Glasul Bucovinei, ianuarie 1920 (Anul 3, nr. 327-340)
1920-01-03 / nr. 327
Pa« s . a. ■ GLASUL BUCOVINEI CUM T J^JSdL sljkfrea l»8«ricilor române fată de pilda ce fapt împlinit în viați poporului nostru, care va schimba multe lucruri din trecutul nostru. Cele patru biserici din vechea Românie, din Ardeal, din Basarabia și din Bucovina s’au unit într’una sîngură. Acest lucru s’a hotărât Marți, 30 Decembrie, la Sfântul Sinod din București, care este capul bisericii române. în în eî fac parte toți Episcopii și Mitropoliei și Ispas și toți membri ortodoxi ai Senatului și membrii tuturor Constatoriilor bisericești. Mulți poate vor zice, că această întâmplare nu este așa de mare, dar el vor zice așa pentru că nu înțeleg, cum stă lucrul. Se va face o singură lege și pentru biserică, lege care va fi una în toată România. . La noi, în Bucovina, apoi în Basarabia și vechea Românie hotărau asupra treburilor bisericești numai preoții cu Consistoriul și cu Mitropolitul, pe când în Ardeal preoții nu pot lua nici o hotărîre fără voința poporului. Pe lângă preoți sânt aleși și deputați bisericești țărani, cari își spun cuvântul și păsurile lor la ședințe. Și așa e vorba să se facă în toată biserica românească din întreaga Românie. Deci fiecare din noi, care ne închinăm lui D-zeu, vrând să știm ce se petrece în biserica noastră, voi căuta să urmărim, cum e viața bisericească ta,alte părți și cum va trebui să se facă și la noi, ca să fim mulțumiți cu toții și să știm că și noi țăranii, care cheltuim atâta cu bisericile, avem dreptul și cuvântul nostru în sfaturi. Atunci nu vor mai fi nemulțumiri, îndreptățite sau neîndreptățite, cum sânt astăzi, căci țăranii vor trebui să stea alăturea de preoții lor, iar preoții se vor deosebi de țărani numai prin darul cel au delà D-zeu. Iată deci de ce trebue să ne pregătim a cunoaște viața întreagă a poporului nostru și din alte părți, ca să știm de unde vin lucruri mai bune ca la noi sau ca să știm ce lucruri de-ale noastre le vor primi de bine ceilalți frați ai noștri acuma, la închegarea țării. Și lucrul acesta ar fi bine să-l știm nu numai când e vorba de biserică, ci de orice lucru în legătura cu viața nostră. • Alegerea Mitropolitului Primat vin la ■ rând, acesta al gazetei noastre tremai mult despre biserică, dapă voi a trebui să scriu mai mult igravă, să zicem, sau despre trebuie să se facă, atunci când Primat (cel dintălu) este Mitrorești. El se deosebește de cei ce atâta că el face slujbele Duma mare sărbătoare a țării întregi, iar ceilalți îl stau în ajutor. Așa de pildă, la suirea unui Rege pe tron, Mitropolitul Primat primește jurământul Regelui celui nou cătră țară; și, lucruri de acestea face în numele țârii. Toți Episcopii și Mitropoliții din țară și ceilalți membri din Sfântul Sinod au ridicat la această mare cinste pe un bănățean, alegând pe Episcopul din orașul Caransebeș din Banat cu numele Miron Cristea. Iată cum se începe a se amesteca neamul nostru. De-acuma nu se mai face deosebire, din ce parte e un român vrednic, dacă poate aduce folos țării. Ridicarea în scaun a Mitropolitului Vladimir Știm cu toții că împăratul Carol l-a îndepărtat pe Mitropolitul nostru din scaunul său. Joia trecută a fost ridicat iarăși în scaun împreună cu Episcopul Pap din Arad, și Mitropolitul Primat Miron Crîstes, ales cu două zile înainte. La București a fost o mare sărbătoare cu acest prilej, căci întâiașa dată se fac aceste lucruri în căpitala României Mari. Tot odată prin ridicarea în scaune a acestor Mitropoliți, Țara Românească a dat bisericii noastre drepturile pe cari ni se luasc pe nedrept austriecii și ungurii. Noul Ministru dela interne in locul d-lul General Averescu, a fost ales Ministru de interne (pentru rânduiala din launtru) domnul Dr. N. Lupu. Noul Ministru este un mare Român și cu multă dragoste pentru poporul sărac. In d«sa se pun nădejdi mari. "& zircau că vre să le meargă rău i as june ink sperics, care trecea Í '.r 1 în cale, se uit, barg la el, ca în coada pe spinare și o lua la fugă, despre moartea ofițerului, carele fusese limerit de răuvoitori în șoseaua Sulița Nouă—Cernăuți, și m’au întrebat, dacă am vreo știre ele moartea lui. " » Poate vă aduceți aminte de acea plare de înainte de Paști. "Și eu am spus întâia precum că nu știa nimic. Atuncea m’au dus la Cernăuți, la Curtea Marțială, și am stat închi cinci săptămâni, fără să fiu vinovat cu ceva. Am fost închis drept în lucrul câmpului. Și n’a fost cine se lucre pământul, căci mama e bătrână și mai am doi, cari așteaptă ajutor de la mine, o soră și un frate, care-s mai mici decât mine. Casa mî-e fărmată de Ruși și eu cu mare greu am strâns ban cu bande mi-am putut rădica o căsuță mică, fără nici un ajutor dela nimenea Și așa-i domnilor dela gazetă, tata mi-a murit, lucru nu-i, hrană n-i, lemne nu-s, așteptăm să murim de foamenu alta și de asta vă rog foarte frumos poate mi s’a plăti cât de puțin, că am stat închis fără să fiu vinovat și acuma, cum știți, hoții și răuvoitorii sânt prinși. , Să trăiți, D-zeu să vă ajute. Nistor Grigoroviev, gospodar din Mahala. N. R. Rugăm, autoritățile în drept să cerceteze lucrul și dacă e așa cum zice bietul, om, să i se răsplătească timpul ce l-a stat închis pe nedrept. Așa se cuvine, căci e sărac și cinstit. 8 coli, !•, su.. Din Sucevița Onorată Redacției, Vă mu’țămesc din toată inima mea, pentru cipele ce-mi faceți. " * Vestitul dv. ziar, îl primesc la regulă de la 1 Dec. a. c. până astăzi. Doresc să lucrați cu noroc dela D -zeu, și mai departe, spre binele poporului. Să ne vedem sănătoși. Bujdei Gavril. __ ■ , * 1 Meseriaș—Sucevița. Găîră autorități Onorați Domni delà reacție. Vă rog să nu vă supărați că vă fac de lucru cu scrisoarea mea, în care vă rog din toată inima să fiți așa de buni s’o publicați în gazeta d-voastră și s’o înaintați celor în drept că poate m’ or face și mie dreptate. Ascultați, stimați domni, și durerea mea. Eu înainte de războiu, și în războiu am fost pe front, și n’am fost pedepsit uici un cras. Acuma înainte de Paști, anul trecut 1919 m’au luat într’o noapte jandarmii de acasă, m’au dus la secție și au început a face cercetarea bebei speriate. El pășea mândru. Trecu pe lângă o oigradă unde sta o vacă legată la o leșie și mărci liniștită. Cam 51 văn» începu să muge, cu ochii în vițe! flăcăi! ! Nr. 327 — Ca el de colo de chss. . » . I Câira Ministerul de războiu Domnilor de la „Glasul Bucovinei*, . . — . * Noi, mai înalți jandarmi, sergenți, caporali și soldați din batalionul de jandarmi Moldova, veniți din Vechiul Regat de la 1 Maia și Iunie apel 1919, în acest ținut alipit de Scumpa, noastră țară, cu mare dragoste am lucrat pentru administrarea ei la fel ca în vechiul Regat, însă acuma avem și noi o călduroasă rugăminte către', d-l Ministru de Războiu, Marele Cartier General și domnii comandanți ai noștri de la Corp din București. Toți jandarmii din vechiul Regat au obținut în vara aceasta concediu de câte 15—45 de zile, și tot așa și militarii de la corpurile de trupă, noi cei din Bucovina însă nu am obținut nici un concediu și suntem din contingentele 1914, 1915, 1916, care credem că ne am făcut și noi datori până în prezent în mod conștiincios, când ne a chemat patria mumă la orice apel. Aceia rugăm pe domoli comandanți ce în drept să ne aprobe și noua câte un concediu pentru a mai vedea și noi pe scumpii noștri părinți și frați și a ne mai aranja și noii gospodăriile noastre cele de mult rămase la voia întâmplarei de câte 5 — 6 ani de zile. Vă mulțumim d-le redactor și ne închinăm de sănătate. " Mai mulți jandarmi din Batalionul jand. Moldova (Bucovina) eto 1 -■ : piticuL un pitic. Era scurt, gros și bondoc. *® :t la un om, de câtva timp. Toată 1. Femeile măritate, când îl vedeau ceau capul dintr’o parte și ziceau bea ! Să fie la el acolo, că tare Ine își făceau cruce și ziceau : „Acela . Când îl întâlneau, se necăjeau inapt „Pe acesta să-Mei tu de bărbat Ma ispandea . »Ba tu, Smaranda“ ! lui "o lua dracu, că io nu l’ol lua“ i se opreau din drum, se uitau la ca să Se aceasta? Om să fie, or altii 1 necăjeau mai rău. Ba aruncau ci 3» când ii prindeau între ei se făceai fi-i întrabați: Când îi cresc mustă oartă pinteni la încălțăminte, că el ciupeau, și îmbrânceau, până’l să însese buhu despre el, mare, putere avea, dar era pocit. §ietul pitic de i se urâse cu viața , la sat pe drum ci par»Că intra ursul . Hi și puneau la cale cum să și bat ir. luau în râs, țipând de credeai că s’ peau’ dela o vreme și câinii să urle Fi • ca coléit woale îl mină și se zi? Și nu făcea nici ai» rău la nimeni, bietul pitic ! Vrea și el să trăiască pe pământ ca orice ființă și nu putea de răutatea lumii. Ce vinovat era el că se născuse pite? Ș ’i era grozav de necaz că nu crește și e! mai inalt să-și bată jocul pe urmă de copiii care serâseseră de dânsul. ‘ * ! **■ Intr’o zi ș1 luă tat-său vitreg, la baltă să las 'stuf. Când dejugă boii în marginea bălții, tat-său îl spuse să smulgă niște iarbă să dea la boi. El se duse cât colo, unde i se păru iarba mai mare, și se întoarse repede. Văzuse un băut cu niște picioroange înalte prin baltă tăind stof. Întreabă pe tat-său ce-s ' acelea. El îi spuse, că sunt niște lemne subțiri și lungi, pe la jumătatea lor având niște tălpișe. Se ridici omul pe ele, se ține de capetele lor și merge ca și cum ar fi pe picioare,că să poată străbate mlaștini și bălți. Piticul prinse la cap. El zise : — Mare mai e omul cu picioroange! — Mare, cât stă pe ele, și răspunse tat-său vitreg, râzând. După ce au tăiat stuf și au încărcat căruța, au plecat acasă, au descărcat stuful, au mâncat și s’asculcat Piticul n’a dormit toată noaptea. Cum se sculă, căută două lemne potrivite și st duse după casă de le ciopli pe sub ascuns. In câtevsi I ceasuri picioroangele fură gata. Pândi pe tat-său pân< .intră in casă se sui pe ele,și o luă razna prin sat ‘ Păr» un dovleac în vârful Unei prăjini. Trecuți:L '■ Ci vî ■ să ~*C**C' și furi*« ?i smuci din cap, rupse frânghia din coarne și dete fuga spre puiul ei. Se întâlni ca o căruță trasă de dogeai mânați de un buețandru. Caii se înspăimântară, săriră in două picioare, rupseră oiștea, smundră oiștea înapoi și o răsturnară într’un șanț. Băiatul fa asvârlit peste șanț, iar caii căzură grămadă. El pășea înainte tăios, i! văzură niște oameni dintr’o grădină unde săpau. Începură să dea chiote. I-ș dră copii la drum în calea lui, Ieșiră femeile cu șorțurile prinse in brâu, defa treabă, ieșiră unde șiî la pârleaz cu lulelele stinse, începură câinii, unii să latre, alții să urle. In tot satul părea o răzmiriță. Ei pășea înainte țanțoș, dârz,g, ci nu se uita la ei. Copiii începură să arunce cu bulgări depămtâte după ei, temelie își făceau cruce. El trecuse pe drmul cel mare și se întorcea acasă pe alt drum. Când îl văzu lat său se cruci. — Dir tu, mă? îl întrebă el. — iaca așa, răspunse el. Le-am venit de la acum. Să nu mai spună că sunt pitic. — Bată-te norocu să te bată de potcă ! A treia zi, Duminică, era nuntă în sat la un vecin. El își puse picioroangele și se duse la nunti. Când să intre in curte, lumea îmbrăcată ca de sărbătoare, începu să facă haz. Se uitau la el ca cloșca la uliu. El stătea înțepenit în piciroange, sprijinit de un băț lung și se uită la lume. Lăutarii se opriră din .h.H I Tonirfte ei se apropie de el și zise: Dâ-te fbs, mă pocitanie, îl teacă și tu. CUI? !