, nestabile. Cursul politicei externe a statelor de un timp încoace dusese la disensiuni, cari trebuiau în chip fatal să ducă la o conflagraţie europeană dar desigur că nici un stat beligerant n’a contat la o estensiune pe care a atins’o conflagraţia de acum. Doi ani de când potop de sânge inundă meleaguri mănoase, de când se distrug oraşe înfloritoare, decând industria de răsboiu a luat nevisate proporţii de desvoltare, angajând toată ingeniozitatea talentului omenesc. Doi ani decând s’au întrerupt lucrările fecunde de civilizaţie, decând s’au curmat resursele umanităţii. Răsboiul nu se poartă numai cu arma. El se poartă cu peana scriitorului, cu paleta pictorului, cu abilitatea arhitectului, cu banul şi averea tuturor. O muncă febrilă în interiorul statelor se săvârşeşte pentru scopurile răsboiului, pentru sondarea tuturor puterilor spirituale şi materiale ca să fie puse în slujba armei ucigătoare. In cele mai frumoase zile înainte şi după solstiţiul de vară al anului acesta când câmpiile gem de bogăţie, poate răsboiul să fie în punctul său culminant. Judecăm după frenezia ce se simte în lăuntrul statelor beligerante în depunerea silinţelor, ca să fie intensificate încercările de a determina cursul răsboiului, la gruparea ententistă. Ofensiva începută de puterile ententei n’a avut rodurile aşteptate, cercul de fier atras de puterile centrale este atât de fortificat încât surprizele nu au loc aşa repede. Conflagraţia europeană poate să fi ajuns la un punct culminant, să-l fi trecut chiar, nu al rezultatelor, ci al mulţimii mijloacelor de operaţiune, îndeosebi al elementului viu de luptă, al contingentului de soldaţi. După ştirile ce pot fi aflate, căci rar lucru să scape de aparatul de înregistrare al agenţiilor de informaţiuni, puterile ententei au recrutat aproape toate forţele omeneşti apte să facă serviciu militar. Din acest punct de vedere astăzi este o situaţie de declin. Rezultatul răsboiului va depinde de capacitatea de antrenare, de pregătire, de şcoală militară, de prestare a elanurilor nouă ostăşeşti, a celor ce se află astăzi în uniformă militărească. O superioritate trebuie să fie recunoscută soldatului german, prin eminenţă crescut în spirit militar, faţă de soldatul englez, care acum abia începe deprinderi cu arma, un „sport" nou dar — primejdios. Dorinţa generală care însufleţeşte totuş sufletul omenesc este ca răsboiul să se termine cu o pace echitabilă. Umanitatea să nu iasă înfrântă, ci cu forţe nouă de întărire. Vâlvătăile uriaşe ale incendiului desvălesc mai viu destinele neamurilor, lămuresc intens cărările drepte ale progresului. Spiritul agresiv, de încălcare, de împiedecare în desvoltarea neamurilor, prin durerile zilelor de astăzi va trebui să fie redus, în schimb să se lase loc liber, în faţa soarelui, să lucreze în plină libertate forţele active, creatoare, ale culturii, în ogorul vieţii naţionale a fiecărui popor! In armatele germano-austroungare sunt şi 800 mii soldaţi români ai Ungariei, Transilvaniei, Bucovinei. Ei colaborează cu tovarăşii de arme de atâtea naţionalităţi, cu toată abnegaţia. Răsboiul a răscolit nenumărate energii populare în mijlocul societăţii româneşti. Toţi cari împărtăşesc soarta de soldat pe fronturi şi cari vor avea parte să se înapoieze sănătoşi pe la vetrele lor, vor urmări cu alţi ochi, cu alt interes, afacerile vieţii publice. In ei a crescut sentimentul de răspundere, de conştiinţă, întorşi acasă nu vor avea pretenţii mari, tot cele vechi cari se reduc la îndreptăţirea de a participa în măsura rosturilor lor sociale la viaţa publică a ţarii, de a dispune de dreptul de a purta toată solicitudinea interesului său intelectual şi material. In ţara aceasta, pe strămoşescul său pământ ţăranul român vrea să-şi validiteze forţele sale şi desigur interesele statului vor fi adaptate, coordonate de interesele cetăţenilor, nu vor fi altele, streine, şi această nădejde de emancipare intelectuală şi materială a naţiunii române din patrie însufleţeşte pe toţi membrii ce-i aparţin, patru milioane de suflete. — Nu uităm să spunem acest lucru după doi ani de cumplit răsboiu şi număroase jertfe româneşti. Aegri somnia, de Al. Ciura. Din Lugano se anunţă, că ciubotarul italian Antonio Fusso din Leverano a adormit în seara, când a primit chemarea pe câmpul de luptă. Lucrul nu merită nici o atenţie deosebită, căci orice ciubotar, ce se repectă, se culcă seara şi se pomeneşte dimineaţa. (Cei cari nu se respectă, o fac învers!) Chestia începe a se complica însă, deja în dimineaţa proximă, când Antonio al nostru nu s’a pomenit, după cum nu s’a pomenit nici a doua zi, nici mai târziu. Se împlinesc 14 luni dela isbucnirea răsboiului cu Italia şi rezervistul fratello doarme, cu o statornicie, vrednică de o cauză mai bună . . . Doarme, şi — basta ! Orice încercare, de a-1 trezi din letargia lui a rămas zadarnică. Cei mai celebri medici s’au adunat în preajma lui; toate încercările s’au dovedit insuficiente. Când aceste încercări ating maximul, Antonio se întinde în așternut, suspinând prin somn: „Mamă!" Ziarele, cari publică această știre ciudată, adaogă, că bunul Antonio — asupra căruia s’au scris volume — probabil nu se va desptepta, până în clipa, când răsboiul mondial se va curma cu totul. Ia o enciclopedie obişnuită — dacă vrei: una medicală — urmăreşti, cu atenţie, fazele somnului patologic. Citeşti cu groază, nume de savanţi Clark, Guérin, Dutzon, Castellani, apoi colonii îndepărtate din Africa apuseană, dela Senegal până la Angola, împrejurimea lacului Nyanza. . . în anii 1902— 1905 s’au prăpădit de această boală 30 mii negrii... cauzatorul boalei e: trypanosoma galbiense ... Și nu mai citeşti, căci Enciclopedia te îndrumă la o mulţime de lucrări de specialitate, încât ai încărunţi cu totul, pe când să te specializezi în această boală, cu care singur doctorul Hoch a îndrăsnit să se răsboiască. Iţi vine, pe o clipă să dubitezi şi în acest savant, care probabil e identic cu acel ce descoperise serul antituberculotic. Laşi deci chestia încurcată, cerând sprijinul fanteziei, să te lămurească, în ce chip un ţintar din Senegal a reuşit să se strecoare până în Leverano, pentru a-l infecta pe Antonio al nostru, chiar în preziua plecării lui pe câmpul de onoare. * * * Ar fi să te pierzi apoi în alt labirint, acela al somnului şi al viselor, începând cu vechii magi egipteni până la teoriile destul de actuale ale lui Haşdeu. Dar rezişti şi acestei tentaţii şi gândul ţi se opreşte asupra statuiei adormite din Camposanto, de desuptul căreia Maestrul a scris vorbele : „Plăcut îmi e să dorm, câtă vreme stăpâneşte ticăloşia şi minciuna. Nu mă trezi... Vorbeşte încet!" Şi aşa Antonio Fusso — indiferent că e infectat sau nu, de baccilul trypanosoma galbiense — e un om fericit, căruia soarta i-a rânduit să adoarmă în aceste zile de cataclism mondial şi — cine ştie ! — să se trezească apoi, când taifun-ul turbat îşi va fi descărcat întreaga lui furie elementară. Tovarăşii lui vor fi plecat de mult la frontiere, în uniforme strălucitoare, intonând cântece patriotice. Calea le-a fost aşternută cu flori, ovaţiile se ţineau lanţ ...apoi, când au ajuns la poala munţilor s’au coborât din vagoane, împrăştiindu-se, grupuri, grupuri, pe cărări lăturalnice, spre culmile acoperite de nea... Ilusia eroismului a început a se risipi încetul cu încetul, în nopţile grele cu ger ce pătrundea până în măduva oaselor, în ploaia de şrapnele şi granate, ce şuierau de-asupra lor cântecul pierzaniei. Câţi din ei nu s’au prăbuşit acolo, câţi nu s’au înapoiat ologi şi ciungi, şi câţi nu mănâncă azi pâinea robiei străine ! * * * Antonio n’a gustat nici din elanul întâiei însufleţiri răsboinice, nici din greutăţile zilelor de eroism şi îndârjire. El doarme fără întrerupere, ca un copil favorit, pe care Hypnos l-a luat sub aripile lui ocrotitoare. Când se va deştepta, îşi va freca ochii, ca Făt-frumos din poveste, şi va spune : „Doamne, greu somn am mai durmit." Calul năsdrăvan nu va fi alături să-i răspundă: „Ai fi durmit de vecide nu eram eu !" Vor fi însă medicii, cari l-au urmărit în decursul boalei ; camerazii lui, cari s’au strecurat teferi prin primejdiile de multe soiuri aie răsboiului. — Ai dormit mult — îi va zice unul — spune, ce ai visat? El va privi aiurit în jur de sine ; fruntea i se va întuneca de amintiri posomorâte, pe urmă, în loc să răspundă, va întreba el: — Cât am dormit ? Două zile ? Trei? O săptămână? Ce aţi făcut voi în vremea asta ? Când va înţelege că a dormit un răstimp aşa de îndelungat, va clătina din cap cu neîncredere, convins că cei din jur îi iau în bătaie de joc. Va asculta apoi poveştile lor, îşi va aminti de chemarea sub arme, ce a uitat-o în seara când s-a culcat, şi va întreba ce e cu răsboiul. Poveştile vor curge lanţ, cu episoade de vitejie şi înfrângeri, cu chiote de isbândă şi cu gemete neputincioase de oameni ce mor în marginea şanţului... Reconvalescentul va asculta distrat, la început, pe urmă atenţia i se va înviora din ce în ce mai mult. Toate ororile, ce i se povesteau, i se păreau din ce în ce mai cunoscute. Le trăise oare, ori le visase numai ? Da... visase numai... Din poveştile ce le ascultă, se desprind imagini din ce în ce mai cunoscute, încearcă să-şi aducă mai bine * * * „Anglia — duşmanul^. Sâmbăta trecută s’a ţinut la München o adunare foarte cercetată. La ordinea zilei era pusă tema : „Anglia — duşmanul". In vorbirea de deschidere deputatul bavarez Loweneck a zis între altele : Anglia s’a dovedit de cel mai tenace şi periculos dintre duşmanii noştrii. Intr’o vorbire mai lungă ţinută de contele de Reventlow, acesta a spus : Nu mai există îndoială, că Anglia a pregătit şi a organizat acest răsboi cu toată premeditarea. Scopul ei este nimicirea Germaniei. Dacă acum am face o pace, restabilind statul-quo de dinaintea războiului, am fi cu siguranţă pierduţi. Siguranţa noastră pentru viitor o vom ajunge numai împotriva Angliei, niciodată cu ea împreună. Să nu ne înşelăm pe noi înşine : Anglia stă astăzi ca şi înainte neînfrântă. Falimentul ei financiar mult trâmbiţat nu va sosi ! Noi nu stăm numai în calea Marei Britanii, ci a ambelor puteri anglo-saxone. America doreşte tot aşa ruina noastră economică. Prin urmare suntem constrânşi să ducem răsboiul mai departe fără nici o consideraţie, deoarece se tratează de viaţa noastră. De la această hotărâre a noastră nu ne vor abate nici ai noştri şi nici cei din afară. Congresul naţional bisericesc. —■ Şedinţele de Joi. — Deoarece o parte din raportul nostru publicat despre cele două şentinţe prime ale congresului naţion bisericesc a fost dificultat de censură, deşi era, aproape identic cu raportul apărut în acelaş timp în „Tel. Român“ dar nedificultat de censură, lăsăm să urmeze aici raportul ofcial despre şedinţele de Joi ale congresului naţional bisericesc, apărut în anul 76 de Sâmbătă 23 Iulie (5 August) a. c. al organului oficial al Metropoliei •Telegraful Român11 . In şedinţa a patra de Joi presidial a presentat răspunsul ministrului president, contelui Tisza, trimis la telegrama omagială înaintată prin guvern Maiestăţii Sale din partea congresului. Se ceteşte şi se primeşte cu aclamări. Textul răspunsului e următorul: „Ilustrităţii Sale, Episcopului Ioan I. Papp, prezident al congresului, Sibiiu. Am primit exprimarea omagiului din partea congresului mitropoliei greco-orientale române din patrie, şi fără amânare am înaintat-o Maiestăţii Sale. Salut totodată cu întreaga căldură a sufletului meu congresul, care este chemat a representa şi a face servicii părţii aparţinătoare bisericii greco-orientale a poporului român care îşi face cu credinţă datorinţa patriotică în aceste zile mari şi pline de grijă, pe terenul vieţii creştineşti atât de apropiat de sufletul poporului român. Implor binecuvântarea divină asupra lucrărilor congresului şi tot ajutorul de sus, ca acestea să servească spre fericirea romănimei din patrie, contopită în mod nedespărţit cu soartea patriei noastre." Tisza, înaltul presidiu presintă mai departe raportul consistorului mitropolitan cătră congres în chestia arondării de nou a protopresbiteratului Timişoara din dieceza Aradului. Se predă comisiunii organizătoare. înaltul presidiu presintă şi un alt raport al consistorului mitropolitan, în care se comunică, cum că reprezentanţa fundaţiunei Gozsdu a votat suma de zece mii coroane pentru societatea „Crucea Roşie" şi alte zece mii pentru orfelinatul din Sibiiu. Se predă comisiunei fundaţiunii Gozsdu. Se întră apoi în ordinea de zi. Comisiunea verificătoare raportează prin referentul Dr. Gheorghe Popa în chestia alegerii de deputat mirean în cercul electoral Ilia din arhidieceza transilvană. Alegerea a fost protestată pentru ingerinţe din partea autorităţilor şi organelor administrative şi pentru neacceptarea la scrutiniu a unor protocoale după formă neescepţionabile. Comisiunea a aflat, că alegerea se afirmă numai, că a fost influenţată, dar afirmarea nu se dovedeşte. Prin urmare protestul nu poate fi acceptat, cercetarea nu poate fi ordonată. Propune verificarea. Deputatul Dr. Aurel Vlad espune pe larg felul, cum după cunoştinţele sale s’au făcut presiuni asupra alegătorilor în acest cerc electoral. Propune deci ordonarea cercetării. Deputatul Arseniu Vlaicu află, că nu se cunosc cazuri concrete, prin urmare ordonarea cercetării nu are rost. E pentru verificare. Deputatul Dr. Vasile Saftu constată, că e de notorietate publică, cum că presiuni s’au făcut la alegerile congresuale pretutindenea. E spune felul, cum s’au făcut influenţele în cercul Braşovului. Pentru prestigiul congresului doreşte deci ordonarea cercetării în chestia alegerei din discuţie, cu adevărul se iasă la iveală. Deputatul Dr. Petru Ionescu răspunde oratorilor, cari cer ordonarea cercetării, rectificându-se unele afirmări şi combătându-le unele principii. E pentru verificare, deci pentru primirea propunerei comisiunii verificătoare. In chestie personală vorbeşte Dr. Vasile Saftu, iar deputatul Dr. Aurel Vlad îşi susţine propunerea făcută pentru ordonarea cercetării în chestia alegerii de la Ilia. Raportorul, Dr. Gheorge Popa, reflectează la mai multe afirmări de ale oratorilor, cari au combătut verificarea propusă de comisiune, şi propune de nou verificarea. Punându-se la vot propunerea deputatului Dr. Aurel Vlad, votează pentru ea 13 deputaţi congresuali. Propunerea cade şi se declară verificat deputatul ales, Victor Tordăşianu. Acelaş raportor raportează în chestia alegerii de deputat mirean din Deva. Ales a fost Dr. Aurel Vlad. Protest nu a întrat în contra alegerii, dar mandatul a fost dificultat din oficiu, pentru unele greşeli de formă. Comisiunea verificătoare a luat în examinare minuţioasă toate actele şi a aflat, că rezul ■tatul alegerii nu e alterat prin micile greşeli constatate Propune deci verificarea deputatului Dr. Aurel Vlad. Se verifică. La propunerea aceluiaş raportor congresul verifică pe deputatul Dr. Nicolae Bălan, ales în cercul Turda, în contra cărei alegeri s’a dat protest nemotivat. Se verifică apoi, tot la propunerea aceluiaş raportor, deputatul Alexandru Belle, ales în cercul electoral al Făgăraşului, al cărui mandat a fost atacat prin protest neîntemeiat. Se mai verifică, la propunerea aceluiaș raportor, deputatul Dr. Valeriu