Glasul Bucovinei, aprilie 1919 (Anul 2, nr. 111-132)

1919-04-04 / nr. 111

Pag­a respectând eroismul celor ce în clipele cele mai critice se aruncă nebunește în hora morții, ei serbează orgii desgustătoare cu călăii țării și­ neamului Lor. Ei scot jur­nale ca „Revista Bucureștilor" și „Lumina" —■ par­că cele penițești n'ar fi fost suficiente — în care se dedau la cele nemaiauzite ticăloșii, proslăvind idealurile dușmanului, ridiculizând tragedia măreață a țării și a­­mo­rând sufletele Românilor din teritoriul ocupat , aceste producțiuni otrăvite, în care se înjură Regele și familia regală, în care se necinstește aripată țară, în care se în­josește guvernul, reprezentantul legitim al poporului și în care luptătorii sunt îndemnați să arunce armele și să predeze Moldova Germanilor, se aruncă cu zecile de mii în tranșeele românești. Punând în fruntea lor pe Mitropolitul Țării, un senil inconștient, ei publică manifestul, prin care pro­voacă pe apărătorii Moldovei la trădare de neam, țară și Rege. Nici justiția țării nu rămâne neatinsă de acești nelegiuiți. Crimele lor le încoronează cu cele mai drăcești mijloace de terorism, asupriri, maltratări și jigniri, pe cari le practică față de grosul populațiunii și mai ales față de cei ce refuză să colaboreze cu dânșii la opera lor criminală. Sfioasele gesturi de protest și indepen­dență sunt suprimate cu brutalitate și strășnicie. Există vreo scuză față de acești nemernici, se poate „ găsi vreo v­orbă de ușurare față de astfel de ticăloșii? Nu, această pleavă a fanariotismului trebuie spulberată: de la Cel mai mare și mai influent până la­­ cel mai mic, toți să-și* primească pedeapsa meritata. Justiția să-și facă, neîmpiedecată, datoria! * George T­o­f­a­n Reactivarea Școalei de orbi și surdo­muți „Regina Maria“ în Cernăuți. Școala de orbi și surdo-muți, această fru­moasă operă de umanitate, a îndurat în cursul războiului mondial multiple înfrângeri și daune. Acum în August 1914, instituția a trebuit să-și trimită pe cei 29 de elevi orbi și 16 surdo-muți la căminurile lor sărace, în vreme ce nenoro­ciții aceștia suferiau diferite neajunsuri, în mă­reața clădire pentru educația copiilor fără vedere și fără auz se cartiruiră vremelnic diverse for­mații militare precum și diferite ambulanțe au­­striace, ungurești și rusești.­­noul edificiu, curtea, grădina, îngrăditura, apoi instalațiile sale moderne cât și marele inventar de mobile și acarete su­feri jmbi aceste cartiruiri, pentru cari forurile militare nu plătiră nimic, pagube enorme, cari în 1918 se ridicară la suma de 250.000 coroane. . Directorul școalei Dimitrie Rusceac, cât și toți învățătorii institutului, fiind chemați sub arme, președintele »Societeții de îngrijire pentru orbi și surdo-muți«, Dr. Eudoxiu Procopovici, trebui să ia și conducerea institutului. Societatea întreprinse pașii necesari pentru a primi toate despăgubirile pentru daunele îndurate, spre a face reparaturile necesare ale Școalei, care odini­oară era o binefacere pentru țară, dar obținu resultate negative. Nu numai că nu i se dădu nici un ban, dar nici ambulanțele austriace nu se dădură mișcate din școală cu toate insisten­te depuse din partea președintelui Societății. Elevii orbi și surdo-muți însă, aflându-se într’o mizerie, ce tot creștea, se rugară să fie repri­miți în institut. Societatea se văzu necesitată în cele din urmă, să trimită 10 copii fără vedere cu burse de câte 1000 coroane la Institutul de orbi din Viena, unde și Institutul de surdo-muți primi la cererea copiilor, cari înainte fuseseră la școala noastră, 11 elevi surdo muți fără plată. Restul elevilor rămase la casele lor în cea mai mare suferință. Credem că e timpul să se redeschidă după 5 ani de întrerupere institutul din Cernăuți, în care să­ între nu numai cei 29 elevi orbi și 16 surdo-muți, ce i-a avut înainte de războiu, ci să ofere îngrijire, educație și instrucție unui număr cât de mare dintre acești nenorociți, cari încă înainte de războiu ajungeau în Bucovina numărul de 349 orbi și 850 surdo-muți. Mai ales pentru soldații orbiți în războiu, dintre cari noi cunoaștem 31­ originari din Bucovina, in­stitutul din Cernăuți trebue să poarte o grijă specială. După unirea noastră cu România, această școală trebue să primească nenorociți de aceștia din toate părțile României Mari, în cuprinsul căreia ea este întâiul Institut românesc modern de această natură cu auspicii de a deveni In­ GUASOI2 BOCOMINEI­ stitut central pentru orbi și surdo-muți din pa­tria noastră mărită. în timpul din urmă M. S. Regina a admis prea grațios ca institutul să poarte Augustul Ei nume, iar d-l Ministru de­legat Dr. Iancu Flondor, care în temeiul statu­telor existente este protectorul acestui așezământ, a pus la dispoziția Societății toate mijloacele necesare, pentru ca Școală să fie restabilită pâ­nă la 1 Septemvrie 1919. Domnul Ministru a­­rătând un interes deosebit pentru chestia Insti­tutului, a dispus, ca să se înființeze în toamna acestui an și o școală de meserii în diferite ra­muri pentru orbi adulți, între cari vor fi primiți cu preferință orbii din războiu. La ordinul d-lui Ministru-delegat, această școală se va activa într’un edificiu militar, aflător în nemijlocită ve­cinătate cu institutul nostru, care edificiu se va pune din partea comunei la dispoziția »Socie­­cietății de îngrijire pentru orbi și surdo-muți«. Stând lucrurile astfel, avem ferma credință că comandamentul suprem al armatei din Bu­covina, care are un deosebit interes pentru ac­tivarea acestei școale, scutindu-ne de cartiruiri și rechiziționări, ne va da tot concursul pentru cât mai grabnica ei punere în funcțiune. E. P. Nr 111. Rubrica școlară. Șezătorile școlare. Par a fi un mijloc de seama pentru a apropia de școală poporul hultuit de vanturile unei sorți atât de schimbăcioase în acești cinci ani din urma. îi vedem doar­ pe sătenii noștri clătinând din cap cu neîncredere la toate date­le văd; ei au văzut atât de multe: îi vedem sceptici pe cei ce ar trebui să fie vatra pururea fierbinte a idealism­ului , ei au auzit atât de multe. Libertate­ multă are lumea acum și, se­ poate vorbi atâta de mult; se scrie iarăși mult de nu te mai cunoști, iară noi pare că­ uităm ori trecem cu vederea faptul, ba de la sută și cincizeci de ani săteanul român a în­vățat să se teamă de scrisoare, căci de pe urma ei numai rău și sărăcie i-a venit. Școala primară a fost totdeuna păcatul cel mai greu pe Capul țăranului,­ că daca n'a avut el destulă avere și nu și-a putut scoate băiatul „la domnie sa aibă o pane mai ușoa­ră și mai dulce", atunci mai mult de năpastă i-a fost. Folosul ce i­ l-a adus școala nu se vedea aproape de joc și multe școale au crezut că fac lucru mare și prea destul, dacă dau „catane­­ bune pentru împărăție". Și­ acum această școală­­ primară e dorea să-și cheme lumea la lumină adevărată după o eternitate de amorțire și întuneric. E vorba ca această școală urgisită­ să și-l facă prieten adevărat pe săteanul neîncrezător și sceptic. Deci această școala va trebui să facă minuni și învățătorul să facă apostolat adevărat, învățătorimea întrunită în congres a manifestat în modul cel mai demn ca­ i cu adevărat conștientă de menirea ei și că în programa ei de activitate publică sta pe planul întâiu : luminarea p­o­p­o­r­u­l­u­i. Rămâne ca această învățătorime să caute mijloace potrivite ca să-l aducă pe­­ sătean la școală, să-l uimească, să-i to­pească ghiata din inimă, sa-i izgonească scepticismul din suflet cu­­ puterea cuvântului, cu căldura cântecului. Frumosul își are totdeauna puterea­­ sa,­­iară săteanul român — Cu­­­oate păcatele lui și cu toată sălbătăcia vremilor trecute ■— e încă totuși cu sufletul, deschis pentru o vorbă frumoasă, pentru un cântec frumos. Aci putem prinde și o sforțare — nu chiar supraome­nească — e de ajuns să îndrumăm cel mai frumos lucru din lume. Micii noștri elevi ne dau cel "mai puternic­­ ajutor: în trei, patru săptămâni merg strună câteva cântece din „Coruri școlare" publicate de Casa Școalelor și sunt bine învățate câteva poezioare de conținut pa­triotic și una sau două anecdote bune,, și­ i­ alcătuită­­ o perfectă programă de șezătoare școlară. Mai vin apoi ceva cuvântări, adecă sfaturi de importanță actuală — și sătenii au pertrecut cea mai frumoasă Duminică după amiazăzi. Frumoasă și cu folos, întreprinderea asta nu dă greș nici­odată. Și apoi să nu zică nimeni câ-i greu ide aranjat așa lucru. E Curată plăcere.. Iar în ochii lumii din sat e o mică minune. Și-apo­i satisfacția pă­rinților ascultându-și copiii că recitează și cântă în fața satului întreg! Folosul e multilateral. Se ridică adecă prestigiul școalei și al învățătorului precum și încrederea elevilor în puterile lor, învățătorul are ocazie să-și adune sătenii și în fața succesului imediat al muncii sale, în atmosferă sărbătorească se poate da informații despre mersul vremii și îi poate sfătui cu mai mulți sorți de izbândă decât sub alte împrejurări. Dar și lumea adu­nată are ocazie să asculte produsele muzicii și literaturii noastre, se face deci față unei urgente necesități, urmare a analfabetismului nefast. Astea ar fi unele foloase ce ni se aduc aceste „evenimente" în satele noastre. Și-apoi nu fac pretenția noutății aceste șezători — — nici chiar la noi în Bucovina. Ele sunt întru câtva asemănarea ședințelor publice ale cercurilor culturale din România, unde aceste cercuri au fost­­ create de Mi­nisterul instrucției publice, în Bucovina au trecut ele prin anul 1912 în județul Suceava și au avut succes frumos peste tot. Cu toate punctele obligate impuse de stăpânirea străină programei acestor șezători, ele s'au prezentat bine și­­ și-au ajuns Scopul urmărit de noi. Nu mai încape îndoială că acuma, când au căzut cătușele neamului, ele vor cuteza să urmă­rească și vor ajunge scopuri mai mari. Șezătorile acestea vor face educația artistică a poporului. Aranjate cu conștiincioșitate și pricepere, ele vor­ pregăti corurile de plugari, arranjările de teatru sătesc, înființarea de socie­tăți cu scopul de a face muzică, teatru, sport etc. pentru mai târziu, chiar și acolo unde azi pare imposibil , căci munca învățătorului reclamă răbdare și succese ade­vărate se pot înregistra abia după* decenii, în județul Suceava șezătorile școlare au fost impuse­­ oficiol de consiliul școlar județean ca aranjări pentru a ridica prestigiul școalei și a­­ deștepta dragostea și în­crederea sătenilor pentru școala lor. Firește că abia obligația morală a noastră a tuturora va ridica șezătorile școlare la adevărata lor valoare. Să le ridicăm deci și să nu ne facem grijă! Răsplata va fi mare și frumoasă, vom ajunge sa trezim entuziasmul pentru lumina și vom­i topi scepticismul, piedeca cea mai mare a progresului. Emil Bo­ca. Spicuiri din presă. * „Neamul Românesc" despre articolul „Re­gina Maria" publicat de ziarul cernăuțean „Bucovina" : în „Bucovina" noul ziar din Cernăuți, se spune despre M. S. Regina: „frumuseța ei mai delicată ca a unei ducese de La Vallière". Dar ducesa de la Vallière a fost ....țiitoarea lui Ludovic al XIV-lea. / * v Punem rămășag Că prostia aceasta a făcut-o vre­un redactor angajat de aici din țară. Oricum, ea nu poate trece fără înlăturarea cui a făcut-o. * „Patria" de la Sibiiu publică un prea frumos articol „Două Românii" datorit poetului I. U. Soricu. Reproducem o parte, asupra căreia ne permitem­ a atrage deosebita atențiune a detractorilor de la noi și a acelora care manifestă o așa de vădită teamă față de „lăcustele" din vechiul Regat. Id-co’le vedem manifestându-se nedumerirea, espri­­mându-se neîncrederile și mai ales desconsiderarea față de țara, care s’a lăsat răstignită pentru răscumpărarea neamului românesc din robia întunericului. Se critică cu revoltătoare ușurință tot ce vine din România, tot ce constitue viață publică pe acel pământ al jertfei și al suferinței. Gesturile nesocotite ale cutărei secături se generalisează, actele condamnabile ale cutărui politician mincinos și borfaș se pun în cârca tuturor Ro­mânilor dintre Prut și Carpați. Și nu sunt rare exem­plarele de „frați", cari fără a fi trăit vre­ odată în Ro­mânia, își exprimă groaza de toți oamenii și procedeurile din această țară. Groaza aceasta îi îndeamnă la rezerve, la un separatism, pe care orice suflet românesc cinstit sau-l­­ poate admite. Căci, alături de România coruptă, neserioasă­­ și venală, ce trăiește în sufletul bolnăvicios al circumspecților cu enormul bagaj de rezerve, trăiește o Românie, mică poate,­­dar mare și neîntrecută prin munca ei, prin stăruința și prin jertfa ei. Este adevărata Românie, din sânul căreia au răsărit eroii dela Sibiiu și dela Cerna, dela Mărăști și de la Oituz. * „Dacia" sub titlul: „Ce fac Ardelenii pentru cultura națională" ne arată străduința Românilor Arde­leni pentru unificarea culturii naționale. în acest scop a sosit la București d. T. Brediceanu care s'a pus în legătură cu toate cercurile artistice și literare. Iată ce declară d. T. Brediceanu unui redactor al „Daciei" : ,Preocuparea ,noastră, imediată este inventariarea și luarea în primire a teatrelor, muzeelor și galeriilor de tablouri, cari până acum au fost proprietatea statului ungar, cum și a tuturor monumentelor istorice și de artă. Lucrările sunt în curs. Vom căuta apoi să strângem într­-o colecție mare toate creațiunile folclorului și poeziei populare, minunatele izvoade din arta țesătoriilor, bro­deriilor, cum și ceramică noastră populară. Vom tipări albumuri cu reproducerea tuturor pieselor de artă: de­­senuri, crestături în lemn și piatră, țesături și broderii în stil național. Vom face apel la sprijinul celor mai bune elemente de teatru din vechiul regat, spre a în­temeia un teatru al nostru statornic într'unul din Cen­trele ardelenești. Socro­t că va fi ales Clujul. Intenționăm deasemeni înființarea unui conservator de muzică și artă dramatică, ai cărui profesori vor fi aleși dintre Cei mai buni artiști ai teatrelor din București. Elevii ce se vor distinge vor da concursul lor la reprezentațiunile tea-

Next