Glasul Bucovinei, ianuarie 1934 (Anul 17, nr. 4217-4238)
1934-01-03 / nr. 4217
Fag. 2 GLASUL BUCOVINEI No. 4217 noi fatalitatea crudă ne sileşte să golim până în fund cupa celei mai grozave amărăciuni, iar sângele nevinovat a lui I. G. Duca s’a vărsat aşijderea pentru noi şi mântuirea noastră. Căci scumpul şi în veci neuitatul nostru Şef, n’a fost atât răpus de mâna unui criminal descreerat, cât el s’a jertfit pentru noi şi pentru ţară, el a căzut ca un luptător neînfricoşat în lupta pe care el a avut curajul s’o deschidă în contra unui duşman, excelabil prin laşitatea sa. In aceste clipe de neînchipuit doliu, nu ne rămâne decât să plecăm cu evlavie genunchii înaintea umbrei marelui dispărut fără vreme şi, adunându ne la sicriul său deschis, să întoim jurământul că până la moarte vom rămânea în neclintită credinţă în jurul stindardului pe care el l-a purtat cu atâta bărbăţie şi cu atâta mândrie. Aşa şi numai aşa vom aduce la bun sfârşit măreaţa operă începută de el, opera consolidării şi prosperării patriei noastre. A urmat apoi cuvântarea comemorativă a d-lui profesor universitar şi primar al Municipiului Dr. D. Marmeliuc, pe care o publicăm în întregimi? : Doamnelor şi Domnilor, Ne-am adunat aci cu inimele cernite de durere, pentru ca la o grea cotitură în evoluţia partidului naţional-liberal şi a Ţării întregi să ne îndreptăm primul nostru gând către marele suflet al aceluia, care până alaltăieri a fost ilustrul şi iubitul nostru şef, iar apoi să exprimăm un îndemn de reculegere pentru marile lupte, ce ne aşteaptă de azi înainte, mai anevoioase, mai grele şi mai primejdioase. Cu duioşie adâncă ne revocăm, fiecare dintre noi, în amintire figura lui Ion G. Duca. Bărbat de o frumuseţe aleasă, clasică, de o inteligenţă scăpărătoare, înzestrat cu o cultură universală rafinată de un gust estetic distins şi de o bunătate de suflet neasemuită, toate întovărăşite de un impresionant talent istoric, Ion G. Duca a ştiut să acompanieze marile sale calităţi fireşti cu o muncă continuă şi organizată, pentru a ajunge la vârsta de 51 de ani preşedintele celui mai puternic partid din România întregită. Cariera sa politică a fost de vultur. Manifestându-se ca excelent spirit de organizator cât timp ar fost director general al cooperaţiei, care lui îi datoreşte organizarea ei puternică după îndrumările lui Spiru Haret, tânărul bărbat politic, care se arătase şi un bun mânuitor de condeiu în cronica externă a ziarului „Universul“, deveni la 1913, la vârsta de 34 de ani, ministru al instrucţiei publice şi al cultelor. Colaborator intim şi constant al nemuritorului bărbat de stat, care a pregătit, a îndrumat şi a realizat idealul integrităţii noastre naţionale, Ion G. Duca a luat parte activă la epopea întregirii neamului românesc în hotarele vechii Dacii, punându-şi în slujba acestei idei toată energia şi tot avântul sufletului său tânăr şi mare. In Iaşii rezistenţei şi mândriei noastre naţionale l-am cunoscut pe acest suflet de elite în acea perioadă de crâncenă umilire a demnităţii româneşti, în preajma şi după încheierea păcii de la Bucureşti, ca pe un om, care ştia să-şi potolească temperamentul prin poruncile raţiunii, ştia să-şi măsoare avântul îri proporţiile realităţii, ştia să dea cuvântului înţelesul lui tare sau discret după necesităţile momentului. Toate însuşirile sale fireşti şi cele agonisite prin muncă organizată se îndreptau cu anii, concentric spre formarea unui mare bărbat de stat, unui fin şi rafinat diplomat, unui animat conducător de partid. Situaţiile, pe cari le-a ocupat după războiu ca ministru de domenii în 1918 când a alcătuit excelenta lege a cooperaţiei şi decretul lege pentru expropriere şi împroprietărire, ca ministru de externe şi ca ministru de interne, au fost prilejuri binevenite ca să-şi întregească cunoştinţele, să-şi îmbogăţească experienţa, să-şi ascută şi mai mult spiritul pentru realităţi şi posibilităţi de realizare. Discipolul politic al lui Dimitrie Sturza, colaboratorul tânăr şi avântat al lui Ion. I. C. Brătianu şi primul sfetnic al lui Vintilă Brătianu ajunge în anul 1930 conducătorul spiritual şi real al partidului tuturor marilor realizări naţionale şi-i dirijează în cea mai încercată perioadă a existenţei lui destinele cu atâta dibăcie şi pricepere, încât după 3 ani de muncă continuă de îndemnare isteaţă şi de reaorganizare înţeleaptă îl aduce la cârma Statului într’o vreme de rare primejdii pentru însă şi dăinuirea biruineţei româneşti dela 1918. Cât nu aşteaptă acuma sufletul chinuit de griji şi de nevoi al poporului românesc dela înţelepciunea, energia şi tinereţea Preşedintelui consiliului de miniştri, care, în numai 40 de zile de conducere a destinelor României întregite, a reintrodus în viaţa politică ideia de autoritate a statului, spiritul de ordine şi disciplină, îndemnul viu spre muncă rodnică şi organizată pentru ridicarea Ţării din noianul, în care ajunsese în ultimii ani ? O perioadă de renaştere pe toate terenurile vieţii obşteşti era perspectiva guvernării lui Ion G. Duca, o revenire la tradiţionala bunăstare a vechei Românii, o înflorire a vieţii spirituale, un avânt al sufletului omenesc spre orizonturile senine ale omeniei şi cinstei, încorporate atât de armonic în trupul chipeş al celui ucis mişeleşte în gara de la Sinaia. Toate aceste nădejdi îndreptăţite, tot clocotul de tinereţe şi energie, pus în slujba Statului naţional al României, toată fineţea de spirit şi de cugetare, toată bogăţia de cultură şi de experienţă, întreg isvorul de înţelepciune, care au fost sălăşluite cu dărnicie de voinţa Creatorului în fiinţa pământeană a lui I. G. Duca, au fost spulberate de gloanţele unui criminal odios adăpostit până de curând în şcoli înalte româneşti şi otrăvit de miasmele unui curent politic de import, care prin crime şi asasinate vrea să ajungă la conducerea destinelor României, pentru a o arunca în haos şi anarhie şi a-i frânge drumul spre apogeul ei firesc. Pe lângă bărbatul şi conducătorul politic, care a murit pe baricadele unei lupte, care deabia acum, după moartea lui, începe mai înverşunată între spiritul de construcţie şi cel de distrugere, între spiritul de ordine şi cel de anarhie, mâna herostratului Nicu Constantinescu, a distrus şi un fin talent de literat, care s’a vădit atât de elegant şi atât de bogat în volumul „Portrete şi amintiri“, apărut în anul trecut, şi de la publicarea memoriilor căruia se aşteptau nu numai atâtea revelaţii politice, ci şi o adevărată operă artistică literară. Ion G. Duca a fost răpus la postul de datorie şi de onoare pentru Tron şi Ţară într’o vreme de adânc sbucium social al înntregei Europe, pe care o cunoştea şi o analiza atât de fin, într’un timp de aspră nesiguranţă a zilei de mâne, pe care talentul său politic şi organizator putea s’o înlăture spre binele neamului său, pe care l-a iubit peste măsură, într-o perioadă de continuă anarhizare a masselor, pe care tactul său întovărăşit de o voită experienţă ar fi putut-o paraliza şi anihila fără mari sdruncinări a realizărilor naţionale de până acuma. Pe lângă trupul său, aşternut prea devreme pe catafalc, se perindă în sala Ateneului mii şi mii de cetăţeni ai acestei Ţări, văzând învăluit în giulgiu mortuar acoperişul pământean al unei inteligenţe excepţionale, al unei puteri de muncă uimitoare, a unei curăţenii morale, superbe şi clasice, al unui caracter menit el însuşi să înobiteze şi să purifice o epocă istorică atât de agitată. Să desperăm de această îngrozitoare pierdere ? In marile bătălii, hotărîtoare pentru soarta unui neam, sufletul n’are voie să îngenunche în faţa teroaifei. Cu ochii înlăcuuţiaţi de suferinţă, dar cu sufletul şi mai Hotărît perrru lupta salvatoare, ne vom grupa şi mai strâns în jurul steagului curat şi înobilart prin noua jertfă, pentru a-l ajuta să fâlfâie pe meterezele biruinţei definitive. Moartea lui Ion G. Duca este semnalul de sânge al răspântiei primejdioase, la care au ajuns destinele poporului românesc. Datoria noastră a tuturora este să răsbunăm acest asasinat cu neputinţă de calificat, nu atât prin ură nedemnă sau prin pedepsirea năvalnică a unor persoane, ce pot fi şi autori morali ai faptei criminale, ci prin opera constructivă şi de pace socială, începută de marele defunct şi pe care suntem datori mândriei lui s’o ducem cu puteri unite pe linia trasată puternic de el în scurtul timp, cât soarta i-a îngăduit să conducă destinele României întregite. O lacrimă de durere colectivă pe proaspătul lui mormânt e floarea de recunoştinţa a Bucovinei pentru marele suflet al lui Ion G. Duca, care ne-a iubit şi ne-a apreciat cu atâta înţelegere şi cu atâta prietenie. In numele judeţului Storojineţ a vorbit de deputat Dr. Aurel Morariu, care ’ a arătat în cuvinte sugestive indignarea generală din Ţară din cauza oaioasei crime ce s’a săvârşit şi care trebuie să fie reacţiunea demnă a tuturor cetăţenilor cu simţul răspunderii, pentru ca astfel de acte să nu se mai întâmple. In numele judeţului Suceava şi Câmpulung şi-au asociat doliului partidului d-l prof. univ. şi deputat Dr. AL Ieşan, în numele judeţului Rădăuţi d-1 deputat Eus. Popovici, în numele învăţământului d 1 inspector şef Filaret Doboş, în numele funcţionărimii d-1 inspector general sanitar Dr. V. Teodorescu. Şedinţa s-a ridicat la orele 1. ---------------••--------------Isin Gârdij iojalopil de lem In sfârşit iată-l la Cernăuţi şi pe creatorul lui C. Porumbescu în bronz! Cine a avut aranjamentul tehnic al Salonului de iarnă i-a cântărit bine greutatea şi l-a pus la loc de cinste. Poate fi mulţumit, căci între participanţii acestui Salon, Ioan Cârdei prezintă un extrem de simpatic aspect. S’or fi aflând totuşi unii cari încearcă nedumeriri (— ca să nu zicem îndoieli —) contemplându-i ostentativa multilateralitate ; de acest scepticism să nu uite că are’n faţă o foarte activă energie creatoare care, condamnată la surghiunulprovinciei“, îşi compensează golurile provinciale cu o regală munificenţă. Şi cine a intrat în pinacoteca din str. Dragoş Vodă Suceava ştie prea bine câ acolo domină un fanatic împlinitor al vocaţiei sale. De aceea e, nu numai bine venită, ci şi bine motivată ostentaţia lui Cârdei în acest Sanion de iarnă unde d-sa cu cinci piese ni se înfăţişează în cinci aspecte : Mitologica Lucreţie, un admirabil Peisagiu de toamnă, romantic închinător al trecutului istoric cu Puienile cetăţii dela Suceava, cronicar al arhitecturii noastre strămoşeşti cu un documentar Cerdac strămoşesc de la Suceava şi admirabil încondector de natură moartă cu splendidele sale Gutui. Şi, dacă e să fim indiscreţi, pentru semnala aici că dl Cârdei, ucenic al bătrânei Suceve, are un fervent cult pentru pitorescul monumentelor noastre istorice, încât e bine să se ştie că începând cu marele Epaminonda Bucevschi, trecând peste Arhip Roşea şi ajungând până la I. Cârdei, autohtonii noştri au vtut să se închine trecutului nostru şi înainte de Löwendal... Un special cuvânt bun pentru sinceritatea d-lui Cârdei, atât de degajată de orce manierism, pe cât de pretenţios pe atâta anodin... de cele mai multe ori! Vidra Regele va asista la înmormântare Suveranul și-a exprimat dorința de a asista la înmormântare. Telegramă de felicitare Majestăţii Sale Regelui Carol II Bucureşti In numele populaţiei Municipiului Cernăuţi cu profund respect rog pe Majestatea Voastră să binevoiască a primi cele mai devotate urări pentru Anul nou. Marmeliuc Preşedintele Comisiei Interimare Cernăuţi -------------------------------