Gazeta Transilvaniei, iulie 1919 (Anul 82, nr. 131-155)

1919-07-24 / nr. 149

Socializare Războiul mondial, la a cărui lichidare nespus de anevoioasă asistăm acum, a favorizat în mod inconştient şi fatal creşterea şi îmbuibarea capitalismului. Restricţiunile şi îngrădirile, pe cari le-a creiat starea de războiu, faptul, că o bună parte a comercianţilor şi micilor industriaşi au fost chemaţi la arme; împrejurarea, că statul oficial devenise un consumator insaţiabil, care sprijinea, cu comandele sale, anumite capitaluri şi încuraja un anumit soiu de producţie; iată factorii, cari, dacă n’au nimicit cu desăvârşire, au micşorat însă într’o largă măsură, concurenţa şi rivalitatea. Rezultatul a fost, că capitalul s’a concentrat în mâni aşa de puţine, încât jugul lor a ajuns mai greu şi mai crâncen decât al celor mai cruzi despoţi din antichitate. Războiul a grăbit aşadară procesul de concentrare a capitalului pe care-l prevedea Marx, şi de la care întemeietorul socialismului ştiinţific aştepta aceea tensiune uriaşă dintre puţinii capitalişti şi imensa massă a subjugaţilor, care, la un moment dat, să dea naştere marei revoluţii sociale. De fapt, îndurăm astăzi robia unui capitalism nespus de lacom şi abusiv şi antagonismul dintre exploataţi şi împilatori n’a fost poate niciodată aşa de pronunţat. Şi cu toate astea, marea revoluţie socială, pe care o aştepta Marx, n’a erupt şi nici nu se prevede să erupă. Ce i drept, Rusia se sbate în delirul urilor sociale şi marea întindere de pământ e un chaos, din care nu se ştie încă, ce forme sociale vor lua fiinţă. Dar stările din Rusia sunt specifice şi trebuiau să ducă la revoluţie. Cataclisma rusească nu numai că nu ne îndreptăţeşte să credem într’o mare revoluţie socială, care să prefacă şi să schimbe fizionomia socială a Europei, aşa cum o contemplase Marx, dar cataclisma rusească explică, după părerea noastră, de ce revoluţia pare exclusă în alte ţări ale Europei. Rusia nu rezolvise încă problema agrară, pe când celelalte state ale Europei au deslegat-o. Această deosebire, foarte importantă, esplică de altfel şi cauza, de ce nu se realisează prezicerile lui Marx. E incontestabil, că marea proprietate, deci un gen de capital, a încetat de-a mai fi tirană. Latifundiile s’au sfărmat şi se sfârtiră mereu, devenind poprietatea ţăranilor. Din partea asta deci, nici o temere. Oricât de mare ar fi scumpetea, ţăranul nu se va simţi scurtat, căci în raport cu ceilalţi articoli industriali, se va urca şi preţul alimentelor, echilibrul dintre ieşire şi întrate rămânând acelaş. Mai este apoi o cauză, de natură politică, care, după părerea noastră, va uşura în mod simţitor deslegarea paşnică a crizei sociale de astăzi. In sufragiul universal, massele văd o garanţă, că legile, din ce în ce mai mult, vor fi expresia voinţei lor şi că orânduirea socială se va face, avându-se în vedere interesele celor mulţi, şi nu menajându-se cei privilegiaţi. Sufragiul universal e dulcele prolog al egalei măsuri. Când Corpurile legiuitoare se vor face ecoul adevărat al suferinţelor celor mulţi, când legiferarea va fi expresia fidelă a voinţii poporului, se vor afla arme şi împotriva speculei neruşinate, ca şi împotriva capitalului industrial. Ele se şi întrevăd deja. In adevăr, din covulsiunile sociale şi zvârcolirile sângeroase, cari s’au abătut peste Europa, a izvorît, după cât se pare, un nou principiu de stat ; ţările se aşează pe temelia unui principiu mult mai just, decât cele de până acum. Societatea omenească ia o formă, care, după legile evoluţiei treptate, trebue să precedeze proprietatea colectivă. S’a adeverit şi de astă-dată, că idealul, pe care-l caută revoluţiile, se realizează numai încet prin lentă evoluţie. Manifestările din afară trebue să fie precedate de transformări sufleteşti, iar pe aceste să le sufere întreg poporul. Noul principiu de stat se chiamă: socializare. Finanţa evreiască luptă cu desperare împotriva lui la conferenţa de pace, căci simte, că îi lunecă terenul de supt picioare. Noul principiu va triumfa însă. El înseamnă asociarea micilor capitaluri şi angajarea tuturor forţelor într’o formidabilă reţeaua. Noul principiu înseamnă socializarea industriei şi comerţului. ORGANPOLITIC NAȚIONAL Redactia și Rdministratia Brașov, Str. Prundului Nr. 15. Telefon 226. Apare seara, în fiecare zi de lucru. Abonamentul: P®“naa...............................................Lei 60 "« Vj an............................................. 10 TM. «n. .......................... . . . . g Pentru străinitate îndoit Propaganda spartachistă la Cehoslovacia. Fraga. — Ziarul „CeskoSlovo" afirmă că foştii jandarmi prusieni cari au servit în armata lui Mackinsen, cutreeră satele Ungariei de nord încă neocupate de armatele cehoslovace, silind populaţiunea să semneze adrese de protestare împotriva alipirii acelor teritorii de Cehoslovacia. Guvernul cehoslovac punând mâna pe câteva sute din aceste adrese, le-a trimis conferinţei de pace cu menţiunea că jandarmii prusiaci cari fac această propagandă sunt spartachişti. institari 2Î ii ii Frământări Pe cer se rostogoleau norii ca baloturi de vată, și se porni din spre miazănoapte un vânt gălăgios care, zgâlțăind copacii, făcea să răsune valea. Tâmpa din ce în ce se pierdea într’o pâclă nehotărîtă, iar șesul Bârsei era acoperit de un nor de praf des. Ca un punct luminos se arăta în depărtare micul glob aurit de pe turnul bisericii negre. Păsările, îngrozite de dezlănţuirea furtunei, ciripiau printre frunzele pomilor şi-şi căutau culcuşuri adăpostitoare. Un erete, săgetând văzduhul, se pierdu în depărtare. — Ce curios e Braşovul. Abia acum soarele dogorea cu arşiţa lui piscurile munţilor, vărsând atâta lumină poenelor de nu te saturai privindu-le şi de-odată acum furtuna a învăluit totul în strai întunecos. Ai crede că te găseşti pe scenă unde maestria jocurilor de lumină te trece de la act la act — de la seninul scenelor de operetă la furtuna tragediilor lui Shakespeare. Şi gândul se torcea mereu... Este atâta asemănare între vreme şi sufletul omenesc. Era senin, este furtună. Tranziţia n’a durat decât o clipă. De ce această transformare? Sigur că trebue să fie o cauzalitate. Care? Ce mici suntem şi ce ignoranţi !*... Tâmpa din ce în ce se pierdea şi ceaţa se lăsa tot mai jos. A început cu soclul lui Arpad, pe care l’ânghiţi „dintr’o dată“ şi acum dispăreau treptat,’ stâncile, pădurea şi poienile... Un bubuit se auzi în depărtare. Un trăsnet spintecă negura în fund de tot şi alt bubuit mai aproape. — Câtă frământare şi în atmosferă. Dacă ar putea omul să pătrundă toate aceste taine, cât n’ar profita? Că luptă, că se svârcoleşte în viaţă, se crede nenorocit şi se tângue şi-şi blestemă soarta. Se crede nedreptăţit şi persecutat şi nu vede că firea întreagă este un vecinie zbucnim o frământare continuă. 777/sa Pretenţiunile bulgăreşti După înfrângerea pe care bulgarii au îndurat-o din partea trupelor conduse de d’Esperay, numele acestui neam a dispărut aproape cu totul de pe orizontul diplomatic. De la fuga lui Ferdinand de Coburg, autoritatea bulgărească, redusă la ceea ce trebuia să fie, a pierdut orice rol în marea acţiune de împăciuire de la Versailles; chestiei bulgăreşti i s-a dat unul din cele din urmă locuri, rezervate pentru puteri cari numai cu numele mai figurează. A trecut de atunci vreme multă, timp in care vitejii lui Boris au dormit un somn greu, visând numai de răsplata pe care aveau de gând să o culeagă pe urmele lui Mackensen deodată. Iar astăzi, când ei sunt chemaţi în faţa marelui areopag de la Paris, unde au să-şi ia răsplata debutului lor în războiul mondial, bulgarii păşesc din nou pe scena diplomaţiei. Şi încă în cea mai bulgărească ţinută. Ei, cari prin înfrângerea de la Vardar, şi-au luat cei dintâi răsplata meritata după perfidia cu care şi-au început acţiunea războinică atăcând în cel mai critic moment, dela spate, pe fraţii lor — ridică azi pretensiuni de o uimitoare îndrăzneală. Pretensiuni, cari te fac să crezi că bulgarii nu cunosc şi nici idee n’au de sfârşitul celei mai sângeroase drame mondiale înscenată de soţii lor de arme. Macedonia’ sârbească o vor bulgarii, mai pretind apoi partea grecească a Macedoniei şi în fine mai cer bulgarii dela Români partea Dobrogei de dincolo de Silistra. Cu un cuvânt, învinşii nu vor să-şi mărească ţara decât cu ţinuturi pe cari le-ar plăcea să le rupă dela învingători, căci pe Turci, ortacii lor de cruzimi şi de suferinţă, îi cruţă, dela ei nu pretind nimic. Nu-ţi face’ apoi impresia, că ei se cred încă pe vremea când vandalismul bulgăresc, care bântuise cu o furie de sălbatec istovita Românie se aciuise la Bucureşti unde cerea cu inzistenţă distrugerea perlei de architectură în care se adăposteşte ministerul de externe ? Cea mai frumoasă clădire a Bucureştilor voiau bulgarii s’o facă una cu pământul fiindcă acolo, prin pacea dela Bucureşti din 1913, li se dase lecţia pe care o merită cel ce de dragul lăcomiei nu se sfieşte să se scalde în sânge de frate. Şi bulgarii de azi sunt tot cei de atunci. Lecţia din 1913 nu le-a folosit, decepţia ce i-a trezit din beţia unor succese de arme efemere a lăsat tot Bulgari, iar ura contra unui neam, căruia ar ceva să-i mulţumească independenţa statului lor şi din a cărui cultură s au adăpat şi s’au format atâţia bărbaţi mari de ai lor de talia lui Malinoff, nici până astăzi nu s’a mai înblânzit. România a rămas în ochii bulgăreşti tot porţia menită să sature lăcomia’ vecinilor ei de dincolo de Dunăre. Şi dacă azi pretenţiunile acelor bulgari, cari acasă la ei ucid soldaţi francezi, se ridică, în acelaşi timp, cu o îndrăzneală atât de neînţeleasă la Paris, nu ne mai miră. Ceafa groasă a bulgarului explică şi scuză totul. Ne’surprinde însă mai mult faptul că bulgarii n’au dat ordin Aliaţilor ca ei să-şi trimită reprezentanţi la Sofia pentru a le arăta până unde au să se întindă hotarele croite de grandomania bulgărească. Beiomeie ăla Gsho-slovacia Praga — Comisiunea de 18 prelaţi s’a întrunit în Praga spre a discuta modalitatea democratizărei constituţiei bisericeşti introducerea liturgiei slavice în biserici şi frcsarea cercului de activitate al preoţilor din Cehoslovacia. Cardinalul Caspari a fost primit în audienţă de papa, referitor la situaţiunea bisericii în Cehoslovacia. In ultima şedinţă a adunării naţionale, ministrul finanţelor Horacek a ţinut o vorbire program în care a recunoscut meritele predecesorului său. Ministrul a declarat că chestiunea valutară, bine condusă şi până acuma, va fi în curând soluţionată şi că prin mărirea producţiunei se va crea o stare de eftinătate şi belşug pentru toată lumea. E în fia sa Kalzerului amploiat de fcoasă. Ziirick 18 Iulie. — Ziarul „National- Zeitung* din Berlin anunţă că prinţul August Wilhelm, al patrulea fiu al Kaizerului, a solicitat şi obţinut o funcţiune într’o bancă berlineză. BSarssabil Fash decorat Pairis. — Reprezentantul Portugaliei, generalul Raadi a remis mareşalului Foch, înaltul ordin portughez „Turnu şi Sabia" în gradul de mare cruce. Braşovul 9 ... la terre est gâtée, la science n’en étale que la pourriture, c’est en haut qu’il faut nous refugiertous- E. Zola. I. Odinioară, în anii tinereţei, am vizitat Braşovul. Venisem pe vacanţă la Sinaia şi de-acolo, cu trăsura, în ’ tovărăşia colegilor de magistratură dejà,acelaş tribunal cu mine, am străbătut, când la pasul cailor, când în goana lor, toată Valea Timişului, pe sub bolţile de brazi, prin bungetul codrilor, până jos, la bariera oraşului adăpostit pe după Tâmpa. Mi-am odihnit văzul în verdele închis al cetinilor şi ne-am răcorit sufletele, arse de nevoile şi îndatoririle slujbei. Cu ce lăcomie am respirat toţi aerul îmbălsămat de reşină al pădurilor de brazi şi cum ne-am resimţit învioraţi de răcoarea ce stăpânea codrii. Vezi că atmosfera stricată a oraşelor şi mai ales a sălilor de şedinţă, unde, bieţi magistraţi, ne petreceam dup’ amiezele, ne otrăvea încet-încet sângele, distrugea roşiele lui globale şi rămâneam la sfârşitul anului, fiinţe fără vlagă şi fără hotărâre. Braşovul pe-atunci era liniştit; casele vechi, roase de rugina timpului, se adăposteau pe după masivul înverzit al arborilor; caldarâmul uliţelor era stricat; uliţele strimte şi strâmbe cu dughenele mici şi înfundate pe sub bolţile masive de piatră laolaltă cu cărămidă; coperişurile înegrite şi povârnite iar împrejurimele cetăţei (căci Braşovul este o cetate,), înecate în lumina fosforescentă a unui soare de vară toridă — pe când sus, de tot sus, în creştetul pleşuv al Tâmpei statua trufaşă a lui Arpad, sfidând parcă cerul şi simţimintele noastre de Români, stăpânea împrejurimile. Şi cu toate astea, mi s’a părut frumos, acest Burg plin de unguri, de secui, de saşi şi de dârjii noştri români. Mi s’a părut frumos, căci în ochi ne era mirajul tinereţei, entuziasmulşi optimismul vârstei, întreg acel complex de aspiraţiuni, speranţe, iluziuni şi vise neîmplinite şi cami cu toate astea, tot speră că s’or împlini odată. Odată! A fost odată, dar acum nu mai este, Braşovul lor. O mie de ani, călcâiul unguresc apăsat-a grumazul bietului român; o mie de ani, sufletul românului a tăinuit simţirea şi dragostea lui de ţara în care ajunsese rob; o mie de ani de jertfe, de împilări, de torturi, şi fizice şi sufleteşti, străin în ţară străină. Acum, sfârşitu-s’a totul. Visul milenar s’a înfăptuit’visul atâtor generaţiuni schingiuite şi împilate, adormite doar’ cu văzul iluminat de înfăptuirea de azi, visul strămoşilor culcaţi în glia ce singură a rămas nemuritoare, singura tovarăşă ce nu te părăseşte niciodată pentru că din ea purcezi şi la ea te întorci; ea, această glie sfântă ce adăposteşte azi osemintele atâtor feciori ca şi ale bătrânilor din alte veacuri, glia aceasta nu a trădat niciodată, nu a uitat pe nimeni, pe toţi i-a adăpostit, pe toţi i-a îmbrăţişat — glia aceasta tresaltă şi ea acum, în bucuria generală a dezrobirei. Am luat pe vremea aceea masa la un birt zis trei coroane, modest, fără pretenţiuni, am dat apoi o raită prin oraş, cumpărând câteva, iar la scăpătat, am luat-o iar spre valea Timişului către ţară în sunetul zurgălăilor şi nevoia bună a camarazilor. Cine-ar fi crezut atunci, că Braşovul de azi, trufaşul Burg al lui Arpad, va asista împodobit cu tricolor, la bucuria noastră fără seamăn, la bucuria înfâptuirei visului nostru de veacuri.... Străjueşte, colo sus, o justiţie immanentă a lucrurilor omeneşti; într’acolo să ne îndreptăm văzu!, şi gândii şi sufletele noastre însetoşate de dreptate. 1919 Iulie 22. Lazăr Badescu. Caafilei iatrs Italia şi Grecia Paris. — In urma ocupării unei părţi din Anatolia de către trupele greceşti, urmează o vie discuţiune între guvernul italian şi guvernul din Athena. Consiliul suprem interaliat sesizat de nota de protest a lui Venizelos a ascultat ori întâi pe Crespi, în urmă pe Venizelos. Ştiri telegrafice Ratificarea tratatului cu Polonia Varşovia. — Comisiunea afacerilor externe din Dietă a decis constituirea unei comisiuni de 145 membri pentru ratificarea tratatului din Versailles. Tratatul se ratifică fără desbateri, în şedinţe plenare la 25 iulie. Noul guvern spaniol Madrid. — Iată compunerea noului minister spaniol : Preşedinte Sanchez de Foca, externele marchizul Lanz, justiţie Jascual Amat, finanţele Dengrai, internele Burgon, războiul general Tavar, marina amiral Florez, lucrăiile publice Calderon, instrucţia Ipalaeios, aprovizionarea marchizul Mochales. Reprezentantul francez in consiliul superior Paris. — Marele cartier francez va fi înlocuit în consiliul superior al războiului, restabilindu-se postul de şef de stat major general care va fi mareşalul Petain. America sărbătoreşte ziua victorie! franceze Washington. — In America s’a sărbătorit ziua victoriei franceze. D-na și de Wilson s’au dus la ambasada franceză. 1 Lansing a adresat o scrisoare de felicitare. Poincaré invitat să asiste la ședința parlamentului belgian Bruxelles. — Ministrul afacerilor străine al Belgiei, în faţa dorinţei unanime manifestată de locuitorii belgieni, a declarat că va invita pe preşedintele Franţei, dl Poincaré, la şedinţa parlamentară care are loc la 23 iulie (astăzi N. R.) Agitaţiile milliarifilor germal Paris. — Ziarele franceze publică scrisoarea lui Lersner către dl Clemenceau relativ la asasinarea subofițerului francez din Berlin. Lersner spune că din primele cercetări se dovedeşte că asasinatul este urmarea actelorde agitaţie pe care partidul militarist le întreprinde de trei săptămâni împreună cu pangermaniştii. Presa stăruie să se ia măsuri de poliţie severe împotriva autorilor acestei mişcări. O declaraţie a dini Mitti Paris. — Greva italiană generală nu mai are raţiune după ce guvernul a declarat că nu are intenţia să se amestece în afacerile interne ale altor ţări. Dl Nitti are încredere că ordinea publică nu va fi tulburată, astfel că Italia va da o nouă dovadă de educația sa civică. Grevele din Germaia Se fac mari sforţări să se aplaneze grevele din Germania, cel puţin pentru instalaţiunile de cari depind viaţa oraşelor. Situaţia în Pomerania nu s’a aplanat încă. Greva tipografilor din Elveția Berna. — Tipografii din Elveţia au cerut reducerea orelor de lucru la 42 dela 46 săptămânal. Patronii au cerut ca pentru durata actualului trafic în vigoare, să menţie timpul fixat al orelor de lucru. Nesurvenind nici un acord, greva a izbucnit. Ziarele nu au apărut Luni. Mercuri însă s-a realizat o înţelegere după propunerea departamentului economic elvețian, după care timpul a fost fixat la 44 ore săptămânal. Dare de seamă despre adunarea de constituire a Sectei din Braşov a «Ligei Bănăţene». In seara zilei de 15 Iulie a. c., întrunindu-se la un joc bănăţenii aflători in Braşov şi anume : D-na Aurora Pafariu ; lect. Colonel Boteanu; med. maior. Tălăşescu; preot căp. Burac; med. căp. Mihalcea; med. căp. Popescu; N. Mihaiu; P. Percea; I. Lengher; T. Popovici; locot. Dimitriovici; subl. Gotaraş; subl. Fanesiu; M Deconta; N. Siclovan ; P. Ognanovici ; au hotărât constituirea lor într’o Ligă, ca Secţia Braşov a Ligei Bănăţene Centrale din Lugoj, cu scopul de a lupta pe toate căile şi cu toate mijloacele legale, atât cu graiul viu cât şi prin scris, pentru realizarea idealului lor cel sfânt şi al tuturor ce simt româneşte pentru salvarea şi alipirea la România Mare a întregului Banat.