Gazeta Transilvaniei, 1923 (Anul 86, nr. 1-157)
1923-03-21 / nr. 60
Pagina 2 einia din care nu s’a lăsat scos de cât cedând forţei. Uzurpatorul Tripon, la tribuna, complect zdrobit de intervenţia energică a adevăratului deputat al Caraseului — avea nu numai o situaţie ridicolă, dar tristă. Un om demn n’ar putea suferit această situaţie. De altfel, d-l Tripon a fost silit să recunoască aceasta, majorităţile neputându-l susţine nici chiar prin vociferările violente ce scotea. Era în aer impresia loviturei pe care o primise deopotrivă uzurpatorul ca şi aceia cari îi patronează. Voci de press „Soldaţii maghiari în politica românească” La Cluj a produs mare impresie veştile sosite din Bucureşti, referitoare la ciocnirile ce au avut loc Duminecă, între armată şi populaţie, în urma marei întruniri a Opoziţiei unite la Dacia Ziarul unguresc „Ellenzéki* făcând un comentar la ştirea, că trupele ungureşti au fost chemate să apere ordinea la Bucureşti, scrie un articol întitulat : „Soldaţii maghiari în politica românească „Capitala României — scrie „Ellenzék* — a fost cucerită de unguri, nu prin baionete, nici prin gentileţe, nici prin cunoştinţe speciale, ci prin arme. „Duminecă trupele maghiere au ţinut ocupate străzile Bucureştilor. Conducătorii trupelor nu erau nici vreun erou iredentist, nici vreun cuceritor maghiar, ci d-l Brâtianu. „Se pare că guvernul era pregătit pentru evenimente şi mai grave, deaceea a adus trupe maghiare la Bucureşti să menţină ordinea. Şi cum soldaţi unguri, băieţi din secuime, nu s’cu putut înţelege cu publicul românesc, trupele acestea au fost ferite de vre-o influenţă, ce nu i-ar fi convenit guvernului. Aşa s’a întâmplat, că la 1925 ungurii să fi ocupat Bucureştii, o glorie de-o valoare îndoelnică, pe care nu o dorim. „Este reţetă veche de a ridica o naţionalitate contra alteia, o clasă contra alteia, ca absolutismul să nu fie în pericol. Reacţia nu s-a servit niciodată de forţele ei proprii, ci totdeauna cu forţe străine şi-a aparat zidurile cetăţii sale". Fără comentări GAZETA TRANSILVANIEI Lupta contra Constituției liberale Discursul deputatului I. AGĂRBICEANU rostit în ședința de la 13 Martie a Camerei. (Urmare). Domnilor, Naţiunea română a intrat în cadrele noului său Stat naţional cu o adâncă sete de legalitate şi de dreptate Din tot pustiul veacurilor trecute, peste toate negrăitele suferinţe, s’a ridicat mereu acelaş strigăt după viaţă: împărate, fă dreptate. Această nepotolită sete după legalitate, după un traiu sub scutul legilor, s'a născut în suferinţele de veacuri. In aceste suferinţe a simţit neamul nostru cât de nepreţuit e sentimentul de umanitate, de frăţietate şi că nu poţi trăi ca om adevărat în lume fără scutul, fără aplicarea legilor izvorâte din acele sentimente, a simţi cât de aproape e un om de altul, şi cât e de necesară dreptatea socială in viaţa popoarelor. Cele mai înaite sîmţeminte, cele mai nobile dorinţe nasc din suferinţe. Dar neamul românesc venia în cadrele Statului său naţional cu nepotolita sete după legalitate nu numai în urma experienţei, a suferinţelor de veacuri, ci şi în temeiul marei moşteniri primite de la strămoşii săi, în temeiul poruncii sufletului său adânc creştin. Suntem zemistiţi din poporul roman, cel mai mare creiator de legi, care Ie-a lăsat moştenire unei lumi întregi, din descălecătorii, cari aduceau cu ei noua credinţă creştină, prin excelenţă o credinţă a stăpânirii dreptăţii — ea s’a şi confundat la noi cu însăşi „legea*, — şi dintr’un alt popor sănătos moraliceşte, din Dacii, cari au fost gata să-şi stârpească viile, pentru a le rămânea tari şi sănătoase sufletele. Domnilor, admirăm cu toţii stăpânia legiior, viaţa constituţional a Angliei, dar rar ne gândim, că temeiul acestei vieţi, a acestui respect de lege stă în o adâncă conştiinţă creştină. Pentru ca legea să existe şi să fie respectată, să domineze în viaţa publică, e indispensabil să se razime pe conştiinţe, care au simţul responsabilităţii morale, e necesară existenţa forului intern, care ne judecă. De-aici porneşte orîce dreptate şî orîce lege în lume. Dar nici o conştiinţă nu poate fi un aşa de bun judecător intern ca şi conştiinţa creştină. Aceasta a avut-o neamul românesc în întregul său trecut. Dovada sănătăţii lui morale ne-o dă întregul său trecut cu uriaşa resistenţă ce-a opus-o tuturor vitregiilor sorţii. Dacă n’ar fi avut o sănătate morală izvorâta dintr’o conştiinţă creştină, din aceea a legii datoriei şi a drepturilor, cum ar fi putut ţinea piept semilunii, cum ar fi lăsat acele fapte măreţe în istorie, în faţa cărora ne-am închinat de când am început a citi? Aşadar una din virtuţile de rasă ale neamului nostru e conştiinţa adânc creştină, e ssnatatea morală, ceea ce s’a tălmăcit de veacuri la noi prin cuvintele : om de cinste şi de omenie. O a doua calitate a fost putinţa de a preţui interesele obşteşti deasupra intereselor particulare, cele naţionale deasupra tuturor. Numai aşa s’a putut realiza visul de veacuri, chiar el, visul, numai aşa a putut naşte. Din chinezate s’au făcut voivodate, din ele Regatul român una şi nedespărţit. Şi o a treia calitate de rasă a fost aceea a nizuinţii spre înfăptuirea dreptăţii sociale, de-a pune sub scutul legii, de-a împărţi dreptatea şi a aerului şi plugarului, şi muncitorului dela oraş, şi deaproapelui de altă credinţă şi de alta limba. Din acestea trei virtuţi fundamentale ale rasei noastre în parte moştenite, în parte câştigate prinsuferinţele de veacuri, dar cari toate au la bază sănătatea morală, a izvorât setea nepotolită a Naţiunii române după scutul legilor, după împărăţia dreptăţii. Cu această moştenire venia Naţiunea română în cadrele noului Stat. Venia formal cu moştenirea necesară la fundarea României Mari. Aceaşi fiind în toate provinciile, ea aducea aceiaşi moştenire. Voinţa ei, lăsată să se manifesteze liber, ar fi dat o Constituţie adevărată. Era gata s’o dea, sub guvernul Vaida, când, ieşind din alegeri libere, Naţiunea rromână s’a maniestat în blocul partidelor democratice.Dar atunci, la un an după unire, în faţa Naţiunii române, s a ridicat naţiunea liberală, care simţea că-i scapă frânele guvernării din mână, dacă va lăsa Naţiunea română să se poată manifesta şi guverna liber. Naţiunea liberală In opoziţie ca Naţiunea română. Fără temeiul moral al responsabilităţii de conştiinţa, naţiunea liberală, fără sinceritate, în mod cinic a început să frământe, ca un aluat rău, pânea cea bună neamului. Armonia Naţiunii au sfâşiat-o, aruncând acuze, anunţând primejdii, — numai pentru a putea pescui ei în apă tulbure. Din clipa în care din poporul ţăran din Regat s’a ridicat un nou partid politic în alegerile din 1919, din clipa în care s’a văzut cât de uşor s’a făcut unirea acestui partid cu celelalte partide democratice şi naţionale din ţara întreaga, naţiunea liberală, simţind că-i scapă frânele guvernării din mână, a început să arate pe duşmanii interni ai ordinei şi ai unirii : partidul ţărănesc şi partidul naţional. Naţiunea liberală intentează primejdia bolşevismului. Simţiţi de ordine şi de legalitate al ţăranului român. Mai întâi, partidul liberal s’a aruncat asupra partidului ţărănesc. Ne aducem cu toţii aminte, că în Parlamentul din 1919, abia la o lună după deschiderea lui, aproape zilnic se aruncau acuzele de bolşevism, de primejduire a ordinei publice prin partidul ţărănesc. Partidul ieşit din ţărănimea Vechiului regat, din acea ţărănime, care a stat ca un zid lângă voivozii săi în luptele de veacuri cu îvreii, din acea ţărănime, care a dat independenţa şi a făcut războiul de unire, era arătat, la un an după înfăptuirea unirii, caun partid primejdios pentru ordinea internă, ca un partid bolşevizat. Abia trecuse anul de când ţărănimea Vechiului regat a dat proba supremă, că de ea nu se poate atinge anarhia, căci a trăit în ţară cu bolşevismul armatelor ruseşti, şi când a început să se manifesteze politiceşte, a fost denunţată ca bolşevică. Am văzut armata română în contact cu bolşevismul rusesc şi am văzut adânca ei compătimire pentru nebunia rusească. E această compătimire cel mai înalt grad de cuminţenie politică, de simţ pentru legalitate şi ordine, şi probă zdrobitoare, că acest popor de ţărani nu poate concepe anarhie, pentru marea lui moştenire sufletească. (Urmare.) Ştiri din Banat Timişoara, 16 Martie. Recolta porumbului ameninţată. Inundaţiile ce se anunţă de pretutindenea şi ploile care se varsă neîntrerupt, dau mult de gândit acelora cari se gândesc la recolta anului acesta. Semănăturile de primăvară — şi în primul rând semănatul porumbului — vor avea de suferit o întârziere ce se va resimţi foarte mult la cifres. Ar trebui să urmeze douăsăptămâni de vreme prea frumoasă, pentru ca cel puţin jumătate din cantitatea obişnuită de porumb să se poată semăna până pe la sfârşitulunei curente. In schimb pentru păşune — și din fericire Bănatul este foarte bogat în livezi — ploile nu sunt decât binevenite. Exces de religiositate. intr’o celulă a politiei din localitate se află locuitorul Nicolae Nesner din comuna Sîg. Niesner a fost găsit ieri seară de către paraclisierul bisericii catolice din circ. IV, târziu după ce slujba se terminase, îngenuunchist în faţa altarului. Paraclisierul, alarmat de prezenţa în biserică a unui necunoscut, a chemat în grabă un sergent de stradă, care l-a şi condus pe Niesner numaidecât la prefectura de poliţie. Rămâne să se stabilească acuma dacă el a rămas în biserică târziu noaptea, după ce toată lumea eşise de la slujba de seara, numai din exces de religiositate, ori avusese şi aite.. calcule. Sinucidere. Locuitorul Mihai Reitz din localitate, în etate de 70 ani, s’a spânzurat azi de dimineaţă, în podul casei. Bătrânul sinucigaş nu a lăsat nici un fel de scrisoare, dar se crede că fapta aceasta a corcis-o într’un moment de disperare. El trăia de mai mult timp în mizerie. Jurământul recruţilor. In ziua de Duminecă, 18 Marti, vor depune jurământul recruţii contingentului 1923. Solemnitatea depunerii jurământului se va face în cadrul unor feslivitâţi deosebite, în asistenţa clerului şi a autorităţilor. Comenduirea pieţii roagă publicul timişorean sâ asiste in număr cât mai mare, iar pe proprietarii de case să-și împodobească casele cu drapele. Sinuciderea unui secretar comunal. Secretarul comunei Semlik, Kristof Adamovici, la etate de 52 de ani, fiind suferind încă de mai mult timp, s’a spânzurat.Joi, în chiar cancelaria comunei. Un slujbaș comunal a observat peste puţn timp fapta secretarului şi a tăiat repede cureaua de care se folosise. Peste puţin timp, secretarul a sucombat. Agresiune. Muncitorul Alex. Szabo a reclamat poliţiei că indivizi necunoscuţi i-au ieşit în cale ieri noapte, pe când se ducea în serviciu, maltratându-l şi pricinuindu-i o rană adâncă la cap. Autorităţile cercetează. O escroacă. La Oradea-Mare s-au început ori desbaterile unui proces interresant, intentat contra unei tinere domnişoare din aristocraţie. Este vorba de domnişoara Margareta Kaauer, care a escrocat foarte multă lume din Oradea Mare cu suma de 200.000 lei, fâgăduind că va face afaceri bune cu procente mari. Creditorii văzând că nu capătă nici un ban, au denunţat-o poliţiei care a arestat-o. S-a descoperit că d-şoara Margareta Knauer este aceeaş care în 1020 a fost arestată de Siguranţă pentru spionaj şi condamnată de Curtea marţială la 10 ani închisoare. Făcând însă apel la Curţile marţiale din Craiova şi Sibiu i s-a redus pedeapsa la 8 ani. Stabilindu-se acordul pentru schimbul de prizonieri politici între România şi Ungaria a fost cerută de guvernat maghiar, însă refuzând să plece a rămas la Oradea-Mare, în faţa justiţiei a recunoscut toate escrocheriile comise refuzând să se apere. Adunările poporale in Iugoslavia Dintr’un raport publiant de ziarul fraţilor noştri râmaşi sub stăpânirea iugoslavă „Graiul Românesc1* reţinem următoarele amănunte: După marea adunare din 10 Faur dela Alibunar, un frumos număr de cărturari şi poporeni îşi luaseră sarcinile de a cutreera toate sitele locuite de români din Bănatul iugoslav, special sudul Bănatului. Ceea ce au promis au şi împlinit. Adunarea cea mai maiestoasă a fost la Kostilj (Coştei). Şi nici că se poate altfel. Unde trăeşte un popor aşa harnic, cu aşa cultura şi tradiţii naţionale, unde ţărancele sunt aşa de frumoase şi gingaşe, de ţăranii veniţi de pe pustă, credeau că-s domnişoare, acolo a’a putut aranja numai o primire şi adunare împărătească. Numărul impozant al femeilor îmbrăcate în costume frumoase naţionale, era ca o cunună de lauri pe fruntea unui erou. Seara s’a aranjat o petrecere, ce cu cântările corului, ale fanfarei şi prestaţia excelentă a teatriştilor diletanţi în o casă naţională a Cor. proprie a pus în uimire şi pe cărturarii şi pe ţăranii venii pentru prima oară la Coştei. Cu greu ne-am putut despărţi de acel Coştei fermecător, a doua zi să ne ducem spre Jabianka (Jabuca). Aci s’a ţinut cea mai impozantă şi mai mult cercetată adunare, nu o zi cu soare cald, ca în zi de primăvară, când avură vorbitorii noştri ocazia a spune unui deputat din partidul dela putere, ai spune în faţă şicănăriile ce le-au îndurat, a fosto zi de sărbătoare, de înălţare sufletească. Cei vre-o 100 călăreţi din satul Voivodinii în frunte cu bravul lor vătaf veniră să dea dovadă că-s una cu fraţii lor, apoi vre-o câteva sute din Iabuca Coştei Săliciţa păreau in zare, ca un codru. Fanfara şi corul Coştienţilor pretutindeni. Aici nu trebuia să vorbeşti, aici să simţi trebuiai. La*Sălcila ne primiră cu atâta vin pe mese, de un vorbitor al nostru se speriase să nu fie vre-un obiceiu de botez cu apă de isvor pentru candidaţi. Iar la Mesici s’a beut cel mai bun vin şi s’a jucat cea mai frumoasă horă, de-ţi aducea aminte de povestea lr nopţi. „ Comuna Straja şi Grebenar s’au întrecut, prima cu covoare (cilimuri) minunate, a doua cu muzici şi treascuri. Primarul din Straja merită lauda noastră şi se fie pildă tuturor. Nu mai puţin impozante au fost adunările din Vlahcovăţ şi Răţişor, unde preotul se întrecea cu poporul întru primirea oaspeţilor şi unde venise corul din Nicolinţi cu cununi de lauri pe căciuli, să cânte cântece naţionale. Tot astfel de impozantă a fost adunarea din St. Ion şi Marghita, unde prin o tină straşnică şi pe jos, popor şi corul însufleţit din Sft. Mihai ne petreceau şi făcea ca valul mic pornit în Alibunar să provoace talazuri, valuri şi munţi de valuri vii ale masse poporului nostru, ce voieşte o mai bună soarte a-şi croi. Ne duserăm apoi prin Coloane, unde casa ospitalieră a părintelui M. Boldovina ne încălzise sufletele răcite de vântul straşnic şi de indeferenţapoporului neoriental. Cu atât mai caldă mai ademenitoare a fost primirea neaşteptată în Mramorac, unde ai noştri trăiesc cu Sârbi şi Nemţi în o perfectă bună înţegere, ce te pune în uimire. Se cuvine a raporta şi despre persoanele cari au cutreerat satele noastre. Mai întâi merită lauda toţi Românaşii din Alibunar, cari cu trăsuri, pe jos, cu trenul, făceau orice drum greu, uneori flămânzi, nedormiţi, ca evantgarde ale trezirei noastre naţionale. Ca oratori au figurat în cele mai multe locuri păr. Guga din Coştei, care mai mult efect avea cu pildele sale hazlii, apoi purtătorul listei dr. I. Jian prin vorbirea fluidă, sigură, ce limpezeşte capetele şi înalţă inima, apoi d-l N. Meda, cu o voce puternică sonore, cu argumente ce taie în carne vie, oţeleşte forţele, par. Dimian şi Gh. Şdic şi mai ales d-l Truia din Nicolinţi cu pilde de asemănare, minunate, cu o vervă şi belşug de dovezi de admirat, apoi dl Toplicean din Alibunar, sobru, împozant şi I. Sfera din Sân-Mihaiu, ce nu-ţi vine a crede, că-i ţăran, apoi M. Gian din Alibunar. In jurul Vleac (Vârşeţului) ne-a însoţit P. O. protopop Oprea, admirat şi aclamat de toţi, asemenea şi tânărul A. Butoarcă. Nr. 90-18*1