Gazeta Transilvaniei, 1944 (Anul 107, nr. 1-65)

1944-10-14 / nr. 55

CŢIUNEAJ^SlllA* BRAŞOV J ) Cb Onaâ ori pa săptămână prin tngrÿrea “ ‘ da redacţie. AteOBFBts tipografici.Astra* IE 1102. - T.Ae»3. STEAG RIDICAT LA 1838 Şl SFINŢIT DE LUPTELE PURTATE SUB CUTELE LUI Mimrcrvn _____ DE ATÂŢIA UHMAŞ1.1N FRUNTE CU nUHLSLMll REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA BRAŞOV. B-dul REGELE FERDINAND Nr.12 Tf.1513 Abonamentul anual lei —Autorități şi Societăți tei Anunțuri si reclame după tarif. Nr. 55 In­ag. Trib. Inm S. n No. 6. N­. 71/049 Miercuri 11 Octomvrie 1944 .............I­I ........................................ ■■■ !■ Anul 107 La Cluj... de V. ISranises1 La Cluj au amuţit tunurile. Au amuţit şi vocile sfruntate ce patru ani au împănat lumea cu glasul ne­­dreptăţii lor. Oraşul tinereţii veşnice se în­toarce dintr’o grea pribegie, cu haina sfâşiată ca şi podoaba aleelor sale sdiceaţiate de vânturile toamnei Se întoarce cu răni adânci nevin­decate, cu altare profanate, cu ve­tre pustiite de focul mistuitor al răzbunării neputincioase. Clujul, fala românismului, ora­şul marilor creaţii spirituale ale neamului este cheia de boltă a în­tregii Transilvanii. Prin el duc toate drumurile reîntregirii totale şi definitive. De aceea, de alun desrobirii lui se cuvine să ne legăm în faţa celor vii şi a veşnicei amintiri a celor căzuţi de a ne închina gând, muncă şi strădanie pentru vinde­carea rănilor trecutului Ne aşteaptă fraţi cu sufletul pe buze, istoviţi de nedreptele su­­­­ferinţe. Ne aşteaptă dureri multe, desnădejdi. Mâna noastră este che­mată să aline şi să răzbune. Pen­­tru că ceasul de astăzi este ceasul unic al istoriei, ce nu poate bate pentru nimeni de două ori. Sau îi desluşim bătaia şi ne înca­drăm în mersul firesc al destinului românesc, sau rămânem surzi pen­tru vecie la chemarea lui. Fraţilor de pretutindeni, nu vă abateţi, în cea din urmă clipă, din drumul drept al istoriei. Fiţi uniţi în cuget şi simţire. Fiţi Români înainte de toate. Este supremul dar ce-l puteţi aduce Clujului nostru eliberat. Ciufule, măi Ciufule... de Ion Colan O socoteală ne-am încheiat-o fără tocmeală. Nu ne-am vitejit la mese verzi, nu am umplut lumea de pengăi şi neveste ca bunăvoinţe să câştigăm în saloane diplomatice, cabinete ministeriale sau redacţii de gazete. N’am pândit creştin la răs­pântii de necazuri, n’am urmărit în noaptea dezastrelor călător fără apărare ca să-i înfigem cuţitul în ceafă. Ne-am plâns durerile când alţii jucau ciardaşul beţiei pe mormân­tul ce din umbră ni-l săpaseră şi din grămada loviturilor mişeleşte date a răsărit şi a crescut cre­dinţa, fără îndoieli, că dreptatea noastră va sărbători odată o în­viere. Cum va învia toată dreptatea pe care o avem, dacă lăsăm boce­tul pe seama celor ce cred că nea­murile îşi pot îngropa idealurile. Noi n’am îngropat nimic. Nu Clujul s’a întors acasă cu bogăţiile lui materiale, ci avutul sufletesc al capitalei Ardealului reîntregeşte astăzi capitalul sufle­tesc al neamului însuşi. Grofii, conţii, baronii, «vitejii» şi «sdrenţuroasele» lor «gărzi» s’au bucurat, în 1940, de înglo­barea în latifundiile lor a unui pământ socotit de ei bun de ex­ploatat. Noi plângem de bucurie la că­pătâiul unui suflet chinuit patru ani şi descătuşat acum. E propriul nostru suflet. Ceea ce ei n’au vrut să înţe­leagă niciodată. I-am bătut în luptă dreaptă. E cinstea actului istoric de la 11 octomvrie 1944, care lipseşte tâlhăriei de la Viena. Cu asta, primul capitol al ră­fuielii celei mari s’a încheiat. Tot ce va urma se încadrează în articole penale cu circumstanţe up­avant? pentru ei. Nu le invidiem bilanţul bucu­riilor celor patru ani. * Noi, astăzi, la 11 octomvrie 1944, când ştim că pe dealul Feleacului la vale mulţi din ai noştri au încremenit pentru tot­deauna în năvala dată spre ora­şul simbol al unităţii Ardealului, cu emoţia grea ce sugrumă cuvin­tele, repetăm — cu o continuare în noi — de drag, de dor, de bucurie, ca un chiot: Clujule, măi Clujule! Dela Napoca la Cluj ,Saboie de N. Ai ţâşnit din încleştarea de foc a vitejilor legionari ai lui Traian şi din­­ dârzenia neînfricaţilor oşteni ai lui De-­­­cebal, ca să străjueşti, cetatea Napoca, spre miazănoapte, zămislirea neamului daco-roman. Te-ai plecat în faţa puhoiului de năvălitori fără sfârşit, dar nu te-ai frânt, ci ca o stâncă de granit ai înfruntat valurile cotropitorilor vremelnici. Ai păstrat astfel în sânul tău do­vezi nesdruncinate ale romanităţii şi permanenţii noastre de totdeauna, dân­­du-ne temeiul preptu­ilor noastre isto­rice, pe acest pământ, cu care am sfă­râmat dovezile mincinoase ale duşma­nilor. După liniştirea furtunilor, în scur­gerea veacurilor, ai reînviat, Ciufule, cetate a nădejdilor şi suferinţelor noa­stre, şi te ai înălţat în mijlocul unui popor impilat şi umilit. De actădată ai fost scos la lumi­n de fiul Iancului din Hunedoara care strâjneşte, de pe fal­­nicu-i piedestal, din piaţa Clujului, du­rerile dar şi bucuriile noastre. Zidurile tale măreţe s’au cutremu­rat de paşii oştilor învingătorului Mi­­hai care purta, pe uliţele tale mohorîte şi subt ochii plecaţi ai trufaşilor nemeşi, solia profet­că a idealului nostru na­ţional. Iar după tragedia de pe­­Câmpia Turzii", tot de acolo s’a revărsat urgia nemeşilor unguri uzurpători, transfor­mând poporul nostru din stăpânitori în­­toleraţi­ pe pământul strămoşilor lui. Fiori de nădejdi ţi-au strecurat în suflet izbucnirea de revoltă a Moţului de la Albac şi zângănitul de arme al legiunilor lui Iancu. Tot ţie ţi-a fost dat să vezi mân­dria unor conducători care, târiţi în faţa injustiţiei maghiare, pentru că şi-au iubit şi apărat neamul, au strigat în auzul Europei întregi că „drepturile şi ex­s­­tenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă*. Şi ca paharul amărăciunilor să-l sorb; până ’n fund, tot ţie ţi-a fost dat să ’nduri nelegiuirea unui­­dictat* ce azi se nărue subt loviturile de foc ale armatelor liberatoare. In ziua aceasta a desrobirit Clu­jului nostru scump, astfel de reminis­cenţe ale trecutului se cer pe hârtie, in timp ce o lacrimă de bucurie se fu­rişează în sufletele noastre înseninate. Clujul desrobit de dr. N. Căliman Este azi strigătul de bucurie al tu­turor adevăraţilor Români, de la un ca­păt la celălalt al ţării. Clujul reprezintă Ardealul. Cu el, sau după el câteva zile, va fi desrobit întregul Ardeal. Şi aşa se va termina o luptă între noi şi Un­guri pentru totdeauna. Lupta pentru Cluj a fost aprigă. Pierderile în sânge şi vieţi mari. Dar s’a dat o luptă dreaptă. Au fost măsu­rate puterile. Şi poate e bine că aşa s’a întâmplat. Ungurii credeau totdeauna că noi am căpătat Ardealul ca dar dela cel care s’au aşezat la masa păcii în 1919 la Trianon. Lor nu le spunea nimica răz­boiul nostru pentru Ardeal din 1916— 1918 cu pierderile multe şi suferinţele nespuse. Noi vedeam In Ardealul robit de ei. leagănul Românismului II revendi­căm pentru dreptul şi dreptatea româ­nească. 11 revendicăm, că era al nostru cu tot trupul şi sufletul lui. Ei îi cereau fiindcă acum vreo mie de ani atârnaseră asupra lui apăsătoarea Coroană a Sfântului Ştefan. Cu această coroană iau ţinut în robie o mie de ani. Lupta trebue să se dea între noi şi el. S’a dat. Această ultimă socoteală noi am aşteptat-o. Şi de 4 ani o aştep­tam şi mai mult. Noi o aşteptăm cu dorinţa de a termina odată pentru totd­auna cu robia Ardealului. Ei o aşteptau cu trufia şi îngâmfarea de totdeauna a Ungurilor. Ajutaţi de armata învingătoare ru­sească, lupta am terminat-o cu victoria noastră. Clujul e al nostru. Şi cu el în­­întregul Ardeal. In veci preamărită fie vitejia ro­mânească. Cu smerenie ne plecăm în faţa celor care şi-au vărsat sângele şi şi-au dat vieaţa pentru Clujul desrobit. Dreptatea şi-a spus cuvântul de Dr. Vaier Sfinghe Clujul simbolizează în con-­­ ştiinţa Românilor de pretutindeni, dar mai ales a Românilor ardeleni, cele mai sfinte aspiraţii naţionale ale noastre, vieaţa spirituală ro­mânească a Ardealului, pătimirile şi bucuriile noastre, centrul rezis­tenţei noastre naţionale precum şi eroismul epic milenar al Români­lor ardeleni. Asupritorii noştri de totdeauna au înţeles acest adevăr şi aşa se explică încăpăţânarea cu care hon­vezii armatei îngâmfaţilor nemeşi maghiari se opun irezistibilei îna­intări de desrobire a bravilor noş­tri vânători de munte şi a victo­rioaselor armate aliate. Marile adevăruri istorice însă nu cunosc nicio piedecă, ele îna­intează ca un torent năvalnic spre ma­rile idealuri ale umanităţii, sdro­­bind în calea lor pe toţi netrebnicii şi distrugând microbii primejdioşi­­ şi disolvanţi ai armoniei dintre po- I poare. Anii 1940 şi 1944, iată două date, două etape istorice, cu sem­nificaţii deosebite. Se spune că durerile mari morale te pot îmbă­trâni şi încărunţi de timpuriu. Anul 1940, anul nedreptului şi fiorosului dictat de la Viena, a fost anul unei astfel de dureri, an de doliu. Nu-i mai puţin adevărat însă că bucu­riile mari pot răsplăti sbuciumul, necazurile şi suferinţele unei vieţi întregi. Anul 1944, anul desrobirii Clujului, este anul acestei bucurii mari, an de sărbătoare. Dreptatea imanentă, nepărti­nitoare, şi-a spus astăzi cuvântul. Clujul, cetatea noastră scumpă, capitala falnicei noastre Transil­vanii, este iarăşi al nostru. El ne-a fost atribuit nouă, Românilor, po­porul cu rădăcini adânci şi eterne în glia lui. Sperăm că în scurt timp ace­laşi spirit de dragoste îşi va în­tinde aripile sale ocrotitoare asu­pra întregei Transilvanii.

Next