Gazeta Transilvaniei, 1928 (Anul 91, nr. 1-132)

1928-01-15 / nr. 6

Anul al XCI-lea. Nr. S NUMĂRUL 2 Lei h­aritia şi Administraţia - fIAŢA LIBERTATEI BRAŞOV. - TELEFON 226. ■liâaaament anual 860 lei. Pratru streinătate 800 lei. Afiinţari, reclame, după tarif. Fondată în 1838 de George Bariţiu Apar® da trei ori pe săptămână Braşov Duminecă 35 cetăţene, şi pentru tine, la libertate, legalitate și cinste. 91 patrulea răvaş cătră săteni Arimb­e lucruri despre politică. De data aceasta ceva despre politica, despre politica rea şi despre cea bună. Unii spun că politica este arta, adecă priceperea de a gu­verna, alţii că este viaţa con­ştientă a Statului, alţii că este conducerea treburilor publice, aproape acelaş lucru. Politica nu este nici fapt şi nici cuvânt nou. O găsim la Grecii vechi cari botezară cu acest nume di­băcia de a conduce republicele lor orăşeneşti. Şi cuvântul de­mocraţie, atât de des împere­­chiat cu numirea de politică, e­tc.» ..de obârşie grecească. Aces­tea­­sunt dovezi că Grecii de acum două mii şi mai bine de ani se interesau mult de trebu­rile obşteşti, fapt de altfel măr­turisit, şi de scrierile ce ne-au răma­s de pe vremea aceea. Grecii au fost un popor luminat; la f­el preocupa viaţa publică şi pe Romani, strămoşii noştri. Popoarele cari n’au arătat in­teres pentru politică n’au pro­­păşit; ele au căzut pradă ambi­ţioşilor viţioşi cari foloseau tot felul de căi ca s’ajungă în frun­tea lor; chiar Roma şi Atena, când cei buni au stat deoparte şi cârma încăpuse pe mâinile celor răi, s’au prăbuşit. In vremea noastră, de aseme­­nea, conştiinţa politică este mai desvoltată la popoarele înain­tate. Politica cuprinzând coor­donarea supremă a tuturor ma­nifestărilor societăţii omeneşti, este nedespărţită de cugetul şi acţiunea omului care îşi dă seama de ceia ce este astăzi lumea în care trăeşte şi de îm­bunătăţirile ce se pot face. In­­ zadar va da Dumnezeu ploaie la vreme şi degiaba vei plăti dări mari, dacă trenurile nu um­blă, dacă din­­nepricepere se pun taxe mari la export când nu trebue, sau banul strâns,de la toţi se fură de câţiva, vei da grâul pe nimic, după un an de trudă grea şi vei avea drumurile satului şi ale oraşului numai gropi. Faci politică atunci când alăturându-te celor buni te sbaţi ca treburile obşteşti să meargă bine, susţii ca în consiliul co­munal să între oameni de is­pravă, votezi pentru consiliile judeţene pe cei mai destoinici, alegi în sfatul ţării pe oamenii cei mai pricepuţi, mai harnici şi cu dragoste de popor. Politica făcută de toţi acei cari au condus până acum Ro­mânia întregită, merită tot dis­preţul oamenilor cinstiţi şi iubi­tori de ţară. Siliţi de cerinţele vremii şi învolburarea care bân­tuia la graniţele răsăritene ale ţării, oamenii politici de la Iaşi au hotărât să dea pământ şi vot obştesc ţăranilor. Făţărnicia care a stat la temelia acordării aces­tor mari reforme nu a întârziat să se arate. Prilejul i-a oferit aplicarea reformei agrare şi exercitarea votului obştesc. Ex­proprierea şi împroprietărirea au fost patronate de cel mai necinstit om politic pe care l-a avut ţara noastră. Vă mai prinde mirarea că subalternii lui, agro­nomii, consilieri agricoli şi alţii, au furat banii şi dreptul ţărani­lor ? Ministrul Alexandru Con­­stantinescu a fost cel mai mur­dar chip politic ce s’a arătat în viaţa publică a ţării noastre; ce să mai spunem de partidul care l-a avut prin esfetnic şi care i-a încredinţat înfăptuirea celei mai mari reforme ? Votul obştesc a fost lăsat pradă batjocurii celui mai năuc agent electoral. Hoţia votului a fost plănuită totdeauna la Bu­cureşti în toate amănuntele şi apoi se încredinţa furtul ticăloşilor din jandarmerie şi magistraţilor conrupţi. Aşa s-a făcut până a­­cum în ţara noastră şcoala vo­tului obştesc. După aproape zece ani de la unire din cele 6 milioane de hectare expropriate numai pe aproape un milion şi jumătate au fost împroprietăriţi ţăranii; urmând aceiaş cale, reforma agrară ar trebui să se desăvâr­şească numai peste 25 de ani.­­ După atâta vreme exercitarea­­ votului obştesc a devenit o ade­vărată pacoste, iar interesul pen­tru viaţa publică a ţării a scă­zut mereu. Ce învăţătură să tragem din această tristă desfăşurare a fap­telor? Unii s-au hotărât să stea la o parte, să nu se mai amestece în nici un fel în treburile­ pu­blice, iar alţii continuă să se opună dârz molimei distrugă­toare. Socotesc că pe calea cea bună sunt cei din urmă. Izbânda binelui asupra răului poate fi întârziată dar nici­de­­cum înlăturată. Patrimoniul su­fletesc, moral şi fizic al neamu­lui nostru ne pune la adăpostul oricărei desnădejdi asupra vii­torului. Viaţa publică trebue să încoroneze feluritele manifestări ale muncii naţionale. Problema principală, a cărei soluţionare nu mai trebue întârziată, este schim­barea din temelie a practicei vieţii noastre publice, împrumu­­tându i acesteia virtuţile vecinice ale neamului: omenie, curaj, stăruinţă. Fugiţi numai de politica rea, pentru cea bună luptaţi şi nu pierdeţi nădejdea, starea de azi se va schimba. ^ Dr. Victor Jinga. Spre sol­uţiun­­ea prolii noastre mmn De N. G. V. Gologan. I. Printre urmările economice şi financiare ale trecutului răz­­boiu problema monetară ocupă desigur un loc de frunte. Curând după deslănţuirea răz­boiului această problemă se pune fără deosebire pentru toate sta­tele trecute pe picior de război. Necesităţile mereu crescânde ale ostilităţilor conduc de cu vreme în aceste ţări la distru­gerea structurei de drept şi e­­conomice a banului : converti­bilitatea. Cheltuielile publice în bani, materiale şi muniţiuni se aco­­per de aci înainte prin împru­muturi făcute la băncile de e­­misiune, în schimbul cărora sta­tele ridică obligaţiunea acestor instituţiuni de a mai garanta plata în aur a biletelor. Prin introducerea cursului for­ţat al banului de hârtie şi prin suspendarea convertibilităţii a­­cestei monete, valoarea banu­lui se nim­iceşte văzând cu ochii. Băncile de emisiune nu mai pot interveni cu aurul lor pen­tru a menţine cursul biletelor emise nici pe piaţa interioară nici pe aceea a schimbului in­ternaţional. „Fluctuaţiunile cursului valu­tei naţionale nu mai pot fi ni­velate prin intervenţia acestor bănci, ci ele urmează toate si­nuozităţile date de alternarea epocilor de plăţi sau încasări externe, fără ca publicul să poată vedea substratul acestor fluctua­­ţiuni.­ Această depreciere monetară merge în unele state cum a fost cazul în Germania şi Rusia, aşa de departe, încât în cele din urmă banul aproape, că nu mai are nici o valoare. In Ţara Românească pierde­rea valorii banului de hârtie îşi are izvorul în sistarea converti­bilităţii legiferată la Iaşi în 1917. Emisiunile făcute în contul sta­tului până ajung la importanta cifră de cca 12 miliarde lei, în­străinarea stocului nostru me­talic la Moscva, felul cum s’a făcut retragerea celor 2­1 mili­arde lei, emisiunea Băncii Ge­nerale, ca și schimbul rublelor și coroanelor, al căror stoc (co­roane) ajunge dela 11/? miliarde în momentul unirii, la 8 miliarde în timpul schimbului, sunt tot atâtea cauze, care au contribuit ca leul nostru să piardă aproape 97‘1/o din valoarea lui din vreme de pace. De sine înţeles, că între cau­zele, cari grăbesc deprecierea banului nostru, — ajuns într’un timp aproape de prăbuşire, nu putem trece cu vederea nici stările noastre economice din primii ani de după război. Cu mai mult de jumătate din ţara veche, secătuită de duşman, iar cu cealaltă jumătate sleită *) Prof. Dr. I. N. Anghelescu, Massa de manevră valutară, în Ananele eco­nomice şi statistice no 5—6 din Mai —Iunie 1926. de trupele noastre, de cele ru­seşti şi de populaţia refugiată, cu nouile teritorii trecute prin furia revoluţiei, cu utilajul pro­­ducţiunii complect desorganizat, cu veniturile şi cheltuielile pu­blice în plin desechilibru, — ţara întregită e silită să-şi acopere o mare parte din nevoile pro­prii prin importul din alte ţări. In primii ani de după război importul copleşeşte cu mult ex­portul produselor naţionale, ba­lanţa comerţului exterior arătând pentru România un deficit în anii 1919, 1920 şi 1921 de peste 11 miliarde lei. In anii următori, datorită pe de o parte măsurilor luate de conducătorii vieţii noastre pu­blice, prin echilibrarea venitu­rilor şi­­cheltuielilor bugetare, regularea datoriilor externe, ri­dicarea treptată a măsurilor, cari stânjeniau exportul produ­selor indigene ca şi stăvilirea importului nefolositor din alte ţări, pe de altă parte intensifi­cării din ce în ce a forţei noastre productive, lucrurile iau şi o întorsătură în spre bine, ba­lanţa comercială se îmbunătă­­ţeşte, exportul­­depăşind impor­tul, în perioda 1921—1926 cam cu aceeaşi sumă cu care im­portasem mai mult în anii 1919—1921. Excedentul importului primi­lor 3 ani de după război, abia poate fi deci acoperit prin sur­plusul la export al celor 5 ani următori. In asemenea împrejurări de­sigur, că orice sforţări pentru îmbunătăţirea şi întremarea leu­lui nostru nu puteau fi încunu­nate de succes. D-l Mihai Popovici, fost mi­nistru, care se află în streină­­tate, a fost primit în audiență, de ministrul Franței, Briand. Mau­ffu­l pale! ran­sli­lia Scrisoare descrisă d-lui Gh. Alexandrescu, prefectul judeţului Făgăraş. In comuna Şercaia centru de, plasă şi o comună fruntaşe pe Ţara Oltului, nu avem un edi­ficiu propriu pentru un local de şcoală de stat. încă de pe vremea Ungurilor s’a închiriat casa unui Sas, care serveşte şi azi de locul de şcoală şi că­ruia i­ se plăteşte o chirie a­­nuală de 40.000 Lei. Casa a­­ceasta e situată însă în cartie­rul săsesc, despărţit de­ o apă destul de mare de cartierul ro­mânesc. Pe noi Românii de ani de zile ne frământă gândul, ca să avem o şcoală românească în cartierul nostru românesc. In a­­nul trecut p­r. protopop Stoi­­o­canea, păr. Valeriu Crişan îm­preună cu ceilalţi membrii ro­mâni din Sfatul şcolar, anume Valeriu Langa primpretor, dr. Eugen Bolfa medic şi dr. Ale­xandru Socaciu advocat au por­nit o acţiune pentru a se înfăp­tui această dorinţă a noastră şi abia după multe inzistenţe au putut izbuti, ca să fie consiliul comunal de aici, compus în ma­joritatea lui din Iaşi, în bugetul comunei suma de 1 milion 200 mii lei pentru zidirea unei şcoli de Stat. Păr, protopop Stoicanea îşi făcuse în anul trecut o ches­tie de ambiţie şi mândrie ro­mânească alături de păr. Va­leriu Crişan, inzistând împreună, ca şcoala să se edifice în car­tierul românesc,­­declarând tot­odată, că actualul edificiu unde e instalată şcoala nu e potrivit spre a fi cumpărat de locul de şcoală. Ba ce e mai mult păr. protop. Stoicanea în anul trecut prin ziarul „Ţara Oltului" a mustrat pe ceilalţi trei membrii Români din Sfatul şcolar, că n­u sunt solidari cu noi Românii, atunci, când e vorbă de intere­sele româneşti ale românilor de aici. Păr, protopop Stoicanea a de­venit acum aderentul cumpă­rării casei Sasului, iar ceilalţi membrii români din Sfatul şco­lar susţin cu tărie şi azi dorinţa noastră, ca şcoala de stat să se edifice în cartierul româ­nesc. O spunem cu recunoş­tinţă aceasta faţă de aceşti Ro­mâni vrednici şi nu credem că greşim dacă o susţinem aceasta, căci aici e vorba de interesele româneşti ale atâtor generaţii de copilaşi Români. S’au depus mereu inzistenţe de membrii saşi din Sfatul şcolar sprijiniţi la votul lor de un domn învă­ţător dir. român, ca să se cum­pere casa sasului. Noi Românii am înaintat un memoriu cătră Comitetul şcolar judeţean în ziua de 3 Noemvrie 1927, iar Comit, şcolar, jud. prin scrisoarea No. 218/1927 a esmis o comisiune, care să cer­ceteze terenul viran pe care noi Românii voim să edificăm acel local de­­şcoală, iar D-voastră d-le Prefect, i-aţi promis dele­gaţiei noastre de săteni, că îi veţi aviza, când ve­ţi veni aici. Azi o spunem cu multă du­rere sufletească, d-le Prefect, că se încearcă a se desconsi­dera hotărârea Comit, şcolar jud. şi dorinţa noastră şi se în­cearcă în umbră să se cum­pere casa sasului din cartierul săsesc, casă care ar reclama încă multe, multe adaptări. D-le Prefect ! Noi Românii din Şercaia am îndurat destule umiliri în era trecută maghiară. Vă rugăm să cetiţi cartea con­săteanului nostru Gh. Gheorghe Maior fost prof. la şcoala de agricultură „Herăstrău" de lângă Bucureşti, „O pagină din lup­tele Românilor cu Saşii", în care se descrie numai o pa­gină din istoria suferinţelor şi umilirilor îndurate de noi în de

Next