Glasul Bucovinei, martie 1923 (Anul 6, nr. 1203-1229)

1923-03-24 / nr. 1223

ABONAMENTUL pe un an ti0 lei, pe Ø/2 an SO iţi, pe trei luni 10 lei, pentru ţărani zilnic, pe un an SO lei, pe Ø/1 an 400­ lei, pe trei luni 20 lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 32 lei, pe •/1 an 16 lei, pe trei luni 8 lei Pentru străinătate pe un an 100 lei, pe '/■/ an 200 lei Redacţia şi Administraţia * ♦ * Cernăuţi, No. 33, St­rada domnească No. 33 Se primesc numai articole iscălite. Manucrisele nu se înapoiază. ANUNŢURI ŞI RECLAtIE se calculează după tarif şi se primesc la admi­nistraţie . Strada domnească No. 33 Pentru inserare în Interiorul ziarului se urcă taxa cu 50*1* Dimitrie Onciu Marţi în săptămâna aceasta a murit în Bucureşti, la o vârstă de 66 ani, un mare învăţat al ţării şi al neamului nostru, anume Dimitrie Onciu. Dimitrie Onciu, al cărui chip îl dăm în gazeta noastră, s’a născut la noi în Buco­vina la anul 1856 în comuna neaoşă româ­nească, Straja, din judeţul Rădăuţilor, unde tatăl său era preot. Şcoala şi-a făcut-o în Cernăuţi, mai în­­tâiu liceul, apoi universitatea. Ca să-şi desă­vârşească învăţătura, s-a dus mai târziu şi pe la alte şcoli mari din Apus. Din capul locului se vedea că are cap deosebit pentru învăţătură, aşezat şi cu mul­tă judecată cumpănită şi plină de pătrun­dere. Dar acuma vor fi treizeci de ani şi mai bine, când Dimitrie Onciu a început să stră­lucească prin învăţătura lui, Bucovina era princiosul­ stăpânirea străină austriacă. Şi stă­pânirea austriacă nu avea ea grija aceea ca pe un Român care era mai deştept la învăţă­tură să-l lase să se ridice de tot prea sus Românii trebuia să se mulţumească cu jo­curile mai mici Aşa şi Dimitrie Onciu a fost vreme de vreo opt ani de zile profesor de liceu şi la şcoala normală de învăţători în Cernăuţi, în vreme ce pentru şcoala cea mare care e Universitatea din Cernăuţi, se aduceau numai profesori străini din apus, din cari foarte mulţi nu se prea puteau mă­sura cu învăţătura şi judecata limpede, pă­trunzătoare şi cumpătată a lui Dimitrie Onciu. Dar pe lângă stăpânirile străine, poporul românesc avea şi Regatul liber al României şi acolo orice Român ori de unde ar fi fost el, dacă se deosebia de alţii prin înţelepciune şi învăţătură, trebuia să găsească sprijin şi drum deschis, ca să ajungă aşa de departe, cât i se cuvenia după mintea şi învăţă­tura lui Şi astfel s’a întâmplat şi cu Dimitrie On­ciu. Faima învăţăturii ajungând dincolo de marginile Bucovinei, în anul 1896 e chemat la Bucureşti de cea mai înaltă şcoală româ­nească de acolo care e Universitatea, ca să-i fie profesor, rămâind apoi profesorul ei acolo până la moartea sa. El a fost profesor de istoria Românilor. Multe lucruri din trecutul îndepărtat al ţării şi poporului nostru nu se ştiau cum s’au pe­trecut. Dimitrie Onciu însă, înzestrat cu ju­decata-i­­cumpătată şi pătrunzătoare şi înar­mat cu multă învăţătură câştigată prin sir­­guinţă neobosită, a izbutit să lumineze multe fapte însemnate din vremile de demult ale ţării şi poporului românesc. El a arătat în chip luminos cum a ştiut poporul românesc înainte aproape de­ o mie de ani să-şi păstreze pământul şi ţara lui, cum înainte de multe sute de ani a izbutit să se înfiinţeze Moldova şi Ţara­ Românească sau Muntenia, două state româneşti din cari mai târziu s’a făcut Regatul României cu ajutorul căruia a fost cu putinţă, ca în zilele noastre să se înfăptuească unirea tuturor Românilor şi statul nostru mare şi frumos care e Ro­mânia întregită Pentrucă grija lui cea mai mare a fost lămurirea vremurilor vechi ale neamului nos­tru, el a fost ales şi director al Arhivelor, a­­decă el avea în grija lui toate cărţile şi hâr­tiile cele vechi de sute de ani din cari se puteau scoate ştiri despre poporul şi ţara noastră din vechime Grija acestor cărţi şi hârtii vechi i-a fost cuprinsul vieţii întregi, căci le-a rânduit şi păstrat cu multă pricepere şi iubire Pentru învăţătura lui cea mare, Acade­mia Română care e o societate pentru cea mai înaltă şi mai grea învăţătură românească şi care se alcătueşte dintr’un număr mic din cei mai mari învăţaţi români, l-a ales mem­bru al ei, iar de patru ani încoace a fost chiar preşedintele acestei înalte societăţi de ştiinţe care e Academia Română. Multă laudă şi mulţumire şi-a câştigat Dimitrie Onciu şi pentru munca şi priceperea ce i-a pus-o in slujba şcoalii româneşti, ca să o aşeze pe temelii bune şi trainice. Dimitrie Onciu n’a fost însă numai un măre învăţat, dar şi un foarte bun român S’a ţinut departe de viaţa zgomotoasă şi de luptele politice. Şi nici nu era el de-o sănă­tate aşa de tare, încât să poată duce o viaţă neliniştită şi zbuciumată. Deaceea în vremea războiului a şi rămas tot timpul în Bucureşti Dar când Nemţii hotărîseră în primăvara anului 1918, acuma sunt cinci ani, să ia Ro­mâniei o parte din pământul ei cel mai însem­nat, anume Dobrogea, Dimitrie Onciu a ţinut în Bucureşti în faţa lor, o conferinţă, adecă o vorbire în care, întemeiat pe acte şi hârtii vechi, a arătat drepturile neschimbate ce le are România asupra Dobrogei, din vechime până în ziua de azi. Fiind astfel, astăzi când Dimitrie Onciu a închis ochii pentru totdeauna, jelea cuprinde ţara întreagă şi poporul românesc întreg îl va păstra întotdeauna o amintire frumoasă Vasile Grecu. Bisericeşti Răspunsul d-lui ministru I. Nistor La memoriul înaintat de preoţimea noastră ,d lui ministre I. Nistor cu privire la asigurarea drepturilor bisericii noastre în Constituţie d. mi­nistru I. Nistor i-a răspuns telegrafic d-lui V V­­­sile Tarnovschi următoarele : «Am primit memoriul onoratei preoţimi şi Vă rugăm să fiţi încredinţaţi că ne vom face datoria deplină pentru binele bisericii şi prosperitatea ei, cu salutări amicale. Nistor, ministru de stat» Putem adauge că în consiliul de miniştri de Marţi s’a hotărît ca guvernul să­­ rezerve bise­­ricii noastre drepturi de biserică dominantă /stâpănitoare). Ce-i nou în politică? Vremile a­cest­ea sunt de cea mai mare în­semnătate pentru norodul României­ Mari, de­oarece acuma se lucrează la legea de temelie a scumpei noastre Ţări. Aproape două mii de ani a aşteptat poporul român ceasul acesta binecuvântat Şi abia nouă, cei ce trăim azi în­tre hotarele României mărite, ni­ a fost dat sâ înfăptuim Constituţia acestei Românii Avem prilej să ne bucurăm că am ajuns zilele aces­tea Mari zile trâim şi vrednici oameni avem la cârma Ţării. Stăpânirea munceşte sâ ne a­­ducă bine cât mai mult în Ţară, munceşte cu pricepere şi cu grijă. Am arătat în numărul trecut că în Sfatul ţ­ării a început discuţia în­de­obşte asupra Con­stituţiei. Au vorbit frumos deputaţi şi senatori, pomenind cu evlavie de cei opt sute de mii de soldaţi Români morţi pentru întregirea Româ­niei Ei au murit vitejeşte, înfiripând ţara de azi, în care văcuesc, după datinele şi obiceiu­rile strămoşilor, toţi Românii. Pe vitejii aceştia trebue să-i pomenim tot­deauna; cu atât mai mult se cade să facem aceasta atunci, când începem un lucru mare Şi vezi bine că lucru mare-i Constituţia. S-au găsit însă în Sfatul Ţării şi oameni de aceia, cari au spus cu această ocazie cu­vinte nepotrivite, ca să nu spunem altfel. Sunt şi oameni de aceia cari nu se bucură că aleşii norodului lucrează la Constituţie. Te prinde mi­rarea de această întâmplare, dar grijă mare nu trebue să ne facem de aceasta. Sunt puţini oa­menii aceştia cu socoteala pe dos; sunt numai ţărăniştii d-lor Lupu şi Mihalache şi naţiona­liştii d-lor Maniu şi Vaida. Numai aceste două

Next