Glasul Bucovinei, octombrie 1940 (Anul 23, nr. 5982-5985)

1940-10-07 / nr. 5982

Luni 7 Octombrie 1940 Pag. 2. Iadul pe pământ!... Nu mai e de trăit acolo unde până nu demult avut-am toată tihna. Veştile cari ne sosesc sunt din cele mai alarmante şi mai dureroase. Peste tot domneşte o nesiguranţă înspăimântătoare. Oamenii sunt lăsaţi la voia întâmplării. Nici viaţa, nici onoarea, nici bunurile lor nu sunt ocrotite de ni­meni. Lege nu există; funcţiunea preventivă a sanc­ţiunii împotriva nedreptăţii şi a violenţei nu se simte de loc, şi mai puţin cea represivă, afară de cea îndreptată împotriva alor noştri. Locuinţele oa­menilor sunt călcate la orice ceas din zi sau noapte de, te miri ce organ oficial, autentic sau improvi­zat, mai totdeauna însă evreu. Chemările la înfăţi­şare în faţa autorităţii poliţieneşti, adesea şi de două-trei ori pe zi, nesfârşite investigaţii, cercetări, anchete, cari durează ore multe în şir, de dimineaţa până târziu seara, pentru ca a doua zi să reînceapă cu aceleaşi stereotipe întrebări: Cum te cheamă; ce profesiune ai; unde eşti născut; ce avere ai; ce lim­bă vorbeşti; ce politică ai făcut; ce rude ai şi unde; de ce vrei să pleci; de ce nu eşti comunist-bolşevic etc... Şi să te ferească Dumnezeu dacă acest intero­gator termină la rubrica politică cu menţiunea: bur­ghez, naţionalist... Cum coboară zăbranicul întuneri­cului nopţii, bietul burghez naţionalist e şi ridicat de acasă şi... dispărut fără urmă... Lumea noastră, dar mai ales cea românească, e supusă unui drăcesc sistem de vlăguire morală de neînchipuit şi pentru noi cu adevărat de neînţeles. Doar o singură explicaţie poate avea acest sistem: Intimidarea, demoralizarea şi distrugerea morală cât mai radidlă a lumii pe care invazia a găsit-o în teritoriile româneşti oculte. In această atmosferă de coşmar apasă asupra tu­turora şi totala lpsă de informaţiuni, de posibilitate de a afla sau a şti ceva din ceea ce se petrece în lume. Nici carte, nici ziar, nici radio, nici posibili­tate de întâlnire cu lumea nu există. Numai scrisul şi cuvântul lor de propagandă este îngăduit, încer­carea de a înfrânge aceste oprelişti e supusă celor mai severe sancţiuni. Tot ceea ce este strict necesar traiului zilnic a dispărut. Chiar cu preţuri fabuloase nu se mai gă­sesc nici alimente, nici haine, nici rufărie, încălţă­minte, combustibil etc. O mizerie de nedescris, cu atât ma grozavă cu cât iarna se apropie, ameninţă să distrugă prin foame şi frig toată populaţiunea. Banul, mai ales leul românesc, nu mai are nici o valoare. Speculanţi jidani — singurii cari sunt la largul lor — umblă pe la casele oamenilor şi se fac a cumpăra obiecte din casă sau chiar imobile, pentru ca a doua zi tot ei, însoţiţi de agenţi ai for­ţei publice, să vină la vânzători şi să le confişte banii plătiţi drept preţ de vânzare-cumpărare. Ast­fel bieţii oameni, cari îşi făcuseră iluzia că vânzând averea îşi asiguraseră câţiva bani albi pentru ade­vărate zile negre, se pomenesc şi fără avere şi fără bani!... Fraţilor — ne spunea un refugiat zilele acestea — sărutaţi pământul Ţării româneşti libere în fie­care zi şi mulţumiţi lui Dumnezeu că puteţi trăi în raiul dreptăţii şi omenirei româneşti! Acolo... e iadul pe pământ!! Din comorile neamului* Am spus deseori şi lucrul se verifică din nou că Focşanii e locul marilor coincidenţe istorice. Atâtea acte şi fapte însemnate din viaţa naţională sunt le­gate de acest pământ al tuturor jertfelor şi întâm­plărilor de seamă. Un eveniment nou întăreşte astăzi afirmaţia de mai sus, şi anume: D-l Profesor universitar Leca Morariu de la Cer­năuţi, care este refugiat în oraşul nostru cu alt pro­fesor de la aceiaşi universitate, d. Maximilian Hac­­man, a reuşit, după ce a stat o lună sub ocupaţia ru­sească, să aducă din Bucovina, în mod clandestin, în­fruntând multe primejdii, o mare parte din religvele muzeului „Ciprian Porumb­escu“. La liceul „Unirea , unde sunt adăpostiţi în mod trecător D-na şi D-l Pro­fesor Moraru, se găsesc multe manuscrise, diverse fotografii, violoncelul şi placa tricoloră de la mor­mântul genialului componist român-bucovinean Ci­prian Porumbescu. Printre aceste comori sfinte ale neamului nostru, am văzut şi câteva scrisori aşa de rare, ale poetului Vasile Alexandri adresate părin­telui lui Porumbescu. D-l Profesor Leca Morariu are meritul de a fi sal­vat pentru a doua oară, din aceste lucruri, căci în marele răsboiu când arhiva şi obiectele Societăţii „România Jună“ din Viena se vindeau prin licitaţie publică, D-sa fiind întâmplător acolo, ca ofiţer rănit, a cumpărat violoncelul compozitorului, cu care a îm­podobit mai târziu muzeul bucovinean, despre care am vorbit. Focşanii se onorează şi încrustează pe răbojul cro­nicei sale evenimentul istoric-cultural, de a fi păs­trat câtva timp, între zidurile sale aceste moaşte sfin­te, comori nestimate ale neamului. ( M. Dimitrescu *) Reproducem din zis­ul „Focşanii“, An. II, Nr. 58 din 25 Sept 1940. GLASUL BUCOVINEI ■-■'-te-A­rtII Anul XXII, Nr. 5982 P r «* I® te rana © Bi serice­şti Scrisoarea I. P. S. S. Palim­aîsaal Un fapt de­osebită importanţă, petrecut în cursul săptămânii ce a trecut, este scrisoarea pe care I. P. S. Sa Patriarhul Nicodem a adresat-o Conducătorului Statului Român, d-lui general Antonescu. Capul Bisericii ortodoxe a Românilor arată în acea scrisoare că, luând cunoştinţă că între preo­cupările d-lui general Antonescu­­ şi reorganizarea Bisericii, s'a simţit dator a pune la îndemâna Con­ducătorului Statului o serie de sugestii, menite să asigure liniştea şi bunul mers al Bisericii noastre strămoşeşti. Sugestiile I. P. S. S ale Patriarhului sunt intere­sante şi deci le resumăm, iată ce cere înaltul Prelat: Să se ia măsuri serioase pentru recrutarea şi selec­ţionarea clerului. Biserica şi clerul să fie complect ferit de frământările politice, preotul trebuind să fie părintele spiritual al tuturor fiilor neamului ro­mânesc,­ în raporturile sale cu Statul, să i se asigure Bisericii o desăvârşită autonomie; şcoalele pentru­ creşterea preoţilor, a cântăreţilor şi pictorilor bi­sericeşti să fie încredinţate conducerii directe a Episcopilor; la fel disciplinarea slujitorilor Bisericii; Episcopii să nu fie recrutaţi decât dintre monahi; monahismul să fie reorganizat, el trebuind să for­meze armata tehnică a Bisericii; să nu se tulbure legătura Bisericii noastre cu celelalte Bisericii orto­doxe; să se legifereze prin lege specială organizarea Patriarhiei Româneşti şi tot astfel învăţământul re­ligios de toate gradele, să se acorde preoţilor şi tuturor slujitorilor Bisericii o salarizare cât mai co­respunzătoare, fără înlăturarea principiului Sf. Scrip­turi că cel ce slujeşte Altarului are dreptul să se hrănească de la Altar. D-l general I. Antonescu ia răspuns Patriarhului­­ Ţării, spunând între altele: ,,Un Stat întemeiat pe spiritualitatea creştină, cum este al nostru astăzi, e respectuos faţă de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică. Statul Român de azi are deplină încredere în Bise­rica Neamului, aşa încât nu se îndoieşte câtuşi de puţin că ea îşi va da normele cele mai potrivite pen­tru o activitate pastorală cât mai intensivă şi cât mai folositoare neamului nostru. Eu nu aştept de la slujitorii Bisericii, mai mari şi mai mici, decât să fie pătrunşi până în adâncul con­ştiinţei lor de caracterul Dumnezeesc al ei şi de răs­punderea lor de trimişi ai lui Dumnezeu în mijlocul neamului nostru. Conştiinţa că ei stau sub ordinele lui Dumnezeu trebue să-i facă să ardă de râvnă. Nu­mai atunci îşi vor îndeplini misiunea spre cel mai mare folos pământesc şi ceresc al Neamului nostru. Cred de altfel, că pentru o Biserică străbătută şi încălzită puternic de­­conştiinţa misiunii ei, lucrul principal nu este felul cum sunt precizate sau cum vor fi schimbate câteva paragrafe. Duhul ei viu şi râvna ei sfântă se poate manifesta cu tot atâta forţă sub orice formă a legilor de organizare. Nici în vieaţa de Stat lucruri principal nu sunt legile, ci sufletul conducătorilor şi al funcţionarilor. Cu atât mai mult trebue să fie valabil acest adevăr în viaţa bisericească. Atât în calitatea mea de conducător al Statului Naţional Legionar, care-şi toarce puterile din spi­ritualitatea creştină a Neamului, alimentată de Sfân­ta Noastră Biserică, cât şi ca fiu credincios al acestei Biserici, dornic să-mi dobândesc în sânul şi mântui­rea sufletească, cerinţa cea mai mare pe care o adresez Bisericii este: Să şi aprindă până la incan­descenţă râvna apostolească şi propăduitoare. Să văd apostolii altarelor la înălţimea credinţei pe care o propovăduesc, la înălţimea nădejdiilor ce şi le pune acest Neam în Dumnezeu şi în puterile Lui cereşti. Aş vrea să fie în stare să susţie con­tinuu la această înălţime credinţa tineretului. Aş vrea în sfârşit să văd că preotul, prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin deslegarea lui de cele pămân­teşti şi prin exemplul lui în toate, să readucă în faţa altarului şi în Biserică pe toţi aceia cari s-au îndepărtat mai mult sau mai puţin de ea, din vina tuturor. Sunt convins că dacă vor înscrie acum acea epocă de supremă trăire morală şi spirituală pe care fiecare Neam trebue să o aibă, ne vom purifica radical firea şi-i vom da acel caracter de soliditate definitivă, care să ne facă mai serioşi şi mai băr­baţi pentru, toate timpurile viitoare. Legea de organizare pe care o are Biserica Noa­stră acum nu conţine de altfel, după umila mea părere nimic care ar împiedeca pe slujitorii Alta­rului să-şi facă datoria. Dinpotrivă prin conştiinţa de răspundere în faţa lui Dumnezeu, ce o stimulează în sufletul preotului, în baza prinicipiului autono­miei înscrie în ea şi prin impulsul ce-i dă Clerului să se apropie de popor în nenumărate ocazii, în vir­tutea principiului de colaborare cu mirenii, ea este, în liniile ei mari, un cadru cum nu se mai poate mai potrivit pentru această acţiune care se aşteaptă de la Cler în epoca ce trăim. Raspansal 0-1 ui «ferner«! I. Antonescu Rita naşterii Ini Marian Psruianescu In n-rul 4542 din 3 Octombrie, la rubrica „Să ne amintim de Ciprian Porumbescu, „Curentul" scrie că „la 2 Octombrie se împlinesc 86 de ani de la naş­terea marelui patriot şi muzician român" întrucât el ar fi născut la 1854. Intr'adevăr, data aceasta a circulat mereu şi se găseşte în toate biografiile cu excepţia broşurii re­cente a d-lui St. Pavelescu „Viaţa lui Ciprian Po­rumbescu", despre care am vorbit în nr. 5979 din 16.IX a. c. al ziarului nostru şi unde se ţine cont de data adevărată, descoperită la 1933, din arhiva li­ceului din Suceava şi din condica parohială a co­munei Şipotele-Sucevei din Bucovina; această dată exactă este 12 octombrie 1833, încât solemnitatea desvelirii bustului de la Suceava, la 1933, coincidea chiar cu aniversarea a 80 de la naşterea lui Ciprian Porumbescu. Am ţinut să facem aceste precizări,­­ pentru a înlătura confusiunile şi a atrage atenţiunea lumii româneşti că ziua aniversară a naşterii neui­tatului Ciprian Porumbescu este Sâmbătă 12 Octom­brie car, când, o comemorare a lui printr'o emisiune Radio din atât de bogatul şi mereu frumosul său repertoriu, ar fi dorită și prețuită de toată lumea. IV« Bl© «I©«?B¥B*Hlt*WWl !... Ziarul d-lui profesor Nicolae Iorga, «Neamul Româ­nesc» din 2 Octomvrie a. c. reproduce articolul nostru «Nimeni şi nimic nu ne poate despărţi de pământul nostru»’, articol publicat de «Glasul Bucovinei» în nu­mărul 5981 din 30 Septemvrie a. c. «Neamul Româ­nesc» nu e la prima reproducere a chemărilor noastre de durere şi de nădejde. Atât de mult ne reaminteşte frăţeasca atenţie de astăzi, adusă durerii Bucovinei de ziarul «Neamul Românesc», de grija şi caldele îndem­nuri de la acelaş patriotic izvor ca acum patruzeci de ani în urmă, când dulcea nos­tră Bucovină să stătea în chinurile altei robi.... Cum deci s’ar desminţi, faţă de aceste dovezi de statornică simpatie şi grijă patriotică de soarta Bucovi­nei noastre, adânc sădită recunoştinţă a noastră pentru cei ce, mai ales în vremuri de restrişte, nu ne dau uitării !... Totul aş’a prăbuşit! CE-A FOST COOPERATIVA «MESERIAŞUL ROMAN» DIN CERNĂUŢI In Bucovina românească elementul autohton, adică românii, n’au pregetat să ajute prin iniţiativa sa privată munca de organizare desfăşurată de autorităţile Statului român. La Cernăuţi unul din elementele româneşti cele mai active a fost netăgăduit corpul meseriaşilor români, organizaţi în «Societatea Meseriaşilor Români» din Cer­năuţi. Intre alte multe organizaţiuni create de spiritul practic şi sănătos care conducea această societate — precum corul mixt «Meseriaşul Român», căminul de uce­nice, ferma agricolă şi de recreaţiune de la Crişceatec* clubul sportiv «Meseriaşul Român», echipa de teatru a meseriaşilor români — a luat fiinţă încă de la 28 Martie 1927 cooper­ativa de, aprovizionare şi desfacere în comun «Meseriaşul Român» cu sediul în Cernăuţi. Raza de acti­vitate a acestei cooperative meşteşugăreşti cuprindea o­­raşul şi judeţul Cernăuţi. Părtăşia membrilor era de LOGO lei, iar răspunderea asociaţilor limitată ia de două ori părtăşiile subscrise. Până la finele anului 1939 ca­n­­pitralul social vărsat se ridica la 962.304 lei, repartizat d­ pe un total de 260 membri, toţi de naţionalitate, etnică­­ română , dintre­ cari peste jumătate meşteşugari şi mim­­o­citori români. Fondurile de rezervă proprii (de preve­dere, culturale etc.) se ridicau la 811.241 lei. Din Aprilie 1934 cooperativa «Meseriaşul Român» din­ Cernăuţi deschisese un local de consum în strada Pe­­troviei No. 3, unde a funcţionat, până­­ primăvara anu­lui 1939. Ia Iunie 1939 localul acestei cooperative a fost mutat in prin centrul Cernăuţilor, în str. L Flondor No. 11, instalându-se aci cu o prăvălie de coloniale, delica­tese şi băcănie, cu o bodegă şi un restaurant, toate de prim rang. Inaugurarea acestui local cooperativ şi ro­mânesc în centrul oraşului Cernăuţi, la care au luat par­te toţi conducătorii vieţii obşteşti a Românilor din par­tea locului, a fost o mare sărbătoare românească şi o a­­fîrmare hotărîtă şi serioasă a Românilor bucovineni în a fi prezenţi cu destonicie, şi pregătire solidă pe planul practic al satisfacerii nevoilor materiale a naţiei noastre. Timp de un an de zile, cât i-a fost dat acestei coope­rative să activeze nestingherită, ea s’a impus atenţiei tu­turora, s’a menţinut şi consolidat. Dacă nu venea iureşul bolşevic şi dezastrul abătut asupra Bucovinei noastre, a­­ceastă organizaţiune cooperativă meşteşugărească ar fi făcut dovada viabilităţii şi tăriei unei întreprinderi ro­mâneşti de acest fel chiar şi într’un centru populat de aşa de mulţi jidani! Secretul succesului acestei coopera­tive neaoş româneşti e atât de firesc. Conducere devo­tată cauzei şi absolut desinteresată; colaborare intimă, frăţească şi statornică între asociaţi şi întreprinderea creiată de ei, concurs binevoitor și încurajator al Ro­mânilor de bine, mai ales al Armatei. Ne sângeră inima când ne gândim că totul s’a n-“­ Ciftl s» răspân­d' „Greswl Bucovin­?“

Next