Glasul Bucovinei, martie 1923 (Anul 6, nr. 1203-1229)
1923-03-24 / nr. 1223
ABONAMENTUL pe un an ti0 lei, pe Ø/2 an SO iţi, pe trei luni 10 lei, pentru ţărani zilnic, pe un an SO lei, pe Ø/1 an 400 lei, pe trei luni 20 lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 32 lei, pe •/1 an 16 lei, pe trei luni 8 lei Pentru străinătate pe un an 100 lei, pe '/■/ an 200 lei Redacţia şi Administraţia * ♦ * Cernăuţi, No. 33, Strada domnească No. 33 Se primesc numai articole iscălite. Manucrisele nu se înapoiază. ANUNŢURI ŞI RECLAtIE se calculează după tarif şi se primesc la administraţie . Strada domnească No. 33 Pentru inserare în Interiorul ziarului se urcă taxa cu 50*1* Dimitrie Onciu Marţi în săptămâna aceasta a murit în Bucureşti, la o vârstă de 66 ani, un mare învăţat al ţării şi al neamului nostru, anume Dimitrie Onciu. Dimitrie Onciu, al cărui chip îl dăm în gazeta noastră, s’a născut la noi în Bucovina la anul 1856 în comuna neaoşă românească, Straja, din judeţul Rădăuţilor, unde tatăl său era preot. Şcoala şi-a făcut-o în Cernăuţi, mai întâiu liceul, apoi universitatea. Ca să-şi desăvârşească învăţătura, s-a dus mai târziu şi pe la alte şcoli mari din Apus. Din capul locului se vedea că are cap deosebit pentru învăţătură, aşezat şi cu multă judecată cumpănită şi plină de pătrundere. Dar acuma vor fi treizeci de ani şi mai bine, când Dimitrie Onciu a început să strălucească prin învăţătura lui, Bucovina era princiosul stăpânirea străină austriacă. Şi stăpânirea austriacă nu avea ea grija aceea ca pe un Român care era mai deştept la învăţătură să-l lase să se ridice de tot prea sus Românii trebuia să se mulţumească cu jocurile mai mici Aşa şi Dimitrie Onciu a fost vreme de vreo opt ani de zile profesor de liceu şi la şcoala normală de învăţători în Cernăuţi, în vreme ce pentru şcoala cea mare care e Universitatea din Cernăuţi, se aduceau numai profesori străini din apus, din cari foarte mulţi nu se prea puteau măsura cu învăţătura şi judecata limpede, pătrunzătoare şi cumpătată a lui Dimitrie Onciu. Dar pe lângă stăpânirile străine, poporul românesc avea şi Regatul liber al României şi acolo orice Român ori de unde ar fi fost el, dacă se deosebia de alţii prin înţelepciune şi învăţătură, trebuia să găsească sprijin şi drum deschis, ca să ajungă aşa de departe, cât i se cuvenia după mintea şi învăţătura lui Şi astfel s’a întâmplat şi cu Dimitrie Onciu. Faima învăţăturii ajungând dincolo de marginile Bucovinei, în anul 1896 e chemat la Bucureşti de cea mai înaltă şcoală românească de acolo care e Universitatea, ca să-i fie profesor, rămâind apoi profesorul ei acolo până la moartea sa. El a fost profesor de istoria Românilor. Multe lucruri din trecutul îndepărtat al ţării şi poporului nostru nu se ştiau cum s’au petrecut. Dimitrie Onciu însă, înzestrat cu judecata-icumpătată şi pătrunzătoare şi înarmat cu multă învăţătură câştigată prin sirguinţă neobosită, a izbutit să lumineze multe fapte însemnate din vremile de demult ale ţării şi poporului românesc. El a arătat în chip luminos cum a ştiut poporul românesc înainte aproape de o mie de ani să-şi păstreze pământul şi ţara lui, cum înainte de multe sute de ani a izbutit să se înfiinţeze Moldova şi Ţara Românească sau Muntenia, două state româneşti din cari mai târziu s’a făcut Regatul României cu ajutorul căruia a fost cu putinţă, ca în zilele noastre să se înfăptuească unirea tuturor Românilor şi statul nostru mare şi frumos care e România întregită Pentrucă grija lui cea mai mare a fost lămurirea vremurilor vechi ale neamului nostru, el a fost ales şi director al Arhivelor, adecă el avea în grija lui toate cărţile şi hârtiile cele vechi de sute de ani din cari se puteau scoate ştiri despre poporul şi ţara noastră din vechime Grija acestor cărţi şi hârtii vechi i-a fost cuprinsul vieţii întregi, căci le-a rânduit şi păstrat cu multă pricepere şi iubire Pentru învăţătura lui cea mare, Academia Română care e o societate pentru cea mai înaltă şi mai grea învăţătură românească şi care se alcătueşte dintr’un număr mic din cei mai mari învăţaţi români, l-a ales membru al ei, iar de patru ani încoace a fost chiar preşedintele acestei înalte societăţi de ştiinţe care e Academia Română. Multă laudă şi mulţumire şi-a câştigat Dimitrie Onciu şi pentru munca şi priceperea ce i-a pus-o in slujba şcoalii româneşti, ca să o aşeze pe temelii bune şi trainice. Dimitrie Onciu n’a fost însă numai un măre învăţat, dar şi un foarte bun român S’a ţinut departe de viaţa zgomotoasă şi de luptele politice. Şi nici nu era el de-o sănătate aşa de tare, încât să poată duce o viaţă neliniştită şi zbuciumată. Deaceea în vremea războiului a şi rămas tot timpul în Bucureşti Dar când Nemţii hotărîseră în primăvara anului 1918, acuma sunt cinci ani, să ia României o parte din pământul ei cel mai însemnat, anume Dobrogea, Dimitrie Onciu a ţinut în Bucureşti în faţa lor, o conferinţă, adecă o vorbire în care, întemeiat pe acte şi hârtii vechi, a arătat drepturile neschimbate ce le are România asupra Dobrogei, din vechime până în ziua de azi. Fiind astfel, astăzi când Dimitrie Onciu a închis ochii pentru totdeauna, jelea cuprinde ţara întreagă şi poporul românesc întreg îl va păstra întotdeauna o amintire frumoasă Vasile Grecu. Bisericeşti Răspunsul d-lui ministru I. Nistor La memoriul înaintat de preoţimea noastră ,d lui ministre I. Nistor cu privire la asigurarea drepturilor bisericii noastre în Constituţie d. ministru I. Nistor i-a răspuns telegrafic d-lui V Vsile Tarnovschi următoarele : «Am primit memoriul onoratei preoţimi şi Vă rugăm să fiţi încredinţaţi că ne vom face datoria deplină pentru binele bisericii şi prosperitatea ei, cu salutări amicale. Nistor, ministru de stat» Putem adauge că în consiliul de miniştri de Marţi s’a hotărît ca guvernul să rezerve bisericii noastre drepturi de biserică dominantă /stâpănitoare). Ce-i nou în politică? Vremile acestea sunt de cea mai mare însemnătate pentru norodul României Mari, deoarece acuma se lucrează la legea de temelie a scumpei noastre Ţări. Aproape două mii de ani a aşteptat poporul român ceasul acesta binecuvântat Şi abia nouă, cei ce trăim azi între hotarele României mărite, ni a fost dat sâ înfăptuim Constituţia acestei Românii Avem prilej să ne bucurăm că am ajuns zilele acestea Mari zile trâim şi vrednici oameni avem la cârma Ţării. Stăpânirea munceşte sâ ne aducă bine cât mai mult în Ţară, munceşte cu pricepere şi cu grijă. Am arătat în numărul trecut că în Sfatul ţării a început discuţia îndeobşte asupra Constituţiei. Au vorbit frumos deputaţi şi senatori, pomenind cu evlavie de cei opt sute de mii de soldaţi Români morţi pentru întregirea României Ei au murit vitejeşte, înfiripând ţara de azi, în care văcuesc, după datinele şi obiceiurile strămoşilor, toţi Românii. Pe vitejii aceştia trebue să-i pomenim totdeauna; cu atât mai mult se cade să facem aceasta atunci, când începem un lucru mare Şi vezi bine că lucru mare-i Constituţia. S-au găsit însă în Sfatul Ţării şi oameni de aceia, cari au spus cu această ocazie cuvinte nepotrivite, ca să nu spunem altfel. Sunt şi oameni de aceia cari nu se bucură că aleşii norodului lucrează la Constituţie. Te prinde mirarea de această întâmplare, dar grijă mare nu trebue să ne facem de aceasta. Sunt puţini oamenii aceştia cu socoteala pe dos; sunt numai ţărăniştii d-lor Lupu şi Mihalache şi naţionaliştii d-lor Maniu şi Vaida. Numai aceste două