Glasul Bucovinei, septembrie 1931 (Anul 14, nr. 3590-3613)

1931-09-01 / nr. 3590

Pag. 2 cut Încadrarea tuturor funcţionarilor publici din Bucovina şi păstrarea lor la locurile pe care le ocupau, fără ca cu intenţie să fi făcut nedrep­tate cuiva. In parlamentele noastre, minoritarii au fost totdeauna reprezentaţi, şi numai sub cârmuirea altora, o anumită grupare a fost pri­vată de un mandat. Iar pe timpul nostru nu s’a pomenit ca corpurile autonome, ca consiliile comu­nale, etc., să fi funcţionat fără reprezentanţa cu­venită a grupărilor minoritare. Stând astfel lu­crurile, rămâne ca onoratul autor al reflexiuniior să mediteze, dacă nu este dat cazul, ca toţi cu puteri unite, să ducem lupta pentru reintronarea dreptăţii şi a bunei înţelegeri între toţi cetăţenii din Bucovina. De aceea nu trebue să uitam, că în ţară la noi, o luptă politică serioasă nu se poate duce, decât în cadrele unui mare partid de guvernământ, chemat să armonizeze intere­sele specifice ale fiecărei provincii în parte. Şi noi credem că dintre toate partidele mari cari s’au perindat până acuma la cârma ţării, parti­dul naţional-liberal, prin structura şi doctrina sa a înţeles mai bine să înfăptuiască această ar­monizare în interesul superior al statului şi al bunei înţelegeri între cetăţeni, lată rspunsul nos­­nostru la ecoul din „Allgemeine Zeitung*. -------------------# • 9 •------------------­ GLASUL BUCOVINEI No. 3590 Norme pentru începerea cursurilor la şcoalele secundare D-l ministru al instrucţiunii publice, având în vedere dispoziţia anterioară de începere a cursurilor de grad secundar pe 1 Septembrie, a decis următoarele: Toţi profesorii titulari ai şcoalelor de grad secundar trebue să se găsească în dimineaţa a­­cestei zile la şcoala unde sunt­­numiţi, prezen­­tându-se directorului şcoalei. Profesorii nou nu­miţi vor depune jurământul în faţa directorului, profesorilor şi elevilor, în timpul solemnităţii de începere a anului şcolar. Nici un profesor nu poate lipsi de la lucră­rile începutului de an şcolar ori de la cursuri sub motivul că a înaintat ministerului cerere de de­­re sau concediu. Numai după aprobarea şi comunicarea detaşării ori sublinierii şi după pre­zentarea suplinitorului, îşi poate părăsi catedra. Profesorii titulari, transferaţi ori reîncadraţi ori nou numiţi, cari nu s’ar prezenta să-şi ia în primire catedra, afară de cei bolnavi, vor fi consideraţi ca demisionaţi prin neprezentare. Ce­lorlalţi li se va socoti numărul de absenţe pre­văzut de lege, spre a li se aplica sancţiunea legală. Direcţiunile şcoalelor vor aduce imediat la cunoştinţa ministerului abaterile de acest fel. Toate ordinele şi comunicările privitoare la situaţia profesorilor se comunică la adresa şcoa­lei unde aceştia sunt titulari. În politică la Storoiiici Duminică ln 30 August a. c., s’a întru la clubul P. N. L. din oraşul Storojineţ comi­tetul judeţean al organizaţiei naţional-liberale din acest judeţ. Au luat parte delegaţi din toate ora­şele şi satele judeţului. Adunarea a fost prezi­dată de d. fost ministru şi senator Dr. I. Nistor, care sosise din Cernăuţi întovărăşit de d-nii Dr. Aurel Morariu, fost deputat, şi A. Apati, avocat. Şedinţa a fost deschisă la orele 11 a. m. In cuvinte calde d. I. Nistor binecuvintează pe cei prezenţi şi pune în discuţiune mai multe probleme de organizare a partidului. Adunarea hotărăşte menţinerea aceleiaşi împărţiri a jude­ţului pe sectoare şi subsectoare. Se deleagă ca şefi de subsectoare următorii domni: Director Orest Pren­ci, director şcolar Ioan Popescu, di­rector George Manilici, profesor Leontie Cucu, director şcolar Anton Popovici, director şcolar Nicu Nicoară, avocat Petre Bruja, avocat St. Tomovici, director şcolar Nicu Prodaniuc, direc­­tor şcolar Domeţian Stefanovici, profesor V. Sfinţiţchi, institutor T. Bujor, inginer A. Stancu, avocat S. Hij, profesor loan Marcu, avocat V. Robu. In delegaţia permanentă e delegat cu funcţiunea de secretar general d. Stefan Tomo­­vici in locul mult regretatului Dr. Epifanie Mun­­teanu; asemenea sunt cooptaţi ca membri ai delegaţiei parmanente d-nii director I. Popescu şi profesor V. Sfinţiţchi. Apoi d. preşedinte Dr. I. Nistor, luând cu­vântul, evoca emoţionant figura prietenului nos­tru decedat Dr. Epifanie Munteanu. D-sa arată cum prin stăruinţa şi munca cinstită răposatul s’a ridicat treptat şi şi-a cretat situaţiunea res­pectată de care s’a bucurat, durere timp atât de scurt. Primul la datorie şi cel din urmă la pre­tenţii, aşa l-am cunoscut totdeauna, spunea d. Nistor. Membru devotat al partidului naţ­onal­­liberal, defunctul Dr. E. Munteanu n’a pregetat nicicând să-şi pună energia şi sufletul în servi­ciul bunei cauze ce susţine şi propagă acest partid. Pentru aceasta noi îi vom păstra o pi­oasă recunoştinţa şi neştearsă amintire. U­timele cuvinte ale d-lui preşedinte I. Nistor au fost ascultate în picioare de întreaga asistenţă. Dl Dr. I. Nistor a făcut apoi o expunere po­litică pe care o publicăm la alt loc al acestui număr. A urmat la cuvânt d­l Dr. Aurel Morariu, care a insistat asupra mai multor chestiuni de organizaţiune locală a judeţului. D-sa a vorbit şi despre nevoia de a se face opera de lămurire a opiniei noastre publice, mai ales pe la sate, relativ, la importanţa şi rolul partidului naţional liberal în viaţa noastră publică. Astăzi când pe rând idolii se prăbuşesc, putem cu hotărâre şi mândrie să arătăm lumii noastre că singurii oa­meni serioşi şi de nădejde sunt liberalii. D-l prof. V. Sfinţiţchi a arătat că ţărănimea din părţile Vijniţei e tot atât de cumpătată şi loială ca şi ţăranii din părţile româneşti ale ju­deţului. Şi d-sa încheia spunând că datoria tu­turora este să facă educaţia maselor. D-l Ştefan Tomovici, mulţumind pentru în­crederea ce i s’a arătat prin delegarea ca secre­tar general, asigură pe cei prezenţi de devota­mentul şi hotărârea d-sale de a pune tot sufletul în serviciul partidului naţional liberal. D­l Simion Hîj, fost deputat, discută mai multe probleme în legătură cu plasa Ceremuşului şi închee mulţumind d-lui Dr. I. Nistor pentru lămuririle şi îndrumările date. D-sa mai face propunerea ca, drept recunoştinţă pentru meritele pe care răposatul Dr. Epif. Munteanu şi le-a câştigat pentru organizaţia noastră din acest ju­deţ, să se pună la sediul clubului P. N. L. din oraşul Storojineţ chipul decedatului prieten. Pro­punerea e primită unanim. D-l Dr. I. Nistor, mulţumind încă odată celor de faţă pentru participare, închide aduna­rea la orele 2 d. a. Coresp. -------------------• • • •------------------­ „Informatorul Bucovinei“ Aşa se intitulează noua gazetă săptămânală, al cărui prim număr a apărut la Cernăuţi în ziua de 30 August, care îşi propune să împrăş­tie „decepţia în practica politică de până a­­cuma“, să realizeze un program „lipsit de mes­chinărie politică“ şi să tindă hotărît spre o •restauraţie a ideii naţionale în drepturile şi prerogativele unui naţionalism împăciuitor, demn şi constructiv“. Noua gazetă se plânge că •centrul din Bucureşti, şi-a arogat dreptul de a-şi alege de la distanţă pe reprezentanţii­­veritabili** ai minorităţilor din Cernăuţi. Redac­tor responsabil este dl George A. Vasiliu şi redactor veritabil este dl Alexandru Pohoaţă, dealtfel destul de cunoscut parchetului. Directo­rii gazetei sunt domnii Nicolae Costeanu, pre­şedinte, şi Const. Pârvulescu, membru­ în comi­sia interimară a municipiului Cernăuţi. Pentru a împrăştia decepţia cu practica po­litică de până acuma şi a curma cu meschină­riile politice, preşedintele comisiei interimare des­chide o aprigă luptă gazetărească contra sub­alternului său, conducătorul uzinelor electrice din Cernăuţi. După vechea practică politică subal­ternii se disciplinau de prepoziţii lor, trimiţân­­du-se înaintea comisiei de disciplină, pentru a li se aplica sancţiunile cuvenite. După noua practică politica a „Informatorului Bucovinean“ preconizată de directorii acestei gazete, prepo­ziţii deschid lupta contra subalternului în co­loanele gazetei lor. Şi apoi să nu exclami plin de duioşie: „Tempora mutantur, et nos mutamur in illis“! Celozie 1931 Telegramă din provincie. O tânără s’a si­nucis, pentrucă era geloasă. Mărturisesc că m’am oprit o clipa îndelung prelungita, asupra vestei. Procedura d-şoarei mi se părea că creiază un pre­cedent de o extremă utilitate. O întreagă juris­­prudenţa amoroasă îşi poate afla obârşia în ges­tul său. Căci până acum femeile când erau ge­loase obişnuiau să-şi ucidă obiectul geloziei. Cu motiv sau fără. Pe urmă apăreau în faţa jura­ţilor şi în majoritatea cazurilor, după desbateri senzaţionale şi emoţionante după pledoarii în­duioşătoare, erau achitate, cu dreptate sau nu. Deobicei fără. Din pricina aceasta se creiase un fel de tradiţie a revolverului în cazuri de gelozie. Uzul lui fiind destinat altcuiva. Iată însă că tânăra din telegramă a dispreţuit, acest procedeu uzat şi-a îndreptat revolverul asupra sa însuşi. S’a pedepsit, pentrucă a fost geloasă. Şi dintr’odată gestul său a însemnat pogorârea geloziei, dela rangul unei virtuţi cardinale, dătătoare al oricărui drept dela cel al tiraniei şi până la cel de a ucide, la rangul mai umil dar mai just, de pă­cat, involuntar dar grav, şi ca atare exirabil. Eu mărturisesc că admir curajul acelei fete. Căci gelozia, de care telegrama spune că su­ferea, nu era o povară numai pentru ea şi nu-i pricinuia numai ei necazuri. De asta sunt con­vins. De aceea, liberându-se pe sine de chinu­rile geloziei, a liberat şi pe alţii, sau pe a lul. A făcut deci un gest de sacrificiu mult mai sin­cer şi mai grav decât gestul celor cari se o­­moară pentru necazuri de ordin bănesc sau din stenahorie. Şi pe lângă aceasta a făcut şi un gest de utilitate socială, pecetluind gelozia la rangul ce i se cuvine şi înţelegând sa nu abată asupra altora consecinţele acestei maladii, ci nu­mai asupra ei. Dacă însă, prin excepţie, înţeleg gestul a­­cesta sinucigaş, înţeleg mult mai puţin un altul, pe care o altă telegramă din provincie îl vestea zilele acestea. Şi aici e vorba tot de gelozie şi trădare. Ca sub alte aspecte. Undeva, într’un orăşel, două fete iubeau un băiat. II iubeau cu o dragoste deopotrivă de în­focată şi deopotrivă de neîmpărtăşită. Până ce într’o zi, băiatul s’a însurat cu o altă fată, cu o a treia. Atunci celelalte două s’au întâlnit, au pus ceva la cale, au trecut împreună pela farma­cie şi a doua zi, rudele, poliţia şi doctorii le-au găsit otrăvite, pe amândouă, în aceiaş cameră, lângă aceiaş sticluţă de otravă, din care băuseră amândouă aceiaşi cantitate ucigaşă. Incontestabil pasiunea, dusă până la acest grad de înaltă tensiune, devine eminamente res­pectabilă, ca o boală grea şi incurabila. Com­pătimirea e singurul paliativ. De vindecare nu poate fi vorba. Dar, toate astea ar fi fost mult mai aparente dacă ar fi fost vorba de o singură victimă care să-şi afle moartea în dragostea sa. Iată însă că sunt două, care colaborează să ex­­pieze. Şi dintr’odată, moartea aceasta în tandem subliniază toată tragica inutilitate a gestului. Dece oprirea ochilor asupra unui singur colţ din lu­me şi din viaţă, fix, până la absorb­ţie, până la distrugere? De ce închiderea aceloraşi ochi asu­pra tuturor aspectelor nesfârşite în felurimea lor, ale vieţei ? De ce neînţelegerea altcuiva să-ţi fie ţie o pedeapsă? Şi de ce să-ţi reduci orizontul la un moment, la un fragment din infinita cur­gere a vremii, la o clipă de decepţie? Defetis­mul acesta, fina scade de frumuseţea pe care o cuprinde în sine pasiunea de care gestul ucigaş ar trebui să dea dovadă dar de care tot atât de frumos ar fi stat mărturie şi o colaborare a ce­lor două victime ale aceleiaşi decepţii sentimen­tale în amintirea trădătorului adorat, nu în moarte. Dar oare graba aceasta de a sfârşi cu viaţa nu e un semn îngrijorător al slăbiciunei cu care se apropie de ea oamenii de azi şi al ochilor neînţelegători cu cari o privesc adesea ? ■■■ • • • • ■ (Viitorul)

Next