Gazeta Transilvaniei, decembrie 1916 (Anul 79, nr. 222-231)
1916-12-08 / nr. 223
Nr.1223 Braşov (Brasso), Marţî-Joi 8 (21) Dec. 1916. Anul LXXIX. N-rul 10 Vieri. TRANSILV. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul iin tarif şi vinali. XawcM nu se înapoiază. "TI ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Proprietar : Tip. A. Mureşianu , Branisce & Comp. Redactor responsabil: Ioan Făgărăşan. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Pace ori răsboiu. Mitropolitul nostru, baronul Vasile Mangra a amintit în altă legătură de idei, cu ocazia pronunţărei cuvântului de instalare, vorbele profetului Amos : „Iată vin zile, zice Domnul, şi voi trimite foamete pe pământ, însă nu foamete de pâne, nici sete de apă, ci foamete de a se auzi cuvântul lui Dumnezeu. Şi vor alerga împrejur, cercând cuvântul Domnului şi nu-l vor afla.* Din nefericire profeţia aceasta are aerul de a se îndeplini şi la duşmanii noştri. Propunerea noastră de pace făcută în interesul omenirei, găseşte deocamdată la mâna de oameni, cari deţin soarta popoarelor inimicilor noştri, urechi astupate. Lumea întreaga însetoşează după cuvântul lui Dumnezeu, care amuţeşte în bubuitul tunurilor, însă răufăcătorii de la cârma statelor duşmane împiedică pe bietele lor popoare de agăsi şi accreta cuvântul Domnului, de teama că le-a venit ora în care treiue să dea socoteala pentru dezastrul pe care l-au deslănţuit asupra omenirei. Deocamdată se străduesc cu mai puţină sau mai multă dibăcie să se prezinte în ochii lumei ca miei nevinovaţi, la fel cum au făcut-o de la izbucnirea răsboiului încoace şi necontenit se girează drept reprezentanţi ai civilizaţiei, dar pe de alta parte au declarat de repetite ori sus şi tare că urmăresc nimicirea noastră. Mai bine de doi ani de zile şi-au inşelat popoarele lor prin trâmbiţări de victorii şi acuma la o eventuală discuţie a păcei, când să prezinte popoarelor lor roadele victoriilor lor nu le rămâne decât mărturia contrariului, ţările ocupate de puterile centrale. Minciuna, intriga, invidia şi pofta de cuceriri i-au făcut de a cădea în ispită, de a organiza un măcel cum nu l-a mai văzut lumea şi acuma văzându-se înşelaţi în socotelile lor, nu ştiu cum să iasă din încurcătură, şi se poartă ca nişte demenţi, hotărâţi să mai măcelărească oamenii până la infinit, spre a scăpa astfel capul lor de sentinţa care-i aşteaptă. Dacă cetim declaraţiile vorbăreţilor de la Paris, şi Petersburg pricepem situaţia domnilor cu răspundere în chestiune. Pentru fiinţele acestea, lipsite de simţăminte omeneşti, cari nu văd în concetăţenii lor decât nişte vite cari trebuesc duse la tăere, ar trebui găsit un leac foarte radical, potrivit boalei de omucidere de care sufer. Să se zidească o cameră monstră mortuară, în care să încapă jertfele unei singure zi de război, şi să se deţină cei ce mai ţipă şi azi pentru continuarea măcelului, numai câteva zile în societatea jertfelor lor, a acestor eroi neînsufleţiţi, iar după ce vor fi eliberaţi să fie primiţi de nenorociţii rămaşi pe drumuri de pe urma acestei politici criminale. Dacă şi în urma acestui leac vor mai rămânea în viaţă atunci desigur că nu vor mai fi pedecă acelor milioane nenumărate, cari caută cuvântul Domnului. Papa Benedict a pronunţat la 30 iulie anul trecut următoarele cuvinte, la adresa popoarelor în răsboi: „Binecuvântat fie acela, care va lua întâi ramura de măslin a păcii în mână, şi va întinde dreapta lui duşmanului.* Această binecuvântare se va revărsa asupra puterilor centrale, cari pornind în răsboiu pentru apărarea existenţei lor, au fost ajutaţi de Dumnezeu în cauza lor dreaptă, întriun mod de necrezut, căci nu numai că am rezistat aproape întregii forţe militare lumeşti, dar ne-a fost dat a simţi ajutorul Domnului în victorii neperitoare, cari au uimit lumea şi pe duşmanii noştri, drept dovadă sunt ţările ocupate de noi, dintre cari cea mai proaspătă România, aproape în întregime. Dumnezeu ne-a ferit de nimicire, şi drept laudă pentru această pronie cerească, ne oprim pe calea noastră victorioasă şi întindem duşmanului dreapta. Nu am dorit niciodată nimicirea lui, ci numai liniştea şi asigurarea viitorului nostru. Convingerea contelui Tisza că o continuare a răsboiului ar fi cea mai mare crimă, este convingerea tuturor fiilor puterilor centrale, şi dacă nu suntem îmbătaţi de succesele noastre, asta este din cauză că ne ştim datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Zilele viitoare vor aduce deplină lumină în privinţa poziţiei pe care o va lua antanta faţă de propunerea noastră. Şi noi, cari am nădăjduit totdeauna în puterea dreptăţii Atotputernicului Dumnezeu, care ne-a luminat calea şi în acest răsboiu, nelăsându-ne în voia şi după voia plină de răutate a neluminaţilor noştri inimici, nădăjduim şi de astă dată, având credinţa tare, că puterea de minuni făcătoare a marilor zile ale Naşterii Domnului nostru Isus Christos, va înmuia inimile conducătorilor inimicilor noştri şi li se va face milă de popoarele lor proprii, cari flămânzesc şi însetoşazâ după cuvântul Domnului şi li se vor lumina minţile, după cum şi câtitatea de preamărire a Naşterii Domnului înţelepciunii căreia ne proşternem zice : » Naşterea Ta Christoase, răsărit a lumii lumina cunoştinţa . Zilele viitoare ale Naşterii Domnului nădăjduim, că vor răsări lumina cunoştinţii şi în minţile inimicilor noştri, cu toate cuvântările precipitate ale Excelenţiilor lor nervoase din Petersburg, Paris etc., cari încă nu sunt obligătoare. Cazuri de acestea au mai fost în istorie. Așa la 1871 ministrul francez Jules Favre a declarat, în parlament că atâta vreme cât va mai fi un prusac pe pământ francez nu poate fi vorba de pace, dar lucrul acesta nu l-a împiedecat a adresa chiar a doua zi, o scrisoare contelui Bismark, prin care îl ruga să poftească la Versailles pentru tratarea păcei. Vom trăi şi vom vedea. Pace ori răsboi. Sântem gata şi la una şi la alta. Cum va vrea bunul Dumnezeu! Propunerea de pace. Ordinul de zi al fr aj. Sale împ. şi Regelui nostru Carol cxtră armată şi marină. Ajutorul lui Dumnezeu, vitejia şi tenacitatea voastră şi a aliaţilor noştri a creiat o astfel de situaţie, care nu mai lasă nici o îndoială să domnească asupra biruinţei noastre definitive. In dorinţa de a reda popoarelor mele, cari au rezistat bărbăteşte în aceste vremuri grele, binefacerile păcii, am întreprins împreună cu aliaţii Mei o încercare pentru realizarea unei păci onorabile. Rog pe Atotputernicul să călăuzească cu binecuvântarea lui acest pas. Dar sunt şi sigur, că cu acelaşi eroism veţi lupta mai departe, până ce pacea va fi încheiată sau până ce dușmanul va fi definitiv bătut. viena, 12 Decemvrie. CAROL m. p. Textul notei de pace adresată de Puterile Centrale Ententei. Războiul cel mai formidabil, pe care l’a cunoscut istoria, bântuie de doi ani și jumătate într’o mare parte a lumei. Această catastrofă care n’a putut fi împedecată de legăturile unei civilizaţii comune şi mai mult decât milenare, loveşte umanitatea în patrimoniul său cel mai preţios . Ea ameninţă de a îngropa sub ruinele sale progresul moral şi material, care era mândria Europei la începutul veacului al 20-lea. In aceste lupte Austro-Ungaria şi aliaţii monarchiei , Germania, Bulgaria şi Turcia au dat dovezi de forţa lor indestructibilă, repurtând succese considerabile asupra adversarilor lor, superiori în număr şi în material de războiu. Liniile lor nestrămutate rezistă, faţă de atacurile necurmate ale oştirilor inimice. Recenta diversiune, în Balcani, a fost repede şi în mod victorios zădărnicită. Ultimele evenimente au dovedit că continuarea războiului nu va putea sfărâma puterea lor de rezistenţă. Situaţia generală le îndreptăţeşte mai mult să spere în noui succese. Cele patru puteri aliate au fost constrânse să ia armele pentru apărarea existenţei lor şi a libertăţii în desvoltarea lor naţională. Acţiunile victorioase ale i ., armatelor lor n’au schimbat nimic din acest punct de vedere. Nici un singur moment nu s’au depărtat dela convingerea, că respectul drepturilor celorlalte naţiuni nu nu stă de loc în contrazicere cu propriile lor drepturi şi interese legitime. Conştiente de forţa lor militară economică, şi gata dacă va fi nevoie să continue până la capăt lupta, care le este impusă, dar în acelaşi timp însufleţite de dorinţa de a opri noui vărsări de sânge şi de a pune capăt grozăviilor războiului, cele patru puteri aliate propun, de a se întră de pe acum în tratative de pace. Ele sunt convinse că propunerile ce ele aduc, şi care sunt îndreptate în sensul acela, de a asigura existenţa, onoarea şi libera desvoltare a popoarelor lor, vor fii accesibile, ca să servească de bază la restabilirea unei păci trainice. Dacă cu toată această ofertă de pace şi de împăcare, lupta va trebui să fie continuată, cele patru puteri aliate sunt decise să o ducă până la un sfârşit victorios, declinând în mod solemn orice răspundere în faţa umanităţii şi ismiei. Guvernul imperial regal, are oonoare de a ruga guvernul Ex. Voastre, ca prin intervenţia D-Voastră dispusă să aduceţi la cunoştinţă aceasta guvernului din.... Discursul ministrului—preşedinte. Ministrul preşedinte, baronul Ştefan Tisza: Onorată Cameră! (Vie mişcare în toate părţile. S’auzim! S’auzim!) Miniştri de externe ai puterilor noastre aliate au predat astăzi o notă acelor reprezentanţi ai statelor neutrale, cari au luat asupra lor apărarea supuşilor respectivei ţări în străinătate. (Ministrul preşedinte ceteşte aici în atenţia încordată a intregei camere nota.) Onorată Cameră ! Când aduc la cunoştinţa On. Camere în mod îndatorat nota, în primul rând doresc să constat, că nu se cuprinde în ea nimic nou; că nu ne prezintă un nou punct de vedere, ci din contră exprimi acel punct de mânecare, care a condus în mod consecvent monarchia şi pe aliaţii săi în tot decursul răsboiului şi îmi iau îndrăzneala a augmenta, şi cu decenii înaintea războiului. (Aşa-e ! Aşa-e ! Aprobare). E necesar a stabili acest fapt, pentru că după părerea mea numai prin ţinerea în evidenţă a acestui fapt, putem preţui în mod cuviincios importanţa adevărată a acestui pas şi momentuositatea lui adevărată şi reală. (Aprobare). In trecutul apropiat a ajuns la ordinea de zi chestiunea, că răsboiul acesta asupra cărui grup de puteri aruncă caracterul atacării şi asupra căreia acel al apărării, cu alte cuvinte, că pe cine îl face responsabil pentru provocarea războiului. Cu toţii cunoaştem polemica, care a decurs, în privinţa asta între cancelarul imperial german şi între ministrul de externe englez de atunci . Eu cred că acea polemică ne-a dovedit clar şi limpede, că pe cine îl atinge responsabilitatea pentru provocarea răsboiului din zilele de o importanţă hotărâtoare din a doua jumătate a lunii iulie a anului 1914. (Adevărat! Aşa e!) Eu cred că nu săvârşim o lucrare de prisos, dacă ne adâncim puţin în acea chestiune şi dacă, mai departe, căutăm, în treacăt şi aceea, că pentru înrăutăţirea şi agravarea situaţiei internaţionale europene, în general pe cine-i priveşte responsabilitatea. O mică şi scurtă reprivire istorică ne va clarifiai întreaga chestiune. (S’auzim! S’auzim). Onorată Cameră ! După întemeiarea imperiului german, bărbatul acela mare de stat, a cărui activitate în întreaga viaţă şi-a ajuns apogeul încoronării, a privit ca o problemă fundamentală politică asigurarea rezultatelor obţinute prin procurarea unei păci dăinuitoare, care să producă condiţiunile înaintării şi progresului pentru imperiul german. Realizarea acestei idei politice a căutat-o el în alianţa celor trei împăraţi. A şi ajuns-o pentru un timp. Dar această alianţă n’a putut fi de lungă durată. Existenţa acestei alianţe au făcut-o imposibilă tendinţele aşa de agresive ale imperiului moscovit, cari au periclitat interesele vitale ale monarchiei. (Adevărat! Aşa e!). Războiul ruso-turc, evenimentele cari l-au urmat, congresul de Berlin şi decisiunile acestuia au săpat groapa alianţei acelor trei împăraţi. Din aceasta în urma stării naturale a lucrurilor, a trebuit să iasă aceea putere, care continua cu politica să externă agresivă, pentru ca să devină cu atât mai strânsă legătura între acele două mari puteri europene, cari s’au aşezat pe punctul de vedere conservativ. (Aşa e.) A rămas clar voanţa acestor două mari puteri a Europei mijlocii, care, la după puţin timp, s’a mai alăturat Italia. (Ilaritate) Faţă ’n faţă cu această alianţă de caracter pacinic conservativ acele două mari puteri ale conţimentului, cari aveau, din diferite cauze, dar fiecare aveau scopuri agresive. (Aşa e!). Nimic mai natural, decât că aceste două mari puteri agresive, înaintând fiecare pe drumul său deosebit, s’au întâlnit şi s'a născut alianţa franco-nusă care aştepta numai ocazia favorabilă, ca să realizeze idealul ,ievanch“-ei fi idealul hegemoniei ruseşti în Balcani, în dauna puterilor din Europa de mijloc (Adevărat! Aşa e!) Deja în timpul acesta ne întâlnim cu acea încercare, ca astfel să se formeze alianţa franco-rusă, ca o plăsmuire exoperată pentru apărarea păcii ameninţate prin alianţa germano-austro ungare. Această nizuinţă, care a ştiut să arate un resultat aşa de necrezut, cu înşelarea seducătoare a opiniei publice în timpul actualului războiu, această nizuinţă zic îşi ia începutul deja atunci, decurge în mod regulat în privinţa aceasta seducerea opiniei publice Eu cred că e lucru de tot simplu să ajungi în curat cu aceea chestiune, că între cele două grupuri de puteri aliate, care reprezenta pacea şi care o ameninţa, căci doară numai alianţa franco-rusă a avut scopuri politice, practice de a tulbura pacea. Şi că faptul acesta e astfel, că alianţa germano-ungară n’a avut nici un fel de tendinţă de a ameninţa pacea, ceea ce o putem dovedi cu şirul întreg al evenimentelor o putem dovedi înainte de toate cu aceea, că pe când se formau astfel raporturile între puteri, că superioritatea puterilor aliate din mijlocul Europii a ajuns la cunoştinţă publică, în ace raport a devenit situaţia europeană mai liniştită şi pacinică. (Adevărat! Aşa e!). O putem dovedi cu aceea, că pe când vreo oarecare mare putere, aparţinătoare la cealaltă grupă de puteri aliate ajunge vreundeva în încărcătură, care îi ţinea angajată forţa sa armată în înaltă direcţiune, în acea măsură creşteau în Europa garanţiile păcii (Adevărat! Aşa e!). Căci doar dacă grupa noastră de puteri ar fi avut tendinţe agresive, natural, că nimic n’ar fi ameninţat mai tare pacea europeană, decât o astfel, n’ !