Glasul Bucovinei, octombrie 1931 (Anul 14, nr. 3614-3638)
1931-10-14 / nr. 3625
Pag. 2 GLASUL BUCOVINEI Din şcoala d-lui Costică Rădulescu Duplicitatea ridicată de dl Costică Rădulescu ca normă de conduită în viaţa publică, este împărtăşită şi de protejaţii şi lipaşii săi, cum este “bunăoară dl profesor G. Alexianu. Cum dl Costică Rădulescu la facultate este pentru extinderea legislaţiilor din vechiul regat asupra provinciilor unite, iar la baroul avocaţilor se declară contra acestei măsuri nesocotite, tot aşa şi elevul şi protejatul său dl G. Alexianu pe vremea guvernării naţional-ţârăneşte a susţinut reforma administrativă a d-lui Stere cu toata puterea, iar sub guvernarea Iorga Argetoianu cu aceiaş putere de convingere este contra acelei reforme şi pentru noul proect de lege administrativă, diametrul opus legiuirii naţional-ţăraniste, taman ca şi dascălul şi protectorul său C. Rădulescu. In privinţa aceasta ziarul ,Universul* în No. 276 de Marţi 13 Octombrie 1931 publică sub titlul: „ Cine colaborează la noua reformă administrativă* unele reflexiuni edificatoare în legătura cu convingerile d-lui Alexianu aşa de flexibile, care merita să fie reţinute pentru ilustrarea spiritului de duplicitate care se cultivă în şcoala pe care dl Costică Rădulescu a izbutit să o creeze la Cernăuţi. Iată reflexiunile I .Universului“ . Din comisiunea prezidata de dl C. Argejtoianu, ministrul de interne, însărcinata cu întocmirea unui proect de reformă administrativă, bazat pe alte principii şi dispoziţii decât cel votat sub guvernul naţional-ţăranist, face parte şi dl G. Alexianu. Ori, dl G. Alexianu, în calitate de consilier temporar pe lângă consiliul legislativ, a semnat în 1929 o opinie separată împreună cu d-nii prof. Paul Negulescu şi conferenţiar I. V. Gruia, prin care susţinea... constituţionalitatea reformei administrative întocmită de dl Const. Stere, pe când majoritatea membrilor consiliului legislativ au fost de părere că toate instituţiile prevăzute în acea reformă sunt neconstituţionale. Dl G. Alexianu a susţinut atunci necesitatea împărţirii ţării în directorate, după diviziunile istorice din trecut, gruparea judeţelor în asociaţiuni generale şi a comunelor în asociaţiuni comunale speciale, ca şi celelalte dispoziţiuni anticonstituţionale şi antinaţionale din proectul naţional-ţărănist. „Sunt aceste diviziuni administrative constituţionale ? — se punea întrebarea în „opinia separată* semnată şi de dl G. Alexianu. „Noi credem — răspundeau d-nii G. Alexianu, Paul Negulescu şi Gruia — că din examinarea textelor, care regulează funcţionarea acestor asociaţiuni, se poate vedea că prin crearea lor nu se violează nici litera, nici spiritul constituţional *(?!). Cum se explică faptul că astăzi dl Alexianu face parte din comisia prezidată de dl C. Argetoianu, care prepară anteproectul de lege administrativă pe alte principii şi baze decât cele cuprinse în răposata reformă administrativă naţional-ţărănistă ? După declaraţia d-lui N. Ottescu, subsecretarul de stat dela interne, în acest anteproect s’a urmărit, din punctul de vedere tehnic, „maximum de simplificare şi de precizie, cuprinzând, spre deosebire de legea din 1929, 270 articole în loc de 680*. Şi, totuş, dl G. Alexianu, cel care făcea opinie separată în consiliul legislativ pe tema constituţionalităţii reformei administrative din 1929, colaborează cu conducătorii ministerului de interne la un proect administrativ, prin prin care se răstoarnă dispoziţiile şi principiile celuilalt! Nu ştim ce fel de reforma administrativă va eşi din asemenea colaborări şi opinii contradictorii!...“ Intre prieteni Dl Radu Sbiera nu se poate consola pe urma durerosului eşec dela adunarea din sala cinematografului ,Unireai. D-sa se plânge pe toate cărările că mulţimea care l-a huiduit, ar fi fost pusă la cale de cineva şi că n’ar fi reacţionat aşa drastic contra sa din propriul îndemn. Dacă dl Radu Sbiera doreşte cu orice preţ să afle pe autorii morali ai huiduelii sale, apoi trebue să-i caute între proprii săi prieteni, cari au introdus în moravurile noastre politice huiduiala, bătaia şi bombardamentul cu pietre şi ouă clocite. Iată indicaţii preţioase pentru curiositatea d-lui Radu Sbiera. Apoi în cazul de faţă, d-sa nu trebue să uite că mai sunt şi alţi pretendenţi la postul aşa de problematic de „ministru al Bucovinei* cari puteau avea un vădit interes să-l blameze în faţa opiniei publice, precum s’a întâmplat. Cât ne priveşte, noi am fost şi suntem adversari hotărâţi ai acestor metoade de luptă politică; le-am desaprobat totdeauna de câte ori de au fost puse în aplicare şi le desaprobăm şi de astădată, întrucât huiduelile n'ar fi izbucnit spontan din indignarea generală a mulţimii, amăgită şi înşelată de desmăţul demagogic de pe vremuri al d-lui Radu Sbiera. Sperăm că observaţiile noastre îi vor servi drept indicaţii preţioase ca să caute pe autorii morali ai scandalului în rândul propriilor săi prieteni şi tovarăşi de luptă. Citiţi „Glasul Bucovinei“ No. 3625 Mareşalul Pilsudski a trecut prin Cernăuţi Marţi, în 13 octomvrie a. c., a trecut cu rapidul „Bucovina“ prin Cernăuţi, mareşalul Pilsudski, venind din Varşovia. D sale i s’a pus la Grigore Ghica-Vodă un vagon-salon la dispoziţie, cu care a plecat la Bucureşti, unde a sosit la orele 5 dim. Mareşalul era însoţit de dl Szembeck, ministrul Poloniei la Bucureşti şi de medicul său. D-sa a plecat de la Bucureşti la Sinaia unde a fost primit de M. S. Regele. Regularea Ceremuşului Din reportajele referitoare din „Glasul Bucovinei* am rămas cu impresia, că se fac lucrări pentru regularea acestui râu. Suntem mulţumitori celor ce au semnalat cu insistenţă primejdia ce ameninţă oraşul Văşcăuţi. Ne permitem însă să atragem atenţia celor în drept şi asupra dezastrului pe care Ceremuşul negru îl pregăteşte şi pentru satul Câmpulung pe Ceremuş. Cursul lui cade vertical pe terenul, pe care stă casa parohiala, şi prin puhoaiele din anii trecuţi s'a rupt ca 50 % din grădina parohială aşa că de prezent şura şi grajdul dela casa parohială atârna cu o bună parte în aer. La proximul puhoiu e pericol sa fie spălată şi casa parohiala. Cu această ruptură ce ameninţă să vină, se poate nimici şi o treime de sat. Se impune, ca să se inziste pentru regularea Ceremuşului la acest loc, câtă vreme nu-i prea târziu. Cu această ocaziune să se ceară întărirea şi regularea terasamentului drumului dintre Gura Putnei şi Iabloniţa. Pe timp ploios satele Gălăşeni, Câmpulung Cer, Coniatin şi Iabloniţa sunt întrerupte de orice comunicaţie. Văscăuţeanu .........— • • ® 0------------ —--- Condamnarea unor vestiţi spărgători la Cernăuţi Luni s’a judecat de Curtea cu juri din Cernăuţi procesul faimoşilor spărgători Franz Mucha şi Leopold Budin. Curtea era presidată de d-l preşedinte de tribunal Prodaniuc, având ca adiaţi pe d-nii Tomovici şi Antimovici. Fotoliul ministerului public era ocupat de d-l procuror Vlad. Acuzaţii au pătruns în ziua de 14 Martie 1930, în măşti de „Purim“ în locuinţa lui Goldhagen, jăfuindu-l de... 40 lei şi 1 ceas. Ei neagă fapta. Juraţii au răspuns afirmativ la întrebările puse. In baza acestui verdict, Curtea a condamnat pe ambii acuzați la câte 4 ani carceră. Al treilea acuzat Iile Ceauș, în lipsă de probe, a fost achitat. La mijloc de drum Toamna-şi aşterne din nou pânza de păianjen, când argintie, când stropită cu pulbere de aur, după umbră de nori şi sclipiri de soare. Şi pomii-şi plâng verdeaţa cu lacrimi ruginite, când vântul aspru le smulge şi, în dansul lui nemilos, le aruncă în paşii trecătorilor ca pe nişte lucruri uzate, demne de dispreţ şi uitare. El uită în nebunia lui, că aceste frunze, îngălbenite de bruma şi uscate de bătrâneţe sunt aceieaşi, care primăvara trecută ascultau suspinul şi zburdălnicia lui, adăpostind sub ele — de frica lunii, se vede — noroade de păsărele. Era şi el atunci mai bun, mai cald... Astfel e şi cu noi, muritorii de rând. Soarta-şi aruncă peste noi vălul ei fatal, îndreptând pasul nostru după eterna şi nemărginita-i voinţă. Ea nu se bucură de iluziile noastre şi cu atât mai puţin n’are milă nici de suferinţele noastre. E lege nemiloasă, grea şi eternă. Aceste reflexiuni (ca să nu risc) filosofice sunt descâlcite in împrejurări şi timpuri anumite. Dar în zbuciumul zilei de azi şi în neliniştea zilei de mâine, ele nu mai au raţiunea de a fi puse drept cauză pentru neajunsurile în cari se zbate omenirea în general şi ţara noastră în sens mai restrâns. Oare românul — şi mă gândesc la omul care munceşte — în priceperea şi in puterea lui de muncă, nu-şi poate crea sis-şi condiţiuni de traiu mai sigure şi mai bune? Dacă da, atunci de ce atâtea lacrimi ? Dar ca să mă apropiu de scopul ce-l urmăresc în scrierea acestor rânduri, ceva despre situaţia noastră, a studenţilor, cari ne-am pornit pe drumul greu, dar luminat al şcolii. Deşteptaţi din liniştea senină de la ţară şi ademeniţi de buciumul făgăduinţei la o viaţă mai bună şi mai omenească, am părăsit brazda, de care eram strâns legaţi din moşi, strămoşi. Am părăsit toate, şi boi şi plug şi dimineţile de primăvară, când părinţii noştri sfinţiau plugul şi se rugau lui Dumnezeu pentru noroc şi belşug. Noi ne-am pornit la drum, cu dorul surat şi hotârît, năvalnic şi puternic să muncim cât şi cum vom putea şi să cinstim brazda ogorului nostru cu înţelepciunea şi bunurile câştigate în cele „înalte şcoli“. Şi am ajuns, unde am ajuns, decimaţi şi cu puterile aproape sleite. In acest timp de grea sărăcie şi neajunsuri, pasul nostru şovăie: nu mai avem putinţa sâ continuăm studiile. Şi cauza o ştim cu toţii, încă prea bine . Statul-săracul nostru stat nu ne mai poate da nimic. E trist, dar adevărat. Adevărat: statul nu ni e obligat cu nimic, noi cetăţenii, la rândul nostru, trebue să-l ajutăm în vremuri de grea cumpănă. Dar nu mai puţin e trist şi neomenos felul în care suntem trataţi. Oare reducerile bugetare şi în general toate aceste reţineri din fondurile universitare să loviascâ tocmai pe acei, la care statul va apela cel dintâiu în vremuri, ce nu le-am dori să ne clătească orizontul ţării noastre ? Oare nu s’ar putea să se facă aceste reduceri, reţineri şi alte „economii bugetare* în alte direcţii decât asupra capului nostru ? Să admitem — şi aceasta numai ca ipoteză — că nu. Atunci desigur că, prin aceste umile sacrificii, statul nu va câştiga nimic, când pe de altă parte „Curba de sacrificiu* (dacă se poate numai astfel) va fi mai miloasă cu acel, pe cari ar trebui să-l cinstiască cu toată rigoarea. Sâ nu se creadă că aceste reflexii ar avea menirea să critice sau să dea directive, după cum este învinovăţit adeseori studentul. Ele sunt gândurile noastre, ale aceiora cari am venit sâ muncim cu tot dorul şi râvna cu care am pornit de acasă şi care ne-a călăuzit până acum. Din toate acestea se va desprinde clar şi se va înţelege de ce e atâta pesimism şi atâta nesiguranţă în sufletul şi In pasul nostru, îmbătrânit înainte de vreme. Poate ni se va spune de către