Gazeta Transilvaniei, 1931 (Anul 94, nr. 1-130)

1931-07-24 / nr. 76

NUMĂRUL 2 Lei Anul al XCIIII-lea Nr. 76. Braşov Vineri 24 Iulie 1931 GflZEIfl IRlSi 8HB10TM ŞI IDimiSTATÎi m »UfA LIBERTATEI BRAŞOV.1 TELEFON 226 Abonament anual 860 lei. Pentru «treinătate 800 lei. Anunţuri, reclame, după, tarif. Fondată la 1838 de George Bariţiu Apare de trei ori pe săptămână OHcleau politică de azi m se flrmau nenumărate. Atât ... în care o.de în următoarele cuvinte Birueta ^ răsărit constelații și nebuloase numai întunecime ...* nebulosul guvern de ezi! Păunul liberal se umflă AutoiSmâterile şi proslăvirile ce se înalţă perfidul dacist prin coloanele „Viitorului" sunt direct revoltătoare. Ele nucunosc limita bunei cuviinţe şi sfidează adevărul cu cinismul celui ce idee nuste de noţiunea acestui cuvânt. In unul din ultimii săi numeri oficiosul liberal,subliniind discursul rostit de di Duca la întrunirea liberală.InutS zilele trecute la Cluj, aduce din nou I n discufie chestia regionalismului, lovind în Ardealul cu adevăraţii lui conducători şi tovarăşi nedespădlţi şi neînirieeţi de suferinţă, — şi ridicând In acelaşi timp în slavă pe esploatăierii guraliviei aceluiaşi Ardeal, pe care liberalii î1 vor fără ardeleni. Debatfindu-se în desacordul acestor false tonuri, «Viitorul" continuă bizar* arie a meritelor liberale şi pe un fortissimo asurzitor strigă că «la politica de ură, de suspiciune, de desbinare Intre fr&fi preconizată de dl Mania și de prietenii săi, noi (—adecă liberail! !) am opus permanent nevoia superioară de unificare sufletească a Jululor fiilor acestei t^ri". Admirăm „superioara nevoie* liberală şi ne esternem iu fs|a meniaieţii din care e isvorâta. însăşi, fraza de mai sus, reprodusă din oficiosul d-lui Duca, descopere vina adevăratului vinovat. A risca pe d-l Masiu şi tovarăşii lui de luptă şi ai acuza de „politică de ură, de suspiciune şi desbinare între fraţi* însemnează a batjocuri şi a compromite întreg trecutul de suferinţe şi de înălţătoare luptă naţională a Ardealului şi a conducătorilor lui, născut?, traii şi oteilfi în focul luptelor de conservare naţională şi desrobire politică. Cine propagă deci şi cine cultivi ura şi dezbinarea între fragi? Răspunsul e uşor de ghicit şi el se confundă cu „rolul pe care partidul liberal a avut şi-l ere în Ardeal". Acel partid, cere crede că a ferece cele mai strânse legături intre concepţiile sale şi mizeria Ardealului, trimiţându-i acestuia ca preşedinţi de organizare judeţene câteva figuri venite celebre prin felul şi„ cutezanţa cu care s-au ştiut îngrăşa şi vugui din ceea ce era ai ţării. Insemnează aceasta «identificare cu tot ceea ce simte şi doreşte Ardealul"? Căci şi acest merit îl Încarcă „Viitorul" în spatele partidului liberal, care — vorba dui Iorga de alta dată: «întreaga lui activitate cuceritoare o poartă între bani şi silă" ! Dacă obrajii nu i-ar fi acoperiţi cu coaja groasă a bizantinismului, desigur n-ar cuteza acest partid să vorbească de popularitatea şi dragostea ce i-o poartă Ardealul împreună cu întreaga fure, după ce manevra liberală cu ocazia alegerilor, a sfârticei de pe „glorioasa* cSpSlinS a acestui partid şi ultimele uscături rămase din cununa de tauri cu care-şi împodobea chelia. Poarte, prin care şeful acestui partid a crezut că-şi duce turma la iarbă verde, a fost un ruşinos castel electoral care a trecut „istoricul partid în deşertul sec, care nu cunoaşte verdele demnităţii. Nu noi, ci faptele o spun aceasta. Abia a trecut do»r o jumătate de an, deefind grupul parlamentar al acestui partid adusese sentinţa ca «prin actele şi atitudinile sale (e vorba de cunoscuta chestie a declaraţiilor făcute îa „Universal". Nota „G. Tr.) d-l Constantin Argetoianu se puna singur în afară de organizaţia partidului liberal". Şi tot atunci „Universul* făcea următorul portret, care merită să fie încă odată arătat publicului. Istă : «Om inteligent, causeur de mâna întâia, diplomat de şcoală veche şi meşter sforar, fost pe rând membru marcant al diferitelor partide politice, iar acum aflându-se în merginea celui liberal, d-l C. Argetoianu — în dezorientarea multora asupra problemelor externe şi interne, cu lipsa de patriotism ce caracterizează zilele noastre şi cu abundenţa de lichelism a eposei de azi, s’a gândit să joace o carte mare..." Stiti cine e omul cu «cartea mere." alungat dira partidul liberal şi acuzei tot de acesta de „lipsă de patriocism si de lichelism? Este, marele om*,i’a sprijinul căruia a apela! d-1 Duce, implorându-l ca prin recentul cartel electoral să-i fericească partidul și acoperit S de organele edministrative și jandarmii guvernului să-l treacă în mod clendes I tin acolo [unde voia poporului S bu-1 11 să ajungă. Iată deci perfidul, în numele căruia, la Cluj, „dl Duca a ţinut să isgonească ca un vis rău al românismului Integral, concepţia tristă a unui regionalism disolvent*. Să se privească în oglinda faptelor sale partidul liberal, şi va înţelege atunci pentru ce Ardealul nu-i ascultă dobca hodorogită în care-şi bate meritele, ci ’i lasă nepăsător să-şi uit fie coada ca păunul, care idee n’are de ceeace-i acopere podoaba de culori cu care natura a înzestrat partea posterioară a corpului. Nu pot prinde deci şi nu pot ademeni vorbele d-lui Duca, pentru că Ardealul n’a uitat ceeace-l învăţa apostolul ajuns la cârma ţării, atunscî când scria că „Ardealul nu vrea să se coboare faţă de trecutul sclav,ezi in zilele libertăţii dobândite. Pentru aceea „nu-i rămâne altceva decât să facă separatism, separatismul sănătăţii fata de boală, al virtuţii fată de viciul încunjurător! Penru că el nu se pieaca în faţa „lipsei de patriotism" şi a „lichelismulu" ! ! Acesta nu este răspunsul, pe cere-l dăm cuvântului rostit de şeful partidului liberal la Cluj ! !ritorii şi indemnizaţii de războiu relativ modeste şi să nu impună învinsului să verse în zeci de ani prestefiuni materiale fiindcă se riscă la orice moment declanşarea unui nou războiu. Pacea desprinsă din tratatul dela Versailles ne apare ca o ficţiune, deoarece tratatul dela Versailles n’a făcutaltceva decât să satisfacă politica franceză şi propriile sale interese.Irlanta a căutat întotdeauna să aibă o legătură cu Orientul pentru promovarea intereselor. După cum spune sociologul Petre Pandea în documentatul său studiu Apusul civilizat Franța, Londra etc. caută să exploateze munca răsăriteană prin saliatul străin transportând plusvaluta naţională în streînătate. Exploatarea avuţiei şi muncei naţionale de către capitalul şiretei, însemnează transportarea acumulării rezultate din exploatarea bunurilor naturale de către munca naţională sub conducerea financiară a streinilor, după retragerea salariilor alimentaţiei pentru helonii indigeni adică în marea ei majoritate, la buzunare streine. România este considerată un debuşeu al Franţei pentru Orient. O parte din ţările din Orient începuse să se separede teza franceză. Nerecunoaşterea legitimă a Sovietelor din partea Apusului civilizat face că privirile Europei civilizate sunt îndrepte la azi cu teamă şi admiraţie spre barbaria rusă. Acolo se introduc ultimele rezultate ale ştiinţei occidentale şi ale ritmului american. Rusia a reuşit nu numai să se refacă, ci în Octombrie 1923 a început aplicarea unui plan cvlacvenel de economie sistematici, apărând vertiginos pe plaţa mondială. Dacă nu i se face războiul’a baie prin cantitate şi calitate întreagă Europă pe tărâmul economic. Este nas dintre cele mai dureroase ironii ale istoriei, că patrimoniul ştiinţei moderne a fost luat în braţe şi pus in practică tocmai de o ţară,a mojicilor, în condiţiuni extrem de dificile şi după o luptă supraomenească"). Enormele cantităţi de aur şi capitalul acumulatic Franţa ne dovedeşte cu prisosinţă că pagubele de război de cari Fronts a fost prejudiciabilă nu sunt atât de mari după cum este propaganda franceză. S’a constatat că comerţul maritim al Angliei trece printr’o profundă criză, că Italia e săracă în capitaluri şi tributară importaţiunelor şi totuşi, aceste ţări deşi au fost nedreptăţite la repartiţia reparaţiunilor totuşi n’au făcut acţiunea şi cererea presantă ca Frante îa chestiunea pagubelor de războiu. Franţa de asemenea foloseşte miliardele plătite de Germania pentru armamentele militare deşi vechii aliaii nu le văd necesare, ba chiar se consideră ca o ameninţare. Financiari cari au elaborat planul Joung Patra Pandrea: Destinul popoarelor răsăritene, s’au lăsat intimidat de politicieni şi au impus Germaniei presteţiuni, astfel că actualmente Germania se găseşte în imposibilitatea materială de a se achita de aceste prestaţiuni. Venitul poporului german a fost estimat, sunt vreo câţiva ani, de diferiţi experţi la 66—69 miliarde mărci anual. Această cifră, este adevărat, a suferit în urma crizei o diminuare de aproape 10 miliarde mărci. Or cu un asemenea venit Germania ar fi putut să plătească găsind cei 1 V1 miliard mărci, dar Germanie zice: Nu vrem să plătim. Prelinsa sa incapaciiste nu este tradusă decât prin reaua voinţă, şi într’o oarecare măsură Germania are dreptul la acest refuz. După ce s’a luat Germanie?, Alsacia-Lorenă, Sarul, Pusta, occidentală, Coloniile sale, flota sa comercială şi de răzbiou primind pe deasupra încă a proape 40 miliarde franci aur aliaţii nu mai pot să vadă pretenţiuniie iar fără opoziţie. Deasemenea criza care bâaştue acum în Germania a pus guvernul Reichului în neputinţă de a găsi sumele necesare, ţari a strânge rubineşti într’o măsură, care ar fi constitui un pericol de iminentă revoluţie. Spiritele fermentează în Germanie, astfel că propunerea înţeleaptă a preşedintelui Hoover a venit la timp precum şi împrumutul acordat de Franţa evitându se astfel declanşarea unei revoluţii care ar fi avut repercursiuni profunde şi costisitoare pentru întreagă Europă, Gh. I Pianul Young şi pacea mondială Sunt doi ani de când pianul Young considerat ca ceva salutar, ca un instrument de pace, n’a reuşit să apere pe nimeni ci din contră a dai flasca. Americanii, ei însuşi cari au elaborat planul, astăzi prin alunea preşedintelui Hoover nu prevăd decât o amânare de un en &pliţilor prevăzute de planul Young, comiderând că planul Young nu va mai putea trăi fără profunde modifia&ri. latr’un plan care eşuează la o scadenţ! aşa de scurtă este evident că s’a strecurat o greşeală de calcul şi nu se va putea înţelege situaţia economică şi politica actuală fără a nu se recunoaşte şi corija această greşeală. Planul Young ca şi planul Divas s’a născut şi desprins din tratatul dela Versailles. Tratatul dela Versailles obliga Germania să repare pagubele de războiu. Planul Young reglementează aceste reparaffuri în sensul că Germania trebue să platească Statelor învingătoare anuităţi începând cu aproape 1500 milioane mărci în 2930 şi ridicându-se progresiv până când în anul 1966 va atinge suma de 2500 milioane mirai*), Franţa singură trebuia să ') Revue „Le Commerce*, primească 52% din aceste plăţi, Belgia aproape 6% pe când creanţele celorlalte state atingeau un procent relativ slab. Franţa şi Belgia aveau cel mai mare drept, fiindcă ele suferiseră cel mai mult in timpul războiului prin ocupare germană. Tatul era fost in perfectă ordine dacă Germania n’ar fi fost condamnată de un Tribunal impartid la plata acestor reparaţii. Dar fluteste ci tratatul de la Versailles a fost impus de sabia învingătorilor dându i-se o sanctione morală. Aliaţii incontestabil că în adunarea generală au avut dreptate în rivaadiefirileer contra imperiului german, dar Statele învingătoare n’au decât dreptul învingătorului şi acest drept nu este valabil decât dacă se bizue pe baionete şi tunuri. Cu alte cuvinte învingătorul nu poate decât si profite de superioritatea sa momentană pentru a lua ceea ce are să ia, dar nu poate obliga pe învins la preşîcţtun şi de rabie, învinsul nu recunoaşte dreptul învingătorului decât atâta timp cât trebue să se apere de tunurile sale şi îndată ce această credinţă nu mai produce efect, dreptul învingătorului cade în umbră. Statele invingătoare după victorie ar trebui să se mulţumească cu cesiuni de te latre tovarăşîi „Uolinei •---- Naţionale"______ Despre valorificarea cerealelor „Viitorul* de azi face următorul comentar legii valorificării cerealelor votată de parlamentul „Uniunii Naţionale* : „ Jepsire de asteia la sporirea preţului intern al grâului, regsa d-lui lonescu-Şişeşti a avut ?o consecinţă, diametrul celei aşteptate de guvern: preţurile la ICereale şi în special la grâu se găsesc într’o continuă scădere. Mai mult, grâul de calitatea întâi nu se cegosiază decât într’o proporţie estrem de redusă şi transactele au înregistrat scăderi de 3—4000 lei la vagon şi aceasta în mai puţin de o săptămână*. Iar la alt loc tot „Viitorul*: „Nu timbru pe pâine, supus fraudelor şi scumpind consu*maţia, ci o taxâ ualtă la grâul care întră în consumaţia mortilor, de cel mult 20—25 bani de kilogramul de grâu. „Perceperea ar fi fost mult mai uşoară şi controlul repede şi eficace, iar ceea ce este satr’adevâr important, nu s’ar fi Influinţat preţul pâinei, alimentul de bază al nevoiaşilor". *> Revue „Le Commerce