Gazeta Transilvaniei, 1922 (Anul 85, nr. 1-279)

1922-01-28 / nr. 19

ANUL sl LXXXV-lea n-l 19 NUMARUL 1 Leu BRAŞOV Sâmbătă 28 Ianuarie 1922 i*Wxv«i»#.v.«'irt*tr­­­ah**.ud*3«vvu‘ jw&viWPw^v­iiSr/w»1­ »­**»vi»an»SM G­AZETA TRANSILV Redacţia si Administraţia: PIAŢA LIBERTĂŢEI BRAŞOV Telefon 226 Abonament anual lei 200. Anunţuri, reclame, după tarif. Fondată la 1838 de George B­­iţin * Apare în fie­care zi de lira La arma ruginită a liberalilor popu^.^^ sfo nouţă : v o t u 1 u n i ve r sa I. Cu a lor Brâtienii1au^^^^cu unspre­zece mii da ţărani, iar la 1918 mulţi muncitori. Cu votuT^^, areal ţă­ranii şi muncitorii vor ucide pe toţi brâtienii. Moţiunea aderenţilor Partidului naţional român din judeţele Braşov şi Treiscaune votată cu unanimitate la marea întrunire ţinută ori (26 ianuarie) în sala Sfatului din Braşov. Aderenţii Partidului naţional român din judeţele Braşov şi Trei­scaune ascultând expozeul d­lul dr. Voicu Niţescu, membru al Comi­tetului central executiv şi delegat al Partidului naţional român pentru propaganda electorală în judeţele Braşov şi Treiscaune, precum şi cu­vântarea d­lui Victor Branisce, membru al Comitetului de o sută al Partidului naţional declară că aprobă întru toate şi fâră rezervă atitu­dinea şi hotărârile luate de Partidul naţional în politica internă precum şi pregătirile făcute ca şi măsurile luate în vederea campaniei elec­torale. Şi-şi exprimă neclintita lor alipire faţă de Partid şi încrederea nemărginită în conducerea Partidului nostru naţional. Detestă aducerea repetată la cârma ţârii a unui guvern personal şi sunt hotărîţi să­ ducă lupta cea mai aprigă pen­tru a impune şi a face să triumfe Voinţa poporului Ferm convinşi că, Constituţia ţării nu poate eşi decât din acordul tuturor partidelor şi din voinţă unanimă a ţării, aderenţii Partidului naţional român din judeţele Braşov şi Treiscaune socot ca o sfidare încercarea de a se face Constituţia printr’un singur partid şi încă prin unul înduşmănit cu întreagă opinia publică a ţării şi declară că nu va putea considera o astfel de legiuire unilaterală ca un pact fundamental al ţării. Protestează împotriva tentaţiunei partidului liberal de a face alegerile în Ardeal ca ignorarea celor trei vârste de la 21 24 de ani şi roagă Conducerea partidului sa pretindă guvernului rectificarea listelor electorale şi introducerea în ele şi a celor omişi pe nedrept. Cu unanimă însufleţire se proclamă candidaţi la scaunele de de­putaţi din judeţul Braşov d-nii dr. Mihai Popovici şi dr­ VoicU Ni­­ţescu, foşti deputaţi ai acestui judeţ, târând ca aceste candidaturi să fie ratificate şi să se stabilească acelea din judeţul Treiscaune de Co­mitetul central electoral al Partidului naţional român la Cluj. Doua lumi de dr. Voicu Niţescu­ ­. Iacă înainte de război ne folosiam de orice prilej pentru a arăta starea disperată în care se găsea ţărănimea din regatul vechi şi ne bucuram de cu­vântul acelora care cereau dreptate pe seama ei. Roabă la ciocoi ea era osândită să muncească din zori de zi şi până târziu în noapte pentru alţii. Mâncarea ce i se da, era mai rea decât lăturile. Nici ramatorii n’ar fi mâncat ceapa cu apă, în care se picura puţin oţet, şi fasolea ori mazărea stricată cu care aceşti ţărani români erau siliţi să-şi umple stomacurile. Casele lor în cea mai mare parte erau bordeie clădite în pământ, pe care se plimbau câinii, ori colibe nevoiaşe cari ameninţau să se dărâme. Vitele lor zărâncite n’aveau şoproane de adăpost, ele erau legate la pociumb şi espuse ploilor, zăpezilor, vânturilor şi viforilor. Nutriţi prost, munciţi ca sclavii şi osândiţi să trăiască ca duşmanii din Africa, ori ca ţiganii în bordeie lipsite de aier şi de lumină, ţăranii din Ro­mânia veche aveau o înfăţişare care te umplea de milă şi de revoltă. Feţele lor erau palide, trupurile lor slabe şi ochii le ardeau ca cuprinşi de friguri. Veniţi în timpul războiului în Tran­silvania, soldaţii români au rămas uluiţi văzând gospodăriile de aici şi nu se puteau mira în deajuns cum au putut Românii, sub o stăpânire străină, să-şi întemeieze astfel de gospodării! Iată cum. Românii din Transilvania au avut o tovărăşie politică a lor, căreia i-au zis Partidul naţional român. Fruntaşii acestui partid, desprinşi din mijlocul poporului, n’au cruţat nimic pentru a duce lupta cea mai aprigă în contra stăpânirii dela Budapesta cu scopul de a smulge dela aceasta drepturi pe seama norodului nostru şi au muncit zi şi noapte pentru a îndruma acest norod, cu ajutorul învăţăturii lor, pe calea în­tăririi şi înfloririi culturale şi econo­mice. De dragul binelui obştesc fruntaşii ardeleni şi bănăţeni şi-au espus de­şi viaţa, au stat închişi în şi şi-au jertfit chiar avutul lă­­adeseori familiile în sărăcie atâtea ori puşcării sându-şi şi jale. De partidul naţional s’a ţinut întreg poporul român din Transilvania şi Banat fără deosebire de condiţie. Cărturarii şi ţăranii au stat totdeauna alături, trăind în bună frăţie şi în cea mai de­săvârşită înţelegere. Odinioară, foarte de demult, am avut şi noi Ardelenii ciocoi şi boieri români. Dar aceia erau înfrăţiţi cu grofii şi baronii unguri. Sub ei Românii trăiau tot aşa de rău ca şi sub Unguri. Cu timpul însă acei boieri şi ciocoi români s’au înstrăinat de sângele lor, s’au rupt de poporul român şi pentru a-şi mântui şi păstra averile, la care ţineau mai mult ca la sângele lor, ei au trecut în tabăra grofilor streini şi s’au făcut unguri nemai vrând să ştie în nici un chip de naţia lor. Mai târziu însă s’a ridicat chiar, d­in mijlocul poporului nostru un rând de oameni cu învăţătură cari se puseră în grabă pe lucru pentru a câştiga acestui popor o soartă mai bună. La chemarea lor, patruzeci de mii de Români se strânseră în 1848 pe Câmpul Libertâfii şi aici în frăţească înţelegere ei hotărîră să rupă lanţurile robiei de veacuri, se declarară oameni, liberi, contra şi că­­patară, în urma stăruinţă cărturarilor, parte mare d­in pământul pe care ei îl lucrară până atunci şi o bună parte din pădurile şi fâneţele sămânate şi cultivate de mâna lor. Tot sub conducerea cărturarilor lor ţă­ranii români luptară şi pe câmp de bătaie pentru drepturile lor şi se ştie că arma­tele lui Avram Iancu au fost singurele care n’au fost bătute de honvezii lui Kosuth. Sprijinindu-se totdeauna pe popor, care-i înconjura cu mare dragoste şi cu multă credinţă, fruntaşii Partidului naţional au continuat şi după rodnicii ani ai revoluţiei să ducă o luptă fără zăbavă pentru lărgirea şi desăvârşirea drepturilor poporului. Şi acolo unde ei au reuşit să dezrobească pe ţărani complet de sub stăpânirea grofilor şi baronilor, avem gospodăria înfloritoare ţărăneşti, rămânând în sărăcie numai acelea pe cari soartea le-a ţinut şi mai departe în robia marilor proprietari de pământ. Odinioară se ridicase pe pământul Ardealului un nebun de popă, căruia îi zicea Mangra. El era de părerea că noi Românii trebuie să ne împăcăm cu groful Tisza şi ceialalţi tovarăşi ai lui. Asta ar fi însemnat să ne lăsăm mân­caţi fripţi de grofi. Partidul naţional român a înţeles numai­decât primejdia şi s-a ridicat cu toată puterea împotriva lui Mangra. Poporul român a rămas şi el zid în jurul Par­tidului naţional. S-au găsit caţi­va slabi de înger, cari s-au dat cu Mangra. Ei spuneau ca nu e lucru cu minte ca sa ne punem rău cu stăpânirea ungurească şi că nu trebuie să supărăm partidul liberal unguresc, în fruntea căruia se găsea strajnicul grof Tisza. Ca să nu se zică că Partidul naţio­nal nu vrea să stea de vorbă cu câr­muirea de pe atunci şi ca sa nu-şi atragă asupra sa mânia grofului Tisza, fruntaşii noştri nu s-au ferit să-l caute şi să-l întrebe cum înţelege el să îm­pace poporul român. Groful Tisza s-a vorbit foarte El nu voia să recunoască în plinătatea lor dreptu­rile Românilor, ci ţinea ca ei să se dea după păr, adică să între în staulul ar­gaţilor săi. Văzând purtarea lui Tisza, Partidul na­ţional rom. a făcut-o cunoscută poporului nostru şi a arătat că Mangra care to­­tuş vrea să ţie cu el este o coadă de topor adecă un trădător de neant şi l-a înfierat ca pe un dezertor ordinar, ceea ce poporul a aprobat din toată inima. In timpul războiului s-a întâmplat însă ca noi Românii să n-avem noroc la în­ceput. Mangra şi cei câţiva ciraci ai lui, nu-şi mai încăpeau în piele de bu­curie. Ei se­­bucurau de nenorocirea poporului nostru şi ameninţau că se vor răzbuna în contra tuturor membrilor Partidului naţional care luptase cu m­ai multă îndârjire în contra trădătorilor.­­ A venit însă degrabă răsplata. Drep-­­ tatea a biruit. Cuvântul Partidului na­ţional s-a dovedit mai drept şi mai tare. Condus de el, poporul român a scăpat de jugul grofilor şi al baronilor. Tisza şi partidul lui, partidul liberal unguresc, au pierit. Mangriştii noştri au dispărut în gaură de şarpe, iar hahamul Mangra, care, cu ajutorul cârmuirii ungureşti şi prin batjocorirea lacrimilor poporului român, se ridicase la înalta treaptă de metropolit, a murit în curând de supă­rare. II pedepsise D-zeu însuș în chi­pul cel mai crunt pentru trădarea sa. Citind manifestul guvern­ului M’am oprit la aliatul care î­n­cepe: .Partidele prezentate în guvern...* Am creat că era mijloc o greşită şi am răas cu această credinţă, până ce ai văzut iscălitu­rile lui Inculeţ şi­­Nistor. Va să­­zică guvern de ediţie, de con­centrare a forţelor at­onal-1 Şi noi cari zlnic ne plânjim că s’au în­credinţat puterea uui singur par­tid, care să facă legeri şi încă pentru Adunarea Naţională ! Noi cari în fiece moraet vorbim cu In­dignare de ministeal par liberal ! Inafară de uriaşele co­mpetenţe ale partidului istoric, mai sunt acolo d­iii Inculeţ şi Astor, reprezen­tanţii unor grupări poetice tinere, dar viguroase! Unul a acut unirea Ba­sarabiei, iar celalant pe cea a Bu­covinei. Şi lumea, tarei soro,eşte pe amândoi liberali? Câtă nedrep­tate Dumnezeule? Ei nu fuzionează, nu pot fuziona, căci ar mai fi atunci guvernul de coaliţie? V* vem ș asta — dar mai târziu! După ce manifestul făg&dueşte în dreapta ş! în stânga, toate bunătăţile ! cari se pot dori, asigură muncite» * rimea cu satisfacerea „netâgădui­­­­telor ei nevoi*. Cari sunt aceste nevoi oare, după concepţia liberală? Căci alineatul, ca toate celelalte, nu conţine de­cât promisiuni vag», formele gene­rale In cari pot îatra tot felul­­ de legiuiri. Dar am Înţeles! Intr’un loc a! ma­nifestului se vorbeşte de un trecut care este o chezăşie. Aşadară „ne­voile netăgăduite" sunt acelea, pa cari liberalii le au recunoscut şi In trecut. Muncitorii — cu deosebire cei în virrgiatu­r la Văcăreşti şi Jilava — vor fi pe deplin lămuriţi. Concepţia despre ordinea socială a rămas tot cea veche: împilatul să stea cuminte sub dezmierdările mângâietoare ele stăpânului. Minorităţile vor primi toate drep­turile „ce li se cuvin". Şi ce li­ se cuvine oare, după li­berali? Manifestul nici aici n’are vreme să precizeze, căci „nu este ceasul vorbelor, ci al faptelor*. Evident că şi minorităţile sunt îndrumate să se lămurească din trecutul care este o chezăşie. Vor întreba de­sigur pe Evreii vechiului regat, cari sunt principiile guver­nului îa chestia minorităţilor. Nu ne îndoira că vor primi următorul răspuns : orice ungur şi şas e un om cinsti, dacă se înscrie în par­tidul liberal. Mai delicioasă însă decât mani­festul, este, scrisoarea, personală a a-lui Brâtianu. Distinsul om de Stat, acoperit de glorie şi fapta mă­reţe, a dorit „un sfârşit de viaţă odihnit*. Carol Satu ui s’a împot­molit însă, din nepriceperea altora, şi ţara întreagă­­ a rugat să reia frânele. Cum ? Când nu este sat şi cătun, în această ţară, care să nu fi pro­testat împotriva regimului?4 Dar m’am dumirit. Inafară de țara văzută, suprapământească, mai este una subpâmânteascâ. Și asta l-a chemat pe d-l Braticiu. Fixarea graniţei romino-iugoslave „Universul" publică următoarea tele­gramă din Timişoara, datată din 25 Ianuarie: Comisiunile instituite pentru delimita­rea frontierei către Iugoslavia s-au în­trunit ori din nou in localitate, unde ur­mează să se procedeze la fixarea defi­nitivă pe teren a graniţei rezultată după terminarea lucrărilor. Graniţa a rămas aşa cum s’a hotărît prin tratatul dela Sèvres, cu următoa­rele modificări: România a căpătat dela Sârbi comu­nele Ciorda şi Beba, româneşti şi Pusta­­keresztur ungurească Am dat in schimb comunele Gaiul mare şi Sulian sârbeşti, şi Criva bara nemţească. D. dr. senator Pascu, membru în co­­misiunea română, ne-a declarat că Ro­­mânia prin încheierea acestor lucrări a obţinut 4500 lagăre pământ mai mult. Cetiţi în pagina 2 raportul amănunţit despre grandioasa manifestaţie de ori a Braşovului pentru Partidul național român. lini nai. Prima minciună . Ei spun norodului din Ardeal : „noi am împroprietărit pe ţărani". Istoria scrisă, nedesminfitâ, le spune : nu i adevărat ! La 1864, când Domnitorul Ale­xandru Ion Cuza şi marele patriot Mihail Kogǎlniceanu hotărîserâ să împroprietărească pe ţărani, infiin­­ţătorul partidului liberal, Ion Bră­­tianu, găsea că încă n’a venit vre­mea şi la dezbaterea legilor a­­grare a zis : , trebuie să aşteptăm până ce spiritele să se liniştească, până ce vor vedea proprietarii că modul pro­prietăţii de azi nu este modul cel mai profitabil pentru dânşii, să vadă că are alte resurse mai bune de­cât acelea ce Ie dă legea existentă". Aşa­dar la 1864 ţăranii — după recomandaţia partidului liberal — ar fi trebuit să aştepte până s’ar lumina marii proprietari. Alexandru Ion Cuza Domnitorul cel mai iubitor pentru popor şi Mihail Mo­gălniceanu au hotărît atunci altfel. Prin lovitura de Stat au împroprietărit pe ţărani. Partidul liberal şi cel conservator, ca să se răzbune, au surghiunit pe Dom­nitorul Alexandru Ion C. Cuza şi l-au exilat politiceşte pe Mihail Kogălniceanu. Detronarea lui Cuza liberalii au pus-o la cale şi au executat-o. De ce? Fiindcă astfel de Domn cu inimă pentru ţărani era primej­die pentru ciocoi. Partidei naţional şi concordatei ce va ficapal Ca o confirmare a celor scrise de d­l Voicu Niţescu în articolul său „Partidul naţional şi religia ArdalecNlor" privitor la atitudinea Partidului naţional faţă de concor­dat, î­n următoarele comunicări fâcute de d-l Take Ionescu în zia­rul „Lupta" de azi. Le redăm şi noi în întregime. Iată «ie spune d-l Take Ionescu: „Nu este nimic adevărat despre vr­o insistenţă sau vre­un amestec al Parti­dului naţional în chestia concordatului. Chestia concordatului este mai veche chiar de­cât întregirea României, care a urmat războiului. Fireşte că după război chestiunea a devenit urgentă. Nu cunosc nici un partid din Vechiul regat care să nu fi recunoscut că în­cheierea unui concordat cu Roma se impunea. Când am intrat în guvernul din urmă, România numise deja un mi­nistru la Vatican şi era, bine­înţeles, că acest ministru va trata încheierea unui concordat. Instrucţiunile pe care le-am dat în această privinţă ministrului nos­tru, d-l Penescu, erau fâcute de comun acord între mine şi d-l Ociavianu Goga, ministrul cultelor. Când ministrul,nostru de la Vatican ne-a trimis ante-proiectul de concordat propus de Sfântul Scaun, d-l Goga a redactat un ante proiect, caruia dându-i și eu aprobarea, lam trimis ministrului nostru la Vatican. Astă toamnă sosindu-ne din Roma proiectul final, tot d-l Goga a propus unele mo­dificări și eu am însărcinat pe ministrul nostru să trateze asupra acestor modi­ficări. In tot timpul cât am fost la guvern, Partidul national nici ca partid, nici prin conducătorii lui, nici direct, nici indirect, nu s-a amestecat în această chestiune care a fost condusă exclusiv de către ministrul cultelor și cel de ex­terne". Din judeţul Mureş-Turda vor lua parte ca delegati la congresul Partidului na­tional din Cluj următorii: dr. G. Silea, prim-m­edic al oraşului, dr. Pescan, N. Vulcu, preşedintele Partidului national din judetul Mureş-Turda, I. Roman, A. Popa şi dr. V. Suciu. Ce-au făcut liberalii pentru ţărani La 1907 — după ce­ au „potolit" răs­coala ţăranilor flămânzi şi săraci şi au impus respectul de lege satelor cari ceruseră : pământ de muncă şi dreptate — liberalii au adus două legi cari să uşureze chinul de până atunci al sărmanilor muncitori de pământ ai vechei ţări ro­mâneşti: Legea tocmelelor agricole şi a islazu­rilor comunale şi legea Casei rurale. Nici una nici alta din dispoziţiile legei dintâi n’au fost aplicate deoare­ce aceste legi n’aveau putere fiind supra­­veghiată aplicarea lor tot de marii pro­prietari. Legea tocmelilor dela 1907 conţinea două dispoziţiuni principiale : principiul de maxim pentru arendă şi de minim pentru salariu şi darea de islazuri co­munale. In comisiunea regională care era da­toare să aplice legea, erau mari pro­prietari cari puneau numai pe hârtie aplicarea, de fapt se tUVOiau pe sub mână cu ţăranii cari aveau mare nevoie de proprietar, că el avea tot pământul de plugărit. Islazuri comunale n’au dat de cât cei cari au vrut — dintre marii proprietarii. Legea nu-i obliga. Cât priveşte „Casa rurală" care trebuia să servească la trecerea marilor proprietăţi în mâinile ţăranilor — ea a rămas o bancă liberală fără rost pentru ţărani. Vor zice ani: că liberalii au vrut să facă — dar n’au putut. Nu e adevărat: când totdeauna ai ştiut să faci ceea­ ce ai vrut (ca partidul liberal) atunci când n’au făcut — desigur că n’au vrut să facă. Şi apoi când ai curajul la 1907 să im­­puşti pe ţăranii cari cereau dreptate şi pământ de lucru — cum n’ar fi putut face şi-o lege bună pentru ţărani dacă ar fi vrut?!

Next