Glasul Bucovinei, ianuarie 1920 (Anul 3, nr. 327-340)

1920-01-03 / nr. 327

Pa« s . a. ■ GLASUL BUCOVINEI C­UM­­ T J^JSdL sljk­frea l»8«ricilor române fată de pilda ce fapt împlinit în viați po­­porului nostru, care va schimba multe lucruri din trecutul nostru. Cele patru biserici din vechea Românie, din Ardeal, din Basarabia și din Buco­vina s’au unit într’una sîngură. Acest lucru s’a hotărât Marți, 30 Decembrie, la Sfântul Sinod din București, care este capul bisericii române. în în eî fac parte toți Episcopii și Mitropoliei și Ispas și toți membri ortodoxi ai Senatului și membrii tuturor Constatoriilor bisericești. Mulți poate vor zice, că această întâmplare nu este așa de mare, dar el vor zice așa pentru că nu înțeleg, cum stă lucrul. Se va face o singură lege și pentru biserică, lege care va fi una în toată România. . La noi, în Bucovina, apoi în Basarabia și vechea Românie hotărau asupra treburilor bise­ricești numai preoții cu Consistoriul și cu Mitro­politul, pe când în Ardeal preoții nu pot lua nici o hotărîre fără voința poporului. Pe lângă preoți sânt aleși și deputați bisericești țărani, cari își spun cuvântul și păsurile lor la ședințe. Și așa e vorba să se facă în toată biserica ro­mânească din întreaga Românie. Deci fiecare din noi, care ne închinăm lui D-zeu, vrând să știm ce se petrece în biserica noastră, voi căuta să urmărim, cum e viața bisericească ta,alte părți și cum va trebui să se facă și la noi, ca să fim mulțumiți cu toții și să știm că și noi țăranii, care cheltuim atâta cu bisericile, avem dreptul și cuvântul nostru în sfaturi. Atunci nu vor mai fi nemulțumiri, îndrep­tățite sau neîndreptățite, cum sânt astăzi, căci țăranii vor trebui să stea alăturea de preoții lor, iar preoții se vor deosebi de țărani numai prin darul ce­l au delà D-zeu. Iată deci de ce trebue să ne pregătim a cunoaște viața întreagă a po­porului nostru și din alte părți, ca să știm de unde vin lucruri mai bune ca la noi sau ca să­ știm ce lucruri de-ale noastr­e le vor primi de bine ceilalți frați ai noștri acuma, la închegarea țării. Și lucrul acesta ar fi bine să-l știm nu numai când e vorba de biserică, ci de orice lucru în legătura cu viața nostră. • Alegerea Mitropolitului Primat vin la ■ rând, acesta al gazetei noastre tre­­mai mult despre biserică, dapă voi a trebui să scriu mai mult igravă, să zicem, sau despre trebuie să se facă, atunci când Primat (cel dintălu) este Mitro­­rești. El se deosebește de cei­ ce atâta că el face slujbele Dum­a mare sărbătoare a țării întregi, iar ceilalți îl stau în aju­tor. Așa de pildă, la suirea unui Rege pe tron, Mitropolitul Primat primește jurământul Regelui celui nou cătră țară; și, lucruri de acestea face în numele țârii. Toți Episcopii și Mitropoliții din țară și cei­lalți membri din Sfântul Sinod au ridicat la a­­ceastă mare cinste pe un bănățean, alegând pe Episcopul din orașul Caransebeș din Banat cu numele Miron Cristea. Iată cum se începe a se amesteca neamul nostru. De-acuma nu se mai face deosebire, din ce parte e un român vrednic, dacă poate aduce folos țării. Ridicarea în scaun a Mitropolitului Vladimir Știm cu toții că împăratul Carol l-a înde­­părtat pe Mitropolitul nostru din scaunul său. Joia trecută a fost ridicat iarăși în scaun împre­ună cu Episcopul Pap din Arad, și Mitropolitul Primat Miron Crîstes, ales cu două zile înainte. La București a fost o mare sărbătoare cu acest prilej, căci întâiașa dată se fac aceste lucruri în căpitala României Mari. Tot odată prin ridicarea în scaune a acestor Mitropoliți, Țara Româ­nească a dat bisericii noastre drepturile pe cari ni se luasc pe nedrept austriecii și ungurii. Noul Ministru dela interne in locul d-lul General Averescu, a fost a­­les Ministru de interne (pentru rânduiala din laun­­tru) domnul Dr. N. Lupu. Noul Ministru este un mare Român­­ și cu multă dragoste pentru popo­rul sărac. In d«sa se pun nădejdi mari. "& zircau că vre să­ le meargă rău i as june ink sperics, care trecea Í '.r 1 în cale, se uit, b­arg la el, ca în coada pe spinare și o lua la fugă, despre moartea ofițerului, carele fusese lime­rit de rău­voitori în șoseaua Sulița Nouă—Cer­năuți, și m’au întrebat, dacă am vreo știre ele moartea lui. " » Poate vă aduceți aminte de acea plare de înainte de Paști. "Și eu am spus întâia pre­cum că nu știa nimic. Atuncea m’au dus la Cer­năuți, la Curtea Marțială, și am stat închi cinci săptămâni, fără să fiu vinovat cu ceva. Am fost închis drept în lucrul câmpului. Și n’a fost cine se lucre pământul, căci mama e bătrână și mai am doi, cari așteaptă ajutor de la mine, o soră și un frate, care-s mai mici de­cât mine. Casa mî-e fărmată de Ruși și eu cu mare greu am strâns ban cu ban­de mi-am putut rădica o că­suță mică, fără nici un ajutor dela nimenea Și așa-i domnilor dela gazetă, tata mi-a murit, lu­cru nu-i, hrană n­-i, lemne nu-s, așteptăm să mu­rim de foame­nu alta și de asta vă rog foarte frumos poate mi s’a­ plăti cât de puțin, că am stat închis fără să fiu vinovat și acuma, cum știți, hoții și rău­voitorii sânt prinși. , Să trăiți, D-zeu să vă ajute. Nistor Grigoroviev, gospodar­ din Mahala. N. R. Rugăm, autoritățile în drept să cer­ceteze lucrul și dacă e așa cum zice bietul, om, să i­ se răsplătească timpul ce l-a stat închis pe ne­drept. Așa se cuvine, căci e sărac și cinstit. 8 co­li,­­­­ !•, s­u.. Din Sucevița Onorată Redacției, Vă mu’țămesc din toată inima mea, pentru cipele ce-mi faceți. " * Vestitul dv. ziar, îl primesc la regulă de la 1 Dec. a. c. până astăzi. Doresc să lucrați cu noroc dela D -zeu, și mai departe, spre binele poporului. Să ne vedem sănătoși. Bujdei Gavril. __ ■ , * 1 Meseriaș—Sucevița. Găîră autorități Onorați Domni delà reacție. Vă rog să nu vă supărați că vă fac de lucru cu scrisoarea mea, în care vă rog din toată inima să fiți așa de buni s’o publicați în gazeta d-voastră și s’o înaintați celor în drept că poate m’ or face și mie dreptate. Ascultați, stimați domni, și durerea mea. Eu înainte de războiu, și în războiu am fost pe front, și n’am fost pedepsit uici un cras. Acuma înainte de Paști, anul trecut 1919 m’au luat într’o noapte jandarmii de acasă, m’au dus la secție și au început a face cercetarea b­ebei speriate. El pășea mândru. Trecu pe lângă o o­i­­gradă u­nde sta o vacă legată la o leșie și măr­ci­­ liniștită. Cam 51 văn» începu să muge, cu ochii în vițe! flăcăi! ! Nr. 327 — Ca el de colo de chss­. . » . I Câira Ministerul de războiu Domnilor de la „Glasul Bucovinei*, . . — . * Noi, mai înalți jandarmi, sergenți, caporali și soldați din batalionul de jandarmi Moldova, veniți din Vechiul Regat de la 1 Maia și Iunie apel 1919, în acest ținut alipit de Scumpa, noastră țară, cu mare dragoste am lucrat pen­tru administrarea ei la fel ca în vechiul Regat, în­să acuma avem și noi o călduroasă­­ rugă­minte către', d-l Ministru de Războiu, Marele Cartier General și domnii comandanți ai noștri de la Corp din București. Toți jandarmii din vechiul Regat au ob­ținut în vara aceasta concediu de câte 15—45 de zile, și tot așa și militarii de la corpurile de trupă, noi cei din Bucovina însă nu am ob­­ținut nici un concediu și suntem din contingen­tele 1914, 1915, 1916, care cr­edem că ne am făcut și noi datori până în prezent în mod conștiincios, când ne a chemat patria mumă­ la ori­ce apel. Aceia rugăm pe domoli comandanți ce­ în drept să ne aprobe și noua câte un conce­diu pentru a mai vedea și noi pe scumpii noș­tri părinți și frați și a­ ne mai aranja și noii gospodăriile noastre cele de mult rămase la voia întâmplarei de câte 5 — 6 ani de zile. Vă mulțumim d-le redactor și ne închinăm de sănătate. " Mai mulți jandarmi din Batalionul jand. Mol­dova (Bucovina) eto 1 -■ : piticu­L un pitic. Era scurt, gros și bondoc. *® :t la un om, de câtva timp. Toată 1. Femeile măritate, când îl vedeau­­ ceau capul d­intr’o parte și ziceau b­ea ! Să fie la el acolo, că tare­ Ine își făceau cruce și ziceau : „Acela­ . Când îl întâlneau, se necăjeau inapt „Pe ac­esta să-Mei tu de bărbat Ma ispandea . »Ba tu, Smaranda“ ! lui "o lua dracu, că io nu l’ol lua“ i se opreau din­ drum, se uitau la c­a să Se aceasta? Om să fie, or alti­i 1 necăjeau mai rău. Ba aruncau ci 3»­ când ii prindeau între ei se făceai fi-i întrabați: Când îi cresc mustă oartă pinteni la încălțăminte, că el­­ ciupeau, și­­ îmbrânceau, până’l să însese buhu despre el, mare, putere avea, dar era pocit. §­ietul pitic de i se u­râse cu viața , la sat pe drum ci par»Că intra ursul . Hi și puneau la cale cum să și bat­ ir. luau în râs, țipând de credeai că s’­ peau’ dela o vreme și câinii să urle Fi • ca coléit w­oale îl mină și se zi? Și nu făcea nici ai» rău la nimeni, bietul pitic ! Vrea și el să trăiască pe pământ ca orice ființă și nu putea de­ răutatea lumii. Ce vinovat era el că se năs­cuse pite? Ș ’i era grozav de necaz că nu crește și e! mai inalt să-și bată joc­ul pe urmă de copiii care s­e­râseseră de dânsul. ‘ * ! **■ Intr’o zi ș1 luă tat-său vitreg, la baltă să las 'stuf. Când dejugă boii în marginea bălții, tat-său îl spuse să smulgă niște iarbă să dea la boi. El se duse­­ cât colo, unde i se păru iarba mai mare, și se în­­­­toarse repede. Văzuse un bă­ut cu niște picioroange­­ înalte prin baltă tăind stof. Întreabă pe tat-său ce-s ' acelea. El îi spuse, că sunt niște lemne subțiri și lungi,­­ pe la jumătatea lor având niște tălpișe. Se ridici­­ omul pe ele, se ține de capetele lor și merge ca ș­i cum ar fi pe pi­cioare,­­că să poată străbate mlaștin­i și bălți. Piticul prinse la cap. El zise : — Mare mai e omul cu picioroange! — Mare, cât stă pe ele, și răspunse tat-său vi­treg, râzând. După ce au­­ tăiat stuf și au încărcat căruța, au plecat acasă, au descărcat stuful, au mâncat și s’as­culcat Piticul n’a dormit toată noaptea. Cum se sculă, căută două lemne potrivite și st duse după casă de le ciopli pe sub ascuns. In câtevs­i I ceasuri picioroangele fură gata. Pândi pe tat-său pân< .­intră in casă se sui pe ele,și o luă razna prin sat ‘ Păr­» un dovleac în vârful Unei prăjini. Trecu­ți­­:L '■ Ci­ vî­ ■ să ~­*C**C' și furi*« ?i smuci din cap, rupse frânghia din coarne și dete fuga spre puiul ei. Se întâlni ca o căruță trasă de dogeai mânați de un buețandru. Caii se înspăimântară, să­riră in două picioare, rupseră oiștea, smund­ră oiștea înapoi și o răsturnară într’un șanț. Băiatul fa asvârlit­­ peste șanț, iar caii căzură grămadă. El pășea înainte tăios, i! văzură niște oameni dintr’o grădină unde săpau. Începură să dea chiote. I-ș dră copii la drum în calea lui, Ieșiră femeile cu șor­țurile prinse in brâu, defa treabă, ieșiră und­e șiî la­ pârleaz cu lulelele stinse, începură câinii, unii să latre, alții să urle. In tot satul părea o răzmiriță. Ei pășea înainte țanțoș, dârz,­g, ci nu se uita la­ ei. Copiii începură să arunce cu bulgări de­pămtâte după ei, temelie își făceau cruce. El trecuse pe dr­­mul cel mare și se întorcea acasă pe alt drum. Când îl văzu lat său se cruci. — Dir tu, mă? îl întrebă el. — iaca­ așa, răspunse el. Le-am venit de la acum. Să nu mai spună că sunt pitic. — Bată-te norocu să te bată de potcă ! A treia zi, Duminică, era nuntă în sat la un ve­cin. El își puse picioroangele și se duse la nunti. Când să intre in curte, lumea îmbrăcată ca de săr­bătoare, începu să facă haz. Se uitau la el ca cloșca la uliu. El stătea înțepenit în piciroange, sprijinit de un băț lung și se uită la lume. Lăutarii se opriră din .­h.H I Toni­rfte ei se apropie de el și zise: Dâ-te fbs, mă pocitanie, îl teacă și­­ tu. CUI? !

Next