Gazeta Transilvaniei, 1928 (Anul 91, nr. 1-132)
1928-01-15 / nr. 6
Anul al XCI-lea. Nr. S NUMĂRUL 2 Lei haritia şi Administraţia - fIAŢA LIBERTATEI BRAŞOV. - TELEFON 226. ■liâaaament anual 860 lei. Pratru streinătate 800 lei. Afiinţari, reclame, după tarif. Fondată în 1838 de George Bariţiu Apar® da trei ori pe săptămână Braşov Duminecă 35 cetăţene, şi pentru tine, la libertate, legalitate și cinste. 91 patrulea răvaş cătră săteni Arimbe lucruri despre politică. De data aceasta ceva despre politica, despre politica rea şi despre cea bună. Unii spun că politica este arta, adecă priceperea de a guverna, alţii că este viaţa conştientă a Statului, alţii că este conducerea treburilor publice, aproape acelaş lucru. Politica nu este nici fapt şi nici cuvânt nou. O găsim la Grecii vechi cari botezară cu acest nume dibăcia de a conduce republicele lor orăşeneşti. Şi cuvântul democraţie, atât de des împerechiat cu numirea de politică, etc.» ..de obârşie grecească. Acesteasunt dovezi că Grecii de acum două mii şi mai bine de ani se interesau mult de treburile obşteşti, fapt de altfel mărturisit, şi de scrierile ce ne-au rămas de pe vremea aceea. Grecii au fost un popor luminat; la fel preocupa viaţa publică şi pe Romani, strămoşii noştri. Popoarele cari n’au arătat interes pentru politică n’au propăşit; ele au căzut pradă ambiţioşilor viţioşi cari foloseau tot felul de căi ca s’ajungă în fruntea lor; chiar Roma şi Atena, când cei buni au stat deoparte şi cârma încăpuse pe mâinile celor răi, s’au prăbuşit. In vremea noastră, de asemenea, conştiinţa politică este mai desvoltată la popoarele înaintate. Politica cuprinzând coordonarea supremă a tuturor manifestărilor societăţii omeneşti, este nedespărţită de cugetul şi acţiunea omului care îşi dă seama de ceia ce este astăzi lumea în care trăeşte şi de îmbunătăţirile ce se pot face. In zadar va da Dumnezeu ploaie la vreme şi degiaba vei plăti dări mari, dacă trenurile nu umblă, dacă dinnepricepere se pun taxe mari la export când nu trebue, sau banul strâns,de la toţi se fură de câţiva, vei da grâul pe nimic, după un an de trudă grea şi vei avea drumurile satului şi ale oraşului numai gropi. Faci politică atunci când alăturându-te celor buni te sbaţi ca treburile obşteşti să meargă bine, susţii ca în consiliul comunal să între oameni de ispravă, votezi pentru consiliile judeţene pe cei mai destoinici, alegi în sfatul ţării pe oamenii cei mai pricepuţi, mai harnici şi cu dragoste de popor. Politica făcută de toţi acei cari au condus până acum România întregită, merită tot dispreţul oamenilor cinstiţi şi iubitori de ţară. Siliţi de cerinţele vremii şi învolburarea care bântuia la graniţele răsăritene ale ţării, oamenii politici de la Iaşi au hotărât să dea pământ şi vot obştesc ţăranilor. Făţărnicia care a stat la temelia acordării acestor mari reforme nu a întârziat să se arate. Prilejul i-a oferit aplicarea reformei agrare şi exercitarea votului obştesc. Exproprierea şi împroprietărirea au fost patronate de cel mai necinstit om politic pe care l-a avut ţara noastră. Vă mai prinde mirarea că subalternii lui, agronomii, consilieri agricoli şi alţii, au furat banii şi dreptul ţăranilor ? Ministrul Alexandru Constantinescu a fost cel mai murdar chip politic ce s’a arătat în viaţa publică a ţării noastre; ce să mai spunem de partidul care l-a avut prin esfetnic şi care i-a încredinţat înfăptuirea celei mai mari reforme ? Votul obştesc a fost lăsat pradă batjocurii celui mai năuc agent electoral. Hoţia votului a fost plănuită totdeauna la Bucureşti în toate amănuntele şi apoi se încredinţa furtul ticăloşilor din jandarmerie şi magistraţilor conrupţi. Aşa s-a făcut până acum în ţara noastră şcoala votului obştesc. După aproape zece ani de la unire din cele 6 milioane de hectare expropriate numai pe aproape un milion şi jumătate au fost împroprietăriţi ţăranii; urmând aceiaş cale, reforma agrară ar trebui să se desăvârşească numai peste 25 de ani. După atâta vreme exercitarea votului obştesc a devenit o adevărată pacoste, iar interesul pentru viaţa publică a ţării a scăzut mereu. Ce învăţătură să tragem din această tristă desfăşurare a faptelor? Unii s-au hotărât să stea la o parte, să nu se mai amestece în nici un fel în treburile publice, iar alţii continuă să se opună dârz molimei distrugătoare. Socotesc că pe calea cea bună sunt cei din urmă. Izbânda binelui asupra răului poate fi întârziată dar nicidecum înlăturată. Patrimoniul sufletesc, moral şi fizic al neamului nostru ne pune la adăpostul oricărei desnădejdi asupra viitorului. Viaţa publică trebue să încoroneze feluritele manifestări ale muncii naţionale. Problema principală, a cărei soluţionare nu mai trebue întârziată, este schimbarea din temelie a practicei vieţii noastre publice, împrumutându i acesteia virtuţile vecinice ale neamului: omenie, curaj, stăruinţă. Fugiţi numai de politica rea, pentru cea bună luptaţi şi nu pierdeţi nădejdea, starea de azi se va schimba. ^ Dr. Victor Jinga. Spre soluţiunea prolii noastre mmn De N. G. V. Gologan. I. Printre urmările economice şi financiare ale trecutului războiu problema monetară ocupă desigur un loc de frunte. Curând după deslănţuirea războiului această problemă se pune fără deosebire pentru toate statele trecute pe picior de război. Necesităţile mereu crescânde ale ostilităţilor conduc de cu vreme în aceste ţări la distrugerea structurei de drept şi economice a banului : convertibilitatea. Cheltuielile publice în bani, materiale şi muniţiuni se acoper de aci înainte prin împrumuturi făcute la băncile de emisiune, în schimbul cărora statele ridică obligaţiunea acestor instituţiuni de a mai garanta plata în aur a biletelor. Prin introducerea cursului forţat al banului de hârtie şi prin suspendarea convertibilităţii acestei monete, valoarea banului se nimiceşte văzând cu ochii. Băncile de emisiune nu mai pot interveni cu aurul lor pentru a menţine cursul biletelor emise nici pe piaţa interioară nici pe aceea a schimbului internaţional. „Fluctuaţiunile cursului valutei naţionale nu mai pot fi nivelate prin intervenţia acestor bănci, ci ele urmează toate sinuozităţile date de alternarea epocilor de plăţi sau încasări externe, fără ca publicul să poată vedea substratul acestor fluctuaţiuni. Această depreciere monetară merge în unele state cum a fost cazul în Germania şi Rusia, aşa de departe, încât în cele din urmă banul aproape, că nu mai are nici o valoare. In Ţara Românească pierderea valorii banului de hârtie îşi are izvorul în sistarea convertibilităţii legiferată la Iaşi în 1917. Emisiunile făcute în contul statului până ajung la importanta cifră de cca 12 miliarde lei, înstrăinarea stocului nostru metalic la Moscva, felul cum s’a făcut retragerea celor 21 miliarde lei, emisiunea Băncii Generale, ca și schimbul rublelor și coroanelor, al căror stoc (coroane) ajunge dela 11/? miliarde în momentul unirii, la 8 miliarde în timpul schimbului, sunt tot atâtea cauze, care au contribuit ca leul nostru să piardă aproape 97‘1/o din valoarea lui din vreme de pace. De sine înţeles, că între cauzele, cari grăbesc deprecierea banului nostru, — ajuns într’un timp aproape de prăbuşire, nu putem trece cu vederea nici stările noastre economice din primii ani de după război. Cu mai mult de jumătate din ţara veche, secătuită de duşman, iar cu cealaltă jumătate sleită *) Prof. Dr. I. N. Anghelescu, Massa de manevră valutară, în Ananele economice şi statistice no 5—6 din Mai —Iunie 1926. de trupele noastre, de cele ruseşti şi de populaţia refugiată, cu nouile teritorii trecute prin furia revoluţiei, cu utilajul producţiunii complect desorganizat, cu veniturile şi cheltuielile publice în plin desechilibru, — ţara întregită e silită să-şi acopere o mare parte din nevoile proprii prin importul din alte ţări. In primii ani de după război importul copleşeşte cu mult exportul produselor naţionale, balanţa comerţului exterior arătând pentru România un deficit în anii 1919, 1920 şi 1921 de peste 11 miliarde lei. In anii următori, datorită pe de o parte măsurilor luate de conducătorii vieţii noastre publice, prin echilibrarea veniturilor şicheltuielilor bugetare, regularea datoriilor externe, ridicarea treptată a măsurilor, cari stânjeniau exportul produselor indigene ca şi stăvilirea importului nefolositor din alte ţări, pe de altă parte intensificării din ce în ce a forţei noastre productive, lucrurile iau şi o întorsătură în spre bine, balanţa comercială se îmbunătăţeşte, exportuldepăşind importul, în perioda 1921—1926 cam cu aceeaşi sumă cu care importasem mai mult în anii 1919—1921. Excedentul importului primilor 3 ani de după război, abia poate fi deci acoperit prin surplusul la export al celor 5 ani următori. In asemenea împrejurări desigur, că orice sforţări pentru îmbunătăţirea şi întremarea leului nostru nu puteau fi încununate de succes. D-l Mihai Popovici, fost ministru, care se află în streinătate, a fost primit în audiență, de ministrul Franței, Briand. Maufful pale! ranslilia Scrisoare descrisă d-lui Gh. Alexandrescu, prefectul judeţului Făgăraş. In comuna Şercaia centru de, plasă şi o comună fruntaşe pe Ţara Oltului, nu avem un edificiu propriu pentru un local de şcoală de stat. încă de pe vremea Ungurilor s’a închiriat casa unui Sas, care serveşte şi azi de locul de şcoală şi căruia i se plăteşte o chirie anuală de 40.000 Lei. Casa aceasta e situată însă în cartierul săsesc, despărţit de o apă destul de mare de cartierul românesc. Pe noi Românii de ani de zile ne frământă gândul, ca să avem o şcoală românească în cartierul nostru românesc. In anul trecut pr. protopop Stoiocanea, păr. Valeriu Crişan împreună cu ceilalţi membrii români din Sfatul şcolar, anume Valeriu Langa primpretor, dr. Eugen Bolfa medic şi dr. Alexandru Socaciu advocat au pornit o acţiune pentru a se înfăptui această dorinţă a noastră şi abia după multe inzistenţe au putut izbuti, ca să fie consiliul comunal de aici, compus în majoritatea lui din Iaşi, în bugetul comunei suma de 1 milion 200 mii lei pentru zidirea unei şcoli de Stat. Păr, protopop Stoicanea îşi făcuse în anul trecut o chestie de ambiţie şi mândrie românească alături de păr. Valeriu Crişan, inzistând împreună, ca şcoala să se edifice în cartierul românesc,declarând totodată, că actualul edificiu unde e instalată şcoala nu e potrivit spre a fi cumpărat de locul de şcoală. Ba ce e mai mult păr. protop. Stoicanea în anul trecut prin ziarul „Ţara Oltului" a mustrat pe ceilalţi trei membrii Români din Sfatul şcolar, că nu sunt solidari cu noi Românii, atunci, când e vorbă de interesele româneşti ale românilor de aici. Păr, protopop Stoicanea a devenit acum aderentul cumpărării casei Sasului, iar ceilalţi membrii români din Sfatul şcolar susţin cu tărie şi azi dorinţa noastră, ca şcoala de stat să se edifice în cartierul românesc. O spunem cu recunoştinţă aceasta faţă de aceşti Români vrednici şi nu credem că greşim dacă o susţinem aceasta, căci aici e vorba de interesele româneşti ale atâtor generaţii de copilaşi Români. S’au depus mereu inzistenţe de membrii saşi din Sfatul şcolar sprijiniţi la votul lor de un domn învăţător dir. român, ca să se cumpere casa sasului. Noi Românii am înaintat un memoriu cătră Comitetul şcolar judeţean în ziua de 3 Noemvrie 1927, iar Comit, şcolar, jud. prin scrisoarea No. 218/1927 a esmis o comisiune, care să cerceteze terenul viran pe care noi Românii voim să edificăm acel local deşcoală, iar D-voastră d-le Prefect, i-aţi promis delegaţiei noastre de săteni, că îi veţi aviza, când veţi veni aici. Azi o spunem cu multă durere sufletească, d-le Prefect, că se încearcă a se desconsidera hotărârea Comit, şcolar jud. şi dorinţa noastră şi se încearcă în umbră să se cumpere casa sasului din cartierul săsesc, casă care ar reclama încă multe, multe adaptări. D-le Prefect ! Noi Românii din Şercaia am îndurat destule umiliri în era trecută maghiară. Vă rugăm să cetiţi cartea consăteanului nostru Gh. Gheorghe Maior fost prof. la şcoala de agricultură „Herăstrău" de lângă Bucureşti, „O pagină din luptele Românilor cu Saşii", în care se descrie numai o pagină din istoria suferinţelor şi umilirilor îndurate de noi în de