Glasul Bucovinei, octombrie 1922 (Anul 5, nr. 1092-1114)

1922-10-01 / nr. 1092

Anul V. fífacn °nor. Bibí/oteca Universit 1 Exemplar «b,r ,egM a Mart)e !a?' -ILINIV, ABONAMENTUL : S pe un an 160 lei, pe ‘­2 an H0 lei, pe trei luni 40 lei, pentru rani zilnic , pe un an 80 lei, pe V2 an 40 lei, pe trei luni I lei. Numai numărul de Duminică, pe un an 32 lei, pe V, an 16 lei, pe trei luni­ 8 lei. Pentru străinătate pe un an 400 lei, pe 1 an 200 lei, Redacția și fldminis­trij în Cernăuți, No. 33, Strada domnească No. 33 Se primesc num­ai articole iscălite. Manucrisele no­i se înapoiază. NR 1092 ANUNȚURI ȘI RECLAME se calculează după tarif și se primesc la admi­­nistrațîe . Strada domnească No. 33 Pentru inserare în interiorul ziarului se urcă taxa cu 50 “V­arul 1 Lou­uminică 1 Octombrie 1922­­ ului democrat al unirii, telefon No. 61 Fondator : SEXTIL PUȘCflRIU­ ­ + EUSEBIE POPOVICI Cu profesorul £tisebit P ° P0V'C’> la P °?at in ziua de 28 Septembrie a. c., .D­oar din­­tre noi o comoară de știință. Pleacă în mai bogată și aleasă comoară de știință teolo­gică pe care am avut-o noi, Românii. Toți profesorii dela Teologie, aproape toți Mitro­­poliții și Episcopii țării românești și întreg clerul din Bucovina, în frunte cu venerabilul nostru Mitropolit, au fost elevii plini de evla­vie și admirație ai bunului profesor. Profe­sori, Mitropoliți și înalți clerici din Iugoslavia, din Bulgaria, din Constantinopole au dus în țara lor pe lângă știința agonisită la Facul­tatea de Teologie din Cernăuți și faima ma­relui învățat și alesului creștin care a fost­­ Eusebie Popovici. Patru decenii dearândul cuvântul lui cum­pănit, bogat și înflorit a răsunat de pe ca­­­­tedră. Patru decenii dearândul generații de elevi nu și-au luminat numai mintea, ci și-au îmbogățit și înobilat și inima cu ajutorul științei și bunătății lui Eusebie Popovici. Și în acești 40 de ani de mucenicie a științei acest om rar și-a câștigat o bogăție atât de imensă de cunoștinți teologice și pro­fane, și o bunătate atât de aleasă a sufletului, încât nu știai ce să admiri mai mult: inepui­zabila știință sau nemărginita bunătate. O muncă îndeplinită cu credință și cu a­­vânt, cu stăruință și cu jertfă de sine, a făcut din Eusebie Popovici un izvor nesecat de lumină și bunătate. Când se crepa de ziuă clericul, mândru și totuși modest, drept ca lumina și totuși blând ca un bunic, se îndrepta spre Facul­tatea de Teologie, de unde nu se întorcea decât seara târziu după o muncă neconte­­­­nită. N’a fost călugăr care să-și fi îndeplinit cu mai multă evlavie și punctualitate rugăciu­nile sale pentru mântuirea sufletului decât cum își îndeplinia Eusebie Popovici chema­rea sa de profesor. Ducând viața austeră de monah al știin­ței, neîndurat de sever față de sine însuși, bun și îngăduitor față de oameni, pururea tinzând spre desăvârșire după porunca dum­­nezeescului învățător, Eusebie Popovici ne aduce aminte de marii creștini din vremurile vechi și glorioase ale bisericii lui Hristos. A avut mari nenorociri în familie , le-a purtat cu resemnare creștinească, întreaga lui viață a fost caracterizată prin resemnare, printr’un altruism, dus până la exagerare. Te cuceria, te biruia cu marea lui credință, cu care își suporta soarta, dăruită de Dum­­­nezeu. Un om cu un spirit atât de viu, cu cu­noștințe atât de necrezut de vaste, cu o voință și o putere de muncă atât de uriașă, a scris­­ totuși puțin. E adevărat că Istoria­­ sa biseri­­­­cească (în manuscrisul german mai bună și mai completă decât în neîngrijita traducere românească) este o adevărată enciclopedie teo­logică. Dar acestui om care nu cunoștea altă plăcere în lume decât munca, soarta nu i-a lăsat destulă vreme liberă ca să-și poată aș­terne gândurile sale pe hârtie. Necontenit ocupat cu supliniri de tot felul, căci n’a fost aproape ca­tedrale care să n’o fi suplinit și n’a fost aproape studiu pe care să nu-l fi propus, viața lui la­­borioasă, s’a irosit în mare parte și bogăția cunoștințelor lui nu a avut parte de larga răspân­dir­i care se bucură de obiceiu ma­rii savanți Această este partea tragică în viața lui. Facultatea de Teologie a crescut și s’a înălțat d­e Eusebie Popovici, s’a îmbogățit cu ei, și-a câștigat renume prin el ; dar el, mucenicul, sub povara multelor ocupațiuni, a trebuit să se priveze de mândria savantului, de a-și vedea opera străduințelor sale răs­pândită prin toate colțurile țării și peste ho­tare. A preferit să se jertfească pe sine pen­tru a ridica Facultatea. Așa a făcut-o și în alte împrejurări față de nația sa N’a fost chestune mai importantă în viața bisericească unde sfatul lui să nu fi fost hotărîtor. Și Consistor, pe care mormanele de acte de la lumea nu le cunoaște, ascund munca unui savant, ascund o parte din viața lui, ascund sufletul lui. Acest suflet de o rară bunătate a cres­cut clerul nostru, acest om căruia soarta nu­mai în ultimele zile ale vieții i-a putut smulge harnica pană din mână, a fost un răspân­­ditor prin graiu și faptă a învățăturilor lui Hristos Astăzi, când rămășițele lui trecătoare, părăsite de sufletul nemuritor, sunt date pă­mântului, creștine,descopere-ți capul,închină­re, căci s’a pogorît un steag, un steag al cre­dință și luminii, un steag al biruință prin jertfă ! R. Gândea -------—------------• • e • ..........—.......... || ARTE­MIE BERARII! | Nestorul preoțimei bucovinene, arhipresviterul mitrofor și parohul din Ceahor Artemie Berariu, născut în 8 Septembrie v. 1834 în Satul-Mare, a răposat în 15 Septembrie v. 1922, împlinind vârsta de 88 de ani și 7 zile. Strămoșul familiei bucovinene Berariu, descendent din o vechie familie de grăniceri bănățeni, s’a așezat în satul Șcheia pe timpul generalului Enzenberg. El se numia Ieremie. Fiilor săi, Nicolai și Alexandru, cari au fost școliți, li s’a schimonosit la școală numele familiar Berariu în Ieremievici. Părintele Artemie și-a reclamat în 1868 adevăratul nume familiar, ceea ce au urmat apoi toți membrii școliți ai familiei. Artemie a studiat în Suceava și în Cernăuți, iar în 1858 fu trimis cu stipendiu la Viena, ca să se aprofundeze în studiul teologiei. Acolo se înscrise la filosofie pentru studiul filologiei clasice, deoarece era luat în vedere să devină profesor la nou înființatul liceu din Suceava. Pe lângă limbile clasice a învățat și italiana, sârbeasca, ruseasca, malorusa și încâtva și franceza, ceea ce i-a ajutat a-și câștiga o cultură generală superioară. In Viena a contribuit, împreună cu fostul profesor universitar Dr. I. G. Sbiera, formarea curentului naționalist al tineretului univer­sa­litar român. Reîntors de la studii în 1861, s’a căsătorit cu Iuliana, fiica parohului Samuil Morariu-Andrievici din Ceahor, fostul Mitropolit de­ mai târziu Silvestru, și a devenit în 1862 păstor sufletesc în acea comună, iar în 1865 paroh. De acolo a suplinit prin 2­2 ani catedra studiului biblic al testamentului nou la Insti­tutul teologic din Cernăuți, și mai apoi a funcționat prin decenii ca membru în com­isiunea exam­inatoare a examenul exegetic istoric de la facultatea teologică. Dela 1884—1895 a fost cancelar al Sinodului compus din Mitropolitul Bucovinei și cei doi episcopi sufragan­i din Dalmația, iar dela 1892—1920 a fost protopresviter districtual, la care funcțiune a renunțat din cauza adâncilor sale­ bătrânețe. Ca preot răposații­ s’a distins nu numai prin o păstorire de model în toate privințele a fiilor săi sufletești ci mai ales și cu deosebire prin faptul că atribuia predicării în biserică și la orice prilej bine­venit cea m­ai mare importanță, având un fascinator dar de oratorie populară. Pentru meritele acestea și altele câștigate pe felurite terenuri de activitate, el a fost distins în 1880 cu titlul de protopresviter, în 1895 cu cel de arhipresviter stavrofor și în 1920 cu titlul de arhipresviter mitrofor. Ca protopresviter districtual, de la 1892, a veghiat mereu ca tot clerul încredințat conducerii sale să predice regulat și să instrueze tineretul. Răposatul nu a luat parte la politica militantă, era însă un aprig propagator al politicei mari națio­nale. Cât timp Bucovina nu și-a avut jurnalele sale politice, el a colaborat sirguincios la foile politice românești din Ardeal «Gazeta Transilvaniei», «Tele­graful Român», «Observatorul» lui Barițiu. In foișoara «Albinei» din 1870 a publicat «Cugetări politice ale unui țăran de la munte». In «Foaia societății» din Cer­năuți, 1865, a tipărit studiul «Legislațiunea școalelor poporale din Bucovina». Începând de la 1883 până la 1896 a redactat foaia bisericească «Candela», și a cola­borat cu mult zel la toate foile române bucovinene: „Steluța“,„Revista politică“, „Gazeta Bucovinei“, „Patria“, „Deșteptarea". Iubirea de popor și grija continuă de buna lui educațiune a manifestat-o defunctul și prin câteva scrieri beletristice dintre cari se remarcă «Terminul Sf. Nicolai», «Norocul unui Satul mărean», ambele tipă­rite in Cernăuți in 1888, și «Din cătănia mea», tipă­rită tot în Cernăuți în 1892. Scrierile acestea i le-a inspirat metodul de propagandă național-popular a Cehilor, care-i era bine cunoscut din autopsie și din literatura populară cehească. Ca înfocat propagandist național, defunctul a con­tribuit din tinerețele sale la crearea primelor institu­­țiuni naționale în patria sa, fiind unul din fondatorii «Cabi­netului de cetire», creat în 1862 și transformat în 1863 în «Societatea pentru cultura și literatura poporului român din Bucovina», a societății «Școala Română» din Suceava etc. In 1877, pe timpul războiului României pentru neatârnare, casa părintelui Artemie Berariu din Ceahor se prefăcuse ca într’un atelier de fabricat seamă pentru vulnerații ostași români. Iar când în 1918 armata ro­mână pornise să puie stăpânire pe capitala Bucovinei, Divizia a 8-a s-a oprit la Ceahor și întreg statul ei major, în frunte cu generalul Zadic, a fost găzduit în aceeși casă a aceluiași preot român, care mai mult de trei sferturi de secol a tot visat cu nemărginită dragoste ceea ce i-a fost menit să vadă la adânci bătrânețe cu ochii înlăcrămați de cea mai mare bucurie. C. Morariu. -----------------------------------------------------­ Aliații și problema orientală Paris. 28. (Rador). — Ziarele aprobă punctul de vedere al guvernului că evenimentele din Grecia nu vor modifica propunerea Aliaților către Turci. De altă parte ziarele cred că importantele pregătiri mili­tare ale Angliei vor produce efect regretabil, Kema­­liștii putând crede că Anglia, provocând revoluția greacă și profitând de operațiunile în Anatolia, ar voi să revină la politica sa bazată pe forță. »Echo de Paris« spune că este de necrezut ca Anglia să pro­voace pe Turci pentru a face să respingă propune­rile Aliaților.

Next