Glasul Bucovinei, mai 1921 (Anul 4, nr. 696-714)

1921-05-06 / nr. 696

Din căprăra d-lui senator Cosmiuc Aleșii generalului Averescu, pricepuți iu ale militariei, după ce conform statutelor „Partidului poporului“ au [aranjat „cercurile de recrutare“, din o­ari și Bucovina formează unul, s’au­­ pus la rrtmca „cinstită“ și „legală“ pe căprării. Zicem căprării ca să fim pe placul șefului celui mai înalt și mai ales al d-lui Cosmiuc, care încă de pe când făcea parte din tagma „lovitorilor“ aspira la demnitatea de „că­prar", ca s’o capete abia acuma în urma meritelor câștigate în timpul războiului cu adunarea împrumu­turilor de războiu pentru Austriaci și cultivarea dragostei pentru teatru sistem Butelman, iară după unire cu goana împotriva „dezertorilor“ din armata austriacă. Că d. Cosmiuc își înțelege pe deplin ro­lul o dovedesc îndeajuns faptele sale și ale „frunta­șilor „ recrutați pe sprânceană, între „fruntași“, din­tre cari cel mai supus este d. prefect, d. Cosmiuc se bucură de toată cinstea pentru ca-i lasă pe toți să-și facă afacerile cum cred ei mai potrivit. Astfel pe terenul instrucțiunii publice domnul Larionescu, cel cu mutra de comediant, s’a perfecționat în arta de a lăsa școala pe măna­­ nevestei sau a o închide, din cauza lipsei de lemne, când lemnele stau as­cunse în podul școalei. Toate aceste le face pentru ca școala să nu-1 stingherească de la afaceri. Tot atât de devotați amici ai școalei sunt și primarii din Brașca și Cacica cari vând clădirile de școală, apoi primarul din Clit, un mare prieten al d-lui Cosmiuc pentru ca a fost «vagmistru de jandarmi austriac, care izgonește din sat școala românească, pentru a face loc celei rutene și nemțești. In privința bisericii căprari­a seamănă să nu fie încă bine organizată, căci n’am auzit încă nici de­ un sat sau preot care să-și fi scos biserica la vânzare. Dar părinții Gribovici și Spânu își dau toată silința de a organiza și acest resort. Sa zice că d-lor, ca specialiști în petrol, se străduiesc de a fabrica unt­de lemn și tămâie bine mirositoare din petrol, pentru a iefteni slujba bisericească. Numai părintele Po­­hoara e mâhnit de când a auzit că s-au expropriat moșiile lui Pruncu în întregime și d-lui nu mai are ce administra. Totuși lucrurile merg de minune în județ, căci d-nii Paicu și Gribovschi sprijiniți din tot sufletul de d. Cosmiuc îngrijesc de trebile comerțului. D. Cosmiuc personal e tare la interne și minorități. D­iui a împreunat aceste două resorturi încă înainte ca d. Argetoianu să se fi gândit la subordonarea subsecretariatului minorit. Au­ fot la interne. Astfel d. senator Cosmiuc de prin luna Septembrie anul tre­cut e și girant din Gura-Humorului și nu știu cum se face că această mică slujbuliță, pe care d. Netea a purtat o cu destulă destoinicie, îi dă mai mult de lucru decât întreg senatul, căci d-lui de când e ce­rent de tot rar se mai arată pe la ședințele Senatu­lui. Ah, dar uitasem străinii. Aceștia îi dau de lucru d-lui Cosmiuc. Doară nu-i așa de ușor să grijești ca fiecare evreu pripășit în Gura-Humorului să-și aibă acte de supușenie română, chiar dacă s’ar supăra d. prefect de acest zel patriotic al d-lui Ferent. A căuta de sănătatea minorilor este o faptă omenească și prin urmare cine îi va găsi d-lui Cosmiuc cusururi dacă vinde pădurea comunei pentru a putea clădi un senatoriu pentru minoritățile de cari ală­turi „a suferit“ în timpul războiului. Dar nici invi­tații nocturne nu pote refuza de senator, când e vorba ca un evreu să rămâie mai departe cu cafeneaua sa în casa națională. Astfel la Gura­ Humorului lucrurile merg strună. Bravo Butelman ! GLASUL BUCOVINEI Germania trebue sa plateasca Am arăta! de nenumărate ori cum Ger­mania, care a deslănțuit prăpădul războiu­lui, care a secerat milioane de vieți și a pustiit bogate și frumoase țări a fost în cele din urmă învinsă și acum trebue să ispă­șească cruzimile săvârșite. Aliații cari au dus la sfârșit războiul și au silit pe Nemți să închine steagurile lor trufașe, le au cerut să facă la loc cele ce au stricat Nemții buni, bucuroși că nu li se ocupă țara au făgăduit că vor plăti despăgubirile cerute de Aliați. Aceasta au făcut-o ei însă pe deoparte de frică și pe de alta cu gândul ascuns de a câștiga cât mai mult timp. Ei socoteau în mintea lor că nu va trece multă vreme și Aliații se vor lua ei între ei la harță, și atunci Germania va scăpa îeafără și nu va plăti nemic. Socoteala aceasta le a fost foarte greșită. Popoarele aliate cari s’au înfrățit pe câmpurile de luptă și cari s’au jertfit tocmai ca cel îngâmfat, distrugător și batjocoritor a tot ce-i iese în cale, să nu-și mai ridice capul, au rămas strâns unite și după ce a sunat goarna demo­bilizării. Germania a încercat așa cum a făcut-o în Rusia să semene pe unde a putut zi­zanie, dar în zădar. Nemții au Început să se plece, să se prefacă că varsă lacrimi de pocăință, ca doar ar câștiga măcar pe unii din Aliați. Acest lucru l-au încercat atât cu Englezii cât și cu Americanii. Din amân­două părțile s’a răspuns cuviincios, nu gro­solan, după cum ar fi făcut-o Nemții : „Germania trebue să plătească“. Ziua până în care trebuiau să declare Nemții, că vor plăti toate sumele împreună cu dobânzile cerute de Aliați s’a împlinit la 1 Main a. c. , adecă în ziua de sf. Paști. Văzând Nemțu­­i.că nu e șagă au­ făcut o nouă rugare la Aliați, ca sâ li mai scadă ceva din sumele ce trebue să le plătească. Miniștrii aliaților s’au și întrunit în Linia Paștilor și au hotărît pentru cea din urmă dată să facă Nemților unele înlesniri de plată. Noui­e hotăriri Nemții vor trebui să le­­ primească fără nici o vorbă până în 14 Main a. c. Dacă până atunci încapăținarea nemțască nu va fi frântă, trupele aliate vor primi ordin să ocupe în Germania regiunea Ruhr, vestită prin bogățiile ei de cărbuni și fier. Trebue să înțeleagă și Nemții că drep­tate trebue să se facă în lume . Cine face pagubă, trebue să și plătească ! ----------------------• S­. Citiți „Glasul Bucovinei" No. 696 Sosirea prințului Carol și a prințesei Elena Am scris în mai multe rânduri în gazeta noa­stră despre sosirea principelui Carol și­ a domniței Elena din capitala Greciei la București. Sosirea s’a tot amânat din pricină că prințesa Elena, viitoarea regină a României, a fost bolnavă și n’a putut face drumul lung pe mare de la Atena la București. Știri sosite acum din București anunță că sosirea a fost hotârîtâ pentru Duminică 8 Maiu a. c. Țara întreagă se va îmbrăca în acea zi în haină de sărbătoare pentru a primi cum se cuvine pe părechea moștenitoare a tronului românesc. Iată și rânduiala pentru primire, precum și serbările cari vor urma . Sâmbătă 7 Mai. Altețele Lor Regale au plecat Joi din Atena și vor sosi Sâmbătă in 7 Mai, a. o. ia amiazi cu vaporul la Constanța, unde vor fi întimpinate de reprezentanți ai autorităților civile și militare. Duminică 8 Mai. Tânăra pereche va pleca apoi cu trenul spre București unde va sosi Duminică 8 Maiu înainte de amiazi. La gară vor aștepta o companie de onoare din regimentul 1 vânători (al cărui coman­dant e însuși principele Carol) cu muzica, apoi ge­nerali, miniștri, președinții Parlamentului, foștii mi­niștri, prefectul poliției, directorul siguranței, preșe­dinții tribunalelor și ai Curții de apel, președintele Academiei Române, rectorul universității, prefectul județului Ilfov, doamne și mulți alții. La scoborârea din vagon Altețele Lor Regale vor fi întimpinați de Regele și Regina, de membrii familiei regale și apoi primarul Capitalei înconjurat de vicepreședinți le va prezenta Altețelor ""Lor Re­gale pâinea și sarea după datinele Țârii. După trecerea în grevistă a cam­paniei de o­­noare și prezentarea d-Ior miniștri și a tuturor per­soanelor prezente atât de pe peron cât și din salo­nul de primire, Regele și Regina împreună cu Prin­cipii Moștenitori vor porni la Mitropolie, Regele și Regina luând loc în prima trăsură și Principii în a doua trăsură. Pornirea de la gară va fi anunțată populațiunii Capitalei de 101 lovituri de tunuri și clopotele de la toate bisericile din oraș vor suna. Trupele din garnizoană, în ținută de paradă cu căști, vor fi înșirate pe amândouă trotuoarele de la gară la Mitropolie și pe b-dul Elisabeta. Slujba la Mitropolie se va ținea de către Mi­tropolitul Primat înconjurat de Mitropolitul Buco­vinei, mitropolitul Moldovei și Sucevei, mitropolitul Ardealului și arhiepiscopul Slatinului și Chișinăului, de către episcopii prezenți și de înaltul cler mitro­politan. O companie de onoare din reg. 2 vânători de munte cu drapel și muzică va da onorurile în cur­tea Mitropoliei. După săvârșirea serviciului religios Suveranii și principii vor pleca la Palatul Cotroceni. Sărbătoriții se vor întoarce apoi la Palatul Regal din București, unde se vor prezenta trimișii țărilor străine. Seara se vor da reprezentații degeaba în toate teatrele și cinematografele. Deasemeni se vor face și alte serbări pentru popor, la care vor cânta mu­zicile militare. Luni 9 Mai. In această zi vor fi primiți la Palat reprezen­tanți ai tuturor diregatoriilor din țară pentru a fe­licita tânăra păreche. Seara se va da un concert la Ateneu. Paștele satelor de V. Militari. Mângâetoare ca însuși surâsul Mântuitorului Isus Cristos, trec prin amintirea mea : lumina, blân­dețea, pacea și tihna sfintelor zile ale Paștelor ce am trăit odinioară în sătucul meu, — copil fiind. Cum înțelegeam eu pe atunci lumea și viața, nu pot să-mi mai dau seama, dar mi-au rămas în suflet, — în auz pot să zic, — glasul ce avea atât în „Săptămâna mare“, cât și după »înviere«, clopotul dela biserica sătucului meu. Căci nu totdeauna clopotul nostru plângea sau cânta prin glasul lui, ca în aceste zile sfinte 1 Ia seara „Dem­ilor“, când glasul lui se îngână cu toaca de fier, mie îmi venea totdeauna să plâng, — atâta de multă jale mi se cobora în suflet as­­cultându-1... Mi­ se părea ca deslușesc din el hohotele între­tăiate de suspine ale drept credincioșilor cari au fost martori la pătimirile blândului Mântuitor și ve­deam, aevea, ca în cărțile de citire, cum Fiul lui Dumnezeu se încovoia sub greutatea crucii, urcând muntele chinurilor lui supraomenești, în timp ce unul din călăi îl lovea cu biciul Dar, după zilele și serile în cari clopotul nostru plângea, așa de jalnic, așa de covârșitor pentru su­fletul meu, — venea și sfânta zi a „învierii*, când plânsul se preschimba într’un larg și mare cântec ,de bucurie : „Cristos a înviat“ Și iată, subt puterea amintirei, închid ochii și retrăesc, cu toate simțurile, aidoma ca odinioară, zi­lele sfântului Paște, în satul meu . Se revarsă zorile... In sat liniștea e atâta de mare, încât ai crede că o vrăjitoare a făcut, prin puterea ei, sa tacă toate. Firea întreagă parcă doarme. Nici măcar o boare de vânt nu mai trece prin liliecii încărcați de floare, cari umplu văzduhul cu mireasma­­ lor. Eu m’am sculat cu noaptea în cap . Bucuria că fata mi-a cumpărat,— la totdeauna, de Paște, — o pălărie nouă, în culoare „ca mierea arsă“ la care se adaoga plăcerea ce așteptam, de a mă da în sprânciob, — nu mi-au dat răgaz să mă apuce în așternut răsăritul soarelui. Cu un ou roșu în mână (cel mai tare ou, ou care voi sparge ouăle tuturor bieților care vor în­­drâsni să ciocnească cu mine!),— am eșit pe prispă și cu ochii cuprind tot lungul drumului, sâ văd dacă nu cumva bieții de seama mea vin la scrân­ciobul de peste drum, ridicat în fața casei lui Ne­­culae Chioteci. Dar bieții nu se zăresc încă, iar la scrânciob nu e nimeni. Ca să-mi mai omor vremea ce trece cu greu’ mă duc prin grădină. Piersicii, Caișii, Merii și Cireșii sunt potopiți de floare. Soarele a răsărit acum de-a binele și frânge câte o rază aurie în fiecare strop de rouă, iar albi­nele, ca niște păgâne ce sunt, nici azi în ziua de Paște nu se odihnesc, ci strâng mereu din florile grădinii, mai ales din cele de liliac, mierea pe care o duc apoi în stupii lor. S’a ridicat soarele ca de un stat de om și răs­pândește în văzduh atâta lumină și blândețe, încât simți că o mare putere nevăzută te îndeamnă sa eși în calea celui mai mare dușman al tău și sâ-ț iei în brațe, ca pe un frate. Dar iată ca la sprânciob a început să se strângă tinerețea satului : copii, fete și flăcăi. Drumul e acum plin de lumea care se întoarce de la biserică. Toți sunt îmbrăcați cu ce au mai bun. Veselia stă să râdă pe fețele tuturor. Intre cine a fost până ieri câte o mică vrajbă, as­tăzi a venit împăcarea. Fie că s’au întâlnit la bise­rică, fie pe drum,— mâinile s’au întins din amândouă părțile de odată și : —„Cristos a înviat, vere Ioane!“ — „Adevărat a înviat, vere Dumitrei“, apoi s’au îndreptat spre cârciumă, să cinstească un păhăruț,

Next