Glasul Bucovinei, aprilie 1926 (Anul 9, nr. 2075-2095)

1926-04-01 / nr. 2075

No. 2075 „GLASUL BUCOVINEI“ 99 CAIETE — RECHIZITE DE ȘCOALA — IMPRIMATE se află mare depozit la magazinul BIROUL MODERN** CERNĂUȚI Strada Regina Maria 17 (în coridor) Din Public Domnule Director, Cu referire la articolul apărut în ziarul „Czer­­nowitzer Allgemeine Zeitung“, No. 6341 din 30 Mar­tie, unde se debitează neadevăruri vădite la adresa mea, rog binevoiţi a publica următoarele şire pentru luminarea opiniei publice In alegerile comunale recente pentru oraşul Su­ceava, am condus personal tratativele electorale cu diferitele grupări. Cum toată lupta urma să se dea pe spatele românilor, am căutat un acord pentru a evita această luptă. Am şi ajuns la un acord, însă numai în parte, fiind că feliul d-lui Dr. E. Popovici de a desbina şi de a călca peste orice principii ro­mâneşti a devenit o boală incurabilă. In decursul tratativelor, domnii reprezentanţi ai evreilor cât şi germanilor, au declarat textual că sunt foarte mulţumiţi da aranjamentul făcut şi că regretă numai că d. Eusebie Popovici face gesturi de neînţe­les. Nu s’au ridicat alte chestiuni decât cele pur gos­podăreşti, ce privesc oraşul Suceava şi nici precum chestiunea liceului evreesc. Când spre marea noastră surpriză, în şedinţa constitutivă, de care vorbeşte citatul articol, avocatul Dr. Jurim declară, că eu aş fi luat angajamentul pen­tru dobândirea dreptului de publicitate al Liceului ovreesc din Suceava, am replicat foarte râs vedit, că aceasta este un neadevăr sfruntat şi că eu nu trafic şi nu fac supralicitaţi® pe spinarea poporului şi a ţă­­rii româneşti. Am declarat, că dacă ovreii vor dovedi dreptul lor în cadrul ceglor ţări­, voi fi cel dintâi in­tru sprijinirea acestui drept, căci toţi cetăţenii trebue la datorii egale să aibă şi drepturi egale. Este un nea­devăr, că aş fi ameninţat. Mai mult, este adevărat, că li-am dovedit d­tor" reprezentanţi ai ovreilor şi nemţilor, că domniile lor au călcat un angajament is­călit de ei, şi că aceasta nu le face cinste. Sub dife­rite forme meschine aceşti domnii,reprezentanţi au cău­tat să ascundă fapta lor nedemnă. Rămâne însă bine stabilit, că aceşti domni au călcat cuvântul dat, au călcat în picioare­­un angaja­ment luat în scris, în care au fost stab­i­te toate con­­diţiunile, şi că nu fac cinste poporului, pe care voesc să-l reprezinte, ce-i mult porte să-i demaşte pentru totdeauna în faţa opiniei publice. Tot­­sti­b­l­t rămâne, că aceşti domni, pe la spatele noastre, au încheiat un al doilea angajament în aceeaşi chestiune, primind în supralicitare asiguraţi, pe cari, cred d­­ar, că le vor primi în afară de legile ţării. Am zis atunci, că acest lucru pot să-l facă alţii, eu nu. Când d. deputat Doboş l-a somat pe d. Er. Ju­rim sa dovedească cele spuse de ei asupra liceului evreesc şi mai ales i-a somat sâ probeze precis, d. Jurim a înţeles să dea capul în jos şi să nu răs­pundă. Acesta e purul adevăr. Binevoiţi a primi Domnule Director mulţumirile mele călduroase pentru ospitalitatea acordată acestor rânduri. Dimitrie Cojocariu Prefectul judeţului Suceava ■ Pag. 3 SITUAŢIA EXTERNA P­ret­inde că va putea înlocui prin dife­rite taxe o parte din sporirea impozitului asu­pra cifrei de afaceri. Comisiunea financiară a adoptat taxa civică și sporirea taxelor de înre­gistrare pentru vânzarea imobilelor și a fondu­rilor comerciale. — In Maroc luptele continuă Guvernul francez este dispus, ca în colaborare cu Spania sâ orânduiască în mod paşnic ches­tia marocană. Va fi insă de datoria adversari­lor Franţei şi Spaniei să comunice dorinţele lor de pace. Trupele franceze au respins în Siria grupele rebelilor în­ vecinătatea Damascului lân­gă Sednoya şi Patze, făcându-se pierderi grele. * In toată Italia s’a sărbătorit cu mare solemnitate a 7-a aniversare dela întemeierea fasciilor. Mussolini a ţinut, la Roma, un vibrant discurs comemorativ şi a spus că a dat legi de restaurare naţională, a reorganizat armata, marina şi aviaţia. Fascismul a deslegat pro­blema grea a raporturilor dintre capital şi mun­că, punând capitalul şi munca la acelaş nivel, în faţa unui obiectiv comun, prosperitatea şi gloria naţiunei italiene. E firesc ca plutocraţia fără paine şi lumea internaţională a democra­ţiei să fie împotriva fascismului care a realizat o strălucită operă. INPOR­VTIUNI ADMINISTRATIVE Alegerea de Primar al Capitalei amânată. — Alegerea de primar al Capitalei, fixată pen­tru 31 Martie, a fost amânată pe ziua de 8 Aprilie. ARTISTICE Prof. Leo Hruşca, pictor academic, deschide Du­minică în 28 Martie în Muzeul Industrial, str. Mitkie­­wicz, o expoziţie de tablouri, care va fi deschisă în fiecare zi dela 9—1 şi dela 3—6 până în 20 Aprilie a. c. Intrarea liberă. STUDENŢEŞTI Societatea acad. rom. „Dacia“ din Cernăuţi şi Co­mitetul pentru ridicarea monumentelor, Ştefan cel Mare din Rădăuţi, aranjează Sâmbătă în 10 Aprilie a. c. in sala Casei Germane din Rădăuţi, o serbare cu te­atru, cântări, recitări şi dans­ Venitul curat este des­tins sporirii fondului pentru ridicarea unui monument lui „Ştefan cel Mare“. Invitări s’au trimis numai în judeţ. Toţi Românii de bina sunt rugaţi şi pe aceasta cais sâ sprijinească această serbare, având în vedere scopul măreţ ce-l urmăreşte. DIVERSE Rectificare: — D-na Cat. Marmen­uc ne roagă să facem cuvenita rectif care, arîtând că în Confe­rinţa ţinută da d-sa la Congresul Asociaţiei Fem. Creş­­tine, nu numai că n’a spus „Că este regretabil că fe­meile române din Bucovina nu s’au putut constitui în societăţi“, cum din eroare s’a relatat în reportajul nostru asupra acestui congres, publicat în numărul nostru de ieri, ci a insistat chiar asupra­ deosebitelor merite ale „Societăţii Doamnelor Române“ spunând că: Societatea aceasta, începând de la 1890 a fost un mare sprijin al elementului românesc I din­­Bucovina în pe­ricol de desnaţionalizare*. Şi câ „şi astăzi Societatea Doamnelor Române stă la focul ei de cinste prin activitatea mare ce des­făşoară“. Se capta un elev d­e tipografie.­­ Insti­tutul de arte grafice «Glasul Bucovinei» are loc vacant pentru un elev de tipografie. Cei ce doresc să ocupe acest post, trebue să în­trunească următoarele condiţiuni: etate de­­ 4 ani şi cel puţin 3 clase secundare. Cei inte­resaţi se vor adresa persona! Direcţiunea ti­pografiei. Post vacant de corector. — Redacţia zia­rului nostru caută un corector harnic şi conştiin­cios. Ofertele sunt a se înainta la redacţia „Gla­sul Bucovinei d intre orele 9 şi 12 dim. Dela Primăria. — Primăria Municipiului Cer­năuţi aduce la cunoştinţă tuturor celor interesaţi că pentru utilizarea trăsurilor comunale pentru înmor­mântări, nunţi, comisiuni, festivaluri de binefacere etc se vor plăti tixete stabilite şi că Primăria în sfici un caz nu va mai pune la dispoziţie trăsuri în mod gratuit. Mulţumită publică. — D. Creţu Benescu, comi­sar de poliţie, trabolnăvindu-se grav, s’a supus trata­mentului d-lor dr. Daniil şi dr. Kremer, precum şi a celorlalţi domni medici dela secţia a doua, în urma căruia a părăsit însânătoşat Spitalul­Central.­­Urm­ând unei datorii plăcute, aduc cele mai profunde mulţu­miri d­lui director dr. E. Isopescul, d-lor medici a­­mintiţi mai sus, precum şi personalului infirmier pen­tru îngrijirea bună şi neobosită dată numitului func­­ionar, Prefectul Poliţiei B. Grigoronţa. Spectacolul de băieţ d® astăzi. — Cu Ex­presul de aseară au sosit în localitate primii maeştri balerini ai Operei Române d-şoara Dobiezka şi d. Romanowskî în vederea unui mare spectacol de balet, care se va da azi 31 Martie în Teatrul Naţional. Abonaţilor pentru Tramvaiele electrice comunale li se aduce la cunoştinţa că din cauza sărbătorilor paştilor eliberarea abonamentelor pentru luna Apri­le se întrerupe le ziua de 1 Aprilie înainte de Paşti, bi­roul Abonamentelor rămânând închis până inclusiv 6 Aprilie a. c. Cereri şi oferte de lucru. — Situaţia din Cernăuţ asupra ofertelor şi cererilor de lucru în curs pe ziua de 23 Martie 1936 este următoarea: Oferte. (Patroni cari cer lucrători), 2 grădinari, 2 frizeri, 1 curelar, (cusut cu mâna), 1 cismar, 1 unch­iuitor, 1 pietrar, 1 morar, 2 practicanţi, 1 picolo, 1 tăetor lemne, 12 bucătărese pentru Cernăuţi şi alte localităţi, 1 fotografă sau fotograf pentru institutul Röntgen, 4 guvernante la copii mai mari pentru Bu­cureşti Dorohoiu, Bălţi şi Fălticeni, 1 îngrijitoare de copii, 3 fete la copii, 6 servitoare restaurant, 100 servitoare casnice parte cu fiert, parte fără fiert, 1 menajeră pentru Buzău, 4 lucrătoare fabrică. Cereri. (Lucrători cari cer lucru), 4 administra­tori moşie, 3 brutari, 2 bucătari, 2 mezelegii, 1 berar, 7 croitori, 1 croitor dame, 3 tapiţeri, 2 curelari la fa­brică, 15 zidari, 1 cioplitor în piatră, 4 tâmplari con­strucţie, 2 rotari, 1 legător de cărţi, 2 specialişti tricotaje, 1 mecanic pentru fabrică tricotaje, 10 lă­cătuşi maşini, 2 electricieni, 4 şoferi, 3 fierari, 2 fo­­chişti, 1 tinichigiu, 2 strungari în fier, 1 vânzător la papetărie, 4 magazineri, 10 funcţionari, 11 chelneri, 2 servitori casnici, 10 servitori birou, 2 vizitii lux, 4 supraveghetori, 5 muncitori fabrică, 3 croitorese, 1 bufetară. Oficiul fiind al Statului, nu se percep taxe nici pentru informaţiuni nici pentru plasamente, aceste se fac în mod cu totul gratuit atât pentru patroni cât şi pentru lucrători. — Informaţiuni dă Oficiul de plasare al Ministerului Muncii, Cernăuţi, strada Mickiewîcz No. 2 (Muzeu­ Industrial). Parlíni PUN Pâina Lux (Patiserie) din Regat pan­­l­uilliy I uulS t­­u cozonaci şi arce făinii pentru tre­buinţa casei, se găseşte în depozit la I- L. Ekstein, Cernăuţi, Strada Ştefan ce! Mare No. 10 a în Saci câte 60 şi 85 kilograme. Bocali Haiti ce-Ke­ptiu MUU ii SSilfifuBhilfl Informaţiuni şi înscrieri zilnic între orele UiilUmiUlfib. 12—1 şi 4—6 d. m, în „Institutul Auto­­tehnic" Cernăuţi, strada Alba-Iulia (fosta liceului) No. 2, în edificiul Casei de Economii. Telefon No. 60. MSrD mm *e^vnâ Pă lări*- Cu ocazia sărbăto­­î'lfllC VuUuui C­r­ior de Pași se vând în magazinul de mărfuri Oskar Singer ta ș! în fiecare an cele mai buna pâlării cu preturile cele mai ieftine și anume Q. 8 Borsalino, Italia. Giuseppe Cambisghi, Italia, Gheorges Lebon, Paris, I. Hi­cksl și fii, Neutitschein etc. etc. Ateste fabricate se primesc în orice culoare și fason. Vizitarea liberă. Cumpărarea nesilită. ms- leşini simple d© semănat, cei© mai bun© sisteme, Ml l$INI cdmbirsate de te­­măfiat şi de împrăştiat îngrăşăminte M&SINI combinate de se­­mânat sfecle Fabricate de primul rang şi de o calitate superioară al­e fabricei speciale «­Lucenec» livrează prompt din depozitul Cernăuţi RUSTICA S.A. Cernăuţi, str. Dim. Petrino Nr. 6 Preţuri convenabile! Condiţiuni de plată avantajoase! V­ITRINA Librăriei Ostaşul Român — Piața Unirii 2 (Casa de Economii) • Anghal.— Proză............................................150 „ . — Poezii................................... 28 Ursu. — Stmian cel Mare............................150 Ursu. — Petru Rareș. —........................... 50 Cher.­di. — Schițe de critica.................... 80 Conta. — Opere completa........................ 80 Donici. — Revoluția rusă........................ 50 Em­inescu. — Poezii...................................100 Hoffman. — Povestiri................................ 50 Masarîk. — Idealurile.’umanității .... 35 Meteş. — Regele Ferdinand.................... 90 Arpad. — Istoria Literaturii Române­. • • 30 Livescu.— Treizeci de ani de Teatru . 100 Herovanu. — Tratat de drept civil . . . 300 Hamangiu. — Cod civil adn. vol. I—11 a 400 Fințescu. — Manual de ședință .... 200 Neagu­ — Călăuza Cetățeanului .... 75 Sainsanu. — Dicţionar universal .... 200 Lanson. — Histoire de la Littérature fran­gaise...........................................269 Fustei de Coulanges. — La Cité Antique. 127 Hamangiu.— Codex...................................350 a. Roşea lei » J»

Next