Gazeta de Jimbolia, 2005 (Anul 1-2, nr. 43-88)

2005-01-28 / nr. 45

■BHMBrm." ■ ű, Anul I Nr. 45 • vineri • 28 ianuarie 2005 • 4 pagini • 5.000 lei • Săptămânal independent de opinie și informații • 24 IANUARIE -O SĂRBĂTOARE UITATĂ Cine s-ar fi gândit, acum o sută și ceva mai bine de ani, că noi, românii, ne vom bucura mai tare de „heloin” sau de „velentaris”, ori de învestirea lui Mr. Bush în funcția de Președinte, decât de sărbătorile noastre? Este trist! Câteva ziare, câteva posturi de televiziune au amintit în treacăt de eveniment, pe la știri, pe la... Mai multe minute au fost alocate accidentelor rutiere, violurilor, crimelor, porcăriilor, într-un cuvânt! Așa e vorba:” dacă nu ai mizerie în jurnal, fie scris, fie vorbit, fie văzut, nu se vinde...” Din păcate pentru cei care doresc numai naspare, noi suntem deschiși și pentru bine. Revenind la simbolul „Micii Uniri”, le spun celor care nu mai țin minte că atunci, pe 24 Decembrie, 1956, Alexandru Ioan Cuza a fost ales să conducă destinele românilor din Moldova și Muntenia. Chiar dacă au existat disfuncții de unire (fiecare principant a păstrat o perioadă guvernul independent) s-a făcut pasul esențial spre Unirea Mare. Să nu uităm că, pe lângă cârâiturile pe care le leagă unii și alții despre actul de la 24 ianuarie, Vasile Alecsandri a renunțat la domnie în favoarea lui Cuza, numai și numai pentru a se putea uni cele două principate, Moldova și Țara Românească. Cum am sărbătorit noi, cei de azi, această amintire? Penibil! Câteva sforăieli de politicieni, câteva artificii, câteva tone de vin fiert și grătare... de parcă ne-am născut în pahare... Președintele nostru, Traian Băsescu, s-a achitat de datorie, a mers frumos la Iași, a intrat în mulțime, a tras un discurs super profesionist, i-a uns la suflet pe cei care cred în unire, a promis că va pune legea acolo unde este cazul (ocaua mică, adică șmecheria nu mai merge), și a plecat...nu putea să încingă hora, că „i erau prea mulți”... Noi, cei mici, ne simțim lezați! De ce nu se poate organiza în fiecare municipiu, oraș, orășel, comună, sat sau cătun o serbare cumătrească pentru a ne aminti și a le aminti celor mici de istoria pe care o citesc, o învață și o dau prin examene? Iaca întrebarea... Răspunsul este foarte simplu. Ne doare istoria pe care am o știm! Nu mai vrem să avem eroi! Vrem să venerăm eroii altora! La acest capitol, ne pierdem în ceață! Murim încet, ca neam, murim încet pentru că ne pierdem credința, ne lăsăm folosiți! Lăsându-ne folosiți de „neică nimeni”, devenim, ca țară, prostituata Europei... Să ne ferească Dumnezeu de un asemenea statut! Putem mai mult! Vedeți ce scriu sau spun prietenii, rudele, oamenii care sunt de Aici și lucrează Dincolo... Eu vă urez pace, că pă câmpurili­ i europii îi d­e toace! Ioan Quintus Teslaru Scrisoare deschisă Stimată redacție. Citind ultimele numere ale ziarului, am constatat că în paginile lui încep să apara articole tot mai interesante, fiind abordate aspecte ale vieții cotidiene, de interes pentru micuțul nostru orășel. De aceea m-am hotărât să-mi spun și eu o întâmplare, pe care sunt sigură că au trăit-o și alți concetățeni, dar frica și timiditatea trebuie înlăturate în asemena cazuri și spus lucrurilor pe nume. Iată despre ce este vorba: In luna decembrie a anului trecut am solicitat o fișă medicală necesară pentru angajare de la unul dintre medicii de familie din Jimbolia de pe strada Timișorii. Nu doresc să dau un nume să fac un caz singular deoarece din discuții cu alte colege și colegi am constatat că situația mea este similară cu a lor. Ciudățenia constă în faptul că pentru o fișă medicală de sănătate pentru care la medicul de familie se pretindea fiind afișat o taxă de 200000 lei mi s-a cerut 400000 lei și unor colegi chiar 500000 lei. Este rușinos faptul să pretinzi ca medic chiar daca salariile sunt mici niște sume de bani în plus, ținând cont că medicii au și un jurământ depus. Rușinos este faptul că nici pentru acea taxa afișată (200000 lei) nu se eliberează ciitanță sau bon fiscal. Eu întreb pe această cale daca vreun medic de familie plătește la magazin mai mult pentru o pâine sau plătește mai mult un bilet de tren decât prețul afișat. Acești „așa ziși” medici de familie pare, nu se gândesc, că poate unii dintre cei care au fost nevoiți să-și întocmească o fișă medicală și-au dat ultimii bănuți din casă și au rămas copii fără pâine, închei această scrisoare cu regret în suflet, ca unii s-au jertfit pentru libertate și democrație iar alții culeg roadele, înțelegând prin democrație că nu mai trebuie să respecte legea, bunul simț, dispărând până și frica de Dumnezeu. Nu-mi rămâne decât să le urez „succese” în continuare și să transmit pe această cale distinsului meu medic de familie, urările de „prosperitate” și numai (ciu)bucurii! Cu stimă, a dumneavoastră Ciubuc Șpăguța. P.S.: și rușinică!! Dezastru economic - dezastru ecologic Plopul cu noroc Că este pom sau este copac, e iarbă sau o simplă buruiană, nici un cuvânt sau un investitor în vânt nu poate să distrugă ceva ce este verde, e verde, e verde și ce vină au avut acești copaci, ce vină au purtat de se autodefrișează, cine a fost, cine a fost, nu verde, de acord să dispară acum sadea, această perdea, eu spun Jimbolia, noi spunem ecologica! (Nu râdeți că e pe bune!) Cei care vă v­eți juca cu mediul, o pune­ți! Fie-vă frică de Tsunami!!! Red. — în ce constă acest dezastru econom­ic și ecologic? I.M. — După anul 1990 a început să se vândă mai bine-zis devasteze totul: cărămidă, uși, geamuri, fier vechi etc. Ce a mai rămas și nu s-a putut fura, adică rămășițele din fostele construcții s-au degradat dărâmându-se, și uite așa s-a ajuns în anul 2004 când un investi­tor din Bihor a ochit această afacere rentabilă. Ademenind autoritățile locale că vor asigura noi locuri de muncă în orașul Jimbolia. Presa nu are nimic împotriva investitorilor, ci dimpotrivă aceștia sunt apreciați cât și autoritățile locale care aprobă venirea lor în acest oraș, dar sensibilizarea noastră este împotriva celor care au dat dispoziție sau au acceptat odată cu vânzarea sau concesionarea acestui teren începând cu defrișarea perdelei ecologice, concret, au tăiat spre valorificare arborii (plopii) în număr de peste 70. Cu voia sau fără voia celor care trebuiau să se opună acestei culpe, nu au văzut, nu au auzit de. exemplu: edilii noștrii, ecologiștii noștrii, protecția mediului sau chiar domnul direct­or Romică Radu. — ziÜULEJ11 Informații utile............Pag. 2 Horoscop.........................Pag. 3 Colț german, maghiar și juridic...........................Pag. 4 s____________________* Ciripitori în toate limbile, lătrați! 9 Lătrătura și ciolanul în Banat conviețuiesc, din vremuri apuse, după cum știm cu toții, ciripitori în mai multe limbi: pe lângă româna noastră cea de toate zilele și nopțile, văzduhul mai răsună de vesele triburi maghiare, sârbo-croate și, din păcate, arareori, germane, pentru că șvabii noștri s-au cam „zburătăcit” spre țările mai „calde”, înainte „se ciripea” pentru un pumn de „mălai” la cine trebuie cum că vecinul, colegul sau pretenul „cârâie” și nu cântă despre cel mai iubit din „cuibul” românesc. Pentru ca nu cumva, izolat de cele vecine mai dinspre soare-apune, să prindă niscaiva obiceiuri păsărești dușmănoase. Cuibușorului de nebunii. Sau de nebuni? Acum nu se mai „ciripește” în sus, deoarece suntem liberi. Putem să ciripim sau să lătrăm, în funcție de voce. Cei mai răsunători sunt baritonii și bașii. Decibelii lor se înalță cu fervoare în eter. Pentru eternitate, probabil, atâta timp cât cine are urechi de auzit nu va să audă. Ar fi mai multe modalități să le destupăm. Putem încerca să le (in)suflăm ceva fierbinte, poate sunt prea cernite. Sau să luăm acul de la cojoc și să-i schimbăm destinația. Dacă nu merge nicicum, soluția extremă ar fi proteza. Auditivă, marcă de import, ultimul... răcnet, în urechi. Dar tare ne temem că și așa vom rămâne „pe locurile noastre”, vorba împușcatului. Noi cu lătrătura, iar ei cu ciolanul! Frigidele orașului Vai, tramvai! Cu frigider în loc de cai! Unul din mijloacele mai la înde picior în Timișoara este, firește, tramvaiul. Ne referim la prebe, pentru că protipendada are la dispoziție o largă paletă de auto­­mobile de proveniență occidentală, care uneori îți iau ochii. Și urechile! Dar asta-i o altă poveste! Azi ne interesează tramvaiele. Care se unduiesc pe șinele orașului zornăind din toate încheieturile anchilozate.

Next