Gazeta Transilvaniei, decembrie 1916 (Anul 79, nr. 222-231)

1916-12-08 / nr. 223

Nr.1223 Braşov (Brasso), Marţî-Joi 8 (21) Dec. 1916. Anul LXXIX. N-rul 10 Vieri. TRANSI­LV. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul iin­ tarif şi vinali. XawcM nu se înapoiază. "TI ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Proprietar : Tip. A. Mureşianu , Branisce & Comp. Redactor responsabil: Ioan Făgărăşan. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Pace ori răsboiu. Mitropolitul nostru, baronul Vasile Mangra a amintit în altă legătură de idei, cu ocazia pro­­nunţărei cuvântului de instalare, vorbele profetului Amos : „Iată vin zile, zice Domnul, şi voi trimite foamete pe pământ, însă nu foamete de pâne, nici sete de apă, ci foamete de a se auzi cuvântul lui Dumnezeu. Şi vor alerga împrejur, cercând cuvântul Domnului şi nu-l vor afla.* Din nefericire profeţia aceasta are aerul de a se îndeplini şi la duşmanii noştri. Propunerea noastră de pace făcută în interesul omenirei, gă­seşte deocamdată la mâna de oa­meni, cari deţin soarta popoarelor inimicilor noştri, urechi astupate. Lumea întreaga însetoşează după cuvântul lui Dumnezeu, care amu­ţeşte în bubuitul tunurilor, însă răufăcătorii de la cârma statelor duşmane împiedică pe bietele lor popoare de a­­găsi şi accreta cu­vântul Domnului, de teama că le-a venit ora în care trei­ue să dea socoteala pentru dezastrul pe care l-au deslănţuit asupra omenirei. Deocamdată se străduesc cu mai puţină sau mai multă dibăcie să se prezinte în ochii lumei ca miei nevinovaţi, la fel cum au făcut-o de la izbucnirea răsboiului încoace şi necontenit se girează drept re­prezentanţi ai civilizaţiei, dar pe de alta parte au declarat de repeti­­te ori sus şi tare că urmăresc nimicirea noastră. Mai bine de doi ani de zile şi-au inşelat popoarele lor prin trâmbiţări de victorii şi acuma la o even­tuală discuţie a păcei, când să prezinte popoarelor lor roadele victoriilor lor nu le rămâne de­cât mărturia contrariului, ţările ocupate de puterile centrale. Minciuna, intriga, invidia şi pofta de cuceriri i-au făcut de a cădea în ispită, de a organiza un măcel cum nu l-a mai văzut lu­mea şi acuma văzându-se înşelaţi în socotelile lor, nu ştiu cum să iasă din încurcătură, şi se poartă ca nişte demenţi, hotărâţi să mai măcelărească oamenii până la in­finit, spre a scăpa astfel capul lor de sentinţa care-i aşteaptă. Dacă cetim declaraţiile vor­băreţilor de la Paris, şi Petersburg pricepem situaţia domnilor cu răs­pundere în chestiune. Pentru fiinţele acestea, lipsite de simţăminte omeneşti, cari nu văd în concetăţenii lor de­cât nişte vite cari trebuesc duse la tăere, ar trebui­ găsit un leac foarte radical, potrivit boalei de omuci­dere de care sufer. Să se zidească o cameră monstră mortuară, în care să în­­capă jertfele unei singure zi de război, şi să se deţină cei ce mai ţipă şi azi pentru continuarea măcelului, numai câteva zile în societatea jertfelor lor, a acestor eroi neînsufleţiţi, iar după ce vor fi eliberaţi să fie primiţi de ne­norociţii rămaşi pe drumuri de pe urma acestei politici criminale. Dacă şi în urma acestui leac vor mai rămânea în viaţă atunci de­sigur că nu vor mai fi pedecă acelor milioane nenumărate, cari caută cuvântul Domnului. Papa Benedict a pronunţat la 30 iulie anul trecut următoa­rele cuvinte, la adresa popoarelor în răsboi: „Bine­cuvântat fie acela, care va lua întâi ramura de măslin a păcii în mână, şi va întinde drea­pta lui duşmanului.* Această binecuvântare se va revărsa asupra puterilor centrale, cari pornind în răsboiu pentru a­­părarea existenţei lor, au fost a­­jutaţi de Dumnezeu în cauza lor dreaptă, întriun mod de necrezut, căci nu numai că am rezistat aproape întregii forţe mi­litare lumeşti, dar ne-a fost dat­­ a simţi ajutorul Domnului în vic­torii neperitoare, cari au uimit lu­mea şi pe duşmanii noştri, drept dovadă sunt ţările ocupate de noi, dintre cari cea mai proaspătă Ro­mânia, aproape în întregime. Dumnezeu ne-a ferit de ni­micire, şi drept laudă pentru a­­ceastă pronie cerească, ne oprim pe calea noastră victorioasă şi în­tindem duşmanului dreapta. Nu am dorit nici­odată nimicirea lui, ci numai liniştea şi asigurarea vii­torului nostru. Convingerea contelui Tisza că o continuare a răsboiului ar fi cea mai mare crimă, este convin­­gerea tuturor fiilor puterilor cen­trale, şi dacă nu suntem îmbătaţi de succesele noastre, asta este din cauză că ne ştim datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Zilele viitoare vor aduce de­plină lumină în privinţa poziţiei pe care o va lua antanta faţă de propunerea noastră. Şi noi, cari am nădăjduit tot­deauna în puterea dreptăţii Atot­puternicului Dumnezeu, care ne-a luminat calea şi în acest răsboiu, ne­lăsându-ne în voia şi după voia plină de răutate a nelumina­ţilor noştri inimici, nădăjduim şi de astă dată, având credinţa tare, că puterea de minuni făcătoare a marilor zile ale Naşterii Domnului nostru Isus Christos, va înmuia inimile conducătorilor inimicilor noştri şi li se va face milă de popoarele lor proprii, cari flămân­zesc şi însetoşazâ după cuvântul Domnului şi li se vor lumina min­ţile, după cum şi câtitatea de preamărire a Naşterii Domnului înţelepciunii căreia ne proşternem zice : » Naşterea Ta Christoase, răsărit­ a lumii lumina cunoştinţa . Zilele viitoare ale Naşterii Dom­nului nădăjduim, că vor răsări lumina cunoştinţii şi în minţile inimicilor noştri, cu toate cuvân­tările precipitate a­le Excelenţiilor lor nervoase din Petersburg, Paris etc., cari încă nu sunt obligătoare. Cazuri de acestea au mai fost în istorie. Așa la 1871 ministrul francez Jules Favre a declarat, în parlament că atâta vreme cât va mai fi un prusac pe pământ francez nu poate fi vorba de pace, dar lu­crul acesta nu l-a împiedecat a adresa chiar a doua zi, o scri­soare contelui Bismark, prin care îl ruga să poftească la Versailles pentru tratarea păcei. Vom trăi şi vom vedea. Pace ori răsboi. Sântem gata şi la una şi la alta. Cum va vrea bunul Dumnezeu! Propunerea de pace. Ordinul de zi al fr aj. Sale împ. şi Regelui nostru Carol cxtră armată şi marină. Ajutorul lui Dumnezeu, vite­jia şi tenacitatea voastră şi a alia­ţilor noştri a creiat o astfel de situaţie, care nu mai lasă nici o îndoială să domnească asupra bi­ruinţei noastre definitive. In dorinţa de a reda popoa­relor mele, cari au rezistat băr­­băteşte în aceste vremuri grele, binefacerile păcii, am între­prins împreună cu aliaţii Mei o încercare pentru realizarea unei păci onorabile. Rog pe Atotputernicul să că­lăuzească cu binecuvântarea lui acest pas.­ Dar sunt şi sigur, că cu acelaşi eroism veţi lupta mai departe, până ce pacea va fi în­cheiată sau până ce dușmanul va fi definitiv bătut. viena, 12 Decemvrie. CAROL m. p. Textul notei de pace adresată de Puterile Centrale Ententei. Războiul cel mai formidabil, pe care l’a cunoscut istoria, bântuie de doi ani și jumătate într’o mare parte a lumei. Această catastrofă care n’a putut fi împedecată de legăturile unei civilizaţii comune şi mai mult decât milenare, loveşte umanitatea în patrimoniul său cel mai preţios . Ea ameninţă de a în­gropa sub ruinele sale progresul moral şi material, care era mân­dria Europei la începutul veacului al 20-lea. In aceste lupte Austro-Ungaria şi aliaţii monarchiei , Germania, Bulgaria şi Turcia au dat dovezi de forţa lor indestructibilă, repur­tând succese considerabile asupra adversarilor lor, superiori în nu­măr şi în material de războiu. Li­niile lor nestrămutate rezistă, faţă de atacurile necurmate ale oştiri­lor inimice. Recenta diversiune, în Balcani, a fost repede şi în mod victorios zădărnicită. Ultimele eve­nimente au dovedit că continuarea războiului nu va putea sfărâma puterea lor de rezistenţă. Situaţia generală le îndreptăţeşte ma­i mult să spere în noui succese. Cele patru puteri aliate au fost constrânse să ia armele pen­tru apărarea existenţei lor şi a libertăţii în desvoltarea lor na­ţională. Acţiunile victorioase ale i ., armatelor lor n’au schimbat nimic din acest punct de vedere. Nici un singur moment nu s’au depăr­tat dela convingerea, că respectul drepturilor celorlalte naţiuni nu nu stă de loc în contrazicere cu propriile lor drepturi şi interese legitime. Conştiente de forţa lor mili­tară economică, şi gata dacă va fi nevoie să continue până la capăt lupta, care le este impusă, dar în acelaşi timp însufleţite de dorinţa de a opri noui vărsări de sânge şi de a pune capăt grozăviilor răz­boiului, cele patru puteri aliate propun, de a se întră de pe acum în tratative de pace. Ele sunt con­vinse că propunerile ce ele aduc, şi care sunt îndreptate în sensul acela, de a asigura existenţa, o­­noarea şi libera desvoltare a po­poarelor lor, vor fii accesibile, ca să servească de bază la restabilirea unei păci trainice. Dacă cu toată această ofertă de pace şi de împăcare, lupta va trebui să fie continuată, cele patru puteri aliate sunt decise să o ducă până la un sfârşit victorios, decli­nând în mod solemn orice răs­pundere în faţa umanităţii şi is­­miei. Guvernul imperial regal, are o­­onoare de a ruga guvernul Ex. Voastre, ca prin intervenţia D-Voa­stră dispusă să aduceţi la cunoş­tinţă aceasta guvernului din.... Discursul ministrului—preşedinte. Ministrul preşedinte, baronul Ştefan Tisza: Onorată Cameră! (Vie mişcare în­­ toate părţile. S’auzim! S’auzim!) Miniştri de externe ai puterilor noastre aliate au predat astăzi o notă acelor reprezentanţi ai statelor neutrale, cari au luat asupra lor apărarea supuşilor respectivei ţări în străinătate. (Ministrul preşedinte ceteşte aici în atenţia încordată a intregei camere nota.) Onorată Cameră ! Când aduc la cunoştinţa On. Camere în mod îndatorat nota, în primul rând doresc să constat, că nu se cuprinde în ea nimic nou; că nu ne prezintă un nou punct de vedere, ci din contră exprimi acel punct de mânecare, care a condus în mod consecvent monarchia şi pe aliaţii săi în tot decursul răsboiului şi îmi iau îndrăzneala a augmenta, şi cu decenii înaintea războiului. (Aşa-e ! Aşa-e ! Aprobare). E necesar a stabili acest fapt, pentru că după părerea mea numai prin ţinerea în evidenţă a acestui fapt, putem preţui în mod cuviincios importanţa adevărată a acestui pas şi momentuosi­­tatea lui adevărată şi reală. (Aprobare). In trecutul apropiat a ajuns la ordinea de zi chestiunea, că răsboiul acesta asu­pra cărui grup de puteri aruncă carac­terul atacării şi asupra căreia acel al apărării, cu alte cuvinte, că pe cine îl face responsabil pentru provocarea răz­boiului. Cu toţii cunoaştem polemica, care a decurs, în privinţa asta între cance­­larul imperial german şi între ministrul de externe englez de atunci . Eu cred că acea polemică ne-a dovedit clar şi limpede, că pe cine îl atinge responsa­bilitatea pentru provocarea răsboiului din zilele de o importanţă hotărâtoare din a doua jumătate a lunii iulie a anului 1914. (Adevărat! Aşa­ e!) Eu cred că nu săvârşim o lucrare de prisos, dacă ne adâncim puţin în acea chestiune şi dacă, mai departe, căutăm, în treacăt şi aceea, că pentru înrăutăţirea şi agravarea situaţiei inter­naţionale europene, în general pe cine-i priveşte responsabilitatea. O mică şi scurtă reprivire istorică ne va clarifiai întreaga chestiune. (S’auzim! S’auzim). Onorată Cameră ! După întemeia­rea imperiului german, bărbatul acela mare de stat, a cărui activitate în în­treaga viaţă şi-a ajuns apogeul încoro­nării, a privit ca o problemă funda­mentală politică asigurarea rezultatelor obţinute prin procurarea unei păci dăi­­nuitoare, care să producă condiţiunile înaintării şi progresului pentru imperiul german. Realizarea acestei idei politice a căutat-o el în alianţa celor trei împă­raţi. A şi ajuns-o pentru un timp. Dar această alianţă n’a putut fi d­e lungă durată. Existenţa acestei alianţe au fă­­cut-o imposibilă tendinţele aşa de agre­sive ale imperiului moscovit, cari au periclitat interesele vitale ale monarchiei. (Adevărat! Aşa­ e!). Războiul ruso-turc, evenimentele cari l-au urmat, congresul de Berlin şi decisiunile acestuia au săpat groapa alianţei acelor trei împăraţi. Din aceasta în urma stării naturale a lucrurilor, a trebuit să iasă aceea putere, care con­tinua cu politica să externă agresivă, pentru ca să devină cu atât mai strânsă legătura între acele două mari puteri europene, cari s’au aşezat pe punctul de vedere conservativ. (Aşa­ e.) A rămas clar v­oanţa acestor două mari puteri a Europei mijlocii, care, la după puţin timp, s’a­ mai alăturat Italia. (Ilaritate) Faţă ’n faţă cu această alian­ţă de caracter pacinic conservativ acele două mari puteri ale conţimentului, cari aveau, din diferite cauze, dar fiecare aveau scopuri agresive. (Aşa­ e!). Nimic mai natural, decât că aceste două mari puteri agresive, înaintând fiecare pe drumul său deosebit, s’au întâlnit şi s'a născut alianţa franco-nusă care aştepta numai ocazia favorabilă, ca să realizeze idealul ,ievanch“-ei fi idealul hegemoniei ruseşti în Balcani, în dauna puterilor din Europa de mijloc (Adevărat! Aşa­ e!) Deja în timpul acesta ne întâlnim cu acea încercare, ca astfel să se formeze alianţa franco-rusă, ca o plăsmuire exoperată pentru apărarea păcii ame­ninţate prin alianţa germano-austro ungare. Această nizuinţă, care a ştiut să arate un resultat aşa de necrezut, cu înşelarea seducătoare a opiniei pu­blice în timpul actualului războiu, aceas­tă nizuinţă zic îşi ia începutul deja atunci, decurge în mod regulat în pri­vinţa aceasta seducerea opiniei publice Eu cred că e lucru de tot simplu să ajungi în curat cu aceea chestiune, că între cele două grupuri de puteri aliate, care repre­zenta pacea şi care o ameninţa, căci doară numai alianţa franco-rusă a avut scopuri politice, prac­tice de a tulbura pacea. Şi că faptul acesta e astfel, că alianţa germano-un­­gară n’a avut nici un fel de tendinţă de a ameninţa pacea, ceea ce o putem dovedi cu şirul întreg al evenimentelor o putem dovedi înainte de toate cu aceea, că pe când se formau astfel raporturile între puteri, că superiorita­tea puterilor aliate din mijlocul Euro­­pii a ajuns la cunoştinţă publică, în ace raport a devenit situaţia europeană mai liniştită şi pacinică. (Adevărat! Aşa­ e!). O putem dovedi cu aceea, că pe când vreo oarecare mare putere, aparţinătoa­re la cealaltă grupă de puteri aliate ajunge vreundeva în încărcătură, care îi ţinea angajată forţa sa armată în în­altă direcţiune, în acea măsură creş­teau în Europa garanţiile păcii (Adevă­rat! Aşa­ e!). Căci doar dacă grupa noastră de puteri ar fi avut tendinţe agresive, na­tural, că nimic n’ar fi ameninţat mai tare pacea europeană, decât o astfel­­, n­’ !

Next