Glasul Bucovinei, octombrie 1926 (Anul 9, nr. 2215-2239)
1926-10-14 / nr. 2226
ppg. 2 Partidul naţional a primit programul ţărănist Dacă ziarele din Capitală cari deţin monopolul democraţiei stăruesc să arate că ţărăniştii au renunţat la exproprierea a doua, din chiar Înseşi declaraţiile d-lui Mihalache rezultă că anumita presă afirmă un neadevăr şi se gudură de-a surda. D. Iorga, care cu grupul d-sale nici n’a voit să audă de »fuziunea d-lui Maniu, în ultima scrisoare adresată acestuia caracterizează prin următoarele cuvinte ceea ce ţărăniştii şi naţionalii numesc fuziune: „Astfel, un act care ar putea fi folositor tării se preface in Încoronarea de simplă formă a unei pertractări care are tot aerul unui complotpentru simple satisfacţii de ambiţii Ţărăniştii de fapt au reuşit să inglobese partidul national in partidul lor, stergându-i orice urmă In viata noastră publică. D. Mhalache a spus aceasta la congres, când a zis că partidul naţional a primit statutele şi programul partidului ţărănist, care urmăreşte şi mai departeintele de până acum, între care se află şi exproprierea a doua. Aceste cuvinte ale d-lui Mihalache confirmă ceea ce a spus d. Iorga, şi anume: »Aderenţii fuziunii se cufundă azi, în condiţiile voite de ţărănişti şi cu preponderenţa evidentă a acestora, in apele unei doctrine şi unor metode diametral opuse convingerilor lor“. Ziarul »Universul* vorbind despre »fuziunea* national—ţărănistă scrie, între altele, următoarele: „Este de notat insă — mai ales in ce priveşte partidul naţional — că la actul fuziunii n’a aderat decât o parte din organizaţiile respective. In afară de grupul Argetoianu, majoritatea fruntaşilor tachişti şi de diverse personalităţi retrase definitiv din partidul naţional, celelalte organizaţiuni antifuzioniste au decis să urmeze pe d. prof. N. Iorga. Au fost şi unele — mai puţine la număr însă — care au preferat să rămână Inespectativă". Apoi ,Universul* relevă că faptul că unul din cei doi şefi ai partidului naţional a fost Împotriva fuziunii, retrage deciziunilor luate de restul partidului orice urmă de Încredere In actul săvârşit. Şi inchee: »Totul s’a desfăşurat mecanic şi comandat. Singuri ţărăniştii jubilau. Erau cuceritorii*. --------------------••••-------------------- GLASUL BUCOVINEI chiziponat locuinţa, din care cu mari sacrificii băneşti am reuşit să-l Înduplecăm pe d-nul Simon Schäffer să iasă. Avem o familie mare şi Vă rugăm să Vă Indurap de noi*. D-nul Boca le răspunde, afirmând că le-a rechiziţionat o locuinţă, însă pentru el personal. Se amestecă in vorbă şi d-nul Şaim şi roagă şi el pentru clienţii săi, demonstrând cât de greu ar fi loviţi fraţii Ritter, fiecare având o familie numeroasă. Numai cu greu 11 determină insă pe d. prefect să renunţe la locuinţa rechiziţionată. Cei 2 blănari ii mulţumesc călduros d-lui Simion pentru bunătatea sa; comedia aceasta de fapt ar fi reuşit foarte bine, dacă perfectul Simion I. Boca, In nerăbdarea sa de a îmbrăca blana promisă, n’ar fi comis o imprudentă, Intrebându-i aşa hodoronc tronc: „Ce face blana mea ?“ Unul din fraţii Ritter îi răspunde : „Blana din piei negre de miel pentru căptuşeala cojocului e gata, şi vine şi un guler sur, ca cel al d-lui Reicher*. Unul din asistenţi intervine în discuţie făcând observaţia, că gulerul să fie ceva mai bun decât al d-lui Reicher. Şi iată şi pe perfectul Simion I. Boca, fudulindu-se cu o blană nouă ! Pentru lămurirea cetitorului mai putem adăoga că perfectul Simion a fost in ziua de 20 Septemvrie Împreună cu domnişorul Stehlag la frapi Ritter, să vadă locuinţa rechiziţionată, fapt care s’a petrecut înaintea farsei puse la cale în mod atât de „inteligent*. Menţionăm In fine, că acuma s’a rechiziţionat pentru trebuinţele prefectului de perfectul Simeon o altă locuinţă la Tevel Beer. Aşteptăm rezultatul ! „Glasul Bucovinei“ in provincie Din judeţul Storojineţ Cojocul cel nou al prefectului Simion I. Boca O zi de audienţă la prefectura Storojinet, pe la finea lunei Septembrie. In cabinetul prefectului Simion, foarte democrat, mai multi inşi, unii stau şi discută, alţii şed şi asculta. Iată-l şi pe d-nul Şaim Reicher, devenit din graţia lui Onufrei omul de legătură intre public şi „cei sus puşi“, aducând doi clienţi noui. Tustrei fac o plecăciune până la pământ, apoi Şaim prezintă prefectului clienţii cu cuvintele: „Aceştia sunt fraţii Ritter“. D-nul Simeon se prezintă şi el (par’că nu iar cunoaşte deloc!) simplu: „Numele meu e Boca*. Ambii cetăţeni încep a se tângui: „Domnule prefect, am auzit de Dvs. că suntem aşa de bun şi tocmai pe noi voiţi să ne nenorociţi ? Ne-ap re- Recepţionarea prundului depus pe şoselele judeţene D. prefect Simion Boca a luat impativa de a prundul temeinic şoselele judeţene. In acest scop a impus primăriilor să furnizeze cantităţi determinate de prund sau să încaseze sumele corespunzătoare pentru procurarea acestui prundiş. Hotărîea aceasta e foarte îmbucurătoare, fiindcă de prefect va scăpa de teama că se vor rupe arcurile la maşina de curând cumpărată la Bucureşti; apoi ea mai are un dedesupt de tot temeinic. Precum s’a mai publicat într’un număr trecut, se prezintă la licitaţiile... secrete pentru furnizarea prundului de obicei fratele deputăţelului Lunguleac sau alt averescan, căruia i se a judecă furnitura, chiar dacă nu prezintă oferta cea mai avantajoasă. Ar fi foarte interesant să se ştie de cine se va face recepţionarea prundului cărat ? Va fi inginerul respectiv obligat prin terorizare să semneze numai procesul-verbal, fără a se mai sinchisi de cantitatea sau calitatea prundului ? ? ! Căci d. prefect, in dorinţa de a vedea bani depuşi pe la primării ca contribuţii excepţionale pentru subvenţionarea partizanilor averescani, i-a spus unui reclamant următoarea înţeleaptă vorbă : „cine e contra furnizării prundului, e şi contra statului”. N’a putut da desluşiri pe ce bazâ s’a făcut această impunere, căci pe de-o parte d. prefect nu cunoaşte legile, pe de altă parte, ch ar de le cunoaşte nu le mai aplică, sub cuvânt că prefectura nu e Tribunal. Dar ce deosebire e între prefectura judeţului Storojineţ şi o bursă ? Nu ne-ar putea răspunde d. Boca, aşa precum e obicinuit, scurt şi categoric, însă fără cuvânt de onoare ? Cmjl „QLASUL BUCÖVÍIÜS* No. 2226 Avereşcanii umblă cu arcanul după membri Primim următoarele: Locuitorii şi îndeosebi comercianţii din târguşorul Stăneşti de jos p . C. sunt şicanaţi mereu prin tot felul de denunţuri şi descinderi operate de către notarul comunal Onciul. Tot acest domn a pornit o acţiune de ponegrire şi calomniare pe la autorităţi în contra vrednicului primar Toader Huţuleac. In loc ca acest notar, care e funcţionar de stat, să-şi caute de treabă, umblă prin comună spre a aduna cu forţa iscălituri de intrare în partidul averescan. Dacă cineva îndrăzneşte să refuze intrarea in partidul poporului, declarând că are altă convingere politică, este ameninţat cu toate chinurile iadului şi apoi urmărit şi persecutat de acest funcţionar abuziv. Ştim că notarii comunali stau în serviciul statului, iar nu în cel al unui partid politic. Dar „magistratul* şi prefectul Boca patronează sistematic abaterile de la datorie, d-sa fiind chiar acela care îl poarta în automobil prin județ pe acest funcționar, umblând amândoi cu arcanul după membri pentru partidul poporului. Prefectul Simion anulează impozite comunale Cu prilejul vizitei prefectului Simion Boca in comuna Stăneşti de sus p C s-au prezentat la d-sa mai mulţi locuitori, cerându-i să fie scutiţi de unele dări comunale. Simion ca să-şi facă reclamă şi popularitate, a făgăduit oamenilor că va şterge pur şi simplu din bugetul comunal aceste dări; d. prefect nu şi a dat seama, săracul, că aceasta decizie a sa răpeşte comunei veniturile necesare pentru a face faţa atâtor obligaţiuni administrative.. Reţinem că »decizia d-lui prefect Boca a rămas numai o vorbă averescană aruncată în vânt, întrucât bugetul era deja aprobat şi o schimbare nu mai era cu putin 4. Ţăranii s’au văzut şi de astă dată traşi pe sfoară şi s’au dumerit bine asupra cuvântului dat de d. Simion. ---------------------•«••-------------------- Temeri de un răsboiu civil la soviete Londra 12 (Rador). — „Daily News“ află din Helsingfors că situaţia politică în Rusia s’a agravat. In toate clasele domneşte mare nelinişte Sunt temeri că va isbucni un răsboiu civil. Opoziţia contra guvernului actual s’a întins, în special mişcarea contra regimului actual sovietic este foarte puternică la Kronstadt, Moscova şi Ucraina. Partizanii regimului cer arestarea lui Trotzki, Zinoview şi Radek Guvernul speră să sfărâme opoziţia în scurtă vreme. Trupele sale au ocupat pretutindeni punctele strategice. Berlin 12 (Rador). , ,,Tägliche Rundschau“ află din Moscova că circulă svonul că Trotzki şi Zmoviev vor fi exilaţi In Siberia pentru agitaţii contra guvernului. In ultimele zile au fost arestaţi 400 de membri opoziţionişti ai partidului comunist. Note de călătorie Prin Roma „La Stazione ferroviaria di Termini* geme de lume. Unii vin, alţii se duc. Mii şi mii de pelerini sosesc şi alţii pleacă.Din toate unghiurile lumii s’au adunat catolici mulji ca s’aştearnă la picioarele marelui pontif credinta şi Încrederea ce-o au in urmaşul sfântului Petru. Fel de fel de oameni. Zeci şi zeci de mii de europeni. Observ şi câteva grupuri de asiatici; sunt persanii şi indienii catolici. Iată şi o droaie de Chineji. Americanii sosesc in mase compacte. Foarte frumos sunt organizaţi insă supuşii italieni de pe coasta africană din fața Italiei. Şiruri, şiruri sosesc Tripolitanii, top legionari fascişti, în cămeşi negre, cu fesuri in cap şi cu crucea comemorativa a anului sfânt pe piept. Conduşi de preoţt centurioni cari, fluturând din poale reverendelor, flueră candenţat pasul, se Îndreaptă patrule-patrule spre uscita, cântând din tot sufletul »La Giovinezza*. Legănat Încolo şi’ncoace de mulţime, Înghesuit sardea, Încât de multe ori ridicam picioarele şi tot nu cădeam jos, ajung în sfârşit in faţa gării. După o mulţime de parlamentari cu bieţii ciceroni şi interprep cari pentru cele câteva lire ce te capătă se oferă să te conduc prin Întreg oraşul, răsbesc cu greu in piazza Esedra. Mă razim obosit de fântâna arteziană a celor patru naiade, privind la curcubeul ce porneşte, ca o creastă de cucoş, dintr’un şuvoi de apă şi se pierde in colo hăt departe pe viai Nazionale. Soarele stă gata s’apună. Lumea s’a mai Împrăştiat puţin, iar eu rămân singur şi nu mă mişc din loc. Am nevoie de puţină reculegere. Nu-mi vine să cred realităţii. Roma! Să fiu eu aci ? Îmi închipuiam mult mai greu de ajuns. Cele câteva ore dela Milano până la această Romă, pe cât de lungi îmi păreau în decursul drumului, pe atât de repede au trecut. Mi-aduc aminte de visul ce l-am avut de când am prins prima carte latinească’n mână, de-a vedea aevea clădirile legendare ce-mi păreau pe atunci ca’n poveşti. Căzusem aşa pe gânduri, cu ochiiivită după nişte boabe mari de apă cari rând pe rând cădeau de sus, se sfărâmau de luciul de bronz al unui nud de nimfă, rostogolindu-se bucăţelite’n bazin. In locul lor veneau altele şi mai mari, aceeaşi soartă, şi aşa mai departe. Curcubeul dispăru odată cuultimele raze ale discului de foc ce-a lunecat după cele dealuri, în vreme ce eu vrând nevrând rătăcesc cu privirea asupra cârtii ce-o vin in mână. Cele patru litere ce înjghebau cuvântul scris mascat cu roșu pe copertă, mă îndeamnă la hotârirea ce trebue s’o iau. Deschid la pianta di Roma și urmăresc cu degetul stradă cu stradă drumul ce-am să-l fac pentru a ajunge pe Quintino Sella. Nu-i departe. Pornesc pe linia tramvaiului 17 şi de sub zidurile fermelor lui Diocleziano, ocolind la stânga, nimeresc îndată la via venti Settembre. După câţiva paşi, în faţa ministerului de finanţe găsesc tăiată printre clădiri moderne strada marelui financiar. Am adresa unui prieten albanez. De-o ospitalitate rară, amicul meu din Corttza mă primeşte cu braţele deschise. Ştie şi câteva vorbe româneşti. E din acea parte a Republicii Shqiptare, care-i în hotar cu Macedonia, unde sunt doar atât de mulţi aromâni. De şase ani la Roma, unde a făcut cele patru clase ale liceului superior, deoarece în toată ţara lui Ahmed Zogu nu există decât două gimnazii (cu câte patru clase), şi de doi ani înscris la drept, a putut să cunoască perfect toate unghiurile capitalei din regatul casei de Savoia. Cu toata că seară târzie, amicul meu mă însoţeşte până la locuinţa care mi-o reservase de cu zi. De lângă „la Santa Maria Maggiore“ şi până ’n biserica lui Sant Eusebio, e aruncată de acurmezişul străzilor Mazzini şi Ratazzi, la via Napoleonsterzo. Aci pe strada luptătorului dele 72, e camera in care o să locuesc tot timpul cât o sâ stau la Roma. De câteva zile imi rătăcesc privirea prin acest mănunchi nesfârşit de frumuseţi. Caut să sorb totul de-odată, dar nu merge. O bablonie de capod’opere de artă. Ore, zile şi luni întregi nu m’aş mişca din faţa unui tablou, dacă n’ar fi cellalt de-alâturi ce pare şi mai frumos... şi tot aşa. Sunt prin sălile vaste, ale pinacotecii din Vatican. Mai am câteva ceasuri, şi se’nchide. Iar eu tot n’am isprăvit. Şi ieri am fost, şi-alaltăieri şi aş veni şi mâne şi poimâne, aş sta mereu aici. Pierdut cu gândul prin alte lumi, încât nici nu bag de seamă la ceea ce-mi povesteşte prietenul meu de la drept, ajung în faţa unei table cu o săgeată roşie indicând spre un gang ingust, „Alia Capella Sistina*. Dup’o uşe tupilată, cobor cele câteva trepte de marmoră şi mă aflu în capătul unei săli lungi şi reci. O tăcere de mormânt te cuprinde între cei patru pereţi din capela lui Sisto IV. Am vizitat in lung şi’n lat saloanele din imperiul preoţilor catolici şi pân’acum n’am dat, de ei. Fac câţiva paşi şi mă apropii de balustrada dă marmoră care desparte altarul de naos. In altar, la dreapta, câţiva bieţi catolici în haine albe cu dantelă, citesc unul câte unul, când le vine rândul, răspicat, latineşte pe când în mijlocul lor un preot bătrân, ras ca’n palmă, cu faţa’n falduri şi cu manile împreunate, nu-