Gazeta Transilvaniei, septembrie 1918 (Anul 81, nr. 100-111)

1918-09-01 / nr. 100

Pagina. 2 GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 100-1918. a­le poporului sunt despărţite prin prăpăs-­­ tii de cătră clasa muncitoare şi d’aci să , naşte neîncrederea din partea lor. Durere, poporul se află încă pe treap- t­­a culturală de jos, împrejurările higienice o arată asta într’un mod înspăimântător. O pată vecinică va rămânea pe re­­gimele de odinioară, sub cari milioane şi milioane de oameni fură siliţi a emigra spre America şi pentru aceaste au plătit încă premii societăţilor de navigaţiune. Emigrarea a fost uşor motivată cu râvna după bani motivată, dar adevărata ca­uză a fost şi este nepriceperea din partea con­ducătorilor a spiritului timpului şi incapa­­bi­liatea lor pentru o politica raţională a pământului. In fine, în interesul unui viitor mai bun, vorbitorul cere urgenta reformă agri­colă, o ocrotire şi scut sănătos pentru popor şi o politică agrară, prin, care să fie posi­bil, că cele mai largi cercuri din popor să ajungă în posesiune de pământ. Răsboil mondial și comerciul mondial De Eduard Bernstein.*) Efectele răsboiului mondial asupra comerciului universal se manifestează în formă tot mai hotărîtă. Dacă atât aici, cât şi tabăra de dincolo s’au cam ignorat ame­ninţările sgomotoase, că după răsboi nu vom mai continua comercial cu grupul be­ligeranţilor contrari , dăcă le-am­ considerat ca erupţii nebune ale patimei agitate sau drept aţâţări intenţionate ale minorităţilor interesate, dacă am crezut, că aceste dis­poziţii ostile vor trece, precum au venit,­­ simptoame precise, ivite în timpul din urmă arată, că în chestiunea aceasta nu mai stăm în faţa unor ameninţări goale, ci în faţa unor tendinţe, ce se manifestea­ză în fapte, cari pot eventual aduce cu sine echimbări radicale în relaţiile comerciale de după răsboiu. Fiecare răsboiu în mod natural aduce cu sine ruperea relaţiilor comerciale între naţiunile înduşmănite şi niciodată nu s’a putut aştepta reluarea imediată după răs­boiu a firelor comerciale întrerupte. Chiar şi în cazul cel mai favorabil, trebue să trea­­că un oarecare timp de transite până când circulaţia îşi reia iarăşi cursul vechiu. In cazuri mai puţin favorabile restimpul ne­cesar pentru reluarea relaţiilor comerciale va fi mai lung, în alte cazuri va fi lipsă de un lung şir de ani. Acum însă e vorba de mai mult. Răsboiul mondial este de durată mai lungă, decât oricare alt răsboiu dintre naţiunile culte de la răsboaiele napo­­leonice încoace, iar răsboaiele acestea au fost în măsură mult mai mică, răsboaie ale naţiunilor,, decât răsboaiele prezente. Răsboiul prezent a izbucnit întrun timp când comerciul a fost cu mult mai desvol­­tat şi mai fin ramificat, — efectele lui sunt deci cu mult mai simţite. Pe timpul­ lui Napoleon comerciul internaţional a avut însă în vieaţa economică a popoarelor — cu excepţia Angliei — un rol de tot neîn­semnat, de o diviziune internaţională a muncii pe atunci abia putea fi vorbă. Na­ţiunile îşi produceau ele înse­le partea cea mai mare a necesităţilor lor, de articlii, ce-i importau din străinătate uşor se pu­teau lipsi. In aceasta îşi află explicarea fap­tul, că la începutul secolului al XIX-lea marele filosof Fichte, în excursiile sale de domeniul economiei naţionale, preconiza cu cea mai mare seriozitate, drept politică economică conştie, limitarea severă a con­sumului, la acei articlii, pe cari îi produ­ce ţara. » E cunoscut marele avânt, ce a luat comerciul internaţional în secolul al 19-lea şi mai târziu, până la isbucnirea răsboiu­­lui mondial. După anuarul comercial al imperiului german în anul 1912 — sunt ultimele date ce stau la dispoziţie —­* va­loarea întregului comerciu exterior al lu­mii se cifra cu 169 de miliarde. Afară de schimbul acelor bunuri, în a cărora producţie o ţară sau alta, un con­tinent sau altul, mulţămită particularităţilor sale naturale, (climă, comori naturale etc.) a fost în superioritate, a avut în urma spe­cializării pur tehnice a singuratielor romi idustriali, rol din ce în ce mai important, schimbul de fabricate şi semifabricate. A­­ceastă specializare a trecut graniţele ţării şi putea fi considerată, în sens mai înalt, deja ca o diviziune internaţională a muncii. Aşa d­­e, pe lângă comerciul ei ex­terior în valoare de 27 miliarde Maree, Germania a cumpărat din 1909—1,913 de la state străine, mărfuri­ fabricate în valoare de 7,8 miliarde — în butul înaltelor vă­­m­uri protecţioniste în vigoare pentru fa­bricate şi a desvoltării măiestrite a ex­portului. Semifabricate a importat în ace- laş timp în valoare de 5­5 t­­ip­arde şi a exportat în valoare de 4,7 miliarde, iar importul de materii brute s’a cifrat cu 23 miliarde şi exportul cu 7,1 miliarde. Desvoltarea comerciului internaţional l-au privit anţeluptător­ii ştiinţei econo­miei naţionale liberale drept un factor puternic al păcii, internaţionale. Ei erau de părere, că acesta va aduce cu sine pendenţa economică reciprocă a naţiuni­lor, care va învăţa omenimea să evite răsboiul ca ciuma. In acest sens a numit Herbert Spencer epoca industrializării de epocă a păcii mondiale, iar dacă o şcoală, care vânează după lozince marxiste, dar care nu a pătruns deajuns spiritul ideilor marxiste, declară pe Spencer de antiguat şi voind a spune un lucru cuminte zice că răsboiul e product al cauzelor econo­mice, părerea aceasta din urmă,cercetată mai cu deamănuntul, nu poate fi susţinută. Cauzele răsboiului nu sunt numai de natură economică. Natural că Spencer încă nu a spus întregul adevăr, dar cu­vintele lui cuprind o mare parte din ade­văr. Dacă în zilele hotărâtoare ar fi fost întrebaţi numai conducătorii industriei, fără îndoială, că lucrătorii cu unanimitate, iar antreprenorii chiar şi în ţările unde agitaţiile au avut mai mult teren, ar fi votat mare parte contra răsboiului. Toc­mai aceasta a fost catastrofal, că glasul I claselor industriale nu a căzut cu greu­tate decisivă în cumpănă. Acum când suntem în răsboiu, na­tural că totul s'a schimbat. Cuvintele, că ,răsboiul se nutreşte din sine însuşi" sunt adevărate şi în psichologie, deoarece răs­boiul dă naştere sau sporeşte cauzele răs­boiului. Pe de o parte necesităţii­ aprovi­­i­zionării în răsteam, pe de altă toan­atţa ca beligeranţii să rămână şi după răsboiu independenţi de comerciul cu statele duş­mane, au produs pe teren economic ace‘­ţiuni, pe cari­e consult să le considere în mod serios aceia, cari doresc să vadă popoarele cât mai repede iarăşi în legă­turi intime unele cu altele. Sunt cunoscute hotărârile aduse de antantă în 1916 în Paris, pentru boicota­rea Germaniei după răsboiu. Multă vreme nici nu a fost necesar a atribui acestor hotărâri o însemnătate mai mare. Se pă­rea că aceste hotărâri sunt mai mult do­rinţe sau bluff şi nu rezultanta unor pla­nuri serioase şi practic executabile. Cum au voit ţările antantei să farmece din pă­­­mânt întregi romi industriali, cari în Ger­mania au ajuns la nivel tehnic atât de înalt, — da d. e.­ fabricarea văpselii de arrilin, — încât producţia germană apro­viziona lumea întreagă? Cum au vrut ei să-şi procure unele materii brute, cari în Germania se află în cantităţi atât de mari şi cari se produc aici mai ieftin în mine construite cu îngrijire, precum e d. e. ca-­­ liul şi sarea de caliu? Şi invers: Fi-vor­ele într’adevăr dispuse ca să renunţe pentru articlii lor de producţie în massă — Anglia pentru bumbacul său şi Franţa ce priveşte producţia sa de vin — la marea piaţă germană? Lucrul se părea cu atât mai dubios, cu cât îl examinăm cu mai mare atenţiune. Intre acestea ne-a mai venit vestea şi despre încercări, cari aveau scopul să înlocuiască articlii aduşi până aci din ţările duşmane cu surogate de aceiaşi calitate şi cantitat, cari încer­cări însă, cum s’a auzit, nu au succes. „Revista economica(Va urma). *) re febru «erik­or Breisl-democrat şi politi­cian german, conducător al soeiei-democraţilor din Germania. Reorganizarea bisericei din Bucovina. Ziarul Viaţa nouă din Suceava scrie: Prin prea înaltă resoluţiune împără­tească mitropolitul Repta, consilierul intim al Majestăţii Sale, e desridicat din condu­cerea diecezei, încredinţându-se totodată administrarea ei nou numitului vicar ge­neral, arhimanditr­ul Ipolit Vorobchevici. Cuvântul împărătesc a făcut deci ca­păt — pentru totdeauna — afacerii Repta, şi respectul ce se cuvine deriziunilor Co­roanei nu îngădue nici un fel de critică. El însă nu descarcă pe sfetnicii responsa­­bili ai Coroanei de răspunderea ce au faţă de poporul românesc din Bucovina şi faţă de istorie, care va şti să aprecieze fără părtinire întru­cât stăpânirea actuală a în­ţeles să respecteze dreptul şi prestigiul bi­sericii noastre naţionale. Cât pentru mitropolitul Repta, sântem încredinţaţi, că va purta cu virtute creşti­nească martiriul, cu care soartea împovă­rează anii bătrâneţelor sale. Ceea ce trebue să ne preocupe pen­tru moment, este soartea ce se pregăteşte bisericii noastre. Prin rezoluţiunea împărătească din 14 iulie a. c. se mai creiază în ierarhia bise­ricii jr.-pr. un al doilea post de arhiman­drit consistorial şi un post de protosbiter la biserica sf. Nicrlae, rămânând ca aces­­te din urmă amândouă dignitățile să fie rezervate ucrainilor, pe lângă cele două respective trei locuri, deja siste­mizate de cfisîn­tri consistoriali ucraini.

Next